GALERIE FOTO: La doar 33 de ani, Greg a cumpărat un hotel prăfuit, cu suma de 2,55 milioane de dolari. Ce a descoperit după ce s-a mutat în clădirea cu 81 de camere

galerie-foto:-la-doar-33-de-ani,-greg-a-cumparat-un-hotel-prafuit,-cu-suma-de-2,55-milioane-de-dolari.-ce-a-descoperit-dupa-ce-s-a-mutat-in-cladirea-cu-81-de-camere

Un antreprenor în vârstă de 33 de ani a plătit 2,55 milioane de dolari pentru un hotel scorojit cu 81 de camere, situat în Arkansas, SUA. După ce s-a mutat în clădire, milionarul a decis să investească 1,1 milioane de dolari în renovarea acesteia. În timp ce unii învață business, alții au un instinct nativ pentru așa ceva. Când vine vorba de Greg Clark, lucrurile sunt clare: la 19 ani, a renunțat la job, și-a plătit chiria și a rămas cu 20 de dolari pe numele său. Astăzi, ajuns milionar, tânărul renovează un hotel cu 81 de camere din Eureka Springs, în care va investi 1,1 milioane de dolari.  Loading … Proiectul Hotel Expedition este cât se poate de ambițios și va oferi experiențe de neuitat, precum cursuri de yoga și focuri de tabără, spune milionarul. De la nimic la totul După ce Clark a renunțat la locul său de muncă, acesta a mers să locuiască cu mama sa și a început să cumpere și să vândă anvelope uzate pe Craiglist, chiar din curtea casei. Afacerea a crescut cu mai multe sucursale, în statele americane. Totuși, în 2020, când a lovit pandemia de Covid, Clark a început să caute alte oportunități de afaceri, pentru a-și susține familia, fără să lucreze chiar 100 de ore pe săptămână. La finele lui 2025, acesta a cumpărat primul său hotel în Montana, lângă Yellowstone Park National. După o renovare completă, unitatea a fost deschisă la începutul anului 2026. Chiar dacă hotelul din Montana nu a adus profit, Clark spune că experiența a declanșat „microbul” pentru a cumpăra asemenea unități hoteliere. O nouă provocare Antreprenorul investește acum într-un nou hotel, aparent lăsat în dizgrație. Hotelul cu 81 de camere din Eureka Springs, care l-a costat 2,55 milioane de dolari, va avea nevoie de alte 1,1 milioane de dolari, pentru renovări, mobilier și alte echipamente. Milionarul vrea să finalizeze șantierul până la Crăciunul acestui an. Proprietatea din Eureka Springs a fost construită în 1993, purtând numele Holiday Inn Holidome, un concept de hotel popular în anii 1990, care așeza camerele oaspeților în jurul unei piscine interioare. Potrivit lui Clark, clădirea a fost construită pe blocuri de beton, cu structura piramidală și fiecare cameră a fost adusă cu macaraua, pentru a fi poziționată. Proiectul, intitulat de Clark Hotel Expedition, face parte din planul ambițios al lui Greg de a construi 10 hoteluri, în următorii 7 ani. Ținând cont, însă, că hotelul a fost neglijat timp de 30 de ani, Greg spune că va avea mult de muncă. O escapadă de lux de neprețuit „Vrem să oferim un nivel de servicii pentru cei care vor mai mult de la călătoriile lor, nu doar un pat și un duș cald”, a spus antreprenorul. Viziunea lui include un spa, cu masaj, salon de yoga, cinema la piscină și alte surprize pentru oaspeți. Clark estimează că o noapte de cazare va costa între 110 și 380 de dolari, în funcție de sezon. Tânărul antreprenor documentează restaurarea hotelului pe TikTok. „Sper ca urmăritorii mei să țină cont de faptul că sunt un om obișnuit. Nu sunt corporație, nu am o echipă în spate sau vreun copil bogat”, a glumit milionarul. „Acest obiectiv poate fi atins de orice american obișnuit”. „Dacă ei pot, atunci și eu pot”, este motto-ul simplu al lui Greg Clark. Sursa foto: Instagram / expeditiongreg

Unde se află celebrul hotel în formă de zig zag. Va fi dat în folosință în 2027

unde-se-afla-celebrul-hotel-in-forma-de-zig-zag.-va-fi-dat-in-folosinta-in-2027

Iată unde se află celebrul hotel în formă de zig zag. Va fi dat în folosință în 2027. Denumit Zig Zag Hotel și situat pe coasta spectaculoasă a Rivierei Albaneze,una dintre cele mai căutate destinații turistice ale momentului, acest hotel atrage atenția nu doar prin priveliștea spre Marea Ionică, ci si prin arhitectura sa neobișnuită, scrie Urban.ro. Zig Zag Hotel din Himarë este proiectat de biroul JA Joubert Architecture și propune o abordare radical diferită față de obișnuitele hoteluri pentru turiști. Astfel, arhitecții s-au axat pe o structură formată din volume decalate și unghiuri îndrăznețe, ce par să se deplaseze în zig zag, de-a lungul terenului. Dar designul nu e ales fără un motiv special, ci fiecare dintre volumele înclinate a fost gândit să ofere o mai bună experiență oaspeților. Camerele au priveliști către mare, mai multă lumină naturală și un grad sporit de intimitate. Mai mult decât a fi un hotel, clădirea din Himarë este o declarație arhitecturală despre modul în care creativitatea poate transforma o destinație și poate redefini relația dintre construcție, peisaj și vizitator. Hotelul se află momentan în faza ultimelor pregătiri și retușuri, și va fi dat în folosință în vara lui 2027.

Un urs, turist fidel, s-a cazat la un hotel din Poiană. Răspunsul la apelul 112: „Un urs în hotel nu este o urgență”

un-urs,-turist-fidel,-s-a-cazat-la-un-hotel-din-poiana.-raspunsul-la-apelul-112:-„un-urs-in-hotel-nu-este-o-urgenta”

Un urs s-a cazat într-un hotel din stațiunea Poiana Brașov, vineri seara. Conform angajaților, este un client fidel. Nu este prima oară când Martinel optează pentru serviciile Ana Hotel. Din imagini se vede că nu pare timorat, doar un pic rătăcit. Altfel, știe cum deschide o ușă cu clanță! Ursul, din declarațiile angajaților a intrat, ca orice turist, pe ușă. Dar, mai simpatic a fost răspunsul celor de la 112, dacă este adevărat: „Un urs în hotel nu este o urgență”. „A fost și la noi aseară, din nou. A intrat iar în hotel. A sunat colegul la 112 și i s-a spus că un urs în hotel nu este o urgență și să nu mai sune la ei. Și că trebuie anunțată Poliția din Poiana Brașov”, au relatat angajații. Angajații au păzit turiștii cu plată Aceștia susțin că, în lipsa unei intervenții rapide, personalul hotelului a fost nevoit să stea de pază pe timpul nopții pentru a proteja turiștii și colegii. „Noi am stat de pază în noaptea aia și s-a sunat continuu la 112. Staff-ul a renunțat la un moment dat, dezamăgit, că toate eforturile noastre au fost în zadar, deși era o echipă în Poiană”, au mai spus aceștia, potrivit informațiilor apărute pe pagina de facebook Brașov Știri. „Deja e de speriat. Dacă lăsăm ușa deschisă, intră în casă. Nu mai vorbesc să vină turiștii, căci le este frică. Turiștii care mai veneau acum îmi spun că nu mai riscă să vină cu copii la Poiana Brașov de frica urșilor. Chiar nu știm ce e de făcut. E deja de alertă maximă”, au transmis ospitalieri. Din fericire, nu au fost raportate altercații între turiști și urs, nici pagube. Recomandarea autorului: Sterilizarea ursoaicelor, noua măsură propusă de un primar din România. Care este motivul

Tudor Gheorghe a fost externat după ce a căzut în baia unui hotel din Iași și a primit îngrijiri medicale la spital

tudor-gheorghe-a-fost-externat-dupa-ce-a-cazut-in-baia-unui-hotel-din-iasi-si-a-primit-ingrijiri-medicale-la-spital

UPDATE: Surse medicale au declarat că artistul a fost externat din spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, acolo unde fusese adus de urgență. El a primit îngrijirile medicale necesare și, ulterior, i s-a permis să părăsească unitatea spitalicească. ȘTIREA INIȚIALĂ: Tudor Gheorghe a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. N. Oblu” din Iași, specializat în Neuroghirurgie. Artistul a căzut în baia hotelului unde era cazat, în Iași. Poliția face anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. „La data de 23 aprilie a.c., Secția nr. 3 Poliție Iași a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, de 52 de ani, cu privire la faptul că tatăl său, de 80 de ani, în timp ce se afla în incinta unui hotel, din municipiul Iași, a căzut și s-a lovit la nivelul capului. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, bărbatul de 80 de ani fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri. Verificările sunt continuate”, a transmis vineri, Poliția Iași. Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că starea artistului nu este foarte gravă. Tudor Gheorghe a susținut, luni, un concert la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, iar sâmbătă urma să aibă concert la Bacău.

Tudor Gheorghe dus de urgență la spital după ce a căzut în baia unui hotel

tudor-gheorghe-dus-de-urgenta-la-spital-dupa-ce-a-cazut-in-baia-unui-hotel

Tudor Gheorghe a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. N. Oblu” din Iași, specializat în Neuroghirurgie. Artistul a căzut în baia hotelului unde era cazat, în Iași. Poliția face anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. „La data de 23 aprilie a.c., Secția nr. 3 Poliție Iași a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, de 52 de ani, cu privire la faptul că tatăl său, de 80 de ani, în timp ce se afla în incinta unui hotel, din municipiul Iași, a căzut și s-a lovit la nivelul capului. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, bărbatul de 80 de ani fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri. Verificările sunt continuate”, a transmis vineri, Poliția Iași. Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că starea artistului nu este foarte gravă. Tudor Gheorghe a susținut, luni, un concert la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, iar sâmbătă urma să aibă concert la Bacău.

Se închide un simbol al Dubaiului, celebrul hotel de 7 stele, Burj Al Arab

se-inchide-un-simbol-al-dubaiului,-celebrul-hotel-de-7-stele,-burj-al-arab

Celebrul hotel de 7 stele, Burj Al Arab, un simbol al Dubaiului se închide. Decizia vine într-o fereastă de oportunitate, în care turismul în regiune a înregistrat o scădere drastică, pe fondul războiului dintre Statele Unite, Israel și Iran. În plus, nici marii contibutori din Rusia și Ucraina nu mai dau năvală, ocupați fiind cu altele. Grupul Jumeirah, proprietarul hotelului, a anunțat marți că lucrările vor fi realizate în etape și vor dura aproximativ un an și jumătate. Proiectul va fi coordonat de arhitectul francez Tristan Auer, celebru pentru proiectele sale de design interior, preia presa internațională. Hotelul de 321 de metri din Dubai, Burj Al Arab, construit din 1994, a fost lovit de o dronă iraniană. Este al doilea mare hotel din Dubai care este lovit în urma atacurilor iraniene. Burj Al Arab intră la văruit Burj Al Arab, un simbol al Dubaiului se închide pentru renovare. Grupul nu a precizat însă în comunicat că hotelul va fi complet închis pe durata renovării. Burj Al Arab, unul dintre hotelurile emblematice ale lumii, a rămas operațional chiar și după atacul iranian din martie 2026. Acesta a afectat mai multe zone din Emiratele Arabe Unite, în contextul escaladării tensiunilor regionale. Geamuri sparte de drone iraniene Hotelul în formă de velă, a suferit avarii minore la începutul lunii martie, după ce fragmente rezultate din interceptarea unui atac cu drone iraniene au lovit fațada clădirii, notează TVR info, citând aceeași sursă. Potrivit unui angajat al hotelului, lucrările de renovare anunțate nu au legătură cu incidentul din martie și erau planificate de mai mult timp. În comunicatul transmis, grupul Jumeirah nu a făcut nicio asociere între proiectul de modernizare și conflictul din Orientul Mijlociu. Momentul ales pentru închidere este însă relevant, având în vedere că războiul a afectat fluxurile turistice către Dubai, perturbările de zbor lovind puternic Emiratele Arabe Unite,  companiile de lux avertizând asupra presiunii crescute asupra profitabilității, pe fondul scăderii cererii de cazare. Recomandarea autorului: Celebrul hotel din Dubai, Burj al Arab, a fost lovit de o dronă iraniană

Turist român, dezamăgit de camera pe care a dat 500 de euro într-un hotel de 5 stele din Egipt: S-ar putea să te îmbolnăvești cu ceva

turist-roman,-dezamagit-de-camera-pe-care-a-dat-500-de-euro-intr-un-hotel-de-5-stele-din-egipt:-s-ar-putea-sa-te-imbolnavesti-cu-ceva

În general, vacanțele ar trebui să fie relaxante, dar nu întotdeauna așteptările corespund cu realitatea. Așa s-a întâmplat și cu Flavius, un turist român care a plecat în Egipt, iar experiența sa în fostul sat pescăresc Hurghada, de pe malul Mării Roșii,a fost una surprinzătoare, dar nu în sensul bun. Bărbatul a fost dezamăgit imediat ce a pășit în camera hotelului de 5 stele pentru care a plătit 500 de euro. Într-un videoclip postat pe TikTok, acesta a relatat cum condițiile l-au lăsat fără cuvinte: „Într-o vacanță, nu pui mâna pe nimic, că s-ar putea să te îmbolnăvești cu ceva. Și cam așa arată camera, masa lui bunicu’, ia uite-o… Asta e masă pe care să o pui într-un hotel de 5 stele? Pe această canapea nu mă pun, că mă mănâncă gândacii. Și – pe terasă – să nu mai zic că nu se închide ușa”, a spus el. Dar se pare că standardele hotelului erau mult sub așteptările românului. Mobilierul și facilitățile din cameră nu corespundeau promisiunilor clasice pentru un hotel de 5 stele, iar detaliile precum ușa de la terasă sau masa veche au accentuat dezamăgirea. Mai mult, în alte filmulețe, acesta a scos în evidență mizeria atât în cameră, cât și pe terasă. Chiar și priveliștea l-a dezamăgit: „Asta primești la o cameră de 500 de euro”, a mai spus el. „Bani puțini, primești puțin” Bineînțeles, experiența trăită de acesta nu a rămas neobservată de urmăritorii săi de pe rețelele sociale, care au comentat imediat situația. Reacțiile internautilor au fost diverse: „Ești în vacanță! Dacă patul e curat, ajunge. Așa e în Egipt, 5 stele sunt, de fapt, 3”; „Eu nici dacă aș fi plătit nu m-aș duce în Egipt”; „5 stele cât 3,5 la noi”; „Bani puțini, primești puțin”; „5 stele căzătoare”; „Așa este în Egipt”; „Depinde și de cât ai plătit”; Un hotel ok în Egipt, Tunisia, Oman, fără 3.000 euro de persoană nu există. Ce e sub banii ăștia e la risc, indiferent de câte stele zic ei că au”. FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia Autorul mai recomandă: După inaugurarea muzeului de 1 miliard de dolari, Egiptul turează motoarele pentru repatrierea artefactelor. Gândul prezintă bătălia pentru Nefertiti. Nilul își cere regina înapoi Doi preoți egipteni au ajuns la tomograf după mai bine de 2000 de ani. Ce comori pentru știință ascundeau mumiile Povestea egipteanului care a lăsat PIRAMIDELE pentru a-și trăi visul românesc. S-a convertit la ortodoxie și și-a deschis un salon de masaj în Pitești: „Mă simt în siguranță aici”

O casă construită în forma corabiei de pirați face vâlvă pe internet. Cât costă o noapte de cazare

o-casa-construita-in-forma-corabiei-de-pirati-face-valva-pe-internet.-cat-costa-o-noapte-de-cazare

În statul american Idaho, o casă are forma unei corabii de pirați și este situată chiar lângă un lac. În interior, există mai multe etaje, două băi,  dormitoare decorate în stil maritim și  „un dormitor separat al căpitanului” , cu un decor de lux. Locuința însăși este construită după o corabie de pirați naufragiată.  Are acces la Wi-Fi rapid, un doc privat, proiector cu filme și chiar costume de pirați, toate incluse în preț. Este potrivită pentru un grup de maxim 6 turiști. Aceștia pot veni însoțiți și cu animale de companie. Mulți internauți se întreabă dacă în preț este inclus și rom. Prețul pentru o noapte de cazare nu este deloc mic. Costă aproximativ 1400 de dolari. Locuința poate fi închiriată prin Airbnb. „Ahoi, aventurieri! Acostat pe un lac de munte liniștit, acesta va fi un refugiu pentru naufragiați, ideal pentru navigatorii îndrăzneți. Experimentați un amestec de legende maritime și confort modern. Priviți orizonturi vaste, căutați comori îngropate și pregătiți-vă pentru stropirea cu tunul nostru de apă de pe docul insulei. Un paradis al piraților vă așteaptă! Ancorați și asigurați-vă locul, prieteni! Arrr!”.  Autorul recomandă: Legătura ciudată care există între Jack Sparrow din „Pirații din Caraibe” și Maximus din „Gladiatorul”

O turistă cazată la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov, surprinsă după ce a găsit restaurantul închis. Reacția personalului

o-turista-cazata-la-hotelul-simonei-halep-din-poiana-brasov,-surprinsa-dupa-ce-a-gasit-restaurantul-inchis.-reactia-personalului

O turistă a avut parte de o experiență neașteptată după ce s-a cazat la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov, povestind cum a fost surprinsă de reacția personalului unității de patru stele. Reprezentanții hotelului Simonei Halep din Poiana Brașov continuă să împărtășească povești savuroase primite de la oaspeții care le-au trecut pragul. De această dată, recenzia unei turiste se concentrează asupra restaurantului hotelului, pe care femeia l-a găsit închis. În acel moment, reacția neașteptată a unui angajat a surprins pe toată lumea. Gestul care a impresionat-o pe turistă la hotelul Simonei Halep, deși restaurantul era închis Turista cazată la hotelul deținut de Simona Halep la Poiana Brașov a relatat cum un membru al personalului i-a sărit în ajutor, cu toate că își terminase tura: „Hotel de calitate premium. Tot personalul este excepțional, dar îl recomand cu căldură pe Cătălin de la restaurantul SIHA. A făcut mai mult decât ținea de atribuțiile lui în ceea ce privește serviciile oferite. Nici măcar nu ar fi trebuit să ne ajute, deoarece restaurantul era închis, iar tura lui se încheiase”, a scris turista, pe nume Ana-Maria, profund impresionată de reacția bărbatului. Aceasta a oferit detalii și despre relația dintre personalul hotelului și familia Halep: „Este plăcut să vezi cât de respectată este familia Halep în rândul angajaților. Confortul camerelor și nivelul de digitalizare sunt de top, iar fiecare colț este impecabil de curat. Felicitări!”, a adăugat ea. Bucătarul-șef angajat de Simona Halep a evidențiat faptul că preparatele sunt realizate din ingredient proaspete  Reprezentanții hotelului Simonei Halep din Poiana Brașov promovează online nu doar cazarea, ci și restaurantul din incinta locației, evidențiind că preparatele sunt realizate din ingrediente proaspete. „Sunt chef Mănăilă Victor, iar ceea ce aprciez cel mai mult și cred că ar trebui să aprecieze și clientul: prospețimea de care dau dovadă legumele. Vă așteptăm cu drag mereu și vă dorim poftă bună!”, a fost mesajul transmis de bucătarul-șef angajat de Simona Halep. Asta după ce în mediul online au apărut mai multe glume pe seama prețurilor cerute de Halep, care au variat între 2.860 de euro și 4.060 de euro per cuplu pentru sejurul de Revelion. „Se poate plăti cu fonduri europene? Că la ce prețuri aveți, Dubai sau Coasta de Azur sunt pantaloni scurți”, a fost unul dintre comentariile ironice postate pe pagina oficială de Facebook a hotelului.

Reacția Simonei Halep după ce s-a cazat într-un hotel de 5 stele din Cluj-Napoca

reactia-simonei-halep-dupa-ce-s-a-cazat-intr-un-hotel-de-5-stele-din-cluj-napoca

Simona Halep (34 de ani) se află la Cluj-Napoca, unde va rămâne pentru mai bine de o săptămână, iar campioana tenisului a fost cucerită de oraș încă de la sosire. Fostul lider al tenisului feminin, care s-a retras din activitate în urmă cu un an, la turneul WTA 250 Transylvania Open, s-a întors acum în Ardeal, tot în scop profesionial. Simona Halep a fost desemnată ambasadoare oficială a competiției de către organizatori, o funcție cu care este deja familiarizată, după ce a îndeplinit același rol și la Turneul Campioanelor de la Riad, anul trecut. Simona Halep s-a cazat marți într-un hotel de 5 stele din Cluj-Napoca, iar condițiile au impresionat-o din plin. Sportiva a fotografiat zona de living a suitei în care va locui în următoarea săptămână și a postat imaginile pe Instagram: „Radisson Blu Cluj, un loc frumos”, a fost reacția Simonei. Spațiul din cadrul hotelului Radisson Blu Cluj impresionează printr-un design modern, cu mobilier în tonuri calde și un decor minimalist, specific unei unități de lux. Hotelul în care s-a cazat Simona Halep a fost deschis în 2022 de Patrick Ciorcilă, managerul fostei sportive, alături de tatăl său, Horia. Fosta unitate hotelieră de două stele a trecut printr-o transformare completă, fiind reconvertită într-una din cele mai exclusiviste din Cluj-Napoca. Simona Halep investește în domeniul hotelier, organizând pentru prima oară Revelionul la Poiana Brașov Simona Halep cunoaște bine domeniul hotelier, întrucât dubla campioană de Grand Slam deține hoteluri atât la mare, cât și la munte, în Poiana Brașov. Anul acesta, „Simo”a organizat pentru prima dată Revelionul la hotelul din Poiana Brașov, la care au participat oaspeți importanți, precum Gheorghe Hagi și Emil Boc. Tarifele pentru sejur au variat între 1.430 și 2.080 de euro de persoană, în funcție de tipul camerei, prețurile generând numeroase reacții pe internet. Astfel, un cuplu a fost nevoit să plătească între 2.860 și 4.160 de euro pentru a petrece Revelionul la hotelul campioanei.