SPRIJIN pentru peste 2 milioane de gospodării. Vouchere pentru consumatorii aflați în risc de sărăcie energetică
Guvernul României a aprobat, în ședința de vineri, la inițiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor. Începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică. Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin. „Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate și respect față de cetățenii care riscă să nu își poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent și acces la un serviciu esențial, precum energia electrică”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor. Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării. Sursa foto: Shutterstock CITIȚI ȘI: Elevii şi studenţii PROTESTEAZĂ duminică, în Capitală. Din Piaţa Universităţii spre sediul Guvernului, pentru educaţie: ”Nu din burse strângi averi” Diminuarea sporului pentru condiții vătămătoare scoate oamenii în stradă. Salariații APIA anunță PROTESTE: „Sănătatea noastră, tratată cu dispreț” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
Apocalipsa nu mai vine. Aprilie, o lună excepţională pentru buget, veniturile au crescut cu 16%, iar guvernul a făcut economii la CHELTUIELI pentru prima dată
Veniturile bugetului general consolidat au fost de 59 de miliarde de lei în aprilie, un nivel record, de altfel anunţat de ministrului Finanţelor, Tánczos Barna. Acestea sunt în creştere cu 16% faţă de aprilie 2024. Cheltuielile au fost de 71 de miliarde de lei, în scădere cu 1 miliard faţă de aprilie 2024. Este pentru prima dată când cheltuielile scad de la o lună la alta, guvernul arătând astfel, în sfârşit, că economiseşte, notează Ziarul Financiar. Veniturile totale ale bugetului consolidat al statului au fost de 59 de miliarde de lei în luna aprilie 2025, cu 16% mai mari faţă de luna aprilie a anului trecut, iar în condiţiile menţinerii cheltuielilor la un nivel aproximativ egal cu cele din aprilie 2024, deficitul bugetar scade pentru prima dată. Pe primele patru luni, datele preliminare ale Ministerului de Finanţe arată, conform surselor Ziarului Financiar, o scădere a deficitului bugetar la 2,9% din PIB faţă de 3,23% din PIB deficitul bugetar pe primele patru luni din 2024. Pe primele trei luni din 2025, deficitul bugetar fusese 2,28% din PIB în creştere faţă de 2,04% din PIB în anul 2024. Veniturile totale pe primele patru luni ale anului sunt de 200 de miliarde de lei Potrivit analizei realizate de ZF, veniturile totale pe primele patru luni ale anului sunt, conform datelor preliminare ale Ministerul de Finanţe de 200 de miliarde de lei, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cheltuielile bugetului general consolidat au crescut doar cu 6,6%, până la 256 miliarde de lei. Deficitul bugetar a scăzut chiar şi în valoare absolută, fiind de 56 de miliarde de lei pe primele patru luni din 2025, faţă de 57 de miliarde pe primele patru luni din 2024, arată aceleaşi date preliminare. PIB-ul luat în calcul pentru anul 2025 este de 1.912 miliarde de lei (382 de miliarde de euro), faţă de 1.760 de miliarde de lei, PIB-ul din 2024. Impozitul pe salarii şi venit, evoluție foarte bună O evoluţie foarte bună a avut-o impozitul pe salarii şi venit, care a ajuns la 19,6 miliarde de lei în primele şase luni, în creştere cu aproape 30%. Această evoluţie se datorează în principal eliminării facilităţilor fiscale pentru industria agroalimentară, IT şi construcţii, dar şi creşterii salariilor. Consumul a încetinit, iar încasările din TVA au stagnat în primele patru luni, încasările atingând 39 de miliarde de lei. Sumele primite de la Uniunea Europeană au crescut substanţial, cu aproape 50%, ajungând la 10 miliarde de lei. Au crescut cu un ritm important accizele, de la 12 miliarde de lei la 16 miliarde de lei, cu circa 30%, iar contribuţiile de asigurări sociale, de sănătate şi de pensii au crescut cu 10%, până la 67 de miliarde de lei. Cheltuielile de personal au încetinit ritmul de creştere, înregistrând un avans de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile cu bunuri şi servicii au stagnat, se mai arată în analiza realizată de Ziarul Financiar. Citește și: Răzvan Savaliuc: „Doamne ferește să ne bage ăștia într-un război” În ciuda declarațiilor lui Putin, scade INFLUENȚA Moscovei în Asia Centrală. „China a devenit mai puternică, iar Rusia și-a pierdut autoritatea” Dan Dungaciu: „Business-ul trebuie să înțeleagă că relația cu SUA ar putea fi o oportunitate” The Guardian: Donald Trump riscă să împingă Europa spre CHINA /Xi Jinping va fi încântat S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole … vezi toate articolele