CSM București, înfrângere dramatică în fața campioanei Gloria Bistrița în Supercupa României

csm-bucuresti,-infrangere-dramatica-in-fata-campioanei-gloria-bistrita-in-supercupa-romaniei

CSM București a pierdut dramatic semifinala Supercupei României la handbal feminin în fața campioanei Gloria Bistrița.  Partida s-a decis abia după prelungiri, iar echipa din Bistrița s-a impus cu 40-38, după ce scorul fusese 34-34 la finalul timpului regulamentar. CSM București a condus la pauză, dar a pierdut meciul Meciul a avut ritm, multe goluri și o răsturnare de situație dureroasă pentru vicecampioana României. CSM București a condus la pauză, scor 19-17, dar Gloria Bistrița a reușit să revină și să împingă partida în prelungiri. Acolo, campioana a fost mai inspirată și a obținut calificarea în finala competiției. Pentru CSM București, înfrângerea este cu atât mai apăsătoare cu cât echipa deținea trofeul Supercupei la feminin. „Tigroaicele” vor fi nevoite acum să joace doar finala mică, împotriva celor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Principalele marcatoare ale partidei au fost So Delgado, cu 11 goluri, Engel și Paulo, fiecare cu câte 7 reușite, pentru Gloria Bistrița. De partea cealaltă, CSM București le-a avut în prim-plan pe Friss, autoare a 12 goluri, Maslova, cu 10, și Dmitrieva, cu 6. Gloria Bistrița merge astfel în finala Supercupei României, unde va întâlni Corona Brașov. Formația brașoveană s-a calificat după un succes la limită în prima semifinală a zilei, 25-24 cu SCM Râmnicu Vâlcea. Duminică vor avea loc atât finala pentru locul 3, cât și finala mare. CSM București va încerca să încheie competiția cu o victorie în duelul cu SCM Râmnicu Vâlcea, în timp ce Gloria Bistrița și Corona Brașov se vor lupta pentru trofeu. Eșecul vine după un sezon european important pentru CSM București. În luna iunie, „tigroaicele” au câștigat medaliile de bronz în Liga Campionilor, după 32-26 cu Brest în finala mică. A fost un rezultat care a salvat un sezon intern complicat, în care formația din Capitală nu a cucerit nici titlul, nici Cupa României. „Îmi doresc să o conving să revină la echipa națională a României” Ovidiu Mihăilă, selecționerul naționalei feminine de handbal a României, vrea să o convingă pe Crina Pintea să revină la echipa națională de handbal a României. „Mi-a plăcut în aceste meciuri cum a jucat Crina Pintea și vă pot spune că îmi doresc să o conving să revină la echipa națională a României. Sunt convins că experiența Crinei Pintea va ajuta mult România la CE. Eu am avut o primă discuție cu ea, mi s-a părut că este receptivă și deschisă la intenția mea, și sper că într-un final o voi convinge să revină la națională. Avem nevoie de o jucătoare de valoarea ei. E clar că după retragerile Cristinei Neagu și Crinei Pintea de la națională – Neagu s-a și retras apoi de tot din activitate, forța României a mai scăzut. Domnii Pera și Burcea au început o reconstrucție, am urmat eu la națională, dar ne trebuie timp pentru reveni acolo unde ne dorim cu toți. Vă repet: sper să o conving pe Crina să accepte să revină la națională, deoarece încă ne poate ajuta. O să urmeze un nou sezon, iar fetele de națională observ că își caută echipe unde să joace mult mai mult. Sunt convins că în vara asta vor urma multe astfel de mutări”, a spus Mihăilă.

Scandal în handbal: Rapid salvează de la înec o echipă din Liga Națională cu un împrumut în masă! Gheorghe Tadici se revoltă: Nu este normal

scandal-in-handbal:-rapid-salveaza-de-la-inec-o-echipa-din-liga-nationala-cu-un-imprumut-in-masa!-gheorghe-tadici-se-revolta:-nu-este-normal

Rapid București, formație din primul eșalon al handbalului feminin, va detașa 7 jucătoare unei nou-promovate care spusese pas competiției. Ştiinţa Bucureşti anunțase acum două săptămâni că nu va putea participa în Liga Naţională de handbal feminin din cauza problemelor financiare. Nou-promovata spera să poată să asigure supraviețuirea echipei pe prima scenă, dar a fost obligată inițial să se retragă. Acum pare că revine cu forțe proaspete și mult mai puternică. Rapid are un lot numeros și 7 tinere, care n-ar fi prins lotul noului antrenor Dragan Adzic, dublu câștigător de Liga Campionilor, vor fi împrumutate la Știința, urmând ca salariile să fie plătite din Giulești. „Nu văd nimic ilegal și imoral. Avem multe jucătoare tinere, de perspectivă, care au nevoie de minute, să joace, să se afirme. Cine interzice să nu dau jucătoare la ce echipă doresc?”, a declarat pentru ProSport, Vlad Andronescu, șeful de la CS Rapid. „Ne jucăm în continuare cu banii publici și facem Rapid și Rapid 2. Nu este normal. Eu doar am auzit la nivel de zvon și spun că este inadmisibil. Deci vom avea două echipe Rapid în prima ligă. Mi se pare nefiresc”, a afirmat Gheorghe Tadici. „Probabil domnul Tadici se teme că va retrograda și de aceea lansează aceste acuzații”, a încheiat Andronescu. Știința București s-a înscris cu 10 jucătoare împrumutate de la Rapid, adică Rapid și-a făcut o echipă-satelit în Liga Națională. Bănuiesc că aceste jucătoare vor fi plătite de Rapid. Nu știu dacă este corect, legal, normal să plătești jucătoare, chiar și împrumutate, care evoluează pentru o altă entitate, din bani publici, atenție, nu din bani privați. Chiar sunt curios. Sunt lucruri care se întâmplă de suprafață, de spoială Gheorghe Tadici 14 echipe vor juca în Liga Florilor în aceste sezon Gloria Bistriţa CSM Bucureşti Corona Brașov SCM Râmnicu Vâlcea Dunărea Brăila CSM Slatina Rapid Bucureşti Minaur Baia Mare SCM Craiova CSM Tg. Jiu HC Zalău CSM Iaşi CSM Târgu Mureş Știința București Rapid, remiză la Brăila cu Dunărea Dunărea Brăila a remizat miercuri, pe teren propriu, cu Rapid Bucureşti, scor 27-27 (13-12), în al doilea meci la turneul amical pe care-l găzduieşte. Cupa Dunărea a ajuns la ediţia a 10-a din istorie. Joi vor avea loc partidele dintre Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti şi Dunărea Brăila – Corona Braşov, iar sâmbătă vor avea loc disputele dintre Corona Braşov – Rapid Bucureşti şi Dunărea Brăila – CSM Bucureşti. Tot miercuri, în meciul de deschidere la Cupa Dunărea, CSM Bucureşti – Corona Braşov, scor 36-24 (16-10).

Gloria Bistrița, primul trofeu din istorie! Victorie la 10 goluri diferență în finala Cupei României 2026

gloria-bistrita,-primul-trofeu-din-istorie!-victorie-la-10-goluri-diferenta-in-finala-cupei-romaniei-2026

Gloria Bistriţa s-a impus duminică, la Baia Mare, câștigând Cupa României la handbal feminin, după finala cu SCM Râmnicu Vâlcea, scor 31-21 (16-11). Este primul trofeu din istoria formaţiei bistriţene. Medalia de bronz a revenit echipei SCMU Craiova. Principalele marcatoare ale ultimului act disputat la Baia Mare au fost Seraficeanu 7 goluri, So Delgado 6, Ostase 6, pentru Gloria Bistriţa, respectiv Ulsaker 9, pentru SCM Râmnicu Vâlcea. Portarii celor două formaţii au avut prestații incredibile: De Arruda (Gloria, 14 intervenţii) şi Bartulovic (SCM Rm. Vâlcea, 19). SCM Râmnicu Vâlcea a cucerit Cupa României o singură dată, acum 6 ani, dar a mai jucat patru finale, pe care le-a pierdut, în 2018, 2019, 2022 și 2026. Gloria Bistriţa a mai disputat un singur ultim act, în 2025. SCM Universitatea Craiova s-a impus în finala mică, scor 38-27, în fața CS Minaur Baia Mare. Cea mai bună jucătoare de la gazde a fost Alba Chiara Spugnini, în timp ce Darly Zoqbi De Paula a fost desemnată de la oltence. Deţinătoarea trofeului, campioana CSM Bucureşti, nu s-a calificat la Turneul F4 al Cupei României, competiţie aflată la ediţia a 41-a. Final Four – rezultate (sâmbătă și duminică) Finala mare: SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistriţa 31-21 Finala mică: Minaur Baia Mare – SCMU Craiova 28-37 SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 34-27 SCM Universitatea Craiova – Gloria Bistrița 29-36 Premiile individuale Cel mai bun portar: Renata De Arruda Cel mai bun apărător: Maria Lykkegaard Golgheter: Tuva Hove MVP: Danila Patricia So Delgado Pinto Dinamo și-a luat handbalist din Portugalia Component al naţionalei Portugaliei, pivotul Victor Iturriza este noul jucător al campioanei Dinamo Bucureşti, cu care a semnat un contract valabil în următoarele două sezoane. Handbalistul de 1.94 metri înălţime şi 117 kilograme a fost transferat de la Kuwait Sporting Club, după o perioadă remarcabilă petrecută la FC Porto, unde a evoluat timp de 9 ani, între 2016 şi 2025. Component de bază al echipei naţionale a Portugaliei, Victor Iturriza a contribuit la cele mai importante performanţe din istoria recentă a handbalului portughez, printre care locul 4 la Campionatul Mondial din 2025 şi locul 5 la Campionatul European din 2026. Are şi participări la Jocurile Olimpice alături de reprezentativa lusitană.

Știm finala Cupei României la handbal feminin: SCM Rm. Vâlcea Gloria Bistriţa! Cine transmite la TV partida de la Baia Mare

stim-finala-cupei-romaniei-la-handbal-feminin:-scm-rm.-valcea-gloria-bistrita!-cine-transmite-la-tv-partida-de-la-baia-mare

SCM Râmnicu Vâlcea şi Gloria Bistriţa vor disputa, de la ora 17.30 finala Cupei României, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinale, pe Minaur Baia Mare, respectiv SCMU Craiova. Duminică, de la 14.30, se va juca şi pentru medalia de bronz. Finala mică va fi între Minaur Baia Mare și SCMU Craiova. Ambele partide pot fi vizionate pe Pro Arena, dar și pe aplicația Voyo. Cupa României a ajuns la ediţia cu numărul 41. Deţinătoarea trofeului, campioana CSM Bucureşti, nu s-a calificat la Turneul Final 4. În prima semifinală a zilei, SCM Rm. Vâlcea a dispus de Minaur Baia Mare, scor 34-27 (14-15), iar în cea de-a doua, Gloria Bistriţa a eliminat pe SCMU Craiova, scor 36-29 (16-16). La primul meci, publicul băimărean a acuzat puternic arbitrajul. La final, fanii l-au huiduit pe noul președinte Bogdan Voina, crezând că el e cel care a delegat brigada de arbitri la meci. În realitate, fiul marelui Radu Voina nu a primit dept de semnătură, procedurile urmând să mai dureze ceva timp. Programul Final Four SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 34-27 SCM Universitatea Craiova – Gloria Bistrița 29-36 Duminică, 14:30: Finala mică Minaur Baia Mare – SCMU Craiova Arbitri: Adrian Georgescu și Bogdan Isdrăilă (București) Observator: Diana Ciulei (Brașov) Duminică, 17:30: Finala mare SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistriţa Arbitri: Mihaela Chiruță și Georgiana Murariu (Piatra Neamț) Observator: Toma Pleșa (Râmnicu Vâlcea) Viorel Mazilu, luat în colimator de FRH Federaţia Română de Handbal a anunţat, joi, demararea unei anchete disciplinare care îl vizează pe directorul tehnic Viorel Mazilu. DecizIa a fost luată după ce în mediul online au apărut imagini cu acesta şi cu jucătoare ale naţionalei U20 petrecând într-un club de noapte în 10 aprilie, imediat după ultimul meci din cadrul „Trofeului Carpaţi NIRO”. „Imaginile apărute în spaţiul public cu directorul tehnic al FRH nu au nimic în comun cu direcţia în care vrem să se îndrepte handbalul românesc în această nouă etapă. Mai mult decât atât, este foarte greu de înţeles şi acceptat ca un reprezentant al federaţiei, aflat într-o poziţie care presupune o responsabilitate mare faţă de sportivele echipei naţionale, să fie implicat într-un astfel de incident”, se spune în comunicatul FRH.

Presa maghiară a reacționat după meciurile echipelor românești pentru Final Four-ul de la Budapesta

presa-maghiara-a-reactionat-dupa-meciurile-echipelor-romanesti-pentru-final-four-ul-de-la-budapesta

CSM București s-a calificat, după 8 ani, Final Four-ul de la Budapesta al Ligii Campionilor de la Budapesta, dar Gloria Bistrița a ratat accederea. Presa maghiară a comentat acest aspect. Ultimul act al Ligii Campionilor la handbal feminin are loc la Budapesta. Publicația Nemzeti s-a referit la calificarea lui CSM București la turneul final. Ce a scris presa maghiară despre meciurile lui CSM București și Gloria Bistrița pentru Final Four-ul de la Budapesta Campioana României, CSM București, s-a calificat de o manieră entuziasmantă la Final Four-ul de la Budapesta, care va avea loc în impresionanta sală MVM Dome pe 6 și 7 iunie. Echipa Primăriei Capitalei a învins Esbjerg cu 37-27, în Sala „Ioan Kunst Ghermănescu” din București, după ce în tur pierduse la un singur gol. Astfel, va juca pentru prima dată după 8 ani în careul de ași. „După meciurile de duminică, se cunosc echipele care vor participa la faza de finală a Ligii Campionilor la handbal feminin, din Budapesta: Gyor și Metz sunt însoțite de CSM București și Brest. În primul sfert de finală, CSM București a găzduit echipa daneză Esbjerg, cu un deficit de un gol. Aceasta din urmă nu a putut juca ca în primul meci, iar până la pauză se crease o diferență de 5 goluri în favoarea româncelor, care au câștigat în cele din urmă cu 37-27, avansând cu un scor general de 62-53”, scrie Nemzeti. Brest a avansat în turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin cu un scor general de 72–65 în fața Gloriei Bistrița Publicația maghiară amintește și faptul că CSM București nu a mai luptat pentru trofeu din 2018, ceea ce este cu atât mai important în condițiile în care antrenoarea Bojana Popovic a preluat conducerea echipei bucureștene la finalul lunii noiembrie. Ziariștii scriu că din lot face parte și maghiara Dorottya Faluvegi, care a fost folosită de-a lungul sezonului, dar în prezent muncește pentru a reveni pe parchet, după accidentare, și sunt șanse considerabile să joace la turneul final. „După aceea, echipa franceză Brest a primit replica Gloriei Bistrița, după victoria la un gol diferență din deplasare. Oaspetele au forțat din start, preluând imediat controlul, iar după 20 de minute conduceau cu 11–8. Ulterior, echipa franceză și-a revenit și a preluat conducerea cu 14–13 spre finalul primei reprize, pe fondul unei evoluții modeste. A fost bine pentru fetele de la Brest că au intrat la pauză cu un avantaj, deoarece în continuare au fost de neoprit. Avansul a crescut permanent, iar la final Brest a câștigat cu 36–30, avansând în turneul final cu un scor general de 72–65. Yvette Broch, reactivată a doua oară din cauza retragerii Pauletei Floppa, a marcat un gol la Brest, deși se părea că în 2024 se va retrage definitiv. În acel an, a câștigat Liga Campionilor pentru a treia oară cu Gyor”, a mai notat publicația maghiară.

CSM București Esbjerg, Live Text Online, în barajul pentru turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin

csm-bucuresti-esbjerg,-live-text-online,-in-barajul-pentru-turneul-final-al-ligii-campionilor-la-handbal-feminin

20:24 Brest – Gloria Bistrița 32-26, SCOR FINAL Echipa română ratează calificarea la turneul final. 20:13 Min. 56: Brest – Gloria Bistrița 32-26 Echipa română are nevoie de o minute pentru a întoarce soarta calificării. 19:56 Min. 48: Brest – Gloria Bistrița 26-20 Lucrurile se complică pentru liderul din campionatul României. 19:37 Min. 35: Brest – Gloria Bistrița 17-14 Avantaj consistent luat de echipa gazdă. 19:33 PAUZĂ: Brest – Gloria Bistrița 14-13 Gazdele conduc după primele 30 de minute. 19:20 Min. 28: Brest – Gloria Bistrița 13-13 Gazdele egalează cu puțin timp înainte de pauză. 19:10 Min. 18: Brest – Gloria Bistrița 8-10 Echaipa română este în avantaj la jumătatea primei reprize. 19:02 Min. 8: Brest – Gloria Bistrița 4-3 Echipa franceză trece pentur prima dată în avantaj. 18:41 Brest – Gloria Bistrița 0-1 Liderul din campionatul României marchează primul gol al meciului. 18:40 CSM Bucuresti este în Final Four 18:31 Imaginile bucuriei!  CSM Bucuresti este în Final Four! Foto: ProSport Foto: ProSport Foto: ProSport 18:29 CSM București – Esjberg 37-27, SCOR FINAL „Tigroaicele” merg la turneul final, pentru prima dată după 8 ani. 18:14 CSM București – Esbjerg 34-25 „Trigroaicele” sunt la 5 minute de turneul final, la care nu au mai participat de 8 ani. 18:01 CSM București – Esbjerg 31-25 Încet, dar sigur, campioana României se îndreaptă spre victoria care o duce la turneul final. 17:53 Min. 40: CSM București – Esbjerg 24-20 Adversarele se apropie amenințător pe măsură ce trece timpul. 17:41 Min. 32: CSM – Esjberg 20-14 „Tigroaicele” înscriu primul gol al reprizei a doua. 17:34 Pauză: CSM București – Esbjerg 19-14 Avans confortabil pentru „tigroaice” după primele 30 de minute. 17:31 Min. 27: CSM București – Esjberg 17-14 Echipa adversă se apropie amenințător înainte de pauză. 17:15 CSM București – Esbjerg 11-5 Avans confortabil pentru campioana României la jumătatea primei reprize. 17:06 Min. 9: CSM București – Esbjerg 7-4 Început de senzație pentru „trigroaice”. Cele două dueluri au loc în returul barajul pentru turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin, sezonul 2025/2026, iar partidele sunt Live Text Online pe www.prosport.ro. De asemenea, ambele confruntări pot fi urmărite și la televizor pe posturile DigiSport 1 și PrimaSport 1, de la ora 21:00. CSM București – Esbjerg, Live Text Online, de la 17:00, în barajul pentru turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin Campioana României, CSM București, forțează prima calificare la turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin după o absență de 6 sezoane. A câștigat trofeul în 2015/2016, după ce a învins Gyor cu 29-26 la aruncările de departajare, în următoarele două sezoane a terminat pe locul 3, iar de atunci un mare mimic. Asta deși a beneficiat de serviciile celei care este considerată cea mai valoroasă handbalistă din istorie, Cristina Neagu. De partea cealaltă, Esbjerg vizează a cincea lor apariție consecutivă EHF FINAL4. Golul lui Henny Reistad, cu puțin sub două minute rămase de joc, a asigurat echipei Esbjerg o victorie la un gol în prima manșă. Echipa daneză vine după o serie de trei victorii în competiție, obținând și victorii în ambele meciuri de play-off împotriva echipei HC Podravka. Reistad, care a marcat de nouă ori sâmbăta trecută, continuă să conducă clasamentul marcatorilor Ligii Campionilor EHF, cu un total de 125 de goluri. Cea mai bune marcatoare a lui CSM, Elizabeth Omoregie, ocupă locul opt în această listă, cu 91 de goluri. „Suntem mai mult decât pregătite și entuziasmate să jucăm returul sferturilor de finală acasă, sperând să ne oferim nouă și fanilor noștri o partidă uimitoare. După un meci dificil și fizic în deplasare, apărarea noastră puternică va continua să fie cheia pentru noi. Cred în fiecare jucătoare din echipa mea și că ne putem îndeplini visul împreună în acest weekend. Vom face un pas înainte! Vrem să intrăm în teren și să dăm tot ce avem”, a spus portarul lui CSM București, Evelina Eriksson „Arena va fi plină, iar fanii vor crea spectacol. Vor fi acolo pentru a împinge CSM înainte, dar credem că este și distractiv să jucăm într-o astfel de atmosferă. Știm că va crea multă presiune asupra noastră, dar este totuși mai vine decât să jucăm într-o arenă goală”, a replicat Tomas Axnér, antrenorul principal de la Esbjerg. Brest Bretagne Handball – Gloria Bistrița, de la ora 19:00 Echipa franceză Brest caută a doua participare la EHF FINAL4, după ce a terminat pe locul al doilea în 2021. În schimb, Gloria Bistrița, care joacă doar al doilea sezon în prima ligă continentală, a intrat deja în istorie ajungând în sferturile de finală. În prima manșă, cele 7 goluri marcate de Onacia Ondono au ajutat echipa franceză să obțină o victorie la limită în deplasarea din România. Danila So Delgado a marcat de 8 ori pentru Bistrița în acea întâlnire și ocupă locul doi în lista marcatorilor Ligii Campionilor EHF, cu 112 reușite. Anna Vyakhireva de la Brest are 96. Brest are în continuare cel mai eficient atac din competiție, cu 512 goluri în 15 meciuri, ceea ce reprezintă o medie de 34,1 reușite. Ambele echipe sunt lideri în campionatele interne, Brest câștigând toate cele 20 de meciuri, în timp ce Bistrița a obținut victorii în 19 din cele 20 de partide. „Din punctul meu de vedere, o luăm de la capăt, ca și cum ar fi un singur meci între noi și turneul final. Diferența de scor este minimă, dar este un mare impuls de încredere pentru noi că am jucat într-un loc atât de dificil și am ieșit cu victoria. Acesta este un adevărat plus. Pentru mine, cheia jocului va fi cu siguranță apărarea. Va trebui să fim incredibil de solide și compacte pentru a recupera mingi și apoi să ne desfășurăm jocul de contraatac. Deci, acesta este obiectivul nostru: să fim foarte puternice în defensivă și apoi să ne distrăm alergând pe teren și marcând goluri mai ușor”, a spus Clarisse Mairot, fundașul de la Brest. „Știm că este unul dintre cele mai importante meciuri ale acestui sezon. Știm, de asemenea, că

Sărăcia fostei jucătoare din naționala României

saracia-fostei-jucatoare-din-nationala-romaniei

Ana Maria Tănasie, fostă componentă a naționalei de handbal a României, a vorbit despre perioada dificilă din copilărie. Retrasă din activitate la 29 de ani, sportiva a făcut parte din generația care a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2015 și a câștigat trofee importante la nivel de club. Dincolo de performanțe, sportiva a vorbit și despre viața personală. Ea a explicat că a crescut într-o familie modestă, în care ambii părinți au muncit din greu, însă resursele au fost limitate. Tatăl său a lucrat pe mașina de gunoi, iar mama era casnică și se ocupa de gospodărie și de creșterea celor două fete. Fosta handbalistă a povestit că în copilărie nu își permitea nici măcar un covrig și că mesele erau, de multe ori, formate din alimente simple, precum margarină sau slănină, pe care le lua la pachet. Fosta sportivă, care acum are un centru de limbi străine, a vorbit și despre episoadele de marginalizare din acea perioadă, explicând că diferențele sociale erau vizibile și că acest lucru a afectat relațiile cu ceilalți copii. Printre altele, a menționat că avea puține haine și că evita să mănânce în fața colegilor. În același timp, a ținut să vorbească și despre eforturile părinților. Ana Tănasie a dezvăluit că dificultățile nu s-au oprit odată cu ajungerea la nivel profesionist și într-o perioadă în care a fost accidentată, veniturile au scăzut semnificativ, iar situația financiară a devenit din nou complicată. Probleme și în cariera de sportivă A spus că, timp de aproape un an, a trecut printr-o perioadă în care nu avea suficiente resurse pentru traiul zilnic și că nu le-a spus părinților despre aceste probleme, pentru că îi ajuta la rândul ei. După retragere, fosta sportivă s-a reorientat și a deschis un centru de limbi străine. „Am avut doi părinți foarte muncitori, dar am pornit de jos. Am fost foarte săraci, prima noastră vacanță împreună și totodată prima lor vacanță a fost anul trecut în Turcia. Noi nu ne permiteam să mergem în oraș să mâncăm o prăjitură, nu ne permiteam să ne luăm un covrig pe săptămână din oraș. Am avut foarte multe neajunsuri, de când o am pe fetița mea mă gândesc la mama mea și nu știu ce putere a putut avea, cu două fete și animale și multă sărăcie. Eu nu știu cum a putut să ne crească și de unde a scos toată mâncarea și toată puterea ei… În copilărie, eu am fost marginalizată foarte tare. Se vedea. Eu aveam un pulover și o pereche de pantaloni pe care mi-i spăla mami sâmbătă. Aveam animale, mâncam de acolo ce aveam. Copiii erau ca în ziua de astăzi. Nu a vrut nimeni să fie prieten cu mine. Mă arătau cu degetul. Eu mâncam pe ascuns. Mâncam margarină cu slănină, era pachețelul meu de la mami. Dar nu mi-e rușine. Sunt atât de mândră! Pentru mine, tatăl meu a fost un erou. A ieșit la pensie de pe mașina de gunoi. Mulți mă întrebau dacă nu îmi e rușine. Cum să îmi fie rușine?! A fost un erou! Eu am avut o perioadă în care m-am accidentat și nu mai aveam nici ce să mănânc. Nici părinții mei nu știu, pentru că îi mai ajutam și pe ei. Mi-a scăzut salariul foarte mult, mâncam slănină cu pâine. Nu le-am spus niciodată. Aproape un an de zile nu am avut ce să mănânc. Și a fost cea mai grea operație a mea. Și am trecut și prin ea, mi-am revenit, m-am ridicat. Uite, azi mănânc slănină în continuare. Deși acum am ce să mănânc”, a povestit Ana Maria Tănasie la „Un Podcast”

Tragerea la sorți pentru EHF EURO 2026. România e în urna a doua

tragerea-la-sorti-pentru-ehf-euro-2026.-romania-e-in-urna-a-doua

România este una dintre cele 5 țări organizatoare ale CE feminin de handbal din decembrie, iar naționala țării noastre este în a doua urnă valorică la tragerea la sorți. Joi, 16 aprilie, de la ora 19:00 a României, are loc tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului European feminin de handbal. Orașul polonez Katowice va găzdui tragerea la sorți pentru EHF EURO 2026, la care România e în urna a doua valorică Competiția are loc în Cehia, Polonia, România, Slovacia și Turcia, de pe 3 până pe 20 decembrie. Grupa A, în care Ungaria va fi cap de serie, își va desfășura meciurile la Oradea, iar Grupa B, unde va fi repartizată România, se joacă la Cluj-Napoca. Forul european a ordonat cele 24 de echipe calificate în 4 urne valorice, România fiind în a doua, alături de Germania, Muntenegru, Polonia, Spania și Cehia. Practic, handbalistele „tricolore” nu vor întâlni, în prima fază a competiției, niciuna dintre aceste 5 naționale. EHF a invitat 4 jucătoare să participe la tragerea la sorți, pe Katarzyna Cygan (din Polonia), Silvie Polaskova (Cehia), Barbora Lancz (Slovacia) și Elif Sila Aydin (Turcia), potrivit site-ului oficial. Practic, dintre co-organizatoare, tocmai România a fost sărită din schemă. Medaliatele ediției precedente a Campionatului European, Norvegia, Danemarca și Ungaria, sunt toate cap de serie la tragerea la sorți și, pe cale de consecință, fac parte din prima urnă valorică. Cele 5 gazde ale turneului, mai precis Polonia, România, Cehia, Slovacia, Turcia, se află în urnele 2 și 3. Grecia, debutantă la competiția continentală, este în Urna 4. Repartizarea s-a făcut pe baza rezultatelor din preliminariile pentru EHF EURO 2026 și a clasamentului final de la precedenta competiție. Finala EHF EURO 2026 are loc pe 20 decembrie, la Katowice Componența celor 4 urne valorice este următoarea: Norvegia, Danemarca, Ungaria, Franța, Suedia, Olanda în Urna 1, Germania, Muntenegru, Polonia, România, Spania, Cehia în Urna 2, Turcia, Slovacia, Slovenia, Elveția, Austria, Insulele Feroe în Urna 2 și Croația, Serbia, Islanda, Macedonia de Nord, Ucraina, Grecia în Urna 4. În ceea ce privește prima fază a întrecerii continentale, Ungaria va face parte din grupa A și meciurile au loc la Oradea, România din grupa B, la Cluj-Napoca, Turcia în Grupa C, la Antalya, Cehia în Grupa D, la Brno, Polonia în Grupa E, la Katowice și Slovacia în Grupa F, la Bratislava. Primele două echipe din fiecare grupă se califică în runda principală, iar meciurile se desfășoară la Cluj-Napoca (echipele din Grupele A, B și C) și la Katowice. În același oraș polonez au loc semifinalele și finalele, programate pe 18, respectiv, 20 decembrie.

Rușine epocală! România – Norvegia 25-45 în EHF EURO CUP

rusine-epocala!-romania-–-norvegia-25-45-in-ehf-euro-cup

Naționala feminină a ajuns rușinea Europei, fiind învinsă la 20 de goluri, pe teren propriu. România – Norvegia s-a terminat 25-45, scor care îi șochează până și pe cei de la EHF. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca naționala feminină de handbal a României să încaseze 45 de goluri într-un meci oficial. A făcut-o cu Norvegia, în EHF EURO CUP. România a fost învinsă de Norvegia cu 25-45, după ce în prima repriză marcase doar 9 goluri Penultimul meci al „tricolorelor” din Grupa 1 a EHF Euro Cup, competiţia dedicată echipelor deja calificate la Campionatul European din luna decembrie a acestui an, a consemnat o rușine epocală pentru naționala feminină de handbal a țării noastre. Pentru prima dată în istorie, handbalistele au primit 45 de goluri într-un meci oficial. Site-ul oficial al forului continental scrie că precedenta contraperformanță datează de un an și jumătate, mai precis din noiembrie 2024, când Olanda s-a impus cu 41-26. Meciul s-a jucat la Sala Polivalentă din București, iar lucrurile au fost clare încă din primele secunde ale confruntării înaintea căreia s-a șinut un moment de reculegere în memoria fostului mare antrenor de fotbal Mircea Lucescu. Reistad, cea mai valoroasă handbalistă a momentului, a marcat 5 goluri la primele 5 aruncări la poartă. Nu i-a fost suficient, deoarece a pus-o excelent în valoare pe Wollik, iar golurile în poarta echipei României veneau pe bandă rulantă. Până în minutul 24, portărițele românce, Diana Ciucă și Bianca Curment, au parat o singură din 21 de aruncări. Scorul de 20-7 pentru Norvegia a luat proporții până la pauză, când tabela înregistra un incredibil 24-9. Nu mai puțin de 12 jucătoare au înscris pentru Norvegia Fanilor prezenți în sală nu le venea să creadă ceea ce se întâmplă pe parchet, iar în repriza a doua Norvegia a continuat să joace la capacitate maximă și a câștigat această parte a confruntării la 5 goluri. Scor final, 25-45, care păstrează, totuși, naționala României, în lupta pentru semifinale. Echiopa țării noastre, calificate direct la EURO 2026, în calitate de gazdă, alături de Polonia, Cehia, Slovacia şi Turcia, se califică în turneul final din Euro Cup dacă nu pierde la mai mult de 4 goluri în fața Poloniei. Meciul are loc în decplasare, pe 11 aprilie. În această situație, „tricolorele” dau peste Danemarca în penultimul act. Cel mai probabil, în cealaltă semifinală se vor întâlni Norvegia și Ungaria. Pentru România au marcat, în umilința cu Norvegia, Seraficeanu 5 goluri, Elghaoui 4, Stoica şi Szoke, câte 3, Laslo, Bazaliu, Roșu și Gogîrlă câte două, iar Burlachenko și Boiciuc au înscris o dată. De partea cealaltă, pentru Norvegia au înscris 12 jucătoare, evidențiindu-se Henriksen cu 6 goluri, plus Breistol, Reistad și Hovden cu câte 5 ori. În primele meciuri din Grupa 1, „tricolorele” au fost învinse, în deplasare, de Norvegia, cu 27-29 cu Norvegia, au dispus de Polonia cu 34-29 și au obținut un dublus cuces cu Slovacia, 32-26 şi 32-19.

Corona Brașov, victorie amară la Dijon: a ratat calificarea în sferturile EHF European League. Bogdan Burcea a avut polițe de plătit!

corona-brasov,-victorie-amara-la-dijon:-a-ratat-calificarea-in-sferturile-ehf-european-league.-bogdan-burcea-a-avut-polite-de-platit!

Corona Brașov a câștigat în Franța, dar a ratat calificarea în sferturile EHF European League la handbal feminin. Corona a învins-o duminică, în deplasare, pe Dijon scor 30-26 (18-18), în al cincilea meci din Grupa D a European League. După  o primă repriză în care Dijon a condus și cu patru goluri, elevele lui Bogdan Burcea au revenit până la pauză, când s-a intrat la egalitate, 18-18. În partea secundă, Corona a fost net superioară, a condus și cu cinci goluri, iar în final s-a impus  30-26. Insuficient pentru a obține calificarea în sferturile European League. Principalele marcatoare ale Coronei au fost Katarina Krpez-Slezak – 11 goluri, Harma van Kreij, Alisia Boiciuc, Gabriela Dumitrașcu, Jelena Zivkovic – câte 4 goluri. Bogdan Burcea a avut polițe de plătit, după victoria din Franța! La finalul jocului, Bogdan Burcea, antrenorul Coronei, a avut de împărțit câteva polițe adresate „specialiștilor” de la Brașov. Mai mult, Burcea a criticat arbitrajul „sub orice critică”. „Sper ca «specialiștii» să fi avut posibilitatea să urmărească acest meci, să vadă niște fete senzaționale care și-au respectat blazonul. Îmi felicit fetele, au evoluat foarte bine. Au venit la Dijon să se califice, au avut această posibilitate, să învingă chiar la 6 goluri. Păcat, sincer, pentru că atât arbitrii, cât și delegatul EHF au fost sub media arbitrilor noștri tineri din România! Sub orice critică. Pentru spectacolul oferit, fetele merită aplauze”, a declarat  Bogdan Burcea la finalul partidei cu JDA Dijon. Bogdan Burcea, actualul tehnician al Coronei, va pleca la finalul sezonului la Dunărea Brăila. Norvegianul Bent Dahl va prelua echipa brașoveană din sezonul viitor. Viborg și Dijon merg în sferturile EHF European League Lider în clasamentul Grupei D este Viborg, cu 8 puncte. Dijon este pe locul secund, cu 7 puncte, Corona ocupă poziţia a treia, cu 5 puncte, iar Zaglebie este pe ultimul loc, fără niciun punct. Viborg și Dijon sunt calificate în sferturile EHF European League cu o etapă înainte de final. Dijon are avantajul victoriei la cinci goluri din meciul de la Brașov, 30-25. În ultima etapă, Corona va juca la Brașov cu Zaglebie, iar Viborg se va duela cu Dijon.