Focuri de armă la o petrecere rave organizată pe un hipodrom din Elveția

focuri-de-arma-la-o-petrecere-rave-organizata-pe-un-hipodrom-din-elvetia

Focurile de armă au fost trase în jurul orei 3.00, în timp ce pe hipodromul din Schachen, Elveția, avea loc evenimentul „Aarauer Rave Vol. 7”, potrivit poliției cantonale din Aargau și presei elvețiene. Poliția a anunțat că focurile au fost îndreptate asupra unei mulțimi și că există mai multe victime. Deocamdată nu sunt cunoscute nici numărul exact al acestora, nici gravitatea rănilor. De asemenea, nu se știe cine a tras și care a fost motivul atacului. Publicația elvețiană Blick scrie că la fața locului se află numeroase mașini de poliție, ambulanțe și echipaje de pompieri. „Nu este încă clar ce s-a întâmplat exact”, a declarat Vanessa Rumpold, purtătoarea de cuvânt a Poliției cantonale din Aargau. Presa din Elveția scrie că perimetrul din jurul hipodromului a fost izolat, iar autoritățile le-au cerut oamenilor să evite zona. La intervenție a fost mobilizat inclusiv un elicopter Super Puma al armatei elvețiene, în timp ce polițiștii continuau operațiunile de căutare și anchetă. În urmă cu nouă zile, doi cetățeni români se numărau printre cele patru persoane care au murit într-un incendiu izbucnit într-o clădire din localitatea elvețiană Thusis.

Documentarul „Jockey Club Român. Tradiția continuă” a fost lansat la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

documentarul-„jockey-club-roman.-traditia-continua”-a-fost-lansat-la-biblioteca-centrala-universitara-„carol-i”

Filmat în trei țări, documentarul urmărește reluarea activității și renașterea Clubului în România postcomunistă, odată cu revenirea curselor de galop și continuarea tradiției cailor Pur Sânge Englez. „Filmul a luat naștere cu o ocazie foarte importantă – 150 de ani de la înființarea Jockey Club. Filmul prezintă clubul. Din păcate, majoritatea surselor care ar fi putut să ne redea istoria clubului au dispărut. A fost greu, dar am reușit. Clubul a reînceput traseul. Avem două evenimente paralele care ne fac să ne reamintim de momente importante ale existenței lui. Unul este acest film, o dovadă vie prin forța imaginii. Urmează să avem și un album care nu dublează deloc filmul”, a precizat, pentru Mediafax, Răsvan Cernat, Vicepreședinte Jockey Club Român. 150 de ani de istorie, tradiție și identitate românească Jockey Club Român este al treilea Jockey Club din lume, după cele din Londra și Paris. Filmul era strict necesar pentru a marca împlinirea celor 150 de ani de existență, spune Tudor Roșca, Vicepreședinte Jockey Club Român. „Filmul a fost un lucru strict necesar pentru a marca împlinirea celor 150 de ani de existență a Jockey Club pentru că e o adaptare la modul în care se consumă și se absoarbe informația în zilele noastre. Din păcate, puțini oameni mai citesc și trebuie să găsim o modalitate prin care să comunicăm și cu generațiile actuale. Poate chiar bucăți din film vor fi pe TikTok sau alte platforme care sunt acum la modă. Documentarul „Jockey Club Român. Tradiția continuă” a fost lansat la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” E o poveste foarte complicată despre lucruri extrem de tehnice, într-o perioadă când România trecea de la influența otomană către idealurile occidentale. Și e foarte complicat să explici cum s-a născut o idee din a reglementa niște curse și să faci ceva atractiv sau interesant”, a explicat Tudor Roșca, Vicepreședinte Jockey Club Român. Documentarul a fost realizat pe parcursul unui an sub coordonarea producătorului executiv John FLORESCU, împreuna cu echipa editorială a companiei Chainsaw Films. „Ideea a venit din Jockey Club. M-au sunat și m-au întrebat dacă sunt de acord să fac un film despre Jockey Club. Este ceva nou pentru mine pentru că am făcut, în România, filme despre oameni, despre personalități din istorie. Mi-am dat seama că istoria Jockey Club este, de fapt, istoria României. Este o poveste interesantă. A fost greu de făcut pentru că multe documente au dispărut, arhiva. Am avut dificultăți în a pune totul împreună”, a spus, pentru Mediafax, John Florescu, producător executiv.