Marian Munteanu: Iliescu ne-a băgat în organizația țărilor francofone, și acolo am rămas

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Marian Munteanu a vorbit despre influența sovietică asupra României în perioada post-comunistă și despre modul în care fostul președinte Ion Iliescu a încercat să poziționeze țara în raport cu marile puteri ale vremii. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. La începutul discuției, Marian Munteanu a explicat că România a rămas multă vreme sub influența structurată a Uniunii Sovietice, chiar și după căderea acesteia. Potrivit lui, Ion Iliescu a preluat un model politic inspirat direct din sistemul sovietic. Marian Munteanu: „Domnul Iliescu, răposatul, a venit cu modelul sovietic” „Domnul Iliescu, răposatul, a venit cu modelul sovietic. Nu era modelul suedez. Am avut tratat cu URSS-ul, suntem ultimii. În 91, cred că a fost. Era ultimul tratat. Și după a căzut URSS-ul. Noi eram sub influența structurală a Uniunii Sovietice, care chiar dacă politica lui Ceaușescu a fost de o anumită, hai să spunem așa, o independență e mult spus. De o anumită poziționare. Totuși în societate erau structurate linii care răspundeau la comandă… Nu se putea altfel. Ei au construit statul comunist.”, afirmă invitatul. „N-am intrat noi în țările francofone?” Munteanu a continuat prin a aminti încercările lui Ion Iliescu de a plasa România în anumite alianțe strategice înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Printre acestea, menționează aderarea la organizațiile francofone. „Ați făcut referire la președintele Iliescu. Ce a mai făcut președintele Iliescu înainte de intrarea în UE? Pe lângă tratatul cu URSS. N-am intrat noi în țările francofone? Vă amintiți? Noi cu Franța am avut o relație specială încă dinainte, nu?”, spune el. Marian Munteanu: „Curentul ruso-sovietic, ăla e aici, la doi pași” În final, Munteanu a subliniat că poziționarea României față de Rusia este inevitabil influențată de geografie. „Cred că a existat o încercare de poziționare în raport cu aceste curente semnificative. Sigur, curentul ruso-sovietic, ăla e aici, la doi pași, că n-ai ce să faci, că aici ne-am născut. Ei sunt vecini. Ei sunt vecini cu noi, vrem că nu vrem.”, conchide Marian Munteanu.
Ilie Bolojan, cu bătaie la USR, în cazul Iliescu: „Dacă ai un respect pentru defunct, te duci la înmormântare, dacă nu, îți vezi de treaba ta”
Ilie Bolojan acuză voalat atitudinea USR vis-a-vis de ceremoniile funerare ale lui Ion Iliescu. Premierul consideră că o atitudine formală, decentă, rânduită, fără emoții inutile în spațiul public ar fi fost de ajuns. „Dacă ai un respect pentru defunct, pentru familia lui, te duci la înmormântare, dacă nu, îți vezi de treaba ta, dar nu trebuie neapărat să să protestezi, să spunem, la poartă”, reproșează Bolojan manifestările USR. Cred că și în astfel de situații, într-un limbaj simplu, trebuie să avem și aici o rânduială, dacă pot să spun așa, și acest tip de de funeralii. Sunt o procedură, care mie mi se pare standard, pe care trebuie să o derulăm, pentru că un președinte le României, indiferent de de persoana lui, este un om care a avut milioane de voturi în spate, nu a mai avut un astfel de deces în acești ani și trebuia gândită o procedură standard pentru pentru astfel de situații. Moartea lui Iliescu, o premieră post-decembristă, crează un protocol standard pentru viitoarele evenimente similare. Și am crezut că a face un lucru în formula în care este el reglementat este un lucru bun și cred că cu această procedură se setează și pentru anii următori o organizare și pentru aceste evenimente. În plus, în astfel de situații cred că e bine să păstrezi o atitudine normala. Este ca o înmormântare la țară, dacă respecți răposatul, te duci, dacă nu, stai acasă, nu fluieri pe la poarta cimitirului, reiese din observațiile Premierului. O atitudine decentă este ca la o înmormântare în comunitatea ta, dacă ai un respect pentru defunct, pentru familia lui, te duci la înmormântare, dacă nu, îți vezi de treaba ta, dar nu trebuie neapărat să să protestezi, să spunem la poartă. Da, e o chestiune de de decență și de normalitate. Guvernul României a luat, cred eu, decizia corectă de a le organiza și asta asta trebuie să facem și asta am făcut, consideră Bolojan. Recomandarea autorului: Bolojan confirmă că banii din pensiile private vor fi retrași eșalonat: „Parlamentarii vor decide acest lucru”
Protestul de azi, îmbrăcat în haina comemorării, pentru a nu fi nevoie de autorizație

Pagina „Corupția ucide” organizează joi, în Piața Universității, de la ora 19.00, „un moment de reflecție critică și comemorare a victimelor represiunii din iunie 1990”. Evenimentul îmbracă haina unui protest, ca reacție la instituirea zilei de doliu național în memoria fostului lider social-democrat Ion Iliescu. „Statul a decretat joi, 7 August zi de doliu național pentru Ion Iliescu – omul care, pe 13-15 iunie 1990, a chemat minerii să bată, să violeze și să ucidă cetățeni pașnici. Ne întâlnim joi 7 August 2025 la ora 19:00 în Piața Universității”. Așa sună anunțul lansat de „Corupția ucide” pentru românii care vor să ia parte la „un moment de reflecție critică și comemorare a victimelor represiunii din iunie 1990.” „În loc de doliu oficial, creăm un spațiu civic de memorie autentică, unde vocile celor uitați să fie auzite și unde arta, dialogul și solidaritatea să transforme durerea în conștiință colectivă. Activități propuse: Zonă de memorie vie: – Instalație participativă cu mărturii scrise/audio ale supraviețuitorilor mineriardelor – „Peretele memoriei” – unde participanții pot lăsa mesaje, fotografii, obiecte simbolice – Lectură publică de nume ale victimelor și momente de reculegere Expresie creativă și artistică: – Atelier de postere și bannere cu mesaje despre memorie și justiție – Performance artistic despre violența de stat și rezistență – Mic concert acustic cu piese dedicate libertății Dialog și educație civică: – Cerc de discuții deschis despre memoria colectivă și responsabilitate istorică – Aprindere de lumânări pentru victime, nu pentru opresori – Minute de zgomot (nu de tăcere) – pentru cei cărora li s-a luat vocea Evenimentul promovează memoria critică și dreptul la adevăr istoric”, scrie pe pagina evenimentului. Organizatorii spun că nu au avut nevoie de aprobare de la primărie sau din partea altor instituții pe baza faptului că evenimentul este o comemorare și nu un protest care să aibă nevoie de autorizație. „În nicio țară de pe planetă, un inculpat pentru crime împotriva umanității nu poate să aibă parte de funeralii naționale! Noi am declarat evenimentul ca fiind comemorare și nu avem nevoie de autorizație de la Primăria Capitalei, spune Angi Șerban, vicepreședinte „Corupția ucide”. „ La rândul lor, reprezentanții Primăriei Capitalei au transmis că nu a fost depusă nicio cerere sau solicitare referitoare la evenimentul de la ora 19.00. Jandarmeria București a transmis că nu a fost notificată și a declarat pentru Gândul. „Sub un alt aspect, în mediul on-line se observă îndemnuri pentru organizarea unei acțiuni de protest, în data de 07 august, în Piața Universității. Subliniem faptul că desfășurarea acestei manifestații este ilegală, deoarece nu respectă prevederile legale impuse de Legea nr. 60 din 1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare (depunerea declarației scrise de organizare a adunării publice la Primăria Municipiului București, cu cel puțin 3 zile înainte de data desfășurării acesteia și înregistrarea declarației de desfășurare a adunării publice la unitățile de jandarmi competente teritorial, cu cel puțin 48 de ore înainte).” RECOMANDAREA AUTORULUI: Elena LASCONI sfidează conducerea USR în ziua înmormântării lui Ion Iliescu 🚨 DOLIU NAȚIONAL! Ion Iliescu a fost înmormântat cu onoruri militare
Becali, la funeraliile lui Iliescu: Și așa raiul nu-l vede, că biserică n-a văzut / La Iohannis nu am ce să caut, că e luteran. Pe Băsescu îl îngrop eu
Becali a mai menționat că nu dorește să judece aspectele controversate ale mandatului lui Iliescu, cum ar fi evenimentele din timpul Mineriadei, preferând să sublinieze rolul pozitiv pe care, în opinia sa, l-a avut în menținerea capitalului românesc. „Eu spun a lăsat religia în școli, a venit altul a arestat tot capitalul românesc, toți oamenii de afaceri arestați. A venit ălalatul în loc de religie, în școli a băgat egalitatea de genul școli, aici mă refer la Iohannis. A fost om cuminte, nu procuror, nu judecător nu s-a băgat. Om bun, liniștit. Alea, judecați-le voi. Este adevărat, a făcut Mineriada, el e vinovat de toate alea și cu asta basta. Eu spun lucrurile bune, alea rele sunt adevărate că le știți voi, nu le spun eu”, a mai spus Becali. Gigi Becali: Iliescu nu va ajunge în rai Gigi Becali a declarat că l-a apreciat pentru faptele bune și că nu consideră că este rolul său să-l judece pentru greșelile trecutului, subliniind că justiția ar fi trebuit să se ocupe de acestea. Totodată, el a făcut referire la credințele sale religioase, afirmând că Iliescu nu ar putea ajunge în rai, întrucât nu a fost apropiat de Biserică și nu a participat la Sfintele Taine. „Eu am venit la un om care a murit și pe care eu l-am apreciat pentru ce a făcut el. Pentru alea rele nu-l judec eu. Da, nu stau eu acuma să judec eu ce ar trebui justiția să facă justiția? Voi știți mai bine ce trebuia să facă justiția și n-a făcut, că trebuia să o facă? Dar, n-a făcut-o! Eu am venit la un om care a murit că și așa raiul nu-l vede, că biserică n-a văzut. Păi dacă nu mergi la biserică, tu crezi că voi aici voi credeți că vedeți rai fără biserică și fără trupul și sânge lui Hristos?”, a declarat Becali. „De Iohanis nu mai vorbim, că nu am ce să caut la înmormântarea lui, că e omul luteran. Și la un noi ortodox la un luteran nu merge la înmormântare. Să dea Dumnezeu să merg eu la el. La Băsescu merg. Cred că o să-l îngrop eu pe el”, a încheiat Becali.
Un mentor și o inspirație pentru o viață, a spus Fritz la moartea președintelui Germaniei. Ce crede despre Iliescu
La 7 ani de la moartea fostului șef de stat al Germaniei, Horst Köhler, șeful USR-Dominic Fritz scria un text emoționant în calitate de fost colaborator apropiat al acestuia, notează gandul.ro. „Mi-a fost mult mai mult decât doar un șef. A fost un mentor și o inspirație pentru o viață. Puțini știu că mama lui s-a născut la Brașov, iar tatăl era țăran german din Basarabia. Spre deosebire de mamă, Köhler nu a vorbit română, în afară de cuvântul , mâncarea preferată din copilărie. A crescut ani de zile într-o tabără de refugiați în Germania(…)”, scria Fritz, pe 1 februarie. Emoțiile, însă, l-au părăsit pe liderul USR, la trecerea la cele veșnice a fostului șef de stat al României, Ion Iliescu și chiar au fost înlocuite cu o decizie radicală. „Din respect pentru victimele Revoluției și ale mineriadelor, USR a propus în ședința de guvern să nu fie doliu național. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanții USR nu vor participa la funeralii”.
Scandalul din Coaliție ia amploare. PSD boicotează şedinţa coaliţiei de guvernare. Acuză USR de comportament „lipsit de respect, decenţă şi umanitate
„Având în vedere atitudinea total lipsită de respect, decenţă şi umanitate faţă de primul preşedinte al României democratice, pe care au afişat-o cei din USR — inclusiv prin încercarea de a bloca funeraliile de stat şi decretarea doliului naţional — PSD nu va participa la şedinţa coaliţiei”, se arată într-un mesaj. Social-democraţii consideră inacceptabilă poziţia exprimată de USR în contextul ceremoniei funerare a fostului şef de stat şi cer tuturor liderilor politici să manifeste respect pentru personalităţile care au marcat decisiv parcursul democratic al României. „Solicităm tuturor oamenilor politici să dea dovadă de respect şi decenţă faţă de un om politic care a semnat intrarea României în NATO”, au mai transmis reprezentanţii PSD. Din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor, USR a propus în şedinţa de guvern să nu fie doliu naţional, anunţă liderul Uniunii, Dominic Fritz. El precizează că reprezentanţii partidului nu vor participa la funeralii. Fostul preşedinte Ion Iliescu a murit marţi la vârsta de 95 de ani. Ion Iliescu s-a stins din viaţă după ce organele i-au cedat. Iliescu suferea de cancer pulmonar şi era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală. În actualizare
Joi se va organiza un protest faţă de doliul naţional declarat în memoria lui Ion Iliescu, în Bucureşti
Protestul este organizat joi, la ora 19:00, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti. „În nicio ţară de pe planetă un inculpat pentru crime împotriva umanităţii nu poate să aibă parte de funeralii naţionale!”, spun cei de la „Corupţia Ucide”. „Ion Iliescu, istoria nu te va uita, dar nici nu te va ierta. Rănile lăsate după 1989 sângerează încă în sufletul acestui popor. Nu moartea e judecata supremă, ci conştiinţa unei vieţi trăite pe spatele suferinţei altora”, mai spun cei de la „Corupţia Ucide”. Ziua de joi, 7 august, este declarată zi de doliu naţional după decesul fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, şi se vor respecta prevederile legale privind zilele de doliu naţional pe teritoriul naţional si la misiunile diplomatice ale României. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul naţional în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizaţiilor sindicale şi patronale, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă. Totodată, posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul difuzat şi activităţile organizate în mod corespunzător acestei zile.