Mayar Sherif și Paula Badosa, în finala turneului Iași Open

mayar-sherif-si-paula-badosa,-in-finala-turneului-iasi-open

Jucătoarele Mayar Sherif, din Egipt și Paula Badosa, din Spania, vor disputa finala turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale în valoare de 246.388 de euro. În prima semifinală, jucătoarea egipteană Mayar Sherif, 30 de ani, locul 97 WTA, a învins-o în minimum de seturi pe singurul cap de serie ajuns în careul de ași, ucraineanca Oleksandra Oliynykova (26 de ani, numărul 52 mondial), favorită 3, scor 6-3, 6-1. Mayar Sherif, victorie scurtă cu favorita 3, Oleksandra Oliynykova Sherif o va întâlni duminică în marea finală pe jucătoarea spaniolă Paula Badosa, locul 115 WTA. Sportiva iberică în vârstă de 28 de ani s-a calificat în ultimul act după ce a învins-o în a doua semifinală pe slovena Tamara Zidansek, 28 de ani, numărul 148 mondial, scor 3-6, 7-5, 7-6 (1). A fost o semifinală cât o finală, extrem de spectaculoasă, cu răsturnări de scor, în care Badosa a închis meciul într-un tie-break pe care l-a dominat categoric, în uralele publicului. Zidansek a servit pentru meci la 5-4, dar și-a pierdut serviciul la zero, după care Badosa, mai lucidă pe final, s-a impus de o manieră clară în tie-break. Pentru Badosa, finala de la Iași va fi a doua consecutivă în circuit, după ce săptămâna trecută s-a impus în turneul WTA 125 de la Bastad. Anastasia Detiuc și Irina Khromacheva s-au calificat în finala probei de dublu Tot sâmbătă s-a disputat pe „Central” și a doua semifinală a probei de dublu. Perechea favorită 3 formată din Anastasia Detiuc (Cehia) și Irina Khromacheva a învins cuplul ceh favorit 2 Jesika Maleckova / Miriam Skoch 7-5, 6-4 și s-a calificat în ultimul act. Finala probei de dublu se va disputa duminică, 19 iulie, de la ora 15.00, între perechile Alina Charaeva (Armenia) / Zhibek Kulambayeva (Kazahstan) și Anastasia Detiuc (Cehia) / Irina Khromacheva, iar finala tabloului de simplu, dintre Mayar Sherif (Egipt) și Paula Badosa (Spania), va începe nu înainte de 17.30. Rezultatele zilei de sâmbătă, 18 iulie: Dublu / Semifinale [3] Anastasia Detiuc (Cehia) / Irina Khromacheva vs [2] Jesika Maleckova (Cehia) / Miriam Skoch (Cehia) 7-5, 6-4 Simplu / Semifinale Mayar Sherif (Egipt) vs [3] Oleksandra Oliynykova (Ucraina) 6-3, 6-1 Paula Badosa (Spania) vs Tamara Zidansek (Slovenia) 3-6, 7-5, 7-6 (1) Terenul Central start 15:00 Finala de dublu Alina Charaeva (Armenia) / Zhibek Kulambayeva (Kazahstan) vs [3] Anastasia Detiuc (Cehia) / Irina Khromacheva Finala de simplu Nu înainte de 17.30 Mayar Sherif (Egipt) vs Paula Badosa (Spania) Sorana Cîrstea, anunțul care răstoarnă tot despre retragere și pariul cu Andrei Pavel

Ilinca Amariei, victoria carierei la Iași Open! S-a calificat în premieră pe tabloul principal al unui turneu WTA

ilinca-amariei,-victoria-carierei-la-iasi-open!-s-a-calificat-in-premiera-pe-tabloul-principal-al-unui-turneu-wta

Prima zi a ediției a 5-a a turneului WTA 250 UniCredit Iași Open a venit cu vești împărțite pentru fanii tenisului. În cursul dimineții, Jaqueline Cristian, principala favorită a turneului, a fost nevoită să se retragă de pe tabloul principal, din cauza unei accidentări. Vestea bună a venit, însă, din partea ieșencei Ilinca Amariei, care a câștigat primul meci al zilei de pe „Central” și a obținut în premieră o calificare pe tabloul principal în circuitul WTA. În primul meci al zilei, contând pentru turul 2 al calificărilor, ieșeanca Ilinca Amariei, 23 de ani, locul 585 WTA, a câștigat duelul românesc cu Carmen Andreea Herea (20 de ani, locul 571 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-2 și a obținut biletul pentru tabloul principal. Pentru Ilinca Amariei, aceasta va fi prima participare pe un tablou principal în circuitul WTA. Tot în meciul decisiv, Irina Fetecău (30 de ani, 1.312 WTA) a fost învinsă de favorita 5, Elina Avanesyan (23 de ani, numărul 211 mondial), finalistă în 2024 la Iași, scor 6-2, 6-2. Favoritele Petra Marcinko și Anna Bondar, calificate în optimi Luni s-au disputat și primele patru meciuri de pe tabloul de simplu, iar favoritele Petra Marcinko (Nr. 2) și Anna Bondar (7) au făcut pasul spre optimile de finală. Croata Petra Marcinko (20 de ani, locul 47 WTA) a învins-o în trei seturi pe mult mai experimentata Nadia Podoroska, din Argentina (29 de ani, numărul 574 mondial, dar fost număr 36 în 2021), scor 6-2, 3-6, 6-4, iar jucătoarea maghiară Anna Bondar (29 de ani, locul 73 WTA) a trecut în minimum de seturi de iberica Sara Sorribes Tormo (29 de ani, 124 WTA), 7-5, 6-4. Tot luni au mai făcut pasul în optimi Alina Charaeva și Clara Burel, din Franța. Jaqueline Cristian s-a retras din motive medicale Jaqueline Cristian, locul 37 WTA, principala favorită a turneului WTA 250 Iași Open, și-a anunțat luni dimineață retragerea din concurs, din motive medicale. Venită la Iași încă de sâmbătă, Jaqueline a efectuat câteva antrenamente la Baza Sportivă Ciric, participând chiar și la tragerea la sorți a tabloului principal. Doar că, după antrenamentul de duminică seară, Jaqueline Cristian a simțit o durere la genunchi și a decis să se retragă, pentru a nu risca. La ediția din 2025 a turneului de la Iași, Jaqueline a ajuns până în semifinale, fază în care a fost eliminată chiar de Irina Begu, cea care avea să câștige trofeul. Gabi Ruse, Miriam Bulgaru și Ilinca Amariei joacă marți pentru un loc în optimi Ziua de marți va fi una plină la Iași Open, cu 14 meciuri în program, 12 de pe tabloul principal de simplu și două din primul tur al probei de dublu. În primul meci al zilei de pe „Central”, Gabriela Ruse, favorită 6, o va întâlni pe jucătoarea spaniolă Kaitlin Quevedo, Yulia Putintseva, din Kazahstan, va juca în al doilea meci cu americanca Claire Liu, după care va intra pe teren Miriam Bulgaru, pentru duelul din primul tur cu Elena Pridankina. Nu înainte de ora 17.30, Paula Badosa, din Spania, fost număr 2 mondial, va juca cu ucraineanca Anhelina Kalinina, favorită 4, iar în ultimul meci al zilei de pe Arena Centrală ieșeanca Ilinca Amariei va disputa cel mai important meci al carierei, cu franțuzoaica Elsa Jacquemot, a opta favorită. Rezultatele zilei de luni, 13 iulie: Calificări – Turul 2 [WC] I. Amariei (ROU) vs C. A. Herea (ROU) 3-6, 6-4, 6-2 [1] L. Romero Gormaz (ESP) vs Z. Kulambayeva (KAZ) 6-1, 6-4 [4] E. Pridankina vs G. Garcia Perez (ESP) 6-1, 6-1 [5] E. Avanesyan (ARM) vs [WC] I. Fetecau (ROU) 6-2, 6-2 [2] C. Liu (USA) vs [9] I. Oz (TUR) 6-4, 6-1 [7] A. Ibragimova vs [3] V. Lepchenko (USA) 6-3, 6-4 Simplu – Turul 1 [7] A. Bondar (HUN) vs [WC] S. Sorribes Tormo (ESP) 7-5, 6-4 [WC] C. Burel (FRA) vs [LL] V. Lepchenko (USA) 2-6, 7-5, 6-3 [2] P. Marcinko (CRO) – [WC] N. Podoroska (ARG) 6-2, 3-6, 6-4 A. Charaeva vs V. Jimenez Kasintseva (AND) 6-0, 6-1 Dublu – Turul 1 [2] J. Maleckova (CZE) / M. Skoch (CZE) vs [WC] A. I. Anghel (ROU) / D. Simionescu (ROU) 6-1, 6-2 [3] A. Detiuc (CZE) / I. Khromacheva vs M. Bulgaru (ROU) / M. S. Popa (ROU) 6-3, 6-0 L. Zaar (SWE) / K. Zimmermann (BEL) vs O. Gavrila (ROU) / A. Prisacariu (ROU) 6-4, 6-3 Programul zilei de marți, 14 iulie: Terenul Central start 12:00 K. Quevedo (ESP) vs [6] E. Ruse (ROU) [9] Y. Putintseva (KAZ) vs [Q] C. Liu (USA) [WC] M. Bulgaru (ROU) vs [Q] E. Pridankina NB 5:30 PM P. Badosa (ESP) vs [4] A. Kalinina (UKR) [Q] I. Amariei (ROU) vs [8] E. Jacquemot (FRA) Terenul 5 start 12:00 [Q] E. Avanesyan (ARM) vs M. Uchijima (JPN) M. Sherif (EGY) vs D. Galfi (HUN) [3] O. Oliynykova (UKR) vs [LL] I. Oz (TUR) [5] P. Udvardy (HUN) vs [Q] L. Romero Gormaz (ESP) K. Kawa (POL) vs S. Waltert (SUI) Terenul 6 start 12:00 E. Arango (COL) vs T. Zidansek (SLO) D. Salkova (CZE) vs [Q] A. Ibragimova After suitable rest N. Fossa Huergo (ARG) / L. Salden (BEL) vs M. Uchijima (JPN) / E. Webley-Smith (GBR) A. Moratelli (ITA) / N. Podoroska (ARG) vs M. Ayukawa (JPN) / K. Morisaki (JPN)

Paula Badosa e în sferturi la Iași Open, după o revenire spectaculoasă în fața unei jucătoare venite din calificări

paula-badosa-e-in-sferturi-la-iasi-open,-dupa-o-revenire-spectaculoasa-in-fata-unei-jucatoare-venite-din-calificari

Turneul WTA 250 UniCredit Iași Open și-a desemnat, joi, ultimele patru sfertfinaliste, toate cele patru favorite prezente pe „Central” obținând calificarea între cele mai bune opt jucătoare ale concursului de la Iași. În primul meci al zilei de pe „Central”, egipteanca Mayar Sherif (30 de ani, locul 97 WTA), a învins-o pe jucătoarea spaniolă Kaitlin Quevedo (20 de ani, numărul 100 mondial), scor 6-3, 7-6 (2) și o va întâlni în sferturi pe favorita 9, Yulia Putintseva, din Kazahstan (31 de ani, numărul 82 mondial). Mayar Sherif și Oleksandra Oliynykova, victorii în minimum de seturi Tot în minimum de seturi s-a impus și favorita 3, ucraineanca Oleksandra Oliynykova (26 de ani, 52 WTA), 6-1, 6-2 cu Elena Pridankina (20 de ani), cea care în primul tur a eliminat-o pe Miriam Bulgaru. În sferturi, Oliynykova va juca cu Clara Burel, din Franța (25 de ani, locul 630 WTA), beneficiară de wild-card. Ilinca Amariei pierde în primul tur la UniCredit Iași Open, dar face turneul carierei pe zgura de la Ciric Paula Badosa revine spectaculos în decisiv în fața Alevtinei Ibragimova și se califică în sferturi În cel mai așteptat meci al zilei, jucătoarea spaniolă Paula Badosa, fost număr 2 mondial, favorita publicului de la Baza Sportivă Ciric, a avut nevoie de set decisiv pentru a trece de Alevtina Ibragimova (21 de ani, locul 275 WTA), venită din calificări. Badosa, 28 de ani, numărul 115 mondial, s-a impus cu destule emoții, scor 7-6 (5), 1-6, 6-4, după ce a revenit în decisiv de la 1-4. În sferturi, Paula Badosa, cea mai titrată sportivă prezentă la toate cele cinci ediții ale turneului de la Iași, o va întâlni pe favorita 5, Panna Udvardy, din Ungaria (27 de ani, numărul 71 mondial). Aceasta a învins-o în optimi pe poloneza Katarzyna Kawa, 33 de ani, locul 142 WTA. scor 1-6, 7-5, 6-2. Vineri sunt programate cele patru sferturi de finală la UniCredit Iași Open, cu începere de la ora 13.00. Rezultatele zilei de joi, 16 iulie: Simplu / Optimi M. Sherif (EGY) vs K. Quevedo (ESP) 6-3, 7-6 (2) [3] O. Oliynykova (UKR) vs [Q] E. Pridankina 6-1, 6-2 P. Badosa (ESP) vs [Q] A. Ibragimova 7-6 (5), 1-6, 6-4 [5] P. Udvardy (HUN) vs K. Kawa (POL) 1-6, 7-5, 6-2 Dublu / Sferturi [2] J. Maleckova (CZE) / M. Skoch (CZE) vs N. Fossa Huergo (ARG) / L. Salden (BEL) 6-3, 4-6, 17-15 [1] M. Kempen (BEL) / A. Panova OR [WC] vs A. Moratelli (ITA) / N. Podoroska (ARG) 6-2, 6-2 A. Charaeva (ARM) / Z. Kulambayeva (KAZ) vs G. Garcia Perez (ESP) / A. Ibragimova 6-2, 7-5 Programul zilei de vineri, 17 iulie: Terenul Central start 13:00 [9] Y. Putintseva (KAZ) vs M. Sherif (EGY) [3] O. Oliynykova (UKR) vs [WC] C. Burel (FRA) NB 5:30 PM [5] P. Udvardy (HUN) vs P. Badosa (ESP) T. Zidansek (SLO) vs [2] P. Marcinko (CRO) Terenul 5 start 16:00 [1] M. Kempen (BEL) / A. Panova vs A. Charaeva (ARM) / Z. Kulambayeva (KAZ)

Irina Begu joacă pentru trofeu la Iași Open. Adversara sa a eliminat deja două românce în drumul spre finală

irina-begu-joaca-pentru-trofeu-la-iasi-open.-adversara-sa-a-eliminat-deja-doua-romance-in-drumul-spre-finala

Jucătoarea română Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) și elvețianca Jil Teichmann (28 de ani, numărul 102 mondial) vor juca astăzi, de la ora 17.30, cu trofeul pe masă la UniCredit Iași Open, turneu de categorie WTA 250 cu premii totale în valoare de 239.212 de euro. Pentru Irina Begu, favorită 7, va fi a doua finală la Iași, după cea din 2023 (WTA 125), pierdută în fața Anei Bogdan. În urmă cu doi ani, Begu o învinsese în drumul său către finală chiar pe elvețianca Jil Teichmann, adversara sa de astăzi. Begu s-a impus atunci în sferturile de finală cu 1-6, 6-4, 6-0. Ca și la ediția din acest an, elvețianca era favorită 6 a turneului, în timp ce Irina Begu era prima pe lista capilor de serie. Irina Begu, la a doua finală la Iași Sâmbătă, Irina Begu, favorită 7 la Iași, a învins-o în semifinale pe Jaqueline Cristian (27 de ani, numărul 51 mondial), favorită 2, scor 6-4, 6-4 și are șansa unui nou trofeu în circuit după cel cucerit în urmă cu trei ani la Palermo. De cealaltă parte, elvețianca Jil Teichmann (28 de ani, numărul 102 mondial), a șasea favorită, ne-a răpit visul unei finale românești și a învins-o pe Sorana Cîrstea (35 de ani, 166 mondial) în semifinale, scor 6-4, 6-3. Finala dintre Irina Begu și Jil Teichmann va începe nu înainte de ora 17.30, în timp ce finala de dublu dintre perechile Veronica Erjavec (Slovenia) / Panna Udvardy (Ungaria) și Maria Lourdes Carle (Aagentina) / Simona Waltert (Elveția) este programată la ora 15.00. Jil Teichmann a eliminat două românce până în finală Ambele finaliste au avut câte două meciuri de trei seturi până în ultimul act. Elvețianca a revenit de fiecare dată de la set pierdut, în primul tur cu Miriam Bulgaru și în sferturi cu Simona Waltert, în timp ce Begu a revenit la rândul său în optimi cu Victoria Jimenez Kasintseva, după ce a cedat primul act, având nevoie de decisiv și în sferturi, cu Anna Siskova, din Cehia. De remarcat că Teichmann a eliminat deja două românce la această ediție, pe Miriam Bulgaru, în primul tur, și pe Sorana Cîrstea, în semifinale. Irina Begu revine în Top 100 după turneul foarte bun făcut la Baza Sportivă Ciric Campioana va primi 250 de puncte WTA și 31.565 de euro, în timp ce finalista va rămâne cu 163 de puncte WTA și un cec în valoare de 18.685 de euro. După calificarea în finală la Iași, Irina Begu a urcat de pe locul 110 WTA până pe 97, iar dacă va triumfa în finală va ajunge pe locul 82. De cealaltă parte, elvețianca Teichmann a urcat de pe 102 pe locul 80, iar dacă va câștiga finala va ajunge pe locul 71. Și semifinalistele Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au realizat ascensiuni importante după parcursul de la Baza Sportivă Ciric. Sorana a urcat 30 de poziții, până pe locul 136, iar Jaqueline a ajuns pe cea mai bună poziție din carieră, 48. Parcursul celor două finaliste: Irina Begu Turul 1: 6-1, 6-2 cu Nao Hibino (Japonia) Optimi: 3-6, 6-3, 6-3 cu Victoria Jimenez Kasintseva (Andorra) Sferturi: 6-2, 3-6, 7-5 cu Anna Siskova (Cehia) Semifinale: 6-4, 6-4 cu Jaqueline Cristian (favorită 2) Jil Teichmann Turul 1: 1-6, 7-6 (2), 6-1 cu Miriam Bulgaru (România) Optimi: 7-6 (5), 6-2 cu Maja Chwalinska (Polonia) Sferturi: 5-7, 6-1, 7-5 cu Simona Waltert (Elveția) Semifinale: 6-4, 6-3 cu Sorana Cîrstea (România) Parcursul perechilor finaliste până în ultimul act: Veronica Erjavec (Slovenia) / Panna Udvardy (Ungaria) Turul 1: 6-4, 6-2 cu Naima Karamoko (Elveția) / Lian Tran (Olanda) Sferturi: 7-5, 6-1 cu Maja Chwalinska (Polonia) / Anastasia Detiuc (Cehia), favorite 4 Semifinale: 7-5, 6-0 cu Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Alicia Herrero Linana (Spania) Maria Lourdes Carle (Aagentina) / Simona Waltert (Elveția) Turul 1: 7-6 (6), 6-4 cu Ines Ibbou (Algeria) / Bibiane Schoofs (Olanda) Sferturi: 3-6 6-2, 10-7 cu Quinn Gleason (USA) / Ingrid Martins (Brazilia), favorite 2 Semifinale: 6-0, 6-4 cu Emily Appleton (Marea Britanie) / Isabelle Haverlag (Olanda), favorite 3 Programul de duminică, 20 iulie: Terenul Central / Start ora 15.00 Finala de dublu Veronica Erjavec (Slovenia) / Panna Udvardy (Ungaria) vs Maria Lourdes Carle (Aagentina) / Simona Waltert (Elveția) Finala simplu / Nu înainte de 17.30 [6] Jil Teichmann (Elveția) vs [7] Irina Begu (România) Foto: Cristina Huțu Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, … citește mai mult

Irina Begu s-a calificat în optimi la UniCredit Iași Open. Ana Bogdan și Miriam Bulgaru, eliminate în primul tur

irina-begu-s-a-calificat-in-optimi-la-unicredit-iasi-open.-ana-bogdan-si-miriam-bulgaru,-eliminate-in-primul-tur

Irina Begu este prima jucătoare din România calificată în optimi la UniCredit Iași Open, turneu de categorie WTA 250 dotat cu premii totale de 239.212 de euro. Favorită 7 la Iași, Irina Begu, 34 de ani, locul 110 WTA, a învins-o fără emoții în primul tur pe jucătoarea niponă Nao Hibino (30 de ani, numărul 175 mondial), scor 6-1, 6-2, după o evoluție solidă, meciul întinzându-se pe durata a 69 de minute. Irina Begu, calificare fără emoții în optimi pe zgura de la Iași În optimi, Begu o va întâlni pe învingătoarea dintre marea surpriză a calificărilor, adolescenta de doar 15 ani Giulia Safina Popa, venită din calificări, locul 1.225 WTA și Victoria Jimenez Kasintseva, din Andorra (19 ani, 130 WTA). În schimb, Miriam Bulgaru și Ana Bogdan au fost eliminate în primul tur. Miriam Bulgaru (26 de ani, locul 219 WTA) a cedat în trei seturi în fața elvețiencei Jil Teichmann (27 de ani), numărul 102 mondial, favorită 6, scor 1-6, 7-6 (2), 6-1. Miriam a câștigat clar primul set, cu 6-1 și a servit de două ori pentru meci, la 5-4 și 6-5 în setul secund, însă de fiecare dată elvețianca a făcut rebreak și s-a impus în cele din urmă în tie-break. Decisivul nu a avut istoric, iar Teichmann, fostă număr 21 mondial, s-a impus cu 6-1 și s-a calificat în optimi, fază în care va da peste poloneza Maja Chwalinska. Ana Bogdan, dublă campioană la Iași, învinsă în primul tur În ultimul meci al serii, Ana Bogdan, 32 de ani, locul 239 WTA, a fost învinsă în două seturi de Varvara Gracheva, din Franța (24 de ani, numărul 106 mondial), favorită 5, scor 7-5, 6-2. În optimi, Gracheva o va întâlni pe câștigătoarea dintre Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu. Ana Bogdan a câștigat doi ani la rând turneul de la Iași, în 2022 și 2023, ambele concursuri de categorie WTA 125. Giulia Safina Popa, marea surpriză a turneului de la Iași Marea revelație de până acum a turneului de la Iași este Giulia Safina Popa. În vârstă de doar 15 ani, Giulia Safina Popa, locul 1.225 WTA, a furnizat două mari surprize în calificări, reușind să ajungă pe tabloul principal cu două victorii spectaculoase în fața unor favorite. În primul tur, Giulia a trecut în două seturi de Andrea Lazaro Garcia, din Spania (30 de ani, locul 186 WTA), principala favorită, scor 7-6 (10), 6-4, iar luni a învins-o și pe favorita 9, italianca Silvia Ambrosio (29 de ani, numărul 278 mondial), scor 7-6 (5), 1-6, 6-3. Aflată pentru prima dată pe tabloul principal la un turneu WTA, Popa va juca în primul tur cu Victoria Jimenez Kasintseva, din Andorra (19 ani, 130 WTA). Alte două jucătoare din România au pierdut în turul 2 al calificărilor. Ilinca Amariei a cedat în două seturi la Alicia Herrero Linana (Spania, 6-3, 6-1, iar Georgia Crăciun a fost eliminată de Margaux Rouvroy (Franța), favorită 11, scor 0-6, 6-3, 6-4. Rezultatele înregistrate luni, 14 iulie, la UniCredit Iași Open: Calificări – Turul 2 Alicia Herrero Linana (Spania) – [WC] Ilinca Amariei (România) 6-3, 6-1 [11] Margaux Rouvroy (Franța) – Georgia Crăciun (România) 0-6, 6-3, 6-4 [WC] Giulia Safina Popa (România) – [9] Silvia Ambrosio (Italia) 7-6 (5), 1-6, 6-3 Daria Lodikova – [3] Selena Janicijevic (Franța) 7-6 (4), 7-6 (8) Anna Siskova (Cehia) – [8] Aliona Bolsova (Spania) 3-6, 6-3, 6-0 [6] Irene Burillo (Spania) – [12] Mia Ristic (Serbia) 5-7, 7-5, 7-5 Simplu – Turul 1 [6] Jil Teichmann (Elveția) – [WC] Miriam Bulgaru (România) 1-6, 7-6 (2), 6-1 [7] Irina Begu (România) – Nao Hibino (Japonia) 6-1 [5] Varvara Gracheva (Franța) – [WC] Ana Bogdan (România) 7-5, 4-1 Jana Fett (Croația) – Veronika Erjavec (Slovenia) 7-6 (6), 6-2 Maja Chwalinska (POL) – Iryna Shymanovich 4-6, 6-4, 6-2 [3] Ann Li (USA) – Guyomar Maristany Zuleta De Reales (ESP) 3-6, 6-2, 6-2 Dublu – Turul 1 Maria Lourdes Carle (Argentina) / Simona Waltert (Elveția) – Innes Ibbou (Algeria) / Bibiane Schoofs (Olanda) 7-6 (6), 6-4 Veronika Erjavec (Slovenia) / Panna Udvardy (Ungaria) – Naima Karamoko (Elveția) / Lian Tran (Olanda) 6-4, 6-2 (Narcis POHOAȚĂ) Foto: Cristina Huțu, Iași Open Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, … citește mai mult