Tehnologia care redă libertatea de mișcare pacienților cu gonartroză severă (P)

Există mai multe sisteme robotice cu ajutorul cărora se poate realiza protezarea genunchiului, cel mai avansat fiind modelul CORI, aprobat pentru utilizarea cu proteze cimentate. O proteză de genunchi fixată cu ajutorul sistemului robotic CORI permite o recuperare funcțională optimă, datorită alinierii mai precise a protezei, astfel încât poate reduce riscul de disconfort după intervenție și poate îmbunătăți funcția articulației, însă simptomatologia și recuperarea diferă de la pacient la pacient. În comparație cu alte sisteme robotice care sunt folosite în ortopedie, sistemul CORI nu necesită scanări imagistice avansate înainte de operație, prin CT sau RMN. Acest aparat dispune de un sistem computerizat inteligent, care, folosind senzori aplicați pe genunchiul pacientului, furnizează medicului ortoped un model tridimensional al articulației, cu toate particularitățile anatomice și de mișcare ale acesteia. În acest fel, chirurgul poate stabili un plan operator personalizat, care poate fi ajustat în timp real, îndepărtând cantitatea optimă de țesut. Din acest punct de vedere, operația realizată cu sistemul robotic este mai puțin invazivă, iar proteza este fixată în poziția ideală, cu maximă precizie, pentru obținerea unor rezultate foarte bune. În plus, durerea postoperatorie poate fi mai redusă în cazul protezării robotice, iar mobilitatea și confortul ulterior sunt superioare unei intervenții clasice de artroplastie a genunchiului, însă rezultatele depind de caz și de protocolul de recuperare. „Principalul avantaj este o poziționarea perfectă a protezei și un aliniament perfect al componentelor protetice. Vorbim de precizie submilimetrică. Este o chirurgie personalizată, deoarece se bazează pe un maping intraoperator al anatomiei pacientului, ceea ce permite efectuarea unui balans ligamentar dinamic pe tot parcursul arcului de mișcare flexie-extensie. În felul acesta se asigură un balans al părților moi superior variantelor non-robotice”, explică Dr. Liviu Ojoga, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic. Prezervarea osului pacientului, prin efectuarea de rezecții osoase minime, este foarte importantă mai ales la pacienții tineri. De asemenea, sângerarea intraoperatorie și riscul de embolie grasă sunt semnificativ reduse, aspect esențial la persoanele în vârstă sau cu probleme cardiace. La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de intervenții complexe de chirurgie ortopedică, în funcție de indicație, inclusiv de protezarea robotică a genunchiului cu sistemul CORI, folosit în premieră pentru România. Operațiile sunt realizate într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secției ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă.
Cum a devenit mai sigură protezarea genunchiului (P)

Protezarea genunchiului este o intervenție chirurgicală complexă, prin care chirurgul ortoped înlocuiește suprafețele articulare degenerate, mai exact cartilajul distrus de la nivelul genunchiului, cu o proteză parțială sau totală. În acest fel, pacienții cu gonartroză sau artroza genunchiului, o boală degenerativă ce apare odată cu înaintarea în vârstă, scapă de durere și își pot recăpăta mobilitatea și funcționalitatea articulației. Modern, intervențiile de artroplastie de genunchi sunt realizate cu o precizie sporită, prin chirurgie robotică în ortopedie, cea mai avansată formă de chirurgie ortopedică, atunci când există indicație. O operație cu robotul la genunchi este realizată cu ajutorul unui sistem performant, cu avantaje multiple pentru pacienți și cu obținerea celor mai bune rezultate. Sistemul robotic utilizat în protezarea genunchiului permite construirea unui model 3D al genunchiului, respectând detaliile anatomice ale fiecărui pacient. Astfel, planul de tratament este conceput de chirurgul ortoped într-o manieră personalizată, adaptată tuturor particularităților anatomice ale pacientului. Un alt avantaj al sistemului robotic utilizat în chirurgia genunchiului îl constituie faptul că înaintarea intervenției pacientul nu mai este nevoit să realizeze investigații imagistice avansate, precum RMN sau CT. Prin tehnologia pe care o înglobează, sistemul robotic furnizează medicului imagini ale articulației pacientului în timp real. În acest mod, se obține un grad redus de invazivitate, chirurgul având posibilitatea de a îndepărta din structura osoasă doar cât este nevoie pentru a monta proteza. În plus, sângerarea intraoperatorie este redusă, riscul de complicații minim, iar durerea postoperatorie este mult diminuată. De altfel, chirurgia robotică ortopedică permite, pe lângă precizia sporită cu care se fixează proteza articulară, și realizarea unei alinieri perfecte a acesteia, cu o funcționalitate maximă după operație. Operațiile robotice ortopedice sunt indicate în unele cazuri și pacienților care necesită revizia artroplastiei de genunchi – intervenții mult mai complexe -, nu doar celor care au nevoie de protezarea genunchiului. Pacienții care au indicație pentru artroplastie de genunchi se pot adresa cu încredere Spitalului Clinic SANADOR, unde au acces inclusiv la intervenții efectuate prin chirurgie robotică ortopedică. Operațiile robotice pentru protezarea genunchiului sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR, cu ajutorul sistemului robotic CORI, folosit în premieră în România. Intervențiile sunt efectuate de chirurgi ortopezi foarte bine pregătiți și cu vastă experiență, într-un bloc operator foarte bine dotat. Succesul terapeutic este susținut de specialiștii din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I – nivel de competență extinsă.