PSD. Ce cheltuieli vor fi tăiate, ce investiții nu vor fi sacrificate

psd.-ce-cheltuieli-vor-fi-taiate,-ce-investitii-nu-vor-fi-sacrificate

Reprezentantul PSD explică la România TV de unde vor fi tăiate cheltuielile și ce investiții nu vor fi sacrificate. Autostrăzile sunt intangibile, promit ca viitori parteneri de guvernare s0cial-democrații. Serios vorbind, există niște lucruri care pot avea impact pe termen scurt atunci când vorbim de tăieri, dar nu de tăieri din veniturile populației. Și o să vă dau un exemplu, dacă, vă rog, ajungem la un acord și găsim pe lista investițiilor de făcut sau pe investițiile bugetate, da, încă neexecutate, unele care nu sunt niște priorități și urgențe, unele care nu sunt aducătoare de beneficii economice pe termen mediu, cum ar fi, de exemplu, construirea de autostrăzi care au efecte pozitive în economia unei regiuni pe termen destul de de rapid, pe termen și bine, explică reprezentantul PSD la România TV. Investiții care nu pot fi amânate Sunt unele investiții care pot fi amânate. Doar unele și doar cu acest criteriu al efectelor potențiale pentru economie. Un exemplu e cel mai simplu exemplu. Nu, cel mai plăcut, cel mai regulă neapărat. Noi credem că o prioritizare, nu tăiere. Că putem să amânăm unele pe anul viitor, de exemplu. Dar o prioritizare a investițiilor, cu autostrăzile pe primul plan, de neoprit, șantierele alea și cu altele care pot fi amânate un an de zile este un lucru care poate fi făcută. Unele investiții nu sunt repetitive. N-o să construim de trei ori Autostrada Moldovei. O construim o singură dată. Alea-s facturile, se plătesc, nu se mai repetă și în bugetele anilor, confirmă deputatul în numele PSD. Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

PNL acceptă orice FORMULĂ de guvernare. Bolojan: Partidele trebuie să renunțe la zona strict POLITICĂ

pnl-accepta-orice-formula-de-guvernare.-bolojan:-partidele-trebuie-sa-renunte-la-zona-strict-politica

„Orice formulă se va găsi este acceptabilă”, spune Ilie Bolojan, la finalul ședinței conducerii PNL, care a decis intrarea la guvernare.  Liderul interimar al liberalilor a fost întrebat dacă acceptă varianta unui premier tehnocrat. „Din punctul nostru de vedere, orice formulă se va găsi este acceptabilă. Important este să lucrăm pentru România. Și v-am spus și altădată, indiferent cine este premierul unui guvern, sunt foarte importanți miniștrii, sunt foarte importanți secretarii de stat, sunt foarte importanți în contextul din aceste zile. (…) Pentru că un ministru, oricât ar fi de bine intenționat, nu poate rezolva probleme care țin de zeci de autorități pe care le are în subordine. Deci, selecția personalului va fi foarte importantă”, răspunde acesta. Bolojan consideră că partidele „trebuie să renunțe într-o bună măsură la zona strict politică”, întrucât „important criteriu este oameni competenți, oameni cu experiență, pentru că ei rezolvă problemele”. „Ceilalți, chiar dacă au un carnet de partid, îți creează probleme. Dacă ți-ar crea, numai ție probleme, n-ar fi nici o chestiune gravă, dar creează probleme cetățenilor și țării”, completează Bolojan. Liderul interimar al PNL nu a precizat ce portofolii ar dori partidul în viitoarea formulă de guvernare. „Nu vă pot spune acum ce portofolii ar trebui să revină PNL. Și data trecută, PNL nu a insistat pe tipurile de portofolii. Ne-am dorit și în decembrie să avem un guvern care să fie funcțional, pentru că nu lupta pe un minister sau alta este problema, ci cel care este pe acel post să-și asume să facă lucrurile”. CITEȘTE ȘI:

Rafila, despre intrarea PSD la guvernare: Orice construcție este bună când este făcută pe niște principii care sunt clare și acceptate de la început

rafila,-despre-intrarea-psd-la-guvernare:-orice-constructie-este-buna-cand-este-facuta-pe-niste-principii-care-sunt-clare-si-acceptate-de-la-inceput

Social-democratul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost întrebat joi, înainte de începerea ședinței de Guvern, dacă PSD ar trebui să intre sau nu la guvernare. Acesta le-a spus jurnaliștilor că are două răspunsuri la această întrebare. „În primul rând, nu sunt eu lider al Partidului Social Democrat”, a fost primul răspuns al lui Alexandru Rafila. Mai apoi, acesta a precizat că are și o opinie personală. „Răspunsul meu personal în situația data este că orice construcție este bună atunci când este făcută pe niște principii care sunt clare și acceptate de la început, inclusiv un program de guvernare care trebuie agreat și, bineînțeles, ulterior, poziții legate de funcții de guvernare”, a precizat Alexandru Rafila. „Vom lua o decizie în partid” Discuțiile despre intrarea PSD la guvernare sau trecerea în opoziție sunt foarte ample în aceste zile, în contextual în care nu există un răspuns clar din partea social-democraților până la acest moment. Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat, după consultările de miercuri de la Palatul Cotroceni, că discuțiile se concentrează mai întâi pe programul de guvernare, iar mai apoi PSD va lua o decizie. „Nu există o certitudine de acest tip. Noi, în primul rând, trebuie să discutăm despre programe şi despre proiecte. Şi ăsta e pasul următor pe care îl vom face noi şi ceilalţi care pot face parte dintr-o eventuală viitoare majoritate în Parlament. Pe noi ne interesează, în primul rând, aceste programe, acest program, până la urmă, de guvernare şi, după aceea, vom lua o decizie. Vom lua o decizie în partid”, a declarat Sorin Grindeanu. CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan, despre o posibilă rocadă la șefia guvernului: Cel mai bine este să avem un GUVERN care să vrea să lucreze trei ani și jumătate CONCLUZIILE consultărilor de la Cotroceni: Grup tehnic de lucru pentru realizarea unui plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice Nicușor Dan, măsuri de securitate națională: „O să am o discuție cu ministrul Apărării și cu Șeful Statului Major” Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele

Dezastrul economic care urmează pentru România în 2025-2026. Explozia PREȚURILOR + înghețarea VENITURILOR

dezastrul-economic-care-urmeaza-pentru-romania-in-2025-2026.-explozia-preturilor-+-inghetarea-veniturilor

În următorii doi ani, noul guvern instalat la Palatul Victoria are de luat măsuri dure de reducere a deficitului și implementarea reformei fiscale, prevăzute în PNRR. Iar pentru a implementa aceste reforme, PNL, USR și UDMR vor să coopteze PSD la guvernare, pentru a nu fi singurii care decontează noile măsuri de reducere a cheltuielilor statului. Inclusiv președintele ales, Nicușor Dan, a spus joi că se „bucură că PSD nu exclude intrarea la guvernare”. (Citește mai multe AICI) De ce insistă atât de mult PNL, USR și UDMR ca PSD să facă parte din viitorul executiv? Pentru că „nu vor face față șocurilor economice și sociale din următoarele șase luni”, spun surse politice pentru Gândul. Pentru că „nu au expertiza necesară pentru a lua măsuri care să țină economia pe plus, măsurile anunțate de ei până acum vor conduce la recesiune, concedieri, inflație și reducerea puterii de cumpărare, prin explozia prețurilor și înghețarea veniturilor”, explică aceleași surse. Un alt motiv invocat a fost acela că „deși PSD a fost factor de stabilitate în guvernare, probabil este nevoie de un sac de box pentru măsurile de austeritate anunțate deja public”. Ce „șocuri economice și sociale” vor lovi România? Prima măsură: eliminarea plafonării la energie Prima lovitură pentru români va fi explozia facturilor la energie de la 1 iulie, prin eliminarea plafonării. Deja companiile de electricitate au trimis noile prețuri la energie, cu o creștere medie de 40-50%. „Dacă, până acum, facturile la utilități au fost înghețate, de la 1 iulie, pentru consumatorii vulnerabili, valoarea facturii se va dubla. Iar șocul se va resimți din plin în iarnă, când facturile vor crește și mai mult”, adaugă sursele citate. Bugetarii, ținta politicilor noului Executiv. Teama de greve O a doua lovitură va fi încasată de angajații bugetari. Pe de o parte, concedieri și șomaj, fără un plan bine gândit de reformă. Pe de altă parte, „scandal și haos în implementarea prevederilor Legii 296, cu privire la comasarea / restructurarea instituțiilor publice cu mai puțin de 50 angajați”, arată aceleași surse. Pe de altă parte, „reducerea cu 15% a cheltuielilor în aceste instituții, un exemplu ar fi înghețarea sau chiar tăierea normelor de hrană la militari și polițiști”. Posibile greve și manifestații de protest vor apărea și în rândul profesorilor „care își vor vedea salariile înghețate și nu vor mai primi măririle promise, precum și prima de carieră didactică”, sunt previziunile surselor politice contactate de Gândul. La cât poate crește TVA-ul? Un alt motiv pentru care partidele de dreapta vor PSD la guvernare este acela că vor să aplice „creșterea TVA, anunțată pe mai multe voci, cu 5 puncte procentuale”, potrivit surselor citate. Această măsură va însemna „un șoc pentru 90% dintre românii cu venituri mici și medii, care vor avea parte de o creștere puternică a inflației și o scădere exponențială a puterii de cumpărare”. „Creșterea TVA la 24% ar conduce la falimentul multor IMM-uri, iar economia va intra în recesiune până la finalul anului”, sunt previziunile din mediul politic. Liniile roșii trasate de PSD: „Nu suntem de acord cu tăierea banilor de la investiții” Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a afirmat că este posibilă o reprioritizare a investițiilor publice, iar deputați USR au vorbit despre tăierea acestora. PSD a afirmat deja public, joi, că nu este de acord cu tăierea investițiilor publice și că cere o analiză clară a efectelor de multiplicare a investițiilor. „Da, se dorește ca supapă de reducere a deficitului prin tăierea a 0,6% din PIB de la investițiile publice în anul 2025, adică minus 12 miliarde lei. PSD nu este de acord cu asta. În ultimii ani PSD a făcut din România un șantier, fie că sunt proiecte de infrastructură mare – 400 km de autostrăzi, școli, spitale, fie că sunt proiecte de infrastructură locală. În afară că tăierea investițiilor va atrage nemulțumiri, de la primari până la oameni de rând, România se poate dezvolta doar prin investiții masive. Iar PSD vrea să vadă o analiză clară pe proiectele de investiții, să vadă efectele de multiplicare economice și sociale”, spun analiști politici. Buget de austeritate în 2026: înghețarea pensiilor și salariilor Un alt șoc este cel din iarnă, legat de adoptarea bugetului pe 2026. „Va fi un buget de austeritate dură – înghețarea pensiilor și a salariilor, înghețarea salariului minim, inflație de 10%, reducerea sau eliminarea completă a schemelor de ajutor de stat și a sprijinului pentru IMM-uri, taxe mărite și concedieri. Se vor încerca, probabil, măsuri de privatizare a educației și a sănătății (Pilonul 2 al sănătății), vânzarea totală sau parțială a companiilor de stat profitabile (Hidro, Romgaz, Nuclearelectrica ș.a.), precum și un regim preferențial de impozitare pentru contractele de muncă cu timp parțial. Plafonarea marjei comerciale la alimentele de bază va fi eliminată, iar liberalizarea prețului la gazele naturale va fi, probabil, aplicată mai devreme de iulie 2026. Intrăm la guvernare doar dacă ne impunem măsurile echilibrate pe care le-am implementat”, mai arată sursele noastre. Una peste alta, se dorește ca PSD să fie din nou partea rațională, să intre cu expertiză și să gestioneze crize, așa cum a făcut cu criza sanitară, criza energetică și criza economică, toate pe fondul unui război la graniță. Sursa colaj: Gov.ro/ Facebook – PSD/ Shutterstock CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele

Nicușor Dan: „Aritmetic, PSD nu poate să lipsească de la GUVERNARE”

nicusor-dan:-„aritmetic,-psd-nu-poate-sa-lipseasca-de-la-guvernare”

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din 2025, a declarat miercuri seara, la „Un președinte în fața națiunii”, că nu exclude posibilitatea să numească un prim-ministru PSD, dacă va ajunge la Cotroceni, cu toate că nu-și dorește. „Ca să ai un guvern cu o majoritate parlamentară în spate, aritmetic, PSD nu poate să lipsească”. „Nu-mi doresc, dar nu exclud. Nu se poate face o majoritate pro-europeană fără PSD, da, și ăsta este contextul discuției, al negocierii lungi, cu argumente, cu proiecte, pe care președintele trebuie să o poarte cu reprezentanții partidelor pro-occidentale din Parlament. Guvernul nu mai poate funcționa în această formulă Sunt multe ipoteze pe masă și este o discuție care trebuie să fie foarte serioasă, cu componente tehnice importante. De exemplu, bugetul, reducerea deficitului financiar. Am spus că România are nevoie de un guvern stabil, adică de un guvern cu o majoritate parlamentară în spate. Ca să ai un guvern cu o majoritate parlamentară în spate, aritmetic, PSD nu poate să lipsească, a declarat Nicușor Dan. În opinia sa, actualul guvern nu mai poate continua în aceeași formulă, iar România are nevoie de o guvernare care să reflecte voința alegătorilor. „Întrebarea este: cum va acționa guvernul ăsta? Dacă va acționa ca PSD sau dacă va acționa cum le vor spune românii la alegerile din 4 mai — asta este întrebarea. Și eu cred, uitându-mă la cota de încredere pe care o are guvernul ăsta, că nu poate să guverneze mai departe cum a guvernat până acum”, a mai declarat Nicușor Dan, miercuri seara, la Antena 3 CNN. Citiți și: Nicușor Dan: „PNL, PSD, UDMR sunt OBLIGATE să guverneze împreună” Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele