Dumitru Prunariu: Stația e garantată că funcționează până în 2030

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Realități Cosmice, Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în spațiu, a vorbit despre misiunile de sondare existente pe Lună sau Marte. În dialogul purtat cu jurnalistul H.D. Hartmann, Prunariu a vorbit despre pierderile de aer de pe o stație spațială. Urmărește aici, integral, emisiunea lui HD Hartmann. Dumitru Prunariu: „Unele părți ale ei au ajuns la limita garanției. ” În dialog cu H.D. Hartmann, Prunariu a vorbit despre incidentul de pe o stație spațială unde a început o ușoară, dar accelerată depresurizare. „Stația aceasta spațială are deja o perioadă lungă de timp, peste 20-25 de ani de funcționare. Unele părți ale ei au ajuns la limita garanției. Practic toate modulele stației spațiale și sunt 8 module, sunt îmbinate prin joncțiuni, cauciuc, niște lacăte mecanice care le strâng una de alta. Unul din modulele rusești a început să piardă aer. Se pare că pierde aer pe la o astfel de joncțiune. Ceva s-a întâmplat… Și continuă să piardă. E alarmant în sensul că n-au reușit să-i dea de capăt. Însă desigur se compensează aerul din interior. Presiunea la bord este compensată din niște butelii sub presiune. Așa la vreo 360 de atmosfere se află aer în butelii ca să compenseze în mai multe cazuri. De regulă în cazurile standard se compensează când se iese în spațiul cosmic deschis. De regula astronauții îmbracă acel costum de scafandru cosmic pentru exterior, trec într-un anumit modul, un SAS. Acolo se închide o trapă spre stația orbitală și se deschide altă trapă spre spațiul cosmic. Tot aerul din interior se pierde prin ieșirea lor în spațiul cosmic. După ce-și termină treaba intră înapoi, se închide și are loc același sistem, dar invers. Se presurizează din butelii și interiorul, se deschide trapa spre stație și trec din nou în stația orbitală. Ei bine aceasta buteliile trebuie să fie folosite și pentru a compensa pierderea accidentală de aer printr-o astfel de joncțiune.”
H.D. Hartmann: Cu haoticul de Nicușor Dan, un prim-ministru serios nu poate să lucreze

H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist a fost prezent în emisiunea Gândul Exclusiv. El i-a adus o critică dură lui Nicușor Dan, explicând de ce nu l-ar vrea președintele României pe Ilie Bolojan ca prim-ministru. „Cu haoticul de Nicușor Dan, un prim-ministru serios nu poate să lucreze”, a precizat H.D. Hartmann. „Știți care este drama acestui individ, care nu înțelege nimic din România? Acest Nicușor Dan nu-l vrea pe llie Bolojan, nu pentru că Ilie Bolojan nu este bun, nu pentru că n-a dovedit trei luni de zile că a ținut o statalitate distrusă de Enache de la CCR, nu pentru că a vrut CCR-ul să distrugă România și s-au furat alegerile în decembrie, anul trecut, ci pentru că Bolojan e un om foarte serios. Iar cu haoticul de Nicușor Dan, un prim-ministru serios nu poate să lucreze. Pentru că la haosul biochimic pe care îl reprezintă Nicușor Dan zilnic, una zice dimineața, una zice la ora 11:00, alta zice la ora 15:00, când îl trimite nevasta la culcare, să doarmă după-amiaza, alta zice la ora 17:00, când vine SPP-ul să-l ia acasă. Deci, atenție, omul ăsta nu poate să aibă prim-miniștri serioși.” H.D. Hartmann a mai precizat că Nicușor Dan „nu-i capabil să aibă oameni serioși lângă el”. „Eu atrag atenția partidelor politice serioase, nu UDMR și USR, că astea nu-s partide, sunt lingători de cruci democrate de la Bruxelles, eu atrag atenția partidelor românești care vor, cu adevărat, construcția României, ieșirea României din criza democratică și capitalistă impusă de Bruxelles, că acest om nu-i capabil să aibă oameni serioși lângă el. El nu suportă seriozitatea. Iar Ilie Bolojan are un profil: care irită și în interiorul partidelor lui, PNL-ului și PSD-ului, dar este un profil care asta trebuie pentru ieșirea României din criza democratică impusă. Ilie Bolojan are această capacitate de a-și asuma pe persoană fizică. El, ca prim-ministru, când a spus „nu măresc TVA-ul”, el merge până în pânzele albe, ceea ce nicușoriștii care o iau cu valorile democratice și distrug țară după țară, distrug România, județ după județ, acest nicușorist, Nicușor Dan, nu-i capabil să înțeleagă capacitatea lui Ilie Bolojan de a fi stâlp. De aia nu-l va avea prim-ministru, este una dintre cele mai mari contradicții în această explozie mincinoasă a democrației în România.”, a declarat H.D. Hartmann la Gândul Exclusiv. CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan încheie CONSULTĂRILE formale. Liderii PSD-PNL-USR-UDMR ar putea fi chemați la discuții Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri … vezi toate articolele
H.D. Hartmann: Arabia Saudită și-a cumpărat securitatea națională

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat despre actuala administrație Trump și diferențele față de administrația Biden. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. H.D. Hartmann: „Suntem o colonie europeană.” Invitat la Marius Tucă Show, H.D. Hartmann a vorbit despre cum România a ajuns o colonie a Uniunii Europene. Hartmann a spus că atunci când vor fi războaie majore cu pierderi semnificative, vom fi dați la schimb. „S-a confirmat statutul de colonie europeană. S-a confirmat că noi facem parte din spațiul exterior marilor puteri europene și suntem colonie. Pentru moment, nici Franța, nici Germania, nici Uniunea Europeană nu vor să ne dea cuiva. Atunci când vor pierde războaie majore, atunci ne vor da. Așa cum Imperiul Otoman, când a început să piardă, ne-a dat.”, a menționat profilerul. Hartmann: „Trump este un tip mercantil” În continuarea discursului, profilerul a explicat cum funcționează noua administrație din USA. Acesta a precizat că Trump este un personaj interesat de tranzacții, iar România nu are ce să îi ofere la acest moment. „Statele Unite nu mai vor să piardă resurse, nu mai sunt generoase. Trump este un tip mercantil. El nu este generos, este tranzacțional. M-am dus în lumea arabă, ăia au venit cu cecul. Eu îți dau securitate. Prințul din Arabia Saudită ce a zis că astea sunt investițiile noastre în Statele Unite. Ce a spus președintele SUA? Dacă cineva se atinge de Arabia Saudită, noi intervenim. Deci a fost clar o cumpărare de securitate națională. Noi ce să-i dăm lui Trump ca să ne cumpărăm securitatea națională?”, a menționat analistul. „Sistemul și-a cumpărat anularea alegerilor cu Patriot-ul de 1 miliard”, a menționat jurnalistul. În finele discursului, Hartmann a menționat că anularea alegerilor a fost tot o tranzacție, dar a administrației Biden. Iohannis, împreună cu sistemul, spune analistul, au cumpărat și donat sistemul Patriot, în schimbul anulării alegerilor. Fără a prezenta dovezi palpabile, Hartmann susține că Biden a cerut lucruri pentru băiatul său. „Pe banii ăștia, în schimbul Patriot, pe 1 miliard și-a cumpărat Iohannis suspendare alegerilor, anularea alegerilor. Biden era la fel de tranzacțional. Dar Biden voie altceva. El voia pentru fiul lui ceva, că el e mai sărăcuț, cu mintea săracul, că el n-a avut laptop și a murit mama în copilărie, că așa e… Biden zice: «mai dați și pe la băiatul meu». Sistemul și-a cumpărat anularea alegerilor cu Patriot-ul de 1 miliard.”, a concluzionat Hartmann.
H. D. Hartmann: Ieșirea din NATO este sinuciderea oricărui lider de țară

Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic H. D. Hartmann și-a exprimat opinia privind recentele declarații ale fostului ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, referitor la direcția pe care țara noastră o va urma în cazul câștigării alegerilor prezidențiale de către George Simion. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Recent, Adrian Zuckerman și-a exprimat îngrijorarea privind parcursul democratic al României, în cazul în care candidatul suveranist George Simion va câștiga alegerile prezidențiale. H. D. Hartmann a comentat dur declarațiile fostului ambasador al SUA în România, susținând că îngrijorările prezentate de acesta ar fi nejustificate. „Această manipulare de tip sovietic. Vine unu’ Zuckerman și ne spune că alegerea lui Simion înseamnă ieșirea României din UE și NATO. Este o minciună totală. Eu am verificat. De exemplu, sunt vreo 30 de proiecte europene care vor fi plătite acușica, în mai. De pe 18 până pe 24, toate opt, toate proiectele au fost anunțate, toate 30, ca să-și pregătească conturile, să verifice tot, că banii vin. Eu știu că după 18 avem un nou președinte. Eu așa știu. Dar vom avea, ca și după 6 decembrie, am zis că trebuia să avem un nou președinte. Dacă nu anulează ăștia din nou, dacă nu vine domnul Terheș din nou cu să trăiți, șefu’, mai mai, contestăm alegerile sau nu? Și îmi spui tu mie că ieșim din UE și NATO?” H. D. Hartmann: „UE sabotează planul de pace în Ucraina al lui Trump” Cu atât mai mult, analistul politic susține că o astfel de mișcare ar fi de-a dreptul compromițătoare pentru orice șef de stat, având în vedere situația geopolitică actuală. Invitatul este de părere că această situație este alimentată chiar de implicarea Uniunii Europene în gestionarea conflictului dintre Ucraina și Rusia. „În primul rând, este sinuciderea oricărui șef de stat să ieși din NATO, în condițiile de insecuritate regională, apropo, create tocmai de puterile europene care îi sabotează lui Trump planul de pace în Ucraina. Vrem pacea Ucrainei pe poziții de forță. Eu nu-mi amintesc armatele Ucrainei să fie la porțile Kremlinului. Eu nu-mi amintesc pozițiile de forță ale Uniunii Europene, că ne tot amenințați cu sancțiuni. Îi amenință pe ruși cu sancțiuni. Voi ați văzut, pe 9 mai, ce paradă fu pe străzile Moscovei? Aia sancționată, vai, muma ei, moare de foame.” H. D. Hartmann: „Este panică în sistem” H. D. Hartmann cataloghează aceste afirmații ca fiind mincinoase și aduce, ca argument, panica celor aflați la conducere în acest moment. „Eu în viața mea am vorbit cu mulți oameni, am văzut multă răutate, dar eu nu suport minciuna. Răutatea o pot suporta, nefiind un om rău, dar minciuna, când mă minți în halul ăsta de tip Ana Pauker. O fac pentru că sunt în panică. Astăzi m-au sunat câțiva lideri politici din România, din nefericire, pentru foarte mulți așa-ziși lideri politici de tip milițianul Predoiu, eu chiar vorbesc cu liderii politici. Oamenii chiar mă caută, eu chiar îi caut. Știi ce mi-au spus? Este o panică în sistem. Păi, da, trebuie să fie panică în sistem.” De asemenea, invitatul susține că, în eventualitatea desecretizării documentelor privind anularea alegerilor de anul trecut, mulți dintre așa-zișii oameni ai sistemului s-ar putea confrunta cu grave consecințe legale. „Am să spun un singur lucru, și aici dați-mi voie să dau cu mandat: în afară de Răzvan Ionescu, actualul director interimar de la SRI, dacă Simion ajunge președinte, și Răzvan Ionescu este considerat un om de onoare și patriot la Washington, în afară de el, dacă Simion ajunge președinte și desecretizează procesul verbal al anulării alegerilor, în afară de acest om, toți sunt pasibili…” Mălina Maria Fulga este redactor în cadrul echipei Gândul. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, consolidându-și astfel pasiunea … vezi toate articolele
Paul Coyer: Mi-ar plăcea ca România și SUA să reducă tarifele până aproape de zero

Într-o analiză detaliată prezentată în emisiunea moderată de H.D. Hartmann, analistul politic american Paul Coyer a vorbit despre complexitatea relațiilor comerciale dintre România și Statele Unite, propunând un model de cooperare inspirat din parteneriatele Washingtonului cu alte state strategice, precum Israel și Vietnam. Urmărește aici integral emisiunea. Coyer a remarcat că pătrunderea pe piața americană este dificilă pentru companiile românești, la fel cum și investitorii americani întâmpină obstacole în România. Orientarea eurocentrică a elitelor politice române din ultimul deceniu a accentuat acest decalaj și a îngreunat atragerea capitalului din SUA. „Politicile europene, ale elitei românești din ultimii 10 ani, cu orientarea lor eurocentrică, complică și mai mult prezența investitorilor americani, iar noi ne dorim să vedem mai mulți.” Modelul israelian, replicabil pentru România În opinia sa, România ar trebui să inițieze un dialog economic direct cu SUA, similar cu cel purtat de țări precum Israel, Argentina sau Vietnam, în vederea reducerii mutuale a tarifelor comerciale. Coyer a exprimat dorința ca România să adopte același tip de deschidere și strategie bilaterală. „Mi-ar plăcea ca negociatorii români și americani să se așeze la masă și să discute propuneri similare, prin care să ne ajutăm reciproc, reducând tarifele până aproape de zero sau măcar la niveluri foarte scăzute.” Vizite strategice și investiții reciproce în discuție Analistul a anunțat că o delegație formată din parteneri de încredere din SUA și Marea Britanie a sosit la București pentru trei zile de discuții strategice. Scopul vizitei este identificarea unor parteneriate de afaceri și a unor oportunități reale de investiții reciproce. „Vom avea discuții cu reprezentanți ai afacerilor românești pentru a încerca să construim parteneriate strategice, să găsim investiții reciproce care să ne ajute pe ambele părți.” Bianca este absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea Jurnalism. A debutat în carieră pe un post de redactor, iar ulterior a lucrat ca specialist în comunicare. Înainte … vezi toate articolele
Paul Coyer: Am fost în România cu o lună înainte de Revoluție

Invitat în cadrul emisiunii moderate de H. D. Hartmann, Paul Coyer a discutat despre importanța României în contextul Războiului Rece, subliniind rolul său de intermediar între Statele Unite și China. Analistul politic de origine americană a evocat și propria sa experiență personală din 1989, când a vizitat România cu doar o lună înainte de Revoluție. Urmărește aici integral emisiunea. La cererea moderatorului, Paul Coyer povestește despre motivul pentru care a ales România drept temă de cercetare. El evocă perioada Războiului Rece, subliniind că România a avut un rol de legătură între Statele Unite și China, în contextul unei politici externe aparte față de celelalte state din blocul sovietic. Totodată, adaugă o notă personală, amintind singura sa vizită în România, chiar înainte de Revoluție. „Ei bine, o parte din răspuns are legătură cu studiile mele, studiile academice. Atunci când am studiat acea perioadă, anii ’60 și ’70, politica SUA față de China, am studiat practic Războiul Rece și am realizat că România jucase un rol despre care am discutat mai devreme: de interlocutor și de transmițător de mesaje între Statele Unite și China… Și că Nixon și Ceaușescu avuseseră o relație bună. Și, de asemenea, cum știi, pentru că am discutat, am vizitat efectiv România o dată, timp de doar 24 de ore, când eram copil, în 1989.” Paul Coyer: „Am fost în România cu o lună înainte de revoluție” Invitatul își amintește de vizita sa în țară, cu doar o lună înainte de Revoluție, experiență marcată de întâlnirea cu regimul Ceaușescu. Coyer povestește cum, în 1989, alături de un grup de studenți, a călătorit cu trenul din Budapesta și a trăit pentru scurt timp sub privirile regimului comunist, confruntându-se cu condițiile austere din respectiva perioadă. „Dar da, am fost aici la sfârșitul lui noiembrie 1989. Cu o lună înainte de Revoluție. Eram cu un grup de studenți care călătorea cu trenul din Budapesta. Era literalmente cu o lună înainte de revoluție. Eram un copil care trăia o aventură. Și eu eram, să zicem, tânăr și naiv. Și mi-am zis: „Ce tare!”. Pentru că aveam ocazia să văd puțin comunismul înainte să dispară. Și credeam că mă distrez. Și chiar mă distram, pentru că eram prea naiv ca să-mi dau seama de pericol. Îmi amintesc de paznici din epoca comunistă, câini ciobănești germani, AK-47. Ne-au scotocit bagajele. Ne-au tratat brusc. Ne-au ținut deconectați de la electricitate timp de 24 de ore.” Mălina Maria Fulga este redactor în cadrul echipei Gândul. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, consolidându-și astfel pasiunea … vezi toate articolele
Paul Coyer: Americanii s-au săturat de războaie

Invitat în cadrul emisiunii moderate de H.D. Hartmann, analistul politic american Paul Coyer subliniază că recalibrarea Americii reprezintă o necesitate națională, nu doar un fenomen al administrației Trump. El afirmă că succesul politicii externe depinde de sprijinul publicului și că schimbările recente reflectă oboseala față de conflictele externe nesfârșite, precum și o nouă percepție asupra guvernului. Urmărește aici integral emisiunea. Paul Coyer subliniază faptul că recalibrarea Americii nu este doar un fenomen al administrației Trump, ci o necesitate pentru întreaga națiune. El atrage atenția asupra importanței de a avea sprijinul publicului american pentru politicile externe și de securitate națională. În viziunea sa, politica americană nu poate avea succes fără o bază populară solidă. „După cum am discutat, exact despre asta a fost teza mea de doctorat, despre intersecția dintre guvernul american, politica externă și politica de securitate națională. Și despre necesitatea de a avea, într-o democrație cum e cea a Statelor Unite, susținere publică pentru acea politică. Dacă te uiți în istorie, chiar și în istoria recentă, recentă însemnând ultimii 50 până la 80 de ani de politică externă americană, vei vedea că anumite inițiative au eșuat atunci când publicul nu le-a susținut.” Paul Coyer: „Détente-ul a eșuat din cauza lipsei dimensiunii morale” Analistul politic aduce în discuție exemplul istoric al détente-ului din perioada Nixon–Kissinger–Ford, arătând cum publicul american a resimțit lipsa unei componente morale în abordarea față de Uniunea Sovietică. El este de părere că, spre deosebire de acea politică, Reagan a captat sprijinul național tocmai printr-un discurs moral clar, numind URSS drept un imperiu al răului. „Détente-ul, politica lui Kissinger, Nixon și Ford față de sovietici, a eșuat parțial pentru că poporul american credea că exista o componentă morală și spirituală în confruntarea cu comunismul sovietic, componentă pe care politica de détente o ignora. Acum, ei, cum știi, pentru că știu că cunoști bine această perioadă, au încercat să o marginalizeze, sperând să reducă tensiunile din acea confruntare. Dar poporul american credea că acea dimensiune morală a confruntării era esențială. Așa că, atunci când Reagan a venit la putere, el a validat acel sentiment. A spus: „Da, este esențial. Sovieticii sunt un imperiu al răului.” Iar poporul american a susținut politica externă și de securitate națională a lui Reagan pentru că el era sincronizat cu ei.” Paul Coyer: „Oamenii au obosit să-și trimită copiii să moară” Adică, când subiectul discuției se mută în prezent, invitatul afirmă că unul dintre principalele motive pentru care Trump a fost ales este oboseala generalizată a poporului american față de conflictele externe care par nesfârșite. Totodată, el subliniază o schimbare esențială în percepția publicului: dintr-o lume în care politica externă părea departe de interesele lor directe, americanii încep să înțeleagă că guvernul nu reflectă întotdeauna dorințele lor reale. „Cred că unul dintre motivele pentru care Trump a fost ales, printre multe altele, este faptul că poporul american s-a săturat , și nu e ceva nou, dar acum sunt în mod special obosiți de războaie constante. Oamenii sunt cu adevărat obosiți să-și trimită copiii să moară… pentru ce?” Mălina Maria Fulga este redactor în cadrul echipei Gândul. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, consolidându-și astfel pasiunea … vezi toate articolele
H.D. Hartmann: După 2020 s-a schimbat cursul istoric al Europei

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat despre modul în care întreaga lume s-a schimbat după anul 2020. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. H.D.Hartmann: „Noi nu mai vorbim de democrație astăzi.” În incipitul discuției, jurnalistul Marius Tucă a introdus în discuție crearea unor canale de combatere a dezinformării, moduri de fact-check-ing. Tucă a aruncat și ideea că toate aceste forme de combatere au început să prindă viață după anul 2020. H. D. Hartmann a explicat apariția rețelelor de combatere a dezinformării, drept rezultate normale ale unor evenimente ca cele prin care a trecut omenirea după începerea Pandemiei de Covid din anul 2020. Acesta susține că astfel de evenimente nu sunt normale în istoria lumii. „Pot să fiu rău? Cum e Hartmann? Aceste crime, care au fost făcute după 2020, începând cu pandemia, sunt atât de grave, încât au schimbat cursul cultural și istoric al Europei și al lumii. România s-a schimbat. Lovitura dată în 06 decembrie 2024 a schimbat cursul istoriei României. Mie îmi pare foarte rău pentru acești imberbi analfabeți de peste tot, de unde sunt. Ei nu realizează că ei au schimbat cursul istoriei României. Noi nu mai vorbim de democrație astăzi. Noi nu mai vorbim de epoca democrației. Alegerile din mai, că sunt, că nu sunt, nu contează, legitime, ilegitime, istoria va decide. Sau va decide un judecător, la un moment dat. Ele sunt produsul unei lovituri de forță. Lovitură care nu-i normală în istorie, care nu-i normală în dezvoltarea demografică. Din punctul meu de vedere, candidații de astăzi… Victor Ponta nu s-ar fi gândit niciodată la alegerile legale și legitime, de anul trecut, să se ducă drept candidat. Nici nu i-ar fi trecut prin minte. Nu aveam niciun fel de idee, absolut, că Terheș va trăda România.”, a explicat H.D.Hartmann
Hartmann: Merkel a lăsat un TRATAT economic cu China

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat despre legăturile dintre Germania și China, păstrate printr-un tratat economic realizat de Angela Merkel. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. H.D.Hartmann: „Merkel, înainte de a părăsi puterea în Germania, a semnat un tratat economic cu China” Analistul și profiler-ul, Hartmann a explicat în emisiunea „Marius Tucă Show” că actuala directivă europeană de a negocia cu China este o practică deja frecventată în anumite state U.E.. Acesta a menționat că Germania are deja un tratat economic cu China de pe vremea lui Merkel. „După ce acești nemernici, măcănitori de democrații, au distrus relațiile cu Republica Populară Chineză… După ce tot felul de Pavel Popești și tot felul de analfabeți din politica românească, inclusiv Iohannis, ne spuneau că CSAT-ul trebuie să decidă dacă cumva vine vreun investitor chinez în România… Astăzi, Ursula von der Leyen, nealeasă de nimeni, cea care și-a furat propria teză de doctorat, vine și ne spune că trebuie să se înțeleagă Europa cu China. Dar de ce trebuie să se înțeleagă cu China? Eu eu îi reamintesc acestei nemțoaice plagiatoare, că Merkel, înainte de a părăsi puterea în Germania, a semnat un tratat economic cu China, care n-a fost niciodată pus în aplicare datorită Pavel Popeștilor din Uniunea Europeană, de data asta. Să știi că nu numai România are duși cu capul, analfabeți și primitivi, și Uniunea Europeană are.”, a explicat Hartmann. Hartmann: „În mijlocul Uniunii Europene s-a născut Hitler…” În același discurs, Hartman a explicat cum în perspectiva lui, Uniunea Europeană a născut personalități precum Hitler și Bismarck. Și cum în interiorul acestui construct s-au întâmplat cele mai mari crime împotriva umanității. „Să nu uităm că în mijlocul Uniunii Europene s-a născut Hitler, un primitiv. Să nu uităm că mijlocul Uniunii Europene s-a născut un Bismarck, un alt primitiv. Să nu uităm că tot în mijlocul Uniunii Europene s-au născut cele mai cumplite crime împotriva umanității. Deci, Pavel Popescu are demni înaintași.”, a menționat analistul. „La puterea economică a Chinei, Europa nu va putea să facă nimic, nu se va putea opune”, explică analistul Revenind la relația actuală a Uniunii Europene cu China, Hartmann privește situația ca pe un schimb. Iar din această raportare, analistul susține că puterea economică a Chinei nu va face altceva decât să impună cerințe de nerefuzat. „Acuma… Să te duci tu, Uniunea Europeană, la chinezi? China știi ce va face? China va spune ne dați voie să investim acolo și acolo. La puterea economică a Chinei, Europa nu va putea să facă nimic, nu se va putea opune. Dar știi ce vor face? Ca orice mincinoși, pentru că măcănitorii de democrați știi bine că sunt falși, vor minți China.”, a adăugat H.D.Hartmann.
H.D.Hartmann: Criminalitatea cibernetică este o problemă, dar nu poate fi la același nivel cu DEZINFORMAREA
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat securitatea cibernetică și problemele României în contextul dezinformării masive. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. H.D.Hartmann: „Tu realizezi ce dictatură împuțită s-a creat în numele democrației?!” Analistul H.D. Hartmann a vorbit deschis despre cum criminalitatea cibernetică este o reală problemă, dar este depășită de dezinformare. În același discurs, profiler-ul a menționat că în numele democrației sunt anchetați oameni din Marea Britanie pentru declarațiile postate pe rețelele sociale. Hartmann a menționat și un caz în care doi părinți folosind un limbaj ceva mai dur pe un grup de pe o platformă de comunicare, destinat părinților dintr-un liceu, au fost arestați și anchetați timp de 6 ore, pentru lucrurile postate în acel grup. „Criminalitatea cibernetică, da, este o problemă și avem probleme cu ea. Dar cu dezinformare am eu probleme. Vezi, tu… Asta e frumusețea la minciunea europeană și a Uniunii Europene. Ei bagă dezinformarea la nivel de criminalitate. Chiar lângă criminalitate. Cum face Marea Britanie care-și arestează cetățenii. Tu știai că în Marea Britanie sunt arestați și anchetați 30 de oameni pe zi? Asta pentru un meme sau pentru ce scriu pe media socială? Tu realizezi ce dictatură împuțită s-a creat în numele democrației? Păi ei au ieșit din Uniunea Europeană să nu fie arestați și a venit nenorocitul ăsta de Starmer, care îi arestează pe capete. Asta este teroare. Oamenii nu se vor mai duce la media socială. De ce? Ca să nu fie arestați! Deci a fost cazul în care săptămâna trecută, doi părinți au folosit un limbaj mai dur pe un grup Whatsapp de părinți, dintr-un liceu. A venit poliția, i-a arestat și i-a anchetat timp de 6 ore.”, a explicat analistul H.D.Hartmann, în emisiunea lui Marius Tucă.