Ilie Bolojan îl apără pe Nicușor Dan: Preşedintele ne-a cerut să nu creştem TVA, din păcate am ajuns la această soluţie
Declaraţia a fost făcută miercuri în cadrul unei conferinţe de presă. „Preşedintele ne-a cerut să facem tot ceea ce este posibil ca să nu creştem TVA (…) din păcate analizând soluţiile pe care pieţele le acceptă, purtând discuţii despre pachetul fiscal am ajuns la această soluţie pe care Guvernul şi-o asuma astfel încât să evităm riscul de retrogradare iminent, pagubele ar fi incomparabil mai mari”, a spus Ilie Bolojan. Premierul Ilie Bolojan a anunţat miercuri creşterea TVA. Taxa va avea două valori de 21% şi de 11%. „Vom reaşeza TVA la două cote. (…) Cele două cote la care propunem reaşezarea sunt de 11% şi de 21%”, a declarat Ilie Bolojan. Premierul a mai dezvăluit care sunt produsele şi serviciile care vor avea cotă redusă. „La cota redusă vor rămâne medicamentele, alimentele, serviciile publice de apa şi canalizare, apa pentru irigaţii, cărţile, lemnele de foc şi energia termică. (…) Toate celelalte componente vor fi la cota de 21%”, a explicat Bolojan. O situaţie specială este în cazul HORECA. „Propunem ca şi industria HORECA să rămână la acest nivel (…) În luna octombrie se va face o analiză… dacă încasările nu vor creşte atunci şi aceasta industrie are şanse mari ca de la sfârşitul anului să intre la cota ridicată”, a precizat Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a anunțat creșterea cotei generale de TVA de la 1 august la 21%: La cota redusă rămân medicamentele și alimentele
Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri că taxa pe valoare adăugată generală va crește de la 19, la 21%, începând de la 1 august 2025. Potrivit acestuia, cota redusă de TVA va crește la 11%. „Vom reașeza TVA la 2 cote. Astăzi avem 3 cote de 5, 11 și 19. Cele două cote propuse sunt de 11% și 21%. La cota redusă rămân medicamentele, alimentele, apa pentru irigații, cărțile, lemnele de foc și energia termică. Propunem ca și HoReCa să rămână la acest nivel”, a spus Bolojan. Președintele Nicușor Dan a dat în scris în campania electorală că în mandatul său, în cazul în care ajunge președinte, nu va crește TVA-ul. Vezi aici lista completă de măsuri discutate Foto: Alexandra Pandrea CITEȘTE ȘI: Liderii COALIȚIEI s-au reunit la Guvern pentru a decide pachetul noilor măsuri fiscale Ordonanța AUSTERITĂȚII. Ce măsuri se pregătește să adopte cabinetul Bolojan/ TVA 21%, CASS pentru pensii și creșterea accizelor la carburanți și tutun Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Sindicatul Guvernului atacă dur măsurile anunțate de Ilie Bolojan: Premierul killer-ește din nou

„Premierul „killer”-ește din nou: un val de măsuri abuzive care ignoră realitatea și dorința cetățenilor. Conferința de presă susținută astăzi, la ora 17:00, de premierul României, Ilie-Gavril Bolojan, marchează un nou episod de dispreț față de nevoile și drepturile oamenilor. Măsurile anunțate nu sunt doar profund greșite, ci autoritare, cinice și complet rupte de realitate. Premierul României continuă să confunde disciplina bugetară cu dictatura administrativă. În loc să vină cu soluții reale, ancorate în nevoile comunității, a ales din nou calea tăierilor oarbe, a austerității mascate și a deciziilor luate fără consultare publică. Această atitudine de a devenit marca aroganței administrative. Fie că e vorba despre restrângerea unor servicii publice, disponibilizări ascunse sub „optimizare” sau alocări bugetare netransparente, toate deciziile prezentate astăzi sunt un atac frontal la adresa fiecărui cetățean, transmite sindicatul. Conform acestuia,Guvernul Bolojan riscă să transforme modernizarea statului într-un experiment social periculos, cu funcționari demotivați și cetățeni împovărați fiscal: „Statul trebuie să elaboreze și să implementeze o reformă în serviciul oamenilor, nu să ceară sacrificii sociale pentru delapidarea bugetului național cu 65 de miliarde de lei, într-un an electoral. Partidul domniei-sale a fost la guvernare și a fost un complice tăcut la acest dezmăț pe bani publici”. „Ce este și mai grav, mai trist decât ceea ce ne-a anunțat premierul României este faptul că nimeni nu ne poate răspunde la următoarele întrebări: – De ce nu vedem reduceri de indemnizații pentru membrii tuturor consiliilor de adminsitrație din companiile/ întreprinderile de stat, naționale sau locale? – De ce nu vedem în acest pachet masura reducerii numărului de membri din consiliile de adminsitrație din companiile/ întreprinderile de stat, naționale sau locale? – De ce avem încă pensii speciale? – De ce nu se respectă rezultatul referendumului național privind numărul de parlamentari? – De ce nu se reduc indemnizațiile parlamentarilor? – De ce la Guvernul României un demnitar încă cheltuie lunar între 21.000 lei și 30.000 lei pentru a se deplasa (mașină, șofer, combustibil)? – De ce unii angajați detașati, transferați, angajați la stat pot cumula pensia cu salariul? – De ce consideră premierul României că pachetul nostru salarial nu este construit legal și îl diminuează după pofta inimii în timp ce declară public că indemnizațiile pentru judecătorii CCR care se pensionează sunt legale? De ce dubla măsură? – De ce premierul României nu se atinge de nababii administrației publice care au salarii sau indemnizații lunare astronomice (de exemplu: Traian Preoteasa, Director General CFR Călători.: ~11 000 €, Traian Halalai, Președinte EximBank: ~30 500 €, Marius Dan Șiulescu, Director General Romsilva: ~8 900 €, Bogdan Neacșu, Director General CEC Bank: ~27 000 €, Daniel Istrate, Director STB București: ~12 000 €, Director la Salrom: ~8 750 €, Șefa CNI: ~14 200 € etc.)”, arată sindicatul. Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului este de părere că România nu are nevoie de dictat, ci de soluții: „România nu mai are nevoie de reforme mimate și de ipocrizie instituționalizată. Adevărata modernizare a statului nu se face cu pumnul în masă și cu o sabie a tăierilor fluturată haotic peste oameni cinstiți, ci cu responsabilitate, echitate și respect pentru contribuabilii și angajații onești. Nicio guvernare nu are legitimitatea morală să ceară sacrificii în timp ce refuză să-și sacrifice propriile privilegii. Atât timp cât luxul din vârful aparatului de stat rămâne neatins, iar cei care au contribuit la dezastrul bugetar sunt protejați, niciun român nu trebuie să accepte aceste măsuri. România nu este o organizație cu acționari invizibili, ci o democrație, iar într-o democrație, guvernul nu impune, ci servește”.
Ilie Bolojan: PENSIILE și salariile rămân plafonate până în 2026. 10% CASS la pensiile peste 3.000 LEI
Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri că pensiile și salariile din sectorul public vor fi plafonate pana anul viitor. Măsura este temporară și vine după creșterile mari din 2024 facute de guvernul condus de marcel ciolacu. „A fost o majorare foarte mare în 2024, de peste 20% în cazul salariilor și de peste 30% în cazul pensiilor. Nu o mai putem suporta ca nivel de indexare”, a spus Bolojan. De asemenea, se va aplica o taxă (CASS) de 10% pentru pensiile peste 3.000 de lei. „La o pensie de 4000 de lei se va plăti 10% din diferența peste 300, deci 100 de lei”, adaugă primul-ministru. Pe lângă înghețarea salariilor și pensiilor, Guvernul condus de Ilie Bolojan are în vedere creșterea cotei generale de TVA de la 19%, la 21%, creșterea cotei reduse de TVA de la 9 la 11%, creșterea CASS la pensii peste 3.000 de lei, creșterea accizelor la combustibil și tutun, dar și majorarea impozitului pe cifra de afaceri în sectorul bancar de la 2% la 4%, potrivit draftului OUG trenuleț. Vezi aici lista completă de măsuri discutate Foto: Alexandra Pandrea CITEȘTE ȘI: Liderii COALIȚIEI s-au reunit la Guvern pentru a decide pachetul noilor măsuri fiscale Ordonanța AUSTERITĂȚII. Ce măsuri se pregătește să adopte cabinetul Bolojan/ TVA 21%, CASS pentru pensii și creșterea accizelor la carburanți și tutun Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Elevii și studenții, cu BURSELE tăiate de Executiv. Ilie Bolojan: Nu ne mai putem permite

Premierul Ilie Bolojan anunță miercuri că va exista o reformă a burselor elevilor și studenților. Potrivit acestuia, un miliard de euro costă statul în ceea ce privește bursele școlare. „Știu că nu este o chestiune populară, dar trebuie să fim din nou corecți. În ultimii ani a fost o creștere care nu poate fi suportată a burselor, mai ales pentru elevi”, spune Bolojan. Șeful Executivuluia adaugă că suma pentru burse a crescut de la 188 milioane de lei acum 3 ani, la 4,7 miliarde de lei în 2024-2025. „Gândiți-vă că acum 3 ani de zile aveam o sumă totală pentru burse pe România de 188 de milioane de lei și anul trecut și anul acesta am ajuns la o sumă care înseamnă 4,7 miliarde lei. Deci este o creștere de 10 ori și, în afară de faptul că este o sumă foarte mare pe care nu ne-o putem permite, aproape un miliard de euro doar pe bursele elevilor, am ajuns ca, printr-o aplicare neconformă, să avem clase întregi care au burse de merit, adică peste 9,50, dar care la examenul de Bacalaureat iau note de 5 sau 7 sau, mai rău, nu-și iau Bacalaureatul”, adugă premierul. Pe lângă reducerea burselor, Guvernul condus de Ilie Bolojan are în vedere creșterea cotei generale de TVA de la 19%, la 21%, creșterea cotei reduse de TVA de la 9 la 11%, creșterea CASS la pensii peste 3.000 de lei, creșterea accizelor la combustibil și tutun, dar și majorarea impozitului pe cifra de afaceri în sectorul bancar de la 2% la 4%, potrivit draftului OUG trenuleț. Vezi aici lista completă de măsuri discutate Foto: Alexandra Pandrea CITEȘTE ȘI: Liderii COALIȚIEI s-au reunit la Guvern pentru a decide pachetul noilor măsuri fiscale Ordonanța AUSTERITĂȚII. Ce măsuri se pregătește să adopte cabinetul Bolojan/ TVA 21%, CASS pentru pensii și creșterea accizelor la carburanți și tutun Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Ilie Bolojan anunță creșterea ACCIZELOR cu 10% pentru alcool, combustibil și țigări

Premierul Ilie Bolojan a prezentat noile măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, printre care creșterea accizelor la alcool, țigări și combustibil. În vederea situației economice cu care se confruntă statul român, Ilie Bolojan a anunțat o serie de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. „O a doua măsură de creștere a veniturilor este cea de creștere a accizelor. E o creștere de bază de 10% care se propune pentru băuturile alcoolice, pentru combustibili”, a spus Bolojan într-o conferință de presă la Palatul Victoria. Despre accizele la combustibil, premierul a adăugat: „La combustibili, la motorină, va funcționa o schemă de restituire parțială a acestei creșteri către companiile care asigură transportul în România, în așa fel încât acest șoc să fie parțial atenuat”. „De asemenea, va crește și acciza pentru țigări”, a completat Bolojan. Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan anunță suprataxarea băncilor și a câștigurilor din jocurile de noroc, de la 1 august Ilie Bolojan, la prezentarea măsurilor fiscale: „Dacă nu am face nimic sau am lungi, am putea intra într-o RECESIUNE brutală” Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele
Ilie Bolojan anunță și a doua etapă de măsuri: „Avem ministere unde au fost dublate salariile”

Premierul Ilie Bolojan afirmă că până la sfârșitul lunii iulie va veni cu o a doua etapă de măsuri care include pensiile speciale, un jalon din PNRR, precum și reforma unor instituții-cheie. În administrația centrală „vor avea loc fuziuni, comasări, desființări și reduceri de personal de cel puțin 20%”, iar instituții precum ASF, ANCOM și ANRE vor fi reorganizate prin reducerea cheltuielilor. „În etapa a doua, până la sfârșitul lunii iulie, vom veni cu completări care țin de câteva elemente foarte importante legate de pensiile speciale, care este jalon din PNRR, de reforma instituțiilor autofinanțate, prin reducerea cheltuielilor și reorganizări, gândiți-vă la ASF, ANCOM, ANRE, reforma companiilor de stat, în sensul de cheltuieli mai eficiente, reducerea subvențiilor și asigurarea transparenței și performanței acestor companii, reforma cheltuielilor la nivelul administrației publice locale, reanalizarea unor sporuri care sunt aplicate în cascadă”, a afirmat Bolojan. Există ministere care și-au aplicat sporuri de câte 45% – 50% și, practic, „prin două operațiuni și-au dublat salariile”, mai anunță șeful Executivului. „Dar n-ar fi fost asta problema dacă apelurile de proiect pe fonduri europene ar fi fost lansate la timp, dar nu sunt lansate la timp, dacă evaluarea proiectelor s-ar fi făcut repede și n-ar fi fost întârzieri și dacă absorția fondurilor europene la final ar fi într-un grafic care să ne asigure confortul că le vom absorbi pe toate până la finalul acestei perioade, dar nu suntem în această situație”, a adăugat Bolojan. CITIȚI ȘI: Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. … vezi toate articolele
DEZASTRUL măsurilor impuse de Guvernul Bolojan, explicat pe puncte

Pachetul de măsuri fiscale ce include creșterea TVA la alimente și medicamente de la 9 la 11%, creșterea TVA general de la 19% la 21%, CASS pe diferența de pensii ce depășește 3000 lei și creșterea accizelor la combustibil este diferit față de ceea ce s-a discutat în grupurile tehnice de lucru la nivel de partide, spun mai mulți analiști economici consultați de Gândul. Sursele citate spun că pachetul de măsuri fiscale menit să redreseze deficitul bugetar al României este unul pur ideologic, care duce la scăderea veniturilor și puterii de cumpărare a românilor. „Pachetul propus acum este un pachet ideologic, care pune povara fiscală pe umerii românilor cu venituri mici și medii. Aplicarea acestui pachet ar însemna o inflație de minimum 10% în anul 2025, dublă față de cea prognozată (și o estimare de 12-15% în anul 2026), o cădere a veniturilor reale/puterii de cumpărare de 20% a bugetarilor și cu 25% a pensionarilor cu pensii peste 3000 lei (o cădere de 10% a lucrătorilor din sectorul privat și cu 20% a pensionarilor cu venituri mai mici de 3000 lei). Pachetul de măsuri propus are un puternic efect contracționist – economia României va intra în recesiune (o cădere de 0,9% din PIB în anul 2025 față de prognoză, adică minus 17 miliarde lei, și o cădere de 1,9% din PIB în anul 2026 față de prognoză, adică minus 39 miliarde lei)”. Echitatea socială, necunoscută pentru Ilie Bolojan Economiștii consultați de Gândul arată că noul pachet fiscal nu respectă principiul echității sociale. Adică lovește exact în românii vulnerabili – cei cu venituri mici și medii. „Pachetul fiscal propus nu respectă una dintre lecțiile de consolidare fiscală ce reiese din experiența țărilor UE din ultimii 30 de ani – nu respectă principiul de echitate socială – ajustarea bugetară lovește disproporționat în cetățenii cu venituri mici și medii. Nu există o distribuție corectă a poverii și de aceea nu putem vorbi despre o consolidare fiscală durabilă și acceptată public”. Analiștii mai atrag atenția că astfel de taxe și impozite pe spatele celor vulnerabili ar împinge și mai mulți români în pragul sărăciei. „Analizele FMI confirmă că, fără grijă la design, consolidările tind să crească inegalitatea și să reducă ponderea veniturilor din muncă în economie. Experiența globală a consolidărilor fiscale reușite arată că grupurile vulnerabile și plasa de siguranță socială trebuie protejate, impactul negativ al crizei trebuie amortizat social. Economiile bugetare trebuie realizate fără a demantela “plasa de siguranță”. Un program de consolidare perceput ca incorect social sau care împinge largi pături ale populației în sărăcie extremă are șanse mici de reușită – va întâmpina rezistență publică și poate fi abandonat prematur”, spun finanțiștii citați. Foto colaj: Shutterstock + Mediafax CITEȘTE ȘI:
Guvernul BOLOJAN anunță că va prezenta miercuri sau joi pachetul de măsuri fiscale. Vor fi negocieri cu Comisia
Guvernul condus de Ilie Bolojan ar urma să prezinte miercuri sau joi, după negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene, întreg pachetul fiscal, care cuprinde și tăierile bugetare. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Dragoș Anastasiu. Într-o intervenție la Digi 24, Anastasiu a declarat că: „Mâine sau poimâine (miercuri sau joi) probabil vor fi terminate negocierile cu investitorii, cu finanțatorii noștri și atunci vom ieși cu întreg pachetul fiscal, cred că și în secunda asta în care noi vorbim se discută cu finanțatorii noștri și vom ieși cu acest pachet”. Anastasiu mai precizează că timpul rămas pentru dezbaterea măsurile este extrem de scurt. „De acolo sunt toate agențiile de rating care sunt importante și de aici se trag o serie întreagă de alți investitori. Tăierile bugetare fac parte din pachetul fiscal. Noi avem un pachet fiscal și tăieri și creșteri de venituri. Așteptăm mâine pachetul fiscal, este un pachet mai larg, o să fie o ordonanță iarăși denumită Trenuleț cu multe lucruri pe care le vom decide final. Cred că mâine va fi decizia finală și veți vedea atunci cu ce ieșim. Din păcate cu foarte puțin timp de consultare, cu foarte puțin timp de dezbatere. De ce? Pentru că suntem cu spatele la zi din punct de vedere timp.”, mai spune vicepremierul independent. „Pe 7 iulie noi trebuie să avem un pachet trecut printr-o legiferare. Că se cheamă ordonanță, că se cheamă asumare, va trebui să decidă coaliția de guvernare. Dar noi, dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem în septembrie-octombrie. În această perioadă agențiile de rating vin în România și nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm și care se cheamă scăderea rating-ului de țară, adică la ce avem acum la ceea ce se cheamă junk, adică nerecomandat investițiilor”, a mai spus Dragoș Anastasiu. Între timp, bugetarii din mai multe instituții protestează ca urmare a măsurilor ce urmează să fie luate. CITIȚI ȘI: Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. … vezi toate articolele
Salariații din Ministerul Finanțelor continuă PROTESTELE în contextul măsurilor de austeritate anunțate de Ilie Bolojan/ Să vă fie rușine!
Angajații Ministerului Finanțelor Publice, condus de liberalul Alexandru Nazare, amenință că vor opri complet activitatea, în contextul măsurilor fiscale anunțate de Executiv în vederea reducerii deficitului bugetar. UPDATE 12:10 Ministrul Alexandru Nazare a ieșit pe holul instituției, în fața biroului său, să stea de vorbă cu oamenii din minister. „Veniți în fiecare birou la fiecare etaj să vedeți cum arată biroul”, spune o angajată. „Să vă fie rușine!”, se mai aude o altă voce din fundal. Nazare i-a invitat pe reprezentanții angajaților la discuții, potrivit imgainilor video publicate de SEDLEX. Știrea inițială „Angajații sunt hotărâți să protesteze oricât va fi nevoie, chiar să oprească activitatea, dacă nici acum, sub amenințarea unui deficit bugetar excesiv și a unor măsuri care afectează toată populația, nu vor fi făcuți pași clari”, spune Vasile Marica, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe. Potrivit sursei citate, evaziunea fiscală reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru țară, după cum recunoaște și CSAT. Cauza, spune acesta, este legislația „incoerentă, inadecvată și impredictibilă” în domenii precum colectarea TVA, procedura insolvenței și prețurile de transfer. Finanțiștii mai spun că lupta cu evaziunea fiscală nu se poate face cu un sistem „subdimensionat și subfinanțat”. Sindicaliștii cer Guvernului României adoptarea unui pachet legislativ pe trei componente: recunoașterea funcției specifice pentru angajații Fiscului cu protecție, respect, responsabilități și sancțiuni clare; salarizare corespunzătoare complexității activității și incompatibilităților la care sunt supuși; și întinerirea sistemului prin angajarea de personal tânăr capabil să se adapteze la digitalizare. Foto: Marian Ilie/ Mediafax Video: Facebook/ SEDLEX CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele