De câți bani are nevoie Bolojan în 2026: 150 de miliarde de lei

Guvernul Bolojan va avea nevoie în 2026 de un volum imens de finanțare pentru a acoperi deficitul bugetar și datoriile scadente. Statul se va împrumuta cu cel puțin 12 mld. euro de pe piețele financiare internaționale, asta în condițiile în care necesarul de finanțare total al României din acest an depășește 250 mld. lei, conform Ziarului Financiar. Anul trecut, România a împrumutat de pe piețele externe aproape 16 mld. euro prin emisiuni de obligațiuni în euro și dolari și 3,2 mld. euro prin plasamente private externe discutate direct cu giganții bancari. Acum, din totalul de 52 mld. euro, Ministerul Finanțelor estimează că între 12 și 14 mld. euro vor proveni din împrumuturile de pe piețele externe, prin intermediul emisiunilor de euroobligațiuni în perioada 2026-2028. „Conform perspectivelor privind deficitul bugetar şi a nevoilor de finanţare estimate pentru perioada 2026-2028, în baza actualelor asumpţii se au în vedere emisiuni de euroobligaţiuni de aproximativ 12-14 mld. euro/an, cu o frecvenţă de 3-4 emisiuni/an, în funcţie de evoluţia necesităţilor de finanţare”, se arată în documentul Ministerului Finanțelor legat de programul de eurobonduri. Potrivit estimărilor, necesarul total de finanțare anticipat de Guvern pentru acest an este de 265-275 mld. lei, 52-54 mld. euro. Ministerul Finanțelor urmează să obțină această sumă și prin intermediul împrumuturilor în lei și valută pe piața internă și internațională, dar suma finală va depinde de bugetul pe care guvernul Bolojan discută zilele acestea. Noul an se anunță dificil din punct de vedere financiar pentru că deficitul uriaș și datoria publică în creștere au făcut ca România să simtă din ce în ce mai tare povara dobânzilor. Astfel, statul a ajuns să plătească anual zeci de miliarde doar pentru dobânzile aferente datoriei publice. Acum, principala preocupare a Executivului este refinanțarea datoriei publice și finanțarea deficitului bugetar, care ar trebui ajustat la 6-6,5% din PIB în acest an. RECOMANDAREA AUTORULUI: La ce cifre s-au uitat Ilie Bolojan și viceprim-miniștrii la ședința de ieri, pentru bugetul României. Care sunt coordonatele pe care va fi construit bugetul pe 2026: inflația, creșterea economică, salariul mediu Început de an în forță: Guvernul Bolojan deja s-a împrumutat cu 1,2 miliarde de lei de la bănci, într-o singură zi
Cum plătim dobânzi mai mari din cauza împrumuturilor Guvernului

Când Guvernul se împrumută ca să plătească împrumuturi cu toții plătim dobânzi mai mari. Cheltuielile guvernului Bolojan cu dobânzile au crescut cu 50% în primele luni din 2025, față de aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, cheltuielile cu investițiile s-au redus cu 6% și astfel guvernul dă pe investiții publice cât cheltuiește cu dobânzile la datorie. Datoria publică a României a trecut de 1.000 mld. lei și se apropie cu pași repezi de pragul critic european de 60% din PIB. În loc să accelereze planurile pentru relansarea economică prin investițiile publice, guvernul a explodat cheltuielile cu dobânzile. Statul se împrumută ca să acopere deficitele tot mai mari, însă aceste datorii nu sunt doar o problemă, ci o povară pentru întreaga economie a României. Guvernul împrumută ca să plătească vechile împrumuturi Rămânem cu cel mai mare deficit bugetar din UE, 9,3% din PIB, și cu un stat care cheltuiește mai mult decât încasează. Și cum cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, e clar că guvernul are nevoie de împrumuturi ca să acopere diferența. Problema e că guvernul trebuie să se împrumute și ca să acopere datoriile vechi ajunse la scadență. Cum nu a putut să plătească decât dobânda le credite, guvernul se împrumută mai des și mai scump ca să poată returna integral scandeța vechilor credite. Practic, din deficitul bugetar, 3% din PIB se duce acum ca să acopere dobânzile la creditele externe. Cheltuiala cu dobânzile a crescut cu 50% în primele 3 trimestre din 2025. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, se așteaptă ca România să aibă nevoie de împrumuturi totale de 260 mld. lei (52 mld. euro). Din acestea, circa 150 mld. lei (30 mld. euro) reprezintă acoperirea deficitului bugetar, iar restul de 110 mld. lei (22 mld. euro) sunt pentru rostogolirea datoriei vechi ajunse la scadență. Cum afectează împrumuturile guvernului ratele românilor Pentru cei mai mulți dintre români, plata ratelor a devenit o provocare, mai ales când nu pot ține pasul cu inflația. Efectul cel mai vizibil al împrumuturilor pe care le face guvernul lui Bolojan se reflectă în indicatorii ROBOR și IRCC, care influențează direct ratele oamenilor. Indicele IRCC a crescut la un maxim istoric de 6.06% iar indicele ROBOR a urcat în mai 2025 la 7,25%, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. În România sunt 400.000 de cetățeni cu credite care depind de indicele de referinţă IRCC. 75% dintre aceștia au credite ipotecare iar restul au credite de consum. Toți se confruntă acum cu dobânzi mai mari pentru că împrumuturile statului lasă băncile cu mai puțini bani pentru credite. Cu toate măsurile de austeritate ale guvernului lui Ilie Bolojan, deficitul a rămas neschimbat iar ritmul de creștere este alarmant. România trebuie să continue consolidarea și să grăbească reformele ca să-și stabilizeze economia pentru că măsurile adoptate, se pare că nu sunt suficiente pentru rederesarea economică a țării. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ministrul Nazare vrea să pună roboții la treabă: Bugetul pe 2026 va fi complet digitalizat Comisarul european Dombrovskis încurajează măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan: „Măsurile curajoase sunt esențiale”