Guvernul a aprobat memorandumul pentru semnarea acordului UE-Mercosur

„A fost aprobat memorandumul cu tema semnarea de către România a acordului de parteneriat Mercosur dintre Uniunea Europeană și statele sale membre. Memorandumul prevede aprobarea semnării de către România în nume național a acordului de parteneriat UE Mercosur, în contextul în care respectivul acord a fost deschis spre semnare de către statele membre, cu posibilitatea semnării la 25 martie și respectiv 1 aprilie 2026”, a declarat Dogioiu, marți, în cadrul unei conferințe de presă.  Dogioiu a mai spus că aplicarea provizorie a acordului va include toate prevederile, inclusiv mecanismele de protecție pentru producătorii interni.  Legat de mecanismele de protecție a producătorilor interni, oficialul Guvernului a spus că executivul european va va monitoriza constant piețele produselor agricole sensibile, analizând evoluția importurilor și exporturilor, producția și prețurile, iar daca situația o va cere, va impune măsuri de salvgardare. Dacă sunt identificate distorsiuni, pot fi impuse măsuri de salvgardare provizorii în termen de maximum 21 de zile. „Piețele produselor agricole sensibile sunt monitorizate în permanență de Comisia Europeană în ceea ce privește tendințele importurilor și exporturilor. Inițierea rapidă a unei anchete în cazul în care există suficiente dovezi, la prima vedere cel puțin, în privința unor distorsiuni pe piață. Impunerea de măsuri rapide, măsuri de salvgardare provizorii în termen de maximum 21 de zile, în cazul unei creșteri de peste 5% sau a unei scăderi de 5% a prețului mediu unui anumit produs din Mercosur”, spune Dogioiu.  Dogioiu a mai spus că după semnare, ministerele de resort vor începe procedurile pentru ratificarea acordului: „Imediat ce acordul va fi semnat, Ministerul de Externe și Ministerul Economiei vor proceda la elaborarea legii de ratificare care va fi supusă aprobării Parlamentului României. Cât de curând cu putință”. 

Atacul voalat al unui ministru la adresa lui Bolojan: România nu mai are timp pentru orgolii, blocaje și jumătăți de măsură

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis mesajul pe Facebook. El a anunțat că a fost în Olt și Dâmbovița, la întâlnirile regionale ale PSD, „unde am discutat deschis despre direcția partidului și despre ce avem de făcut în perioada următoare.” El nu a menționat numele premierului liberal însă a militat pentru o schimbare. „Un lucru este clar: România nu mai are timp pentru orgolii, blocaje și jumătăți de măsură. Nu putem vorbi despre stabilitate, dacă schimbăm direcția din câteva în câteva luni. Dar nici nu putem rămâne într-o formulă în care deciziile vin greu, iar românii sunt cei care plătesc de fiecare dată costul întârzierilor. Guvernarea trebuie să fie despre responsabilitate, nu despre calcule politice. În perioada următoare, fiecare decizie trebuie luată după un criteriu simplu: ce este bine pentru români”, a scris Bogdan Ivan pe rețeaua de socializare. Filialele PSD din regiunea Sud Muntenia au organizat sâmbătă o consultare privind viitorul partidului la guvernare. Întâlnirea a fost sâmbătă, la Târgoviște. Rezultatul consultărilor a fost anunțat de președintele PSD, Sorin Grindeanu. „Un lucru a fost clar în urma acestei ședințe… lucrurile nu merg bine, unii le-au spus mai apăsat, alții mai diplomat”, a declarat Grindeanu în timpul unei conferințe de presă care a avut loc la Târgoviște. Președintele PSD a dezvăluit ce s-a discutat în timpul ședinței. „Concluzia este aceeași, că trebuie să facem ceva, că este responsabilitatea noastră … nu pentru PSD ci pentru români… De foarte multe ori intențiile noastre bune au fost ignorate”, a adăugat Sorin Grindeanu. Social democrații fac o consultare internă privind viitorul PSD în actuala coaliție de guvernare, inclusiv alături de premierul Ilie Bolojan și de USR. O primă consultare a vizat filialele din regiunea sud-vest. Consultarea se va încheia luna viitoare, iar decizia va fi comunicată după 20 aprilie.

Liderul PNL Bacău îl acuză pe primarul USR al Bacăului de minciuni și atacuri nejustificate la adresa Guvernului

Liderul PNL Bacău, Mircea Fechet, a lansat, vineri, un atac la adresa primarului USR al municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, pe care îl acuză de „alba-neagra în administrația locală” și de încercări de a transfera responsabilitatea pentru problemele bugetare către Guvern. Fechet susține că edilul din Bacău ar fi majorat taxele și impozitele locale „la un nivel maxim” și că încearcă să justifice aceste măsuri prin critici la adresa Executivului și a premierului Ilie Bolojan. „Situația din curtea dlui Viziteu are un fir logic ușor de urmărit (…) Mai întâi, a majorat taxele și impozitele locale la un nivel maxim, dincolo de orice limită recomandată de guvernul în care îi găsim ca miniștri pe subordonații dlui Viziteu pe linie de partid. Decizia de a pune presiune directă pe băcăuani și pe mediul de afaceri are autor cunoscut: Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu, care dă vina pe premierul Ilie Bolojan pentru că nu i-au ieșit calculele electorale. Fiindcă una a promis și alta a livrat”, a scris Mircea Fechet într-o postare pe Facebook. „Primarul Bacăului își spală rușinea de a fi singurul din țară la conducerea unui oraș reședință de județ care a eliminat bonificația legală de 10% pentru plata în avans a taxelor și impozitelor locale până la data de 31 martie. Anunțul privind revenirea la această bonificație, din 2027, după o perioadă în care contribuabilii au plătit deja mai mult, este o nouă mostră de dispreț față de băcăuani”, a mai spus Fechet în postarea sa. În reacția sa, Fechet mai afirmă că „atacul la adresa premierului Bolojan, implicit a PNL, nu rezolvă nimic. Nu scade taxele, nu aduce investiții și nu repară erorile grave de administrație. Produce doar zgomot și confuzie”. Liderul PNL Bacău îl mai acuză pe primar și de inconsecvență politică și de alianțe „de conjunctură”. „Cu alianțe de conjunctură, compromisuri fără explicații și un discurs care se schimbă în funcție de interesul de moment, ba e albă, ba e neagră, ați dovedit un lucru rușinos: că știți să vă negociați principiile. Cu jocuri de imagine și jumătăți de adevăr, ne-ați convins că sunteți dispus să vindeți interesele băcăuanilor pentru tunuri care secătuiesc bugetul local și pentru aplauze ieftine”, a conchis Fechet. Ce a spus Viziteu Reacția lui Fechet vine după o postare a primarului Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, publicată vineri pe Facebook, în care acesta critica politicile guvernamentale și impactul asupra bugetelor locale. „După ce Bolojan ne-a luat banii de termoficare, școli și cofinanțări am găsit soluția să revenim la bonificația de 10% pentru băcăuani. După discuții serioase cu cei 16 consilieri de la PSD, PMP, AUR, FD, Verzi și USR, am găsit soluțiile necesare pentru ca, începând de anul viitor, să revenim la bonificația de 10% pentru persoanele fizice. Reducerea la 5% nu a fost alegerea noastră. A fost efectul direct al deciziilor hazardate ale Guvernului, care a tăiat fără explicații și fără consultare resurse esențiale pentru administrațiile locale”, a spus Viziteu în postarea sa.

Italia votează modificarea Constituției. Cât de mult înseamnă votul pentru guvernarea Meloni?

italia-voteaza-modificarea-constitutiei.-cat-de-mult-inseamna-votul-pentru-guvernarea-meloni?

Giorgia Meloni s-a așezat la microfon, săptămâna aceasta, între un rapper popular și un antrenor personal devenit podcaster pentru a-i îndemna pe italieni să voteze pentru un sistem judiciar pe care l-a promis că va fi „mai just” pentru toți. Și partidele de opoziție au fost ocupate, calificând reforma „istorică” propusă de guvernul de dreapta drept o amenințare la adresa democrației și transformând-o într-un vot de protest împotriva guvernării lui Meloni. La putere de trei ani și jumătate, aproape de un record într-o țară a coalițiilor șubrede, Meloni se mândrește cu faptul că aduce stabilitate în Italia. Dar, pe măsură ce acest referendum a devenit din ce în ce mai personalizat, s-ar putea confrunta cu prima sa înfrângere semnificativă, scrie BBC. „Vrea să câștige. Dacă pierde, va exista un impact și înțelege asta”, explică politologul Roberto D’Alimonte de la Universitatea Luiss. „Trebuie să-și mobilizeze alegătorii pentru a avea o șansă mai bună de a câștiga această cursă. Dar va fi extrem de dificil”. Cine pierde / cine câștigă? Demisionează Meloni? Nu există o prezență minimă la vot pentru acest tip de referendum – tabăra cu cele mai multe voturi în două zile de vot câștigă. Campania „nu” are deja sprijinul sindicatelor. Sondajele recente au sugerat că participarea scăzută i-ar favoriza pe cei care se opun reformei. Meloni și-a prezentat pledoaria pentru „da” cu entuziasmul caracteristic. Ea a spus că schimbările în modul în care funcționează judecătorii și procurorii din Italia ar face sistemul „mai meritocratic, mai responsabil, mai eficient”. Ea a susținut, de asemenea, că adversarii ei transformă toate acestea într-un referendum asupra guvernării sale doar pentru că nu pot critica reforma în sine. În orice caz, Meloni a precizat clar că nu va demisiona. „Dacă votați «nu» astăzi doar pentru a o trimite pe Meloni acasă, veți ajunge să o păstrați atât pe Meloni, cât și un sistem judiciar care nu funcționează”, a spus prim-ministrul.

Sorin Grindeanu despre viitorul coaliției: PSD-ul nu va vota un guvern minoritar și PSD nu va face alianță cu AUR.

sorin-grindeanu-despre-viitorul-coalitiei:-psd-ul-nu-va-vota-un-guvern-minoritar-si-psd-nu-va-face-alianta-cu-aur.

În cadrul unor declarații de presă oferite după aprobarea bugetului de stat, vineri, președintele PSD, Sorin Grindeanu a făcut o serie de declarații cu privire la direcția politică a partidului și la implicarea acestuia în procesul bugetar. „PSD-ul nu va vota un guvern minoritar și PSD-ul nu va face alianță cu AUR”, a declarat Sorin Grindeanu în fața jurnaliștilor prezenți la Parlament. Discuțiile au continuat și pe marginea bugetului. Grindeanu a fost întrebat despre atitudinea PSD în Comisia de Buget, după blocajul apărut miercuri, după ce amendamentul PSD privind Pachetul de Solidaritate pentru categoriile vulnerabile nu a întrunit voturile necesare. „Și bine au făcut colegii mei din comisie pentru că în acest mod am reușit să impunem pachetul de solidaritate care nu e pentru PSD. Este pentru pensionari și pentru copiii cu dizabilități.”, a declarat Grindeanu legat de decizia finală. Parlamentul a aprobat vineri bugetul de stat pentru anul în curs, după mai multe zile de dezbateri aprinse în comisii și discuții în coaliție. Documentul stabilește principalele sume alocate pentru investiții, sănătate, educație și infrastructură, precum și alte domenii prioritare pentru dezvoltarea economică a țării. Proiectul a trecut cu 319 voturi „pentru”, 104 voturi „împotrivă” și o abținere, în timp ce doi parlamentari nu au participat la vot.

Bolojan: Ce a făcut PSD este o acțiune politică. Nu merită să ne întoarcem la greșelile pe care le-am făcut anii trecuți

bolojan:-ce-a-facut-psd-este-o-actiune-politica.-nu-merita-sa-ne-intoarcem-la-greselile-pe-care-le-am-facut-anii-trecuti

Cauza amânării bugetului Ilie Bolojan a explicat că bugetul pentru anul în curs a întârziat deoarece era necesare reforma în administrație pentru diminuarea cheltuielilor și reducerea deficitului bugetar.  „Bugetul s-a lungit datorită faptului că nu am avut pachetul din administrație. Dacă nu aveai pachetul din administrație, nu puteai să-ți reduci cheltuielile de personal. N-ai cum să reduci deficitul dacă nu faci economii”, a spus Bolojan la Digi24.  Critici la adresa PSD: „O retorică de tip AUR” Premierul a spus că inițiativa social-democraților reprezintă o acțiune apolitică, întrucât au întrebat în repetate rânduri care sunt sursele de finanțare pentru propunerile de cheltuieli suplimentare.  Șeful Guvernului a spus: „Ceea ce a făcut PSD astăzi este o acțiune politică pe care am discutat-o de foarte multe ori în discuțiile pe care le-am avut în ultimele luni. De mai multe ori am întrebat în coaliție, care sunt sursele pentru a acoperi aceste propuneri. Și aici nu e vorba de a discuta concret de o propunere sau alta, ci trebuie să înțeleagă toți românii. Orice propunere de cheltuială suplimentară nu este acoperită din neant. Orice cheltuială suplimentară trebuie acoperită de undeva”, subliniind că „Cineva de undeva pierde”.  Potrivit acestuia, doar în 2026 statul român ar urma să plătească aproximativ 60 de miliarde de lei în dobânzi, ceea ce limitează spațiul pentru noi cheltuieli.  În plus, premierul Bolojan a declarat că acțiunile PSD ar fi o abordare caracteristică partidului AUR și o încercare de delimitare față de acțiunile Guvernului.  „În afară de retorica politică, în afară de încercarea de a ne delimita, cum face PSD-ul acum, de răspunderea guvernării. Pentru că toate deciziile care le-am luat până acum au fost luate cu acordul tuturor partidelor politice, în toate ședințele pe care le-am avut. Aici, prin acest joc de amendamente, care au un caracter social, PSD încearcă să vină cu o retorică de tip AUR, încercând oarecumva să se delimiteze de răspunderea acestei guvernări, pe care le-am avut cu toții”, explică Bolojan.  „Atunci când facem propunere de amendamente, indiferent ce fel de propuneri sunt, trebuie să vedem de unde vin resursele”, mai spune Bolojan, amintind: „Nu merită să ne întoarcem la greșelile pe care le-am făcut anii trecuți”. 

Guvernul extinde sprijinul pentru transportatori până la 30 aprilie 2027. Schema de compensare a motorinei se modifică substanțial

guvernul-extinde-sprijinul-pentru-transportatori-pana-la-30-aprilie-2027.-schema-de-compensare-a-motorinei-se-modifica-substantial

Guvernul României a adoptat o hotărâre pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1094/2025, prin care se continuă sprijinul acordat operatorilor de transport rutier pentru compensarea creșterii prețului la motorină, dar schema de compensare a motorinei se modifică substanțial, anunță Ciprian Constantin Șerban Ministrul Transporturilor și Infrastructurii. Ce se schimbă prin noua hotărâre: Schema de ajutor de stat își schimbă denumirea și va viza compensarea creșterii prețului la motorină, nu doar a accizei. Perioada de acordare a ajutorului este extinsă până la 30 aprilie 2027, pentru motorina achiziționată până la 31 decembrie 2026. Valoarea compensării crește la 85 bani/litru – pentru motorina achiziționată între 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026, față de valorile anterioare: 40 bani/litru – pentru motorina achiziționată între 1 octombrie 2025 – 31 decembrie 2025 65 bani/litru – pentru motorina achiziționată între 1 ianuarie 2026 – 31 martie 2026 Bugetul total estimat al schemei se mărește de la 190 milioane lei la 652,195 milioane lei, iar aproximativ 6.200 de operatori economici vor beneficia de acest sprijin. Operațiunile privind angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor se realizează strict de către ordonatorul principal de credite – Ministerul Finanțelor în calitate de furnizor al ajutorului de stat, instituție responsabilă în ceea ce privește plata sumelor aprobate prin decizii. Depunerea cererilor pentru compensare se face online Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. a pus la dispoziția operatorilor de transport Sistemul informatizat de administrare a schemei de ajutor de stat, care permite depunerea electronică a cererilor și a documentelor justificative. Platforma este disponibilă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la adresa: https://compensareacciza.arr.ro Situația actuală a utilizării sistemului: 3058 conturi de utilizatori create în platformă 2558 cereri de compensare depuse pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2025 71.339.118 lei – valoarea totală solicitată de operatorii de transport Operatorii beneficiază și de suport tehnic pentru utilizarea platformei, atât telefonic, la numerele dedicate, cât și prin e-mail: [email protected]. Recomandarea autorului: Peste o mie de baze sportive și tabere pentru tineret trec de la Stat în administrarea autorităților locale

Adrian Câciu cere schimbarea prim ministrului: România fără Bolojan premier ar arăta mult mai bine!

adrian-caciu-cere-schimbarea-prim-ministrului:-romania-fara-bolojan-premier-ar-arata-mult-mai-bine!

„Când e criză, Bolojan se ascunde și blochează orice decizie!”, notează Câciu pe Facebook, susținând că premierul Bolojan mai multe măsuri propuse de Partidul Social Democrat pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile și pentru gestionarea creșterii prețurilor la carburanți.  „Bolojan blochează, este încăpățânat, îi repugnă faptul că și alții au soluții, el nu acceptă decât soluțiile sale(pe care nu le are, ca nu știe). Bolojan respinge tot! Nu doar inițiativele PSD! A sfidat TOATE partidele din Coaliție! A luat de unul singur decizii abuzive”, transmite deputatul social-democrat.  Câciu îl acuză pe Bolojan de gestionarea greșită a economiei României, notând: „Economia s-a dus la vale, se confisca și banii autoritătilor locale, nu se plătesc facturile restante la utilitati și investiții, inflația crește pe zi ce trece, prețurile cresc, consumul a scăzut enorm, oamenii o duc din ce în ce mai greu, dobânzile cresc, firmele intră în faliment, șomajul crește, România a intrat în recesiune!”.  Mesajul fostului ministru se încheie cu un apel pentru schimbarea conducerii Executivului. „Trebuie să avem curajul să deblocăm guvernul pentru a asigura o conducere funcțională a țării. România fără Bolojan premier ar arăta mult mai bine!”, spune fostul ministru. 

Ambasada Iranului la București pretinde că oficiali ai guvernului României au semnat cartea de condoleanțe în memoria ayatollahului Khamenei

ambasada-iranului-la-bucuresti-pretinde-ca-oficiali-ai-guvernului-romaniei-au-semnat-cartea-de-condoleante-in-memoria-ayatollahului-khamenei

Potrivit Ambasadei Iranului, printre cei care au trecut pragul instituției pentru a transmite mesaje de compasiune s-au aflat ambasadori străini, unii membri ai Guvernului României, precum și parlamentari. Reprezentanții ambasadei au precizat că, în timpul vizitei, participanții au rostit și rugăciuni pentru pace și stabilitate. Demersul Ambasadei Iranului vine după moartea ayatollahului Ali Khamenei, ucis pe 28 februarie 2026 în primul val de lovituri americano-israeliene asupra Teheranului. După decesul acestuia, noul lider suprem al Iranului a fost desemnat Mojtaba Khamenei, fiul său. Cine a fost Ali Khamenei Ali Khamenei i-a succedat ayatollahului Ruhollah Khomeini și conduce Iranul din iunie 1989. La 86 de ani, el a rămas figura centrală a sistemului, având „ultimul cuvânt” în deciziile majore ale statului, inclusiv în chestiuni de securitate și politică externă. De-a lungul anilor, Khamenei a trecut prin episoade majore de contestare internă – inclusiv valul de proteste „Femeie, viață, libertate”, declanșat în 2022 după moartea Mahsei (Jina) Amini, documentat de ONU, dar și protestele masive de la începutul acestui an în care sute de mii de iranieni au ieșit în stradă împotriva situației economice precare. Regimul a răspuns dur și a oprit internetul și deschis focul în mai multe orașe. Mii de persone au murit și zeci au fost arestate.

Premierul Ilie Bolojan a discutat cu conducerea Schwarz Group despre investiții în producția alimentară și digitalizare

premierul-ilie-bolojan-a-discutat-cu-conducerea-schwarz-group-despre-investitii-in-productia-alimentara-si-digitalizare

Potrivit Guvernului, șeful Executivului a subliniat că pachetul de stimulare economică promovat de autorități include mai multe mecanisme de sprijin pentru investiții, printre care credite garantate de stat, scheme de ajutor de stat și alte facilități acordate în conformitate cu normele europene. Aceste instrumente sunt menite să sprijine dezvoltarea capacităților de producție din sectorul alimentar. „Guvernul este deschis să sprijine companiile românești” În cadrul discuțiilor a fost abordată și posibilitatea extinderii prezenței producătorilor români pe piețele externe. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că Guvernul este deschis să sprijine companiile românești competitive să își dezvolte capacitățile de producție și să atingă standardele necesare pentru export. În același timp, el a subliniat importanța colaborării cu mari companii internaționale pentru dezvoltarea sectorului. „Guvernul are toată deschiderea să sprijine producătorii români competitivi să-și crească capacitatea de producție și să ajungă la standardele cerute de piețele externe, însă colaborarea cu companii internaționale de anvergură le va schimba puternic abordarea”, a declarat premierul. Oportunitățile de colaborare în domeniul digital Pe agenda discuțiilor s-au aflat și oportunitățile de colaborare în domeniul digital, inclusiv investițiile în digitalizare, integrarea sistemelor digitale și securitatea cibernetică, domenii pe care Guvernul le consideră esențiale pentru funcționarea economiei. Premierul a mulțumit reprezentanților Schwarz Group pentru investițiile realizate până în prezent în România și a subliniat că economia românească oferă oportunități pentru dezvoltarea unor noi proiecte pe piața locală. La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei prim-ministrului Mihai Jurca și consilierul de stat Raul Gutin. Din partea companiei au fost prezenți CEO-ul Schwarz Group, Gerd Chrzanowski, și Christian Groh.