România e campioană la importurile de gaze naturale. Producția a scăzut cu 0,9% în 2025, în timp ce importurile au crescut cu 75%

Producția de gaze naturale a României a scăzut cu 0,9% în 2025, echivalentul a 67.600 tep sub nivelul anului precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). În paralel, țara noastră a devenit lider la importurile de gaze naturale, care au crescut cu 75% față de 2024. Deși România importă mai mult decât exportă, prognozele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză sunt optimiste și indică o creștere a producției interne și o reducere a importurilor până în 2027. Datele publicate de INS arată că producția de gaze naturale utilizabile a României a fost de 7,503 milioane tone de petrol în 2025, cu 0,9% mai puțin decât în 2024. Pe de altă parte, importurile au crescut cu 1,368 milioane tep față de 2024, până la aproximativ 3,2 milioane tep. Este important de menționat faptul că datele INS se referă la producția efectivă din 2025, în timp ce datele CNSP estimează evoluția producției și importurilor pentru perioada 2025–2027. CNSP spune că producția va crește până în 2027, iar importurile vor scădea De asemenea, estimările Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză arată că producția de gaze naturale a României ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, în ultima prognoză publicată de CNSP, pentru 2025 a fost estimată o producție de gaze naturale de 7,79 milioane tep, pentru 2026 una de 7,907 milioane tep și pentru 2027 o producție de gaze naturale de 8,176 milioane tep. Sursa: Comisia Națională de Strategie și Prognoză În ceea ce privește importurile de gaze, se așteaptă o tendință de reducere, cu un ritm mai pronunțat la orizontul anului 2027, de -6%, în concordanță cu avansul producției, prin intrarea în exploatare a unor noi capacități, dar cu o menținere a tranzitului către piețele externe. CNSP estima, pentru 2025, importuri de gaze naturale de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%). România importă gaze naturale deși depozitele sunt pline Chiar dacă prognoza CNSP indică o reducere a importurilor în următorii ani, România a importat masiv în 2025. Deși țara noastră are în depozite cu peste 10% în plus față de media europeană, într-una din cele mai grele ierni din ultimii ani, România a importat o cantitate impresionantă de gaze naturale. Capacitatea maximă de extracție a gazelor din depozite este de 30-32 milioane de metri cubi pe zi, dar aceasta poate fi atinsă doar la începutul sezonului rece, la începutul lunii decembrie, atunci când depozitele sunt pline. Sursa foto: Mediafax foto De asemenea, capacitatea de extracție scade pe măsură ce din depozite încep să fie scoase și, pe lângă motivele tehnice, există motive comerciale legate de costuri. Furnizorii de gaze naturale decid dacă aduc gaze din import dacă acestea sunt mai ieftine decât cele produse intern. Ministrul Energiei: România are suficiente gaze pentru sezonul rece Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, a anunțat că vor fi oferite ajutoare de până la 50 și 100 de lei, lunar, pentru consumatorii vulnerabili Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că România are suficiente resurse pentru sezonul rece și a respins zvonurile potrivit cărora țara noastră nu are suficientă energie și gaze din cauza ajutorului acordat Republicii Moldova și Ucrainei. De asemenea, Ivan a precizat că „folosim gazele naturale ale altor state pentru a-i ajuta pe vecinii noștri” și susține că în acest fel „companiile românești fac profituri”. „România astăzi este cel mai mare producător de gaze naturale din întreaga Uniune Europeană. În momentul de față, noi extragem zilnic între 21 și 23 milioane m³ de gaze în 24 de ore și avem depozitele de 3 miliarde m³ de gaze umplute în proporție de aproximativ 68% astăzi.” RECOMANDAREA AUTORULUI: Vine furtuna economică? Norii negri s-au adunat deja: se închid fabrici, mii de oameni rămân fără loc de muncă și consumul scade. Ce arată principalii indicatori economici: industria, construcțiile, consumul Riscă România să intre în colaps energetic? În cea mai grea iarnă din ultimii 5 ani, țara noastră a importat 12,6 milioane de metri cubi de gaze. Facturi cu 30% mai mari în ianuarie
Ministrul Energiei din Austria: UE trebuie să fie deschisă la reluarea importurilor de gaz din Rusia „odată cu încheierea războiului
Ministrul Energiei din Austria a declarat că Uniunea Europeană trebuie să fie deschisă la reluarea importurilor de gaz din Rusia în cazul în care se va ajunge la un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Bruxelles-ul „trebuie să mențină opțiunea de a reevalua situația odată cu încheierea războiului”, a declarat ministrul austriac al Energiei pentru Financial Times. Declarația a confirmat relatările conform cărora Elisabeth Zehetner, secretarul de stat austriac pentru Energie, a pledat în favoarea acestui scenariu în fața colegilor săi din UE în cadrul unei reuniuni care a avut loc luni la Luxemburg, au declarat diplomați la curent cu discuțiile. Poziția Vienei marchează prima dată de la invazia rusă în Ucraina, în 2022, când un stat membru al UE, altul decât Ungaria sau Slovacia, evocă deschis reluarea importurilor de gaze rusești după încheierea războiului. Comisia Europeană urmează să propună marți interzicerea oricăror noi contracte de gaze cu Rusia și rezilierea celor existente în următorii doi ani – indiferent de rezultatul negocierilor de pace. Dan Jorgensen, comisarul UE pentru Energie, a declarat luni că un potențial acord de pace „nu ar trebui să ne determine să începem să importăm din nou gaz rusesc”. „Aceasta ar fi o decizie foarte nechibzuită, deoarece ar însemna doar umplerea cu bani a vistieriei pentru război a lui Putin. Cred că ar însemna să repetăm greșelile pe care le-am făcut în trecut”, a adăugat el. Bruxelles-ul propune interzicerea conductelor Nord Stream Oficialii europeni au dezbătut anterior dacă revenirea la gazul rusesc ar trebui să facă parte din negocierile de pace cu Rusia – Comisia opunându-se ferm unui astfel de pas. Bruxelles-ul propune, de asemenea, interzicerea conductelor Nord Stream care leagă Germania de Rusia – o măsură susținută de cancelarul german Friedrich Merz ca o modalitate de a opri orice potențiale discuții interne privind revenirea la gazul rusesc ieftin. Austria depinde puternic de gazele naturale rusești de decenii, importând aproximativ 80% din necesarul de gaz din Rusia înainte de războiul din Ucraina. Viena a luat măsuri pentru a-și diversifica aprovizionarea cu gaz, în special din alte țări europene, precum Germania. Austria, care este neutră din punct de vedere politic, dar susține sancțiunile, a fost criticată pentru întârzierea în reducerea acestei dependențe de la începutul războiului. Ungaria și Slovacia, care depind în continuare de gazul rusesc și care sunt conduse de guverne favorabile Rusiei, și-au exprimat opoziția față de planul Comisiei de a pune capăt tuturor importurilor de combustibili fosili din Rusia până în 2027. Și Italia, care a importat cele mai multe gaze rusești anul trecut, potrivit think-tank-ului Ember, a evocat anterior opțiunea reluării importurilor de gaze după încheierea războiului, în cadrul unor discuții cu ușile închise. Comisia intenționează să utilizeze dreptul comercial atunci când propune interzicerea completă a gazului rusesc, a relatat Financial Times. Jorgensen a declarat că, spre deosebire de regimul de sancțiuni, care necesită sprijinul unanim din partea celor 27 de guverne ale UE la fiecare șase luni, interdicția „va rămâne în vigoare până când cineva va decide să o schimbe”. Mai multe țări și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că temeiul juridic al interdicției va fi suficient de solid pentru a le permite companiilor să invoce clauze de forță majoră pentru contractele existente fără a plăti penalități mari Rusiei. Jorgensen a declarat că a primit „un punct de vedere foarte clar din partea echipei juridice a Comisiei, potrivit căreia, deoarece aceasta va fi o prohibiție, o interdicție, companiile nu vor avea probleme juridice”. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: BBC: Statele occidentale continuă să ajute indirect economia de război a lui Vladimir Putin Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele