Îmbătrânirea ar putea începe în măduva osoasă. Cercetătorii au descoperit cum celulele stem din sânge influențează întregul organism
Un nou studiu realizat pe șoareci arată că celulele stem hematopoietice îmbătrânite pot produce mai multe celule imunitare care favorizează inflamația cronică și afectează organe aflate la distanță. Cercetarea, publicată în revista Nature Aging, indică un rol important pentru proteina SIRT3, care pare să ajute celulele stem din sânge să își mențină funcționarea într-un mod mai sănătos pe măsură ce organismul îmbătrânește, scrie Science Alert. Îmbătrânirea celulelor stem din sânge poate afecta întregul organism Măduva osoasă nu are doar rolul de a susține structura oaselor. În interiorul oaselor se află un țesut viu care produce în permanență celulele din sânge și o mare parte dintre celulele sistemului imunitar. Aceste celule ajung apoi în circulația sanguină și se deplasează către mușchi, plămâni, creier și alte organe. Cercetătorii au vrut să afle dacă îmbătrânirea celulelor stem care produc aceste celule poate contribui, la rândul său, la deteriorarea unor țesuturi aflate în alte părți ale corpului. Studiul sugerează că răspunsul ar putea fi afirmativ. Inflamația este un mecanism normal de apărare împotriva infecțiilor și rănilor. Atunci când persistă însă la niveluri scăzute timp de ani de zile, poate contribui la deteriorarea țesuturilor sănătoase și la apariția mai multor probleme asociate îmbătrânirii. Celulele stem îmbătrânite pot produce mai multe celule care favorizează inflamația Pentru experiment, cercetătorii au modificat genetic celule stem hematopoietice de la șoareci astfel încât acestea să producă mai multă SIRT3. Ulterior, celulele modificate sau celule stem obișnuite au fost transplantate în șoareci tineri al căror sistem imunitar fusese afectat. Transplanturile au refăcut sistemul sanguin și imunitar al animalelor, iar cercetătorii le-au urmărit până la vârsta de aproximativ doi ani, considerată înaintată pentru șoareci. Animalele care au primit celule stem cu un nivel crescut de SIRT3 aveau mai puține celule imunitare care favorizau inflamația. Diferențele nu s-au limitat însă la sânge. Șoarecii respectivi au prezentat o serie de rezultate mai bune la testele fizice și cognitive. Aceștia au alergat pe distanțe mai mari, au rezistat mai mult timp agățați de o suprafață inversată, au obținut rezultate mai bune la un test de memorie și au avut un control mai bun al glicemiei. De asemenea, cercetătorii au observat o structură pulmonară mai sănătoasă. Proteina SIRT3 ar putea proteja celulele stem de un proces asociat îmbătrânirii Pentru a verifica dacă efectele observate erau transmise către alte organe prin intermediul celulelor imunitare, cercetătorii au realizat un al doilea experiment. Celule imunitare produse de celulele stem cu nivel crescut de SIRT3 au fost transferate către alți șoareci tineri. Și aceste animale au prezentat îmbunătățiri în ceea ce privește funcția musculară, controlul glicemiei și structura plămânilor. Potrivit cercetătorilor, rezultatele celor două experimente sugerează că modificările apărute la nivelul celulelor stem din sânge pot ajunge să influențeze organe aflate la distanță prin intermediul celulelor imunitare pe care acestea le produc. Analizele suplimentare au indicat că SIRT3 poate împiedica celulele stem hematopoietice să intre într-un tipar în care produc în exces celule imunitare care favorizează inflamația. Descoperirea adaugă noi dovezi potrivit cărora sistemul responsabil de producerea celulelor sanguine ar putea avea un rol mai important în procesul de îmbătrânire decât se credea anterior. Cercetătorii avertizează însă că rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Experimentele au fost realizate pe șoareci, folosind celule stem modificate genetic, iar procedura de pregătire pentru transplantul de măduvă osoasă ar fi putut influența, la rândul său, rezultatele. Studiul nu demonstrează că stimularea SIRT3 poate încetini îmbătrânirea, poate prelungi viața sau poate îmbunătăți starea de sănătate a oamenilor. Următorul pas este să se stabilească dacă mecanismul identificat la șoareci există și la oameni. Cercetătorii trebuie să afle în special dacă scăderea activității SIRT3 determină celulele stem hematopoietice umane îmbătrânite să producă mai multe celule imunitare care stimulează inflamația. Dacă mecanismul va fi confirmat și la oameni, celulele stem din sânge ar putea deveni, în viitor, o posibilă țintă pentru reducerea inflamației asociate îmbătrânirii. Deocamdată, însă, SIRT3 rămâne un subiect de cercetare și nu reprezintă un tratament împotriva îmbătrânirii.
Cerneala care nu mai pleacă. Ce spun medicii despre tatuaje și efectele lor asupra sănătății
Deși oamenii își tatuează corpul de mii de ani, pentru motive spirituale, culturale sau personale, știința încă descoperă implicațiile medicale ale acestei practici tot mai populare. Introducerea pigmentului de tatuaj în piele declanșează imediat un răspuns al sistemului imunitar. Particulele de cerneală ajung în derm, stratul median al pielii, unde sunt recunoscute ca substanțe străine. Organismul trimite celule imunitare pentru a le elimina, însă acestea sunt prea mari pentru a fi distruse complet. Acest proces explică permanența tatuajelor, dar și faptul că organismul se află într-o stare de inflamație cronică de intensitate scăzută. Cerneala ajunge în ganglionii limfatici Cercetările arată că particule de cerneală pot migra prin sistemul limfatic și se pot acumula în ganglionii limfatici, centre-cheie ale imunității, scrie Science Alert. Un exemplu recent este cel al artistului Machine Gun Kelly, care a declarat că, după un tatuaj masiv de tip blackwork în zona trunchiului și a axilelor, a suferit reacții severe, inclusiv îngălbenirea pielii și stare accentuată de rău. Compoziția chimică a cernelurilor Potrivit microbiologului medical Manal Mohammed, într-un articol publicat în The Conversation, cernelurile moderne sunt un amestec complex de pigmenți, solvenți, conservanți și impurități. Mulți pigmenți au fost inițial dezvoltați pentru vopsele industriale, materiale plastice sau tonere de imprimantă, nu pentru injectarea în pielea umană. Analizele de laborator au identificat urme de metale grele precum nichel, cobalt, crom și, rar, plumb. În cantități mari, acestea pot provoca toxicitate, leziuni ale organelor interne, efecte neurologice și un risc crescut de cancer. În unele cazuri, au fost raportate reacții alergice severe, mai ales în urma utilizării cernelurilor colorate. Riscuri pe termen lung Cernelurile roșii, galbene și portocalii sunt asociate mai frecvent cu inflamații cronice, mâncărimi persistente și granulomatoză. Pigmenții azoici, utilizați pentru culori intense, se pot degrada sub acțiunea radiațiilor UV sau a laserului, formând amine aromatice, substanțe corelate în studii de laborator cu cancerul și deteriorarea ADN-ului. Deși nu există dovezi ferme care să lege direct tatuajele de cancer la oameni, un studiu observațional recent a indicat un risc cu 29% mai mare de melanom la persoanele tatuate, rezultat care necesită investigații suplimentare. Nevoia de informare și reglementare Specialiștii avertizează că procesul de tatuare presupune și riscuri de infecție, în condițiile în care pielea, barieră naturală împotriva bacteriilor și virusurilor, este perforată. În multe țări, industria tatuajelor rămâne slab reglementată. „Tatuajele sunt o formă puternică de exprimare personală, dar implică o expunere chimică pe viață”, avertizează Mohammed, subliniind necesitatea unei reglementări mai stricte și a unor cercetări științifice continue.
Inflamația cronică nu este legată în mod explicit de îmbătrânire – studiu
Se consideră că inflamația cronică accelerează procesul de îmbătrânire și contribuie la diverse afecțiuni de sănătate, cum ar fi boala Alzheimer, artrita, cancerul, bolile de inimă și diabetul de tip 2. Cercetătorii au crezut mult timp că majoritatea persoanelor în vârstă vor suferi de ”inflammaging” pe măsură ce îmbătrânesc. Cu toate acestea, studiul, publicat săptămâna aceasta în Nature Age, a constatat că persoanele din zonele neindustrializate experimentează inflamația în mod diferit față de cele din zonele urbane și că ar putea exista o altă cauză în spatele acesteia. Desfășurarea studiului Cercetătorii au comparat viața a două populații indigene, neindustrializate – Tsimane din Amazonul bolivian și Orang Asli din Peninsula Malaezia – cu două grupuri din Italia și Singapore. Aceștia au comparat probele de sânge de la aproximativ 2.800 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 95 de ani din cele patru grupuri. Ei au descoperit că inflamația cronică nu este legată în mod explicit de îmbătrânire, ci că dieta, stilul de viață și factorii de mediu sunt factori mai importanți decât se credea anterior. Studiul a arătat, de asemenea, că inflamația în grupurile neindustrializate nu părea să crească odată cu înaintarea în vârstă a subiecților, potrivit Independent. Alan Cohen, profesor asociat de științe ale sănătății mediului la Universitatea Columbia și coautor al studiului, a declarat că rezultatele sugerează că inflamația este „mai complexă decât înțelegem în prezent”. „Tsimane și Orang Asli diferă de noi în toate aceste aspecte”, a declarat el. „Concluzia studiului nostru nu este că trebuie să fim mai activi, ci să punem la îndoială ideea că înțelegem bine biologia și că o putem controla în detaliu”. Cu toate acestea, alți experți au transmis un mesaj de precauție înainte de a trage concluzii pripite din acest studiu. Vishwa Deep Dixit, directorul Centrului Yale pentru Cercetarea Îmbătrânirii, a declarat pentru New York Times că nu este surprinzător faptul că persoanele mai puțin expuse la poluare au rate mai mici de boli cronice. Concluziile ar trebui să conducă la o discuție valoroasă, dar ar fi nevoie de studii suplimentare „înainte de a rescrie narațiunea despre inflamarea asociată îmbătrânirii”, a adăugat profesorul de farmacologie de la Facultatea de Medicină a Universității din Virginia, Bimal Desai.