Primele imagini cu Horațiu Potra. Adus sub escortă în România

primele-imagini-cu-horatiu-potra.-adus-sub-escorta-in-romania

Potrivit Ministerului Justiției, procedura de extrădare din Emiratele Arabe Unite a fost finalizată „în timp record”, în urma cooperării cu autoritățile emirateze. Cei trei au fost predați Poliției Române și urmează să fie duși în arest, pentru punerea în executare a mandatelor de arestare emise pe numele lor de instanțele din România. Imaginile surprind momentul în care Horațiu Potra coboară păzit de mascați, fiind urcat ulterior într-o mașină a Poliției. Surse judiciare au precizat că transportul s-a făcut sub pază strictă, inclusiv pe durata zborului, Potra fiind vizat de un mandat de arestare preventivă într-un dosar de infracțiuni la adresa ordinii constituționale și tentativă de lovitură de stat, în care este judecat alături de fostul candidat la Președinție, Călin Georgescu. Potra, fost luptător în Legiunea Străină și personaj controversat, este descris în rechizitoriile procurorilor ca fiind în centrul unei rețele paramilitare care ar fi pregătit acțiuni violente după anularea alegerilor prezidențiale din 2024, inclusiv prin folosirea unui adevărat arsenal de război – de la arme automate la grenade și materiale explozive. Toate aceste acuzații sunt contestate de apărare, iar instanțele urmează să decidă în acest dosar de mare impact public. După sosirea în țară, Horațiu Potra va fi prezentat judecătorilor, care trebuie să confirme mandatul de arestare în lipsă emis anterior pe numele său. Ulterior, el va fi transferat într-un centru de detenție și va fi audiat de procurorii Parchetului General.

Pe președintele Georgescu îl susțin. Prima declarație a lui Horațiu Potra, la sosirea în țară sub escortă

pe-presedintele-georgescu-il-sustin.-prima-declaratie-a-lui-horatiu-potra,-la-sosirea-in-tara-sub-escorta

Încătușat, pe Aeroportul Henri Coandă, Potra a făcut prima declarație publică, în care și-a reafirmat sprijinul pentru Georgescu. Prima declarație, în cătușe, pe Otopeni Potra a ajuns pe Aeroportul Otopeni după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au finalizat procedura de extrădare, în urma mandatului internațional de arestare emis pe numele său. El a fost escortat de polițiști români, în cătușe, alături de fiul și nepotul său, și predat apoi structurii de arest a Poliției Române. Întrebat de jurnaliști dacă îl mai susține pe Călin Georgescu, fost candidat la Președinția României și co-inculpat în dosarul privind tentativa de lovitură de stat, Horațiu Potra răspuns ferm: „Pe președintele Georgescu îl susțin”. Declarația, rostită în timp ce era condus de oamenii legii, este prima poziție publică a lui Potra după aducerea în țară. De la fuga din țară, la extrădarea din Dubai Horațiu Potra era dat în urmărire internațională din februarie, după ce a dispărut din România în contextul anchetei privind tentativa de lovitură de stat și a fost arestat în Dubai la finalul lunii septembrie. Procurorii îl acuză că ar fi coordonat, împreună cu alți mercenari, un plan de destabilizare violentă, în contextul anulării turului doi al alegerilor prezidențiale din 2024. Potra a anunțat, prin avocați, că este de acord să fie adus în România pentru a participa la procedurile judiciare, fapt care a accelerat extrădarea sa, în condițiile în care între România și Emiratele Arabe Unite nu există un tratat bilateral de extrădare. Ce urmează pentru Horațiu Potra După sosirea în țară, Horațiu Potra, fiul și nepotul său au fost predați autorităților române și urmează să fie introduși în arest, pentru punerea în executare a mandatelor de arestare preventivă dispuse anterior în lipsă. În perioada următoare, instanța va decide dacă menține arestarea preventivă și va stabili calendarul procesului în dosarul în care sunt judecați Călin Georgescu, Horațiu Potra și mai mulți apropiați, pentru tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale și alte infracțiuni legate de regimul armelor și munițiilor.

Călin Georgescu boicotează alegerile din Capitală: Un guvern ilegitim nu poate face alegeri legitime

calin-georgescu-boicoteaza-alegerile-din-capitala:-un-guvern-ilegitim-nu-poate-face-alegeri-legitime

„Despre aceste alegeri am de spus următoarele. Un guvern ilegitim nu poate face alegeri legitime. Nu pot crede în aceste alegeri din București și consider că electoratul a trebuit să se gândească de două ori înainte de a valida o farsă organizată sub aparența binelui. Oricine m-ar fi întrebat, mă rog, dacă m-ar fi întrebat, ar fi primit același răspuns. Și peste toate. Într-un mod aproape macabru, pe 7 decembrie se împlinește un an de la anularea alegerilor care au îngropat democrația și libertatea în România. Iar acum se cere să legitimăm frauda de atunci. Pentru mine acest lucru este inacceptabil”, a declarat Georgescu într-un videoclip postat pe Facebook.  El a reamintit anularea alegerilor, acuzând că dacă el ar fi fost șeful statului, acum Bucureștiul nu ar fi avut nevoie de alegeri. „Dacă acele alegeri nu ar fi fost anulate, astăzi nu am fi avut nevoie de alegeri la București. Când democrația se va întoarce în această țară, vă asigur, vor fi alegeri libere peste tot, nu doar la București. Totdeauna de aceea, nu mă pot implica în niciun fel. Nu pentru că refuz, ci pentru că nu pot crede în aceste alegeri. Și poate că unii nu au înțeles ce am spus la vremea respectivă, dar, vedeți, istoria ne arată mereu același adevăr, și anume, minciuna se grăbește, adevărul așteaptă. Nu mă spun ca leproși, ci ca o reafirmare de principiu”, a declarat Georgescu.  Candidatura lui Călin Georgescu la președinție a fost anulată anul trecut la CCR din cauza manipulării votului pe rețelele sociale, dar și a finanțării nedeclarate a campaniei electorale.  La scurt timp după anulare, fostul președinte Klaus Iohannis a declasificat documente ale serviciilor secrete are demonstrau interferențele ruse în alegerile prezidențiale din țara noastră. Anul acesta, în septembrie, președintele României Nicușor Dan a confirmat și el că a fost vorba despre interferențe rusești, prezentându-le și liderilor europeni noul raport întocmit de procurorul general Alex Florența, cu privire la ingerințele rusești în alegerile anulate din România. 

Ionuț Moșteanu dezlănțuit la adresa lui Călin Georgescu după ce acesta i-a cerut demisia: O rușine pentru România. E omul Kremlinului, să nu dea lecții Armatei României!

ionut-mosteanu-dezlantuit-la-adresa-lui-calin-georgescu-dupa-ce-acesta-i-a-cerut-demisia:-o-rusine-pentru-romania.-e-omul-kremlinului,-sa-nu-dea-lectii-armatei-romaniei!

„Aud astăzi că un om trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de acțiuni contra ordinii constituționale, pentru propagandă fascistă în spațiul public, îmi cere demisia. Mie și comandanților militari”, a scris Moșteanu, făcând referire la dosarele penale în care este implicat Călin Georgescu. Liderul USR a amintit o serie de declarații anterioare ale lui Georgescu, printre care afirmația potrivit căreia „șansa României este înțelepciunea rusească”, dar și critica adusă scutului antirachetă de la Deveselu, pe care acesta îl considera „o rușine a diplomației românești”. „Un individ care se crede mare lider, dar folosește replici din Stăpânul Inelelor, spuse pe un ton grav”, a ironizat Moșteanu, adăugând că același om care laudă un dictator responsabil pentru zeci de mii de morți „cere acum onoare de la Armata României”. Moșteanu: „România are nevoie de o armată puternică, nu de demagogi” În continuarea mesajului, Ionuț Moșteanu a subliniat că România are nevoie de o armată modernă și respectată, capabilă să descurajeze orice amenințare, nu de discursuri care subminează instituțiile statului. „România nu are nevoie de lecții de patriotism de la cei aflați în subordinea Kremlinului. România are nevoie de o armată puternică, bine pregătită, capabilă să descurajeze orice agresiune. De militari respectați. De adevăr. Și în această direcție lucrăm zilnic, eu și colegii mei de la Ministerul Apărării”, a precizat liderul USR. Moșteanu a reafirmat orientarea clară a României către partenerii occidentali, în special NATO și Uniunea Europeană, criticând vehement încercările de propagandă care promovează izolarea țării. „Patriotismul nu înseamnă să ridici ode unui om care conduce un război crud și nedrept, ci să vrei o Românie puternică, sigură, respectată în NATO și în Uniunea Europeană. Oricât și-ar dori unii să fim izolați și singuri, noi alegem să fim parte dintr-o lume liberă”, a conchis Moșteanu.

Călin Georgescu, prima reacție după explozia din București

calin-georgescu,-prima-reactie-dupa-explozia-din-bucuresti

Fostul candidat s-a adresat celor afectaţi de explozia de vineri dimineaţă. „Tragedia de astăzi din Bucureşti, explozia blocului din Calea Rahovei, ne răneşte pe toţi. În spatele ruinelor sunt vieţi, lacrimi, oameni — fraţi. Îi îmbrăţişez, cu sufletul, pe cei care au pierdut totul şi pe cei care luptă acum pentru viaţă sau pentru a salva vieţi. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au decedat şi sa-i întărească pe cei răniţi şi pe cei care slujesc în aceste clipe. Mulţumesc celor care ajută, celor care nu se tem să fie oameni — buni, curaţi, adevăraţi”, a scris Călin Georgescu, în mesajul său. Fostul candidat a îndemnat lumea la solidaritate. „Fiecare român care simte durerea altuia ţine vie lumina acestei ţări. Adevărata putere a unui popor nu stă în arme, bani sau tehnologie — ci în caracterul colectiv al celor care îl alcătuiesc. Omenia este cea mai adâncă formă de putere, acel da rostit vieţii şi binelui, chiar şi în întuneric. Să nu uităm însă că răul nu vine doar din întâmplare. Când inima se răceşte, viaţa întreagă plăteşte preţul — iar unii, datori să vegheze, caută acum umbre de vină în locul propriei conştiinţe”, a adăugat Călin Georgescu. Explozia produsă vineri dimineaţă la un bloc din Rahova, a provocat pagube semnificative, mai multe apartamente devenind inutilizabile, iar locatarii fiind evacuaţi. Ancheta privind cauzele incidentului este în desfăşurare.

Ponta explică CONVERSAȚIA cu Poroșenko: A fost o glumă pe care am stabilit-o în avans cu autorii”

ponta-explica-conversatia-cu-porosenko:-a-fost-o-gluma-pe-care-am-stabilit-o-in-avans-cu-autorii”

Fostul premier Victor Ponta a venit cu o reacție pentru Digi24, după ce a fost păcălit de doi comedianți ruși care s-au drept fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko. Ponta susține că gluma a fost stabilită anterior cu autorii și nu a fost vorba despre o păcăleală. „A fost o glumă pe care am stabilit-o în avans cu autorii. Credeam că este evident”, a precizat Victor Ponta. Realizatorii emisiunii „Vovan & Lexus” l-au sunat pe fostul premier aflat în mașină. Ponta a vorbit a vorbit minute bune, în limba engleză, despre anularea alegerilor prezidențiale, despre situația politică din România, alegerile parlamentare din Republica Moldova, despre relațiile cu Bruxelles și Washington, cât și despre fostul candidat naționalist Călin Georgescu și oligarhul Vlad Plahotniuc. Ba mai mult, a criticat Bruxelles-ul și pe Volodimir Zelenski. „Conversația  Ponta Poroșenko, integral AICI” Ponta i-a relatat „falsului” Poroșenko varianta sa despre alegerile prezidențiale din România și i-a povestit cum a fost anulat turul I de către Curtea Constituțională a României, astfel încât Călin Georgescu să nu iasă președinte. Despre Klaus Iohannis, Ponta a spus că „a fost foarte nepopular și încă este”. Victor Ponta l-a criticat și pe actualul președinte al Ucrainei, dar și Bruxelles, susținând că Zelensky poate comite crime publice și Europa să le considere „ok”. De asemenea, critici au venit și la adresa Maiei Sandu, despre care fostul premier susține că a fraudat alegerile din 2024: „Știi, ea nu a câștigat alegerile anul trecut, a pierdut, dar ei au furat alegerile. Acum au alegeri parlamentare și au țintit spre primarul Chișinăului. Acum au un nou subiect pentru ea, sigur îi va folosit în alegeri.. O să fie un joc murdar”, consideră fostul premier al României. Cine sunt Vovan și Lexus Vovan și Lexus (numele lor reale:  Vladimir Aleksandrovich Kuznetsov, n. 1986, Aleksei Vladimirovich Stolyarov, n. 1987) sunt doi comedianți  din Federația Rusă care fac adesea farse mai multor personalități publice. Au fost chiar considerați actori statali pentru guvernul rus sau pentru Serviciul Federal de Securitate (FSB), principala agenție de securitate a Rusiei. Însă, cei doi comedianți au negat acuzația. Recomandarea autorului: Ponta, victima unei FARSE a doi ruși. A crezut că vorbește cu un fost președinte ucrainean. Fostul premier a dezvăluit cu ce politicieni moldoveni are legături

Marcel Bostan, solist Alternosfera: Procesele democratice în Republica Moldova stau în capul mesei / Un candidat cu narative pro-ruse, mai că n-a deturnat procesele democratice din România

marcel-bostan,-solist-alternosfera:-procesele-democratice-in-republica-moldova-stau-in-capul-mesei-/-un-candidat-cu-narative-pro-ruse,-mai-ca-n-a-deturnat-procesele-democratice-din-romania

Întrebat care cea mai bună direcție pentru viitorul țării sale, solistul a vorbit despre parcursul european. „Republica Moldova în esență, este un stat pro-Europa și nu există altă alternativă, decât integrarea Republicii Moldova și alinierea noastră ca țară în marea familie europeană”, a declarat Marcel Bostan, solistul trupei Alternosfera. Întrebat dacă crede că ar trebui să ne temem de influența Rusiei, Marcel Bostan a precizat că românii, dar și moldovenii deopotrivă, trebuie să lupte împotriva dezinformării, fenomen care, este mai accentuat și mai vechi în Republică, decât în România. ”Nu cred că trebuie să ne temem, noi trebuie să știm să luptăm cu tot ce înseamnă manipulare, dezinformare, propagandă. Oamenii care au un nivel de educație bun sunt foarte focusați și înțeleg care sunt efectele propagandei, care este adevărul și care sunt manipulările. În marea noastră majoritate, a moldovenilor de peste Prut, noi avem imunitate”, a declarat Marcel Bostan. Fenomenul este unul mai vechi, cel puțin în Moldova „Tot acest război hibrid, n-a început acum doi sau trei ani. De 30 de ani de zile, de la independență încoace tot timpul am fost supuși populismului, propagandei, manipulărilor, deci noi știm cum să filtrăm”, a declarat Marcel Bostan. Circul cu Georgescu, ajuns și la urechile vecinilor Marcel Bostan a oferit o paralelă la situația alegerilor prezidențiale din România. Acesta l-a dat ca exemplu pe Georgescu. „Situația care s-a întâmplat în România la alegerile Prezidențiale: un candidat cu narative pro-ruse mai că n-a deturnat procesele democratice din România! Dacă am face o analiză, din anii ’90 încoace, de la primul președinte, noi am avut cicluri electorale, în cadrul cărora președinții au fost schimbați, iar procesele democratice, în Republica Moldova, stau «în capul mesei». Avem politicieni care fac naveta la Moscova”, a declarat Marcel Bostan. El l-a dat ca exemplu pe Igor Dodon, care ar fi putut să facă chiar și zeci de călătorii la Moscova anual. „Îți dai seama ce face un președinte în vizită de 60 de ori la Kremlin… Evident că pleacă ca să primească indicații.” El a spus câteva cuvinte și despre contextul actual al Republicii Moldova. „La momentul de față, Republica Moldova un guvern care funcționează, care a știut să soluționeze probleme strategice și tot ce ține de securitate energetică, de stoparea proceselor de corupție electorală”, a declarat Marcel Bostan. Solistul a precizat că schimbările din grădina vecinilor de peste Prut „nu sunt foarte vizibile la prima vedere”, însă este „incredibil” că Moldova se află acum în „etapa procesului de negociere al aderării la UE”. „Nu aveai cum să spui cu 2-3 ani în urmă că am putea să ne aflăm, în 2025, la etapa în care suntem. Avem un președinte care ne reprezintă, un președinte cu care nu-mi este rușine, care are o deschidere față de relațiile absolut sănătoase cu marii lideri mondiali sau europeni; și asta ne determină, cu încredere, să mergem înainte”, a declarat Marcel Bostan. Întrebat ce ar schimba la țara sa ca cetățean, Marcel Bostan a precizat că și-ar dori schimbări în Justiție. „Reforma Justiției este o chestiune vitală – dar dacă o să ne informăm, o să vedem, de fapt, cum a fost deturnată această reformă sau tentativă de reformare a Procuraturii anti-corupție: toate obstacolele create de oamenii corupți din domeniul Justiției. Este o luptă acerbă, care, într-un final, o să aducă roade”, a conchis Marcel Bostan.

H. D. Hartmann: Înainte de interzicerea lui Georgescu, au existat 4 întâlniri între el și americani

h-d.-hartmann:-inainte-de-interzicerea-lui-georgescu,-au-existat-4-intalniri-intre-el-si-americani

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Marius Tucă Show, analistul H.D. Hartmann a relatat faptul că, înainte de decizia Curții Constituționale care a împiedicat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, acesta a avut patru întâlniri cu reprezentanți americani în România. Potrivit afirmațiilor lui Hartmann, în urma acestor discuții, interlocutorii americani nu au fost convinși să acorde sprijin pentru candidatura lui Georgescu. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Întâlniri repetate, fără sprijin concret H.D. Hartmann a precizat că, în lunile premergătoare alegerilor prezidențiale, înainte ca decizia Curții Constituționale să împiedice candidatura lui Călin Georgescu, au avut loc patru întâlniri între acesta și reprezentanți americani, desfășurate pe teritoriul României. „Au existat patru întâlniri între americani și Călin Georgescu pe teritoriul României. Și exact același lucru mi s-a spus: nu a convins”, a declarat Hartmann. Analistul a adăugat că mesajul transmis în mod constant a fost acela că partea americană nu a identificat suficiente motive pentru a susține candidatura lui Georgescu, în condițiile în care sprijinul extern necesită alocarea unor resurse considerabile. Grupul din Elveția și mecanismele de dezinformare În cadrul aceleiași discuții, H.D. Hartmann a readus în atenție și activitatea unui așa-numit „grup din Elveția”, despre care în trecut existau speculații legate de posibile legături externe. Hartmann a afirmat că, în urma unor analize personale, a concluzionat că grupul nu era coordonat de actori străini, ci ar fi avut legături cu un serviciu român de informații. „Acel grup reușise la un moment dat un fel de autonomie comunicațională. Ce-mi spuneau ei mie luni, marți apărea în diverse instrumente media ale României”, a relatat analistul. Acesta a adăugat că în spațiul public au circulat informații neconfirmate privind presupuse legături ale grupului cu familia președintelui american, informații pe care le-a descris drept dezinformări. Comparație cu alte situații internaționale H.D. Hartmann a făcut o comparație între cazul lui Călin Georgescu și cel al unui candidat polonez care ar fi reușit să atragă sprijinul administrației americane. „Față de candidatul polonez, care a și câștigat alegerile și care a fost invitat în Biroul Oval la președintele SUA, în cazul lui Georgescu acest sprijin nu a existat”, a menționat Hartmann. El a subliniat diferența de abordare și de percepție din partea partenerilor internaționali în ceea ce privește diverși candidați politici. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele

Mihai Bendeac îi umilește pe votanții lui George Simion: „Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale”

mihai-bendeac-ii-umileste-pe-votantii-lui-george-simion:-„parintii-unui-copil-care-mananca-doar-cartofi-trebuie-decazuti-din-drepturile-parentale”

Comediantul Mihai Bendeac nu s-a reținut nici la finalul campaniei electorale pentru Cotorceni din a jignii parte din poporul român, pe cei care sunt votanți ai lui Simion, pe care îi califică “muritori de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor”, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății”, „această dejecție umană” și multe alte injurii la adresa oamenilor care nu au aceeași opțiune politică. Comentariile sale au percepute ca un reproș direct la adresa oamenilor din mediul rural sau din familiile cu dificultăți financiare, care nu au acces la aceleași oportunități, comentează Cancan. Mai mult, Bendeac consideră că părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. „Mesaj pentru domnul parazit social care sloboade maxime patriotarde și bășini pe gură: Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. Asta pentru că ăia, prin faptul că nu muncesc, că beau, că joacă la păcănele, pun viața acelor copii în primejdie. Haideți să ne împăcăm cu ideea că trăim, în sfârșit, într-un stat occidental în care o familie în care tatăl face Uber sau Bolt 10 ore pe zi de luni pana vineri și mama coace cozonaci la o patiserie, venitul familie permite o alimentatie complet sănătoasă, permite o îmbrăcăminte decentă, rechizite, cărți și chiar două vacanțe pe an. Sigur, nu la Dubai, dar una la o pensiune în Maramureș și alta de câteva zile în orice capitală europeană. M-am săturat de zăngănitul “muritorilor de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor” care și-au permis în nesimțirea lor să muncească, să învețe o meserie și să trăiască bine. Și asta o spun eu, profund socialist fiind. Ba chiar, uneori, cu accente comunistoide pe care mă străduiesc să mi le reprim. Da, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății. Iar această dejecție umană, acest fascist cu episoade psihotice, acest voievod de pe Temu, profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe. Eu nu cred, așa cum alții spun, că Simion este un fan înrăit al cârnatului securist. Simion este doar un tip obsedat să ajungă președinte. Pentru el este doar un mijloc de marketing pe care-l folosește sub promisiunea că-l va grația. Dar nu va fi cazul”, a scris Mihai Bendeac pe Facebook. Mihai Bendeac a atacat frecvent practicile creștine precum pelerinajele, unde oamenii pupau moaștele și aprindeau lumânări. La începutul lunii mai, actorul a publicat o imagine cu George Simion și Călin Georgescu realizată după ce au votat în turul 1, unde o femeie îi săruta mâna fostului candidat la alegerile prezidențiale, publică Cancan.

Mihai Bendeac: „Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale”

mihai-bendeac:-„parintii-unui-copil-care-mananca-doar-cartofi-trebuie-decazuti-din-drepturile-parentale”

Comediantul Mihai Bendeac nu s-a reținut nici la finalul campaniei electorale pentru Cotorceni din a jignii parte din poporul român, pe cei care sunt votanți ai lui Simion, pe care îi califică “muritori de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor”, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății”, „această dejecție umană” și multe alte injurii la adresa oamenilor care nu au aceeași opțiune politică. Comentariile sale au percepute ca un reproș direct la adresa oamenilor din mediul rural sau din familiile cu dificultăți financiare, care nu au acces la aceleași oportunități, comentează Cancan. Mai mult, Bendeac consideră că părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. Postarea menestrelui needitată „Mesaj pentru domnul parazit social care sloboade maxime patriotarde și bășini pe gură: Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. Asta pentru că ăia, prin faptul că nu muncesc, că beau, că joacă la păcănele, pun viața acelor copii în primejdie. Haideți să ne împăcăm cu ideea că trăim, în sfârșit, într-un stat occidental în care o familie în care tatăl face Uber sau Bolt 10 ore pe zi de luni pana vineri și mama coace cozonaci la o patiserie, venitul familie permite o alimentatie complet sănătoasă, permite o îmbrăcăminte decentă, rechizite, cărți și chiar două vacanțe pe an. Sigur, nu la Dubai, dar una la o pensiune în Maramureș și alta de câteva zile în orice capitală europeană. M-am săturat de zăngănitul “muritorilor de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor” care și-au permis în nesimțirea lor să muncească, să învețe o meserie și să trăiască bine. Și asta o spun eu, profund socialist fiind. Ba chiar, uneori, cu accente comunistoide pe care mă străduiesc să mi le reprim. Da, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății. Iar această dejecție umană, acest fascist cu episoade psihotice, acest voievod de pe Temu, profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe. Eu nu cred, așa cum alții spun, că Simion este un fan înrăit al cârnatului securist. Simion este doar un tip obsedat să ajungă președinte. Pentru el este doar un mijloc de marketing pe care-l folosește sub promisiunea că-l va grația. Dar nu va fi cazul”, a scris Mihai Bendeac pe Facebook. Mihai Bendeac a atacat frecvent practicile creștine precum pelerinajele, unde oamenii pupau moaștele și aprindeau lumânări. La începutul lunii mai, actorul a publicat o imagine cu George Simion și Călin Georgescu realizată după ce au votat în turul 1, unde o femeie îi săruta mâna fostului candidat la alegerile prezidențiale, publică Cancan.