FOTO Incendiu violent în București. O locuință din Sectorul 2, cuprinsă de flăcări. Fumul gros, vizibil de la km distanță
Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață la o casă din Sectorul 2 al Bucureștiului, pe strada Intrarea Mieilor. Focul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum. Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața de joi la o casă din Sectorul 2 al Capitalei, situată pe Intrarea Mieilor, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF). „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, pe Intrarea Mieilor, sectorul 2, București. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum la o casă cu regim P+Etaj+pod, cu posibilități de propagare la o clădire învecinată”, au transmis pompierii. Pentru localizarea și stingerea incendiului au fost mobilizate nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD. Din primele informații se pare că 6 persoane au fost evacuate de urgență. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor unui bărbat care prezintă arsuri la nivelul feței. Echipajele de intervenție rămân la fața locului pentru a limita extinderea focului și pentru a evalua pagubele. Martorii din zonă au relatat că fumul dens se vede de la câteva străzi distanță, iar pompierii acționează pe mai multe fronturi pentru a preveni propagarea incendiului la clădirile din apropiere. Autoritățile urmează să stabilească cauza izbucnirii incendiului după lichidarea completă a flăcărilor.