O femeie din Iași a fost arestată de Ignat, după ce și-a înjunghiat soțul. Măcar a scăpat porcul

o-femeie-din-iasi-a-fost-arestata-de-ignat,-dupa-ce-si-a-injunghiat-sotul.-macar-a-scapat-porcul

Scene halucinante la Iași. O femeie a fost arestată chiar de Ignat, după ce și-a înjunghiat soțul. Între cei doi soți existau frecvent conflicte, însă, de data aceasta, totul a degenerat. Sărbătorile de iarnă o vor găsi pe femeie în spatele gratiilor Situație incredibilă! O femeie din județul Iași a fost arestată chiar în ziua de Ignat, după ce și-a înjunghiat soțul. Doina Paveliuc are 56 de ani și locuiește alături de soțul ei într-o casă din Podu Iloaiei. În familia celor doi, scandalurile ar fi fost la ordinea zilei, iar în luna octombrie polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului ei. Tot atunci, însă, femeia a cerut ca ordinul să fie ridicat, împăcându-se cu bărbatul. O vreme, lucrurile au mers probabil mai bine. Până pe 16 decembrie, când, în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi, femeia a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat în abdomen. Atacul conjugal, tratat cu amuzament de localnici Localnicii din Podu Iloaiei au glumit pe seama incidentului și au făcut aluzie că femeia și-a înjunghiat soțul, în loc să înjunghie porcul. „Ei se certau de mult. A fost mereu scandal la ei… Poate de la băutură, poate nu. Pe ea au arestat-o de Ignat. Măcar a scăpat porcul… Nici nu știu ce să zic, facem haz de necaz. Din ce am auzit, i-a băgat cuțitul în burtă, dar nu e așa grav”, a spus un localnic din Podu Iloaiei. Trebuie precizat că, pe 20 decembrie, românii marchează una dintre cele mai puternice și vechi sărbători ale iernii: Ignatul, cunoscut și sub numele de Ignatul porcilor, Ihnatul sau Inătoarea. Această zi deschide, în calendarul popular, seria marilor sărbători de iarnă, care se încheie abia după Bobotează și Sfântul Ioan. Obiceiul tăierii porcului își are originea în tradițiile Romei antice, în timpul Saturnaliilor (17-30 decembrie), sărbători dedicate zeului Saturn, protector al semănăturilor și al belșugului. Porcul era considerat întruchiparea acestei divinități, iar sacrificarea lui simboliza moartea și renașterea naturii, la cumpăna dintre ani. Deși astăzi este asociată aproape exclusiv cu ritualul tăierii porcului, sărbătoarea Ignatului are rădăcini mult mai adânci, împletind credințe păgâne străvechi cu semnificații creștine. O femeie din Iași a fost arestată de Ignat, după ce și-a înjunghiat soțul Chiar de Ignat, femeia care și-a înjunghiat soțul a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în dosarul de urmărire penală, în ceea ce o privește pe inculpata Paveliuc Doina și, în consecință: În baza dispozițiilor art. 226 din Codul de procedură penală, raportat la art. 202 Cod de procedură penală și art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatei Paveliuc Doina, în prezent aflată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Iași, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor sub forma violenței în familie, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.12.2025, până la data de 18.01.2026, inclusiv”, au stabilit judecătorii de la Tribunalul Iași. Iată că o femeie din Iași a fost arestată de Ignat, după ce și-a înjunghiat soțul. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Director de colegiu din Iași, acuzat de luare de mită pentru transferul unui elev. Ce s-a întâmplat la Curtea Supremă

director-de-colegiu-din-iasi,-acuzat-de-luare-de-mita-pentru-transferul-unui-elev.-ce-s-a-intamplat-la-curtea-suprema

Potrivit Ziarul de Iași, Curtea Supremă a intervenit decisiv în dosarul DNA care îl viza pe directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, din Iași. Concret, judecătorii au anulat aproape tot rechizitoriul întocmit de procurori, invocând o decizie luată de Înalta Curte de Casație și Justiție în iunie 2025. Din câte se pare, procurorii DNA au termen 5 zile să se decidă dacă merg mai departe cu rechizitoriul complet schimbat de către Curtea Supremă sau cer înapoi dosarul pentru a reface probatoriul. Ce mită a primit directorul Gheorghiță Nistor Directorul CN „Vasile Alecsandri”, Gheorghiță Nistor, a fost trimis în judecată în 2023. Împreună cu el mai sunt inculpate Andreia Sănătescu, educatoare la grădinița cu program prelungit nr. 12, și directoarea acestei unități de învățământ, Anca Ariton. Procurorii au arătat în rechizitoriu că Nistor ar fi primit 300 de euro de la Sănătescu, care voia să-și transfere fiul în clasa a X-a la renumitul colegiu. „Afacerea” a fost intermediată de Anca Ariton, care îl știa pe directorul Nistor. Ca director, Gheorghiță Nistor monitoriza procedura de transfer a elevilor și avea posibilitatea să obțină variante de subiecte date la examenele de transfer în anii anteriori. De asemenea, tot el selecta și numea profesorii care făceau parte din comisia de elaborare a subiectelor, pe care le putea obține înainte de examen. Nistor a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, Sănătescu, pentru dare de mită, iar Ariton, pentru complicitate la această faptă. Citește aici motivele pentru care Curtea Supremă a „spulberat” rechizitoriul procurorilor DNA.

Băuți, fără permis sau cu autoturismele neconforme. Așa au fost prinși mai mulți șoferi în urma unor controale ale polițiștilor din Iași

bauti,-fara-permis-sau-cu-autoturismele-neconforme.-asa-au-fost-prinsi-mai-multi-soferi-in-urma-unor-controale-ale-politistilor-din-iasi

Polițiștii ieșeni au desfășurat noi controale în trafic. În urma acestora, mai mulți șoferi au fost sancționați, iar unii dintre ei s-au ales cu dosar penal. Totodată, mai multe autoturisme au fost retrase din circulație Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept. Au fost efectuate 16 testări alcoolscopice, au fost verificate 16 autovehicule și au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, iar 15 pentru alte abateri, în valoare de 7.265 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, o femeie de 55 de ani a condus autoturismul pe bd. Regele Mihai I al României din municipiul Iași, iar într-o intersecție nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul, care se deplasa pe drumul prioritar. Astfel, aceasta a fost sancționată contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 60 de zile. Băuți, fără permis sau cu autoturismele neconforme Tot polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au oprit, în trafic, un autoturism, care se deplasa în municipiul Iași. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 47 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. S-a ales cu dosar penal Beat la volan a fost prins un bărbat și la Târgu Frumos. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au oprit, în trafic, un autoturism, care se deplasa în orașul Târgu Frumos. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 53 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Băuți, fără permis sau cu autoturismele neconforme, așa au fost prinși mai mulți șoferi din Iași, iar controalele vor continua și în perioada următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

După tragedia din Baza 3, polițiștii au vânat șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași

dupa-tragedia-din-baza-3,-politistii-au-vanat-soferii-care-nu-dau-prioritate-pietonilor-in-municipiul-iasi

Polițiștii ieșeni au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public Tragedia din Baza 3 i-a scos pe polițiștii rutieri din nou în stradă. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 20 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 21 pentru alte abateri, în valoare de 15.187 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 6 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, o femeie de 40 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, aceasta a fost sancționată contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002. După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției ieșene. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră.  Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 19 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 9 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 9 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 9 decembrie a.c., un tânăr de 28 de ani a condus autoturismul în comuna Ciurea, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că acesta ar avea permisul de conducere suspendat. A rămas fără permis Zilele trecute, un bărbat de 53 de ani, din comuna Lespezi, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe str. Dudescu, județul Iași, la intersecția cu str. Vasile Lupu nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Iată că, din 47 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Iași, statul ar trebui să obțină aproape 30.000 de lei. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele

zile-de-foc-pentru-soferii-din-iasi-sute-de-autoturisme-au-fost-oprite,-in-trafic,-pentru-control.-iata-rezultatele

Polițiștii ieșeni au desfășurat mai multe acțiuni de control în județ. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control, iar șoferii care au fost prinși încălcând legea au fost sancționați De pe data de 11 decembrie, efectivele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat, în județul Iași, pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere. Au fost verificate 129 de autoturisme și au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, 3 pentru efectuarea depășirilor neregulamentare, iar 64 pentru alte abateri. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 11 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Ulterior, pe data de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 73 de testări cu aparatul alcooltest și au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.695 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 3 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control Controalele au continuat și pe 14 decembrie, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune, pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Au fost efectuate 64 de testări cu aparatul alcooltest și au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.645 de lei. În perioada 12-14 decembrie a.c., efectivele de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, Biroul Rutier Iași, Biroul Rutier Pașcani, Compartimentul Rutier Târgu Frumos și Compartimentul Rutier Hârlău au organizat și executat acțiuni punctuale pe arterele de circulație, aflate în aria de responsabilitate. Au fost aplicate 197 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, dintre care 171 pentru depășirea cu mai puțin de 50 km/h a vitezei maxime admise, 24 pentru depășirea cu 51-70 km/h a vitezei maxime admise, 2 pentru depășirea cu peste 70 km/h a vitezei maxime admise, iar alte 178 de sancțiuni contravenționale pentru alte abateri. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 39 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 19 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 19 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Acțiune împreună cu reprezentanți RAR În aceeași perioadă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat și executat o acțiune, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor. În cadrul acțiunii desfășurate, au fost verificate 15 autoturisme, au fost efectuate 10 testări alcoolscopice, fiind aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.645 de lei. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Iată că sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control, iar acțiunile polițiștilor vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați

noi-controale-ale-politistilor-rutieri-in-traficul-din-iasi.-iata-cine-au-fost-cei-vizati

Polițiștii au organizat și executat o acțiune în municipiul Iași, în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în municipiul Iași, în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete. Au fost efectuate 32 de testări alcoolscopice și aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, 2 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, iar 26 pentru alte abateri, în valoare de 10.935 de lei. Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției ieșene. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră.  Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 18 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 7 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 7 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Șoferii prinși pe picior greșit au fost sancționați de polițiști Zilele trecute, un bărbat de 53 ani, din comuna Lespezi, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe str. Dudescu, județul Iași, la intersecția cu str. Vasile Lupu, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Iată că din 47 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Iași, statul ar trebui să obțină aproape 30.000 de lei. Și polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit, în trafic, un autoturism, care se deplasa pe DJ 246, în comuna Dagâța. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 26 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Au fost noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași, iar în perioada următoare acestea vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Din 47 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Iași, statul ar trebui să obțină aproape 30.000 de lei. Toate amenzile au fost pe linie rutieră

din-47-de-sanctiuni-aplicate-de-politistii-din-iasi,-statul-ar-trebui-sa-obtina-aproape-30000-de-lei.-toate-amenzile-au-fost-pe-linie-rutiera

Polițiștii ieșeni au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 62 de testări alcoolscopice și aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, dintre care 5 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 42 pentru alte abateri, în valoare de 27.122 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 8 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Un bărbat de 42 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002. Din 47 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Iași, statul ar trebui să obțină aproape 30.000 de lei Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției ieșene. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 19 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 9 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 9 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 9 decembrie a.c., un tânăr de 28 de ani a condus autoturismul în comuna Ciurea, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date a rezultat faptul că acesta ar avea permisul de conducere suspendat. A rămas fără permis Zilele trecute, un bărbat de 53 de ani, din comuna Lespezi, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe str. Dudescu, județul Iași, la intersecția cu str. Vasile Lupu, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Iată că, din 47 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Iași, statul ar trebui să obțină aproape 30.000 de lei. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Asta da scuză: un șofer din Iași, prins beat turtă la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise, iar copiilor le era teamă să stea singuri

asta-da-scuza:-un-sofer-din-iasi,-prins-beat-turta-la-volan,-le-a-spus-politistilor-ca-a-fost-nevoit-sa-conduca-pentru-ca-un-vecin-de-al-sau-murise,-iar-copiilor-le-era-teama-sa-stea-singuri

Un șofer, prins beat la volan, a găsit o scuză „interesantă”. Acesta le-a spus polițiștilor că s-a urcat în stare de ebrietate la volan, pentru că un vecin de-al său murise. Scuza nu a fost însă suficientă, iar individul a fost condamnat la închisoare Un ieșean, prins beat la volan, a încercat să-i impresioneze pe agenții care l-au oprit în trafic cu o poveste lacrimogenă. Pe 21 aprilie 2024, Cătălin Tudor avea să fie tras pe dreapta la ora 00:08. Bărbatul era la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf și circula pe DJ 282C, în localitatea Vlădeni, din direcția Vlădeni, către Șipote. Acesta era însoțit de concubina sa, iar polițiștii l-au oprit pentru că avea defecțiuni la sistemul de lumini. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, iar valoarea indicată a fost de 0,70 miligrame alcool pur în aerul expirat. Ulterior, Tudor a fost dus la Spitalul de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași pentru recoltare de probe biologice. „Inculpatul a fost condus la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgențe «Sf. Spiridon» Iași, unde, cu acordul său, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la ora 01:05 și 02:05. Potrivit examenului clinic, inculpatul prezenta elemente clinice sugestive, consecutive, consumului recent de băuturi alcoolice. Conform buletinului de analiză toxicologică, alcoolemia inculpatului avea, la data de 21.04.2024, ora 01:05, o alcoolemie de 1,87 g‰ alcool, iar la data de 21.04.2024, ora 02:05, o alcoolemie de 1,70 g‰ alcool pur în sânge”, au stabilit anchetatorii. Un șofer din Iași, prins beat la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise Cătălin Tudor le-a spus polițiștilor că a condus beat pentru că un vecin de-al său murise, iar copiilor le era teamă. „Acesta a arătat că, în data de 20.04.2024, în intervalul orar 21:30-23:00, aflându-se la reședința sa din sat Vlădeni, a consumat băuturi alcoolice, respectiv 1.500 ml de bere și 200 ml vișinată de casă, fără a consuma alimente. A mai menționat că, în jurul orei 23:30, a fost apelat telefonic de către unul dintre copiii săi minori, care se aflau în satul Șipote, și care l-a rugat să se deplaseze în satul Șipote pentru a-i lua acasă, întrucât un vecin decedase și le era teamă să stea singuri. Inculpatul a precizat că, în urma acestui apel telefonic, a luat decizia de a se urca la volanul autoturismului personal marca Volkswagen, iar după ce a parcurs aproximativ 150 de metri pe DJ 282C, a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră”, au precizat oamenii legii. A fost condamnat la închisoare cu suspendare Scuza pe care bărbatul a găsit-o nu a fost suficient de bună. „Condamnă pe inculpatul Tudor Cătălin, la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (faptă din data de 21.04.2024). Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Obligă inculpatul Tudor Cătălin ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată, în folosul comunității, în cadrul Primăriei Comunei Șipote, jud. Iași, sau a Consiliului Local Șipote, pe o perioadă de 80 de zile, instituție care va fi stabilită de către consilierul de probațiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”, au stabilit judecătorii de la Judecătoria Iași. Iată că un șofer din Iași, prins beat la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise, însă a fost condamnat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere au fost vânați de polițiștii ieșeni. Iată ce sancțiuni au fost aplicate

soferii-care-nu-au-acordat-prioritate-de-trecere-au-fost-vanati-de-politistii-ieseni.-iata-ce-sanctiuni-au-fost-aplicate

Noi controale ale polițiștilor au fost desfășurate la Iași. În urma acestora, șoferii care nu au acordat prioritate de trecere au fost sancționați. Unii dintre aceștia au fost scoși din trafic din cauza neregulilor comise Încă o zi plină de controale la Iași. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept. Cu această ocazie, au fost efectuate 63 de testări alcoolscopice și au fost verificate 43 de autovehicule. În acest sens au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept, iar 42 pentru alte abateri, în valoare de 20.642 de lei. De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere, dintre care 6 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor și 2 pentru alte abateri, fiind reținute și 2 certificate de înmatriculare. Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere au fost „vânați” de polițiști În dimineața zilei de 8 decembrie a.c., un bărbat de 53 de ani, din comuna Lespezi, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe str. Dudescu, din municipiul Iași, la intersecția cu str. Vasile Lupu, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Mai mulți șoferi, scoși din trafic Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției ieșene. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 18 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 15 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 15 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, un bărbat în timp ce conducea un autoturism, în municipiul Iași, cu viteza de 85 km/h, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Polițiștii au identificat conducătorul auto, un bărbat de 46 ani, din municipiul Iași, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere au fost „vânați” de polițiștii din Iași, iar acțiunile vor continua și în perioada următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Mister: bărbatul, spulberat de o femeie la volanul unui Mercedes, la ieșirea din Lețcani, nu a fost nici acum identificat

mister:-barbatul,-spulberat-de-o-femeie-la-volanul-unui-mercedes,-la-iesirea-din-letcani,-nu-a-fost-nici-acum-identificat

Zilele trec, iar bărbatul mort în urma accidentului ce a avut loc la ieșirea din Lețcani, pe data de 4 decembrie, nu a fost identificat. Acesta nu avea asupra lui vreun document de identitate, iar până acum oamenii legii nu au reușit să afle nimic despre el Mister total în jurul bărbatului mort în accidentul rutier de la ieșirea din Lețcani. După mai multe zile în care oamenii legii au încercat să-i afle identitatea, rezultatele întârzie să apară. Nu s-a putut stabili ce căuta în acea seară pe partea carosabilă sau unde voia să ajungă. Până acum, nici familia acestuia se pare că nu a făcut niciun demers să-l găsească, nefiind înregistrată vreo sesizare de dispariție. Bărbatul, angajat, se pare, în traversarea străzii neregulamentar, a fost spulberat de un autoturism marca  Mercedes, condus de către o femeie. Accidentul a avut loc joi seara, iar în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, mai multe echipaje de poliție și de prim ajutor s-au deplasat la fața locului. Medicii l-au găsit pe bărbat în stop cardio-respirator și, din păcate, nu au putut face nimic pentru a-i salva viața. Polițiștii ieșeni au deschis în acest caz un dosar penal și fac verificări pentru a stabili cum s-a petrecut tragedia. Bărbatul, spulberat de o femeie la volanul unui Mercedes, la ieșirea din Lețcani, nu a fost identificat Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva precizări. „La data de 4 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN28, în afara localității Lețcani, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că o femeie de 49 de ani, în timp ce conducea autoturismul din direcția Podu Iloaiei către municipiul Iași, ar fi surprins și accidentat un bărbat, care s-a angajat în traversarea străzii, printr-un loc nepermis. În urma evenimentului rutier, bărbatul a decedat. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Cadavrul neidentificat este la IML Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru necropsie, pentru stabilirea cauzei decesului, deși lucrurile sunt cât se poate de clare. Totodată, polițiștii fac, în continuare, demersuri pentru a stabili identitatea bărbatului. Acum, cadavrul se află la IML și acolo va rămâne până când cineva îl va ridica. În caz că acesta nu va putea fi identificat, după o perioadă, va fi înhumat de către municipalitate, într-unul dintre cimitirele din oraș. Iată că, după mai multe zile de la producerea accidentului de la Lețcani, cadavrul bărbatului nu a fost identificat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate