Germania e în stare de șoc! Campionul european la înot a acceptat oferta de la Jocurile Olimpice ale Dopaților
Marius Kusch, un superstar al natației din Germania, a luat prin surprindere o lume întreagă prin decizia sa recentă. Acesta e pregătit să concureze la Jocurile Olimpic ale Dopaților, iar pentru mulți fani această decizia este una controversată. Încă un sprinter european s-a alăturat Jocurilor Olimpice ale Dopaților. Marius Kusch, un superstar german la stilul fluture, care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo și are în palmares o medalie la Campionatele Mondiale și trei medalii europene, a anunțat miercuri că va concura în cadrul JO ale Dopaților. Ultima sa apariție în competiții a fost la Campionatul Mondial în bazin scurt din decembrie 2024, desfășurat la Budapesta. Acolo, Kusch a fost finalist în proba de 50 de metri fluture, unde a stabilit un nou record personal în semifinale, cu timpul de 21,99, clasându-se în cele din urmă pe locul 8 în finală. De asemenea, a încheiat pe locul 16 la 50 metri spate și pe locul 20 la 50 metri liber. În perioada recentă, germanul s-a antrenat la Queens University, în SUA, unde a și studiat, sub îndrumarea antrenorului Elliot Ptasnik. În februarie 2024, Kusch a lansat o comunitate online dedicată înotului și a început să posteze constant videoclipuri axate pe tehnică pe pagina sa de Instagram, fiind un adevărat model pentru tinerii înotători germani. În anunțul de miercuri, organizatorii JO ale Dopaților au precizat că Kusch va concura în probele de 50 și 100 de metri fluture, la competiția care va avea loc în mai anul viitor, la Las Vegas. Jocurile Olimpice ale Dopaților permit participanților să ia substanțe considerate de regulă interzise, tocmai pentru a-și îmbunătăți performanțele. Veste uriașă pentru românii care vor să-l vadă pe David Popovici, pe viu, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028 Fanii lui David Popovici tocmai au primit o veste foarte importantă, în perspectiva Jocurilor Olimpice de vară din 2028. Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în Statele Unite ale Americii, în California, în orașul Los Angeles, iar spectacolul este unul garantat. Interesant este că organizatorii au anunțat deja data la care vor fi puse în vânzare biletele, aspect așteptat cu sufletul la gură de foarte mulți fani români ai lui David Popovici. Concret, cine va dori să-l vadă pe înotător live va putea cumpăra bilete la JO începând cu luna ianuarie 2026. „Dacă vă cumpărați bilet pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, practic vă cumpărați un bilet pentru istorie”, a declarat Reynold Hoover, CEO-ul LA28, într-un comunicat de presă, potrivit swimswam.com.