A pus România pe harta scrimei mondiale! Radu Nițu este student la Științe Politice și se visează antrenor: Sportul nostru e un fel de box

La cei 21 de ani sabreorul Radu Nițu și-a „tușat” toți adversarii pe care i-a avut la Campionatul Mondial de seniori de la Hong-Kong. ajungând la individual până pe locul trei în lume. Dar ca orice poveste frumoasă această performanță are un istoric. Un istoric pe care ar trebui să-l căutăm cu mulți ani în urmă, în 2012, când Radu pășea pentru prima dată într-o sală de scrimă. Tocmai de aceea l-am rugat chiar pe medaliatul cu bronz să ne spună cum a debutat dragostea față de scrimă. „Aveam 6 ani și mama a vrut să mă ducă să fac un sport. Așa am ajuns în sala de scrimă unde se antrenau sportivii de la clubul Riposta București. La început totul a fost așa, ca o joacă, în sală. Mult mai târziu aveam să pun mâna pe o sabie. Marele meu avantaj a fost acela că la școală aveam cursurile dimineața iar de la ora 13 puteam merge la antrenament. De ce sabia și nu floreta? Pur și simplu a fost mâna destinului. Astăzi, dacă ar fi s-o iau de la capăt tot către sabie m-aș îndrepta”, a povestit Radu Nițu. Și totuși apropierea de sabie l-a influențat puțin după ce a văzut finala olimpică din 2012. „A avut un cuvânt de spus”, a declarat pentru Radu. Student la Științe Politice, tot datorită scrimei Radu a ales să studieze la Universitatea „Notre Dame” din Chicago tot datorită scrimei. „Acolo există una dintre cele nai bune școli de scrimă din America. Eu sunt student la Științe Politice. Pentru că-mi place atât de mult scrima, peste mulți, mulți ani, nu aș spune, nu, meseriei de antrenor. Întâi antrenor de politicieni și apoi de sportivi (n.r. zâmbește). Doar că momentan, sunt determinat să fac istorie, pe planșă, ca sportiv”, a mai punctat el. Vrea să fie printre cei mai buni din lume Rezultatul pe care Radu l-a obținut la Hong Kong nu este unul întâmplător. „Am fost pregătit încă din primul an de seniorat când am reușit să cuceresc medalia de argint la Cupa Mondială din Alger. Marele meu vis este să cresc tot mai mult la individual și sa pot ajunge în top cinci la nivel mondial. O performanță foarte mare cred că putem obține și cu echipa dacă ne vom califica la Jocurile Olimpice din 2028. Da, avem o echipă omogenă, suntem foarte buni prieteni între noi și tragem cu toții pentru un singur scop: să fim cei mai buni. Iar bronzul pe care l-am cucerit cu echipa la Mondiale este doar începutul”, a mai punctat el. Un mare consumator de sport și de filme Radu mănâncă sport „pe pâine”. Urmărește toate disciplinele sportive cu mare interes. Din lumea fotbalului îi place Real Madrid. Din România nu are nicio preferată. „Până să înceapă discuțiile astea despre siglă și palmares simpatizam cu Steaua. Acum nu mai am nici o simpatie”, a dezvăluit Radu care obișnuiește să se recreeze urmărind cât mai multe filme și mergând la teatru. Cartea lui Andrea Agassi i-a marcat adolescența Din lumea sportului mondial cel mai mult îl admiră pe fostul jucător de tenis Andre Agassi. „Aveam 14 ani când am citit cartea scrisă de el. Pur și simplu m-a marcat și m-a influențat foarte mult. Tot din tenis îmi mai place Flavio Cobolli”. Compară scrima cu șahul și boxul Rugat să asemăneze scrima cu un alt sport de mare interes, Radu a găsit imediat similitudini în două discipline diametral opuse: șahul și boxul. „Ca și în șah, în scrimă trebuie să anticipezi mutările adversarului. Aș compara scrima și cu boxul pentru că în ambele sporturi e vorba de viteza de reacție și apropierea foarte mare între adversari”, a încheiat el. Radu Niţu (21 de ani) a cucerit, pe 27 iulie 2026, medalia de bronz în proba de sabie masculin individual la Campionatul Mondial pentru seniori, din Hong Kong. Vicecampion european cu echipa României, tot în acest an, Radu a avut următorul parcurs pe tabloul de eliminări directe: tabloul de 64 – 15-13 cu Furkan Yaman (Turcia); tabloul de 32 – 15-6 cu Matys Szabo (Germania); tabloul de 16 – 15-10 cu Chenpeng Shen (China); tabloul de 8 – 15-9 cu Darii Lukashenko (SUA). În semifinale, Radu a fost învins de rusul Pavel Graudyn, scor 15-8.
Activistul pro-democrație din Hong Kong, Jimmy Lai, aflat în închisoare, a câștigat un premiu pentru libertatea de exprimare în Germania

Postul public de televiziune german a anunțat joi că lui Lai i se va înmâna în lipsă cea de-a 12-a ediție a premiului pe 23 iunie, la DW Global Media Forum din Bonn, potrivit The Guardian. Directorul general al Deutsche Welle, Barbara Massing, l-a lăudat pe fondatorul în vârstă de 78 de ani al publicației de știri Apple Daily, acum închisă, pentru că a apărat „neclintit libertatea presei în Hong Kong, cu un mare risc personal”. „Cu Apple Daily, el le-a oferit jurnaliștilor o platformă pentru reportaje libere și o voce mișcării pentru democrație din Hong Kong”, a spus ea. „Angajamentul său ne amintește că libertatea presei nu este niciodată garantată – trebuie apărată în permanență. Prin premiul DW pentru libertatea de exprimare, onorăm dedicarea sa indispensabilă față de valorile democratice.” Activistul, printre cei mai vocali susținători ai democrației din Hong Kong Lai, cetățean britanic, a fost unul dintre cei mai proeminenți și vocali susținători ai democrației din Hong Kong înainte de încarcerarea sa . El a oferit sprijin financiar partidelor democratice și politicienilor și a participat la proteste de masă împotriva regimului de la Beijing în 2019 și 2020. Autoritățile l-au arestat pe Lai în 2020, acuzându-l că folosește Apple Daily și conexiunile sale politice pentru a face lobby pe lângă guvernele străine pentru a impune sancțiuni Chinei și Hong Kong-ului. Un tribunal din Hong Kong l-a condamnat la 20 de ani de închisoare în februarie, sub acuzațiile de „conspirație în vederea colaborării cu forțe străine” și publicare de „materiale sedițioase”. El a fost condamnat în temeiul legii draconice privind securitatea națională a orașului, impusă de Partidul Comunist Chinez în 2020.
Panama anulează contractele portuare ale unei firme cu sediul în Hong Kong

Decizia vine la un an după ce președintele american Donald Trump a afirmat în discursul său inaugural că China „exploatează Canalul Panama”, principala legătură maritimă dintre oceanele Atlantic și Pacific, potrivit BBC. CK Hutchison Holding, prin intermediul filialei sale Panama Ports Company (PPC), a operat două dintre cele cinci porturi din anii 1990. Anterior, aceasta a convenit să le vândă unui grup condus de o firmă de investiții americană în cadrul unui acord mai amplu. Instanța a constatat că legile care permit firmei să opereze porturile sunt „neconstituționale”, dar PPC a declarat că hotărârea „nu are temei legal”. Trump a afirmat în repetate rânduri că Canalul Central American se află sub control chinez. În discursul său din ianuarie anul trecut, el a spus: „China exploatează Canalul Panama și nu l-am dat Chinei. L-am dat Panama și îl luăm înapoi”. În luna următoare, secretarul de stat american Marco Rubio a cerut, de asemenea, ca Panama să facă „modificări imediate” la ceea ce a numit „influența și controlul” Chinei asupra canalului. Panama a respins anterior afirmațiile guvernului SUA, iar președintele Jose Raul Mulino a declarat că canalul „este și va rămâne” în mâinile țării sale. Nu există dovezi publice care să sugereze că China exercită controlul asupra canalului, deși companiile chineze au o prezență semnificativă acolo. Compania din Hong Kong nu este deținută de guvernul chinez CK Hutchison, fondată de miliardarul din Hong Kong Li Ka-shing, nu este deținută de guvernul chinez. Însă controlul politic mai strict al Beijingului asupra Hong Kong-ului în ultimii ani a schimbat modul în care compania este percepută la nivel internațional. Activele sale globale – care includ porturi și centre logistice – sunt acum adesea văzute prin prisma preocupărilor mai largi legate de influența Chinei. Pe fondul rivalității dintre SUA și China privind rutele comerciale globale, precum și al concentrării administrației Trump asupra dominației SUA asupra emisferei vestice, decizia de joi este probabil considerată o victorie pentru Washington. Într-o declarație publicată pe site-ul său web, Curtea Supremă din Panama a declarat că, după „ample deliberări”, a constatat că legile care stau la baza unui contract de concesiune între stat și PPC în porturile Balbao și Cristobal sunt neconstituționale. Ca răspuns, PPC a declarat că noua hotărâre nu are temei legal și „pune în pericol nu doar PPC și contractul său, ci și bunăstarea și stabilitatea a mii de familii panameze care depind direct și indirect de activitatea portuară”. În declarația sa se adaugă că a investit peste 1,8 miliarde de dolari (1,3 miliarde de lire sterline) în infrastructură și tehnologie de când a început să opereze porturile în 1997. Vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, a declarat că țara va lua „toate măsurile necesare pentru a proteja cu fermitate drepturile și interesele legitime ale companiilor chineze”. Guvernul din Hong Kong a declarat, de asemenea, că a respins ferm decizia privind porturile din Panama. Până la 14.000 de nave folosesc în fiecare an Canalul Panama, lung de 82 km, ca scurtătură între oceanele Atlantic și Pacific. Calea navigabilă, care gestionează aproximativ 5% din volumul comerțului maritim global, este operată de Autoritatea Canalului Panama, o agenție a guvernului panamez. Din octombrie 2023 până în septembrie 2024, China a reprezentat 21,4% din volumul de mărfuri care a tranzitat canalul, ceea ce o face al doilea cel mai mare utilizator după SUA.
Hong Kong deschide o anchetă condusă de un judecător după incendiul care a ucis 156 de persoane

„Pentru a evita din nou tragedii similare, voi înființa un comitet independent condus de judecători pentru a examina motivul din spatele cauzei și răspândirii rapide a incendiului și problemele conexe”, a spus marți, John Lee, liderul autorităților locale din Hong Kong. Poliția a arestat 15 persoane suspectate de ucidere din culpă și 12 într-o anchetă de corupție, fără să fie specificat dacă există persoane care sunt investigate în ambele dosare. Conform anchetei preliminare, în lucrările care erau efectuat la complexul rezidențiale au fost folosite materiale neconforme precum plase din plastic și spumă izolatoare care au alimentat flăcările și au permis incendiului să se extindă rapid în șapte dintre cele opt turnuri ale complexului, locuite de peste 4.000 de oameni. Incendiul a readus în atenție avertismentele neglijate ale locatarilor, care semnalaseră încă din 2024 riscuri legate de materialele folosite în renovări. Testele efectuate acum arată că plasa folosită pentru acoperirea schelelor nu îndeplinea standardele ignifuge, iar spuma izolatoare a contribuit la amplificarea dezastrului. În plus, sistemele de alarmă ale complexului funcționau defectuos în momentul izbucnirii incendiului. În urma tragediei, aproape 1.500 de persoane în locuințe temporare, iar alte sute au fost cazate în hosteluri și hoteluri.
Bilanțul tragediei din complexul Wang Fuk Court din Hong Kong continuă să crească. Numărul victimelor a crescut la 146 de morți
Autoritățile au anunțat că încă 100 de persoane sunt date dispărute, ceea ce ridică temeri că numărul final al victimelor ar putea crește semnificativ. Incendiul, considerat cel mai grav din Hong Kong din ultimii peste 75 de ani, a izbucnit miercuri și s-a extins rapid prin șapte dintre cele opt turnuri ale complexului Wang Fuk Court. Flăcările au fost stinse abia vineri dimineață, iar echipele de salvare se confruntă cu condiții extrem de dificile în interiorul clădirilor, scrie Sky News. Șeful unității de victime a poliției, Shuk-yin Tsang, a confirmat noul bilanț tragic și a precizat că pompierii au finalizat până în prezent cercetarea a doar patru dintre clădirile afectate. Procesul complet s-ar putea întinde pe trei până la patru săptămâni. Potrivit polițiștilor, trupuri au fost găsite atât în apartamente, cât și pe acoperișuri, unde locatarii ar fi încercat să scape de fum și flăcări. Eforturile sunt îngreunate de întunericul total din interiorul clădirilor „Este atât de întuneric, iar din cauza luminii reduse este extrem de dificil să lucrăm, mai ales în zonele fără ferestre”, a declarat Cheng Ka-chun, coordonatorul operațiunilor de căutare. Complexul rezidențial se afla în renovare la momentul declanșării incendiului și era învelit în schele de bambus, plase de nylon și panouri de polistiren, materiale despre care locatarii susțin că ar fi fost extrem de inflamabile. Aceștia afirmă că au avertizat autoritățile în repetate rânduri, însă li s-ar fi spus că „riscurile de incendiu sunt relativ scăzute”. În contextul creșterii furiei publice, autoritățile investighează posibile încălcări ale codurilor de securitate la incendiu. Beijingul a transmis deja că va aplica legea securității naționale în cazul unor eventuale proteste considerate „anti-China”. Duminică, peste 1.000 de oameni au venit să-și omagieze apropiații și vecinii pierduți, formând cozi de peste un kilometru pentru a depune flori și mesaje. Printre ei s-a aflat și Joey Yeung, care și-a pierdut bunica în incendiu: „Nu pot accepta ce s-a întâmplat. Tot ce vreau este dreptate pentru familiile îndoliate.”
Hong Kong se poziționează în favoarea Chinei pe fondul conflictului diplomatic cu Japonia

„Aceste remarci extrem de eronate au deteriorat grav atmosfera schimburilor dintre China și Japonia. Ne fac să ne îndoim de eficacitatea multor schimburi”, a precizat Lee. Declarația oficialului marchează poziționarea Hong Kong-ului în conflictul diplmatic dintre Beijing și Tokyo. Disputa dintre cele două state a început în prima parte a lunii noiembrie, după ce premierul Sanae Takaichi a declarat că o intervenție a Chinei asupra Taiwanului va determina un răspuns militar din partea Japoniei. Duminică, ministrul de Externe chinez, Wang Yi a afirmat duminică că este „șocant” de poziția Japoniei, fiind cel mai înalt oficial de la Beijing care a comentat tensiunile. Potrivit presei japoneze, guvernul din Hong Kong a oprit contactul cu reprezentanții diplomatici ai Japoniei. De asemenea, biroul de securitate al orașului a actualizat pe 15 noiembrie avertizarea de călătorie privind Japonia, recomandând vigilență și atenție sporită la siguranță. Japonia rămâne una dintre principalele destinații pentru locuitorii din Hong Kong. În 2024, 2,68 milioane de rezidenți din Hong Kong au vizitat Japonia, reprezentând 7,3% din totalul vizitatorilor străini.
Sorana Cîrstea, eliminată în sferturi la Hong Kong după ce a reclamat gesturile nepotrivite ale adversarei
Sorana Cîrstea (România, 45 WTA) a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong: 4-6 , 4-6 cu Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA). Partida dintre Sorana Cîrstea și Leylah Fernandez a fost plină de momente tensionate, iar nervii Soranei au cedat în setul secund, când românca a oprit jocul pentru a reclama comportamentul adversarei. Cîrstea s-a plâns arbitrei de scaun că Fernandez făcea gesturi nepotrivite înaintea serviciului, derutând-o intenționat. Situația a degenerat, iar canadianca a reacționat ironic, întorcându-i reproșul româncei. Partida a fost presărată cu momente de tensiune, cele două jucătoare având chiar și un schimb de replici pe teren. Într-un moment de frustrare, Sorana a oprit jocul și i s-a adresat arbitrei de scaun, acuzând-o pe adversară că recurge la gesturi provocatoare: „E a cincea oară când face așa!”, a strigat „Sori”, vizibil iritată. Leylah Fernandez a ridicat în mai multe rânduri mingea deasupra capului, simulând serviciul, dar oprindu-se brusc, ceea ce a făcut-o pe Cîrstea să piardă ritmul. După reacția româncei, canadianca a răspuns ironic. La scorul de 6-4, 5-1, Leylah a sugerat că și Sorana a procedat la fel înainte de a servi, moment care a amplificat tensiunea dintre cele două. Sorana Cîrstea a reușit o serie spectaculoasă în setul al doilea, dar Leylah Fernandez s-a impus până la urmă Schimburile de mingi au fost intense, dar Sorana a alternat momente de joc excelente cu greșeli neforțate. Cîrsea a câștigat o singură dată pe serviciul adversarei, în timp ce Fernandez și-a adjudecat trei break-uri. Sorana a impresionat cu o serie spectaculoasă în setul al doilea, când a revenit de la 1-5 la 4-5, dar canadianca a rămas concentrată, reușind un game de serviciu solid, scor final 4-6, 4-6. În semifinale la Hong Kong, Leylah Fernandez se va întâlni cu compatrioata Viktoria Mboko (Canada, 21 WTA), în timp ce Cristina Bucsa (Spania, 68 WTA) se va duela cu Maya Joint (Australia, 32 WTA).
Sorana Cîrstea, așa cum nu a mai fost văzută! Ce gest a putut face la antrenament

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 45 WTA) a recurs la un gest mai puțin obișnuit pentru o jucătoare de top, în timpul antrenamentului efectuat înaintea sferturilor de finală de la Hong Kong. Ploaia torențială a udat serios terenurile de la Hong Kong, făcând pentru Sorana Cîrstea imposibilă desfășurarea sesiunii de antrenament în condiții normale. În loc să aștepte ajutorul organizatorilor, Sorana a decis să se descurce singură și a trecut „la munca de jos”, punând mâna pe mop pentru a usca suprafața de joc. Sorana Cîrstea a luat mopul și a șters terenul de apă, iar faptul că nu a fost ajutată de organizatori nu a părut să o deranjeze: „Face parte din job”, a spus Sorana, cu autoironie, într-o postare pe Instagram. Româncei i s-a alăturat și grecoaica Maria Sakkari, care i-a fost parteneră de pregătire Soranei Cîrstea, iar cele două au glumit în timp ce munceau cot la cot pentru curățarea terenului. Gestul Soranei Cîrstea a stârnit simpatia fanilor, care au apreciat modestia jucătoarei române. Ea urmează să lupte vineri, în jurul orei 14:00, pentru calificarea în semifinalele turneului dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Victorii spectaculoase pentru Sorana Cîrstea la Hong Kong Sorana Cîrstea are un parcurs excelent la Hong Kong, învingându-le pe Dalma Galfi (Ungaria, 96 WTA), scor 7-5, 6-3 în primul tur, și Ajla Tomljanovic (Australia, 86 WTA), scor 4-6, 6-4, 6-3 în optimile de finală. „Un meci foarte greu. Mi-e foarte bună prietenă, nu e ușor să joci împotriva cuiva de care ești foarte apropiat. Mă bucură victoria, dar îmi pare rău ca a trebuit să joc împotriva ei. Nu a fost ușor să trec peste faptul că am jucat foarte bine, dar am pierdut primul set. Serviciul m-a ajutat în momentele dificile. N-a fost ușor să revin. Sunt pentru prima oară aici, mă bucur că pot juca împotriva oamenilor de aici, ne-au susținut pe amândouă. Atmosfera a fost extraordinară astăzi, sunt încântată că pot juca la Hong Kong”, a declarat Sorana Cîrstea după calificarea în sferturi la Hong Kong.
Sorana Cîrstea, surprinsă alături de fostul om de încredere al Simonei Halep: l-a angajat în secret!
Sorana Cîrstea (45 WTA) a surprins lumea tenisului la turneul WTA 250 de la Hong Kong, acolo unde a acces în sferturile de finală după o victorie muncită, 4-6, 6-4, 6-3 cu Ajla Tomljanovic (Australia, 86 WTA). Pe lângă calificarea obținută, românca a atras atenția și printr-o mișcare neașteptată în staff. Sorana Cîrstea l-a angajat pe antrenorul Artemon Apostu-Efremov, cel care a colaborat cu Simona Halep, fost lider WTA, într-o perioada extrem de importantă a carierei sale. Mutarea a fost făcută în secret, ținând cont că Sorana nu a anunțat că va lucra cu Artemon. Cei doi au apărut împreună săptămâna aceasta, la turneul de la Hong Kong. Sorana Cîrstea l-a angajat în secret pe fostul om de încredere al Simonei Halep: cum au fost surprinși la Hong Kong, după calificarea în sferturi. Mutarea făcută de Sorana Cîrstea a fost ușor de realizat, prin prisma faptului că Artemon Apostu-Efremov s-a implicat în mai multe proiecte comune cu Adrian Cruciat, cel care a pregătit-o mulți ani pe „Sori”. După victoria reușită miercuri, în fața Ajlei Tomljanovic, românca a postat un filmuleț în care apare alături de „Arti”, semn că îi este recunoscătoare pentru sfaturile oferite la meciul contra australiencei. Astfel, aventura continuă pe Sorana Cîrstea și Artemon Apostu-Efremov la turneul dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Pentru un loc în careul de ași, Cîrstea se va duela vineri dimineață cu Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA), a doua favorită a competiției. Sorana are statut de cap de serie 7, fiind acceptată pe tabloul principal grație unui wild card. Apostu-Efremov, noul antrenor al Soranei Cîrstea, a mai colaborat pentru o scurtă perioadă cu jucătoarea din Târgoviște în 2022, el lucrând mai mulți ani cu Irina Begu. Dar cea mai cunoscută colaborare a sa rămâne cea cu Simonei Halep. Artemon i-a ținut locul lui Darren Cahill la diverse turnee, atunci când australianul nu o putea însoți pe „Simo” în circuit. Artemon Apostu-Efremov, surprins atunci când Simona Halep a renunțat la serviciile sale: „Nu pot găsi un motiv evident” Colaborarea dintre Simona Halep și Artemon Apostu Efremov s-a întrerupt brusc, spre surprinderea tehnicianului, care a afirmat că ruptura s-a produs fără un motiv clar: „Nu pot găsi un motiv evident, ci mai degrabă este o colaborare care a ajuns la sfârșit, după multe provocări legate atât de programul competițional, cât și de restricții legate de pandemie. O colaborare cu un jucător de asemenea calibru este o experiență fenomenală și sper să fi reușit să o învăț atât de multe pe cât am învățat eu fiind în această echipă. Darren este un mare antrenor și să îl am alături a fost o inspirație majoră”, a explicat Artemon Apostu-Efremov după despărțirea de Simona Halep, la AS.ro Live.
Jannik Sinner, ironizat după ultima apariție a Annei Kalinskaya: Cum sa îi dai cu piciorul?”

Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani), fosta iubită a lui Jannik Sinner (Italia, 24 de ani), a atras toate privirile la petrecerea jucătoarelor organizată cu ocazia turneului de la Hong Kong. Relația dintre Jannik Sinner și Anna Kalinskaya s-a încheiat brusc, după aproximativ un an, motivul despărțirii nefiind încă clar. Totuși, mulți fani sunt de părere că Sinner ar fi fost cel care a pus capăt poveștii, mai ales că italianul s-a reorientat rapid. În timp ce în loja lui Jannik, la turneul de la Viena, a fost surprinsă daneza Laila Hasanovic, fosta iubită a numărului 2 mondial, Anna Kalinskaya, făcea senzație la petrecerea jucătoarelor din Hong Kong, unde a purtat o ținută îndrăzneață. Apariția Annei Kalinskaya, jucătoare care anul trecut a evoluat la mai multe turnee alături de românca Sorana Cîrstea, i-a cucerit pe fanii tenisului! „Este cea mai frumoasă!”, a scris un utilizator pe X, în timp ce altul a făcut aluzie la faptul că Anna Kalinskaya ar fi fost asaltată cu mesaje de tenismenul Holger Rune: „Acum înțeleg de ce Rune i-a trimis 10 mesaje!”. Totodată, suporterii nu au ratat ocazia de a-l „înțepa” pe Jannik Sinner pentru că a renunțat atât de ușor la relația cu Anna Kalinskaya: „Sinner este maestrul gafelor. Cum poți să-i dai cu piciorul unei asemenea femei?”. Anna Kalinskaya impresionează și pe terenul de tenis la Dubai Anna Kalinskaya nu a impresionat doar la petrecerea jucătoarelor de la Hong Kong, ci și pe terenul de tenis, rusoaica debutând cu victorie în cadrul turneului dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Kalinskaya a învins-o în runda inaugurală pe conaționala Kamilla Rakhimova (106 WTA), scor 6-4, 6-4, iar în optimile de finală se va duela cu Shuai Zhang (China, 107 WTA). Tot în minimum de seturi s-a impus și Sorana Cîrstea (45 WTA) la debutul în turneul de la Hong Kong! Jucătoarea antrenată de Adrian Cruciat a trecut cu 7-5, 6-3 de Dalma Galfi (Ungaria, 96 WTA).