Horia Tecău, reacție la limita ridicolului, după ce şi Japonia a călcat România în picioare la BJK Cup: „Am avut şanse la 5-0”
Echipa României a suferit o nouă înfrângere usturătoare în grupa de calificare la turneul final Billie Jean King (BJK) Cup, scor 0-3, în fața Japoniei. După meciuri, Horia Tecău a avut, însă, o reacție total neașteptată. Nu doar că nu și-a taxat elevele, dar s-a arătat mulțumit de prestațiile lor și a susținut cu tărie că dinamica înfruntării s-ar fi putut schimba dacă ar fi știut să profite de puținele șanse pe care le-au avut. Discuția a pornit de la primul meci, pierdut de Miriam Bulgaru. După ce au fost spulberate de Canada, șansele tricolorelor de a merge mai departe păreau de domeniul fantasticului. Ar fi trebuit să se impună în toate cele trei dueluri cu niponele. Horia Tecău, discurs neașteptat după ce România a fost zdrobită de Japonia Miriam Bulgaru (211 WTA) a intrat pe teren în primul meci de simplu, dar a fost învinsă fără drept de apel de Ena Shibahara (136 WTA), scor 5-7, 2-6 după o oră şi 23 de minute. A urmat Anca Todoni (88 WTA), care a cedat în fața ocupantei poziției 51 WTA, Moyuka Uchijima, scor 6-3, 6-7 (3), 2-6, la capătul a două ore și jumătate de joc. La dublu, Ilinca Amariei și Mara Gae au dat piept cu mult mai experimentata pereche formată din Shuko Aoyama și Eri Hozumi. Rezultatul? 4-6, 2-6, după o oră și 11 minute. La finalul celor trei dueluri, Horia Tecău a tras concluziile. Discursul a fost de-a dreptul surprinzător, ținând cont că Japonia a călcat în picioare România. „Încep cu primul meci, unde Miriam a jucat mai bine decât ieri, creând un prim set competitiv. Am avut șanse la 5-0, acele mini-șanse pot schimba dinamica meciului, dar nu le-am fructificat. Apoi, cred că a început să joace mai bine, iar în setul doi a fost și mai bună. Poate că șansa noastră a fost în primul set. În al doilea meci de simplu, Anca a avut un meci puternic. A fost la 4-1 și juca un tenis excelent, dar meciul s-a strâns. Adversara a riscat, mingile au intrat, și meciul a devenit strâns. A avut o minge de meci pe serviciul doi și nu a reușit să o câștige. E greu să pierzi setul doi după ce ai condus cu 4-1 și ai avut minge de meci. Energia a scăzut puțin. Am reușit să revenim și să fim competitivi până la mijlocul setului, dar adversara a fost mai bună la final. La dublu, am avut un nou debut, Ilinca. A jucat foarte bine, primul meci pentru România în această competiție. Fără presiune la 0-2, dar a jucat bine și ar putea fi o opțiune pentru viitor. Mara, o altă jucătoare tânără, puternică, cu un viitor strălucit pentru România. Am fost bucuros să le văd împreună pe teren, s-au bucurat de dublu. Au jucat un meci bun, strâns, cu o șansă la 4-3 și un punct deuce în primul set, o altă mini-șansă. Deși am pierdut 0-3, sunt foarte mulțumit de jucătoarele noastre, de cum au concurat și de atitudinea lor. Felicitări echipei Japoniei și mult succes mâine”, a declarat căpitanul nejucător al echipei noastre. Raluca Olaru: „Este o echipă foarte tânără” La rândul ei, Raluca Olaru a sărit în apărarea jucătoarelor, punând înfrângerea pe seama tinereții. Un alt argument pe care l-a adus a fost legat de suprafața de joc. „Trebuie să punem lucrurile în perspectivă. Este o echipă foarte tânără, toate jucătoarele au fost la debut în această echipă. Două meciuri grele, pe o suprafață pe care nu sunt neapărat confortabile”, a spus fosta jucătoare, la Digi Sport.
Explicațiile lui Horia Tecău, după ce România a fost spulberată de Canada, 0-3, în BJK Cup

Echipa feminină de tenis a României a fost spulberată de Canada, 0-3 în Billie Jean King Cup, iar căpitanul nejucător Horia Tecău a oferit explicațiile eșecului dur. „Tricolorele” au șanse infime să se califice la turneul final al Billie Jean King Cup, în contextul în care nu au câștigat nici măcar un set în fața Canadei. Ce a spus Horia Tecău, după ce Canada a spulberat România, în BJK Cup Miriam Bulgaru (211 WTA) a fost învinsă, 1-6, 4-6, de Victoria Mboko (159 WTA), Anca Todoni (88 WTA), liderul echipei, a cedat cu Marina Stakusic (128 WTA), 4-6, 3-6, iar dublul format din Georgia Crăciun și Mara Gae a pierdut, 2-6, 4-6, în fața Kaylei Cross și a Rebeccăi Marino. La finalul confruntării împotriva Canadei, căpitanul nejucător Horia Tecău a scos în evidență faptul că a avut la dispoziție patru debutante în această competiție, dar este mândru de jucătoare. „Miriam, pentru prima dată în echipă, a debutat în primul meci din zi, un pic de emoții la început, dar după aceea și-a găsit ritmul și a fost foarte competitivă. În setul doi a avut niște șanse mari să preia avantajul și poate am fi luat al doilea set și lucrurile ar fi fost diferite în setul trei. Da, un meci foarte bun în a doua parte. Anca Todoni a făcut un meci bun, un meci foarte calitativ contra lui Stakusic, care a venit cu răspunsuri pentru tot ce a jucat Anca, a făcut un meci incredibil, după părerea mea, și i-a lipsit puțin Ancăi, mai ales în setul doi să preia avantajul cu câteva mingi importante”, a precizat fostul mare jucător de tenis. Trei echipe sunt deja calificate la turneul final al Billie Jean King Cup România mai are de disputat confruntarea cu Japonia, sâmbătă, 12 aprilie, ultimul duel din Grupa A, Canada – Japonia, fiind programat duminică, 13 aprilie. „Dublu pentru prima dată în teren, Mara cu Georgia, au făcut câteva antrenamente, s-au înțeles bine pe teren, au comunicat bine, sper să le folosească experiența în viitor, că au un joc puternic și pot face lucruri frumoase împreună. Și, per total, având o echipă atât de tânără și cu multe debutante, eu sunt foarte mândru de atitudinea lor și de lupta din teren”, a mai transmis Horia Tecău. În Grupa B, care se joacă la Ostrava, gazda Cehia a învins Brazilia cu 2-1. A treia echipă este Spania. Din Grupa C fac parte Slovacia, Statele Unite și Danemarca, iar meciurile se joacă la Bratislava. Kazahstan (virtual învingătoare, cu victorii în ambele confruntări), Australia și Columbia fac parte din Grupa D, Polonia, Ucraina și Elveția din Grupa E, iar Olanda, Marea Britanie și Germania din Grupa F. Câștigătoarea fiecărei grupe se califică la turneul final din China, la care vor mai evolua țara gazdă și Italia, deținătoarea trefeului. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult