H. D. Hartmann: Înainte de interzicerea lui Georgescu, au existat 4 întâlniri între el și americani

h-d.-hartmann:-inainte-de-interzicerea-lui-georgescu,-au-existat-4-intalniri-intre-el-si-americani

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Marius Tucă Show, analistul H.D. Hartmann a relatat faptul că, înainte de decizia Curții Constituționale care a împiedicat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, acesta a avut patru întâlniri cu reprezentanți americani în România. Potrivit afirmațiilor lui Hartmann, în urma acestor discuții, interlocutorii americani nu au fost convinși să acorde sprijin pentru candidatura lui Georgescu. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Întâlniri repetate, fără sprijin concret H.D. Hartmann a precizat că, în lunile premergătoare alegerilor prezidențiale, înainte ca decizia Curții Constituționale să împiedice candidatura lui Călin Georgescu, au avut loc patru întâlniri între acesta și reprezentanți americani, desfășurate pe teritoriul României. „Au existat patru întâlniri între americani și Călin Georgescu pe teritoriul României. Și exact același lucru mi s-a spus: nu a convins”, a declarat Hartmann. Analistul a adăugat că mesajul transmis în mod constant a fost acela că partea americană nu a identificat suficiente motive pentru a susține candidatura lui Georgescu, în condițiile în care sprijinul extern necesită alocarea unor resurse considerabile. Grupul din Elveția și mecanismele de dezinformare În cadrul aceleiași discuții, H.D. Hartmann a readus în atenție și activitatea unui așa-numit „grup din Elveția”, despre care în trecut existau speculații legate de posibile legături externe. Hartmann a afirmat că, în urma unor analize personale, a concluzionat că grupul nu era coordonat de actori străini, ci ar fi avut legături cu un serviciu român de informații. „Acel grup reușise la un moment dat un fel de autonomie comunicațională. Ce-mi spuneau ei mie luni, marți apărea în diverse instrumente media ale României”, a relatat analistul. Acesta a adăugat că în spațiul public au circulat informații neconfirmate privind presupuse legături ale grupului cu familia președintelui american, informații pe care le-a descris drept dezinformări. Comparație cu alte situații internaționale H.D. Hartmann a făcut o comparație între cazul lui Călin Georgescu și cel al unui candidat polonez care ar fi reușit să atragă sprijinul administrației americane. „Față de candidatul polonez, care a și câștigat alegerile și care a fost invitat în Biroul Oval la președintele SUA, în cazul lui Georgescu acest sprijin nu a existat”, a menționat Hartmann. El a subliniat diferența de abordare și de percepție din partea partenerilor internaționali în ceea ce privește diverși candidați politici. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele

Mihai Bendeac îi umilește pe votanții lui George Simion: „Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale”

mihai-bendeac-ii-umileste-pe-votantii-lui-george-simion:-„parintii-unui-copil-care-mananca-doar-cartofi-trebuie-decazuti-din-drepturile-parentale”

Comediantul Mihai Bendeac nu s-a reținut nici la finalul campaniei electorale pentru Cotorceni din a jignii parte din poporul român, pe cei care sunt votanți ai lui Simion, pe care îi califică “muritori de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor”, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății”, „această dejecție umană” și multe alte injurii la adresa oamenilor care nu au aceeași opțiune politică. Comentariile sale au percepute ca un reproș direct la adresa oamenilor din mediul rural sau din familiile cu dificultăți financiare, care nu au acces la aceleași oportunități, comentează Cancan. Mai mult, Bendeac consideră că părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. „Mesaj pentru domnul parazit social care sloboade maxime patriotarde și bășini pe gură: Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. Asta pentru că ăia, prin faptul că nu muncesc, că beau, că joacă la păcănele, pun viața acelor copii în primejdie. Haideți să ne împăcăm cu ideea că trăim, în sfârșit, într-un stat occidental în care o familie în care tatăl face Uber sau Bolt 10 ore pe zi de luni pana vineri și mama coace cozonaci la o patiserie, venitul familie permite o alimentatie complet sănătoasă, permite o îmbrăcăminte decentă, rechizite, cărți și chiar două vacanțe pe an. Sigur, nu la Dubai, dar una la o pensiune în Maramureș și alta de câteva zile în orice capitală europeană. M-am săturat de zăngănitul “muritorilor de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor” care și-au permis în nesimțirea lor să muncească, să învețe o meserie și să trăiască bine. Și asta o spun eu, profund socialist fiind. Ba chiar, uneori, cu accente comunistoide pe care mă străduiesc să mi le reprim. Da, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății. Iar această dejecție umană, acest fascist cu episoade psihotice, acest voievod de pe Temu, profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe. Eu nu cred, așa cum alții spun, că Simion este un fan înrăit al cârnatului securist. Simion este doar un tip obsedat să ajungă președinte. Pentru el este doar un mijloc de marketing pe care-l folosește sub promisiunea că-l va grația. Dar nu va fi cazul”, a scris Mihai Bendeac pe Facebook. Mihai Bendeac a atacat frecvent practicile creștine precum pelerinajele, unde oamenii pupau moaștele și aprindeau lumânări. La începutul lunii mai, actorul a publicat o imagine cu George Simion și Călin Georgescu realizată după ce au votat în turul 1, unde o femeie îi săruta mâna fostului candidat la alegerile prezidențiale, publică Cancan.

Mihai Bendeac: „Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale”

mihai-bendeac:-„parintii-unui-copil-care-mananca-doar-cartofi-trebuie-decazuti-din-drepturile-parentale”

Comediantul Mihai Bendeac nu s-a reținut nici la finalul campaniei electorale pentru Cotorceni din a jignii parte din poporul român, pe cei care sunt votanți ai lui Simion, pe care îi califică “muritori de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor”, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății”, „această dejecție umană” și multe alte injurii la adresa oamenilor care nu au aceeași opțiune politică. Comentariile sale au percepute ca un reproș direct la adresa oamenilor din mediul rural sau din familiile cu dificultăți financiare, care nu au acces la aceleași oportunități, comentează Cancan. Mai mult, Bendeac consideră că părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. Postarea menestrelui needitată „Mesaj pentru domnul parazit social care sloboade maxime patriotarde și bășini pe gură: Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. Asta pentru că ăia, prin faptul că nu muncesc, că beau, că joacă la păcănele, pun viața acelor copii în primejdie. Haideți să ne împăcăm cu ideea că trăim, în sfârșit, într-un stat occidental în care o familie în care tatăl face Uber sau Bolt 10 ore pe zi de luni pana vineri și mama coace cozonaci la o patiserie, venitul familie permite o alimentatie complet sănătoasă, permite o îmbrăcăminte decentă, rechizite, cărți și chiar două vacanțe pe an. Sigur, nu la Dubai, dar una la o pensiune în Maramureș și alta de câteva zile în orice capitală europeană. M-am săturat de zăngănitul “muritorilor de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor” care și-au permis în nesimțirea lor să muncească, să învețe o meserie și să trăiască bine. Și asta o spun eu, profund socialist fiind. Ba chiar, uneori, cu accente comunistoide pe care mă străduiesc să mi le reprim. Da, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății. Iar această dejecție umană, acest fascist cu episoade psihotice, acest voievod de pe Temu, profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe. Eu nu cred, așa cum alții spun, că Simion este un fan înrăit al cârnatului securist. Simion este doar un tip obsedat să ajungă președinte. Pentru el este doar un mijloc de marketing pe care-l folosește sub promisiunea că-l va grația. Dar nu va fi cazul”, a scris Mihai Bendeac pe Facebook. Mihai Bendeac a atacat frecvent practicile creștine precum pelerinajele, unde oamenii pupau moaștele și aprindeau lumânări. La începutul lunii mai, actorul a publicat o imagine cu George Simion și Călin Georgescu realizată după ce au votat în turul 1, unde o femeie îi săruta mâna fostului candidat la alegerile prezidențiale, publică Cancan.

Georgescu și Simion sub tirul lui Tucă. Georgescu: „Nu schimbăm oamenii, ci schimbăm sistemul”. Simion: „Reprezentăm o mișcare de la firul ierbii”

georgescu-si-simion-sub-tirul-lui-tuca-georgescu:-„nu-schimbam-oamenii,-ci-schimbam-sistemul”.-simion:-„reprezentam-o-miscare-de-la-firul-ierbii”

Marius Tucă a intervenit în emisiunea de la Realitatea Plus în timpul interviului comun Georgescu-Simion. Tucă, sigur pe victoria cuplului politic, a lansat două întrebări candidatului și mentorului său, privat de intrarea în competiția pentru Cotroceni. Prima întrebare este pentru domnul Călin Georgescu, a lansat Tucă. Domnule Călin Georgescu, ați vorbit ultimul interviu despre felul în care Victor Ponta a făcut posibil ca să scăpați de Marcel Ciolacu. Spuneți-mi, vă rog, dacă, în ideea că va ieși președinte George Simion, și va ieși președinte, dacă vă gândiți la un parteneriat pe termen lung, la un parteneriat în primul rând cu cei care au susținut ideea de suveranism, mă rog, și ideile pe care le-ați susținut atât dumneavoastră, cât și George Simion în campania electorală, chetionează Tucă. George întrebarea mea este cât se poate de simplă Ai un parteneriat cu Călin Georgescu, practic, dar și datorită lui Călin Georgescu, împreună ați ajuns aici și eu cred că nu mai ești astăzi protejatul lui Călin Georgescu. Ești partenerul lui Călin Georgescu. Având în vedere tot ce s-a întâmplat, spune-mi, ce garanții ne oferiți, domnule George Simion, că acest parteneriat va fi între domnia voastră și domnul Călin Georgescu, va fi unul de durată și că toate lucrurile pe care le-ați spus și le spuneți aici se vor întâmpla? Și apropo de asta, eu Marius Turcă, ce garanție am că acest sistem va fi restructurat? Călin Georgescu: „Sincer, îmi doresc să fie și opoziție” Mulțumesc, OK. În primul rând, suveranismul nu este izolaționism, înseamnă demnitate, înseamnă hotărârea noastră, decizia noastră de a ne stăpâni singur soarta. Prin urmare, oricine este binevenit în această acțiune, pentru poporul român, cu poporul român, oricine ușa este deschisă și sincer, îmi doresc să fie și opoziție, pentru că pe asta voi lupta mereu să existe mereu să se pună întrebări, mereu să existe reticență, mereu să fim trași de mânecă și să fim întrebați despre ce este vorba. Dar, în principiu, această acțiune de suv ranitate este deschisă pentru oricine dorește să intre în această dimensiune a demnității. Nu schimbăm oamenii ci schimbăm sistemul. George Simion: „Eu și domnul Călin Georgescu reprezentăm o mișcare de la firul ierbii” Eu și domnul Călin Georgescu reprezentăm o mișcare de la firul ierbii, cred eu, îndelung așteptată de români și ca mișcare și ca unitate, garanția, cinstea și onoarea pe care noi o avem și care este cel mai de preț lucru. Citiți și: George Simion:”Voi răspunde la TELEFON. Nu mă voi închide într-un birou”

Ziariștii francezi l-au întrebat pe George Simion de Călin Georgescu/ „Trebuia sa fie președintele României. E dreptul lui să aleagă ce funcție vrea”

ziaristii-francezi-l-au-intrebat-pe-george-simion-de-calin-georgescu/-„trebuia-sa-fie-presedintele-romaniei.-e-dreptul-lui-sa-aleaga-ce-functie-vrea”

Liderul AUR, George Simion, a declarat presei franceze, vineri, că acela care trebuia să fie președintele României este Călin Georgescu.  Întrebat de ziariștii francezi despre Călin Georgescu, candidatul AUR la prezidențiale a spus că, odată ce românii l-au ales în primul tur, de anul trecut, „e  dreptul lui să aleagă” ce funcție vrea să ocupe la conducerea României. „Domnul Georgescu trebuia sa fie președintele României. E dreptul lui să aleagă ce funcție vrea să ocupe la conducerea României. Nu pot eu să fac asta, ci este dreptul poporului român să decidă cui vrea să-i dea votul. Așa că, pas cu pas, odată ce voi ajunge la Cotroceni, o să numesc  oameni în instituții care nu ascultă ordine și, așa cum trebuie făcut într-o democrație,  voi întreba poporul”, a răspuns Simion. Vineri, liderul AUR a organizat o conferință de presă, în timpul vizitei în Franța. George Simion a fost însoțit de Marion Maréchal, nepoata  lui Marine Le Pen și este membră a Parlamentului European și a Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), acolo unde George Simion este vicepreședinte CITEȘTE ȘI: Cum a evoluat relația Călin GEORGESCU – George SIMION în ultimii ani. De la propunerea AUR de premier la „PROTEJATUL meu mai tânăr” Călin Georgescu: „Un președinte nu trebuie să fie un matematician, ci trebuie să fie o poezie a vorbelor bune către poporul său” A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele

Doru Bușcu: A făcut bine Simion că nu a venit la dezbateri

doru-buscu:-a-facut-bine-simion-ca-nu-a-venit-la-dezbateri

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, ziaristul Doru Bușcu a comentat absența lui George Simion de la dezbaterile prezidențiale. Potrivit acestuia, liderul AUR a urmat o strategie de comunicare inspirată din modelul Călin Georgescu și a evitat cu bună știință expunerea directă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Doru Bușcu consideră că Simion a procedat calculat, refuzând participarea la confruntările directe cu ceilalți candidați. Evitarea scenelor de conflict sau a temelor incomode l-a ajutat să-și mențină susținerea electorală și să evite capcane retorice întinse de contracandidați. Modelul urmat este, în opinia sa, clar inspirat din comportamentul electoral al lui Călin Georgescu. Georgescu nu s-a expus niciodată. Simion a preluat exact această strategie Bușcu susține că Simion a preluat cu precizie traseul comunicațional al lui Călin Georgescu. Acesta din urmă a evitat cu grijă aparițiile necontrolate și nu a participat niciodată la dezbateri cu rivali politici de calibru. În schimb, a preferat interviurile atent alese și medii prietenoase, unde putea evita atacurile directe. „Dacă mă întrebi pe mine, eu cred că a făcut foarte bine George Simion că nu a venit la dezbateri. Strategic a jucat bine. A jucat pe urma pașilor lui Georgescu, pentru că Georgescu niciodată nu s-a expus. Georgescu a dat doar interviuri controlate.”, afirmă Doru Bușcu. Mai mult, el spune că Georgescu „a fost o cârtiță undeva sub pământ”, construindu-și imaginea cu migală, într-un mod accelerat și „cu mijloace care încă nu există lămurite”. Doru Bușcu: „Dacă venea, era atacat de proeuropeni” Potrivit lui Bușcu, participarea lui Simion la o confruntare directă i-ar fi adus dezavantaje serioase. Ceilalți candidați, în special cei cu discurs proeuropean, l-ar fi vizat cu atacuri dure și l-ar fi pus în defensivă. „Dacă se prezenta la dezbateri, Simion ar fi fost atacat de cei doi candidați proeuropeni, poate chiar și de Ponta.”, concluzionează Bușcu. Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele

H.D. Hartmann: Dacă elita din SUA l-ar fi susținut pe Georgescu, CCR ar fi schimbat decizia

hd.-hartmann:-daca-elita-din-sua-l-ar-fi-sustinut-pe-georgescu,-ccr-ar-fi-schimbat-decizia

Într-o ediție transmisă live de Gândul, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a vorbit despre tăcerea periculoasă a Statelor Unite în fața derapajelor din România. Acesta a criticat lipsa unui mesaj ferm din partea partenerului strategic, mai ales în contextul eliminării lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Statele Unite ar fi trebuit să transmită un semnal clar Hartmann s-a declarat dezamăgit de lipsa unui răspuns ferm al Statelor Unite în fața situației din România. Potrivit acestuia, în absența unui semnal clar din partea Washingtonului, grupările care au capturat instituțiile statului român acționează nestingherit. El consideră că o astfel de poziționare lipsă alimentează abuzurile de putere, chiar și atunci când este vorba de suspendarea drepturilor fundamentale sau de eliminarea unor candidați din competiția electorală. „Ceea ce mă deranjează cel mai rău și cel mai mult este că Statele Unite nu transmit un semnal fundamental de rupere cu această grupare privată care a pus mâna pe statul român.”, afirmă Hartmann. Hartmann: „Călin Georgescu n-a convins elita americană” În continuarea discuției, analistul a explicat de ce Statele Unite nu au reacționat ferm în cazul eliminării lui Călin Georgescu. El spune că Georgescu nu a oferit garanții clare partenerilor externi. Pozițiile sale fluctuante de-a lungul timpului i-au afectat credibilitatea în ochii elitei politice americane. Hartmann a explicat și ce presupune „sprijinul total” din partea SUA, sugerând că, în lipsa acestuia, nici Curtea Constituțională nu ar fi simțit presiunea de a acționa corect. „Călin Georgescu nu a convins, nu a convins sub nicio formă. Și doi, a avut și niște poziționări de-a lungul anilor. Ba era cu NATO, ba era cu SUA, ba nu era cu NATO. Nu a convins elita americană că merită să fie sprijinit până la capăt. Ce înseamnă sprijin până la capăt american, ca asta e cel mai important. El se duce până la a nu recunoaște rezultate alegerilor, rupem relațiile cu voi și în acel moment Curtea Constituțională, oricât de slugă ar fi fost la adresa puterii politice sau a acestui grup privat care a pus mâna pe statul român, nu și-ar fi permis aceste lovituri.”, spune Hartmann. Hartmann: „Traian Băsescu știe ceva” Pe final, Hartmann a comentat și intervenția lui Traian Băsescu, care a atras atenția asupra situației politice din România. Deși a fost un critic constant al fostului președinte, Hartmann a recunoscut că mesajul transmis de Băsescu trebuie luat în serios. În opinia sa, Băsescu încă păstrează legături în cercurile politice influente din Statele Unite, iar intervenția sa ar putea semnala ceva grav. „Eu cred foarte cinstit, Marius Tucă, că acel semnal e foarte dur. Băsescu știe ceva. El nu și-a pierdut încă în mafia democrată relațiile. El a fost cu democrații, el a fost cu Soros, cu ăștia.”, conchide Hartmann. Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele