Crimă șocantă în Taiwan. O influenceriţă în vârstă de doar 23 de ani a fost ucisă cu sânge rece de fostul iubit
Irene Gu, o tânără influenceriţă în vârstă de 23 de ani din Taiwan, a fost ucisă cu sânge rece de fostu lsău iubit. Ea a fost atacată în fața unui cinematograf, la scurt timp după ce le transmisese fanilor săi un mesaj de avertizare. Tânăra ieșea din parcarea cinematografului când mașina i-a fost blocată de fostul ei iubit, identificat cu numele de familie Liu. Cei doi s-au certat, iar bărbatul ar fi târât-o într-o scară de bloc din apropiere și i-ar fi tăiat gâtul, scrie The Sun. După crimă, el a fugit la casa bunicului său, unde a fost prins și reținut de o echipă de poliție. În timpul audierilor, Liu a recunoscut fapta, spunând că voia să recupereze 10.530 de lire sterline pe care susținea că i le împrumutase în timpul relației lor. În schimb, într-o postare pe rețelele de socializare, ea a negat acest aspect financiar. Irene era foarte activă pe rețelele de socializare, activă pe Instagram și Threads, unde avea 30.000 de urmăritori, și lucra ca specialist PR într-un club de noapte din Taipei, Taiwan, potrivit sursei citate. Bărbatul era agent de securitate în același club și cei doi s-au cunoscut când tânăra a început să frecventeze cluburile la recomandarea mamei sale, care voia ca ea să „vadă lumea”. Și pentru că avea același program și stil de viață ca el, Irene a renunțat la cariera din domeniul bancar. Însă, relația lor s-a degradat rapid, iar în luna mai, tânăra l-a reclamat pentru agresiune și a cerut ordin de protecție, dar Liu nu s-a prezentat la citațiile instanței. Cu câteva zile înainte de a fi ucisă, ea a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu plângerea ei pentru violență domestică și a transmis un avertisment. „Dacă mă lovești, mă duc la poliție, bine?”, a scris ea. Într-o altă postare, ea explica de ce nu îl poate bloca: „Pentru că mă va găsi. A întrebat și colegii dacă sunt la muncă, îi deranjează și pe ei. Cel mai important, nu îi datorez bani”.
Controversatul milionar a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de frumoasa influenceriță

Nick Kyrgios (30 de ani – 636 ATP), controversatul milionar din tenisul masculin care a jucat finala la Wimbledon 2022, a vorbit pentru prima oară despre despărțirea de frumoasa influenceriță Costeen Hatzi (25). Cei doi formau un cuplu din 2021, iar vestea separării a fost oferită de tânără în luna mai a acestui an. „Astfel de lucruri se întâmplă”. Ce a spus Nick Kyrgios despre despărțirea de influencerița Costeen Hatzi Nick Kyrgios și Costeen Hatzi au început să formeze o relație în 2021, iar de-a lungul ultimilor ani, cei doi au reprezentat unul dintre cele mai mediatizate cupluri din tenisul profesionist. Acest lucru s-a datorat faptului că sportivul australian este unul controversat, ajungând nu de puține ori în presă, dar și lui Costeen Hatzi, care este o frumoasă influenceriță, cu aproape 200.000 de urmăritori doar pe pagina oficială de Instagram. În ciuda faptului că nimic nu părea să îi separe, Nick Kyrgios și Costeen Hatzi au fost, în prima jumătate a lui 2025, protagoniștii unei despărțiri zgomotoase. Vestea „divorțului” a fost comunicată în spațiul public de tânără, care nu a precizat cu subiect și predicat separarea, dar a sugerat că nu a mai vorbit cu Kyrgios. Iar acum, la aproximativ o lună distanță de la declarația lui Costeen Hatzi, Nick Kyrgios și-a spus și el punctul de vedere. Întrebat fiind de un internaut, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri de pe rețelele de socializare, dacă s-a despărțit de iubită, australianul a transmis: Astfel de lucruri se întâmplă. Nu-i pot decât să îi doresc tot binele. Am adunat atâtea amintiri incredibile care vor rămâne mereu cu mine”, a spus Nick Kyrgios, citat de The Sun, confirmând practic separarea. Ce a transmis Costeen Hatzi în urmă cu o lună La mijlocul lunii mai, atunci când vestea separării doar ce ajunsese în spațiul public, Costeen Hatzi a reacționat misterios. Nu am mai vorbit… Sper că își va găsi pacea și fericirea interioară. Eu pot să spun că am intrat în relație cu intenții pure”, spunea tânăra influenceriță. În ciuda faptului că s-au despărțit în condiții amiabile, potrivit aparențelor, Nick Kyrgios și Costeen Hatzi nu se mai urmăresc reciproc pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, pe pagina de Instagram a influenceriței încă mai pot fi văzute câteva poze vechi cu ea și jucătorul profesionist de tenis. Pe lângă finala de la Wimbledon 2022, Nick Kyrgios a mai jucat două sferturi de finală la turneele de Grand Slam, la Australian Open 2025 și US Open 2022.
Apariție incendiară a celei mai frumoase influencerițe din lumea tenisului

De când a decis să nu mai practice tenisul, ci să urmeze o carieră de analist, Rachel Stuhlmann se bucură de un succes fulminant. Stau mărturie sutele de mii de urmăritori de pe Instagram. Tânăra de 33 de ani este considerată cea mai frumoasă influenceriță din lumea sportului alb. Fotografiile incendiare pe care le postează frecvent sucesc mințile fanilor. Cele mai recente au fost realizate chiar la Miami. Acolo a avut loc ediția cu numărul 40 a turneului de 1.000 de puncte Miami Open. Pe tabloul masculin s-a impus Jakub Mensik, după ce l-a învins surprinzător în finală pe Novak Djokovic, iar la feminin a triumfat Aryna Sabalenka, în detrimentul americancei Jessica Pegula. Rachel Stuhlmann, cea mai frumoasă influenceriță din tenis, a încins Internetul Prezentă peste Ocean, Rachel Stuhlmann a profitat de ocazie pentru a-și surprinde fanii cu noi fotografii provocatoare. Ținuta pentru care a optat i-a pus în evidență formele de invidiat. Sursa foto: Instagram Vorbim despre o rochie extrem de scurtă, de o culoare albastră precum cerul, cu accente florale. Ar fi de prisos să mai spunem că like-urile au curs în valuri. Nici comentariile nu au lipsit. Vă prezentăm doar câteva dintre ele: „Ești de o frumusețe uimitoare / Foarte drăguță / Ești atât de frumoasă / Superbă ca întotdeauna, Rachel”. Vrea să calce pe urmele celei mai frumoase femei din lume Chiar dacă și-a clădit deja o comunitate impresionantă în mediul online, Rachel Stuhlmann nu are de gând să se oprească aici. Visul ei este acela de a ajunge la nivelul mult mai cunoscutei Paige Spiranac, tânăra catalogată de mulți dintre internauți drept cea mai frumoasă femeie din lume. „Paige face o treabă foarte bună în ceea ce privește golful și este o persoană grozavă, care oferă inspirație. În tenis, nu există nimic asemănător. Asta voi face eu, vreau să promovez turneele la care voi călători. Principalul meu obiectiv este să aduc și mai multă popularitate acestui sport. Voi crea în continuare content pe tenis și îi voi face pe oameni fericiți, le voi arăta povești de viață din lumea tenisului, într-o lumină pozitivă. Asta vreau să continui să fac. Îmi place mult ceea ce face Paige Spiranac în golf și asta voi încerca și eu să fac în tenis. Mă simt inspirată de ea. La început, eram îngrijorată că nu voi fi luată în serios și am încercat să le fac pe plac chiar și celor care nu mă plăceau. Totul s-a schimbat în cariera mea când am început să mă distrez și să fac ce îmi doresc”, a dezvăluit Stuhlmann.