Cu industria la pământ, România a luat din nou poziția ghiocelul în fața Comisiei Europene. Germania, Franța, chiar și Bulgaria au luat poziții ferme. Doctorul inginer Petru Ianc face lumină

România a rămas din nou spectator în cadrul unui proces european esențial. În vreme ce alte state membre, precum Germania, Italia, sau chiar Bulgaria au trimis sugestii către Comisia Europeană privind protecția companiilor din propria industrie, România a preferat să rămână pasivă. Este vorba de crearea unui nou Regulament la nivel european, pentru ca jucătorii industriali europeni să fie protejați de prețurile mici cu care intră produsele din afara Uniunii Europene. În termeni practici, industriașii europeni trebuie să plătească taxe de decarbonizare sau certificate de emisii CO2, fapt care crește automat prețul produselor. Asemenea dureri de cap nu au însă producători din China, Turcia, Ucraina sau chiar Taiwan. În consecință, Comisia Europeană vrea să compenseze aceste costuri suplimentare pentru companiile locale. Problema e că România, invitată să trimită propuneri, nu a adoptat nicio poziție, explică, în exclusivitate pentru Gândul, Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România. Care sunt motivele, dar și soluțiile? Comisia Europeană a supus votului țărilor membre propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la Fondul Temporar de Decarbonizare. Fondul vizează decarbonizarea industrială, printr-un mecanism similar, Carbon Border Adjustment Mechanism. Practic, importatorii de oțel, aluminiu, fertilizanți sau chimicale din afara Uniunii Europene plătesc o taxă care reflectă diferența de emisii de dioxid de carbon între producția europeană și cea externă. Ce este Fondul Temporar de Decarbonizare și cum funcționează taxa CBAM Fondul Temporar de Decarbonizare este gândit ca un instrument de sprijin pentru industriile afectate de Carbon Border Adjustment Mechanism (CBAM), mecanismul Uniunii Europene de ajustare a carbonului la frontieră care introduce costuri suplimentare pentru produsele cu amprentă mare de carbon. În teorie, fondul ar trebui să ajute companiile europene din industria europeană grea să facă față costurilor de decarbonizare însă, forma actuală a regulamentului, ridică semne de întrebare. „CBAM-ul este o taxă pusă de Comisia Europeană asupra importurilor din alte țări din afara Uniunii Europeane. Cum se aplică CBAM? Dacă o persoană, o companie din România sau din Uniunea Europeană vrea să importe din China sau din Turcia, din Vietnam sau din India, ea trebuie să anunțe țara membră că va importa, de exemplu, 100 de tone de oțel din China și va trebui să plătească în România o taxă care este echivalentul diferenței de emisii între tona de oțel din China și din Uniunea Europeană.” De ce am rămas un spectator pasiv în procesul european În cazul României, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului au solicitat asociațiilor din industrie, într-un timp extrem de scurt, să ofere o poziție oficială cu privire la propuneri de regulament european cu impact major asupra industriei. România a ales să adopte o poziție pasivă și a transmis mai departe responsabilitatea către asociațiile din industria grea. Întrebat de Gândul de ce poziția României este una complet diferită de cea a Germaniei, Franței sau Bulgariei în acest context, Petru Ianc a apreciat că țara noastră nu are capacitatea să intervină eficient din cauza lipsei de specialiști pregătiți să susțină un punct de vedere solid. „România nu are specialiști, pe de o parte. Nu are specialiști care pot să evalueze rapid un document foarte important, extrem de important. Iar pentru evaluarea acestui document trebuie să ai o privire de ansamblu a economiei românești în contextul economiei europene. Documentul acesta are două, cel puțin două idei principale. O idee este că banii colectați din CBAM, de către fiecare țară, se vor gestiona de către Comisia Europeană. Deci, cu alte cuvinte, țările membre vor colecta banii și îi vor da Comisiei care îi va utiliza, o parte pentru fondul de decarbonizare, iar altă parte, așa cum se spune și în document, pentru problemele pe care Comisia va gândi că sunt oportune la momentul respectiv.” Decarbonizare prin faliment: România a redus emisiile de CO2 prin închiderea fabricilor România se află într-o poziție atipică în dezbaterea cu privire la decarbonizarea industrială europeană. Potrivit lui Petru Ianc, țara noastră este deja „decarbonizată”, dar nu prin investiții și modernizare, ci prin închiderea marilor unități industriale. Spre deosebire de alte state membre UE, care au investit masiv în modernizarea marilor platforme industriale pentru a reduce emisiile de CO₂, România și-a redus amprenta de carbon prin închiderea capacităților productive. „România este o țară care s-a decarbonizat prin închiderea unităților. Germania, Franța și celelalte țări vest-europene s-au „decarbonizat” prin proiecte și investiții în companiile producătoare de CO2. Mă refer la siderurgia pe minereu și cărbune, la industria îngrășămintelor, la industria chimică în general și la industria cimentului, unde decarbonizarea este atipică: nu se face prin schimbarea tehnologiei de bază, ci prin captare, transport și stocare a CO2-ului. În România, însă, decarbonizarea s-a produs prin închiderea SIDEX-ului. În ansamblul siderurgiei, SIDEX avea tehnologie pe minereu și cărbune, cu furnale, convertizoare și tot lanțul până la produsul finit.” SIDEX Galati – Sursa foto: Mediafax Fără industrie, România rămâne un simplu sponsor al fondului de decarbonizare Concluzia pentru economia românească este una extrem de dură, susține Petru Ianc. România va contribui financiar la fondul de decarbonizare, dar nu va beneficia de proiecte proprii pentru că marile capacități industriale au pus deja lacătul la porți. Astfel, sectoarele rămase active precum șantierele navale, vor suporta costuri suplimentare fie prin achiziția de materie primă mai scumpă din Uniunea Europeană, fie prin plata unor suprataxe pentru importuri din afara spațiului comunitar. „România nu va avea proiecte la acest fond de decarbonizare. Decarbonizarea s-a întâmplat în România prin închiderea unităților deci noi vom contribui cu bani, fără să avem proiecte din care să beneficiem și de CO2. Pe de altă parte, România, prin faptul că nu mai are industrie va constrânge toate șantirele navale, de la Mangalia, Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, să cumpere tablă din altă parte. Vor trebui să cumpere tablă din Uniunea Europeană, sau, dacă apelează la importuri ieftine, China, India, Turcia, Vietnam, vor trebui să plătească suprataxa, CBAM-ul, pe care utilizatorii din România, șantierul naval îl va plăti în România, iar banii, deci un cost suplimentar pentru industriașul român, iar banii se vor duce la Comisia Europeană. România
Noul ministru german al Economiei cere UE să aprobe un plan de sprijinire a companiilor germane mari consumatoare de energie
Katherina Reiche, noul ministru german al Economiei, a avertizat că supraviețuirea industriei grele a țării este vitală pentru suveranitatea Europei. Ea cere Bruxelles-ului să aprobe un plan de sprijinire a companiilor germane mari consumatoare de energie. Katherina Reiche a declarat că speră ca Comisia Europeană să înțeleagă necesitatea ca Berlinul să subvenționeze costurile energiei electrice pentru sectoare precum chimie și siderurgie, pentru a contribui la încheierea celei mai lungi perioade postbelice de stagnare a Germaniei. Într-un interviu cu Financial Times, primul acordat unei organizații media internaționale, Reiche a subliniat că Berlinul este hotărât să „își facă temele” prin punerea în aplicare a reformelor structurale și prin lansarea unui plan de investiții de 1.000 de miliarde de euro în infrastructură și industria de apărare. Ea a pledat, de asemenea, pentru protejarea altor industrii prelucrătoare, subliniind greșelile anterioare care au condus la o dependență excesivă de Rusia și China. „A nu avea producție de oțel în Germania ar însemna să intrăm în noi dependențe”, a declarat Reiche. „A nu mai avea producție chimică de bază ar însemna să intrăm în noi dependențe”. Centrala electrică pe bază de lignit la mina de lignit Garzweiler a RWE din Grevenbroich, Renania de Nord-Westfalia, Germania. Planurile coaliției lui Friedrich Merz riscă să încalce normele UE privind ajutoarele de stat Cea mai mare economie din zona euro este dependentă de industria prelucrătoare grea, care se confruntă cu costuri mai mari ale energiei. Noua coaliție a cancelarului conservator Friedrich Merz a promis să reducă costurile energiei electrice. De asemenea, s-a angajat să introducă o rată redusă specială a energiei electrice pentru industriile mari consumatoare de energie, precum oțelul, sticla, cimentul și produsele chimice. Planul riscă să încalce normele UE privind ajutoarele de stat. „Pentru a păstra industriile mari consumatoare de energie – dar nu numai acestea – în Germania, avem nevoie de aprobarea ajutorului de stat”, a declarat Reiche. Ea a susținut că creșterea este esențială pentru sănătatea democrației pe continent: „Suntem, de asemenea, în concurență între sisteme, iar Europa trebuie să demonstreze – și va demonstra – că este capabilă să reacționeze rapid. Să ne îmbunătățim și în același timp să ne protejăm procesele democratice și să ne susținem valorile.” Nevoia de a găsi un echilibru în ceea ce privește China Reiche, în vârstă de 51 de ani, a fost membră CDU în Bundestag timp de 17 ani și a ocupat de două ori funcții ministeriale în timpul mandatului Angelei Merkel. În ultimii zece ani ea a lucrat în domeniul afacerilor. În ultimii cinci ani a fost director executiv al Westenergie, o filială a gigantului energetic german Eon. Reiche a subliniat necesitatea de a găsi un echilibru în ceea ce privește China, care este una dintre cele mai importante piețe pentru exportatorii germani, inclusiv pentru marii producători de automobile, dar care este văzută din ce în ce mai mult ca o amenințare economică și geopolitică la adresa Europei. Germania, a spus ea, trebuie să își reducă în timp dependența de produsele și materiile prime chinezești, adăugând în același timp că ar trebui să mențină o „relație rezonabilă, bună” cu Beijingul. „Este o piață uriașă, este o putere economică, este o putere militară. Companiile noastre sunt puternic investite acolo. O mare parte din valoarea adăugată provine din investițiile în China.” Reiche a fost dură cu privire la apelurile recente ale mai multor politicieni germani, inclusiv câțiva din propriul său partid, pentru reînființarea conductelor de gaz Nord Stream între Rusia și țara sa. „Înapoi la gazul rusesc? Cu un regim care bombardează Kievul în fiecare zi? Este absolut de neconceput pentru mine”, a spus ea. Ea a susținut că Germania – care obișnuia să fie cel mai mare client al Gazprom în Europa – trebuie în schimb să își intensifice eforturile pentru a-și diversifica aprovizionarea. „Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a accesa alte surse de energie”. Germania, a spus ea, a „cedat în fața unei erori” crezând că aprovizionarea cu gaz rusesc este sigură indiferent de ce se întâmplă în lume, adăugând: „Am plătit un preț amar pentru această atitudine naivă”. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Friedrich Merz nu exclude furnizarea de rachete de croazieră TAURUS Ucrainei /Intră în ”zona posibilităților” Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele