HUAWEI FreeClip 2, bijuteria audio se întoarce mai suplă și mai puternică (review)

huawei-freeclip-2,-bijuteria-audio-se-intoarce-mai-supla-si-mai-puternica-(review)

Acum fix 2 ani, pe vremea asta, de bunăvoie, nesilit de nimeni și din banii mei proprii și personali, mi-am cumpărat căștile HUAWEI FreeClip. Și, la vremea aia, au fost destui cei care au făcut mișto de mine, cu „ce, mă, ți-ai luat cercei?”. Motiv pentru care am ales să-mi încep review-ul de acum 2 ani… așa: „aseară ți-am luat cercei.” Dar cel mai amuzant este că unii dintre cei care făceau mișto de mine pe atunci erau de prin firme care, printre alte produse tech, făceau și căști in-ear. De ce e amuzant? Pentru că astăzi, doar doi ani mai târziu, aproape toate firmele alea au acum în portofoliu o astfel de pereche de „cercei”. Se poate spune, deci, cu toată onestitatea, că HUAWEI a fost deschizători de drumuri. De ce mi-au plăcut căștile astea din prima clipă? Pentru că erau incredibil de comode, practic singura pereche de căști pe care am putut-o purta ore întregi fără să simt că există. Pur și simplu uiți că le ai pe ureche, iar cheia în această formulare este prepoziția „pe”, și nu „în”, ureche. Le-am adorat pentru că erau extrem de ușoare, versatile și simplu de folosit. Și uite, această din urmă calitate e mai rară decât vă puteți imagina. Produsele tech devin din ce în ce mai complexe, până la punctul în care ajung să mi se pară inutil de complicate. Băi, e o pereche de căști, nu telescopul spațial James Webb, înțelegeți ce vreau să zic? De exemplu, la FreeClip nu contează pe care ureche le atașezi, ele fac swap automat. NU au anulare a zgomotului de fond, slavă Domnului, pentru că nu vreau să mă calce mașina în timp ce traversez strada sau alerg și nici nu vreau vreun mecanism electronic complicat care să-mi asigure… transparența. Nu este absolut stupid să consumi baterie ca să auzi ce se întâmplă în jurul tău? Iar cine mă cunoaște știe că nu fac hype aiurea acestor căști, pentru că, probabil, atunci când m-a întâlnit din întâmplare, le aveam oricum pe urechi. Atât de tare mi-au plăcut, suficient cât să fie, vreme de doi ani, căștile mele de bază, singurele pe care le port și le folosesc în draci. Dar iată că HUAWEI recidivează și, cel puțin din punctul meu de vedere de utilizator învederat, o face la țanc, fix când începe să mă lase bateria la astea. Da, HUAWEI lansează astăzi, 27 ianuarie, mai multe produse, printre care și un nou telefon, și anume spectaculosul Mate X7. Deși unii le-ar putea considera în continuare o ciudățenie, FreeClip 2 sunt, fără exagerare, unele dintre cele mai practice căști pe care le-am testat vreodată. Nu este genul de produs care să placă tuturor, dar, după ce l-ai înțeles, te întrebi de ce nu ți-ai luat așa ceva mai devreme. Designul open-ear nu e nou. A fost pionierat de Bose și Sony, dar a devenit cu adevărat o categorie odată cu lansarea primei generații FreeClip. În 2023, HUAWEI a intrat oficial în această zonă și, până în iulie 2025, FreeClip depășiseră deja 3 milioane de unități vândute la nivel global, în afara Chinei. Iar în România vorbim de circa 10.000 de bucăți, ceea ce nu e puțin pentru o pereche de căști atât de exotică. La modul general, aceste clipsuri sunt încă o categorie „în lucru”. Nu există o formă standard, nu există un tipar universal. De aceea, variațiile sunt mult mai mari decât la modelele in-ear, adică încă se experimentează, se testează, se greșește și se reinventează. Așa cum ziceam, acum doi ani, când am început eu să le port, stârneau confuzie. Oamenii nu știau ce sunt, de unde să le ia sau ce caută pe urechile mele, dar până și fetele mele, după ce le-au încercat, li s-au părut la fel de ușor de purtat și de folosit cum mi s-au părut și mie. Și a fost o fază tare chiar zilele trecute, când una dintre ele mi-a zis: „Vezi că apar unele noi, mi le dai mie pe alea vechi?” Nu! Cică „mamă, ce chitros ești”… dar i-am explicat: „Până nu mă asigur că alea noi sunt ce trebuie, nu ți le dau!” Și sunt? Hai să vedem! HUAWEI FreeClip 2, construcție și design HUAWEI FreeClip 2 vin cu o carcasă mai mică decât generația anterioară și cu patru variante de culoare: White, Black, Blue și Rose Gold. Trei dintre ele s-au lansat pe 27 ianuarie, iar a patra, Rose Gold, va veni puțin mai târziu, în jur de Valentine’s Day, la început de martie. HUAWEI spune că această nuanță este mai apreciată în Asia și, de aceea, mai dificil de produs decât celelalte. Când deschizi cutia, poziționarea căștilor nu mai este în formă de U răsturnat, ca la prima generație. Acum se suprapun elegant, părând doi pioni de șah sau, dacă vrei, ca două litere C într-un logo Chanel stilizat. Construcția se bazează pe trei elemente: Acoustic Ball, Airy C-Bridge și Comfort Bean. Adică boxa, brațul și contragreutatea, care include bateria. Airy C-Bridge-ul este realizat dintr-un aliaj care memorează forma și din silicon lichid prietenos cu pielea, fiind cu 25% mai flexibil decât la prima generație. A fost testat pentru aproximativ 25.000 de flexări, adică în jur de 3 ani de utilizare zilnică. Airy C-Bridge-ul modelului albastru testat de noi are o textură „denim-like”, realizată prin replicarea microscopică a fibrei textile. La fel și cel de la modelul alb, celelalte variante au Airy C-Bridge lucios. Fiecare cască cântărește 5 grame, cu aproape 10% mai puțin decât înainte, iar dimensiunea per total a scăzut și ea tot cu vreo 10 procente, deși spațiul intern a crescut. Căștile se pot pune în oricare dintre cele două spații din cutie, nu contează poziția. Iar când le pui pe urechi, își dau singure seama care e stânga și care e dreapta și se adaptează automat, asta apropo de simplitatea sublimă despre care vă ziceam la început. FreeClip 2 sunt gândite pentru a fi purtate always on, dacă înțelegeți ce vreau să zic: pe

HUAWEI a adus în România noile FreeClip 2. Cu ce îmbunătățiri vin căștile care îmbină eleganța și tehnologia de ultimă oră

huawei-a-adus-in-romania-noile-freeclip-2.-cu-ce-imbunatatiri-vin-castile-care-imbina-eleganta-si-tehnologia-de-ultima-ora

București, 27.01.2026 – HUAWEI lansează în România cel mai nou dispozitiv audio al său de tip True Wireless Stereo (TWS). Este vorba despre HUAWEI FreeClip 2, căști care au moștenit arhitectura inovativă C-bridge a generației anterioare, îmbinând frumusețea și tehnologia într-un design iconic. Noul model este o versiune mai ușoară și mai ergonomică a căștilor open-ear și poate fi purtat în siguranță pe tot parcursul zilei – aproape fără să îl simți. Căștile sunt dotate și cu un driver puternic dual-diaphragm, pentru o experiență audio mai inteligentă, mai captivantă și mai confortabilă ca niciodată. Noua eră a confortului și eleganței dispozitivelor purtabile începe cu HUAWEI FreeClip 2 HUAWEI FreeClip 2 sunt, în egală măsură, accesorii confortabil de purtat și la modă, datorită designului îmbunătățit al conectorului Airy C-bridge, alături de Comfort Bean și de bila acustică. Fiecare cască are o greutate de doar 5.1 g1, oferind o experiență de purtare extrem de lejeră. Airy C-bridge este fabricat dintr-un silicon lichid, prietenos cu pielea, și un aliaj de înaltă performanță, cu memorie a formei, ceea ce asigură o adaptare la structura anatomică, pentru o senzație la fel de confortabilă ca și cum te-ai afla pe un nor. Cu reglaje la nivel de micrometru, care au la bază peste 10.000 de forme de ureche din întreaga lume2, Comfort Bean este mai ușor și mai mic decât în cazul căștilor din generația anterioară, potrivindu-se foarte bine în ureche, fără riscul de a cădea. Și bila acustică vine cu îmbunătățiri, pentru a oferi un sunet puternic dintr-o formă compactă. În același timp, HUAWEI FreeClip 2 stabilesc noi standarde în materie de design și stil fiind nu doar dispozitive audio, ci și niște accesorii moderne. Noile căști sunt disponibile într-o gamă largă de culori – Blue, White, Rose Gold și Black – fiecare dintre ele fiind gândită pentru a reprezenta un stil unic. Edițiile Blue și White se remarcă printr-o textură fină, asemănătoare denimului, care transmite un sentiment de libertate și confort. HUAWEI FreeClip 2 transformă tehnologia audio într-o experiență care definește un stil de viață FreeClip 2 sunt echipate cu un procesor NPU AI care asigură o performanță de 10 ori mai mare. Acesta susține funcții avansate, precum percepția în timp real, volum adaptabil și îmbunătățirea adaptivă a vocii, care garantează un sunet clar, indiferent dacă te afli într-o cameră liniștită sau pe o stradă aglomerată. Cu un volum și un bass1 de două ori mai puternice, împreună cu un driver dual-diaphragm de ultimă generație, aceste mici căști sunt extrem de performante. Ele pot reda cu precizie toate nuanțele audio produse de un artist, de la vocile delicate, la sunetele puternice de percuție, și de la bass-ul profund la note înalte clare. HUAWEI FreeClip 2 utilizează un sistem de anulare a zgomotului cu trei microfoane și algoritmi multi-canal DNN, astfel încât apelurile să rămână clare pentru ambii interlocutori. Procesorul NPU AI îmbunătățește capacitățile de anulare a zgomotului prin filtrarea sunetelor de fundal și amplificarea vocii apelantului, pentru a menține claritatea apelurilor chiar și în medii zgomotoase, precum vagoanele de metrou. Sistemul de inversare a undelor sonore reduce răspândirea sunetelor, ceea ce înseamnă că toate discuțiile purtate vor rămâne private. Căștile sunt interschimbabile, având canale audio stânga-dreapta auto-adaptabile, adică pot fi purtate în oricare dintre urechi. De asemenea, sunt rezistente la praf și apă, conform standardului IP571, fiind mai mult decât pregătite să facă față transpirației, ploii sau diferitelor condiții de umiditate. Iar cu cele 38 de ore de autonomie totală a bateriei cu carcasa de încărcare și 9 ore după o încărcare completă2, FreeClip 2 au suficientă energie pentru a rezista pe parcursul unor călătorii lungi, întâlniri și evenimente. Disponibilitate și preț HUAWEI FreeClip 2 sunt disponibile în România începând din 27.01.2026, atât în magazinul online HUAWEI Store, cât și în rețeaua partenerilor oficiali, la prețul de 999 lei (plus serviciul HUAWEI Loss-Care pentru 12 luni, 10 x HUAWEI Points și o reducere de 10% în perioada 27 ianuarie – 1 martie). 1 Căștile (cu excepția carcasei de încărcare) sunt conforme cu cerințele IP57 (standardul IEC 60529). Acest produs nu este un dispozitiv impermeabil de nivel profesional, dar este rezistent la stropi, apă și praf în condiții normale de utilizare. A fost supus testelor de laborator în condiții controlate, care indică faptul că îndeplinește nivelul IP57 conform standardului IEC 60529. Căștile nu trebuie purtate în timpul înotului, al dușului sau al altor activități care implică presiune ridicată sau curgere rapidă a apei. Rezistența la stropire, apă și praf nu este permanentă și poate scădea în timp, în condiții normale de utilizare. 1 Greutatea reală poate varia în funcție de configurația produsului și de procesul de fabricație. 2 Date obținute în urma testelor de laborator efectuate de HUAWEI. 3 Date obținute în urma testelor de laborator efectuate de HUAWEI, în comparație cu HUAWEI Freeclip. 4 Căștile (cu excepția carcasei de încărcare) sunt conforme cu cerințele IP57 (standardul IEC 60529). Acest produs nu este un dispozitiv impermeabil de nivel profesional, dar este rezistent la stropi, apă și praf în condiții normale de utilizare. A fost supus testelor de laborator în condiții controlate, care indică faptul că îndeplinește nivelul IP57 conform standardului IEC 60529. Căștile nu trebuie purtate în timpul înotului, al dușului sau al altor activități care implică presiune ridicată sau curgere rapidă a apei. Rezistența la stropire, apă și praf nu este permanentă și poate scădea în timp, în condiții normale de utilizare. 5 Date obținute în urma testelor de laborator efectuate de HUAWEI, în care căștile au fost conectate la un telefon HUAWEI Pura 70 cu EMUI 14.2.0, cu volumul setat la 50% pentru redarea muzicii în format AAC și alte funcții utilizând setările implicite. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de volum, sursa audio, interferențele din mediul înconjurător, caracteristicile produsului și obiceiurile de utilizare.

Noile inovații Huawei ajung în România. Smartphone-ul nova 14 Pro și căștile FreeClip 2 îmbunătățesc semnificativ experiențele foto și audio

noile-inovatii-huawei-ajung-in-romania.-smartphone-ul-nova-14-pro-si-castile-freeclip-2-imbunatatesc-semnificativ-experientele-foto-si-audio

București, 15.01.2026 – La început de 2026, Huawei aduce în România noi produse inovatoare din categoriile smartphone și audio. Pe piața locală intră HUAWEI nova 14 Pro, un telefon care marchează un avans major în ceea ce privește calitatea fotografiilor portret. Utilizatorii români vor putea descoperi, în curând, și noile HUAWEI FreeClip 2. Mai ușoare și mai confortabile față de generația anterioară, căștile sunt concepute pentru a fi purtate fără probleme pe tot parcursul zilei. Noul smartphone HUAWEI nova 14 Pro combină tehnologia de ultimă generație cu o estetică elegantă și aduce progrese semnificative în fotografia de tip portret și în integrarea inteligenței artificiale într-un dispozitiv. Totul, îmbrăcat într-un design rafinat ce reflectă spiritul îndrăzneț și care impune trenduri al tinerilor. Designul iconic care celebrează individualitatea HUAWEI nova 14 Pro iese în evidență datorită inelului All New Star Orbit al camerei foto, într-o estetică simetrică și ușor de recunoscut, care simbolizează individualitatea utilizatorilor telefoanelor HUAWEI nova, ce pun preț pe stil și pe exprimarea propriei personalități. HUAWEI nova 14 Pro este echipat cu un display Flawless Quad-curved de 6.78″, care îmbină confortul ergonomic și eleganța. Subțire și cu finisaje deosebite, noul model se remarcă prin combinația dintre rafinament și funcționalitatea de zi cu zi. Inspirat de natură, HUAWEI nova 14 Pro vine în nuanțele Crystal Blue și Black, care pun accent pe frumusețea intrinsecă a vieții. Ecranul măsoară 6.78 inch pe diagonală, în condițiile unui dreptunghi standard. Suprafața efectivă de afișare poate fi mai mică din cauza colțurilor rotunjite. Flawless Quad-curved Display reprezintă definiția Huawei pentru designul ecranelor de telefoane. HUAWEI nova 14 Pro are un display cu patru curburi, susținând tehnologia Display Turbo. “Pro Your Portrait”: De la instantaneu la creație Îmbunătățind experiența fotografiei de portret, HUAWEI nova 14 Pro lansează camera Ultra Chroma – o inovație prin care sunt înregistrate date de lumină multispectrală, oferind o acuratețe a culorilor cu 120% mai mare decât senzorii tradiționali RGB. De la machiajul subtil la nuanțele blânde ale apusului, camera adaugă realism și profunzime portretelor. Camera Ultra Portrait Autofocus de 50 MP oferă o focalizare instantanee și precisă, indiferent de condițiile de iluminare. Cu un zoom range de la 0.8x la 5x, o premieră în industrie, camera surprinde cu ușurință orice, de la prim-planuri până la fotografii de grup extinse. În plus, HUAWEI nova 14 Pro include funcția Ultra Speed Snapshot atât pentru camera frontală, cât și pentru cea principală, permițând captarea clară a scenelor dinamice și a portretelor în mișcare. Instrumentele AI îmbunătățesc și mai mult experiența oferită de acest smartphone. HUAWEI nova 14 Pro vine cu funcția AI Best Expression care selectează automat, dintr-o serie de fotografii, cele mai bune instantanee pentru fiecare persoană, transformând în cadre captivante imagini care altădată erau considerate inutilizabile. Experiență susținută de AI: Inteligentă, fără întreruperi, sigură Folosind o versiune îmbunătățită a EMUI, HUAWEI nova 14 Pro oferă o experiență de utilizare distractivă, inteligentă, sigură și eficientă. HUAWEI nova 14 Pro introduce, în premieră, Smart Controls Button, o comandă rapidă personalizabilă care oferă acces instant la aplicații și funcții printr-o dublă atingere, sporind semnificativ productivitatea. Experiența smart este completată de AI Gesture Control, o funcție exclusivă în industrie, care permite interacțiuni continue, fără atingere, prin Air Scroll și Grabshot, care au la bază inteligența artificială. Protecție confidențialității a fost regândită odată cu AI Messaging, care ascunde automat notificările sensibile. Centrul de confidențialitate și Centrul de securitate au fost actualizate și oferă protecție solidă printr-o gestionare inteligentă a accesului la date, detectarea riscurilor aplicațiilor și recomandări de securitate. Puternicul HUAWEI SuperCharge Turbo de 100W HUAWEI nova 14 Pro este alimentat cu HUAWEI SuperCharge Turbo de 100W, echipat cu AI Charging Temperature Control, ce reglează temperatura de încărcare cu o precizie mai mare – ajustări de la 1°C la 0,1°C. Sistemul inteligent previne supraîncălzirea, îmbunătățește siguranța și prelungește semnificativ durata de viață a bateriei. Sistemul oferă și protecție multicanal, precum încărcarea în timpul nopții și protecție împotriva supratensiunii, pentru a îmbunătăți și mai mult fiabilitatea încărcării. Dotat cu o baterie robustă de 5500mAh2, dispozitivul le permite utilizatorilor să rămână conectați pe parcursul zilelor aglomerate, fie că folosesc platformele de streaming, se joacă sau creează conținut. Preț și disponibilitate HUAWEI nova 14 Pro va fi disponibil în România începând din 15.01.2026 atât în magazinul online HUAWEI Store, cât și în rețeaua partenerilor autorizați, la prețuri începând de la 3.499 lei (plus serviciul HUAWEI Care+ și o reducere de 20% în perioada 15 ianuarie – 25 februarie). HUAWEI aduce împreună moda și tehnologia prin FreeClip 2, cea mai nouă inovație în materie de căști open-ear, care ajunge și în România În 2023, Huawei a redefinit peisajul audio prin lansarea primei generații de căști HUAWEI FreeClip. Ieșind din tiparele tradiționale de design TWS, compania a introdus un concept inovator de căști open-ear ear-clip, inspirate din estetica bijuteriilor și proiectate pentru confort de durată. Nu a fost vorba doar despre un produs nou, ci despre crearea unui nou gen de dispozitive audio purtabile. Prima generație a HUAWEI FreeClip a obținut rapid recunoașterea mondială datorită designului său distinctiv și abordării axate pe confort. A înregistrat peste 4 milioane de livrări la nivel global, a câștigat, în 2024, Good Design Award, în Japonia, și s-a bucurat de aprecieri din partea presei internaționale pentru redefinirea conceptului de căști open-ear. Căștile au ajuns acum la a doua generație, iar HUAWEI FreeClip 2 vor fi disponibile, în curând, pe piața din România. Concepute pentru a fi purtate întreaga zi, FreeClip 2 reflectă angajamentul constant al Huawei de a contura viitorul dispozitivelor audio printr-un design inovator, confort sporit și sunet smart. Utilizatorii se pot re-abona pentru a putea beneficia de un cupon în valoare de 150 de lei pe care îl pot utiliza la achiziționarea HUAWEI FreeClip 2. Detalii suplimentare despre disponibilitate, culori și prețuri urmează să fie anunțate.

Seria Huawei Mate 80 s-a lansat în China. Ecran de 8000 niți și sistem dual periscop pe Pro Max

seria-huawei-mate-80-s-a-lansat-in-china.-ecran-de-8000-niti-si-sistem-dual-periscop-pe-pro-max

Huawei a lansat oficial în China seria Huawei Mate 80, care aduce specificații tehnice solide, dar și câteva premiere pentru industria smartphone-urilor. Noua serie e formată din Mate 80, Mate 80 Pro, Mate 80 Pro Max și Mate 80 RS Ultimate Design. Potrivit Huawei Central, lansarea este un succes, telefoanele fiind de interes inclusiv pentru vedetele locale, nu doar pentru oamenii obișnuiți. Deocamdată, telefoanele sunt disponibile exclusiv pe piața chineză, dar am putea vedea o lansare globală în perioada următoare. Desigur, cu limitările de rigoare, fără servicii Google și fără 5G în afara Chinei. Toată seria este „motorizată” cu procesoare Kirin, proprietare Huawei. Mate 80 este echipat cu un cip Kirin 9020, versiunea de 12 GB a lui Mate 80 Pro aduce un cip 9030, iar versiunea de 16 GB oferă Kirin 9030 Pro. Mate 80 RS Ultimate Design are tot Kirin 9030 Pro. Deși nu există informații oficiale, modelul de vârf Kirin 9030 Pro ar fi fabricat de SMIC prin procesul N+3 și ar oferi o performanță echivalentă cu procesoarele de 5nm, potrivit PhoneArena. Alte surse spun că echivalența este mai degrabă cu 6nm, oricum un progres de la 7nm. Huawei Mate 80 Pro Max, luminozitate și camere periscop Cel mai excentric model, Huawei Mate 80 Pro Max, aduce unul dintre cele mai luminoase ecrane create vreodată. Conform DYPhotography, panoul OLED pe două straturi, așa-numita structură Tandem OLED, poate atinge o valoare de până la 8000 niți. Asta nu înseamnă că vei avea permanent o lanternă în buzunar, ci că o porțiune mică din ecran poate atinge acest nivel în anumite condiții. Totuși, tehnologia folosită ar trebui să aducă un avantaj evident în lumina directă a soarelui față de ceea ce găsești în acest moment pe piață. De asemenea, designul cu două straturi împarte sarcina electrică și termică, crescând eficiența și contrastul. Sistemul foto al Huawei Mate 80 Pro Max e format din patru camere, dintre care două sunt teleobiective periscop, o premieră în industrie. Camera principală de 50MP beneficiază de o diafragmă variabilă f/1.4-f/4.0, camera ultra-wide oferă 40MP (f/2.2), iar cele două camere periscop au câte 50MP fiecare. Una cu zoom optic 4x (f/2.1) și a doua cu zoom optic 6.2x (f/3.2). A nu se confunda cu telefoanele cu două teleobiective, din care doar unul includea periscop. Camera de selfie are un senzor de 13 MP, un obiectiv ultrawide de 18mm cu f/2.0 și autofocus. Tot sistemul de camere e construit sub titulatura XMAGE. Seria Huawei Mate 80 aduce baterii mai mari și încărcare rapidă. Valorile următoare au ca sursă informațiile GSMArena. Pe Pro Max avem o baterie de 6000 mAh, încărcare la 100 W pe fir și 80 W wireless. Pe Mate 80 RS Ultimate Design avem aceleași specificații ca la Pro Max. Pe modelul Pro, bateria e mai mica, de 5750mAh, dar încărcarea se păstrează de la Pro Max: 100 W pe fir și 80 W wireless. Pe modelul de bază Mate 80 bateria e de 5750mAh și încărcarea la 66 W pe fir și 50W wireless. Deși la prima vedere cifrele nu sunt impresionante pentru piața din China, în practică combinația dintre panoul OLED mai eficient și procesorul Kirin ar trebui să ofere o autonomie mai mare. Tot din informațiile HuaweiCentral, aflăm că modelele includ tehnologia de conectivitate 5A care asigură streaming video mai fluid și performanțe îmbunătățite în jocurile online multiplayer (MMO). Toate modelele au încărcare inversă wireless, dar și încărcare inversă pe fir, ceea ce e nu e o premieră pentru HUAWEI, dar e util ca telefonul să fie și baterie externă atunci când ai nevoie. Prețurile seriei Huawei Mate 80 în China pornesc de la aproximativ 570 euro pentru modelul de bază, 730 euro pentru Pro, 980 euro pentru Pro Max și 1.470 euro pentru RS Ultimate Design, potrivit GSMArena. Acoperă toată plaja de prețuri de la upper-midrange, la ultrapremium.

HUAWEI continuă colaborarea cu sportivi de elită: Patru campioni explorează potențialul smartwatch-urilor de ultimă generație

huawei-continua-colaborarea-cu-sportivi-de-elita:-patru-campioni-exploreaza-potentialul-smartwatch-urilor-de-ultima-generatie

HUAWEI anunță extinderea parteneriatelor cu sportivii de înaltă performanță, prin colaborarea cu Denisa Dragomir, campioană mondială la skyrunning, Darius Râpă, vicecampion mondial și european U20 la escaladă, Marian Florian Enache, campion olimpic la dublu vâsle, și Constantin Popovici, campion mondial la sărituri în apă de la mare înălțime. Cei patru și-au unit forțele pentru a arăta capabilitățile noilor smartwatch-uri HUAWEI – WATCH GT 6, WATCH GT 6 Pro și WATCH Ultimate 2 –, ceasuri dotate cu funcții inteligente adaptate unei game largi de sporturi. Noile smartwatch-uri HUAWEI sunt aliați de încredere pentru orice sportiv care își urmărește cu atenție performanțele din timpul antrenamentelor zilnice. Ceasurile inteligente devin veritabili susținători în procesul de pregătire fizică, monitorizând un întreg set de parametri de sănătate. În egală măsură, fiecare dintre smartwatch-uri se poate comporta ca un antrenor care ghidează utilizatorii în practicarea a peste 100 de sporturi. Seria HUAWEI WATCH GT 6 este echipată cu funcții de trail running, schi și golf, susținând mișcarea în aer liber, la nivel profesionist. În plus, WATCH GT 6 este prima serie de ceasuri inteligente care include funcția „cycling virtual power”, prin care cicliștii au acces în timp real la date despre efortul depus în timpul pedalării, oferite cu o precizie similară cu cea a unui contor de energie specializat. HUAWEI WATCH Ultimate 2 se distinge prin faptul că este primul smartwatch din industrie care permite scufundarea până la 150 de metri și suportă funcții audio și comunicarea subacvatică prin sonar. Ceasul răspunde însă și nevoilor celor care preferă activitățile în aer liber, având funcții special create pentru pasionații de expediții sau jucătorii de golf. Cei patru sportivi cu rezultate remarcabile au observat, prin propria experiență, modul în care inovațiile aduse de noile ceasuri HUAWEI susțin chiar și cele mai solicitante sesiuni de antrenament. Denisa Dragomir are un nou companion în procesul de pregătire fizică – HUAWEI WATCH GT 6 (41 mm) Denisa Dragomir este alergătoare montană de distanță lungă și antrenoare certificată în alergare. În vârstă de 33 de ani, sportiva are în palmares medalii de aur la Campionatele mondiale și europene de skyrunning și un titlu mondial la alergare montană. Denisa poartă la încheietură noul HUAWEI WATCH GT 6 (41 mm) „În sportul pe care îl practic, cursele implică mai mult decât alergarea. Este vorba și despre orientare, altitudine și adaptare la condiții imprevizibile. HUAWEI WTACH GT 6 m-a impresionat prin precizia GPS-ului, autonomia bateriei și faptul că îmi oferă date relevante despre starea mea fizică fără să mă scoată din ritm. Asta îl face valoros pentru mine”, a declarat Denisa Dragomir. Smartwatch-ul vine cu o variantă îmbunătățită a sistemului de poziționare GPS, HUAWEI Sunflower, care urmărește cu acuratețe parametri precum ritmul deplasării, distanța parcursă și diferența de altitudine, și poate înregistra coordonate ale unor rute foarte complexe. HUAWEI WATCH GT 6 include și o versiune actualizată a sistemului TruSense™, prin care sunt monitorizați indicatori despre starea fizică și emoțională a utilizatorului, printre care ritmul cardiac, variabilitatea ritmului cardiac (HRV), nivelul oxigenului din sânge, calitatea somnului sau nivelul de stres, și poate detecta aritmiile cardiace printr-o analiză a pulsului. WATCH GT 6 (41mm) are o autonomie a bateriei de până la 14 zile, în condiții de utilizare ponderată, și de până la o săptămână de folosire normală. Disponibil în cinci variante de culoare – Gold, Purple, White, Brown și Black – ceasul este un accesoriu ușor de integrat, în egală măsură, în ținute sport, casual sau elegante. Darius Râpă se bazează pe HUAWEI WATCH GT 6 Pro Health Insights, o imagine de ansamblu asupra stării generale a utilizatorului, precum și recomandări adaptate nevoilor fiecăruia. Din punctul de vedere al materialelor de fabricație și al designului, HUAWEI WATCH GT 6 Pro este un ceas care îmbină durabilitatea cu aspectul premium. Ecranul său, cu o luminozitate de până la 3.000 de niți, este fabricat din sticlă safir, carcasa – din aliaj de titan de calitate aeronautică, iar capacul posterior – din ceramică nanocristalină. Smartwatch-ul vine în trei opțiuni de culoare, Silver, Brown și Black, alături de curele asortate. Un alt aspect prin care se remarcă WATCH GT 6 Pro este autonomia bateriei: până la 21 de zile în condiții de utilizare redusă și 12 zile de utilizare normală. Marian Florian Enache și Constantin Popovici au testat noul HUAWEI WATCH Ultimate 2 în condiții dificile „HUAWEI WATCH Ultimate 2 este un smartwatch care m-a uimit cu adevărat. Să poți trimite mesaje sub apă, fără accesorii, e un game changer pentru sporturile acvatice. În competiții sau antrenamente în ape deschise, comunicarea în timp real poate face diferența în situații neprevăzute, ceea ce este un atu major. Iar faptul că pot urmări semnele vitale în permanență, chiar și după o săritură de la 27 de metri, îmi oferă mai mult control asupra corpului meu. Ultimate 2 e un partener de încredere pentru mine”, a declarant Constantin Popovici. HUAWEI WATCH Ultimate 2 este un dispozitiv conceput pentru a face față condițiilor extreme, iar Marian și Constantin au testat ceasul în astfel de situații, în antrenamentele lor. În structura smartwatch-ului se regăsesc 13 straturi de rezistență la apă și un orificiu de echilibrare, cu un sistem de detectare a presiunii, care sigilează deschiderile la contactul cu apa. Ceasul are o ramă din ceramică nanocristalină și o carcasă din metal lichid pe bază de zirconiu, acoperită cu o peliculă ultra-dură, care îi conferă o rezistență sporită la uzură și coroziune. Robustețea asigurată de materialele premium este echilibrată de un design elegant, care face din ceas un accesoriu potrivit atât pentru activitățile outdoor, cât și pentru contexte profesionale sobre. HUAWEI WATCH Ultimate 2 vine în două variante de culoare – Blue și Black. Pentru monitorizarea indicatorilor de sănătate, WATCH Ultimate 2 este prevăzut cu senzoul X-TAP, capabil să înregistreze, în timp real, printr-o apăsare cu vârful unui deget, date despre starea fizică a utilizatorului. X-TAP și modulul de super-senzor de pe spatele ceasului alcătuiesc împreună noul sistem TruSense™ de măsurare a parametrilor de sănătate, iar funcția Health Glance oferă un raport cuprinzător despre 11 indicatori, precum

HUAWEI MatePad 12 X, tableta care visează să fie tot (review)

huawei-matepad-12-x,-tableta-care-viseaza-sa-fie-tot-(review)

Întâi de toate, hai să vedem unde se poziționează HUAWEI MatePad 12 X în portofoliul producătorului. Dacă seria MatePad Pro este aia high-end iar SE e entry, pentru școală ziua și Netflix seara, între ele se strecoară acest MatePad 12 X, modelul de mijloc bun la toate. E un fel de flagship killer pe care poți să scrii, să desenezi, să editezi, dar și să stai pe canapea fără să simți că ții chiar un laptop în brațe. MatePad 12 X e o tabletă mare și subțire, cu un ecran de 12 inch, infim mai mică decât modelul Pro de 12.2, și cu peste un inch mai compactă decat „televizorul” MatePad Pro 13.2. Practic, e în zona aia în care ecranul e suficient de mare cât să lucrezi confortabil, dar nu atât de mare încât să ai nevoie de o geantă separată doar pentru tabletă. Dar dacă e să fim obiectivi, toate sunt astăzi mari. La fel ca la telefoane, ce numim azi „mic” sau „mediu” ar fi fost uriaș acum cinci-zece ani. Dacă vă mai aduceți aminte, primul iPad avea 9,7 inch în 2010 și ni se părea uriaș, deși marginile sale erau cât rama unui tablou. MatePad 12 X, deși are 12 inch, e mai subțire decât multe telefoane actuale și mai ușoară decât prima generație de iPad, la doar 555 de grame. Comparativ cu cele mai subțiri telefoane ale momentului, cu doar 1 mm peste Galaxy S25 Edge și cu 3mm mai mult decat Apple iPhone Air. Destul de bine zic! Corpul este complet metalic, realizat din aluminiu, cu o structura unibody care dă senzația de rigiditate. Huawei folosește o tehnica special de coating împrumutată din industria auto, care creează acel efect perlat, adica culoarea carcasei se schimbă ușor în funcție de unghiul in care cade lumina, trecând subtil prin mai multe nuanțe. E un efect deloc strident, si e exact genul de detaliu care atrage atentia fara sa fie totuși „in your face”. Tableta e disponibilă în alb și verde, iar noi am testat modelul verde. Spatele este simplu și pe el se regăsesc camera, contactele și sigla. Mai interesant este că Huawei au mutat contactele magnetice de pe muchia de jos, pe spate. Probabil în partea de jos erau mai expuse la frecare, iar mutarea le protejează mai bine și face conexiunea cu tastatura mai stabilă. Modulul camerei e în culoarea verde a carcasei, și adăpostește 2 camere plus flash, o alegere care mă surprinde puțin, pentru că par să fi acordat mai multă atenție acestui capitol decât e necesar la o tabletă. Camera principală are un senzor de 13 megapixeli si expunere f/1.8, iar cea de-a doua este un ultra-wide de 8 megapixeli și f/2.2. Tableta poate filma până 4K 30 fps, iar modulul include „di tăti”: HDR, panoramă, time-lapse, documente, chiar și mod Pro, pentru cine vrea să joace de-a fotograful cu tableta. Camera frontală e de 8 megapixeli cu f/2.2 și filmează Full HD la 30 fps. E bună pentru videoconferințe, cursuri online sau apeluri, iar Huawei a adăugat și mici „ajutoare” gen Beauty mode și Mirror Reflection. Are un unghi de cuprindere larg și asigură o expunere corectă, iar fără filtre arăți cam cum ești în realitate. În rest, designul este comun cu al tuturor celorlalte tablete Huawei: 6 difuzoare, un port USB-C poziționat spre spate, și butonul de power cu o dungă roșie pe marginea stângă, în vreme ce butonul de volum este pe muchia de sus. Totul este curat și echilibrat, fără artificii inutile, fix genul de design ergonomic care „curge” natural. Sunetul e clar și echilibrat, cu difuzoare care acoperă bine toate frecvențele, dar cu accent pe medii, ca acolo sunt vocile. Si poate nu întâmplător, având în vedere direcția înspre productivitate a acestei tablete. Mergând mai departe, ecranul e, fără discutie, piesa de rezistență a acestui model. Pentru că asta este de fapt o tabletă: un ecran. Avem un panou LCD de 12 inch de o calitate surprinzător de bună: rezoluție 2.8K, rată de refresh la 144 Hz, luminozitate de până la 1.000 de nits și culori saturate, contrast bun cu un nivel de detaliu excelent în conținutul video. E una dintre cele mai clare și mai luminoase tablete din segmentul ei, dovada că și un LCD bine făcut poate concura cu ecranele OLED mult mai scumpe. Dar partea cu adevărat interesantă e tehnologia PaperMatte, stratul ăla care îmbunătățește experiența la scris, desenat și citit. Este o suprafață texturată microscopic, menita sa reduca reflexiile parazite de pe ecran. Și nu doar atât, suprafața asta o imită bine pe cea a hârtiei. Când scrii cu stylusul, simți un soi de vibrație fină, ca de creion care alunecă pe foaie. Imaginea rămâne clară și în soare și sub becul de la birou, fără să mai vezi toate reflexiile din jur, dar si fără să îți mai poti verifica machiajul sau freza în ecranul stins. Huawei spune că ecranul elimină 99% din lumina parazită și are și certificare că îți obosește ochii mai puțin, chiar și după ore întregi de citit sau vizionat filme. Pe scurt, displayul e frumos, responsiv și confortabil pentru ochi, chiar dacă nu are vibrance-ul și profunzimea unui OLED. Huawei MatePad 12 X, în cifre Tableta e echipată cu noul chipset Kirin T92B, un CPU cu 12 nuclee împărțite în trei clustere, două de performanță la 2,4 GHz, șase medii la 2,0 GHz și patru de eficiență la 1,6 GHz, capabile să gestioneze dinamic sarcinile în funcție de consum și temperatură. Este construit pe o arhitectura de 5 nm și integrează și o unitate NPU dedicată inteligenței artificiale, folosită pentru recunoașterea scrisului, procesare foto și ajustări dinamice ale imaginii în timp real. MatePad 12 X rulează pe HarmonyOS 4.3, bazat la rândul său pe Andoid 12. Hardware-ul e completat de 12 GB de memorie RAM și 256 GB spațiu de stocare. Cat despre conectivitate, ea este cat se poate de actuala: tableta suportă Wi-Fi 7, Bluetooth 5.2 cu profil BLE și codecuri audio de înaltă

REVIEW HUAWEI Watch Fit 4 Pro – probabil cel mai bun smartwatch pentru cei mai mulți dintre noi. La un preț imbatabil, îți face și electrocardiogramă

review-huawei-watch-fit-4-pro-–-probabil-cel-mai-bun-smartwatch-pentru-cei-mai-multi-dintre-noi.-la-un-pret-imbatabil,-iti-face-si-electrocardiograma

Dacă am învățat ceva în cele câteva decenii petrecute în domeniul tehnologiei, un singur trend tinde să fie inevitabil. Tehnologia care astăzi este avansată sau revoluționară la un preț exorbitant, ”mâine” va ajunge într-un gadget semnificativ mai accesibil, la fel de utilă sau de bine integrată, dar la un preț corect. Așa a apărut HUAWEI Watch Fit 4 Pro, un ceas inteligent care tind să cred că este grozav pentru 9 din 10 persoane care își doresc un smartwatch. Dispozitivul din imaginile alăturate te ajută să fii pe fază când vine vorba de monitorizarea celor mai importante particularități legate de sănătate, dar este și andurant, frumos, un partener minunat în sesiuni sportive extinse. În plus, știe să realizeze și electrocardiograme similare cu cele generate de ceasuri de 2-3 ori mai scumpe. Designul pătrățos nu este neapărat pentru toată lumea, dar pe mine m-a încântat mult, iar câteva secunde de utilizare sau manipulare sunt suficiente pentru a conștientiza calitatea construcției și, dintr-un punct de vedere, viața lungă. Se simte și fain pe mână. HUAWEI Watch Fit 4 Pro recunoaște și măsoară o serie stufoasă de tipuri de exerciții fizice cu precizie REVIEW HUAWEI Watch Fit 4 Pro – Design și construcție – subțire, ușor, rezistent Watch Fit 4 Pro reușește un mix rar întâlnit între eleganță și robustețe. Carcasa de aluminiu aeronautic are doar 9,3 mm grosime, cântărește 30,4 g și este încadrată de un bezel din titan, metal cu raport rezistență-greutate excelent. Rama fină scoate în evidență ecranul AMOLED de 1,82 in cu densitate de 347 ppi și vârf de luminozitate de 3 000 niți, astfel încât textul rămâne lizibil la un picnic în miezul verii sau pe pârtie, sub ochelarii de soare. Fața este acoperită de sticlă de safir, o raritate în segmentul de preț, iar butonul-coroană digitală preia sarcinile de zoom și scroll fără ca degetele să îți obtureze informația. În laterale, difuzorul și microfonul sunt protejate de nano-sloți cu membrană hidrofobă, ceea ce explică certificarea 5 ATM și rezistența până la 40 m cu modul scufundări activat. Dacă tot poate fi achiziționat momentan cu o brățară suplimentară gratuit pe lângă cea textilă din poze, merită să știi că ambele se prind rapid prin pini quick-release, fără șurubelniță.  Materialele premium nu sunt doar pentru estetică. Rezistența la zgârieturi este comparabilă cu cea a unui Garmin de peste 3 000 lei sau a unui Apple Watch Ultra 2 apropiat și ca design, iar stratul oleofobic face ca amprentele să dispară după o simplă ștergere pe bluză. Sub carcasa metalică, un sistem de disipare pasivă menține temperatura internă sub 42 °C chiar și în sesiuni lungi de GPS, prevenind throttling-ul senzorilor optici. Brățara textilă de la HUAWEI Watch Fit 4 Pro îți lasă mâna să respire REVIEW HUAWEI Watch Fit 4 Pro – Sănătate și wellness – TruSense îți aduce EKG la un gest distanță Inima ceasului este TruSense, o platformă multi-senzor: fotopletismografie PPG de generația a treia, electrod pentru EKG, termistor de precizie și un micro-barometru capabil să detecteze variații milimetrice de presiune la încheietură. Cu o simplă atingere de 30 s primești traseu EKG, HRV, indice de rigiditate arterială și, dacă vrei, poți exporta PDF-ul direct în e-mail pentru medicul de familie. Cu acordul utilizatorului, monitorizarea SpO₂ (oxigen în sânge) este continuă, nu doar la cerere, iar algoritmul TruSeen 5.5 + compensează mișcările bruște prin analiză multi-spectrală a fluxului sanguin. În testele mele de alergare 5 km pe bandă, diferența față de un puls-oximetru de deget a fost sub 1 %, semn că plasarea senzorului și forma dreptunghiulară chiar fac contactul mai stabil. Somnul este analizat pe patru niveluri (Light, REM, Deep și Awake) și corelat cu parametrii respiratori. Dacă apar evenimente de apnee, aplicația îți trimite raport dimineața, alături de sfaturi personalizate de hidratare și orar de somn. Pentru utilizatoarele care țin evidența ciclului menstrual, Fit 4 Pro folosește variațiile subtile de temperatură și puls pentru a oferi predicții mai precise decât intrările manuale.  Pentru gestionarea stresului, ceasul calculează valoarea „Mind-Body Balance” pe baza HRV, pulsului și ratei respiratorii, apoi sugerează exerciții de respirație de 3-5 minute. Am observat că în zilele de muncă intensă sau stres suplimentar, în funcție de cum vrei să o percepi, scorul îmi scădea sub 60 și primeam o vibrație discretă să iau o pauză. După două sesiuni de respirație ghidată, scorul urca constant cu 8-10 puncte. HUAWEI Watch Fit 4 Pro te lasă să personalizezi informațiile afișate pe ecran REVIEW HUAWEI Watch Fit 4 Pro – Sport și navigație – GPS Sunflower, moduri pro și 10 zile de autonomie Tot hardware-ul sănătos n-ar conta la fel fără un GPS de încredere, iar aici intră în scenă antena Sunflower 2.0 dual-band L1/L5. În cetatea Sighișoarei, pe alei strâmte, printre clădiri cu pereții groși, ceasul a prins semnal în câteva secunde și a măsurat un traseu de câțiva kilometri cu o precizie impecabilă. Fit 4 Pro adaugă trei moduri premium: Golf: hărți preîncărcate pentru peste 15 000 de terenuri europene, cu distanțe până la green și hazarduri, plus urmărirea swing-ului. Trail Running: hărți offline color cu curbe de nivel, funcție backtrack și alertă haptică la abateri de traseu peste 15 m. Diving Freestyle: rezistență la 40 m, 20 de alerte configurabile pentru timp și adâncime, plus jurnal de scufundări sincronizat în cloud. Pe lângă acestea, ceasul recunoaște automat opt discipline (mers, alergare, canotaj, ciclism indoor, eliptică, coardă, înot bazin și înot ape deschise) și poate genera planuri de antrenament adaptate RAI (Running Ability Index). Bateria de 400 mAh livrează aproximativ 10 zile în utilizare mixtă (ecran adaptiv, o oră GPS/zi, SpO₂ continuu, 100 de notificări) și șapte zile cu AOD activ. Încărcarea pe baza wireless proprie îți duce acumulatorul la 100% în 60 min, dar după doar 15 min ai deja o zi departe de priză, valori suficiente înainte de o cursă lungă dacă ai uitat cablul acasă.  HUAWEI Watch Fit 4 Pro funcționează cu iPhone și Android folosind aplicația HUAWEI Health Europe REVIEW HUAWEI Watch Fit 4 Pro – Concluzie –

Huawei lansează cel mai subțire laptop pliabil de până acum – Ce știm despre MateBook Fold

huawei-lanseaza-cel-mai-subtire-laptop-pliabil-de-pana-acum-–-ce-stim-despre-matebook-fold

Huawei a dezvăluit recent un nou laptop pliabil impresionant, MateBook Fold, care stabilește noi standarde în materie de subțirime și portabilitate, după cum vei afla în cele ce urmează. Cu o grosime de doar 7,3 mm atunci când este complet deschis, dispozitivul rivalizează cu telefoanele moderne și devine astfel cel mai subțire laptop pliabil de pe piață în momentul lansării. Pentru comparație, Lenovo ThinkPad X1 Fold, unul dintre cele mai cunoscute laptopuri pliabile, are o grosime de 8,6 mm în modul deschis și 17,4 mm când este pliat. În cazul Huawei, MateBook Fold ajunge la 14,9 mm atunci când este închis, păstrând totodată o greutate redusă de doar 1,16 kg. MateBook Fold are display OLED de 18 inch și tastatură virtuală MateBook Fold de la Huawei integrează un singur ecran OLED de 18 inci, cu rezoluție 3.3K (3296 x 2472) și o luminozitate maximă de 1600 niți. Ecranul poate fi pliat la un unghi de 90 de grade, oferind o experiență similară unui laptop convențional, în care jumătatea inferioară devine o tastatură virtuală. Abordarea cu pricina elimină complet nevoia unei tastaturi fizice, ceea ce contribuie la designul ultra-subțire. Configurația hardware este și ea de nivel înalt, cu opțiuni de până la 32 GB memorie RAM și 2 TB spațiu de stocare. Laptopul este disponibil momentan doar pe piața din China, la un preț estimat de aproximativ 3.300 de dolari, scrie The Verge. Debutul HarmonyOS 5 pe PC MateBook Fold marchează inclusiv introducerea oficială a sistemului de operare HarmonyOS 5 pe laptopuri. Dezvoltat de Huawei ca alternativă la Android și Windows, sistemul de operare a fost necesar după ce compania chineză a pierdut accesul la Microsoft Windows în martie 2025, ca urmare a sancțiunilor impuse de guvernul SUA. HarmonyOS 5 a fost inițial lansat pe dispozitive mobile, dar Huawei a făcut trecerea la PC-uri, odată cu noua gamă MateBook. Pe lângă Fold, sistemul de operare se regăsește și pe noul MateBook Pro. Prin acest pas pe care îl ia, Huawei își consolidează poziția de jucător independent în ecosistemul IT global, încercând să ofere alternative proprii la tehnologiile americane restricționate. MateBook Fold devine astfel nu doar un experiment tehnologic, ci și o declarație strategică privind viitorul companiei în era post-sancțiuni, dacă se poate spune așa.

REVIEW HUAWEI WATCH 5 cel mai frumos smartwatch a devenit mai deștept ca niciodată. Cât de utilă este tehnologia X-TAP în acest gadget premium din titan și oțel

review-huawei-watch-5-cel-mai-frumos-smartwatch-a-devenit-mai-destept-ca-niciodata.-cat-de-utila-este-tehnologia-x-tap-in-acest-gadget-premium-din-titan-si-otel

HUAWEI are deja câțiva ani de când este lider de piață pe zona ceasurilor inteligente, dar asta nu înseamnă că renunță la ambiția constantă de a adresa pretențiile în materie de performanță și design ale celor mai exigenți dintre utilizatori. HUAWEI WATCH 5 este cea mai recentă manifestare a acestei ambiții, iar modul în care arată și funcționează include o serie stufoasă de motive de upgrade, începând cu tehnologia X-TAP și finisajele premium. De-a lungul anilor, am avut ocazia să testez la prima mână cele mai noi inovații în materie de smartwatch-uri marca HUAWEi și, de fiecare dată, am avut motive să fiu entuziasmat. Gadgeturile gigantului chinez din domeniul purtabilelor smart fac o treabă grozavă în a se diferenția de concurență și de a găsi media perfectă între funcționalitate și design. Aproape de fiecare dată, au venit cu brevete utile, certificări unice în piață și particularități pe care concurența pur și simplu nu le are. Cel mai simplu exemplu este prima serie HUAWEI Watch D care îți măsura tensiunea arterială când oamenii doar visau la o astfel de opțiune cu potențial de salvat vieți pe un ”banal” ceas. În orice caz, HUAWEI WATCH 5 duce mai departe tradiția brandului de inovație prin anduranță, calitate a construcției și un mix impresionant de dotări sport, aspect business și, nu în ultimul rând, elemente vitale de monitorizare a sănătății. REVIEW HUAWEI WATCH 5 cu senzorul X-TAP / foto: Playtech.ro REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Design & construcție – un clasic modern sculptat în materiale aeronautice La prima vedere, WATCH 5 este tot ce îți doreai de la un ceas premium: subțire, ușor, cu linii curbe ce amintesc discret de Kármán Line – granița imaginară dintre atmosferă și spațiu. Carcasa de 46 mm a versiunii testate este turnată din titan de calitate aerospatială, cu o duritate cu 50 % mai mare și o greutate cu aproape 45 % mai mică decât oțelul 904L. În realitate asta înseamnă că pe mână simți soliditate, nu masă inutilă. În față, ecranul LTPO 2.0 de 1,5 inchi (466 × 466 px) este protejat de safir sferic, iar luminozitatea atinge 3000 niți – un record absolut pentru un smartwatch. În soarele de mai, textul, hărțile sau mesajele rămân citibile fără să cauți umbră. Ramele laterale au fost ciupite la 1,8 mm, iar rata ecran–corp sare la 82,5 %. Dacă prima generație Watch părea deja imersivă, noul panou pur și simplu dispare în fața conținutului. Testul meu de birou–sală–terasă a evidențiat un alt detaliu subtil: finisajul mat al titanului respinge amprentele și nu devine rece nici după un duș rapid cu apă rece. Brățara de titan din pachet păstrează același tratament satinat și se ajustează cu pini rapizi, fără șurubelnițe. În cutie găsești zale de rezervă – o atenție rară chiar și la ceasuri tradiționale scumpe. REVIEW HUAWEI WATCH 5 la sală / foto: Playtech.ro REVIEW HUAWEI WATCH 5 – X-TAP – senzorul care transformă spatele ceasului în laborator medical de buzunar Dacă designul te-a convins să îl probezi, tehnologia X-TAP îți va arăta de ce merită să rămână pe mână. Vorbim despre primul sistem multi-senzor din industrie care combină ECG, PPG și un senzor de presiune într-o suprafață minusculă poziționată lateral. Printr-un simplu contact de cu vârful degetului, X-TAP deschide în 3 secunde „Health Glance”: nouă indicatori vitali (plus HRV), calculați în doar 60 de secunde. SpO₂ continuu, fără compromisuri De la pandemie încoace, saturația de oxigen a trecut din zona medicilor în rutina pasionaților de sport. Problema era, însă, fiabilitatea citirilor la încheietură. WATCH 5 detonează dilema: pune artera digitală la treabă. Apăsând senzorul, sângele din vârful degetului oferă un semnal optic mult mai curat, iar ceasul afișează trenduri în timp real, nu doar un snapshot. În testul meu de alergare pe bandă la timp de seară, valorile au scăzut de la 98 % la 93 % pe sprint și au urcat la 97 % în repaus – informații destul de imposibil de sesizat cu un senzor clasic de încheietură. ECG și rigiditate arterială Ținând degetul 30 de secunde pe X-TAP, ceasul înregistrează un traseu ECG și estimează rigiditatea arterială. Am comparat rezultatele cu un electrocardiograf portabil Omron – deviațiile au fost sub 1 bpm pe ritm și sub 5 ms pe HRV. Nu înlocuiește un consult cardiologic, dar te avertizează dacă apar extrasistole, fibrilație atrială sau rigiditate peste medie (indiciu timpuriu de hipertensiune). Un mini-check-up oriunde te prinde ziua Trebuie să recunosc, după două zile am prins gustul testului de dimineață. Există o fascinație aparte în a ține degetul apăsat 3 secunde, respiri de două ori și primești un raport colorat despre somn, ritm, stress și nivel de oxigen. Dacă un indicator sare în roșu, aplicația Huawei Health sugerează imediat măsuri – de la „hidratează-te” la „programează o pauză de respirație”. Pentru cine are părinți cu probleme cardiace, funcția poate trimite și alertă de afecțiune către un contact prestabilit. REVIEW HUAWEI WATCH 5 la îți monitorizează perfect activitatea / foto: Playtech.ro REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Interacțiuni inteligente – gesturi fără să atingi ecranul WATCH 5 introduce două gesturi noi: Double Slide și Double Tap. Aluneci degetul mare peste index de două ori pentru a schimba opțiunile, apoi ciocnești degetul de două ori pentru a confirma. În practică, răspunzi la telefon când cari cumpărături, oprești alarma în duș sau schimbi piesa pe bicicletă fără să muți mâna pe ecran. Sistemul recunoaște doar gesturi clare în doi pași – zero apeluri ratate din greșeală. REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Conectivitate phone-free – eSIM, Wi-Fi 6 și hărți offline Nu trebuie neglijat faptul că, în doar câteva momente, poți activa pe Watch 5 un eSIM direct din aplicația operatorului. În acest fel, ceasul și telefonul împart același număr, iar în weekend poți liniștit să lași telefonul acasă în timpul unei ture mai lungi pe coclauri. Primești apeluri, faci streaming prin Watch Music și, mai ales, te bucuri de navigație offline Petal Maps cu vibrații discrete la intersecții. De remarcat: modul eSIM scade autonomia cu aprox. 20 %, dar

China intră în lupta cu Windows și macOS: Huawei lansează HarmonyOS pentru PC

china-intra-in-lupta-cu-windows-si-macos:-huawei-lanseaza-harmonyos-pentru-pc

Huawei face un pas uriaș spre independența digitală și schimbă regulile jocului în industria sistemelor de operare. După ani de restricții impuse de Statele Unite și o luptă constantă pentru a-și păstra poziția în piața globală, gigantul chinez lansează HarmonyOS PC, un sistem de operare cu identitate proprie, gândit să rivalizeze direct cu Windows 11 și macOS. Cu o arhitectură complet dezvoltată in-house și o promisiune de integrare perfectă în ecosistemul Huawei, acest nou OS nu este doar un experiment local, ci o declarație de război tehnologic în toată regula. Anunțul a fost făcut oficial în cadrul unui eveniment dedicat, în care Zhu Dongdong, președintele diviziei de PC-uri și tablete Huawei, a prezentat sistemul sub numele HarmonyOS PC (sau Hongmeng Computer, în varianta pentru China). Direcția e clară: China vrea să rupă orice dependență de software-ul occidental și să impună propriul standard tehnologic global. HarmonyOS PC nu este un simplu port al sistemului mobil deja cunoscut. Este un OS complet nou, gândit special pentru desktopuri și laptopuri, cu o bază tehnologică proprie: HarmonyOS Base, Ecosystem și Experience – cei trei piloni care definesc identitatea sa. La baza tehnică se află kernel-ul proprietar HarmonyOS, acompaniat de motorul grafic Ark, responsabil pentru o interfață fluidă și responsivă. De asemenea, StarShield – sistemul integrat de securitate – promite o protecție avansată împotriva atacurilor cibernetice, un detaliu important în contextul geopolitic actual, unde securitatea datelor este o miză majoră. În ceea ce privește ecosistemul de aplicații, HarmonyOS PC vine cu peste 150 de aplicații native și suport pentru alte peste 2000 de aplicații universale. Printre acestea se regăsește și WPS Office, alternativa asiatică la Microsoft Office, deja preinstalată. Huawei pune astfel bazele unui ecosistem autosuficient, cu toate uneltele esențiale pentru utilizatorii de zi cu zi, dar și pentru mediul profesional. Integrare perfectă cu dispozitivele Huawei: un pas spre grădina închisă Unul dintre atuurile majore ale noului sistem este integrarea extinsă cu restul dispozitivelor Huawei. HarmonyOS PC poate comunica și colabora direct cu peste 1000 de device-uri și 800 de periferice – de la tastaturi și monitoare, până la imprimante, scannere și chiar electrocasnice inteligente. Asta înseamnă că, dacă folosești deja un telefon Huawei, o tabletă sau un smartwatch din același ecosistem, experiența va fi una fluentă, fără bariere între dispozitive. Este o strategie inspirată de succesul Apple, dar cu un twist local: Huawei mizează pe o abordare made in China pentru o piață din ce în ce mai puțin dependentă de Occident. Interfața grafică a sistemului pare să meargă pe principiul „schimbare cu pași mici”. În materialele promoționale apărute pe Weibo, dock-ul cu aplicații din partea de jos amintește clar de macOS – o mișcare probabil intenționată, care să ofere un teren familiar pentru utilizatorii care ar putea face tranziția de la Apple. Ambiții mari și semnale clare: Huawei nu mai vrea să depindă de nimeni Lansarea HarmonyOS PC este mai mult decât o simplă evoluție software – este o mișcare strategică majoră, cu implicații globale. Huawei își asumă un rol de pionier în China și vrea să devină un pol de putere tehnologică în afara influenței americane. Prin lansarea acestui sistem, compania transmite un mesaj clar: autonomia digitală este posibilă și este următorul mare pariu al Asiei. Pe termen lung, HarmonyOS PC ar putea schimba echilibrul pieței de sisteme de operare, mai ales dacă va primi sprijinul guvernamental și va fi impus pe calculatoarele vândute pe teritoriul chinez. În plus, dacă Huawei reușește să convingă dezvoltatorii globali să creeze aplicații compatibile, HarmonyOS poate deveni o alternativă reală pentru utilizatorii din afara Chinei. Pentru moment, sistemul este la început de drum, dar ambițiile sunt clare. Cu o infrastructură solidă, o integrare profundă în propriul ecosistem și un context geopolitic care favorizează soluțiile locale, HarmonyOS PC ar putea deveni în câțiva ani un competitor redutabil pentru Windows 11 și macOS. Dacă ești curios cum va arăta viitorul tehnologiei post-occidentale, HarmonyOS PC este primul pas spre un nou echilibru global. China tocmai a dat semnalul. Tu ești pregătit?