A dat lovitura! Suma uriașă pe care a câștigat-o Gabriela Ruse la Australian Open

Gabriela Ruse (28 de ani, locul 79 WTA) a dat lovitura la Melbourne, după victoria categorică în fața Ajliei Tomljanovic, scor 6-4, 6-4. Pentru calificarea, în premieră, în turul al treilea la Australian Open, Gabriela Ruse a câștigat o sumă uriașă, peste 220.000 de dolari și 130 de puncte WTA. În WTA Live Ranking, în urma acestui succes, Ruse urcă pe locul 71 WTA. Adversara sa din turul al treilea este Mirra Andreeva (locul 7 WTA). Gabriela Ruse (locul 79 WTA) a câștigat o sumă uriașă, de 220.159 de dolari, pentru calificarea în turul al treilea la Australian Open, fază a competiției unde a ajuns în premieră. Ruse s-a impus în minimum de seturi cu australianca Ajla Tomljanovic (locul 78 WTA), scor 6-4, 6-4, după 89 de minute de joc. Românca a reușit trei ași și a comis o singură dublă greșeală, în timp ce adversara sa a avut un as, dar și șapte „duble”. Un alt capitol la care Gabriela Ruse a dominat a fost cel al mingilor câștigătoare, 22-11, iar la cel al erorilor neforțate au fost 22, față de cele 25 ale lui Tomljanovic. Cu acest succes, Gabriela Ruse conduce cu 2-1 în meciurile directe cu jucătoarea din Australia, pe care a mai învins-o în 2022, la Dubai. Singura victorie a sportivei cu origini croate a fost înregistrată în 2024, la Hong Kong. Pentru Ruse, calificarea în turul al treilea la Australian Open este cea mai bună performanță în cadrul acestui turneu de Grand Slam, unde în trecut s-a oprit în runda a doua (în 2022 și 2025). De asemenea, performanța de la Melbourne o egalează pe cea de la US Open (2024). Ruse, meci în premieră cu Mirra Andreeva În turul al treilea, Gabriela Ruse o va întâlni pe Mirra Andreeva (18 ani), cap de serie 8. Acesta este primul meci direct între cele două jucătoare. Mirra Andreeva s-a impus, în două seturi, cu Maria Sakkari, scor 6-0, 6-4. Andreeva se află la a treia participare consecutivă la Australian Open, iar de fiecare dată s-a oprit în turul al patrulea. Anul trecut a pierdut în fața Arynei Sabalenka, finalista turneului, iar în 2024 a fost învinsă de Barbora Krejcikova. România mai are o jucătoare pe tabloul principal la Australian Open, pe Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 41 WTA), care a trecut de nemțoaica Eva Lys, într-un meci spectaculos. Adversara Soranei Cîrstea în turul al doilea este Naomi Osaka, favorita 16, deținătoarea a patru titluri majore, din care două la Melbourne (2019 și 2021). Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, la Wimbledon 2015. Pentru Sorana Cîrstea acesta este ultimul sezon din lunga sa carieră de două decenii.
Panică la Australian Open. Un copil de mingi s-a prăbușit din senin pe teren

Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, a avut parte de un moment de panică după ce un copil de mingi s-a prăbușit pe teren, din cauza căldurii excesive de la Melbourne. Incidentul a avut loc în timpul partidei dintre Ekaterina Alexandrova (Rusia, locul 11 WTA) și Zeynep Sonmez (Turcia, locul 112 WTA), câștigată de aceasta din urmă, în trei seturi. Zeynep Sonmez a intervenit prompt să o ajute pe fata de mingi, iar prin gestul său i-a cucerit pe cei aflați pe Arena 1573 din Melbourne Park, notează Reuters. Căldura excesivă de la Melbourne le dă bătăi de cap celor prezenți la turneul Australian Open, unde un copil de mingi s-a prăbușit din senin pe teren. Incidentul a avut loc în timpul meciului dintre favorita 11, rusoaica Ekaterina Alexandrova, și Zeynep Sonmez (Turcia, locul 112 WTA), aceasta din urmă fiind cea care a observat momentul în care copilul de mingi cade. Persoana respectivă, aflată lângă scaunul arbitrului Chase Urban, s-a dezechilibrat și a căzut pe spate, dar a reușit să se ridice fără ajutor, însă părea în continuare confuză de ceea ce a pățit, ba chiar a dat din nou semne că nu este stabilă. Faza, care s-a petrecut pe partea de teren a turcoaicei, aflată la preluare, a determinat-o pe aceasta să oprească meciul și să alerge spre copila de mingi să o ajute. În aplauzele publicului, Sonmez a pus brațul copilei peste umărul său și a condus-o la un scaun, astfel încât echipa medicală să îi poată acorda îngrijirile medicale necesare. „Se chinuia foarte tare. Spunea că se simte bine, dar era evident că nu era. Așa că m-am dus să o iau și i-am spus: «Stai jos și bea ceva, nu ești bine». În timp ce mergeam, a leșinat, dar, din fericire, am prins-o. Tremura foarte tare. Întotdeauna spun că este mai important să fii un om bun decât un jucător de tenis bun. A fost doar instinctul meu să o ajut și orice ar fi făcut la fel. Mă bucur că am putut să o ajut”, a declarat Zeynep Sonmez. Copila se află acum în afara oricărui pericol. „Mi-ar plăcea să mă reîntâlnesc cu ea pe parcursul turneului”, a mai spus Sonmez, care a fost dubla câștigătoare a zilei. Din punct de vedere financiar, Sonmez și-a asigurat un premiu consistent. Sonmez, calificare în turul al doilea Zeynep Sonmez s-a calificat în turul al doilea, după ce s-a impus în meciul cu Alexandrova, scor 7-5, 4-6, 6-4. În setul decisiv, rusoaica a condus cu 3-0. Game-ul al șaselea, în care turcoaica a egalat, a fost unul foarte intens, cu trei mingi de break pentru Alexandrova și opt egalități. După acest game, fiecare dintre jucătoare și-a pierdut serviciul, ca turcoaica să închidă meciul la a patra minge de meci, pe proprul serviciu. În turul secund, Sonmez o va avea ca adversară pe învingătoarea dintre Anna Bondar (Ungaria, lcoul 75 WTA) și Elizabeth Mandlik (SUA, locul 181 WTA), aceasta din urmă beneficiind de un wildcard din partea organizatorilor. Deținătoarea titlului de la Australian Open este Madison Keys, după o finală reușită în fața Aryneu Sabalenka.
Gabriela Ruse, start cu dreptul la Australian Open: Mental am fost mai sus decât ea

Gabriela Ruse (28 de ani, locul 79 WTA) a debutat cu dreptul la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Ruse s-a impus în fața ucrainencei Dayana Yastremska (25 de ani, locul 27 WTA), scor 6-4, 7-5, într-o oră și 49 de minute de joc. Pentru Gabriela Ruse este al doilea an consecutiv în care ajunge în turul secund la Melbourne, după ce a în 2025 a trecut de Irina Begu și s-a confruntat cu Madison Keys, cea care a și câștigat trofeul. Pentru accederea în turul al doilea, Ruse va primi 70 de puncte WTA și și-a asigurat un cec de 151.139 de dolari americani. Gabiela Ruse, prima româncă intrată în joc la actuala ediție a turneului de la Australian Open, a debutat cu dreptul și a câștigat în fața Dayanei Yastremska, scor 6-4, 7-5. În primul set, lucrurile au fost destul de echilibrate, Ruse și-a pierdut o singură dată serviciul, însă în actul secund situația s-a complicat. Ruse a condus cu 4-0 și 5-1, și urma să servească pentru meci, însă a pierdut gameul, iar Yastremska a reușit să revină și să egaleze, după anulându-i româncei alte trei mingi de meci. Ruse a trecut în față, cu break, și a închis meciul din a cincea încercare. „Nu-i ușor să începi un Grand Slam cu o jucătoare de top 30, dar mi-am făcut treaba foarte bine astăzi, în ciuda faptului că condițiile nu mi-au fost atât de favorabile pentru că suprafața a fost foarte rapidă, iar ea lovea foarte, foarte puternic. Dar sunt super bucuroasă că am reușit să câștig și să joc din nou în turul 2 aici. Am avut 5-1, apoi ea și-a ridicat nivelul, au fost câteva momente unde eu aș fi putut să fac mai mult, dar nu am putut… Nu a fost o situație ușoară la 5-5, eram pregătită pentru un set 3 pentru că ea juca deja foarte bine și am încercat doar să continui, să rămân pozitivă și orice s-ar fi întâmplat eram pregătită pentru orice. Am jucat de multe ori contra ei, știam că își poate ridica foarte mult nivelul pentru că de-asta este și o jucătoare de top 30, dar în final cred că mental am fost mai sus decât ea”, a declarat Gabriela Ruse pentru Eurosport. Pentru Ruse aceasta a fost a patra victorie împotriva Dayanei Yastremska, după cele de la Santa Margarita (zgură, 2017), Hamburg (zgură, 2021) și US Open (hard, 2023). În turul următor, Ruse o va întâlni pe învingătoarea dintre Yuliia Starodubtseva (Ucraina, locul 110 WTA) și Ajla Tomljanovic (Australia, locul 76 WTA). Când joacă Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea România mai are două jucătoare pe tabloul principal la Australian Open. Jaqueline Cristian (locul 37 WTA) o va întâlni pe cehoaica Karolina Muchova (favorita 19), semifinalista din 2021, pe 19 ianuarie, de la ora 5:00 (ora României), în timp ce Sorana Cîrstea (locul 41 WTA) se va confrunta cu Eva Lys (Germania, locul 39 WTA), pe 20 ianuarie, de la ora 2:00 (ora României). Cea mai bună performanță la Australian Open pentru o jucătoare din România a fost cea reușită de Simona Halep, în 2018, când a ajuns în finală, unde a pierdut în fața danezei Caroline Wozniacki.
Au dat-o la pace! Anunț de ultim moment despre procesul deschis de Asociația lui Novak Djokovic împotriva ITIA
După ce Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA) a deschis un proces colectiv împotriva forurile de conducere ale tenisului, una dintre părțile implicate este foarte aproape de a ajunge la o înțelegere cu organizația fondată de Novak Djokovic. Asociația lui Novak Djokovic a dat în judecată, în urmă cu 8 luni, cele mai importante organisme din tenisul mondial, respectiv Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), Asociația Tenismenilor Profesioniști (ATP), Asociația Tenisului Feminin (WTA) și Federația Internațională de Tenis (ITF), procesul fiind extins în septembrie împotriva celor patru turnee de Grand Slam (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open). PTPA a depus o plângere de 163 de pagini, în care acuză ITIA, organismul ce a suspendat-o pe Simona Halep pentru dopaj, că „arată o ignoranță flagrantă față de bunăstarea jucătorilor”. De asemenea, ATP și WTA sunt acuzate că acționează precum un „cartel” care încearcă să obțină monopolul absolut. Asociația lui Novak Djokovic o dă la pace cu Tennis Australia, una dintre organizațiile implicate în procesul colectiv Una dintre organizațiile implicate în procesul colectiv deschis de Asociația lui Novak Djokovic, Tennis Australia, a decis să gestioneze separat conflictul. Avocații PTPA au solicitat Curții Districtuale din New York să suspende termenele împotriva federației australiene, care organizează primul Grand Slam al anului, Australian Open: „Părțile reclamante și Tennis Australia se află în discuții bilaterale substanțiale și productive privind o eventuală înțelegere și consideră că un acord în privința pretențiilor împotriva Tennis Australia este foarte probabil în viitorul apropiat. În consecință, părțile reclamante și Tennis Australia solicită respectuos instanței suspendarea tuturor procedurilor și termenelor care privesc Tennis Australia, până la finalizarea acordului”, se arată în dosar. ATP respinge ferm acuzațiile PTPA Potrivit publicației The First Serve, ITF a discutat vineri, într-o ședință de șapte ore și jumătate, mai multe subiecte, inclusiv negocierile în curs dintre Tennis Australia și PTPA. Cele mai multe dintre doleanțele PTPA se referă la îngrijorările privind calendarul competițional și diferențele mari de premii în bani. În schimb, ca reacție la poziția PTPA, ATP a emis un comunicat în respinge acuzațiile, refuzând orice negociere cu Asociația lui Novak Djokovic:„Respingem ferm premisa acuzațiilor PTPA, considerăm că acest caz este complet lipsit de fundament și ne vom apăra poziția cu fermitate. ATP rămâne angajată să lucreze în interesul jocului pentru creșterea continuă, stabilitatea financiară și cel mai bun viitor posibil pentru jucători, turnee și fani”, a transmis forul care conduce tenisul profesionist masculin.
Carlos Alcaraz, ironizat după ce a postat o fotografie din propria casă: Le ține pe dulapul de la IKEA
Carlos Alcaraz (Spania, 22 de ani), liderul circuitului ATP, și-a atras comentarii ironice pe rețelele de socializare, după ce a postat joi seară o fotografie din propria casă. Carlos Alcaraz a făcut o postare prin care a celebrat calificarea naționalei Spaniei în semifinalele Cupei Davis, dar campionul tenisului nu se aștepta la ce avea să urmeze. „Carlitos” a urmărit din fața televizorului victoria colegilor săi în fața Cehiei, scor 2-1, după ce liderul mondial a declarat forfait pentru turneul final al Cupei Davis de la Bologna, din cauza unei accidentări. Carlos Alcaraz, ironizat pentru că își ține trofeele de la Wimbledon și Roland Garros pe dulap Carlos Alcaraz a imortalizat bucuria și emoția calificării Spaniei în semifinale, dar în imagine, lângă televizor, apare și un detaliu mai puțin obișnuit. Alcaraz și-a așezat prețioasele trofee obținute la turnee precum Wimbledon, Roland Garros sau US Open, pe un dulap, spre amuzamentul fanilor tenisului. Aceștia au constat că spaniolul nu și-a amenajat o cameră de trofee, așa cum procedează de obicei campionii sportului alb, astfel că ironiile nu au întârziat să apară: „Își ține trofeele de Grand Slam pe un dulap de la IKEA, alb și prăfuit. Îl iubesc pe tipul ăsta”, a comentat un cunoscut utilizator al platformei X, „Remeli”, urmărit de peste 25.000 de persoane. Carlos Alcaraz încă locuiește cu părinții Carlos Alcaraz locuiește încă împreună cu părinții săi, în Murcia, în ciuda succesului financiar uriaș. Campionul spaniol a strâns peste 54 de milioane de dolari din premiile la turnee până la vârsta de 22 de ani. Chiar dacă a pierdut duminică finala Turneului Campionilor, 6-7, 5-7 cu Jannik Sinner, „Carlitos” a încheiat anul în fotoliul de lider mondial: „Sunt foarte mulțumit de nivelul meu. Am întâlnit un adversar care nu a pierdut de doi ani în sală, asta arată ce jucător mare e. Știu ce muncă depui și cum revii mai puternic după fiecare înfrângere. Meriți acest lucru! A fost un an fantastic pentru amândoi. Și pentru tine vine acum o perioadă de pauză. Să vedem dacă vei fi pregătit și anul viitor, eu voi fi”, a glumit Alcaraz. „Încă o dată vreau să mulțumesc familiei și echipei mele, aproape toți sunt prezenți aici. Sunt foarte norocos din acest punct de vedere”, a declarat Carlos după finala Turneului Campionilor.
Serena Williams revine pe terenul de tenis la US Open! Cine a aruncat bombă: Asta cred

Serena Williams (43 de ani), fost lider mondial și deținătoarea a 23 de titluri majore, revine pe terenul de tenis la US Open, la trei ani distanță de la ultimele meciuri disputate tot în fața propriului public. Anunțul „bombă” a fost aruncat de fostul antrenor al celei mai titrate jucătoare din „Open Era”, Rick Macci (70 de ani). Iar această idee a pornit de la o remarcă făcută de Venus Williams, sora mai mare a Serenei, la turneul din Washington, unde a revenit în circuit după o pauză de 16 luni, cauzată de motive medicale. La Washington, Venus (45 de ani) a jucat atât în proba de simplu, devenind a doua cea mai în vârstă jucătoare care câștigă un meci, după Martina Navratilova, cât și la dublu. Serena Williams revine la US Open, după trei ani de pauză Serena Williams revine la US Open, după trei ani de pauză, acesta fiind turneul în care în 2022 a jucat ultima dată, pe ambele tablouri, simplu și dublu – unde a făcut pereche cu Venus Williams. Anunțul „bombă” privind revenirea Serenei în circuit a fost făcut de fostul său antrenor, Rick Macci, cel care susține că ar putea face față cu succes unei astfel de provocări. Mai ales că ar urma să joace la dublu, alături de Venus, cu care a câștigat 14 titluri de Grand Slam la dublu, inclusiv medalii olimpice. „Am fost întrebat dacă Serena va juca dublu cu Venus la OPEN. Instinctul meu îmi spune că probabil da, pentru că, la urma urmei, Serena încă poate juca, chiar dacă a fost absentă o perioadă. Serviciul ei este în continuare unul dintre cele mai bune din lume, iar când concurează, mentalitatea ei este de neclintit”, a scris antrenorul în vârstă de 70 de ani pe X. Serena William se află pe locul 2 la numărul de trofee de Grand Slam, cu ultimul trofeu câștigat la Australian Open, în 2017. De atunci, a mai avut patru finale de Grand Slam, inclusiv cea din 2019 de la Wimbledon. câștigată de Simona Halep. Recordul trofeelor majore (24) este deținut de australianca Margaret Court, care l-a stabilit în 1973, fiind egalată în acest moment de sârbul Novak Djokovic (38 de ani), Venus Williams, la Cincinnati, cu invitație Venus Williams a primit invitații din partea organizatorilor atât la Washington, cât și la Cincinnati. La acesta din urmă, a pierdut încă din primul tur, fiind învinsă de Jessica Bouzas Maneiro, scor 6-4, 6-4. Turneul WTA 1.000 de la Cincinnati este ultimul turneu important, „de încălzire” pentru US Open, care se va desfășura în perioada 24 august – 7 septembrie 2025. Campionii en-titre la simplu sunt Jannik Sinner și Aryna Sabalenka, liderii mondiali ai momentului, în timp ce „dublul” feminin a fost câștigat de perechea Lyudmyla Kichenik/Jelena Ostapenko. La dublu masculin, campioni au fost Max Purcell și Jordan Thompson, iar dublul mixt a fost adjudecat de Sara Errani și Andrea Vasvassori.
Jannik Sinner e la un pas să abandoneze turneul de la Wimbledon. Așteaptă rezultatul RMN

Jannik Sinner, liderul ATP, a fost protagonistul unui meci dramatic la Wimbledon, în urma căruia s-a calificat în optimile de finală, dar doar pentru că adversarul său, Grigor Dimitrov, a abandonat partida. Însă există șansa ca și el să abandoneze turneul, iar totul depinde de rezultatul RMN. Sinner s-a accidentat chiar în primul game al disputei, când a alunecat și a căzut, pe cot, în timp ce urmărea o minge, iar impactul căzăturii a fost vizibil prin prestația pe care a arătat-o, departe de potențialul său, fiind condus cu 2-0 la seturi. Bulgarul Grigor Dimitrov (locul 21 ATP) luase avânt, iar direcția meciului era una în favoarea sa, însă în actul al treilea, când servea pentru 2-2 s-a accidentat la nivelul pectoralului drept. Durerea i-a fost atât de puternică, încât Dimitrov a căzut pe iarbă și a fost forțat să abandoneze. Sinner, accidentat la cot, la un pas să abandoneze turneul de la Wimbledon Meciul dintre Sinner și Dimitrov a fost unul dramatic, încă de la primul game, când italianul s-a accidentat la nivelul cotului, și a continuat fără tratament, însă evoluția sa ulterioară a fost una slabă, care a dus la pierderea setului inaugural, scor 3-6. În actul al doilea, la 2-3, Sinner a luat un time-out medical pentru a putea gestiona durerea de la cot, dar Dimitrov și-a valorificat toate șansele pe care le-a avut în fața unui adversar care juca nivelul său obișnuit. Dimitrov nu a reușit să închidă setul la 5-4, a făcut break-ul la 6-5 și a câștigat setul la a treia minge de set. În cel de-al treilea act, când a servit pentru 2-2, Dimitrov a acuzat durere la nivelul pectoralului drept, fiind nevoit să abandoneze meciul. Situația a fost una destul de ciudată, ca Sinner să se califice în optimi, deși pierduse deja două seturi, iar direcția părea clară în favoarea bulgarului. Imaginea de pe Center Court a fost una dramatică și greu de privit de spectatori, între care și elvețianul Roger Federer care a urmărit meciul din Loja Regală. Pentru a ști dacă va continua turneul, Jannik Sinner va aștepta rezultatul RMN, care poate spune cu exactitate cât de gravă este situația italianului. „Accidentarea s-a produs la începutul meciului, în primul game. Am avut o căzătură destul de nefericită. Am verificat pe video. Nu părea una dură, dar totuși am simțit-o destul de mult, mai ales pe serviciu și pe forehand. Mâine (n.r. marți) vom face un RMN pentru a vedea cum este. Atunci vom știi mai multe”, a declarat Jannik Sinner, citat de Tennis World. Sinner, adversar facil în sferturile de la Wimbledon În cazul în care va continua la Wimbledon, Sinner se va întâlni, miercuri, în sferturi cu americanul Ben Shelton (favoritul 10). Sinner conduce cu 5-1 în meciurile directe, singura victorie a americanului a fost în 2023, la Shanghai. Cei doi au și un meci disputat pe iarba de la Wimbledon, în optimile de finală din 2024, când Sinner s-a impus în minimum de seturi. Celelalte „sferturi” sunt: Cameron Norrie (Marea Britanie, locul 61 ATP) – Carlos Alcaraz (Spania, locul 2 ATP), Taylor Fritz (SUA, locul 5 ATP) – Karen Khachanov (Rusia, locul 20 ATP), programate pentru marți, 8 iulie, rspectiv Fabio Cabolli (Italia, favoritul 22) – Novak Djokovic (Serbia, locul 6 ATP), care urmează să se joace miercuri, 9 iulie. Carlos Alcaraz a câștigat trofeul de la Wimbledon în 2023 și 2024, anul trecut după o finală epică în fața lui Djokovic, cel mai titrat jucător din istoria tenisului.
Aryna Sabalenka a spus cum a fost implorată de Grigor Dimitrov, fostul iubit al Mădălinei Ghenea: I-am spus că nu vreau, dar a fost atât de insistent încât am ajuns să accept
Aryna Sabalenka, liderul mondial al tenisului feminin, a făcut dezvăluiri despre o situație cu care s-a confruntat recent, când Grigor Dimitrov a implorat-o să facă pereche pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open. Deși nu avea în intenție de a participa în altă probă decât cea în care s-a consacrat, campioana en-titre la US Open a cedat insistențelor fostului iubit al Mădălinei Ghenea. Turneul american va aduce la start echipe de dublu mixt formate din jucători cu rezultate foarte bune la nivel de simplu, dar care ar putea să facă spectacol pe hardul de la Flushing Meadows, între acestea aflându-se Jannik Sinner cu Emma Navarro, Novak Djokovic cu Olga Danilovic, Alexander Zverev cu Belinda Bencic, Iga Swiatek cu Casper Ruud sau Carlos Alcaraz cu Emma Răducanu. Aryna Sabalenka i-a cedat lui Grigor Dimitrov, fostul iubit al Mădălinei Ghenea Aryna Sabalenka a beneficiat de primul tur liber la turneul WTA 500 de la Berln (iarbă), iar după meciul din cadrul optimilor, cu Rebeka Masarova, scor 6-2, 7-6 (6), liderul mondial a vorbit despre insistența lui Grigor Dimitrov. Fostul iubit al Mădălinei Ghenea și-a dorit foarte mult să facă pereche cu Aryna Sabalenka la US Open. „Mi-a tot trimis mesaje o vreme, m-a implorat să joc cu el. I-am spus că nu vreau, dar a fost atât de insistent încât am ajuns să accept. Nu știam nimic despre cum va fi competiția și imediat după Australian Open am decis să jucăm împreună”, a declarat Aryna Sabalenka pentru Tennis.com. Jucătoarea din Belarus (27 de ani) nu are clasament în proba de dublu, iar cel mai recent turneu la care a jucat la dublu a fost în 2023, la Adelaide, unde a făcut pereche cu Lidziya Marozava, și alături de care a ajuns până în semifinale. La US Open, cea mai recentă apariție a fost în 2022, alături de belgianca Elise Mertens, o specialistă în jocul de dublu. Cele două au ajuns până în faza sferturilor de finală, fiind învinse de perechea Laura Siegemund (Germania) și Vera Zvonareva (Rusia). Sabalenka joacă, astăzi, în semifinala de la Berlin, cu Marketa Vondrousova (Cehia, locul 164 WTA). Acesta este al optulea meci direct, iar jucătoarea din Belarus conduce cu 4-3, cea mai recentă victorie a sa a fost înregistrată în 2023, la Adelaide, în timp ce recentul succes al cehoaicei a fost la Stuttgart, în 2024. În acest sezon, Aryna Sabalenka a fost finalistă la Australian Open și Roland Garros, ambele turnee fiind pierdute în fața unor jucătoare din SUA, Madison Keys, respectiv Coco Gauff. Grigor Dimitrov, finală de dublu Bulgarul Grigor Dimitrov (34 de ani) are experiență în jocul de dublu, prin numărul de meciuri disputate, dar rar a trecut de turul al treilea. Printre cele mai bune rezultate de la dublu le putem menționa pe cele din finala de la ATP 250 Eastbourne ( 2011) sau sferturile de finală de la ATP 1.000 Miami (2013), ATP 1.000 Roma (2014) ori ATP 1.000 Paris (2016).
Novak Djokovic face anunțul care-i pune pe fani pe jar. Posibil să fi fost ultimul meci aici

Novak Djokovic (38 de ani), cel mai titrat jucător din istoria tenisului mondial, a dat de înțeles că semifinala pierdută în fața tânărului Jannik Sinner ar putea să fi fost ultimul meci pe zgura de la Roland Garros, unde a cucerit patru titluri, dintre care unul olimpic în 2024. Sârbul a fost învins în minimum de seturi de liderul mondial, Jannik Sinner (23 de ani), scor 6-4, 7-5, 7-6 (3), iar la finalul partidei, după aplauzele celor prezenți pe Arena Phillippe Chatrier, a atins simbloic zgura, înainte de a ieși de pe teren. Obiectivul lui Djokovic, care are în palmares 100 de trofee ATP, a fost să „bifeze” și cel de-al 25-lea trofeu major. Novak Djokovic, emoționat în timpul meciului cu Sinner, posibil ultimul de la Roland Garros Novak Djokovic a pierdut meciul cu Sinner, după ce în setul al treilea a avut trei mingi de set care i-ar fi permis să prelungească partida. De altfel, în întregul turneu de la Roland Garros, Sinner nu a pierdut niciun set, în timp ce Djokovic a avut un singur meci încheiat cu 3-1, cel cu Alexander Zverev, în sferturi. „Acesta e posibil să fi fost ultimul meu meci aici, la Roland Garros. De aceea am fost puțin mai emoționat, chiar și la final. Dar dacă acesta a fost meciul meu de rămas bun la Roland Garros, a fost minunat, datorită atmosferei și a ceea ce am primit de la public. Nu știu ce-mi va aduce ziua de mâine în acest moment al carierei mele. Voi continua, da. Evident, urmează Wimbledon, care a fost turneul meu preferat din copilărie. Voi face tot posibilul să mă pregătesc. Cred că cele mai bune oportunități ale mele să câștig un alt Slam sunt probabil la Wimbledon sau un teren dur mai rapid, poate în Australia”, a spus Novak Djokovic în conferința de presă. La Wimbledon are șapte titluri (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021 și 2022), în timp ce la Australian Open, cu cele zece trofee câștigate, deține recordul (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021 și 2023). La US Open a cucerit patru titluri (2011, 2015, 2018 și 2023), iar cu ultimul a reușit să atingă recordul de trofee de Grand Slam, de 24, record care a fost stabilit în 1973 de australianca Margaret Court. La feminin, Serena Williams are 23 de titluri majore, ultimul a fost câștigat în 2017, la Australian Open. Până la retragerea din circuit, americanca a mai fost în patru finale de Grand Slam, în 2018 (Wimbledon și US Open), și în 2019 (Wimbledon, când a câștigat Simona Halep, și US Open). Novak Djokovic, lăudat de Sinner: „Este cel mai bun din istorie” Jannik Sinner a avut un discurs de mare clasă după victoria în fața lui Djokovic și i-a recunoscut sârbului statutul de legendă a tenisului. „Trebuie să te bucuri de aceste momente. Să te califici într-o finală de Grand Slam este întotdauna special. Să învingi o legendă precum Novak este o experiență extraordinară. Suntem norocoși să-l avem prin preajmă. Să împarți terenul cu el este incredibil. Simți presiunea pe care o pune asupra ta în orice moment. Este cel mai bun din istorie”, a spus Sinner, imediat după victorie. În finala de duminică, Jannik Sinner va juca împotriva lui Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 2 ATP). Ibericul conduce cu 7-4 în meciurile directe. Cea mai recentă victorie a lui Alcaraz a fost în finala de la Roma din 2025, în timp ce italianul a înregistrat cea mai recentă victorie în semifinala de la Beijing (hard, în 2023). La Roland Garros, unde Carlos Alcaraz este campionul en-titre, s-au mai confruntat în 2024, în semifinale.
Scene tari la Roland Garros, cu Ion Țiriac în prim – plan. Cum l-a ajutat miliardarul român pe Alexander Zverev chiar în meciul cu Novak Djokovic
Miliardarul Ion Țiriac a fost protagonistul unui moment inedit la Roland Garros, în timpul meciului dintre Alexander Zverev (28 de ani, locul 3 ATP) și Novak Djokovic (38 de ani, locul 6 ATP), în sferturile de finală ale Open-ului francez. În debutul setului inaugural, imediat după primul game câștigat de german, acesta a vrut să trimită una dintre rachete echipei sale, pentru a fi reparat mânerul, dar cum nu putea părăsi terenul în timpul meciului a apelat la un voluntar, însă acesta ar fi trebuit să treacă prin loja miliardarului român. Astfel, Zverev i-a întins racheta lui Țiriac, care i-a înmânat-o voluntarului, iar momentul a fost apreciat de public printr-o rafală de aplauze. Djokovic, fostul lider mondial, se află la două victorii de doborârea recordului de trofee majore, pe care l-a atins în 2023, la US Open. Ion Țiriac în prim-plan la Roland Garros. Miliardarul l-a ajutat pe Zverev Interacțiunea dintre sportiv și miliardar a fost apreciată de către public și a devenit virală pe social media. Setul de debut al sfertului de finală a fost dominat de Zverev, care s-a impus cu 6-4, în 47 de minute, însă în următoarele seturi, Djokovic a arătat un tenis de înaltă calitate, câștigându-le cu 6-3, 6-2, 6-4. Acesta a fost al doilea sfert de finală câștigat de Djokovic, la Roland Garros, în fața lui Zverev, după cel din 2019. Djokovic deține recordul de titluri majore, la masculin, 24, din care cele mai multe au fost la Australian Open, zece (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021 și 2023). La Wimbledon s-a impus de șapte ori (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021 și 2022), la US Open are patru titluri (2011, 20115, 2018 și 2023), iar la Roland Garros vrea să îl cucerească pe cel de-al patrulea (2016, 2021 și 2023). În semifinala din acest an se va confrunta cu Jannik Sinner (23 de ani), liderul mondial, iar dacă va trece de italian se întâlnește cu învingătorul dintre Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 2 ATP) și Lorenzo Musetti (23 de ani, locul 8 ATP). Cu un succes în finală, Djokovic poate doborî recordul de trofee de Grand Slam, un record stabilit de australianca Margaret Court, în 1973, și pe care l-a atins în 2023, când a cucerit US Open.