Premierul desemnat nu știe valoarea salariului minim în România

premierul-desemnat-nu-stie-valoarea-salariului-minim-in-romania

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, 26 septembrie, programul de guvernare și lista de miniștri la Parlament. Ulterior, în timpul conferinței de presă, europarlamentarul a primit o întrebare despre valoarea la care ar trebui să ajungă pensiile în anul 2027, în contextul în care majorarea acestora este prevăzută în proiectul său. De asemenea, a fost rugat să precizeze care este valoarea actuală a salariului minim și a pensiei minime în România. Mureșan a evitat, în mod evident, un răspuns pe cifre, motiv pentru care reporterul a insistat. După mai multe tentative de a ocoli răspunsul, timp în care își îndrepta privirea spre pupitrul unde avea telefonul mobil, liberalul a precizat, până la urmă, o valoare aproximativă a salariului minim. Mai apoi, a oferit un răspuns eronat la întrebarea despre rata inflației folosită pentru indexarea pensiilor.  Loading … Reporterul i-a adresat de cinci ori întrebarea despre salariul minim și pensia minimă lui Siegfried Mureșan până când acesta a oferit un răspuns După ce i-a fost adresată prima întrebare cu privire la valoarea salariului minim și a pensiei minime în România, premierul desemnat a vorbit despre așa-numitele „ordonanțe trenuleț” pe care guvernele le decid la sfârșitul fiecărui an și despre necesitatea menținerii stabilității fiscal-bugetare. În momentul în care era evident faptul că europarlamentarul evită un răspuns concret, pe cifre, cu privire la valoarea acestora, reporterul i-a adresat din nou întrebarea. Mureșan a oferit, în mare parte, același răspuns și a explicat că Executivul său își propune să indexeze pensiile și salariile, așa cum este specificat în programul de guvernare. Reporterul a insistat, iar premierul desemnat a început să facă pauze de vorbire, timp în care își îndrepta privirea spre pupitrul de la care vorbea. Într-un final, a precizat cifra aproximativă de 4.300 de lei brut în cazul salariului minim. Concret, de la data de 1 iulie 2026, salariul minim brut în România este de 4.325 de lei. „Exact asta vom face și noi acum. La finalul anului, vom indexa pensiile și salariile, cât mai rapid. Ne propunem să avem o creștere a pensiilor și o creștere a salariilor cât de curând posibil, în următoarele luni. După cum v-am spus, la legea bugetului de stat, vom evalua… Salariul minim și pensia minimă vor crește conform rata inflației și vom avea… creșteri în perioada imediat următoare… Salariul minim brut în România este, în momentul de față, în jur de 4.300 de lei, adică în jur de 2.600-2.700 de lei net”, a răspuns Siegfried Mureșan. Sursa foto: Mediafax Premierul desemnat a greșit răspunsul cu privire la rata inflației folosită la indexarea pensiilor După ce a precizat valoarea aproximativă a salariului minim brut, reporterul a insistat și pe întrebarea cu privire la valoarea pensiei minime. Scenariul anterior s-a repetat, întrucât premierul desemnat a început să vorbească despre modul în care își propune „să corecteze inechitățile”, pentru ca, mai apoi, după încă o privire aruncată spre pupitru, să precizeze cifra exactă de 1.281 de lei. „Pensia minimă este mai puțin. Pensia minimă în România este… este mai puțin decât salariul minim și ceea ce îmi doresc este să corectăm… să corectăm inechitățile din sistemul de pensii și salarii. Faptul că au existat judecători care au avut, în România, pensii mai mari decât salariile a fost un lucru incorect. Pensia minimă este 1.281 de lei, ca să fim specifici”, a declarat europarlamentarul. Totodată, Siegfried Mureșan a fost întrebat și despre rata inflației care ar urma să fie luată în calcul pentru indexare. Liberalul a precizat cifra de 6,2% și nu a ezitat să puncteze faptul că aceasta a coborât de la 10%. Reporterul i-a atras atenția că este vorba de indicatorul prevăzut de lege pentru indexarea pensiilor, nu de rata curentă a inflației, însă premierul desemnat a insistat pe cifra de 6,2%. Legea pensiilor prevede un mecansim care ia în calcul rata medie anuală a inflației din anul calendaristic anterior și valoarea de 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. În 2025, rata medie anuală a inflației s-a situat la 7,3%, potrivit datelor confirmate de reprezentanții Institutului Național de Statistică (INS).