Un incendiu de proporții a izbucnit la groapa de GUNOI de lângă municipiul Galați, la fel ca și anul trecut. Cât a durat atunci stingerea focarelor

un-incendiu-de-proportii-a-izbucnit-la-groapa-de-gunoi-de-langa-municipiul-galati,-la-fel-ca-si-anul-trecut.-cat-a-durat-atunci-stingerea-focarelor

Pompierii gălățeni au fost alertați, în noapte de sâmbătă spre duminică cu privire la un incendiu care se manifestă la groapă de gunoi din Șendreni, au transmis reprezentanții ISU Galați. Echipajele de intervenție s-au deplasat inițial două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Galați. Ulterior, dispozitivul de intervenție s-a mărit, astfel că la primele ore se intervenea cu șase autospeciale de stingere, inclusiv de la Garda de Intervenție Pechea, Stația de pompieri Ivești, o cisternă de la Detașamentul de pompieri Tecuci și două vole de la Primăria Șendreni. Nu este primul incendiu care are loc în acest loc. La fel s-a întâmplat și anul trecut, când pompierii nu au reușit să stingă focarele nici după o săptămână. La acea vreme, locuitorii din oraș și din comunele învecinate au primit și mesaje RO-Alert. La acea vreme focarele nu au fost stinge în integralitate nici la o săptămână de la izbucnirea incendiului. Flăcările s-au manifestat violent timp de trei zile, iar norii uriași de fum au fost purtați de vânt către orașul Galați, făcând ca aerul să fie irespirabil, potrivit Digi24. Sursa foto: ISU Galați CITIȚI ȘI: INCENDIU în cartierul Ferentari din Capitală: ard două case. Pompierii au intervenit Pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Tunari. Nu au fost înregistrate victime

Un incendiu puternic a izbucnit la un restaurant din Voluntari. Focul s-a extins la un depozit, iar în apropiere se află o benzinărie

un-incendiu-puternic-a-izbucnit-la-un-restaurant-din-voluntari.-focul-s-a-extins-la-un-depozit,-iar-in-apropiere-se-afla-o-benzinarie

Un incendiu puternic a izbucnit la un restaurant situat pe Șoseaua Andronache, în Voluntari, județul Ilfov.  Focul s-a extins la un depozit, iar în apropiere se află și o benzinărie. Până în momentul de față nu sunt informații cu privire la eventuale victime. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la nivelul restaurantului, cu flacără și degajări mari de fum și se propagase la un service auto din proximitate. La fața locului s-a intervenit cu 14 autospeciale de stingere, o autospecială de stingere cu azot, autospeciala de transport roboți, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, două ambulanțe SMURD. În sprijin au sosit și două autospeciale de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. În momentul de față incendiul este localizat. FOTO – VIDEO: amator & ISU-BIF Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Incendiu cu flacără deschisă și degajări mari de fum în sectorul 3 al Capitalei. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

incendiu-cu-flacara-deschisa-si-degajari-mari-de-fum-in-sectorul-3-al-capitalei.-o-persoana-a-avut-nevoie-de-ingrijiri-medicale

Astăzi, un incendiu a izbucnit la o casă și un garaj din Sectorul 3 al Capitalei. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum. O persoană cu arsuri la nivelul membrelor superioare se află în grija echipajului SMURD. Pompierii intervin cu 10 autospeciale și două ambulanțe SMURD. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu, produs la o casă și o anexă (garaj), pe strada Cuibaru Ioan, sector 3, București. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari pe fum pe o suprafață de aproximativ 300 mp”, anunță ISU București-Ilfov. Din primele informații se pare că, acolo,  o arde o mașină electrică în garaj. De asemenea, persoană cu arsuri la nivelul membrelor superioare se află în grija echipajului SMURD. Pentru gestionarea situației de urgență pompierii intervin cu opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Apoi, dispozitivul de intervenție s-a suplimentat cu patru autocisterne de mare capacitate pentru a asigura necesarul mare de apă. „Se lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Intervenția este în dinamică”, se arată în finalul informării. CITEȘTE ȘI: Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri … vezi toate articolele

Incendiu puternic la un centru de reciclare din județul Ilfov. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT

incendiu-puternic-la-un-centru-de-reciclare-din-judetul-ilfov.-autoritatile-au-emis-un-mesaj-ro-alert

Un incendiu puternic a avut loc, joi dimineața, în jurul orei 01:00, la un centru de reciclare din localitatea Ștefăneștii de Jos, în județul Ilfov, potrivit ISU București-Ilfov. La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără violentă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Nu au fost înregistrate victime. În incendiu au ars hârtie, carton, materiale plastice depozitate în stive, cu înălțime de aproximativ 4 metri, din curtea centrului. Pentru localizarea și lichidarea incendiului a fost constituit un dispozitiv circular de intervenție, și pentru informarea populației din zonă a fost emis și un mesaj RO-ALERT. La fața locului au intervenit 11 autospeciale de stingere, două cisterne de mare capacitate, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. La această  ora transmiterii știrii, incendiul este localizat și pompierii lucrează la identificarea și lichidarea ultimelor focare. Dispozitivul de intervenție a fost redimensionat, iar la fața locului au rămas 4 autospeciale de stingere și echipajul SMURD. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele