Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile la gala pentru Nadia Comăneci

Simona Halep a fost una dintre aparițiile elegante de la gala dedicată Nadiei Comăneci, organizată la Palatul Parlamentului din București. Fostul lider mondial a ales o rochie neagră, elegantă, și a atras atenția celor prezenți la evenimentul dedicat împlinirii a 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Înainte de gală, Simona și-a făcut și un selfie în oglindă, imagine care a ajuns rapid în atenția fanilor. Simona Halep a fost prezentă la gala dedicată Nadiei Comăneci Retrasă din tenis, Halep continuă să fie una dintre cele mai urmărite sportive din România. Aparițiile sale publice sunt din ce în ce mai dese, iar atunci când participă la astfel de evenimente, fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon atrage imediat toate privirile. Gala „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00” a avut loc vineri seară, la Palatul Parlamentului, și a adunat nume mari din sportul românesc și internațional. Evenimentul a marcat momentul istoric de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, când Nadia Comăneci a primit primul 10 perfect din istoria gimnasticii. Simona Halep a avut și un mesaj special pentru Nadia Comăneci. Fosta jucătoare de tenis a spus că „Zeița de la Montreal” i-a fost aproape în multe momente importante ale carierei. „Nadia m-a susținut la meciurile importante mereu și îi mulțumesc pentru asta. Când o mare sportivă, o legendă a sportului mondial, a gimnasticii mondiale, nu doar la noi în țară, vine alături de tine, îți dă multă încredere, îți dă mult entuziasm că poți și că se poate”, a declarat Simona Halep. Ce a spus Simona Halep despre Nadia Comăneci Fostul lider mondial a spus că a admirat-o pe Nadia încă de la început și că prezența la această gală reprezintă o onoare pentru ea. Simona a vorbit și despre felul în care Nadia a știut să fie alături de ea în momentele dificile, dar și în cele frumoase. Halep a făcut și o paralelă între perfecțiunea Nadiei și propria carieră. Pentru ea, perfecțiunea în tenis a însemnat să ajungă numărul 1 mondial și să câștige turnee de Grand Slam. „A fost alături de mine și în momentele mai grele, și în momentele frumoase. Un sportiv de mare calitate, cum a fost Nadia, știe să-ți spună lucrurile potrivite la momentul potrivit”, a completat fosta campioană. „Pentru mine perfecțiunea a însemnat să fiu numărul 1 mondial și, bineînțeles, Grand Slam-urile. Faptul că am reușit să ating cea mai înaltă performanță din tenisul mondial m-a împlinit ca om, dar și ca sportiv”, a spus Simona Halep.
Nadia Comăneci, decorată de Nicușor Dan! Zeița de la Montreal a primit la Cotroceni Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce

Sâmbătă, 30 mai 2026, la Cotroceni, Nadia Comăneci (64 de ani) a fost decorată de președintele României, Nicușor Dan (56), cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Atât „Zeița de la Montreal, cât și șeful statului au oferit declarații în fața reporterilor, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Nadia Comăneci se bucură în continuare de împlinirea a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, concurs la care a cucerit cinci medalii, dintre care trei de aur, și a obținut primul 10 curat din istoria gimnasticii internaționale. Sâmbătă, 30 mai 2026, „Zeița de la Montreal” a fost invitată la Cotroceni, unde președintele țării, Nicușor Dan, a decorat-o cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. „Dumneavoastră ați făcut ceva excepțional”, a transmis șeful statului, printre altele, în timpul discursului susținut la Cotroceni. Ce a declarat Nadia Comăneci Ulterior, la pupitru a mers însăși Nadia Comăneci, care a ținut să le mulțumească tuturor românilor ce au susținut-o în ultima jumătate de secol: „Mulțumesc România, mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în acești 50 de ani. Și mulțumesc acelei fetițe din Onești pentru că a avut curaj să viseze. Deși, când eram copil nu visam la perfecțiune, visam doar să fiu mai bună decât ieri. Iar lecția pe care am învățat-o este că perfecțiunea nu înseamnă să nu greșești niciodată… ci să ai curajul să continui, să crezi și să mergi înainte. Această seară este despre toți cei care au pus o cărămidă la drumul meu. Despre antrenorii care au văzut ceva în acel copil timid din Onești. Despre colegele mele de echipă cu care am împărțit emoții, sacrificii, victorii și copilărie. Este o mare sărbătoare pentru că în această sală sunt toate fetele din ultimii 50 de ani sunt împreună. Este ceva unic, un moment istoric, 50 de ani de istorie a gimnasticii românești. Cine ar fi crezut că eu și Nellie Kim o să fim prietene, deci asta face sportul. Nu cred că există altceva care să aducă atâta lume împreună”, a declarat Nadia Comăneci. Mulțumiri speciale soțului Bart Conner Nadia Comăneci și-a făcut apariția la Cotroceni la braț cu soțul Bart Conner, de asemenea fost mare gimnast, multiplu medaliat olimpic. În timpul discursului, campionul american a beneficiat și el de câteva cuvinte frumoase din partea Nadiei: „Vreau să mulțumesc în mod cu totul special soțului meu, Bart. Pe care l-am cunoscut cu trei luni înainte de Olimpiada de la Montreal, da, știu, aveam doar 14 ani, când am concurat la Cupa Americii. Se întâmpla să fie ziua lui de naștere, iar cineva de la un ziar i-a spus: ‘E fetița drăguță, nu vrei să-i dai un pupic pe obrăjor?’… și acea poză a rămas în istorie. Cine ar fi crezut că puteam deveni soț și soție după atâția ani. Știu că am alergat prea repede și nu ai putut să mă prinzi decât după 20 și ceva de ani, dar mă bucur că gimnastica ne-a adus împreună. Și nu am cuvinte să îți mulțumesc pentru ceea ce faci pentru mine, pentru familia noastră, pentru gimnastică”, a spus „Zeița de la Montreal”. Cu o zi înainte, vineri seară, 29 mai 2026, Nadia Comăneci a avut o apariție sclipitoare la Gala organiozată pentru 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii. La acest eveniment au luat parte președintele de onoare al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, președintele Comitetelor Olimpice Europene (EOC), Spyros Capralos, președintele Federației Internaționale de Gimnastică, Morinari Watanabe, dar și Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Simona Halep, Răzvan Lucescu, președinți de federații, oficialități și oameni politici.
Cum arată Marta Karolyi la 83 de ani. Legendara antrenoare, la București pentru Nadia Comăneci

Vineri, 29 mai 2026, legendara antrenoare Marta Karolyi (83 de ani) a fost prezentă la „Gala Nadia Comăneci -50 de ani de la prima notă de 10.00”. Bela Karolyi, soțul femeii, decedat la vârsta de 82 de ani, a fost tehnicianul care a dat-o lumii pe „Zeița de la Montreal”. Soții Karolyi au fugit din România în 1981. Marta Karolyi a exprimat câteva cuvinte despre Nadia Comăneci Evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a început la ora 19:00, fiind organizat în București, la Palatul Parlamentului. Marta Karolyi a vorbit despre momentul consemnat la Jocurile Olimpice din 1976, când legenda gimnasticii a obținut prima notă de 10 din istoria acestui sport. „(n.r. – Cea mai frumoasă amintire cu Nadia) Atunci când am văzut nota 1.00, am știut că înseamnă nota 10”, a declarat fosta mare antrenoare despre uriașa performanță a Nadiei Comăneci, care tocmai și-a lansat colecția de costume de gimnastică. Cu ocazia prezenței sale la spectaculoasa gală, Marta Karolyi a primit cea mai înaltă distincție din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR): Colanul de Aur. De ce au fugit soții Karolyi din România În urmă cu aproape 20 de ani, soții Karolyi au vorbit despre fuga lor din România. Totul a început la Olimpiada de la Moscova, din 1980. Atunci, Elena Davidova a câștigat aurul în dauna Nadiei Comăneci, cu largul concurs al arbitrilor. Bela Karolyi a protestat, iar întrecerile au fost stopate timp de aproximativ 40 de minute. Gestul antrenorului a atras consecințe. Liderul comunist Nicolae Ceaușescu a oprit finanțarea școlii de gimnastică a lui Bela Karolyi. Antrenorul a fost amenințat cu închisoarea, în timp ce Nadia Comăneci a fost mutată la altă sală de gimnastică. În martie 1981, Ceaușescu le-a ordonat soților Karolyi să ducă lotul României în SUA, într-o excursie. Securitatea i-a însoțit, iar pe durata unui eveniment organizat în New York, cei doi au fost acuzați că vor să fugă din România. „Fata noastră era în România și ne întrebam ce se va întâmpla cu ea. Puteam să revenim și să înfruntăm consecințele, ceea ce însemna să fim băgați la închisoare sau să ne luăm viața în propriile mâini, știind că avem un viitor sumbru”, povestea Bela Karolyi. „În ziua aia a fost împușcat președintele Reagan, iar Securitatea știa că nu ne-am întors” Pe 30 martie, Bela și Marta Karolyi au avut o întâlnire cu echipa. S-au întors la hotel, au ridicat bagajele și au fugit. „În ziua aia a fost împușcat președintele Reagan și liniile telefonice erau fie ocupate, fie ascultate, iar Securitatea știa că nu ne-am întors”, spunea Marta Karolyi. La jumătate de an după respectivul moment, oficialitățile din țară au lăsat-o pe fiica soților Karolyi să meargă în SUA. Cei doi au revenit în România în 1993. „Când am fugit, am fost acuzați că am atentat la siguranța sistemului comunist. În noaptea aceea, când am ajuns în România, nu am putut să dorm”, rememora Marta Karolyi.
Ana Bărbosu a rupt tăcerea după suspendarea care a zguduit gimnastica din România

La aproape o lună de când Agenția Internațională de Testare (ITA) a suspendat-o provizoriu, marea gimnasta Ana Bărbosu (19 ani) a rupt tăcerea. Într-o postare profund emoționantă, sportiva a transmis un mesaj puternic de speranță și reziliență. Ana Bărbosu, mesaj cu subînțeles: „În cele mai întunecate nopți…” Agenția Internațională de Testare (ITA) a suspendat-o provizoriu pe Ana Bărbosu, ca urmare a trei controale omise în ultimul an, când oficialii Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD) nu au găsit-o la adresa declarată. La aproape o lună de atunci, gimnasta din România a rupt tăcerea pe rețelele sociale cu o postare extrem de optimistă. Departe de tensiunea suspendării, Ana Bărbosu le-a arătat urmăritorilor săi cum arată viața ei în California, acolo unde și-a început studiile la prestigioasa universitate Stanford. Imaginile publicate de Ana Bărbosu o înfățișează alături de prietenii săi, dornică să exploreze noi experiențe culturale și artistice. Întreaga serie de imagini a fost însoțită de un mesaj profund, în care sportiva a ținut să puncteze cât de mult contează sprijinul celor apropiați într-un moment complicat din viața sportivă. „Momente și oameni care mi-au amintit că stelele strălucesc cel mai tare în cele mai întunecate nopți”, a scris Ana Bărbosu pe Instagram. Reacția oferită de Ana Bărbosu cu privire la suspendarea provizorie Ana Bărbosu a clarificat situația privind suspendarea sa provizorie, subliniind că decizia nu are nicio legătură cu substanțele interzise. Stabilită în Statele Unite ale Americii, unde urmează cursurile Universității Stanford, sportiva a recunoscut că adaptarea la noua viață de studentă a reprezentat o tranziție majoră și o adevărată provocare. Bărbosu s-a arătat recunoscătoare pentru sprijinul primit, precizând că această experiență o ajută să învețe și să se dezvolte în continuare. „Aș dori să împărtășesc și să clarific unele informații care au circulat. După cum vă puteți imagina, mutarea în SUA și începerea facultății (n.r. – Universitatea Stanford) au conturat o tranziție majoră. Adaptarea la toate aceste schimbări a fost o provocare, însă continui să învăț și să mă dezvolt prin fiecare experiență. Pentru a fi clar, această situație nu are legătură cu substanțe interzise, iar eu sunt recunoscătoare pentru îndrumarea și sprijinul de care am avut parte pe tot parcursul acestui proces”, a scris Ana Bărbosu în urmă cu aproape o lună pe Instagram, în secțiunea „Insta Story”.
Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Nadia Comăneci şi a anunțat mega-proiectul de 120.000.000 de lei pe care Guvernul l-a aprobat!

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat un mega-proiect după o întâlnire avută cu Nadia Comăneci. Miercuri, la Palatul Victoria, Ilie Bolojan a avut o întâlnire cu Nadia Comăneci, în contextul evenimentelor dedicate aniversării a 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Ilie Bolojan, anunț uriaș după întâlnirea cu Nadia Comăneci Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul României a aprobat proiectul care depășește 120 de milioane de lei și care vizează modernizarea, respectiv extinderea bazei sportive din Onești, orașul în care s-a născut Nadia Comăneci. „M-am bucurat să o revăd astăzi la Palatul Victoria pe Nadia Comăneci, în contextul evenimentelor dedicate aniversării a 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Nadia Comăneci înseamnă performanță, disciplină și excelență. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru România și pentru felul în care a reprezentat țara noastră în lume. Guvernul României a aprobat săptămâna trecută proiectul pentru modernizarea și extinderea bazei sportive din Onești, locul unde Nadia și-a început drumul spre performanță. Proiectul de peste 120 de milioane de lei este o investiție în viitorul sportului românesc și în noile generații de campioni. Respect, Nadia!”, a scris Ilie Bolojan, pe Instagram. Ilie Bolojan: „Numele Nadiei Comăneci este asociat cu performanţa” „Numele Nadiei Comăneci este asociat cu performanţa, indiferent de ce generaţie este rostit. Însă drumul spre succes a fost posibil doar prin muncă temeinică, seriozitate şi talent. Întreaga carieră a Nadiei Comăneci inspiră şi motivează. Îi mulţumesc pentru ceea ce a făcut pentru România şi pentru că a fost un ambasador al ţării noastre în lume!”, a afirmat Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Nadia Comăneci. Statul român nu-i permite lui Ion Țiriac să-i doneze Nadiei Comăneci o sală de 6 milioane de euro Miliardarul Ion Țiriac investește nu mai puțin de șase milioane de euro în ridicarea unei săli de gimnastică care îi va purta numele Nadiei Comăneci și pe care vrea să i-o doneze fostei mari sportive. Numai că omul de afaceri s-a lovit de o mare problemă: statul român nu îi permite să facă această donație fără să mai achite 1.5 milioane de euro pe TVA. „Absolut că sunt zgârcit! Eu încă sunt cu picioarele pe pământ și spun că banii trebuie câștigați și nu aruncați. Eu pot să fac lucruri… Dacă o fac, nu o fac pentru notorietate și publicitate. Sunt prea bătrân! Am ajuns să fiu atât de supărat pe mine și pe societate încât nu vreau să mai aud. Mă duc cu căciula în mână la toată lumea și numai piedici avem peste tot. La treburile cele mai simple! (N.r. Un exemplu) Sala Nadia. Eu cheltuiesc 6 milioane pe sală, dar de ce să mai dau încă 1,5 milioane pe TVA?! Că eu nu pot să-l iau înapoi, fiind fundație nu câștigă bani. Eu n-am voie să-i dau nici cheile Nadiei, pe 18 iunie, până când nu găsim un sistem prin care să-i vând sala. Nu mă lasă să o donez, că nu este legal. Zic că facem fraudă fiscală! Eu, plătind TVA-ul, plătesc statul să-mi dea voie. Mie nu-mi trebuie nici sala, nici piscina, nici patinoarul, nici cel pe care îl voi face în Brașov sau pe care-l voi face la Timișoara”, a declarat Ion Ţiriac, conform gsp.ro.
CTP atacă decizia Federației Europene de Gimnastică. Putin la paralele inegale

Federaţia Europeană de Gimnastică a ridicat sancţiunile împotriva sportivilor din Rusia şi Belarus, astfel că aceștia concura sub drapel național şi imn. Decizia forului de profil de pe Bătrânul Continent este atacată virulent de către reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu (n.r. – CTP), atât timp cât armata lui Vladimir Putin și-a întețit atacurile asupra Ucrainei, amenințările asupra Europei continuă și ele, iar „setea de sânge a hoardei ruso-mongole e tot nestăvilită”. CTP dă de pământ cu decizia FEG. „Stupiditate maximă” Urmând exemplul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (n.r. – World Gymnastics), Federaţia Europeană de profil a ridicat și sancţiunile împuse sportivilor din Rusia şi Belarus, astfel că aceștia concura cu efect imediat sub drapel național şi imn. Decizia forului european este aspru criticată de CTP, cu atât mai mult cu cât Vladimir Putin a ordonat zilele trecute un nou atac devastator asupra Ucrainei, omorând copii, femei, bătrâni, în timp ce amenințările asupra Europei continuă și ele, iar „setea de sânge a hoardei ruso-mongole e nestăvilită”. Și pentru ce, se întreabă cunoscutul jurnalit? Pentru ca sportivii ruși nu merită să sufere? Atunci de ce au mai fost impuse respectivele sancțiuni? Iar acum de ce sunt ridicate? asta în timp ce sportivii ucraineni suferă mult mai mult, unii dintre ei find chiar uciși în război! CTP este de părere la final că i se pare o „stupiditate maximă” că FEG poate să creadă că astfel îl va sensibiliza pe Vladimir Putin. „Putin la paralele inegale. Federația Europeană de Gimnastică a ridicat interdicțiile pentru sportivii ruși și belaruși. Atât gimnastele, cât și gimnaștii, vor putea concura cu imn și steag. Se pune întrebarea: de ce? Rusia și Belarus sunt aceleași. Putin și Lukașenko așijderea, dacă nu mai rău decât în 2022. Armata Roșie și-a întețit atacurile în valuri asupra civililor și clădirilor publice din Ucraina, omorând copii, femei, bătrâni. Setea de sânge a hoardei ruso-mongole e tot nestăvilită. Uniunea Europeană nu a suprimat sancțiunile economico-financiare asupra bandei lui Putin, ba dimpotrivă. Amenințările Kremlinului, inclusiv nucleare, la adresa Europei continuă. Și atunci? Care ar fi justificarea desfășurării drapelului și imnului imperial pe arenele lumii? Pentru că sportivii ruși nu merită să sufere? Atunci, de ce au mai fost impuse sancțiunile, de vreme ce acum sunt ridicate? Sportivii ucraineni nu suferă, unii fiind chiar uciși? Mi se pare de o stupiditate maximă din partea FEG să creadă că poate așa îl vor îmbuna pe Putin…” a scris CTP pe pagina sa de Facebook.
Nadia Comăneci și-a invitat oaspeții în Las Vegas! În același timp, la 10.000 kilometri distanță, la Focșani, s-a lansat o colecție de modă cu numele său

Nadia Comăneci împreună cu soțul ei, Bart Conner, a organizat acum o săptămână în Oklahoma o nouă ediție a Hall of Fame, pentru marile nume din gimnastica mondială. În acest an au fost onorați Yuri Chechi, Vanessa Ferrari și Cristina Bontaș, iar ProSport a scris despre acest subiect acum câteva zile. A doua zi, după eveniment, Nadia și Bart i-au invitat pe oaspeți pentru câteva zile de recreere în Las Vegas. Invitații Nadiei au avut ocazia să vadă spectacolul Wizzard of Oz, la Sphere, precum și show-ul O by Crique du Soleil. Două experiențe de-a dreptul spectaculoase. Totodată, nu a lipsit și dansul tradițional, din fiecare an, care nu este mereu același. Tot în această săptămână s-a mai derulat un parteneriat, Nadia Comăneci şi fabrica de textile Pandora din Focşani au lansat colecţia „Perfect 10 by Nadia Comăneci”, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). „Sunt extrem de emoţionată să lansăm astăzi un proiect de suflet, o colaborare care s-a născut din dorinţa de a transpune valorile excelenţei din sport în universul cotidian al fiecărei femei. Colecţia „Perfect 10 by Nadia Comăneci” nu este doar despre haine, ci despre povestea unei ambiţii care nu cunoaşte limite. Veţi descoperi în aceste piese mesaje subtile, sub formă de imprimeuri şi embosări, care poartă cu ele valorile ce mi-au ghidat parcursul către marea performanţă: disciplină, pasiune şi determinare”, a declarat Nadia Comăneci. „Perfect 10 by Nadia Comăneci”, colecția prezentată luni, în premieră, de producătorul român de textile Pandora Prod, este o colecţie capsulă inspirată de una dintre cele mai puternice valori asociate performanţei autentice: forţa interioară. Colecţia „Perfect 10 by Nadia Comăneci” va fi disponibilă atât în online, cât şi fizic, în magazin. 800 de copii au desenat pentru Nadia Comăneci Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a premiat în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Sportului din Capitală, cele mai bune lucrări ale copiilor inspirate din „Universul Nadia Comăneci” în cadrul celei de-a XXXIV-a ediții a Concursului național de arte plastice „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”. În Anul Nadia în care se sărbătoresc 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnasticii, aproximativ 800 de copii au realizat schițe, desene și picturi inspirate de performanța Nadiei Comăneci din 1976. Participanții au concurat la trei categorii de vârstă – 6-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani – iar juriul format din profesori și specialiști în arte plastice a ales lucrările care au reușit să îmbine cel mai frumos talentul artistic cu spiritul olimpic și mesajul transmis de „perfect 10”, de acum jumătate de secol.
Suedia, reacție în forță după decizia în favoarea Rusiei

Suedezii au reacționat, după ce Federația Internațională de Gimnastică a decis, luni, să ridice toate restricțiile aplicate sportivilor din Rusia și Belarus de la începutul conflictului armat din Ucraina. Potrivit agenției de presă de la Moscova – TASS, Federația Rusă de Gimnastică a anunțat că atleții săi au din nou dreptul de a concura în echipamentele proprii, cu drapelul și imnul național. Din 2024, aceștia fuseseră autorizați să participe la evenimente ca sportivi neutri. Suedia, reacție puternică după hotărârea pro-Rusia luată de către reprezentanții Federației Internaționale de Gimnastică La doar câteva zile după vestea venită dinspre Federația Internațională de Gimnastică, suedezii au lansat un mesaj categoric în spațiul public. „Federația Suedeză de Gimnastică își menține opinia fermă de a nu fi de acord cu participarea Rusiei și a Belarusului și continuă să-și arate sprijinul pentru Ucraina”, au comunicat federalii nordici, potrivit informațiilor apărute pe site-ul esentiallysports.com. „Vom participa doar dacă toți se simt confortabil” În plângerea întocmită, suedezii au mai subliniat un aspect crucial. Concret, ei au transmis că participarea sportivilor lor la viitoarele întreceri va depinde de confortul tuturor persoanelor implicate. „Vom lua parte doar dacă gimnaștii, liderii, fizioterapeuții și arbitrii se simt confortabil. Dacă nu este cazul, vom susține pe deplin decizia lor”, au mai arătat suedezii. După părerea FSG, accentul ar trebui să fie pus pe sportivi, căci aceștia s-au pregătit mulți ani pentru competiții, dar și pe asigurarea că ei pot bifa pașii necesari în condiții optime. Decizia se referă la toate cele cinci discipline pe care le guvernează FIG: gimnastică artistică, ritmică, trambulină, acrobatică și aerobică. „În esență, credem în continuare că nu ar trebui să aibă drept de participare” Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Gimnastică a renunțat la interdicțiile pentru sportivii din Rusia și Belarus după o întâlnire organizată la Sharm el-Sheikh. „În esență, credem în continuare că nu ar trebui ca sportivii din Rusia și Belarus să aibă drept de participare”, au concluzionat suedezii. O reacție vehementă a venit și din partea germanilor, care au opinat că verdictul FIG e „o palmă peste obrazul Ucrainei”. „A te aștepta ca sportivii ucraineni să concureze în aceeași competiție cu cei ruși, în timp ce soldații ruși le atacă propria țară, este o perspectivă intolerabilă”, au spus nemții, cerând anularea hotărârii Federației Internaționale de Gimnastică.
FR de Gimnastică se apără în cazul Ana Bărbosu: Au existat comunicări și avertizări încă de la prima ratare de localizare

Mihai Covaliu, șeful COSR, consideră că Federaţia Română de Gimnastică trebuia să aibă o atitudine diferită în cazul Anei Bărbosu. Fostul mare sportiv crede că forul respectiv, conducătorii și antrenorii, ar fi trebuit să fie mai activi și mult mai aproape de tânăra gimnastă. Ioan Suciu, președinte FR de Gimanstică, are o poziție nuanțată și vine cu mai multe precizări într-un dialog cu ProSport. ProSport: În spațiul public au apărut afirmații potrivit cărora Federația Română de Gimnastică ar fi intervenit „în ceasul al 12-lea” în cazul Anei Bărbosu. Cum răspundeți acestor acuzații? Ioan Suciu: Cred că este important ca astfel de situații să fie tratate cu echilibru și responsabilitate, mai ales atunci când vorbim despre o sportivă care a reprezentat România la cel mai înalt nivel. Federația Română de Gimnastică respinge ideea că a intervenit doar în ultimul moment sau că a ignorat această situație. Dimpotrivă, au existat demersuri de comunicare pe parcursul întregii perioade. Concret, ce a făcut Federația? Încă de la prima ratare de localizare au existat apeluri și comunicări transmise către sportivă și persoanele apropiate în pregătirea ei, pentru ca situația să fie tratată cu maximă atenție. După cea de-a doua ratare de localizare, Federația a transmis din nou avertizări și mesaje privind gravitatea situației și necesitatea respectării stricte a obligațiilor prevăzute de regulamentele internaționale anti-doping. În același timp, trebuie înțeles că există limite foarte clare ale intervenției instituționale într-un astfel de caz. „Nu ne putem subtitui responsabilităților individuale” La ce vă referiți? Conform regulamentelor internaționale anti-doping și sistemului de whereabouts aplicabil sportivilor incluși în programele de testare, responsabilitatea furnizării și actualizării informațiilor de localizare aparține sportivului. Federațiile, antrenorii și echipele de suport au rolul de a informa și avertiza, însă nu se pot substitui responsabilităților individuale prevăzute de cadrul internațional anti-doping. Sportul de mare performanță presupune astăzi nu doar pregătire sportivă la cel mai înalt nivel, ci și respectarea unor proceduri administrative și anti-doping extrem de stricte. Au existat dificultăți de comunicare cu sportiva? Au existat perioade în care toată comunicarea a fost direcționată către reprezentanții juridici ai sportivei. Din respect pentru sportivă și pentru caracterul sensibil al procedurilor aflate în desfășurare, nu considerăm utilă transformarea acestor aspecte într-o dispută publică. FOTO: Facebook „Este important să existe o înțelegere corectă” Cum priviți reacțiile din spațiul public? Credem că este firesc ca un astfel de caz să genereze emoție și opinii. În același timp, este important să existe o înțelegere corectă a modului în care funcționează sistemul internațional anti-doping. Care este poziția Federației față de Ana Bărbosu în acest moment? Federația Română de Gimnastică își menține sprijinul pentru Ana Bărbosu și își exprimă speranța ca această situație să fie clarificată cât mai rapid și echilibrat, în cadrul procedural prevăzut de reglementările internaționale aplicabile. Prioritatea noastră rămâne protejarea sportivilor României și susținerea lor inclusiv în momente dificile. Ce spune Andreea Răducan „Sportivii din ziua de azi trebuie să înțeleagă că în afară de disciplina pe care trebuie să o aibă în sala de antrenament trebuie să aibă această disciplină și rutină și în afara ei. În programul pe care AMA/WADA îl impune sportivilor, aceștia trebuie să anunțe de fiecare dată unde pot fi găsiți atunci când sunt căutați de agenții antidoping. Se poate întâmpla o dată să nu fii găsit la adresă, se poate întâmpla și a doua oară, dar când știi că ai avut deja două șanse pe care le-ai ratat, măcar a treia oară trebuie să îți dai seama că nu e de joacă. Este o situație dificilă pe care o traversează acum Ana Bărbosu. Este extrem de neplăcut și sper ca ea să găsească o cale prin care să facă lumină în acest caz”, a spus Andreea Răducan. Ce spune Mihai Covaliu „Forul care coordonează pregătirea sportivă ţine legătura cu antrenorii, putea să facă mai mult. Putea să se intereseze mai îndeaproape. Când ajungi să ai două miss test-uri e clar că în momentul acela este un semnal de alarmă foarte mare. Atunci tu trebuie să te implici şi să-ţi iei toate măsurile astfel încât să nu existe un al treilea”, a transmis Mihai Covaliu.
Presa străină a reacționat după suspendarea Cameliei Voinea: Scandalul a escaladat

Presa străină a reacționat după suspendarea Cameliei Voinea (56 de ani), antrenoarea care a fost surprinsă în timp ce își abuza verbal fiica, pe Sabrina Voinea (18 ani), componenta lotului olimpic de gimnastică de la Paris 2024. Pe lângă aceste imagini, care au ajuns la Federația Română de Gimnastică (FRG), pe numele Cameliei Voinea au mai fost făcute plângeri, unele având acuzații grave la adresa antrenoarei. Camelia Voinea (56 de ani) a fost suspendată temporar de către Federația Română de Gimnastică, după apariția în toamnă a mai multor imagini în care se vedea cum aceasta își abuza fiica, pe gimnasta Sabrina Voinea, în timpul unui antrenament. Presa străină a reacționat și susține că „scandalul a escaladat”, de aici și suspedarea pe care a anunțat-o forul pe 15 mai, decizie contestată de fosta vicecampioană olimpică, cu echipa, la la JO Seul 1988. „Au apărut imagini de la antrenamente în care se vede cum antrenoarea principală a echipei naționale de gimnastică a României, Camelia Voinea, în vârstă de 56 de ani, o jignește verbal pe fiica sa, Sabrina Voinea, participantă la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Ca răspuns la videoclipul care a devenit viral, Federația Română de Gimnastică a deschis o procedură disciplinară oficială. Șase luni mai târziu, scandalul a escaladat, ducând la suspendarea Cameliei Voinea”, au scris cei de la Essentials Sports. În prima sa reacție după ce a primit suspendarea din partea FR Gimnastică, antrenoarea a tunat. Camelia Voinea, apărată de clubul din Constanța La scurt timp după apariția imaginilor, despre care Camelia Voinea spune că sunt vechi, de mai bine de 10 ani, Sabrina Voinea a venit în apărarea mamei sale și a transmis un mesaj, în care a ținut să precizeze că nu a fost niciodată constrânsă sau abuzată. După decizia FR Gimnastică de a o suspenda pe Camelia Voinea, conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța, unde antrenoarea își desfășoară activitatea, a lansat un atac dur la adresa forului, în care susține că ceea ce face acesta este un abuz și va face tot ce este legal posibil pentru a o repune în drepturi. „Suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan! Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei noastre, Camelia Voinea, «de la toate acțiunile organizate de FRG, până la soluționarea cercetărilor ce se vor efectua în cauză de către autoritățile competente». Clubul condamnă cu fermitate această hotărâre pe care o consideră un abuz de drept fără precedent, luată cu o iresponsabilitate ce poate avea implicații catastrofale asupra gimnasticii românești în competițiile naționale și internaționale”, se arată în comunicatul Clubului Sportiv Municipal Constanța. Totodată, conducerea clubului a precizat că „va uza de toate pârghiile legale pentru a contesta această hotărâre nelegală și iresponsabilă și pentru a proteja drepturile antrenorilor și sportivilor săi”.