Jaf sprințar în Piața Romană din București. O femeie a plecat la pas cu un televizor în cearceaf dintr-un apartament înciriat în sistem hotelier

30 de secunde! De atât nevoie cel mai recent oaspete al unui apartament închiriat în regim hotelier să îi facă proprietarului o pagubă de zece ori mai mare decât banii pe care îi plătise pe închiriere. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere o arată pe clientă ieşind din locuință cu televizorul gazdei și cu un airfryer, publică Observator. Apartamentul se află în Piața Romană, o zonă foarte aglomerată din București. Cu toate astea, femeia a reușit să coboare cu televizorul învelit în lenjeria de pat și să treacă neobservată. Paguba se apropie de trei mii de lei. Proprietarul a depus deja plângere la poliție. „Așa se întâmplă în regimul hotelier, se pare. E a doua oară când pățim. Fac rezervări, își fac și treaba Dacă mai găsește și un televizor și un airfyer sau ce o mai fi de luat, pleacă și cu astea”, a declarat proprietarul. Chiar dacă nu reuşesc să îi oprească mereu pe hoți, sistemele de securitate rămân principala recomandare a specialiștilor. Chit că nu reuşesc să îi sperie pe amatorii de suveniruri, camerele video măcar ajută la identificarea și prinderea lor. „Ne bazăm pe descurajarea infractorilor, instalăm sisteme de securitate, de monitorizare video, ba chiar cu sisteme active de descurajare. Putem să determinăm o anumită suprafață care să fie monitorizată, să primim notificări pe telefon”, a declarat Ștefan Antimoianu, tehnician sisteme securitate. Autoarea furtului ar fi fost deja identificată de polițiști, însă proprietarul nu crede că își va mai vedea bunurile înapoi. Anul trecut, în Capitală, în medie, câte trei locuințe au fost prădate în fiecare zi.
Un proiect hotelier Trump din Belgrad a fost abandonat după ce ministrul Culturii din Serbia a fost pus sub acuzare

Planul era de a transforma Generalstab, un fost sediu militar iugoslav și o emblemă a modernismului arhitectural postbelic, într-un complex dominat de un hotel Trump International, potrivit Le Figaro. Proiectul a fost condus de Affinity Global Development, o companie legată de Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump. Procurorii îi acuză pe cei responsabili de abuz de putere și falsificare de documente oficiale, acuzații pe care le neagă. În 2024, guvernul sârb a aprobat semnarea unui contract cu compania legată de fostul consilier senior al președintelui american, Jared Kushner. Potrivit publicației The Art Newspaper, și alte situri de patrimoniu din epoca socialistă iugoslavă sunt amenințate. Hotelul Jugoslavija a fost demolat pentru un alt proiect imobiliar în ianuarie 2025, Casa Armatei Populare din Sabac ar putea fi vândută unor investitori privați, iar complexul Târgului din Belgrad este programat pentru o transformare radicală. Gruia Badescu, cercetător la Zukunftskolleg (Centrul de Științe și Umaniste) de la Universitatea din Konstanz, și-a exprimat îngrijorarea în The Art Newspaper: „Ceea ce asistăm la scară largă este un proces de ștergere a Iugoslaviei socialiste orchestrat de guvern.” El a adăugat că cazul Generalstab este „emblematic pentru tensiunile dintre dezvoltarea imobiliară și politica memoriei din Serbia” .