Atac la Regele țiganilor la câteva zile după ce şi-a luat iaht de 49 de milioane de euro

Un fost campion mondial a dat un verdict dur despre viitorul „Regelui țiganilor” în box. Hasim Rahman se pregătește pentru revenirea în ringul de box la 53 de ani. Fostul campion mondial nu a mai evoluat într-un meci oficial de 12 ani, dar e convins că are mai multe șanse la un nou titlu decât Tyson Fury (37 de ani). Atac dur la adresa lui Tyson Fury din partea unui fost mare campion: „Și-au distrus carierele” Ultima apariție a lui Rahman în ring a fost în 2014, atunci când l-a învins pe Anthony Nansen. Cu doar o lună până la primul său meci după 12 ani încă nu s-a dezvăluit și numele adversarului. Pugilistul american vrea să dea lovitura și să devină cel mai vârstnic campion mondial la categoria grea din istorie. Consideră că Tyson Fury la 37 de ani nu mai are o astfel de șansă, distrugându-și cariera din cauza luptelor cu Deontay Wilder. „Cred pur și simplu că Deontay Wilder și Tyson Fury și-au distrus reciproc carierele – și-au lăsat carierele în acea trilogie. Pentru amândoi s-a terminat. Nu veți mai vedea niciodată acel Tyson Fury din perioada sa de vârf. S-a terminat. Este gata.”, a precizat Rahman, pentru B4 Champ. Ultima confruntare Fury – Wilder a avut loc în 2021. Atunci, Tyson Fury reușea victoria în runda 11, dar s-a ridicat după două knockdown-uri. Tyson Fury a adunat 38 de meciuri la profesioniști. A obținut 35 de victorii. A fost campion mondial la categoria grea de mai multe ori. A deținut titlul WBC între 2020 și 2024, dar și titlurile unificate WBA, IBF, WBO și IBO între 2015 și 2016. Hasim Rahman a fost o sursă de inspirație pentru Tyson Fury. Lupta de neuitat din 2001 cu Lennox Lewis l-a făcut pe britanic să își dorească să îi calce pe urme. Cei doi ar fi trebuit să se lupte în 2011, dar Rahman a refuzat caategoric oferta de la acea vreme (250.000 de dolari). Opulență maximă a britanicului: iaht de 49 de milioane de euro Celebrul pugilist britanic e cunoscut pentru stilul extravagant. Are o viață de lux, iar cu banii câștigați din box vrea un iaht care să fie ca un adevărat palat. „Tyson a iubit întotdeauna vacanțele pe iahturi și mereu închiriază astfel de ambarcațiuni când pleacă în concediu. A comandat deja ținute de navigație Versace pentru Paris și pentru cei șapte copii ai lor. Vrea să cumpere acest iaht ca un cadou de pensionare pentru el însuși, iar apoi să navigheze prin lume când se va retrage definitiv. Unul dintre filmele lui preferate este The Wolf of Wall Street, iar după ce l-a revăzut s-a decis să meargă până la capăt și să își cumpere propriul iaht. Tyson nu face niciodată lucrurile pe jumătate. Designul este deja gata, iar producția va dura între 16 și 18 luni. Iahtul va avea un parc acvatic gonflabil pentru copii, o mini sală de box pentru antrenamentele lui și interioare semnate Versace. La un moment dat și-a dorit chiar și un submarin, dar apropiații i-au amintit că, la 2,06 metri înălțime, i-ar fi prea înghesuit. Abia așteaptă să fie construit. Va fi o ambarcațiune potrivită pentru un rege”, a declarat o sursă apropiată, potrivit publicației The Sun.
La 53 de ani, vrea să fie din nou campion mondial la categoria grea

Hasim Rahman, fost campion mondial la categoria grea și omul care l-a învins pe Lennox Lewis într-unul dintre cele mai mari surprize din istoria boxului modern, revine în ring la 53 de ani. Americanul nu se întoarce doar pentru un meci de gală, ci anunță că are un obiectiv uriaș. Sportivul vrea să câștige din nou titlul mondial. A intrat în istoria boxului în 2001 Rahman a rămas în istoria boxului pentru victoria din 2001 în fața lui Lennox Lewis. Britanicul era considerat unul dintre cei mai mari grei ai generației sale, dar Rahman a produs surpriza și l-a făcut KO, devenind campion mondial. Lewis și-a luat revanșa ulterior, dar numele lui Hasim Rahman a rămas legat definitiv de acel moment. Acum, la mai bine de două decenii distanță, americanul susține că este pregătit să încerce imposibilul. Rahman nu a mai boxat din 2014, atunci când a pierdut în fața lui Anthony Nansen. Ultima sa victorie datează din iunie 2011, adică la zece ani după succesul uriaș obținut împotriva lui Lennox Lewis. Chiar și așa, fostul campion mondial spune că se simte mai puternic decât înainte și că vrea să intre din nou în lupta pentru centura mondială la categoria grea. „Mă simt mai puternic, mă simt mai bine. Mă simt mai inteligent. Picioarele mele sunt puternice, brațele mele sunt puternice, rezistența mea este incredibilă acum. Pentru cei care nu cred, să nu se prefacă apoi că au crezut, după ce voi reuși. Am mai auzit asta înainte să câștig titlul prima dată și înainte să îl câștig a doua oară. Voi deveni cel mai în vârstă campion mondial la categoria grea”, a spus Hasim Rahman, pentru ABC News. Cel mai bătrân campion mondial are 45 de ani Recordul îi aparține în prezent lui George Foreman, care a devenit cel mai bătrân campion mondial la categoria grea la 46 de ani. Rahman vrea să doboare această bornă și să intre din nou în istorie. Americanul ar urma să lupte luna viitoare la ESL Ballpark, în Rochester, New York, acolo unde își va începe luptele spre vârful categoriei grele. Misiunea pare însă aproape imposibilă. Centurile importante sunt în prezent împărțite între Oleksandr Usyk și Daniel Dubois, iar în fața lui Rahman se află o listă lungă de pretendenți mai tineri, activi și mult mai bine poziționați în clasamentele mondiale.