Ilie Bolojan reia tema unui guvern tehnocrat: Astăzi nu mai e vorba de un calcul politic. Timpul curge în defavoarea României

Invitat joi seara la B1 TV, premierul interimar Ilie Bolojan a reluat tema formării unui guvern tehnocrat, de tranziție, format în principal de specialiști, care să pregătească bugetul pentru anul viitor, să facă rectificarea bugetară, să închidă procedurile privind PNRR și să asigure trecerea României peste iarnă. „Soluția pe care am propus-o la începutul verii și pe care o văd fezabilă este să formăm un guvern de tranziție, un guvern de armistițiu, văd un guvern tehnocrat în această formulă, în principal care să se bazeze pe tehnocrați”, a afirmat Bolojan joi seara, la B1 TV. El a explicat că un astfel de Executiv alcătuit din specialiști ar putea avea o misiune clară și limitată, într-o perioadă în care România trebuie să ia rapid mai multe măsuri. „O astfel de formulă, formată din oameni competenți și avem în fiecare sector din România astfel de oameni, poate să fie o formulă de tranziție care să aibă ca misiune importantă următoarele: să ia măsurile necesare pentru a pregăti anul viitor, să închidă PNR-ul – pentru că mai există procedurile de închidere în lunile următoare -, să facă rectificarea de buget ca să asigurăm funcționarea normală, să pregătească bugetul pentru anul viitor și să trecem această iarnă”, a afirmat liderul PNL. Bolojan: România nu își mai permite prelungirea blocajului politic Premierul interimar a spus că rămâne consecvent poziției exprimate în primăvară și vară și că PNL nu va face parte dintr-un guvern cu PSD, în condițiile în care social-democrații nu au respectat înțelegerile politice. De asemenea, în opinia sa, România nu își mai permite prelungirea blocajului politic, în condițiile în care următoarea evaluare, cea a agenției de rating S&P, este la doar câteva săptămâni distanță. „În felul acesta este o formulă de bun simț, am mai propus-o (…) suntem dispuși să discutăm, am spus asta, în așa fel încât să găsim o formulă pentru România, pentru că astăzi nu mai e vorba de un calcul politic. Timpul curge și nu curge în favoarea unui personaj politic sau altul, ci curge în defavoarea României și nu e bine acest lucru”, a conchis Ilie Bolojan. România are Guvern interimar de patru luni Încă de la începutul lunii mai, când Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, România trece printr-o criză politică. După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă Guvernul propus de acesta nu a obținut votul în Parlament. Pe parcursul verii, președintele Nicușor Dan nu a mai făcut o nouă desemnare, susținând că niciun nume nu poate strânge o majoritate.
Oana Gheorghiu: Guvernul tehnocrat, agreat de toată lumea

Oana Gheorghiu a declarat, în cadrul emisiunii de la Digi24 de duminică seară, 9 august 2026, că există o probabilitatea ca varianta unui guvern tehnocrat să fie „agreată de toată lumea”. În cadrul emisiunii de la Digi24, vicepremierul demis Oana Gheorghiu a precizat că ar putea fi „agreată de toată lumea” varianta unui guvern tehnocrat. Vă reamintim că Ilie Bolojan, premierul demis, afirmase că ar susține formarea unui guvern tehnocrat, însă cu o condiție. Și anume ca acesta să ofere garanții că păstrează „linia de a controla cheltuielile statului, de a reduce deficitele”. Loading … Oana Gheorghiu. Sursă foto: Mediafax Foto. „Probabil că varianta unui guvern tehnocrat va fi agreată de toată lumea”, a susținut Oana Gheorghiu. Gheorghiu crede că ar trebui să existe „niște linii roșii” pentru a „nu face rău aceste țări” În continuare, Oana Gheorghiu susține că anumite demersuri au fost descoperite după plecarea miniștrilor PSD. Ea consideră că acestea au fost folosite ca pretext pentru o moțiune de cenzură și pentru promovarea unui mesaj de tipul „Nu ne vindem țara”. Gheorghiu spune că politicienii trebuie să respecte anumite „linii roșii” și să nu afecteze interesele României. „Demersuri pe care le-am descoperit ulterior, după ce miniștrii PSD au plecat. (…) Exact în Guvern a fost sub forma unei propuneri. E pur un pretext să facă o moțiune de cenzură și să duca în spațiul public un narativ pe care l-au folost neocomuniștii: Nu ne vindem țara. Cred că trebuie să existe niște linii roșii, care să vină din bun simț și să nu faci rău acestei țări”, a continuat Oana Gheorghiu. Despre alegerile anticipate, Gheorghiu suține că ar fi „ultima soluție”, în condițiile în care „Parlamentul nu va fi capabil” să formeze un guvern. Oana Gheorghiu a mai fost întrebată dacă crede că un premier tehnocrat ar putea să facă reforma companiilor de stat. Vicepremierul demis a susținut că nu poate anticipa dacă un premier tehnocrat ar putea îndeplini acest aspect. Ea afirmă că actuala coaliție avea deja reforma prevăzută în programul de guvernare. Problema, susține Gheorghiu, este lipsa implementării. „Mi-e greu să vă dau un răspuns, ar trebui să știm ce vor partidele. Actuala coaliție avea reforma, eu nu am făcut decât ce scria în programul de guveranre. Nu e destul să promiți, trebuie să și implementezi. Aici s-a blocat și asta se întâmplă de mulți ani”, a mai spus Gheorghiu. Sursă foto: Mediafax Foto
Bogdan Rodeanu respinge ideea guvernului tehnocrat: Exact ce le convine celor de la PSD și AUR

Provocările unui guvern tehnocrat Bogdan Rodeanu a avertizat că o guvernare tehnocrată se va desfășura cu dificultăți, argumentând prin lipsa parlamentarilor care să susține demersurile Executivului în forul legislativ, evidențiind influența PSD și AUR asupra inițiativelor guvernamentale. „Guvernul tehnocrat: exact ceea ce le convine celor de la PSD-AUR. O guvernare tehnocrată poate lua decizii în ședința de Guvern. Problema începe după aceea. Ordonanțele de urgență și proiectele de lege nu se opresc la ușa Guvernului. Ele ajung în Parlament. Ajung în comisii. Ajung la vot. Și ajung, inevitabil, la mâna unei majorități PSD-AUR”, notează pe Facebook Bogdan Rodeanu. Rodeanu a evidențiat că situația actuală a țării nu permite experimente tehnocrate, întrucât PSD caută să își conserve privilegiile și sinecurile, iar AUR are nevoie de conflict permanent și destabilizare pentru a-și alimenta discursul. „Situația României de astăzi nu permite o guvernare tehnocrată. PSD are nevoie să conserve privilegiile, sinecurile și mecanismele prin care și-a menținut influența în stat ani la rând. AUR are nevoie de conflict permanent, de blocaj și de destabilizare pentru a-și alimenta discursul politic”, evidențiază deputatul USR. Care este opțiunea USR? Rodeanu consideră că alternativa corectă este asumarea unui guvern minoritar. „Dar dacă mă întrebați care este alternativa, răspunsul meu este simplu. Un guvern minoritar are în spate partide politice. Are senatori și deputați. Are oameni care îi apără proiectele în comisii, în plen și în negocierile politice de zi cu zi”, spune liderul USR. Deputatul a recunoscut misiunea extrem de dificilă pe care o are premierul desemnat, Eugen Tomac, de a asigura stabilitatea țării, puncâtn dcă ormațșiunea va particpa la discuții, „din respect pentru președintele Nicușor Dan”. „Premierul desemnat, Eugen Tomac, are o misiune dificilă: să construiască o formulă guvernamentală capabilă să ofere stabilitate și să continue reformele de care România are nevoie. Din respect pentru președintele Nicușor Dan și pentru efortul de a găsi o soluție pentru țară, dialogul este necesar”, conchide deputatul.
Cine va fi viitorul premier al României? Piețele de predicții pariază pe un tehnocrat, deși Grindeanu conduce la nume

Pe piața „Viitorul premier al Romania?”, Sorin Grindeanu este cotat cu aproximativ 24%, fiind urmat de Cătălin Predoiu, cu 16%. Piața are 24 de rezultate posibile și un volum de tranzacționare de aproximativ 270.500 de dolari, potrivit datelor afișate de Polymarket. Procente reprezintă probabilități implicite rezultate din prețurile la care utilizatorii cumpără și vând contracte. În paralel, o altă piață de pe aceeași platformă, dedicată întrebării dacă viitorul premier va fi tehnocrat, indică o probabilitate de 51% pentru scenariul „Da”. Această piață a fost lansată pe 6 mai 2026 și se actualizează în timp real, pe măsură ce apar noi tranzacții. Semnalul este și mai clar pe piața privind apartenența politică a viitorului premier: opțiunea „Independent/Technocrat” este cotată la 58%, urmată de PSD, cu 20%. Astfel, deși cei mai bine plasați candidați individuali sunt politicieni, piața pare să acorde un avantaj scenariului în care Palatul Victoria ar fi preluat de o persoană fără afiliere politică directă sau cu profil tehnocrat. Totuși, informațiile trebuie privite cu prudență. Polymarket este o platformă de predicții bazată pe tranzacții cu bani reali, nu un instrument sociologic. Cotele pot reflecta percepții de moment, speculații sau poziționări ale traderilor, iar probabilitățile se pot schimba rapid în funcție de negocierile politice și de informațiile apărute public. Platforma Polymarket este blocată/interzisă în România. Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a introdus Polymarket pe lista neagră a operatorilor care desfășoară activități de jocuri de noroc fără licență pe teritoriul României.