Republica Moldova e pe cale să reușească unde România a eșuat. Reforma administrativ-teritorială. Dispar 32 de consilii raionale și rămân doar trei regiuni

Republica Moldova face reforma pe care o evită politicienii români. Cele 32 de consilii raionale din țara vecină urmează să fie lichidate în cadrul reformei administraţiei publice locale, iar din 2027, după următorul scrutin local, nivelul II al administraţiei va fi reprezentat de trei consilii regionale, cu sediile la Bălţi, Chişinău şi Cahul. Asta în timp ce la noi, majoritatea comunelor au sub 3.000 de locuitori, cea mai mică având aproximativ 90 de oameni, iar reforma administrativ-teritorială este în promisiunile tuturor politicienilor de 35 de ani, însă nu se întâmplă niciodată. România are aceeași împărțire administrativă ca în anii 1960, când s-a făcut ultima reformă. Republica Moldova renunță la sistemul administrativ moștenit din perioada sovietică Loading … Republica Moldova se confruntă, ca și România, cu o fărâmițare excesivă a teritoriului, cu depopularea multor comune și cu costuri de administrare nesustenabile. Conceptul reformei administrative, prezentat de Guvernul de la Chișinău prevede că cele 32 de raioane vor fi desființate și comasate în trei regiuni: Nord, Centru și Sud. Municipiile Chișinău și Bălți își păstrează statutul actual, iar Găgăuzia își menține statutul special. Taraclia va fi reorganizată într-un municipiu de nivelul doi. În România, însă, o reformă administrativ-teritorială de asemenea amploare ar fi mai dificil de pus în practică. În țara vecină nu există opoziția unor „baroni locali” precum în România. Și aici vorbim despre o opoziție din partea unor partide față de posibilitatea ca județele controlate de ei să dispară. Unele probleme mai vizează posibilitatea apariției unor enclave etnice maghiare. De asemenea, nu se înțelege exact care va fi forma de organizare a diferitelor regiuni de dezvoltare și ce atribuții administrative ar primi acestea. Din raioane, în regiuni Prima schimbare anunțată de Guvernul de la Chișinău este ca unitățile administrativ-teritoriale de nivelul II vor fi denumite regiuni. „Crearea regiunilor este o etapă necesară în modernizarea R. Moldova – reducem numărul, birocrația și atribuțiile acestora. Mandatul regiunilor va fi unul restrâns, axat pe susținerea dezvoltării regionale și a cooperării între primării. Autoritățile regionale vor analiza prioritățile din aria geografică corespunzătoare și le vor sintetiza într-un plan de dezvoltare și într-un portofoliu de proiecte intercomunitare și regionale. Ele vor pregăti și implementa aceste proiecte împreună cu primăriile și vor oferi, la solicitare, asistență pentru proiectele locale ale primăriilor”, se arată în conceptul Guvernului de la Chișinău. De asemenea, noile regiuni vor funcționa ca „parteneri-cheie și promotori direcți” în accesarea și implementarea programelor europene de coeziune, dezvoltare regională și cooperare transfrontalieră. „Serviciile prestate de actualele raioane nu vor fi transferate la sediul regiunilor, dimpotrivă – serviciile, ghișeele, actele necesare oamenilor rămân în localități. Regiunile nu vor presta servicii publice – acestea vor fi asigurate de primării sau de structuri teritoriale ale administrației publice centrale și operatorii competenți. Regiunile vor planifica investițiile regionale și vor iniția proiecte”, notează sursa citată. Foto: Facebook / Guvernul Republicii Moldova 3 regiuni, 3 municipii de nivelul al doilea și UTAG A doua schimbare este ca cele 32 de raioane vor fi reorganizate în trei regiuni administrative: Nord, Centru și Sud și municipiul Taraclia. Regiunile Nord, Centru și Sud vor reuni teritoriile a 31 de raioane, iar actualul raion Taraclia va fi reorganizat prin constituirea municipiului Taraclia, cu statut de unitate administrativ-teritorială de nivelul II. Municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual de unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea distincte. De asemenea, Guvernul de la Chișinău precizează că UTA Găgăuzia își va păstra nivelul special de administrare prevăzut de legislație. Delimitarea noilor regiuni va urma, în linii generale, configurația actualelor regiuni de dezvoltare, cu două excepții: raionul Taraclia și municipiul Bălți. „Constituirea municipiului Taraclia ca unitate administrativ-teritorială distinctă de nivelul al doilea ține seama de particularitățile etnoculturale și lingvistice ale zonei”, se explică în concept. Noile regiuni vor avea consilii regionale alese direct de locuitori. Președinții regiunilor vor fi aleși de consiliile regionale, din rândul consilierilor. Numărul consilierilor va fi stabilit în funcție de populația regiunii, conform pragurilor prevăzute de Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală. Regiunea Nord va cuprinde teritoriile a unsprezece raioane actuale: Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Rîșcani, Sîngerei și Soroca și va avea 514.105 de locuitori. Sediul autorităților regionale respective este prevăzut în municipiu Bălți. Municipiul Bălți va rămâne însă o unitate administrativ-teritorială distinctă de nivelul al doilea și nu va face parte din Regiunea Nord. Populația și bugetul municipiului vor rămâne separate de cele ale regiunii. Regiunea Centru va cuprinde teritoriile a treisprezece raioane actuale: Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Șoldănești, Strășeni, Telenești și Ungheni și va avea 670.088 de locuitori. Sediul autorității regionale respective este prevăzut în municipiul Chișinău. Municipiul Chișinău nu este inclus în teritoriul, populația și bugetul regiunii. Regiunea Sud va cuprinde teritoriile a șapte raioane actuale: Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova și Ștefan Vodă și va avea 280.237 de locuitori. Sediul autorității regionale este prevăzut în municipiul Cahul. Raionul Taraclia va fi reorganizat în municipiul Taraclia, cu statut de unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea. Legea va stabili modul în care vor fi reprezentate localitățile din actualul raion, cum vor fi exercitate competențele de autoritate publică locală de nivelul al doilea și cum va fi asigurată finanțarea municipiului. Municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual de unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, iar UTA Găgăuzia își va păstra statutul juridic special. Taraclia, Chișinău, Bălți și UTA Găgăuzia nu vor face parte din cele trei regiuni. Avertismentul experților Experții din Republica Moldova avertizează că reforma administrativ-teritorială poate genera nemulțumiri. Un exemplu este Taraclia, care, cu aproximativ 20.000 de locuitori, ar urma să aibă statut special, în timp ce Ungheni, cu circa 40.000, nu ar avea un statut similar. Nici Bălți, care ar fi trebuit să aibă o lege specială, nu o are. O altă problemă invocată este mutarea puterii politice locale către noile centre de putere. În plus, reforma poate fi exploatată de propaganda rusă pentru a prezenta reforma ca măsură impusă de Bruxelles. Experții avertizează și asupra riscului repetării experienței județelor, abandonate după revenirea Partidului Comunist
Traian Băsescu vrea să redevină MOLDOVEAN. Ce l-a împiedicat pe fostul președinte să-și recupereze cetățenia
Traian Băsescu, vrea să redevină cetățean al Republicii Moldova. Fostul președinte spune că a așteptat însă până după alegeri ca să depună actele pentru ca nu cumva să fie bănuit că ar avea vreun interes electoral. Declarația a fost făcută la Digi24. Băsescu anunţă că va face demersuri pentru a reobţine cetăţenia moldovenească, pe care a pierdut-o în urma unei decizii a fostului preşedinte moldovean Igor Dodon, „Puteam să o fac înainte de alegeri, am primit toate formularele, am preferat să nu o fac pentru a nu da impresia că este un act electoral. O voi face după alegeri”, a afirmat Traian Băsescu duminică seară, la Digi 24, referindu-se la demersul de a redobândi calitatea de cetăţean al Republicii Moldova. Fosta primă doamnă Maria Băsescu are în continuare dublă cetăţenie şi, în calitate de cetăţean al republicii Moldova, a votat duminică. Fostul preşedinte Traian Băsescu a devenit cetăţean al Republicii Moldova în noiembrie 2016, după ce a depus jurământul la Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti. Traian Băsescu a primit cetăţenia moldovenească prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie a anului 2016. Tot atunci a devenit cetăăţean moldovean şi Maria Băsescu. Lui Traian Băsescu, cetăţenia i-a fost retrasă prin-o decizie a fostului preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon, care nu a făcut acelaşi demers şi în privinţa Mariei Băsescu. Într-un interviu acordat în 2018, Dodon argumenta că Traian Băsescu a devenit cetăţean moldovean prin încălcarea legii. Băsescu a atacat în instanţă decretul prin care i-a fost retrasă cetăţenia, însă fără succes, preia news.ro.
Alegerile din Moldova, trei scenarii post-electorale. O nouă fază de fragmentare, instabilitate cronică a coalițiilor și realiniere ideologică
Odată cu apropierea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, Moldova trece printr-o fază critică marcată de polarizare politică și tensiuni geopolitice. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al președintelui Maia Sandu se confruntă cu Blocul Electoral Patriotic (BEP), principala forță pro-rusă a țării. Campania dezvăluie o fragmentare partizană și o neîncredere crescândă față de elite, odată cu apariția unor formațiuni hibride precum Alternativa. Aflată în dificultate economică, Moldova suferă, în special, de o criză energetică legată de războiul din Ucraina și de o vulnerabilitate structurală exacerbată de emigrație. Uniunea Europeană susține cursul pro-european al Moldovei, în timp ce Rusia își intensifică interferența prin finanțare sub acoperire, dezinformare și presiuni, în special în Transnistria și Găgăuzia. Aceste alegeri reprezintă un test strategic pentru democrație și viitorul european al Republicii Moldova. Sunt posibile trei scenarii post-electorale: victoria PAS, o coaliție pro-rusă eterogenă care încetinește integrarea sau un parlament fragmentat care duce la instabilitate. Republica Moldova devine, astfel, un teren de testare pentru relațiile UE-Rusia în spațiul post-sovietic. „Peisajul politic al Republicii Moldova trece printr-o reconfigurare profundă, marcată de erodarea punctelor de referință tradiționale și de apariția unor noi constelații partizane. Diviziunile istorice — pro-români versus pro-ruși, apoi pro-europeni versus pro-ruși — ilustrează permeabilitatea dintre problemele identitare din politica internă (populația majoritară versus minoritățile etnice) și orientările din politica externă, fie ea pro-rusă sau pro-europeană”, notează Florent Parmentier – doctor în științe politice – într-o analiză publicată de Institutul Francez pentru Relații Internaționale (IFRI). PAS, un pariu de tipul „dublu sau nimic” Comportamente politice specifice sunt caracteristice regiunii autonome Găgăuzia, puternic înclinată spre tabăra pro-rusă, precum și regiunii separatiste Transnistria din estul țării. La acestea se adaugă variabile mai clasice, care opun populațiile urbane și rurale, dar și generațiile diferite. Această fragmentare reflectă o societate aflată sub presiune, sfâșiată între aspirații contradictorii și o neîncredere crescândă față de elite, consideră Florent Parmentier. „Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea pro-europeană a președintelui Maiei Sandu – realeasă în noiembrie 2024 – rămâne forța politică dominantă a țării. La alegerile parlamentare anterioare din iulie 2021, a obținut 52,8% din voturi și 63 de deputați, creând astfel condițiile pentru o majoritate stabilă în jurul programului prezidențial. Ferm stabilit la Chișinău, în vestul țării, și puternic susținut de o diaspora mobilizată, în special în Europa, PAS întruchipează continuitatea reformistă. Cu toate acestea, izolarea sa partizană pe spectrul politic subminează orice perspectivă de alianță, o cale respinsă în mod explicit de președinte. Această strategie este un pariu de tipul «dublu sau nimic». Excluderea alianțelor înainte de alegeri poate consolida electoratul pro-european, dar limitează și opțiunile de după vot în caz de eșec. În schimb, Blocul Împreună – Partidul Schimbării (PS) și Partidul Verde Ecologist (PVE) –, care încearcă să unească alegătorii pro-europeni deziluzionați fără a aluneca în antioccidentalism, se luptă să depășească pragul electoral de 7%, în ciuda «Pactului pentru Europa» – inspirat de acorduri similare din România înainte de aderarea sa la UE – prin care membrii săi se angajează să sprijine aderarea Republicii Moldova la UE”, explică Florent Parmentier. Blocul lui Stoianoglu și Ceban urmărește să atragă electoratul „nici-nici” Două blocuri pro-ruse structurează opoziția, respectiv Blocul Electoral Patriotic (BEP) și mișcările legate de Șor. Primul este o alianță a foștilor președinți Igor Dodon (2016-2020) și Vladimir Voronin (2001-2009), consolidată de personalități regionale precum fostul guvernator al Găgăuziei, Irina Vlah (Inima Moldovei, „Inima Moldovei”) și fostul prim-ministru Vasile Tarlev (Viitorul Moldovei). „Blocul subliniază neutralitatea și suveranitatea Moldovei, prezentând integrarea europeană ca o amenințare la adresa independenței naționale, pledând în același timp pentru legături mai strânse cu Rusia. Cât despre blocul «Victoriei» al oligarhului exilat Ilan Șor, acesta a fost exclus din buletinul de vot pentru finanțare ilegală, o decizie încadrată într-un efort mai amplu de a limita interferența Rusiei. Această excludere a găsit un ecou internațional în decizia Consiliului European din 15 iulie 2025 de a impune sancțiuni specifice asupra a șapte persoane și trei entități legate de Ilan Șor, reflectând convergența eforturilor moldovenești și europene de a contracara tentativele de destabilizare. Drept urmare, se așteaptă ca majoritatea electoratului considerat „pro-rus” să se concentreze în jurul BEP. Poziționându-se ca pro-european, Blocul Alternativa — fondat la 31 ianuarie 2025 — este condus de personalități politice proeminente: primarul Chișinăului, Ion Ceban, fostul procuror general și vicecampion la președinție în 2024, Alexandr Stoianoglo, fostul prim-ministru Ion Chicu și strategul politic Mark Tkaciuc. Acest bloc urmărește să atragă electoratul «nici-nici» (nici Rusia, nici Occidentul), sătul de confruntarea ideologică, adoptând în același timp o poziție pragmatică și menținând conexiuni internaționale ambigue. Cu toate acestea, blocul a suferit un eșec diplomatic major atunci când lui Ion Ceban i s-a refuzat intrarea în România și în Spațiul Schengen din motive de securitate, la 9 iulie 2025. Această decizie evidențiază potențiale contradicții între ambițiile sale europene declarate și realitățile relațiilor cu partenerii UE, chiar dacă Ceban însuși a prezentat-o ca o mișcare motivată politic, influențată de președintele Sandu, un apropiat al actualului președinte al României, Nicușor Dan”, continuă Florent Parmentier. „Reforma judiciară rămâne proiectul emblematic, dar neterminat, al mandatelor Maiei Sandu” La margini, mai scrie Parmentier, „Partidul Nostru” al lui Renato Usatîi, condus de fostul primar al orașului Bălți, joacă cartea populistă și anticorupție, cu o retorică pro-rusă și regionalistă. Deși puternic la nivel local și cu succes în alegerile prezidențiale, unde Usatîi a terminat de două ori pe locul trei, s-a chinuit să transpună această popularitate în reprezentare națională, după cum o demonstrează cota de 4,1% obținută în alegerile parlamentare anterioare. „Pe acest fundal de instabilitate cronică a coalițiilor și realiniere ideologică, alegerile din septembrie ar putea inaugura o nouă fază de fragmentare, în care niciun actor singular nu pare capabil să unească durabil aspirațiile unei societăți care caută stabilitate, suveranitate și perspective clare atât în materie economică, cât și în cea de securitate. Moldova se îndreaptă spre alegerile parlamentare din septembrie 2025 într-un climat de tensiune socială și economică, marcat de o stagnare persistentă. Această pesimism economic se reflectă în cifrele PIB-ului. Potrivit Băncii Mondiale, după o contracție de 4,6% în 2022, PIB-ul a