Ce indemnizații pot primi victimele de la Crans-Montana

Incendiul catastrofal din 1 ianuarie, din stațiunea elvețiană Crans Montana, pune sub lupă mecanismele existente în Elveția în vederea despăgubirii victimelor. Pentru familiile acestora, există întrebări foarte pragmatice, chiar în timpul interminabilei așteptări la granița dintre viață și moarte, care marchează paturile de spital ale celor aflați în suferință. La ce indemnizații pot spera victimele și familiile acestora și cine le va plăti, scrie cotidianul elvețian Le Temps. Romain Riether, asociat al biroului genevez Roulet Avocats, recomandă ca prim pas contactarea centrelor LAVI. «Există unul în fiecare canton», explică acesta. Consultațiile sunt un efect al legii federale cu privire la ajutorarea victimelor infracțiunilor (LAVI), care are scopul de a consolida drepturile victimelor, inclusiv apropiații acestora. Ele oferă sprijin psihologic, juridic și financiar în mod gratuit și confidențial. În paralel, victimele pot contacta serviciile de asigurări (accident sau boală), care le pot furniza acțiuni immediate ca repatrierea sau instituirea unui ajutor la domiciliu. Cum funcționează sistemul de asigurări «în cascadă» în Elveția. Un avocat explică cine va plăti daunele victimelor Romain Riether menționează un sistem elvețian complex, care implică mai mult de o asigurare: contra accidentelor, bolilor, responsabilitate civilă (RC) și invaliditate (AI). RC intervine de două ori: Dacă ai suferit un accident rutier și ești rănit, poți cere daune șoferului, explică avocatul. Însă, de regulă, sistemul este funcțional «în cascadă». Imagini presa elvețiană de la locul tragediei Asigurarea contra accidentelor poate acoperi o parte a cheltuielilor, sau asigurarea de boală dacă nu dispui de asigurarea de accident, cum este cazul pentru numeroasele victime tinere, încă fără loc de muncă, de la Crans-Montana. „În funcție de responsabilitățile care vor fi stabilite, patronii barului Le Constellation sau terțe părți pot fi obligate să achite RC (asigurarea de responsabilitate civilă). Sau statul, dacă justiția va dovedi că e vorba de responsabilitatea sa. Ținând cont de gravitatea manifestă a rănilor, le recomand victimelor și familiilor lor să contracteze rapid o AI (asigurare de invaliditate) , în decurs de 6 luni, căci dacă întârzie aceasta ar putea acoperi mai puțin», explică Romain Riether pentru Le Temps. Avocatul părinților victimelor, Nina Fournier, semnalează în context că este prematur să se vorbească de indemnizații, căci tragadia este foarte recentă, iar procedura în justiție abia a început. «Trebuie să așteptăm ca justiția să stabilească responsabilitățile pentru a vedea ce asigurări intră în acțiune», arată Nina Fournier. În Elveția, daunele morale pentru victime sunt mult inferioare celor din SUA Totuși, asociata casei de avocatură Addor Künzi Fournier avertizează că în Elveția, daunele morale pentru victime sunt mult inferioare celor din alte state, de exemplu Statel Unite. Autoritățile cantonale au informat că susțin financiar și administrativ familiile afectate de incendiu, mai ales prin centrele de consultație LAVI. Acest mecanism poate fi declanșat chiar atunci când procedura judiciară este departe de a se fi terminat. «La ora actuală, un delict, în particular omicidul prin neglijență și leziunile corporale prin neglijență, nu pot fi excluse. Așadar, autoritățile din Valais pleacă de la principiul că centrele de consultație pot da curs solicitării persoanelor vizate», explică Gaby Szöllösy, secretar general al Conferinței miniștrilor cantonali pe probleme sociale (CDAS). Acțiunea penală în cazul Constellation provoacă critici O altă publicație elvețiană importantă, rts, atrage atenția că procedurile judiciare în derulare sunt labile. „Devastați” după dramă, proprietarii barului au asigurat marți într-un comunicat că nu se „sustrag” anchetei și că vor colabora pe deplin cu anchetatorii. Avocații critică strategia procurorului general din Valais Beatrice Pilloud, estimând mai ales că e riscant să fie lăsați în libertate patronii barului. Ils regrettent aussi d’être exclus des auditions et s’étonnent que la commune n’ait pas été perquisitionnée. Le Constellation nu mai fusese controlat din 2019. Consiliul comunal al stațiunii de ski spune că „regretă amar”, evocând „o lipsă a controalelor periodice în perioada 2020-2025”. Incendiul din noaptea de Revelion s-a soldat cu 40 de morți, dintre care 22 de elvețieni și 18 de alte naționalități. Victimele au vârste cuprinse între 14 și 39 de ani, majoritatea minori. 116 persoane au fost rănite, 83 de victime fiind în continuare spitalizate.
Mama românului mort la Crans Montana este în stare de șoc

Familia adolescentului român care a murit în incendiul din Crans-Montana este îndoliată, însă cel mai greu lovită este mama băiatului, care l-a crescut singură. Aceasta este originară din Gorj. Inițial, Guillaume a fost dat dispărut după incendiu, iar cea care i-a dat viață și-a pus toate speranțele că fiul său este în viață, internat în spital. Potrivit surselor Cancan, bunica și unchiul lui Guillaume Oană, originar din Motru (județul Gorj), au plecat de urgență în Elveția pentru a fi alături de mama lui, Roxana, care este în continuare în stare de șoc. Tânărul originar din Gorj a ajuns la barul blestemat cu un avion privat Guillaume avea dublă cetățenie și locuia în Elveția împreună cu tatăl său, după divorțul părinților. Incendiul a curmat viața a peste 40 de tineri în stațiunea elvețiană Crans Montana, în timpul petrecerii de Revelion. Printre victime a fost identificat și românul Guillaume Oană. Adolescentul român a mers la petrecerea fatidică în urma invitației unui prieten elvețian, fiul unui avocat cu reputație în Lausanne. Potrivit surselor, cei doi ar fi ajuns la destinație cu un avion privat. Din păcate, după declanșarea incendiului, amândoi au rămas blocați în incendiul infernal declanșat în club. ”Roxana și Guillaume aveau o relație foarte strânsă” Potrivit sursei citate, apropiații familiei au declarat că mama tânărului este devastată, iar rudele din România au plecat de urgență în Elveția pentru a o susține. Tatăl lui este un arhitect cunoscut în Elveția. ”Fratele mamei lui și bunica au plecat în urmă cu două zile în Elveția, Roxana este în stare de șoc. Ea l-a crescut singură pe băiat, aveau o relație foarte strânsă. Relația cu fostul partener a fost mereu la cuțite, dar Guillaume avea parte de o viață frumoasă, nu-i lipsea nimic, ea avea o situație financiară foarte bună. Tatăl lui este un arhitect cunoscut în Elveția, cred că se implica și el financiar. Roxana era plecată din Rovinari de aproape 20 de ani, fiul ei a venit pe aici de puține ori, bunica lui îl vizita mai des”, a declarat o sursă apropiată familiei Oană. Românul este printre cele 40 de victime identificate până acum de către legişti, cea mai tânără fiind o elveţiancă de doar 14 ani. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Tragedia din Crans-Montana, ziua 6: Tinerii foloseau o intrare separată și un cod PIN cunoscut de mulți pentru a se furișa în barul Le Constellation Care sunt diferențele dintre tragediile de la Colectiv și Le Constellation. Și între justiția elvețiană și cea dâmbovițeană
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe în urma tragediei din Elveția

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe și îi îndeamnă pe credincioși să se roage pentru cei care și-au pierdut viața sau au fost grav răniți în tragedia de la Crans-Montana, dar și pentru familiile lor. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de condoleanțe tuturor celor implicați în tragedia de la stațiunea Crans-Montana din Elveția, unde cel puțin 47 de oameni au murit și alți 100 au fost răniți în incendiul izbuncit în noaptea de Revelion, într-un bar. „Cu profundă durere am primit vestea despre tragicul eveniment petrecut, în data de 1 ianuarie 2026, la staţiunea de schi Crans-Montana, din Elveţia, în urma căruia 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar aproximativ 100 au fost rănite.” De asemenea, Preafericitul Daniel a adăugat că se roagă pentru victimele implicate în tragedie. „În aceste momente de întristare, înălţăm rugăciuni către Domnul Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viaţa (cf. Ioan 11, 25), pentru odihna sufletelor celor adormiţi, pentru vindecarea şi grabnica însănătoşire a celor răniţi şi pentru consolarea şi întărirea sufletească a familiilor acestora”, a transmis Patriarhul BOR. RECOMANDAREA AUTORULUI: Antrenorul român al celor de la Young Boys a reacționat după tragedia petrecută în Elveția: „O catastrofă! Elicopterele zboară spre toate spitalele!” (VIDEO) S-au filmat în timp ce ardeau. Gândul publică imagini noi din barul explodat în Elveția. Surse: posibil român printre victime. Bilanț provizoriu: 47 morți, 115 răniți. Doliu național, marii arși transferați în 3 țări