E gata divorțul lui Ilie Năstase. Chiar legendarul sportiv a rupt tăcerea

e-gata-divortul-lui-ilie-nastase.-chiar-legendarul-sportiv-a-rupt-tacerea

Ilie Năstase, unul dintre cei mai controversați oameni din sportul românesc, este gata pentru un proces de divorț. Legendarul tenismen a rupt tăcerea, după ce a avut primul termen în procesul de divorț cu Ioana, soția lui, cea care a depus actele. Aflat din nou în prim-planul public printr-o controversă personală, Ilie Năstase a discutat despre procesul de divorț pe care-l trăiește recent. Ioana, soția lui, a depus actele de divorț după un episod mai puțin plăcut dintre ei, la șapte ani de când s-au decis să fie împreună. Ilie Năstase, declarații despre divorțul de Ioana Femeia a depus deja actele la Judecătoria Constanța, acolo unde a avut loc primul termen. „Nasty” nu s-a prezentat în fața compleului de judecată, motiv pentru care s-a amânat ședința publică pentru luna ianuarie. Fostul tenismen a spus care este motivul pentru care nu a participat. „Procesul s-a amânat pentru că eu nu am primit citația. La următorul termen, din ianuarie, voi fi prezent. Totul e gata. Cu toate că ne mai certăm, ce e între noi e iubirea adevărată. Ioana e femeia vieții mele. Au trecut acești ani foarte frumos. O voi iubi până la moarte, indiferent ce va fi între noi doi. Ea are un suflet extraordinar de bun. N-am acceptat niciodată până acum să-mi fac vreun tatuaj cu vreo femeie. Ea e singura, am numele ei tatuat pe deget”, a spus Ilie Năstase, conform celor de la Cancan. Inițial, femeia a depus actele la notar, dar Ilie nu a fost de acord și nu s-a prezentat. Ilie Năstase, divorț fără partaj de soția Ioana Se pare că divorțul dintre cei doi este unul în termeni simpli, fără partaj. Cum cuplul nu are bunuri la comun, Ioana Năstase a declarat că își dorește doar liniște, fără complicații majore din partea magistraților. „Va fi un divorț fără partaj. Nu avem bunuri în comun. Eu îmi doresc doar liniște, mai ales în această perioadă. Cel mai important este să fim sănătoși. Noi nu mai locuim împreună. Dar asta nu înseamnă că nu vorbim sau nu ieșim la o cafea. Personal, eu voi fi mereu lângă el, dacă va avea nevoie. Pot spune doar că și-n București, ca și la Constanța, stăm perete-n perete”, a spus Ioana Năstase, conform sursei de mai sus, în urmă cu aproximativ o lună, atunci când vestea divorțului a apărut în spațiul public. „Am încercat tot timpul să-mi păstrez echilibrul și mintea sănătoasă. Să știu cum să gesionez orice situație. Dar la un moment dat simți că te distrugi pe tine ca om dacă mai continui. Dar indiferent de situație, eu o să-i fiu mereu alături. Acesta e felul meu de a fi”, a mai spus Ioana, în altă ocazie, conform sursei de mai sus.

Haos la primul termen al divorțului dintre Ilie Năstase și Ioana! Ce neregulă a descoperit instanța

haos-la-primul-termen-al-divortului-dintre-ilie-nastase-si-ioana!-ce-neregula-a-descoperit-instanta

Fostul mare tenismen Ilie Năstase (79 de ani) și soția sa, Ioana Năstase (49 de ani), au avut miercuri, 30 octombrie 2025, prima înfățișare în procesul de divorț care a stârnit un val de interes în presa mondenă. Considerat deja „Divorțul anului”, dosarul s-a judecat la Secția Civilă a Judecătoriei Constanța, însă ședința s-a încheiat cu o amânare neașteptată. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17 iunie 2025, sub numărul 17822/212/2025, având-o ca reclamantă pe Ioana Năstase, în timp ce fostul lider mondial figurează ca pârât. După parcurgerea etapelor prealabile, data de 30 octombrie a fost stabilită drept prim termen de judecată. Ședința a atras atenția jurnaliștilor locali, însă s-a desfășurat rapid, într-o atmosferă încărcată. Potrivit avocatei Ioanei Năstase, instanța a decis amânarea cauzei pentru 15 ianuarie 2026, din cauza unei nereguli procedurale: „Pârâtul, domnul Ilie Năstase, nu a primit personal citația. În dosarele de divorț este obligatoriu ca procesul-verbal de înmânare să fie semnat de persoana citată. Cum această procedură nu a fost respectată, s-a acordat un nou termen”, a declarat pentru Ziarul Amprenta apărătoarea Ioanei Năstase. Astfel, divorțul lui Ilie Năstase continuă, însă cu o pauză procedurală de aproape trei luni: „Nu doresc să vorbesc despre viața mea personală. Sunt o fire discretă și nu doresc să vorbesc despre viața mea personală”, a spus Ioana Năstase, evitând să ofere detalii suplimentare despre situația actuală. Ilie Năstase și Ioana s-au căsătorit în 2020, iar mariajul lor a fost plin de răsturnări de situație. Relația lor a avut numeroase suișuri și coborâșuri, de la despărțiri răsunătoare la împăcări neașteptate. De această dată însă, totul pare să indice că ruptura este definitivă. Următorul termen al procesului de divorț va avea loc la începutul anului viitor, tot la Judecătoria Constanța.

De ce nu a fost lăsată fiica cea mică a lui Ilie Năstase să studieze în România: Te dau afară dacă iei puțin!

de-ce-nu-a-fost-lasata-fiica-cea-mica-a-lui-ilie-nastase-sa-studieze-in-romania:-te-dau-afara-daca-iei-putin!

Emma Năstase, fiica cea mică a lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase, a fost trimisă de mama ei să își continue studiile în străinătate, deși costurile sunt uriașe. La doar 19 ani, cea mai mică dintre fiicele lui Ilie Năstase (79 de ani), îl face mândru pe primul lider din istoria clasamentului ATP! Emma a terminat primul an de facultate cu o medie excelentă, o realizare importantă având în vedere prestigiul instituției la care studiază. Tânăra urmează cursurile Universității St. Andrews din Scoția, acolo unde au învățat prințul William și Kate Middleton, iar taxele sunt pe măsură. Amalia Năstase (49 de ani), fosta soție a lui Ilie Năstase, a mărturisit că nu a dorit ca Emma să își continue studiile în România, în ciuda faptului că plătește între 25.000 și 30.000 de lire sterline anual la universitatea din Scoția: „Eu nu înțeleg discuția asta. Tu te naști și ai o chemare către ceva. Dacă tu găsești chemarea ta în altă parte, asta nu înseamnă că tu nu mai ești român sau nu iubești România. Normal că ești român toată viața ta și… Tu poți să faci mult mai multe pentru România de afară decât ai putea să faci de aici!”, a declarat Amalia Năstase într-un interviu pentru Libertatea.  Emma a terminat primul an de facultate cu brio: „Am luat 16 din 20, care e un «First» la mine la facultate. La ei e din 20 de puncte și poți să primești «First», care e cam cel mai sus, de la 16 în sus. Deci un fel de 9 la noi, cum ar veni. Dar oricum notele nu contează în primul an. Contează dacă iei prea puțin: te dau afară! Dar altfel contează doar ca să înțelegi tu ce s-a făcut până atunci. Oricum, chestiile pe care le înveți în primul an le folosiți și în al doilea an, și în al treilea an… Au un sistem foarte bun de filtrare. Dacă nu înveți, pleci”, a spus Emma, conform sursei citate. Cealaltă fiică a lui Ilie Năstase a luat o decizie similară cu cea a Simonei Halep: „Îți poate schimba viața” Ilie Năstase și Amalia Năstase au împreună două fiice, pe Emma (19 ani) și Alessia (22 de ani). Aceasta din urmă a luat o decizie curajoasă, făcându-și o operație de reducție mamară, așa cum a procedat și Simona Halep la începutul carierei. „Sunt multe chestii pe care nu le faci pentru că tu ai fost învățată altfel de altă lume și când ajungi la doctor și vezi că de fapt nu e așa, chiar îți poate schimba viața. Eu inițial, când am auzit ce-am auzit, mă abțineam, ziceam că poate nu e pentru mine, poate nu trebuie să fac, și nu are nicio treabă. Adică acum pot să zic că efectiv mi s-a schimbat viața și modul în care trăiesc pentru că mă simt bine eu cu mine”, a afirmat Alessia Năstase. 

La o lună după ce Ilie Năstase a făcut comentarii despre fizicul ei, Serena Williams s-a dezlănțuit pe internet

la-o-luna-dupa-ce-ilie-nastase-a-facut-comentarii-despre-fizicul-ei,-serena-williams-s-a-dezlantuit-pe-internet

Americanca Serena Williams (44 de ani), cea mai importantă jucătoare de tenis din Era Open, apare într-o postare devenită virală pe rețelele de socializare. La o lună după ce Ilie Năstase (79 de ani), primul lider din istoria ATP, a făcut comentarii despre aspectul ei fizic, Serena Williams i-a uimit pe internauți. Campioana din SUA apare într-un videoclip savuros, în care etalează mișcări de dans provocatoare. Serena afișează acum o siluetă vizibil mai suplă, lucru care a stârnit reacții împărțite. În timp ce mulți fani o laudă pentru forma excelentă în care se află, deși s-a retras din activitate și este mamă a doi copii, Ilie Năstase a avut o opinie diferită. Legendara jucătoare de tenis a făcut echipă recent cu Shonda Rhimes, o figură influentă în industria TV americană, pentru a crea un clip amuzant, postat pe Instagram. Serena poartă o rochie neagră lungă, cu bretele subțiri, decolteu în formă de inimă și o deschizătură la spate, care costă 268 de dolari, conform publicației Purewow. Serena Williams se dezlănțuie într-un dans spectaculos, arătând că știe să facă show și în afara terenului de tenis. Ea s-a implicat total, executând mișcare după mișcare, inclusiv coborând până la podea și revenind instantaneu cu energie. „A demonstrat că rochia aceasta, care valorează 268 de dolari, nu este doar elegantă, ci și perfectă pentru dans! Provocarea presupune de obicei ca o persoană să facă playback, în timp ce alta dansează în fundal, cu o legendă amuzantă afișată pe ecran. În acest caz, mesajul era: ‘I-am spus Serenei că poate fi figurantă în Bridgerton dacă va fi dansatoarea mea de rezervă’”, notează sursa citată. Ce a putut spune Ilie Năstase după ce Serena Williams a slăbit Ilie Năstase, unul dintre contestatarii Serenei Williams încă din perioada în care evolua în circuit, a făcut recent noi declarații controversate la adresa americancei: „Nu trebuia să slăbească, că așa nu o să recunoască nimeni. Ea mai grasă trebuia să se facă! Nu mai băga asta, că după aia nu-mi mai dau viză de America (n.r. – râde). Lasă-mă în pace…“, a declarat „Nasty” în urmă cu o lună. Ilie Năstase a fost suspendat pentru rasism în anul 2017, din cauza unei alte declarații referitoare la Serena: „Să vedem ce culoare are. Ciocolată cu lapte?”, spunea Ilie despre viitorul copil al Serenei Williams.

Spaniolii îl ridică în slăvi pe Carlos Alcaraz și îl compară cu Ilie Năstase

spaniolii-il-ridica-in-slavi-pe-carlos-alcaraz-si-il-compara-cu-ilie-nastase

Carlos Alcaraz (22 de ani), numărul 1 ATP, a reușit să bifeze nouă finale consecutive în acest sezon și este ridicat în slăvi de spanioli după ce a atins recordul stabilit prima dată de Ilie Năstase (79 de ani), cu care a și fost comparat. „Nasty”, primul lider ATP din istoria tenisului masculin, a fost numit de ibericii de la SportTak ca fiind „una dintre cele mai decorate legende ale tenisului”. Din cele nouă finale, Alcaraz a reușit să câștige opt turnee, cel mai recent a fost la Tokyo, unde s-a impus în fața lui Taylor Fritz. Carlos Alcaraz este comparat cu legendarul Ilie Năstase Ibericul Carlos Alcaraz a avut un parcurs de excepție în acest sezon, în care a bifat nouă finale consecutive, un record care în anii  ’70 era stabilit de Ilie Năstase. Înainte de finala de la Tokyo, Alcaraz a mai fost finalist la US Open, Cincinnati, Wimbledon, Queen’s, Roland Garros, Roma, Barcelona și Monte Carlo. Singura finală pierdută a fost cea de la Wimbledon, în care a fost învins de italianul Jannik Sinner. De precizat că cinci dintre finalele lui Alcaraz din acest sezon au fost cu Sinner. „Ascensiunea imbatabilă a lui Carlos Alcaraz continuă să redefinească tenisul modern. Spaniolul de 22 de ani a ajuns în a noua sa finală consecutivă din sezonul 2025, după ce l-a învins pe Casper Ruud într-o semifinală disputată la Openul Japoniei. Cu acest punct de cotitură, Alcaraz a intrat oficial în compania celor mai buni jucători, egalând serii incredibile de finale odată deținute de Rafael Nadal, Jimmy Connors și Ilie Năstase – trei dintre cele mai decorate legende ale tenisului. Prin bifarea a nouă finale consecutive, Carlos Alcaraz a egalat recordurile remarcabile ale lui Rafael Nadal (2013), Jimmy Connors (1973–1974) și Ilie Năstase (1972–1973). Seria lui Nadal a avut loc în una dintre cele mai bune sezoane ale sale, când a ajuns în nouă finale consecutive de la Chile Open până la Roland Garros, în timp ce Connors și Năstase au realizat performanțe similare în anii lor de vârf din anii 1970”, au scris cei de la SportTak. Alcaraz, în rândul legendelor În Open Era, era tenisului modern, doar șase jucători au reușit să ajungă la cel puțin zece finale consecutive. Astfel, performanța lui Alcaraz, care s-a impus pe toate suprafețele de joc, este una care îl pune pe tânărul iberic în rândul legendelor tenisului masculin. Jucătorul cu cele mai multe finale consecutive este Ivan Lendl, cu o serie de 18 finale, între 1981 și 1982, acesta fiind urmat de Novak Djokovic și Roger Federer, cu câte 17 finale. Ceilalți trei jucători sunt: Bjorn Borg și Guillermo Vilas, cu câte 13 finale la rând, și John McEnroe, cu 11 finale consecutive. În acest sezon, Carlos Alcaraz a câștigat 67 de meciuri, scriind istorie după finala istorică de la Roland Garros, cu Jannik Sinner,  și a pierdut șapte partide.

Roger Federer a ajuns miliardar ca Ion Țiriac și a făcut top 5 jucători de tenis. Ilie Năstase nu a prins lista elvețianului

roger-federer-a-ajuns-miliardar-ca-ion-tiriac-si-a-facut-top-5-jucatori-de-tenis.-ilie-nastase-nu-a-prins-lista-elvetianului

Retras din carieră de ceva timp, elvețianul Roger Federer a numit cei mai buni 5 jucători de tenis din istorie, iar pe această listă se găsesc nume surpriză. În topul fostului mare sportiv din Țara Cantoanelor se numără suedezul Stefan Edberg sau americanul Pete Sampras, dar nu și românii Ilie Năstase și Ion Țiriac. Roger Federer a făcut Top 5 al jucători de tenis all-time. Ilie Năstase nu a prins lista fostului lider mondial Elvețianul Roger Federer a spus acum ceva timp stop carierei fabuloase, iar acum, a fost întrebat cine au fost, după părerea sa, cei mai buni cinci jucători de tenis din istorie. Pe această listă se regăsesc nume surpriză. În ierarhia primilor 5 sunt Stefan Edberg, pe primul loc, neamțul Boris Becker, americanul Pete Sampras, nu însă și vreunul dintre Ilie Năstase sau Ion Țiriac. „Aveam nevoie de GOAT-ul meu, oameni care erau afișe pe perete acasă și voiam să fiu ca ei. Pentru mine, acesta a fost Stefan Edberg, un suedez. Ataca mereu fileul și era super elegant. Era cel mai cool. Și apoi Boris Becker. Obișnuiau să joace unul împotriva celuilalt, așa că îi urmăream mereu”, a Federer, citat de Tennis Gazette. Legendarul jucător elvețian nu avea cum să uite de rivalii săi principalii adversari, Novak Djokovic și Rafael Nadal, împotriva cărora a dat zeci de bătălii de muchie de cuțit. „Pete Sampras a fost următorul și apoi, bineînțeles, Rafael Nadal și Novak Djokovic”, a conchis elvețianul.  Foto: FacebookStefan Edberg „Fedex” și Edberg au colaborat timp de doi ani Roger Federer a lucrat timp de doi ani cu antrenorul Stefan Edberg și au încheiat colaborarea la finalul anului 2015, noul său antrenor la acea vreme devenind croatul Ivan Ljubicic. În tot acest timp, elvețianul a câștigat 11 trofee, trei de Master și unul de Grand Slam, al 18-lea din carieră. Federer i-a mulțumit printr-un mesaj emoționat Edberg, în care a recunoscut încă de atunci că i-a fost idol în copilărie. „După doi ani de succes, vreau să-i mulțumesc lui Stefan Edberg, idolul meu din copilărie, pentru că a acceptat să vină în echipa mea. A fost un vis devenit realitate. M-a învățat multe lucruri, care au avut o influență pozitivă asupra jocului meu. Chiar dacă ne despărțim acum, el va rămâne o persoană importantă în viața mea.”, a fost comunicatul postat de Roger Federer.

Prietenia dintre Ion Țiriac și Ilie Năstase a fost ruptă o perioadă și magnatul l-a numit mincinos pe fostul număr 1 ATP. Reacția lui Nasty

prietenia-dintre-ion-tiriac-si-ilie-nastase-a-fost-rupta-o-perioada-si-magnatul-l-a-numit-mincinos-pe-fostul-numar-1-atp.-reactia-lui-nasty

Wimbledon 1973 a reprezentat un punct de cotitură în prietenia dintre Ion Țiriac și Ilie Năstase. Miliardarul l-a numit mincinos pe „Nasty”, iar fostul număr 1 ATP a reacționat la adresa sa. De-a lungul ultimelor șase decenii, prietenia dintre Ion Țiriac și Ilie Năstase a rămas una strânsă. Acum, omul de afaceri a dezvăluit care a fost motivul pentru care „Nasty” a jucat la Wimbledon din 1973, deși sindicatul jucătorilor condus de miliardar a intrat în grevă. Ion Țiriac și Ilie Năstase, prietenie amenințată de Wimbledon 1973 Ilie Năstase a fost favoritul cert pentru câștigarea turneului Wimbledon din anul 1973, dar s-a oprit în optimile de finală, după ce Alexander Mayer s-a impus, scor 2-0, după 4-6 și 6-8 la seturi. Ion Țiriac s-a supărat pe „Nasty” pentru că a ales să joace, deoarece sindicatul jucătorilor intrase în grevă. „A zis că l-a obligat Ceaușescu să joace, ceea ce a fost o minciună. Ceaușescu habar nu avea despre ce era vorba”, a spus Ion Țiriac despre motivul pe care Ilie Năstase l-a invocat pentru a participa la turneul de Grand Slam. Acum, „Nasty” a reacționat. „Nu mă interesează, să lăsăm în urmă. Eu am jucat că trebuia să joc, atât, restul nu am ce să comentez. Suntem în 2025, hai să uităm prostiile astea”, a spus Ilie Năstase, la 52 de ani distanță de la momentul respectiv, conform iAMSport. De ce s-a supărat Ion Țiriac pe Ilie Năstase Ion Țiriac a fondat un sindicat al jucătorilor în anii 1970, alături de nume mari ale tenisului, astfel că se aștepta ca bunul lui prieten să i se alăture cauzei și să nu participe la turneul din Marea Britanie. „Răceala a venit din 1973, când sindicatul jucătorilor, pe care eu îl înființasem cu un an în urmă, a făcut o grevă. Eu fondasem sindicatul cu Stan Smith, cu Arthur Ashe, jucători din generația lui llie, că generația mea fusese cu Laver, cu Rosewell, jucătorii de la începutul anilor 60. Am făcut o grevă, nu am jucat la Wimbledon. Și llie a jucat! A zis că l-a obligat Ceaușescu să joace, ceea ce a fost o minciună, că Ceaușescu habar nu avea despre ce era vorba. Noi nu vorbeam nici cu Ceaușescu, nici cu doamna (n.r. Elena Ceaușescu) și ne lăsau în pace”, a mai spus Ion Țiriac, conform sursei de mai sus. De-a lungul carierei, „Nasty” s-a impus la turneele de Grand Slam la Roland Garros (1973) sau US Open (1972), la nivel de single. La dublu, fostul tenismen s-a impus la Roland Garros (1970), Wimbledon (1973), US Open (1975). La dublu mixt, Năstase a pus mâna de două ori pe trofeul de la Wimbledon (1970, 1972).

Rivalul lui Ilie Năstase a murit. De ce era unic în istorie

rivalul-lui-ilie-nastase-a-murit.-de-ce-era-unic-in-istorie

Nikola Pilic, legendarul jucător de tenis croat, a murit la venerabila vârstă de 87 de ani, în orașul Opatija, din vestul țării sale natale. Rivalul lui Ilie Năstase și ani mai târziu mentor al lui Novak Djokovic, fostul mare tenismen va rămâne în istorie ca fiind singurul căpitan care a condus trei state spre câștigarea Cupei Davis. Rivalul lui Ilie Năstase a murit la 87 de ani. De ce a rămas unic în istorie Niki Pilic Legendarul jucător de tenis s-a stins din viață în orașul Opatija, din vestul Croației. Rivalul lui Ilie Năstase și ulterior omul care i-a influențat enorm cariera lui Novak Djokovic, Niki Pilic rămâne în amintirea iubitorilor de tenis și nu numai singurul căpitan care a condus trei țări spre câștigarea trofeului suprem din Cupa Davis. Finalist la Roland-Garros şi de cinci ori câştigător al Cupei Davis în calitate de căpitan, federaţia croată îl numește ca fiind „unul dintre cei mai mari jucători şi antrenori pe care i-a avut tenisul croat”. „Nikola +Niki+ Pilic va rămâne în memoria colectivă ca fiind singurul căpitan care a condus trei naţiuni diferite la titlul Cupei Davis”, mai transmite federaţia croată. Cu Germania de trei ori, în 1988, 1989 şi 1993, o dată cu Croaţia, în 2005, şi o dată cu Serbia, în 2010. Foto: Mediafax Foto Învins categoric de „Nasty” în finala de la Roland Garros Nikola Pilic şi-a început cariera în 1953, la Split, iar mai apoi a fost reprezentantul juniorilor din Iugoslavia. A triumfat de cinci ori în campionatul Iugoslaviei la simplu (1962, 1963, 1964, 1966 şi 1967) şi de şapte ori la dublu. Borna carierei sale de jucător l-a reprezentat parcursul excepțional de la Roland-Garros în 1973, unde a ajuns până în ultimul act. Acolo nu a avut nicio șansă în fața lui Ilie Năstase, cedând în trei seturi. Pe de altă parte, el a câștigat trofeul la US Open în 1970, în proba de dublu masculin, alături de francezul Pierre Barthès. Nikola Pilic a fost de-a dreptul fabulos și în cariera de antrenor, unde i-a avut elevi, printre alții, pe celebrii Goran Ivanisevic, Michael Stich sau Boris Becker. Totodată, Niki Pilic a avut un cuvânt greu de spus în privința carierei de început a lui Novak Djokovic, sârbul fiind antrenat de acesta la academia de la Munchen.

Rivalul lui Ilie Năstase rupe tăcerea: Pe vremea mea, erau unii care luau lucruri interzise

rivalul-lui-ilie-nastase-rupe-tacerea:-pe-vremea-mea,-erau-unii-care-luau-lucruri-interzise

Bjorn Borg, rivalul lui Ilie Năstase, a decis să rupă tăcerea și a vorbit recent despre cazurile de dopaj din tenis, menționând că este important ca acest sport să rămână unul curat. Fostul lider mondial a dezvăluit că, în perioada în care era jucător de tenis, existau sportivi care foloseau substanțe interzise pentru a obține performanțe mai bune pe teren. Bjorn Borg rupe tăcerea Bjorn Borg a vorbit recent despre cazurile de dopaj din tenis și și-a amintit de perioada în care era încă în activitate. Fostul lider mondial a precizat că își dorește ca tenisul să rămână un sport curat și a dezvăluit că știa că unii dintre sportivi foloseau substanțe interzise pentru a reuși să își îmbunătățească performanțele de pe teren. Totodată, rivalul lui Ilie Năstase consideră că este bine că jucătorii de tenis se testează frecvent, pentru a fi siguri că nu au în organism substanțe interzise. „Când jucam noi, generația mea, știu sigur, cunosc câțiva jucători, foloseau lucruri pe care nu ar fi trebuit să le folosească, lucruri care erau interzise. Nu vreau să intru în nume, nu e important. Dar astăzi, cred că e bine, se testează singuri, și uneori înțeleg că jucătorii trebuie să se testeze de atâtea ori. Cred că e bine, e important să păstrăm tenisul ca un sport curat”, a declarat Bjorn Borg, conform tennisuptodate.com. De ce s-a retras Bjorn Borg la doar 26 de ani Legendarul Bjorn Borg s-a retras la vârsta de doar 26 de ani. Fiul său, Leo, i-a călcat pe urme și și-a făcut debutul în tenis, în ATP, în anul 2021. Într-un interviu pe care l-a acordat anul acesta, fostul mare rival al lui Ilie Năstase a dezvăluit de ce a luat această decizie și a anunțat că scrie și o carte în care va vorbi despre viața sa. „Am fost foarte fericit ca jucător, dar motivația nu a fost acolo. Dacă nu ai motivația să exersezi și să concurezi în fiecare zi, nu te poți concentra pe ceea ce faci și ce trebuie să faci. Am fost fericit , dar nu aveam nicio motivație și nicio concentrare Când m-am întors pentru scurt timp, asta a fost o altă poveste. Scriu o carte. Voi spune tuturor despre asta anul viitor”, a declarat Bjorn Borg, conform sportskeeda.com.

Marele rival al lui Ilie Năstase recunoaște viața plină de excese: Puteam să mor de două ori din cauza drogurilor

marele-rival-al-lui-ilie-nastase-recunoaste-viata-plina-de-excese:-puteam-sa-mor-de-doua-ori-din-cauza-drogurilor

Bjorn Borg, marele rival al lui Ilie Năstase din urmă cu peste patru decenii, a recunoscut într-un interviu recent ce viață plină de excese a trăit. Fostul tenismen șochează, spunând că era să moară de două ori din cauza consumului de droguri. Pe modelul Ilie Năstase, care a avut o viață fără filtre, Bjorn Borg a trăit-o și mai extrem, deoarece povestește cum consumul de droguri l-au condus aproape de o prăpastie din care nu mai putea ieși. Fostul tenismen ajuns acum la 69 de ani este acum mult mai echilibrat. Bjorn Borg, rivalul lui Ilie Năstase, amintiri șocante legate de consumul de droguri De-a lungul carierei sale, Bjorn Borg a câștigat 11 turnee de Mare Șlem, dar cariera sa a fost pusă întotdeauna în umbră de viața excentrică pe care a dus-o. Fostul jucător de tenis suedez și-a lansat o carte autobiografică, intitulată „Heartbeats: A Memoir”. Acolo a povestit multe dintre „pățaniile” sale pe care le-a trăit. „Nu aveam un plan. În zilele noastre, oamenii au un mentor. Eram pierdut în lume. Existau droguri, pastile, alcool, pentru a scăpa de realitate. Am început cu droguri, pastile sau cu alcool, era o modalitate de a scăpa de realitate. Simțeam că port o povară imensă. Trebuia să scap de ea. Voiam să le spun oamenilor. Mulți oameni mă văd într-un fel, prin tenis. Dar nu știu cu adevărat ce s-a întâmplat cu mine ca persoană, ce i se poate întâmpla unei persoane. De aceea am vrut să le spun oamenilor și mă simt minunat că public această carte, pentru că mă simt ușurat”, a spus Bjorn Borg, conform Marca. Fostul sportiv a spus că era aproape de a muri pentru prima oară la Milano, în februarie 1989, atunci când a doua lui soție, Loredana, l-a găsit și a chemat ambulanța. A doua oară, suedezul s-a prăbușit pe un pod într-o vizită în Olanda, după un atac de cord. Bjorn Borg, amenințat de cancerul la prostată Bjorn Borg și-a încheiat cartea autobiografică cu un capitol special, dar dureros, anume cancerul la prostată pe care încă îl are în corp. Suedezul a spus că medicii i-au transmis că încă există celule canceroase în corp, dar nu sunt agresive. „Doctorul spune că încă mai am celule canceroase în corp, dar acum sunt latente. Ar putea fi ani de zile”, a spus Bjorn Borg, conform sursei de mai sus, despre cancerul la prostată. Fostul sportiv recunoaște că soția lui i-a fost alături în acest episod tragic al vieții sale.