Comportamentul lui Jannik Sinner după înmormântarea colegului lui Ion Țiriac și Ilie Năstase stârnește controverse

comportamentul-lui-jannik-sinner-dupa-inmormantarea-colegului-lui-ion-tiriac-si-ilie-nastase-starneste-controverse

Jannik Sinner (24 de ani), al doilea jucător de tenis al lumii, se află în mijlocul unor controverse legate de înmormântarea conaționalului său, legendarul Nicola Pietrangeli. După trăcerea în neființă, la 92 de ani, a lui Nicola Pietrangeli, considerat cel mai mare tenismen din istoria Italiei până la apariția lui Jannik Sinner, elevul lui Darren Cahill a ales, în mod surprinzător, să nu transmită niciun mesaj public. Anturajul lui Sinner a ținut să precizeze că omagiul a existat și că reproșurile sunt nedrepte, dar fiul lui Nicola Pietrangeli a pus din nou sub semnul întrebării gestul lui Jannik. Jannik Sinner a stârnit controverse după ce a ales să nu transmită condoleanțe familiei lui Nicola Pietrangeli! Ce a spus fiul legendarului tenismen Jannik Sinner nu a fost prezent la înmormântarea lui Nicola Pietrangeli de la Roma, unde au participat Fabio Fognini, Adriano Panatta și românul Ilie Năstase, care l-a reprezentat și pe Ion Țiriac la funeralii. Mai mult, Sinner a fost criticat pentru că nu a scris niciun mesaj public de adio, însă apropiații fostului lider ATP susțin că acesta a transmis condoleanțele sale, în privat, familiei Pietrangeli. Doar că jurnaliștii La Repubblica se întreabă cui i-a transmis Jannik Sinner condoleanțele? Filippo, fiul fostului coleg al lui Ilie Năstase și Ion Țiriac, spune că nu a primit niciun semn din partea lui Jannik: „Dacă a trimis o telegramă, încă nu a ajuns. M-au sunat foarte mulți, poate am pierdut apelul. Nu am numărul lui”, a spus Filippo Pietrangeli. Apoi, la capela ardentă a tatălui său, care a fost amenajată miercuri în complexul de la Foro Italico, fiul lui Pietrangeli a fost întrebat din nou despre Sinner: „Nu știu dacă a sosit vreun mesaj de la Jannik… Nu am verificat”, a răspuns acesta. Jannik Sinner a fost criticat pentru Nicola Pietrangeli după ce a spus „pas” naționalei de Cupa Davis Relația dintre Jannik Sinner și Nicola Pietrangeli se răcise în ultima vreme, după ce colegul lui Ilie Năstase și Ion Țiriac l-a criticat pe numărul 2 ATP pentru decizia de a nu juca la turneul final al Cupei Davis. „Este o palmă uriașă pentru sportul italian. Nu înțeleg de ce menționează că este o alegere dificilă. Trebuie să joace tenis, nu să meargă la război. Când vine vorba de Cupa Davis, mă enervez pentru că obiectivul unui jucător ar trebui să fie să poarte tricoul Italiei. Dar, din păcate, vorbesc dintr-o altă epocă. Sper că nu va merge să joace în altă parte în timpul Cupei Davis. Astăzi, lumea este plină de bani și lăsăm inima deoparte”, spunea Nicola Pietrangeli.

Jurnaliştii Gazzetta dello Sport, impresionați de coroana de flori trimisă de Ion Țiriac la înmormântarea prietenului său

jurnalistii-gazzetta-dello-sport,-impresionati-de-coroana-de-flori-trimisa-de-ion-tiriac-la-inmormantarea-prietenului-sau

Jurnaliștii italieni au remarcat faptul că românii Ion Țiriac și Ilie Năstase i-au adus un ultim omagiu legendarului Nicola Pietrangeli! Năstase a depus o coroană de trandafiri din partea sa și a lui Țiriac. Ilie Năstase (79 de ani) a fost prezența de care Ion Țiriac (86 de ani) avea nevoie, miercuri, la funeraliile lui Nicola Pietrangeli, după ce miliardarul român nu a putut participa din motive personale, așa cum „Nasty” a dezvăluit pentru ProSport.  Năstase a mers la înmormântarea lui Pietrangeli cu o coroană superbă, pe care a fost scris numele său și al lui Ion Țiriac. Fostul mare tenismen italian, membru al Internationa Tennis Hall of Fame, s-a stins din viață la 92 de ani. Coroana de flori trimisă de Ion Țiriac, prin intermediul lui Ilie Năstase, i-a impresionat pe jurnaliștii Gazzetta dello Sport Ilie Năstase a depus coroana de flori chiar pe terenul de la Foro Italico ce îi poartă numele lui Nicola Pietrangeli, imaginea fiind publicată de prestigioasa publicație Gazzetta dello Sport: „Coroana de flori trimisă de Țiriac și Năstase”, a fost textul care a însoțit fotografia publicată în interiorul articolului. După ce Ilie Năstase, dar și alte personalități precum prințul Albert de Monaco sau tenismenul Adriano Panatta, i-au adus un omagiu lui Nicola Pietrangeli la capelă ardentă, a urmat slujba de înmormântare, desfășurată la Bazilica Sfânta Maria Majoră din Roma. În drum spre slujbă, jurnalistul Ubaldo Scanagatta l-a intervievat pe Ilie Năstase despre relația sa cu Nicola Pietrangeli, iar românul a ținut un discurs emoționant în limba italiană. Ilie Năstase și Ion Țiriac au jucat în echipamente Lacoste datorită lui Nicola Pietrangeli Ilie Năstase și Ion Țiriac au avut o relație deosebită cu Nicola Pietrangeli: „Am fost la Consulatul de la Milano. Plec de aici la Roma, la înmormântarea lui Nicola Pietrangeli. Domnul Țiriac nu poate veni, dar m-a trimis pe mine. La începutul carierei, Nicola Pietrangeli a fost primul tenismen pe care l-am întâlnit, ca și jucător mai important. Cred că era în 1966, la Roma. Aveam 20 de ani. Ne-a ajutat foarte mult și pe mine și pe Ion (n.r. – Țiriac). Tatăl lui era reprezentantul firmei Lacoste. Noi nu prea aveam echipament și ne-a oferit chipament. Țin minte că acela a fost primul meu echipament. Eram prieteni foarte buni. Vine și prințul Albert de Monaco la Roma, la înmormântare”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.

Scenele cu Ilie Năstase la înmormântarea lui Pietrangeli, după ce Ion Țiriac nu a putut ajunge. FOTO

scenele-cu-ilie-nastase-la-inmormantarea-lui-pietrangeli,-dupa-ce-ion-tiriac-nu-a-putut-ajunge.-foto

Trupul neînsuflețit al lui Nicola Pietrangeli, decedat la vârsta de 92 de ani, a fost depus miercuri dimineață pe terenul care îi poartă numele, în complexul Foro Italico din Roma. Românul Ilie Năstase nu a lipsit de la ceremonia funerară. Înmormântarea lui Nicola Pietrangeli, considerat cel mai important tenismen din istoria Italiei până la apariția lui Jannik Sinner, are loc miercuri, în capitala Italiei. Ion Țiriac nu a putut fi prezent, însă Ilie Năstase îl reprezintă acolo pe miliardarul român, așa cum a dezvăluit ProSport. În complexul de la Foro Italico a fost amenajată o capelă ardentă, unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Pietrangeli, pentru ca toți cei care l-au cunoscut și admirat să-i spună adio, conform Notizienazionale.it. Momente impresionante cu Ilie Năstase, în uniformă de general, în fața catafalcului lui Nicola Pietrangeli Primele persoane care au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Nicola Pietrangeli au sosit încă de la ora 8:30 dimineața. Printre cei prezenți s-au numărat copiii lui Pietrangeli, prieteni, personalități marcante din sportul italian, dar și Ilie Năstase sau Adriano Panatta. Cel mai mare tenismen al României a ocupat un loc de onoare, chiar în primul rând, atrăgând privirile cu uniforma neagră de general. „Nasty” a purtat și o șapcă militară, pe care a ținut-o însă în mână pe durata ceremoniei funerare, ca semn de respect față de fostul său prieten. Sicriul lui Nicola Pietrangeli, însoțit de garda de onoare a Carabinierilor, a fost așezat în centrul terenului, decorat cu flori alb-albastre, alături de trofeul Cupei Davis câștigat de Italia în 1976, pe vremea când Pietrangeli era căpitanul echipei. Un ecran uriaș a rulat imagini din întreaga sa carieră, în timp ce pe fundal se auzeau melodiile sale preferate: câteva note ale lui Charles Aznavour. Ilie Năstase și Ion Țiriac, recunoscători pentru ajutorul primit de la Nicola Pietrangeli Președintele Federației Italiene de tenis, Angelo Binaghi, prezent la înmormântare, a declarat: „Ne-am gândit la el în zilele Cupei Davis. Era pentru prima dată în 25 de ani când nu era alături de noi. L-am cunoscut acum 25 de ani, în cel mai dificil moment al tenisului italian, și este curios că a ales să plece atât de discret, așteptând să se încheie aceste două luni, poate cele mai frumoase pentru tenisul italian, în care băieții și fetele lui au câștigat aproape totul”, a spus el în fața catafalcului. Ilie Năstase a dezvăluit pentru ProSport, în timp ce pleca de la Milano la Roma, că Nicola Pietrangeli l-a ajutat la începuturile carierei: „Sunt la Milano, am fost la Consulatul de la Milano. Plec de aici la Roma, la înmormântarea lui Nicola Pietrangeli. Domnul Țiriac nu poate veni, dar m-a trimis pe mine. La începutul carierei, Nicola Pietrangeli a fost primul tenismen pe care l-am întâlnit, ca și jucător mai important. Cred că era în 1966, la Roma. Aveam 20 de ani. Ne-a ajutat foarte mult și pe mine și pe Ion. Tatăl lui era reprezentantul firmei Lacoste. Noi nu prea aveam echipament și ne-a oferit chipament. Țin minte că acela a fost primul meu echipament. Eram prieteni foarte buni. Vine și prințul Albert de Monaco la Roma, la înmormântare”, a precizat Ilie Năstase

Imagini exclusive de la înmormântarea lui Horia Moculescu. Ce vedete i-au fost alături pe ultimul drum. Loredana a ieșit în evidență cu un accesoriu de 10.000 de euro

imagini-exclusive-de-la-inmormantarea-lui-horia-moculescu-ce-vedete-i-au-fost-alaturi-pe-ultimul-drum-loredana-a-iesit-in-evidenta-cu-un-accesoriu-de-10.000-de-euro

Horia Moculescu este condus pe ultimul drum duminică, 16 noiembrie 2025. Gândul publică imagini exclusive de la înmormântarea compozitorului român. Nidia, fiica lui, a fost surprinsă îndurerată pe trepte, când părăsea capela, iar cei care l-au cunoscut pe celebrul pianist sosesc, rând pe rând, pentru ceremonia funerară. Cavoul a fost pregătit, așa cum se poate observa din fotografiile care pot fi vizualizate în galeria acestui material. Horia Moculescu urmează să își doarmă somnul de veci în Cavoul Compozitorilor, în Cimitirul Bellu din București. Așa cum Gândul publica în exclusivitate, ieri, compozitorul român își va dormi somnul de veci pe una dintre aleile unde mai sunt înmormântați alți 25 de compozitori români, precum marele Gherase Dendrino, Sile Dinicu, Mircea Tiberian sau Paul Constantinescu. Nidia, fiica compozitorului, îmbrăcată sobru, își „maschează” durerea în spatele unei perechi de ochelari. Neclintită în dreptul capelei și cu sufletul sfâșiat, Gândul a surprins-o într-unul dintre cele mai dificile momente. Nidia, fiica lui Horia Moculescu, este îndurerată Cum a apărut Loredana Groza la ceremonia funerară Printre cei sosiți la ceremonia funerară se află Aurelian Temișan și Loredana Groza, însoțită de fiica ei. Cântăreața a ales să poarte un palton călduros, de culoare gri, ținuta fiind accesorizată cu ochelari de soare, o pălărie de culoare crem și o geantă Hermes care costă nu mai puțin de 10.000 de euro. Loredana Groza este prezentă la ceremonia funerară a lui Horia Moculescu Cei care l-au cunoscut pe marele compozitor se strâng, rând pe rând, pentru a-i oferi un ultim omagiu. A murit în urma problemelor de sănătate Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, pe patul de spital. Decesul a survenit în cursul zilei de miercuri, 12 noiembrie 2025, în jurul orei 04:30. Se afla internat la Institutul „Matei Balș”, în secția ATI, cu probleme pulmonare. De asemenea, compozitorul român suferea, de 17 ani, și de sindromul Morton. Nidia și Horia Moculescu Ce s-a întâmplat cu averea compozitorului? Mariana Moculescu, fosta soție a compozitorului, vorbise despre averea bărbatului cu doar câteva luni înainte de deces. „Horia a avut o casă, la Băneasa, dar a vândut-o, pentru că acolo veneau artiștii, în vizită, ca să se simtă bine, să râdă, să danseze și să cânte, apoi tot greul rămânea pe capul lui Horia, să facă ordine. Prin urmare, a vândut casa, cu grădină, de la Băneasa, și rău a făcut, acum era bine să stea la aer curat. A mai avut încă un teren, de vreo cinci hectare, pe lângă Timișoara, pe care, tot așa, l-a vândut. Ce a făcut cu banii? S-au dus pe anumite lucruri. Acum mai deține, din câte știu, apartamentul din centrul Bucureștiului, de lângă Parcul Cișmigiu, de 142 mp, cu trei camere, living, sufragerie, două balcoane, două bucătării, o baie și o toaletă de serviciu, două holuri, plus o cămăruță de serviciu. Acest apartament probabil că îl va primi moștenire Nidia, fiica noastră. Poate că mai are și alte bunuri. Ar fi bine, ca să îi rămână toate Nidiei, să ducă o viață liniștită. Horia a și știu să facă bani, dar a avut și această patimă, a jocurilor de noroc. A mai cheltuit din ei și pe acest viciu. Horia Moculescu a fost mereu productiv, a avut, aș putea zice, o energie creatoare de bani”, a spus Mariana Moculescu pentru Click, cu câteva luni înainte de tragedie. Autorul recomandă: „De-ai fi tu salcie la mal”, marea compoziție a lui Horia Moculescu. Puțini sunt cei care știu că superba piesă este scrisă de regretatul compozitor Strigătul de jale al Nidiei, fiica lui Horia Moculescu, după moartea compozitorului. „Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn”

Rivala Simonei Halep a rupt tăcerea: Nu l-am iertat pe tata. Nu am fost la înmormântarea lui!

rivala-simonei-halep-a-rupt-tacerea:-nu-l-am-iertat-pe-tata.-nu-am-fost-la-inmormantarea-lui!

Jelena Dokic, fosta rivală a Simonei Halep, a rupt tăcerea după ce a decis să nu vină în primăvară la înmormântarea tatălui său, Damir: „Nu l-am iertat”. Relația cu părintele său nu a fost deloc una bună de-a lungul anilor, iar acesta a fost și motivul pentru care ex-jucătoarea de tenis a hotărât să absenteze de la funeraliile acestuia. Jelena Dokic a reacționat după ce a lipsit de la înmormântarea tatălui său. „Nu l-am iertat” Fosta adversară a Simonei Halep, pe vremea când cele două mari sportive împărțeau terenul de tenis, Jelena Dokic a răbufnit, după ce nu a venit la înmormântarea tatălui său. Relația cu părintele său a fost una extrem de tensionată încă de pe vremea când ea era o copilă și abia ce începuse să practice acest sport. Acesta a fost și motivul pentru care ex-jucătoarea de tenis a hotărât să nu fie prezentă la funeraliile acestuia, scrie sportal.blic.rs. Lucruri groaznice ies la iveală despre relația încordată pe care Jelena a avut-o cu tatăl său Damir. Ea a explicat la un post de televiziune din Australia de ce nu a venit la înmormântarea tatălui ei. „Nu am simțit că trebuie să vin. Ăsta e sfârșitul, s-a terminat. Nu-l iert și nu trebuie să-l iert, dar este un lucru important pentru mine de spus. Nu-l urăsc. A trebuit să mă regăsesc. Cazi, faci greșeli, de un milion de ori, dar e în regulă dacă te ridici. Nu sunt o victimă, nu caut milă și compasiune. Este important pentru mine că cineva care trece prin ceva similar să vadă cum am reușit să ies din toate astea și să spună: „Știi ce, ea a reușit, poate pot și eu să reușesc”, a spus Jelena Dokić. Foto: Instagramdokic_jelena Dezvăluiri cutremurătoare. „Am fost bătută brutal, lovită cu pumnii, cu picioarele în cap, până la punctul în care mi-am pierdut cunoștința” Jelena Dokić locuiește acum și lucrează în Australia și nu se știe dacă mai vrea în atare condiții să mai revină în Serbia. La fel nu se cunoaște în ce relații se mai află în momentul de față cu mama și fratele ei. Într-o mărturisire emoționantă, ea a dezvăluit ce drame a trăit alături de tatăl său, cel care a maltratat-o fizic de nenumărate ori, lăsând-o înconștientă. Ba mai mult, ea a fost cea care l-a căutat după zece ani în care nu și-au vorbit și a încercat să se împace cu el. În zadar! „Trebuie să accept asta și să mă împac cu faptul că tatăl meu nu m-a iubit niciodată. Cred că nu poți face asta copilului tău dacă îl iubești cu adevărat. Am împlinit șase ani, am început să joc tenis și abuzurile au început deja atunci. Deja la vârsta de 9-10 ani, am fost bătută brutal, lovită cu pumnii, cu picioarele în cap, până la punctul în care mi-am pierdut cunoștința. Atunci te consideri o persoană fără valoare. Am încercat să mă împac cu el de două sau trei ori, dar nu a fost posibil. E greu să te împaci cu cineva care nu arată nicio remușcare. Chiar a spus că o va face din nou. Am fost despărțiți timp de zece ani”, a mai spus fosta sportivă cu origini sârbești.

Povestea tragică a Mariei Cojocaru, o badantă româncă din Italia care a murit în singurătate și a ajuns să fie îngropată din mila comunității

povestea-tragica-a-mariei-cojocaru,-o-badanta-romanca-din-italia-care-a-murit-in-singuratate-si-a-ajuns-sa-fie-ingropata-din-mila-comunitatii

Maria Cojocaru, o badantă româncă de 65 de ani, care era stabilită în Italia, a murit în singurătate și a ajuns să fie îngropată din mila comunității. Femeia a fost condusă pe ultimul drum de mai mulți cetățeni italieni din provincia Caserta. A fost o mobilizare înduioșătoare pentru ca femeia să fie înmormântată creștinește, la Villa Literno. Povestea tragică o puteți afla mai jos. Comunitatea din Villa Literno, provincia italiană Caserta din regiunea Campania, a fost învăluită de o durere fără margini, după ce Maria Cojocaru, o badantă româncă, s-a stins din viață. Românca în vârstă de 65 de ani a murit în singurătate. Decesul a survenit pe 23 ianuarie 2025, însă abia acum s-a aflat povestea tragică a femeii. De mulți ani, aceasta trăia în Italia, acolo unde muncea atât ca badantă, cât și drept babysitter. Povestea tragică a Mariei Cojocaru, badanta româncă de 65 de ani Cu dorința de a avea un trai mai bun, a părăsit România și și-a îndreptat pașii către Italia. Se stabilise în orașul Villa Literno, acolo unde comunitatea a primit-o cu brațele descise. Badanta româncă era cunoscută drept o fire blândă și respectuoasă, chiar discretă. La începutul acestui an, comunitatea din Villa Literno avea să primească o veste neagră. Badanta româncă murea fulgerător la vârsta de 65 de ani, în toiul iernii. După decesul femeii, autoritățile italiene au pornit procedurile în vederea găsirii rudelor în România. La nouă luni de la tragedie, însă, nimeni nu s-a prezentat să preia trupul neînsuflețit al femeii. Cu o mobilizare emoționantă și în semn de solidaritate, comunitatea din Villa Literno a strâns fonduri pentru funeraliile Mariei Cojocaru, încă de la începutul lunii aprilie 2025. Pentru ca femeia să fie înmormântată demn, preotul, primarul, carabinierii și localnicii au strâns bani, pentru a o conduce pe ultimul drum. „Ceea ce ați făcut pentru această femeie, care poate părea neînsemnată în ochii oamenilor, l-ați făcut, de fapt, pentru Dumnezeu”, a subliniat preotul, arată Rotalianul.com. Autorul recomandă: Tragedie fără margini în Arad. Iulia, o tânără de 20 de ani, a murit în urma accidentului de la Șimand. Sora ei a decedat în urmă cu 10 zile Cum a salvat o badantă viața unei bătrâne din Italia. Dormitorul acesteia a fost invadat de mii de viespi Bănuindu-și badanta tinerică de „rele”, un pensionar de 90 de ani a instalat camere în casă. Ce făcea femeia în sufragerie, crezând că nimeni n-o vede Sursă foto: Shutterstock / Rotalianul

Când va fi condusă pe ultimul drum Ioana Popescu și cine se ocupă, de fapt, de înmormântare

cand-va-fi-condusa-pe-ultimul-drum-ioana-popescu-si-cine-se-ocupa,-de-fapt,-de-inmormantare

Ioana Popescu, supranumită și „devoratoarea de fotbaliști”, a decedat la vârsta de 45 de ani, din cauza unor probleme de sănătate. S-a întâmplat în noaptea de 20 spre 21 septembrie, la Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală. Cum nicio rudă nu a apărut, inițial, s-a spus că înmormântarea va fi făcută de către stat în așa-zisa „groapă comună”. Însă jurnalista Mara Bănică a anunțat că se va ocupa ea de tot ceea ce trebuie și că Ioana Popescu va avea parte de o înmormântare creștinească. Trupul neînsuflețit al Ionei Popescu este depus azi, de la ora 11:00 la cimitirul Berceni 2 din București, iar înmormântarea va avea loc miercuri. „Va avea tot ce este creștinește când se face o înmormântare. Transport, sicriu, colivă, colaci, prescuri. Tot ce se face „, a spus Mara Bănică într-o postare pe Facebook. Mara Bănica se va ocupa de înmormântarea Ioanei Popescu Aparent, Ioana Popescu mai avea o mătușă în România și câteva rude în SUA, însă nu s-a putut lua legătura cu acestea. „Devoratoarea de fotbaliști”, așa cum a fost numită cu ceva timp în urmă, a lansat în anul 2022 o carte, denumită Don Juanii din showbiz. Ea spunea că vrea să împărtășească cu toată lumea experiențe trăite de ea în lumea monedenă. ”Este o poveste de dragoste interzisă dintre o fată rea de București și doi machedoni. (…) Ce se întamplă în cartea asta am adunat ca în toate cărțile mele și părți din viața mea, sau ale unor cunoștințe. Eu de la 18 ani lucrez în showbiz, avem mii de povești, informații, am băgat frânturi, am ales ce era mai interesant și am pus în aceste pagini”, a spus Ioana Popescu la Antena Stars, cu ceva vreme în urmă. Autorul recomandă: Controverse după moartea jurnalistei Ioanei Popescu. Cine va moșteni vila de 1.000.000 de euro Se complică scenariul în cazul morții Ioanei Popescu. Fostul soț al jurnalistei, noi INFORMAȚII despre deces

Donald Trump merge la înmormântarea lui CHARLIE KIRK, pe 21 septembrie/60.000 de oameni așteptați la funeralii

donald-trump-merge-la-inmormantarea-lui-charlie-kirk,-pe-21-septembrie/60.000-de-oameni-asteptati-la-funeralii

Activistul Charlie Kirk, una dintre cele mai puternice voci conservatoare din America, va fi înmormântat pe 21 septembrie, în cadrul unei ceremonii la care și-a anunțat prezența și președintele Statele Unite. Donald Trump a promis că va merge la funeraliile celui care i-a fost aliat în „bătălia” pentru Casa Albă. Kirk a fost asasinat miercuri, 10 septembrie, fiind împușcat mortal de un lunetist în timp ce participa la o dezbatere la Universitatea Utah Valley. Trump: „Am obligația să fac asta” Înmormântarea sa va avea loc la 21 septembrie în statul Arizona, iar președintele Trump a promis că va participa pentru a-și onora aliatul, scrie agenția EFE. Organizația „Turning Point USA”, fondată de Kirk, a anunțat că evenimentul va avea loc duminică dimineață, pe 21, pe stadionul „State Farm” al echipei de fotbal american Arizona Cardinals, din Glendale. „Alăturați-vă nouă pentru a sărbători viața extraordinară și moștenirea durabilă a lui Charlie Kirk, o legendă americană!”, a transmis organizația pe rețelele sale de socializare. Vorbind despre asasinarea lui Kirk, președintele Trump a dat vina pe „stânga radicală” și pe „nebuni” pentru atacul din campusul Universității Utah Valley. Liderul de la Casa Albă a promis că va participa la funeralii, făcând aceste afirmații după o discuție cu Erika, soția lui Kirk. „M-au rugat să merg și cred că am obligația să fac asta. Am auzit că e weekendul viitor. Oricând va fi, voi merge!”, a declarat Trump presei. „Turning Point USA” a lansat site-ul „Fight for Charlie” pentru a anunța înmormântarea de pe stadionul Sate Farme, arenă cu o capacitate de peste 60.000 de locuri. Pe acest stadion vicepreședintele JD Vance a aterizat cu trupul neînsuflețit al lui Kirk joi, iar o slujbă de pomenire a avut loc vineri, în orașul Phoenix. Charlie Kirk, împușcat mortal în gât Kirk, un tânăr activist conservator influent și un apropiat al lui Trump, a murit după ce a fost împușcat în gât, în timp ce participa la o dezbatere la Universitatea Utah Valley. Bărbatul arestat și acuzat de crimă este Tyler Robinson, un tânăr alb în vârstă de 22 de ani, care a tras cu o pușcă de pe un acoperiș din apropiere. Până în prezent, autoritățile nu au oferit mai multe detalii despre capetele de acuzare cu care se va confrunta Robinson, deși ar putea fi acuzat de crimă agravată, o infracțiune pasibilă de pedeapsa cu moartea în statul Utah. Trump a declarat pentru NBC că ar dori „să vadă națiunea vindecându-se” după moartea lui Kirk, deși a reiterat că țara „se confruntă cu un grup de nebuni din stânga radicală, iar aceștia nu joacă corect”. RECOMANDAREA AUTORULUI: SURSE New York Post: Suspectul reținut pentru asasinarea lui Charlie Kirk trăia alături de un partener transgender IMPRESIONANT. Cum descria Charlie Kirk România și ce îl lega de țara noastră Asasinarea lui Charlie Kirk aduce aminte de cele mai sângeroase momente politice din istoria SUA. Atentatele care au schimbat fața Americii Primele declarații publice ale soției lui Charlie KIRK, după asasinarea acestuia /”Nu aveți idee ce ați dezlănțuit în întreaga țară” Secretarul de stat adjunct al SUA anunță că cei care s-au bucurat public de uciderea lui Charlie KIRK nu mai au ce căuta pe teritoriu american

Fostul preşedinte Ion Iliescu va fi înmormântat joi. Care este programul ceremoniilor

fostul-presedinte-ion-iliescu-va-fi-inmormantat-joi.-care-este-programul-ceremoniilor

Ziua de joi, 7 august, este declarată zi de doliu naţional şi se vor respecta prevederile legale privind zilele de doliu naţional pe teritoriul naţional si la misiunile diplomatice ale României, anunţă autorităţile. Conform programului, joi, între orele 9.00 şi 9.50 vor sosi invitaţii. La ora 10.00 va fi un scurt moment religios, la 10.10 se va desfăşura ceremonia Gărzii la Catafalc, la ora 10.15 va fi un moment de reculegere, iar la 10.16 se va ridica sicriul de pe catafalc. Sicriul va fi purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină). La Copertină vor fi prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor. Se va trage clopotul de la Biserica Cotroceni. La ora 10.20, cortegiul va pleca de la Copertină spre Biserica Cotroceni. Între orele 10.30-11.30 va fi oficierea slujbei religioase de înmormântare. La ora 11.15 va fi intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu, iar la 11.35 Cortegiul Funerar va pleca din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni – Poarta Marinescu. La ora 11.40 Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu. Garda va prezenta ultimul onor – înclinarea drapelului. Se va intona Imnul Naţional al României. Cortegiul va trece prin faţa Gărzii. Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Şoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3. Ceremonia de înmormântare va fi la Cimitirul Militar Ghencea III. Sicriul va fi amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun. Acolo se vor desfăşura formarea cortegiului funerar şi prezentarea onorului. Înhumarea va avea loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor. Pe timpul nopţii de miercuri spre joi, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Parinte Timotei Prahoveanul, va oficia slujba înmormântării fostului preşedinte Ion Iliescu din biserica Palatului Cotroceni, a anunţat Patriarhia Română. Fostul preşedinte Ion Iliescu a murit marţi la vârsta de 95 de ani. Ion Iliescu s-a stins din viaţă după ce organele i-au cedat. Iliescu suferea de cancer pulmonar şi era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.

Trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner va ajunge astăzi în Austria. Mihaela Rădulescu, pregătiri de înmormântare

trupul-neinsufletit-al-lui-felix-baumgartner-va-ajunge-astazi-in-austria.-mihaela-radulescu,-pregatiri-de-inmormantare

Trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner este în aceste momente pe drum și va ajunge astăzi în Austria. Mihaela Rădulescu îl însoțește. Se fac deja pregătiri pentru înhumare, iar locul ales va fi cât mai aproape de familie. Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner este în aceste momente în drum către Austria și, bineînțeles, familia se pregătește de înmormântare, au ales deja un loc cu o însemnătate foarte mare, însă doresc să păstreze discreția, așa că va fi o înmormântare secretă. Ce se știe până în momentul de față este că ancheta se complică și asta pentru că sunt noi audieri, persoane care ar fi implicate. Este vorba despre cei care au construit cumva acel echipament de zbor, adică, de cei care au montat camera de filmat pe parapantă. Știm ce s-a întâmplat și din ce cauză a fost produs accidentul: camera de filmat s-a desprins, s-a încurcat cumva în cabluri și a ajuns în elicea parapantei. Și, bineînțeles, așa a pornit și accidentul. Nu s-a confirmat ipoteza știută initial, și anume, cea că Felix Baumgartner ar fi murit în urma unui infarct, ci pur și simplu, la contactul cu solul, pentru că s-a lovit grav la coloană. Familia se pregătește de înmormântare, iar Mihaela Rădulescu a făcut și primele declarații despre acest eveniment tragic. Mihaela Rădulescu a vorbit pentru prima dată despre dispariția lui Felix Baumgartner. Într-un interviu acordat presei din Italia, Mihaela Rădulescu a declarat că l-a iubit pe Felix mai mult decât pe ea însăși. Vedeta răvășită de durere a transmis un omagiu dureros celui care nu a fost doar iubitul ei, ci și partenerul de zbor și de risc. „A avut o viață extraordinară. Mai bine de 12 ani i-am fost alături în tot ce a însemnat pasiunea lui: acrobații, zboruri cu elicopterul, parapantă motorizată, parașutism. Eram de nedespărțit. Pasiunea lui însă ne-a despărțit chiar dacă el va rămâne mereu cu mine”, a spus vedeta TV. Mihaela Rădulescu a mărturisit că trece printr-un șoc: „Va trebui să învăț să trec peste șoc, peste durere, peste diminețile în care voi pregăti o singură cafea în loc de două, iar asta îmi va frânge inima în fiecare zi”, a declarat aceasta presei italiene, potrivit România TV. Autorul recomandă: Ancheta în cazul morții lui Felix Baumgartner continuă în Italia. Experți aeronautici INVESTIGHEAZĂ ultimul zbor al sportivului. Ipoteza acestora Moartea lui Felix Baumgartner a scos la iveală imagini rare cu PĂRINȚII săi. Mihaela Rădulescu, sprijinul discret și apropiat al familiei