Ministrul Justiţiei: Omorul motivat de gen să fie pedepsit cu închisoare pe viaţă

ministrul-justitiei:-omorul-motivat-de-gen-sa-fie-pedepsit-cu-inchisoare-pe-viata

Ministrul Radu Marinescu a spus referitor la cazul femeii ucise de soţ în Teleorman că este inadmisibil ca oa astfel de faptă să aibă loc într-o societate democratică. „Aşa ceva să se întâmple într-o societate democratică, într-un stat care se consideră a respecta drepturile şi libertăţile, şi a proteja cetăţenii, este într-adevăr un lucru inadmisibil, inacceptabil. Şi atunci, bineînţeles că trebuie să existe fermitate maximă din partea organelor care aplică legea. Aici sunt două coordonate de discuţie. Suntem într-un context marcat, într-adevăr, de o creştere semnificativă a cazurilor de acest fel, adică uciderea, bazate pe motive de gen, ca să spun aşa, uciderea de femeilor de către parteneri sau de către persoane care, într-un mod absurd, într-un mod inacceptabil, se consideră superioare sau care avea o formă de control sau de înfrângere a voinţei victimei”, a spus ministrul Justiţiei. Ministrul Radu Marinescu a spus că a fost pusă în consultare publică o iniţiativă legislativă conform căreia, omorul pentru motiv de gen va fi pedepsit cu închisoare pe viaţă. „Este necesar să întărim cadrul legal, în sensul în care Ministerul Justiţiei deja a pus în consultare publică o soluţie legislativă care introduce o formă calificată a infracţiunii de omor, care permite pronunţarea inclusiv a unei pedepse de privare de libertate pe viaţă, pentru infracţiuni de suprimare a vieţii, care sunt justificate, între ghilimele să spun aşa, că nu poate exista justificare, de motive josnice, cum ar fi inclusiv acelea de gen, adică ipoteza femicidului. În paralel există o iniţiativă la nivelul Parlamentului care doreşte să consacre explicit şi distinct în legislaţia penală din România o incriminare a infracţiunii de femicid. Însă, important este de precizat că noi avem legislaţie în momentul de faţă care trebuie să fie aplicată şi care are aptitudinea de a preveni astfel de cazuri”, a spus ministrul Justiţiei. Reamintim că sâmbătă seară, o femeie de 25 de ani, care se afla pe stradă împreună cu fiul ei de 3 ani, în comuna Beciu, judeţul Teleorman, a fost înjunghiată mortal de soţul ei. Acesta a fost găsit de poliţişti la locuinţa părinţilor săi, după ce şi-a provocat răni la mâini şi la gât.

Motivul incredibil pentru care un bărbat și-a ucis mama, faptă pentru care a fost condamnat la închisoare pe viață: Mi-am pierdut capul

motivul-incredibil-pentru-care-un-barbat-si-a-ucis-mama,-fapta-pentru-care-a-fost-condamnat-la-inchisoare-pe-viata:-mi-am-pierdut-capul

Surjit Singh, un britanic în vârstă de 39 de ani, și-a ucis mama, în vârstă de 76 de ani, într-un moment de furie după ce aceasta i-a confiscat telecomanda de la televizor. Fapta s-a petrecut anul trecut, pe 29 septembrie, dar vineri el a fost condamnat la închisoare pe viață la Curtea Coroanei din Birmingham, informează Metro.co.uk. Potrivit documentelor din instanţă, bărbatul o alergase pe mama sa, Mohinder Kaur, în jurul casei lor de pe Clarence Road, Handsworth, înainte de a o lovi cu piciorul și a o călca pe cap, gât și membre. Surjit Singh (FOTO- Profimedia) Poliția a intrat cu forța în proprietate, unde a găsit-o pe femeie conştientă, întinsă pe podea. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Regina Elisabeta, însă a fost declarat decesul în aceeași zi. „Nu am vrut să fac asta. Pur și simplu, mi-am pierdut capul”, a spus Singh, în timp ce se afla în custodia polițiștilor. Instanța a mai aflat că furia sa a fost alimentată și de o combinație toxică de alcool și cocaină. În ziua dinaintea atacului, Singh consumase 700 ml de whisky, opt până la zece doze de bere și două grame de cocaină, a precizat judecătorul Simon Drew KC. De asemenea, se certase şi cu fratele său, căruia i-a aruncat cărămizi în grădină, anterior o pălmuise şi pe sora, amenințând-o că „îi va stinge luminile”. Mai mult, în instanță s-a aflat că în noaptea atacului, mama lui Singh l-a criticat pentru starea sa de ebrietate și l-a obligat să părăsească locuința. Singh avea singur grijă de mama sa, se ocupa de cumpărături, precum și de gestionarea finanțelor ei. Acum, el a pledat vinovat de crimă, la audierea preliminară. FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia

Finalistul de la Wimbledon, închisoare pe viață pentru crimă! Ce i-ar fi făcut unei femei

finalistul-de-la-wimbledon,-inchisoare-pe-viata-pentru-crima!-ce-i-ar-fi-facut-unei-femei

Finalistul turneului de la Wimbledon a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei femei. Victima soților Vere St. Leger Goold și Marie Giraudin a fost chiar Emma Levin, care le oferise bani pentru cazinou. Finalistul de la Wimbledon, închisoare pe viață pentru crimă! Ce i-ar fi făcut unei femei Vere St. Leger Goold, finalist la Wimbledon în 1879, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei femei. Irlandezul și soția sa Marie Giraudin au petrecut mult timp în cazinourile din Monte Carlo. Emma Levin le-a împrumutat 1.000 de franci – o sumă semnificativă la acea vreme – pe care au pierdut-o. Levin a venit la hotelul lor din Monte Carlo în august 1907 pentru a recupera datoria, dar nu a mai fost văzută niciodată în viață. „Jucătorul de tenis Vere Goold și soția sa, Marie Giraudin, au fost acuzați de uciderea doamnei Levin și condamnați la închisoare pe viață. Vere Thomas St Leger Goold, al doilea fiu al unui baron irlandez și finalist la turneul de la Wimbledon din 1879, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea și dezmembrarea unei femei. Jucătorul de tenis irlandez «cu un rever ucigaș» nu și-a revenit niciodată după înfrângerea suferită împotriva reverendului John Thorneycroft Hartley în 1883, cedând alcoolului și drogurilor (în special opiumului) și renunțând la tenis în 1885. În 1891 s-a căsătorit cu franțuzoaica Marie Giraudin, iar în 1891 s-a mutat în Quebec (Canada) pentru a scăpa de datorii. În 1907, Marie Giraudin l-a convins pe Vere Goold să meargă la Cazinoul din Monte Carlo pentru a testa o metodă de a sparge banca, dar nu au reușit. La scurt timp după aceea, poliția a găsit rămășițele doamnei Levin, femeia care le oferise bani la cazinou, în niște valize pe care cuplul intenționa să le trimită la Marsilia. În camera lui Marie Giraudin și a lui Vere Thomas St Leger Goold au găsit un ciocan, un cuțit, un topor și perdele însângerate. Acuzarea a susținut că doamna Goold a instigat crima și că Vere Thomas a fost ușor de manipulat. Marie Giraudin, a cărei condamnare la moarte a fost schimbată în închisoare pe viață, a murit de febră tifoidă în 1914 în închisoarea din Montpellier. Vere Thomas s-a sinucis la vârsta de 55 de ani pe Insula Diavolului (în Guyana Franceză) în 1909, unde își ispășea condamnarea pe viață pentru crimă”, a notat MARCA. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Exclusiv | Un criminal odios se însoară cu o ucigașă condamnată pe viață, la Penitenciarul Arad

exclusiv-|-un-criminal-odios-se-insoara-cu-o-ucigasa-condamnata-pe-viata,-la-penitenciarul-arad

Un ucigaș închis la Penitenciarul Arad urmează să se însoare, în detenție, cu o cunoscută criminală condamnată pe viață pentru o faptă oribilă. Momentan, bărbatul, care execută o pedeapsă de 26 de ani, se află în proces de divorț cu o altă deținută, încarcerată pentru furturi repetate din magazine.    În iarna lui 2013, la jumătatea lui februarie, Gheorghe Mare, un taximetrist în vârstă de 63 de ani, a fost găsit mort, în portbagajul mașinii, la limita dintre județele Brașov și Sibiu. Bărbatul fusese omorât de patru tineri care se urcaseră în autoturism cu destinația Făgăraș. Pe drum, au decis să-l omoare, iar unul dintre ei l-a sugrumat cu centura de siguranță. Apoi, deși încă mai trăia, l-au aruncat în portbagaj și l-au lăsat să zbată până și-a dat ultima suflare. Inițial, criminalii au fost condamnați de magistrații Tribunalului Sibiu la pedepse cuprinse între 9 de ani și 23 ani de detenție, dintre care cea mai grea sentință a primit-o Marian Dănuț Rață. Nemulțumiți de pedepse, procurorii au atacat decizia, iar instanța Curții de Apel Alba Iulia a înăsprit pedepsele pentru doi dintre criminali, astfel că Rață s-a ales cu o condamnare definitivă de 26 de ani. Prima soție, o hoață recidivistă Încarcerat la Penitenciarul Arad, în regim de maximă siguranță, criminalul Rață a reușit, chiar și pus în lanțuri, să ducă o viață amoroasă uluitoare pentru un bărbat aflat în situația lui. Potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), acesta a cunoscut-o, la un moment dat, pe Ghiuler Sali, o hoață specializată în furturile din magazine, închisă în secția destinată femeilor, unde, uneori, deținuții bărbați sunt trimiși pentru unele munci grele, care implică forță fizică. După ce ar fi vorbit o vreme prin intermediul unor scrisori, Rață a cerut-o de soție, iar Ghiuler a acceptat. Cununia ar fi avut loc într-o sală a penitenciarului, unde a fost adus un reprezentant al Stării Civile. Martori ar fi fost doi deținuți închiși în aceeași secție cu Rață, iar, la finalul scurtei ceremonii, mirii și „nașii” au ciocnit un pahar cu șampanie fără alcool. Rață a intentat divorț Statutul de soț și soție le-a permis celor doi să aibă întâlniri repetate la camera intimă. În acest context, Sali Ghiuler ar fi rămas însărcinată cu gemeni. Femeia și-a dat seama repede că nu poate păstra sarcina și a hotărât să facă avort. Sursele Gândul au precizat că Rață nu ar fi fost de acord cu această decizie și ar fi hotărât să pună capăt căsniciei. Ca urmare, anul acesta, la data de 6 martie, a înregistrat la Judecătoria Constanța actele de divorț. Bărbat singur și fără obligații, Marian Dănuț Rață și-a refăcut repede viața amoroasă după ce a sedus o a doua deținută de la secția pentru femei. Conform surselor Gândul, noua iubită a criminalului este Roxana Alexandra Gal, o ucigașă cu sânge rece, condamnată de către magistrații Tribunalului Bihor la detențiune pe viață pentru omor calificat și tentativă de omor. Au opărit-o cu ulei încins Oroarea a avut loc în vara anului trecut, când Henrietta Toth, o femeie de 31 de ani, a fost omorâtă cu bestialitate de două femei și un bărbat. Cadavrul Henriettei a fost găsit într-un geamantan lăsat într-o remorcă parcată pe o stradă din Oradea. Totodată, sora victimei, Renata, a fost găsită de anchetatori în stare gravă, opărită cu ulei. Cele două surori plecaseră de acasă în urmă cu cinci ani, iar rudele știau că sunt în Germania. Ele fuseseră racolate de Erika Duca, o proxenetă deosebit de crudă, care obișnuia să tortureze prostituatele care nu reușeau să câștige suficient, din punctul ei de vedere. Cei doi criminali comunică prin scrisori Procurorii au stabilit că, împreună cu Alin Călin Omuț, în vârstă de 31 de ani și Erika Duca (28 de ani), Roxana Alexandra Gal, de 24 de ani, a turnat ulei încins peste Renata. Cei trei au bătut-o pe Henrietta cu bâtele, după care au strivit-o, la propriu, astfel încât i-au rupt sternul, coastele, plămânii și splina. Cadavrul a fost apoi înghesuit într-un geamantan și aruncat în remorca unei autoutilitare care l-a dus la cinci kilometri distanță de locul comiterii faptei. Cei trei criminali au fost condamnați, anul acesta, la închisoare pe viață, însă pedepsele nu sunt definitive. Sursele Gândul au spus că atât Marian Dănuț Rață, cât și Roxana Alexandra Gal ar fi povestit că au o legătură amoroasă, deocamdată platonică, dar că, imediat ce instanța va pronunța divorțul bărbatului, vor face cerere pentru a se putea căsători. Până atunci, cei doi comunică prin scrisori și își trimit vorbă unul altuia prin intermediul bărbaților care muncesc în sectorul destinat femeilor. CITIȚI ȘI: EXCLUSIV | Teroare la Penitenciarul Craiova. Deținuții sunt în pragul revoltei EXCLUSIV | Cum a ajuns Kostas Passaris unul dintre cei mai bogați deținuți din România. Cine umple contul din pușcărie al criminalului grec Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția … vezi toate articolele