Palestina, apel la acțiuni globale pentru a preveni ocuparea Fâșiei Gaza de către Israel

„Ministerul solicită, de asemenea, ca toate părțile implicate în război și în catastrofa umanitară să își asume responsabilitatea, să elibereze ostaticii și prizonierii, să oprească imediat războiul de exterminare și strămutare și să salveze poporul nostru din capcana planurilor de ocupație expansionistă”, a precizat ministerul într-un comunicat, scrie Baha. Canalul 12 din Israel a relatat mai devreme în cursul zilei că prim-ministrul Benjamin Netanyahu și guvernul său au decis să extindă operațiunile în Gaza și să ia măsurile necesare care ar duce la ocuparea completă a enclavei palestiniene. Israelul vrea să dubleze populația localităților aflate în „zona perimetrală” a Gazei Guvernul israelian a aprobat luni un plan pentru dezvoltarea comunităților din vestul deșertului Negev, în sudul țării, care, potrivit ministrului de Finanțe, Bezalel Smotrich, urmărește „dublarea populației” din localitățile aflate la periferia Fâșiei Gaza. „Vom deschide și vom sprijini dezvoltarea orașelor Ofakim, Netivot, Meerhavim, Eshkol, Sahar Negev și Sdot Negev. Intenționăm să dezvoltăm zone industriale, să promovăm centre de inovație și cercetare și să înființăm primul sat paralimpic de acest tip din Israel pentru sportivii cu dizabilități”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu în cadrul ședinței de guvern în care a fost aprobată măsura, potrivit unui comunicat al biroului său, scrie EFE.
Șase persoane au murit de foame în Gaza, în timp ce camioanele cu combustibil au ajuns la graniță

Potrivit ministerului, citat de Reuters, noile decese ridică numărul total al persoanelor care au murit din cauza foametei de la începutul războiului la 175, dintre care 93 sunt copii. Postul de televiziune egiptean Al Qahera News TV, afiliat statului, a relatat că două camioane, transportând 107 tone de motorină, urmează să intre în Gaza. Aceasta ar fi una dintre puținele livrări de combustibil din ultimele luni, după ce Israelul a restricționat drastic accesul ajutoarelor umanitare în zonă, relaxând parțial măsurile doar pe fondul agravării crizei alimentare. Ministerul Sănătății din Gaza a precizat că lipsa severă de combustibil a afectat grav funcționarea spitalelor, determinând personalul medical să acorde prioritate doar cazurilor critice sau pacienților grav răniți. Deocamdată, nu a fost confirmat oficial dacă cele două camioane au reușit să intre în Gaza. Transporturile de combustibil au fost extrem de rare începând din luna martie, când Israelul a redus considerabil fluxul de ajutoare și bunuri către Gaza, în încercarea de a pune presiune pe Hamas pentru eliberarea ostaticilor rămași din atacul asupra Israelului din octombrie 2023.
Emisarul american inspectează operațiunea de ajutor umanitar din Gaza, considerată nesigură de ONU
Witkoff a vizitat un centru al Fundației Umanitare Gaza (GHF), finanțată de SUA, în orașul Rafah. Emisarul american a spus că scopul vizitei a fost elaborarea unui nou plan de ajutor pentru acest teritoriu devastat de război. La doar câteva ore după vizita sa, medici palestinieni au raportat că forțele israeliene au împușcat mortal trei palestinieni în apropierea unuia dintre centrele GHF din sudul Gazei. Reuters nu a putut confirma imediat dacă este vorba de același loc. Armata israeliană a declarat că investighează incidentul, în care soldații ar fi tras focuri de avertisment asupra unui „grup de suspecți” care se apropia de trupele sale, la câteva sute de metri de centrul umanitar. Ce spun ONU și GHF Organizația Națiunilor Unite (ONU) afirmă că peste 1.000 de persoane au fost ucise încercând să primească ajutor umanitar de la GHF de când organizația a început să opereze în Gaza în luna mai. ONU a refuzat să colaboreze cu GHF, acuzând-o că distribuie ajutoarele într-un mod periculos, care încalcă principiile neutralității umanitare și contribuie la criza alimentară din teritoriu. De cealaltă parte, GHF susține că nu a fost ucis nimeni la punctele sale de distribuție și că reușește să protejeze mai bine livrările de ajutor decât o face ONU. „Președintele Trump înțelege miza din Gaza și că hrănirea civililor, nu a Hamasului, trebuie să fie prioritatea”, a transmis purtătorul de cuvânt al GHF, Chapin Fay, într-o declarație însoțită de imagini cu Witkoff purtând o jachetă de camuflaj, vestă antiglonț și șapcă roșie ‘Make America Great Again’, inscripționată cu numele lui Trump. At @POTUS’s direction, @USAmbIsrael and I met yesterday with Israeli officials to discuss the humanitarian situation in Gaza. Today, we spent over five hours inside Gaza — level setting the facts on the ground, assessing conditions, and meeting with @GHFUpdates and other… pic.twitter.com/aCtLuMuhq1 — Special Envoy Steve Witkoff (@SEPeaceMissions) August 1, 2025 Witkoff a anunțat pe X că s-a întâlnit și cu alte agenții și că scopul vizitei a fost să-i ofere președintelui Trump „o imagine clară a situației umanitare” și să contribuie la elaborarea unui plan de livrare a alimentelor și medicamentelor către populația din Gaza. Armata israeliană a declarat că 200 de camioane cu ajutor au fost distribuite joi de ONU și alte organizații, iar sute de alte camioane așteaptă să fie ridicate din punctele de trecere de la graniță. ONU susține că are mii de camioane blocate, care ar putea intra dacă Israelul ar reduce măsurile stricte de securitate despre care organizațiile umanitare spun că împiedică de luni de zile intrarea ajutoarelor esențiale.
Cel puțin 30 de palestinieni uciși de focuri de armă ale armatei israeliene

Cel puțin 30 de persoane au fost ucise și aproximativ 300 rănite în nordul Fâșiei Gaza, după ce forțele israeliene ar fi deschis focul asupra unei mulțimi care aștepta ajutoare umanitare, potrivit agenției de apărare civilă administrate de Hamas. Informația a fost confirmată de Mahmud Bassal, purtător de cuvânt al agenției, care a precizat că incidentul a avut loc la aproximativ trei kilometri sud-vest de punctul de trecere Zikim, utilizat pentru livrarea ajutoarelor. Armata israeliană a declarat că „nu are cunoștință” de victime în acel sector, în timp ce Națiunile Unite au avertizat că „pauzele tactice” anunțate de Israel în ofensiva din Gaza nu sunt suficiente pentru a preveni dezastrul umanitar. Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a precizat că, la patru zile după anunțul Israelului privind întreruperile temporare ale luptelor, populația civilă din Gaza continuă să moară de foame sau în încercarea de a obține ajutoare. Mohammed Abu Salmiya, directorul spitalului Al-Shifa din orașul Gaza, a declarat că instituția sa a primit 35 de cadavre în urma tirurilor. În acest context tensionat, emisarul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, urmează să sosească joi în Israel. El este implicat în negocierile indirecte pentru un armistițiu între Israel și Hamas.
Autoritățile franceze sesizează justiția în cazul unei studente din Gaza: Propagandiștii Hamas nu au ce căuta în țara noastră
Tânăra palestiniană evacuată din Gaza și admisă la Sciences Po Lille a fost acuzată de antisemitism după ce au fost descoperite postările sale online în care îl glorifica pe Hitler și cerea execuția ostaticilor israelieni. Ministrul de Interne, Bruno Retailleau, a dat miercuri instrucțiuni prefectului să sesizeze justiția, imediat după ce au fost făcute publice mesajele tinerei cu conținut antisemit. „Propagandiștii Hamas nu au ce căuta în țara noastră” a declarat oficialul francez, citat de Le Figaro. Ministerul de Interne a confirmat închiderea contului online al tinerei și sesizarea platformei guvernamentale Pharos, responsabilă cu monitorizarea conținutului ilegal pe internet. Primită la cererea consulatului francez din Ierusalim Nour Atallah, în vârstă de 25 de ani, a ajuns în Franța în iulie, fiind înscrisă la prestigioasa instituție Sciences Po Lille, după ce consulatul francez din Ierusalim a solicitat admiterea ei. CV-ul ei academic, o licență în drept obținută la Universitatea din Palestina, a fost considerat relevant pentru continuarea studiilor în Franța. Directorul școlii, Étienne Peyrat, a declarat că primirea ei reflecta atunci „valorile de deschidere și solidaritate” ale instituției și că i-a oferit chiar cazare temporară în apartamentul propriu, în absența sa, deoarece tânăra nu avea unde să locuiască. Înscrierea a fost anulată Între postările mai vechi ale tinerei pe rețeaua socială X se numără un mesaj din octombrie 2023, care promova filmarea execuțiilor ostaticilor israelieni, și un videoclip din septembrie 2024 cu Adolf Hitler, însoțit de un îndemn în limba arabă de a „ucide toți evreii”. După ce postările au fost făcute publice, conducerea instituției franceze de învățământ superior a decis să reevalueze situația, subliniind că „declarațiile acestei studente nu reflectă valorile școlii” și că înscrierea ei nu mai este valabilă.
Israel este acuzat de genocid în Gaza chiar de activiștii israelieni: Sistemul medical în Gaza… nu mai există
Este pentru prima dată în istoria recentă când două ONG-uri israeliene de prim rang acuză oficial statul israelian de genocid împotriva palestinienilor din Gaza. B’Tselem, înființată în 1989, laureată în 2018 a Premiului Drepturilor Omului al Republicii Franceze, și Physicians for Human Rights Israel (PHRI), fondată în 1988 și activă în apărarea dreptului la sănătate, au publicat luni două rapoarte care documentează distrugerea sistematică și deliberată a societății palestiniene din Gaza. „Este țintit tot ce este esențial pentru viață : locuințele, spitalele, infrastructura. Ceea ce se întâmplă în Gaza se înscrie într-un proces coordonat și coerent de distrugere”, arată Yuli Novak, directoarea ONG-ului B’Tselem, citată de Le Monde. „Israelul desfășoară acțiuni coordonate pentru a distruge intenționat societatea palestiniană din Gaza. Cu alte cuvinte, Israel comite un genocid”, se arată în concluzia comună a celor două organizații. Rapoartele subliniază că acțiunile armatei israeliene corespund în privința a cel puțin trei dintre cele cinci criterii legale ale genocidului, potrivit Convenției ONU: uciderea membrilor unui grup, provocarea de suferințe fizice și psihice grave acestora și supunerea intenționată la condiții de viață care duc la distrugerea fizică a grupului. Physicians for Human Rights Israel (PHRI) a documentat în detaliu prăbușirea sistemului medical din Gaza: „Din octombrie 2023, peste 300 de lucrători medicali din Gaza au fost uciși, iar alți 1.500 au fost arestați. Spitalele au fost evacuate în urma ordinelor militare și apoi atacate, săptămână după săptămână. Este imposibil să mai vorbești despre un sistem de sănătate în Gaza, nu mai există”, a explicat Guy Shalev, antropolog medical și liderul organizației. Peste 57.000 de persoane au murit în Gaza în ultimele 21 de luni, 70% dintre ele fiind femei și copii. Aproape 100.000 de răniți, dintre care 5.000 amputați – inclusiv copii, reprezintă dimensiunea umană a tragediei. Alte 25.000 de palestinieni așteaptă cu disperare evacuarea pentru tratament în afara enclavei, însă mai mult de 600 dintre ei au murit așteptând. La toate acestea se adaugă foametea, distribuția hranei fiind practic desființată: „Un sistem care funcționa cu 400 de puncte de distribuție a fost anihilat și înlocuit cu o caricatură – Fundația Umanitară Gaza, care a deschis doar câteva centre, în fața cărora oamenii înfometați sunt împușcați”, se arată în raportul PHRI. Intenția: elementul-cheie al genocidului, spun organizațiile israeliene Întrebarea centrală, juridic vorbind, este intenția. Pentru a acuza un stat de genocid, trebuie demonstrat că acțiunile au fost comise cu intenția de a distruge, total sau parțial, un grup. Autorii rapoartelor susțin că dovezile în acest sens sunt multiple și convingătoare: „Avem o cantitate uriașă de mărturii și înregistrări video, de la înalți oficiali până la comandanți de pe teren și soldații lor. Ei spun clar că nu există civili nevinovați în Gaza și vorbesc deschis despre distrugerea totală a Gazei”, a subliniat Yuli Novak, care conduce B’Tselem. Oroarea din Gaza: copiii înfometați și amputări fără anestezie „Societatea israeliană trebuie să aibă posibilitatea să conștientizeze ce se întâmplă în Gaza. (…) Comunicăm zilnic cu oameni, inclusiv medici, care ne descriu copiii înfometați și amputările fără anestezie. Există o dimensiune teoretică în abordarea noastră, dar ea e hrănită din oroarea zilnică din Gaza”, a precizat Guy Shalev pentru sursa citată. El a adăugat: „În viitor, sunt convins că se va putea demonstra fără echivoc caracterul de genocid al deciziilor luate de liderii israelieni”. Hamas, trauma israeliană Atacul Hamas din 7 octombrie 2023, care a provocat moartea a sute de civili israelieni, rămâne un punct de ruptură psihologică profundă pentru societatea israeliană. „Hamas a comis crime de război și crime împotriva umanității. Nu există dubii. Dar asta nu justifică modul în care acționează armata israeliană de aproape doi ani”, a subliniat coordonatoarea Yuli Novak. După acea dată, spun cei doi directori, toate limitele morale și legale au fost abandonate: „Regimul ocupației impus de Israel în teritoriile palestiniene era deja violent (Cisiordania și Gaza n.r.), dar încă respecta anumite bariere. Pe 7 octombrie, aceste bariere au fost spulberate. Iluzia securității noastre a dispărut, iar pentru mulți israelieni, palestinienii – în special cei din Gaza, au devenit inamici care nu au dreptul să trăiască acolo”, a precizat Novak. Societatea israeliană, între frică și negare Potrivit autorilor rapoartelor, reacțiile în interiorul Israelului sunt copleșite de frică și refuzul realității: „Am pierdut prieteni. Familia mea nu poate discuta calm cu mine despre aceste lucruri. Unii m-au implorat să nu public raportul. Nu pentru că nu sunt de acord, ci pentru că le e frică”, a declarat Guy Shalev, de la Physicians for Human Rights Israel. „Atunci când se comit genociduri, cei implicați nu înțeleg adesea gravitatea acțiunilor lor. Le neagă, le justifică prin autoapărare. Dar e responsabilitatea noastră să le numim exact ce sunt”, a precizat activista israeliană Yuli Novak. Sondaj: israelienii susțin expulzarea în alte țări a locuitorilor din Gaza Un sondaj realizat în martie 2025, de firma de cercetare Geocartography Knowledge Group, la cererea profesorului Tamir Sorek de la Pennsylvania State University, a arătat că 82% dintre evreii israelieni au declarat că susțin expulzarea forțată a palestinienilor din Fâșia Gaza și 56% dintre evreii israelieni susțin expulzarea cetățenilor arabi din Israel. Cu toate acestea, cei doi activiști văd semne timide de schimbare: „Israelienii încep să vadă copii care mor de foame. Asta produce o schimbare de ton în mentalități. Dar e prea puțin și, din păcate, insuficient pentru a opri tragedia”, a menționat Novak. Ea consideră că: „Va fi extrem de dificil pentru societatea noastră să conștientizeze ce am făcut Gazei. Tocmai asta explicăm cu grijă în rapoartele noastre.”
Israelul anunță că va suspenda zilnic luptele în zone din Fâșia Gaza pentru a permite accesul ajutorului umanitar
A crescut presiunea din partea ONU și a agențiilor de ajutor umanitar, care au avertizat asupra riscului de foamete în masă în teritoriu, și chiar din partea unor aliați ai Israelului, care au dat vina pe restricțiile impuse de această țară asupra intrării și distribuției ajutoarelor pentru această criză, scrie BBC. Suspendarea operațiunilor militare va avea loc între orele 10 și 20. Israelul respinge acuzațiile, dar restricțiile au fost dure Israelul, care, în calitate de putere ocupantă, are obligația, în conformitate cu dreptul internațional, de a proteja civilii, a respins categoric acuzațiile. Cu toate acestea, între martie și mai, a blocat intrarea tuturor ajutoarelor umanitare în teritoriu, într-o strategie descrisă la momentul respectiv ca fiind menită să exercite presiune asupra Hamas pentru a accepta un acord de încetare a focului și eliberarea ostaticilor, ceea ce nu s-a întâmplat. A fost acuzat că a folosit alimentele ca armă, ceea ce constituie o crimă de război, acuzație pe care a negat-o. Apoi, a creat un nou sistem controversat de distribuire a proviziilor, care obligă oamenii să se deplaseze pe jos până la câteva centre militarizate, adesea cu riscuri mari. A afirmat că acest sistem, care a ocolit în mare măsură ONU și alte agenții cu zeci de ani de experiență, era necesar pentru a preveni deturnarea pe scară largă a ajutoarelor de către Hamas, deși nu a furnizat niciodată dovezi că acest lucru se întâmpla. ONU a descris mecanismul ca fiind insuficient și inuman, numindu-l „capcane mortale”: potrivit ONU, peste 1.000 de palestinieni au fost uciși în timp ce căutau ajutor în cadrul acestui sistem. Ca urmare, cantitatea de alimente care intra în Gaza era limitată, iar ceea ce ajungea acolo nu ajungea la toată lumea. Încă nu este clar câtă hrană va intra acum în Gaza și la câte persoane va ajunge. Pentru unii, orice ajutor va sosi probabil prea târziu.
Netanyahu și Trump par să renunțe la negocierile cu Hamas privind încetarea focului în Fâșia Gaza
Netanyahu a declarat că Israelul analizează acum opțiuni „alternative” pentru a-și atinge obiectivele de a-și aduce ostaticii acasă din Gaza și de a pune capăt dominației Hamas în zonă, scrie Reuters. Pe de altă parte, Donald Trump este de părere că liderii Hamas vor fi acum „vânați”, spunând reporterilor că „Hamas nu a dorit cu adevărat să încheie un acord. Cred că vor să moară. Și este foarte rău. Și s-a ajuns la un punct în care va trebui să duci treaba la capăt”. Între timp, președintele Emmanuel Macron a anunțat că Franța va deveni prima mare putere occidentală care va recunoaște Palestina ca stat în luna septembrie. Această decizie a fost criticată la nivel internațional, inclusiv de către Trump, care a afirmat vineri că ceea „ce spune el [Macron – n.r.] nu contează. Este un tip foarte bun. Îmi place de el, dar acea declarație nu are greutate”. Joi, Israelul și Statele Unite și-au retras delegațiile de la negocierile de încetare a focului desfășurate în Qatar, la câteva ore după ce Hamas a prezentat răspunsul său la propunerea de armistițiu.
SUA și Israelul își retrag delegațiile de la negocierile pentru armistițiul din Gaza

Administrația Trump a decis să-și retragă echipa din negocierile pentru încetarea focului în Gaza, informează joi emisarul american pentru pace în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, citat de Reuters. „Am decis să aducem acasă echipa pentru consultări după cel mai recent răspuns al Hamas, care arată clar lipsa de dorință de a ajunge la o încetare a focului în Gaza”, a transmis Witkoff într-o postare pe platforma X. Oficialul a adăugat că administrația Trump va lua în considerare „opțiuni alternative pentru a aduce ostaticii acasă”. La scurt timp după decizia SUA, și Israelul și-a retras delegația de la negocierile privind încetarea focului din Gaza, scrie Reuters. Atât Israelul, cât și Hamas se confruntă cu presiuni interne și externe pentru a ajunge la un acord după aproape doi ani de război, în contextul în care situația umanitară din Gaza se deteriorează rapid, iar israelienii sunt îngrijorați de condițiile în care sunt ținuți ostaticii rămași. Zeci de oameni au murit de foame în Gaza în ultimele săptămâni, potrivit autorităților locale din domeniul sănătății.
Israel și-a chemat negociatorii pentru Gaza din Qatar pentru consultări

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat joi că delegația responsabilă de negocierile pentru un armistițiu în Gaza se întoarce din Qatar pentru „consultări suplimentare” în Israel. Decizia survine după ce Hamas a transmis, prin intermediul mediatorilor implicați, o propunere oficială de încetare a focului pentru 60 de zile. „Având în vedere răspunsul transmis în această dimineață de către Hamas, s-a decis întoarcerea echipei de negociere pentru consultări suplimentare în Israel”, a precizat Biroul lui Netanyahu, citat de Bloomberg. „Apreciem eforturile mediatorilor Qatar și Egipt, precum și pe cele ale trimisului Witkoff, de a obține un progres în cadrul discuțiilor.” Este prima ofertă a Hamas pe care Israelul o analizează Deși Israelul analizează propunerea transmisă de gruparea Hamas, prima la care a reacționat public pentru întâia oară, nu este clar dacă există deja un progres sau dacă negocierile au rămas blocate. Steve Witkoff, trimisul special al administrației americane condusă de Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, joacă un rol esențial în mediere. Witkoff a călătorit în Italia săptămâna aceasta și există șansa să meargă și în Qatar, ceea ar însemna accelerarea procesului de negociere și, implicit, apropierea de un armistițiu. Negocierile includ ostatici, prizonieri și ajutor umanitar Implicarea activă a mediatorilor internaționali, precum Qatar, Egipt și SUA, subliniază importanța diplomatică a inițiativei, precizează analiștii sursei citate. Cu toate acestea, situația rămâne imprevizibilă: nu au fost comunicate detalii despre eventualele concesii pe care le-ar fi acceptat părțile, iar termenii specifici ai propunerii Hamas nu au fost dați integral publicității, de niciuna dintre părțile implicate. În centrul negocierilor se află eliberarea de către Hamas, în etape, a 10 ostatici în viață și predarea rămășițelor a altor 18, în schimbul eliberării unor deținuți palestinieni, potrivit AP News. De asemenea, acordul ar trebui să prevadă intensificarea livrărilor de ajutor umanitar în Gaza și negocieri pentru o pace durabilă.