Cât l-a costat pe un turist român o vacanță de 5 nopți în Atena, în 2025

Atena este una dintre cele mai vizitate destinații de către turiștii români pentru atracțiile sale monumentale și istoria antică. Însă, dacă când vine vorba de hoteluri accesibile, mâncare ieftină și transport ieftin, capitala Greciei nu este un oraș tocmai ideal pentru turiștii cu buget modest în plin sezon turistic. O săptămână petrecută în Grecia poate să coste în medie 1.300 de euro pentru o singură persoană, iar pentru două persoane, suma ajunge la 2.600 de euro, potrivit unui articol publicat în iunie de către Știrile PRO TV. Un turist român a împărtășit costurile unei aventuri la Atena pe rețelele de socializare. Zborul: O cursă dus-întors AGEAN din Otopeni Henri Coandă International Airport către Atena Eleftherios Venizelos costă 395 euro/2000 de lei, fără rezervare din timp. Pe site-ul eSky, se pot găsi oferte de 81 de euro la zboruri, dar numai în ianuarie 2026, de aceea, trebuie rezervate zborurile cu minim 5 luni înainte. Un sandviș grecesc de la un magazin din aeroport poate costa 6 euro. Cazarea: Hotelurile din Atena sunt foarte scumpe. Prin Booking.com se pot găsi cazări ieftine în apartamente cu condiții mai mult decât decente. Pentru 5 nopți, turistul a cheltuit 316 euro, adică în jur de 1.600 de lei, la un apartament din zona portului Pireu. Atracții: Un bilet pentru vizitarea Muzeului Acropole costă 20 de euro (100 de lei), iar pentru vizitarea Partenonului de pe Acropole, mai trebuie să plătești încă un bilet de acces în valoare de 20 de euro. La intrare se pot cumpăra sticle mici de apă care costă 0,50 de cenți. Accesul la Forumul Roman este 10 euro, iar pentru a vizita Agora ateniană, trebuie să plătești 20 de euro. Un tur cu ghid de 6 ore către Delfi este 100 euro/persoană, în plin sezon, fără a mai adăuga cheltuielile extra pentru mâncare și suveniruri la fiecare popas. De asemenea, accesul la Muzeul Național de Arheologie unde poți admira statui spectaculoase și multe exponate grecești, egiptene și romane, te costă 10 euro. Mâncarea: Este recomandat să cumperi de la supermarket, unde mâncarea este mai ieftină. La restaurantele ateniene, meniurile sunt ceva mai scumpe: Souvlaki cu cartofi prăjiți și o băutură răcoritoare: 20 de euro; Musaka și ciocolată caldă – 20 de euro; Un pahar cu suc de pepene – 9 euro; Un milkshake – 4 euro; Gyros – între 5 și 10 euro, în funcție de gramaj; O înghețată cu căpșuni și Cola-Cola cu lămâie și cuburi de gheață (fără taxă extra) – 11 euro; Măsline – între 3 și 8 euro/kilogramul; Friptură de cocoș cu sos – 11 euro. Transportul: O cursă de taxi poate costa în jur de 20 de euro, în funcție de distanță. Pentru că Atena este un oraș aglomerat, taximetristul poate întârzia și 30 de minute, iar unii chiar anulează cursele. De aceea, este recomandat metroul, fiind facil și rapid. Costă 4 euro biletul, cu o valabilitate de 24 ore. Asta înseamnă 24 de euro. Suveniruri: 6-10 euro o figurină, 30 de euro o carte cu ilustrații; TOTAL: în jur de 1100 euro Sursa Foto: Profimedia | Shutterstock Autorul recomandă: Cât costă o vacanță pe insula românilor din GRECIA în 2025. Prețurile s-au triplat în ultmii ani. Ce buget trebuie să-ți iei în calcul acum
Grecia, mai scumpă, dar tot mai ieftină decât litoralul românesc. Turist: În 2019 luam două gyros-uri și două beri cu 10 euro. Acum e dublu
„În 2019 luam două gyros-uri și două beri cu 10 euro. Acum e dublu. Dar tot e mai ieftin decât pe litoralul românesc”, se plânge un turist. Însă, în ciuda scumpirilor din ultimii 5 ani, să faci o vacanță în Grecia tot este în continuare mai ieftin decât în România. În „satele mai izolate sau pe insule mai puțin comerciale, plătești 6 euro pe o masă completă. În stațiuni, dai 20 de euro fără să-ți dai seama”, continuă să scrie un utilizator. În ciuda numărului mare de plângeri, sunt și turiști care scriu că restaurantele Greciei au meniuri mai ieftine față de localurile din stațiuni de pe litoralul românesc, precum Mamaia. „Prețuri la jumătate față de Mamaia”. „Acum 4-5 ani, preţurile în România şi Bulgaria erau mult mai mici faţă de Grecia, însă vedem că în acest moment prețurile sunt echilibrate, nu mai sunt atât de multe diferenţe între supermarketurile din România și cele din Grecia”, a precizat Dan Adrian Drăgan pentru Antena 3 CNN, anul trecut. În ciuda scumpirilor, Grecia este o destinație preferată de mulți turiști Click.ro a citat câteva dintre plângerile unor utilizatori de pe grupul de Facebook, „Forum Grecia”. Turiștii susțin că Grecia continuă să fie o destinație preferată în ciuda costurilor crescute la mâncare. Într-o fotografie publicată este meniul unei taverne grecești. „Prețurile nu sunt exagerate”, scrie Click.ro, „dar nici nu mai sunt ce erau odată”. o porție de salată grecească – 10 euro salată cu ton – 14 euro musaca – 10 euro cartofii prăjiți – 5,50 euro dakosul cretan (pâine uscată cu roșii și brânză) – 10 euro, chiftelele în sos de roșii – 11 euro. caracarița la grătar sau macroul afumat – 16 euro porția Taramosalata – 5 euro Pizza Salami – 11 euro Pizza Margherita – 20 euro Pastele Carbonara – 10 euro Burger – 10 euro Berea la halbă – 4-5 euro/500 ml Vin – 4-10 euro/500 ml carafa O sticlă cu apă – 1 euro/500 ml Cât a ajuns să coste un circuit complet în Grecia, în 2025 Scumpirile din ultima vreme au împărțit turiștii români în două tabere: cei care le consideră corecte din pricina produselor de calitate mai crescută și cei care consideră că Grecia și-a pierdut farmecul meselor accesibile turiștilor cu buget modest. „La ce porție de salată primești aici, poți hrăni doi oameni. Nu e ca în România, unde ți se dă o frunză de salată cu o roșie tăiată”, comentează o utilizatoare. Potrivit Eurotravel, costă 469 de euro de persoană un circuit complet cu autocarul de 7 zile în Grecia. În această călătorie, turiștii pot vizita Poarta Athosului, Salonic, mânăstirile suspendate de la Meteora, Acropole din Atena, ruinele cetății Micene și ruinele templului și amfiteatrul de la Delfi. Nu sunt incluse în preț intrarea la obiectivele turistice la Acropole (20 euro/adult), Delfi (12 euro/adult) sau Micene (12 euro/adult), precum și excursiile opționale sau croaziera Athos (35 euro/persoană). Sursa Foto: Profimedia Citește și: O ciorbă, o limonadă și o porție de hamsii pe litoralul românesc: 70 LEI. Turiștii se reorientează către Bulgaria sau Grecia din cauza scumpirilor Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele