Primul interviu acordat de Adi Vasile la revenirea la CSM București! O bună perioadă mi-am dorit să nu am oferte de nerefuzat. Totul a venit acum neașteptat
Adi Vasile este noul antrenor al echipei de handbal feminin CSM București. După 14 luni de pauză, în care a fost considerat principalul vinovat că echipa Primăria Capitalei nu ajunge în Final Four-ul Champions League, s-a luat decizia de a fi readus „principal”. De vineri CSM București reia pregătirile, iar Adi Vasile pare mai energic ca oricând. Primul interviu l-a acordat ProSport, în care a povestit, pe îndelete, unde crede că s-a greșit, ce se poate face și cum vede lucrurile în viitor. Cu un optimism feroce. Adi Vasile preia pe CSM București și anunță obiectivul: „Vreau să scriem istorie” În vârstă de 42 de ani, Adrian Vasile a mai condus CSM Bucureşti în perioada octombrie 2019 – mai 2024, perioadă în care a cucerit trei titluri de campioană. Tehnicianul recunoaște că a fost ofertat de mai multe echipe în perioada în care a fost șomer, dar nu s-a grăbit să le dea curs. Oferta de la CSM București a survenit după ce Helle Thompsen a preluat naționala Danemarcei și a anunțat, cu un an înainte expirării contractului, că nu va mai continua la CSM. „Nu au fost multe oferte, pentru că piața handbalului feminin nu este una mare, dar au fost oferte, să zicem, de un număr considerabil. Am primit oferte și din România, și din străinătate. Trebuie să recunosc că în prima parte, când am terminat campionatul, am fost foarte obosit. Mi-am dorit, în acea perioadă, să nu apară vreo ofertă de nerefuzat, pentru că știam că nu sunt pregătit, aveam nevoie de o pauză. Și cumva, pe măsură ce a trecut timpul, m-am bucurat că n-am avut nicio ofertă de refuzat până într-un punct, pentru că ușor-ușor m-am simțit tot mai bine, tot mai pregătit, tot mai determinat. Și, deși oferta CSM-ului care a apărut acum, a venit cumva total neașteptat, m-am bucurat tare mult de ea și atunci am îmbrățișat-o direct. Acest nou contract vine ca o super dorință de a demonstra și de a fi extrem de motivat. Dacă aș avea orgoliu mare, ar fi doar o gândire distorsionată pe care aș avea-o Eu îl văd ca un factor de super determinare. Eu cred că, de fapt, ce ne-a lipsit nouă la CSM București este doar acest lucru. Lucrurile pe care le-am făcut la CSM București împreună cu colegii mei din staff, din toată zona administrativă în acești ani de zile, au fost la un nivel foarte ridicat. Ziua în care handbalul mondial a pierdut o mare jucătoare! Copleșită de emoții, Cristina Neagu și-a încheiat cariera cu lacrimi în ochi „Urmează sezonul 10, 10 ani de la câștigarea Ligii Campionilor” Evident că îmi doresc să facem lucrurile și mai bune. Și în toată perioada asta pe care am avut-o de analiză, am identificat multe lucruri pe care eu pot și îmi doresc să le fac mai bine decât în trecut și către direcția asta o să merg foarte clar începând de astăzi când ne reunim. Sau, mă rog, mai degrabă mâine când începe oficial reunirea noastră. Pentru că eu cred că totul este ameliorativ. Totul se poate face mai bine. Acum este o posibilitate, din punctul meu de vedere, fantastică pe care CSM-ul o are, cu o echipă bună, să poată aduce un nivel poate și mai mare decât în trecut. Un nivel care în trecut eu nu cred că a fost absolut deloc mic. Nu trebuie minimizat sub nicio formă faptul că CSM-ul e, dacă nu mă înșel, cea mai bună echipă din istoria României în ceea ce privește numărul de victorii în Liga Campionilor, faptul că a câștigat Liga Campionilor și toate astea în 9 ani de activitate. Urmează sezonul 10, 10 ani de la câștigarea Ligii Campionilor, așa că pentru mine este o mare dorință. Marea mea dorință este să facem istorie”, a declarat Adi Vasile pentru ProSport. ÎNTREG INTERVIUL CU ADI VASILE POATE FI URMĂRIT MAI JOS Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Handbalista care-și acoperă capul, brațele și picioarele în timpul meciurilor din Liga Florilor pierde procesul cu Măgura Cisnădie
Congoleza Fanta Diagouraga, una dintre cele mai bune jucătoare străine din Liga Florilor, a pierdut un proces cu clubul Măgură Cisnădie. Acesta solicita plata salariilor pe un an și jumătate. Venită în vară la Cisnădie de la echipa de eșalon secund CSM Deva, congoleza Fanta Diagouraga (24 ani) a reușit să marcheze 91 de goluri în cele 13 meciuri disputate de Măgura în turul Ligii Naționale. Fanta Diagouraga nu renunță la procesul cu Măgura Cisnădie Africanca era o prezență inedită în campionatul intern, pentru că poartă mereu pe cap un ”hijab”, voalul purtat de femeile musulmane. Diagouraga s-a născut și a crescut în Franța, dar evoluează pentru naționala din Congo. De asemenea, Fanta își acoperă și brațele și picioarele, pentru ca acestea să nu fie vizibile. Cine este handbalista din Liga Florilor care-și acoperă capul și picioarele în timpul meciurilor! Ce a decis Comisia de Apel? Admite apelul formulat de CS Măgura Cisnădie împotriva Hotărârii nr. 780/15.05.2025, desființează în parte hotărârea și rejudecând cauza dispune: În baza art. 8.7 coroborat cu art. 8.6 din RSTJH, constată încetarea unilaterală fără justă cauză a contractului de activitate sportivă nr. 3938/12.03.2024 înregistrat la FRH sub nr. 15328/21.03.2024, din culpa sportivei Diagouraga Fanta; În baza art. 8.8 lit. b) din RSTJH obligă sportiva la plata către CS Măgura Cisnădie a unei compensații în cuantum de 21.000 euro reprezentând 50% din drepturile contractuale aferente pentru o perioadă de 12 luni; Menține dispoziția privind obligarea clubului la plata către sportiva Diagouraga Fanta a sumei de 11.132, 25 euro reprezentând remunerația restantă aferentă perioadei decembrie 2024 (parțial), ianuarie-februarie 2025 si martie 2025 (parțial); Compensează sumele datorate reciproc între părți și obligă sportiva Diagouraga Fanta la plata către club a sumei de 9867,75 euro, în termen de 15 zile de la comunicare; Menține dispoziția de obligare a clubului CS Măgura Cisnădie la plata cheltuielilor de judecata de la fond către sportiva Diagouraga Fanta în cuantum de 6.922 lei reprezentând taxa de memoriu și onorariu avocațial. De unde a pornit totul? Între club și jucătoare, reprezentată de Gherdan și Asociații, a fost un litigiu pentru că au existat întârzieri pentru că nu se aprobaseră bani alocați de Primăria Cisnădie pentru echipa de handbal feminin. Clubul a fost reprezentat de avocatul Paul Mincu. Președintele Alexandru Weber pregătește o strategie pentru sezonul viitor, scenariu bazat pe foarte multe jucătoare tinere, de perspectivă. După 10 ani consecutivi în Liga Națională de handbal feminin, Măgura Cisnădie se va înscrie din sezonul următor la startul Diviziei A, cel de-al doilea eșalon valoric. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Wild-card refuzat pentru o echipă românească în Liga Campionilor la handbal feminin! România trimite trei formații în marea competiție europeană
Gloria Bistrița, participantă în premieră în Champions League sezonul trecut, va evolua și în acest sezon al competiției numărul din handbalul european. Gruparea pregătită de spaniolul Carlos Viver este una dintre privilegiate, alături de Podravka, Ikast, Brest, DVSC Schaffer și Ferencvaros. CSM București este calificată direct pentru că este campioana României. Baia Mare nu a primit drept de joc în Liga Campionilor la handbal feminin Echipa CS Minaur Baia Mare, deși a depus cerere pentru wild-card, a fost refuzată. De asemenea, Corona Brașov nu a cerut wild-card în Champions League din cauza problemelor financiare. Formatul Machineseeker EHF Champions League rămâne neschimbat, cu 16 echipe împărțite în două grupe de câte opt. Cele şapte formaţii se alătură celor nouă echipe deja calificate: Odense, Team Esbjerg, Metz Handball, Ludwigsburg, Györ, Buducnost, Storhamar, CSM Bucuresti şi RK Krim Mercator. Ungaria şi Danemarca vor avea câte trei formaţii, singurele cu acest drept. CSM București a atins sezonul trecut sferturile de finală, fiind eliminată de Esjberg, la fel ca în urmă cu un sezon. Liga Campionilor EHF Feminin este competiția pentru cele mai bune cluburi de handbal feminin din Europa, organizată anual de Federația Europeană de Handbal. Din motive de sponsorizare, competiția se numește oficial DELO EHF Champions League. SCM Universitatea Craiova a transferat-o pe „noua Cristina Neagu” Dinamo nu a avut nevoie de invitație specială La masculin Dinamo este calificată din oficiu în grupele Champions League. Echipe cu loc fix în EHF Champions League: RK Zagreb (Croația), Aalborg Handbold (Danemarca), Barca (Spania), Paris Saint-Germain Handball (Franța), Fuchse Berlin (Germania), SC Magdeburg (Germania), One Veszprem HC (Ungaria), Orlen Wisla Plock (Polonia), Sporting Lisabona (Portugalia), CS Dinamo București (România). Au primit wild-card: GOG, Nantes, Pick Szeged, Eurofarm Pelister, Kolstad și Kielce. În sezonul trecut, CS Dinamo a fost eliminată în play-off de SC Magdeburg, care ulterior a câștigat competiția după o finală germană cu Fuchse Berlin. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Schimbări majore la echipa de Liga Campionilor! Jumătate de echipă dată afară, s-a adus antrenor de la Rapid
Echipa de handbal feminin Gloria Bistrița, locul 3 în clasamentul din Liga Florilor, trece prin schimbări majore la nivel de lot și staff tehnic. Gruparea ardeleană, debutantă în Champions League în sezonul care tocmai se încheie, anunţa, în 8 mai, că noul antrenor principal va fi spaniolul Carlos Viver, începând din stagiunea 2025-2026. Gloria Bistrița schimbă liniile și în lot, dar și banca tehnică Ibericul a mai activat în România la Rapid Bucureşti, cu care a câştigat titlul în 2022. Sâmbătă seara, Gloria Bistrița a anunțat o revoluție la echipă: șapte jucătoare din lot, plus antrenorul principal Marius Novanc, cel cu portarii, Alexandru Buligan, şi preparatorul fizic Ştefan Ciuntu se vor despărți de club la finalul sezonului. ”Se încheie un sezon plin de luptă, emoţii, sacrificii şi bucurii. Dar împreună – jucătoare, staff, suporteri – am reuşit! Gloria urcă din nou pe podium şi a devenit echipa de bronz. Fiecare antrenament, fiecare meci, fiecare efort şi zâmbet de victorie ne-au adus aici. Mâine cu medaliile la gât, ne luăm rămas-bun de la oameni care au lăsat o parte din sufletul lor aici, în familia Gloria”, este informația oferită fanilor pe rețelele de socializare. Din lotul de jucătoare vor pleca Nicoleta Dincă, Dagmara Nocuń, Greta Kacsor, Valeriia Kirdiasheva, Nikolina Vukcevic, Ivana Kapitanovic şi Natalia Nosek. Florentin Pera spre Vălcea, dar va fi dat afară de la națională Înaintea Turneul F4 al Cupei României a fost anunţată şi plecarea antrenorului Marius Novanc, cel care a fost intermediar după demiterea lui Florentin Pera. Alături de Novanc pleacă şi Alexandru Buligan, antrenor cu portarii, respectiv Ştefan Ciuntu, preparator fizic. Florentin Pera, care a plecat de la Gloria Bistrița acum două luni, va semna cu SCM Râmnicu Vâlcea, în timp ce FR de Hanbdal nu este acord cu această mutare. Nu este exclusă rezilierea contractului pentru selecționer și revenirea lui Adi Vasile la lot. Foto: Facebook / Gloria Bistrița Handbal Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
O admiră pe Cristina Neagu și e liderul naționalei de tineret! Erika Bodijar admite

Valentina Erika Bodijar e liderul naționalei feminine de tineret și joacă pe postul Cristinei Neagu, handbalistă care tocmai s-a retras din activitate. Sportiva de 18 ani, originară din Ploiești, a marcat 53 de goluri și a fost declarată cea mai bună jucătoare a competiției de juniori 1, echipa sa, Rapid, cucerind medalia de bronz. Cine este Valentina Erika Bodijar și ce visează să ajungă ca sportiv de perspectivă Introvertită, Erika Bodijar s-a destănuit despre cariera ei în emisiunea „Drumul spre performanță”, moderată de jurnalistul Daniel Nazare. „Mă uit la Cristina Neagu, o admir, cred că este un idol pentru toate sportivele și o apreciez foarte mult. Sunt destul de obosită, dar reușesc să-mi împart timpul zi de zi, școala cu sportul. În weekend-uri, dacă nu am meciuri, prefer să merg acasă, la Ploiești, să petrec timpul cu familia. Am destul de mare noroc că cei de la școală sunt destul de înțelegători și știu că suntem sportive și că nu putem acorda la fel de mult timp școlii precum acordăm sportului. Handbalului dedic două ore zilnic. Avem antrenamentul normal de două ore și inclusiv în zilele în care avem antrenamente mai devreme, prefer să merg seara la sală de forță. Fac asta pentru că simt și avem nevoie ca sportivi de sală de forță”, declarat Valentina Erika Bodijar. Ce spune Gusi Alexandrescu „Avem chiar speranțe mari, mai ales pentru lotul de tineret. În generația ei o avem pe Teodora Damian, care deja joacă la CSM. Avem pe Șerban Ana Maria, pe postul Ericăi. Deci pot să spun că există o concurență benefică, de altfel, în sensul pozitiv, care a început și antrenamentele la echipa mare cu CS Corona Brașov. Avem Niță Alexia, extremă stângă de la HC Zalău, care și ea la fel Vintilă Bianca la HC Zalău. Avem un portar foarte bun, Niță Ioana, tot de acolo. Fete care deja și-au făcut loc puțin timp, într-adevăr, dar și-au făcut loc în prima ligă. Lotul de tineret participă în luna iulie la Campionatul European Under-19 în Muntenegru, în Podgorica. Deja știm grupa, începând cu 9 iulie avem primul meci cu Insulele Feroe, cu Germania în 10 iulie și cu Spania, care este campioana mondială, în 12 iulie. Ea este noua Cristina Neagu! Are 18 ani, joacă inter stânga la Rapid și a fost vedeta ultimului Final Four de Juniori: „Am acasă trei câini, un iepure și o pisică”. EXCLUSIV Grupa grea, dar noi ne ducem să ne luptăm și vrem să ieșim de acolo mai departe. Fiecare generație are câte o caracteristică. Pot foarte bine să fac diferențele. În generația lor se conturează echipa. Pentru că și antrenorii și noi încercăm să promovăm, nu neapărat individualitățile, ci puterea echipei și să iasă în evidență puterea grupului”, a declarat Gusi Alexandrescu în studioul ProSport. Suntem interesată de școală și este oarecum o presiune în plus, fiind și ultimul an la liceu, doar că am reușit să îmbin și școala și handbalul și nu am lăsat-o mai moale Valentina Erika Bodijar Întreaga emisiune se poate urmări AICI Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Ea este noua Cristina Neagu! Are 18 ani, joacă inter stânga la Rapid și a fost vedeta ultimului Final Four de Juniori: Am acasă trei câini, un iepure și o pisică
Valentina Erika Bodijar (18 ani) este noua senzație din handbalul feminin românesc, la doar 18 ani, a fost vedeta ultimului turneu final de junioare. A marcat 53 de goluri și a fost declarată cea mai bună jucătoare a competiției, echipa sa, Rapid, cucerind medalia de bronz. Cine este Cristina Neagu de la Rapid, Are 18 ani și marchează la foc automat în handbal Valentina Erika Bodijar, originară din Ploiești, a fost prezentă în cadrul emisiunii „Drumul spre performanță”, moderată de jurnalistul Daniel Nazare. Lângă ea a fost și antrenorul federal Gusi Alexandrescu. A fost discutată în timpul producției tema legată de dieta jucătoarelor din lot. „Nu a existat nicio restricție la lotul național, depinde de situație. Avem și bufet suedez și porții deja porționate. Dar nu am avut niciodată probleme de genul pentru că nu se fac excese. Recunosc că ne mai aruncăm așa, câte o privire, când vin din oraș, când după timpul liber ce-au, ce-și aduc. Nu, își mai aduc pentru cameră, dar n-am observat chipsuri, sucuri. Încercăm să le asigurăm și partea de dulciuri prin batoanele nutritive care le avem. Dar n-am avut nici probleme mari cu greutatea. Li se spune foarte frumos să aveți grijă și sunt foarte conștiincioase. Adică nu vrem niciodată să facem pe zbirii, nici antrenorii, nici doctorul. Nu am considerat că trebuie să verificăm la sânge, pentru că până la urmă ele sunt conștiente și, în momentul în care face excese, deja în două – trei zile se vede”, a declarat antrenorul federal Gusi Alexandrescu. Vedeta lui Dinamo a semnat cu o echipă din Qatar! Ce urmează pentru internaționalul Daniel Stanciuc. EXCLUSIV E cel mai de preț lucru, spune Bodijar „Îmi place să petrec timpul cu familia mea. E cel mai de preț lucru. Cel mai mult îmi place să petrec timp cu animalele mele. Am trei câini, un iepure și o pisică. Stau la apartament și da, le dau drumul prin casă. Asta e tot ce contează: familia mea și animăluțele. Când mă voi muta definitiv la București trebuie să iau ceva cu mine”, se amuză Valentina Erika Bodijar. Prima acțiunea lor va fi în luna septembrie. Exact, după ce începe campionatul, unde încercăm tot așa, pentru că și ele, ca și lotul mare, lucrează pe săptămâna internațională care este dată de EHF. În săptămâna în care nu sunt jocuri în ligile naționale. Și atunci vom încerca și pentru ele să fixăm jocuri de pregătire, pentru că este foarte bine să terminăm fiecare acțiune cu jocuri de pregătire. Dacă nu joacă la echipa de club de ajuns, atunci măcar la echipa națională să le asigurăm minute în jocurile internaționale”, concluzionează Gusi Alexandrescu. Întreaga emisiune se poate urmări AICI Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Cine are dreptate: Pera sau Din? Conflict deschis între selecționer și șeful FR Handbal, se poate ajunge chiar la tribunal
Florentin Pera, selecționerul naționalei feminine de handbal, mai are termen 4 zile pentru a da un răspuns dacă va alege între prima reprezentativă și HC Vâlcea, cu care ar semna un nou angajament cât de curând. Șeful FRH, Constantin Din, insistă ca Florentin Pera să pregătească numai naționala de fete. Pera și Din nu s-au pus de acord! De ce nu poate selecționerul să activeze la echipa de club Pera dorește să antreneze ambele echipe, așa cum se întâmplă cu ceilalți tehnicieni ai formațiilor de top din Europa și nu numai. Și cum s-a întâmplat până de curând cu el la Gloria Bistrița. Deși acum doi ani, când era doar la națională, a avut oferte de la Rapid, Vâlcea și Ferencvaros, Din s-a opus să aibă două contracte. Când a fost vorba de Gloria Bistrița i-a dat drumul, probabil în virtutea relațiilor bune între FRH și Consiliul Județean Bistrița Năsăud, acolo unde tricolorele dispută multe meciuri și stagii de pregătire. În primul contract, scadent anul trecut, se specifica faptul că Florentin Pera avea nevoie de acordul FRH pentru a ajunge la o echipă de club. Ajungând la Gloria Bistrița, el a semnat un alt angajament în care nu s-a mai stipulat nimic pentru că Pera era atunci la gruparea ardeleană, cu care a încheiat apoi relațiile contractuale. În noul contract nu se specifică nimic despre echipa de club. Motiv pentru care Florentin Pera nu cedează și așteaptă, în cel mai nefavorabil scenariu, să-i fie reziliat contractul unilateral, evident, dacă se va întâmpla. Vine Adi Vasile? Surse ProSport susțin că Pera ar urma să semneze la sfârșitul lunii mai cu SCM Vâlcea, dar practic nu încalcă niciun regulament cu FR Handbal. E de așteptat modul cum va reacționa Constantin Din. Nu este exclus să se ajungă la tribunal, iar România să aibă un alt selecționer. Cel mai vehiculat nume pentru înlocuire este Adi Vasile, fostul antrenor de la CSM București. FR Handbal a votat în Consiliul de Administrație pentru Florentin Pera, scor 9-2. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila și-a tras autocar de 450.000 de euro care face invidioși granzii din Superliga! Investiția e din surse private. FOTO
La finalul acestei săptămâni a fost livrat primul autocar MAN Lion’s Coach echipei de handbal feminin Dunărea Brăila, grupare de top în Liga Florilor. Autocarul, destinat deplasărilor la meciurile naționale și internaționale, costă 450.000 de euro. Dunărea Brăila are cel mai modern autocar din handbalul românesc. Ce detalii fac diferența Noul mijloc de deplasare este o investiția sută la sută privată. HC Brăila este pe locul 3 în Liga Florilor, iar sezonul trecut a jucat în Final Four-ul European League. Autocarul livrat la finalul lunii aprilie este un vehicul cu 3 axe, cu o lungime de 13,4 m și este special configurat pentru a asigura de fiecare dată o călătorie cât mai plăcută echipei clubului brăilean. Cel mai nou vehicul al flotei H.C. Dunărea Brăila, autocarul MAN Lion’s Coach este configurat special pentru a susține echipa în cele mai bune condiții de confort, siguranță și funcționalitate. Acesta dispune de 46 de locuri, cu scaune amplasate generos, pentru un spațiu optim între pasageri. Scaunele, configurate cu spătar ajustabil, prize USB, cotiere, tetiere reglabile pe înălțime și măsuțe individuale, au fost atent alese pentru a oferi un nivel ridicat de confort, esențial pentru jucătoarele clubului brăilean înainte și după meciuri. Design-ul personalizat al autocarului reflectă cu fidelitate identitatea clubului datorită culorilor emblematice și a siglei echipei brodată pe fiecare tetieră. În interior, autocarul oferă facilități, care transformă orice drum într-o experiență relaxantă, cum ar fi: zona cu masă între scaunele față în față, ideală pentru discuții sau relaxare, bucătăria complet echipată, cu espressor Jura, cuptor cu microunde, chiuvetă, frigider, toaleta cu lavoar și apă curentă, pentru un plus de confort în deplasările lungi. De asemenea, tavanul iluminat cu efect StarrySky, creează o atmosferă calmă și relaxantă. Motor puternic de 520 CP Autocarul este propulsat de un motor puternic de 520 CP, cu o capacitate cilindrică de 12,4 l, echipat cu tehnologii moderne de eficientizare a consumului. Transmisia automată asigură schimbări de viteză line și rapide, în timp ce sistemul MAN ComfortSteering ușurează manevrarea vehiculului în orice condiții. Este echipat cu lumini automate, senzor de ploaie și parbriz încălzit. Această achiziție unică și extrem de importantă ne bucură enorm. Este un vis la care am muncit foarte mult, iar acum a devenit realitate. Noul autocar, dotat la cele mai înalte standarde, ne oferă exact ceea ce avem nevoie: siguranță, confort și condiții optime pentru deplasările echipe Adrian Manole, președinte HC Dunărea Brăila Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult
Reacții după ce Rapid București a fost zdrobită de CSM București în play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor
Echipa de handbal feminin a Rapidului a fost spulberată de CSM București, scor 24-34, iar reacțiile nu au întârziat să apară. David Ginesta Montes și Helle Thomsen nu au stat prea mult pe gânduri și au tras imediat concluziile. Reacții după ce Rapid București a fost zdrobită de CSM București în play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor Rapid a fost învinsă de CSM București, scor 24-34, în play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin. David Ginesta Montes a comentat rezultatul din meciul tur. În ciuda eșecului, antrenorul Rapidului a spus că echipa adversă nu l-a surprins cu nimic. „CSM a alergat pe contraatac și pe faza a doua, aici s-a făcut diferența. Diferența a fost mare în prima repriză. În a doua parte am încercat, dar s-a întâmplat același lucru, am avut dificultăți în jocul de atac. Dar ele au făcut ce vorbiserăm că vor face, nu m-au surprins cu ceva, au jucat cum joacă mereu. Am știut tot ce trebuie pentru acest meci. La următorul meci poate fi altceva. Nu cred că asta este diferența reală dintre echipe, dar ar trebui să jucăm mai bine în atac”, a declarat Ginesta Montes, la DigiSport. Helle Thomsen, antrenoarea de la CSM București, a reacționat după meci și a căutat să le ridice moralul rapidistelor. „Cred că atunci când înscrii 34 de goluri este dificil să pierzi jocul. În prima repriză Rapid a înscris doar de 11 ori, dar în a doua repriză au schimbat puțin și au jucat mult mai bine. Nu asta este diferența reală. Uneori ai o zi bună, alteori nu. Ele nu au avut cea mai bună zi a lor, dar noi am avut o zi reușită. Mai avem de jucat cu ei în campionat, va fi o săptămână nebunească. Mai avem 60 de minute și trebuie să fim foarte buni la retur”, a spus Thomsen. Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult