Diana Buzoianu caută 20 de tineri care să participe la deciziile României privind clima și mediul

diana-buzoianu-cauta-20-de-tineri-care-sa-participe-la-deciziile-romaniei-privind-clima-si-mediul

Diana Buzoianu: „Vocea tinerilor trebuie să conteze” Ministra Mediului, Diana Buzoianu, susține că noul mecanism ar trebui să le ofere tinerilor posibilitatea de a participa constant la elaborarea politicilor publice în domeniul climei și al mediului. „Deciziile pe care le luăm astăzi în domeniul mediului și al climei îi privesc direct pe tineri și le vor influența viitorul. De aceea, este important ca vocea lor să nu fie doar ascultată, ci să aibă un cadru real și constant prin care să poată contribui la politicile publice”, a declarat Diana Buzoianu. Potrivit ministrei, Consiliul va încerca să aducă împreună tineri din regiuni și medii diferite și să creeze „un dialog bazat pe date, știință și informații verificate”. Ce va face noul Consiliu Activitatea CCT-CM va acoperi teme precum schimbările climatice și adaptarea la efectele acestora, biodiversitatea, poluarea, gestionarea deșeurilor, educația climatică și de mediu și participarea publică. Cei 20 de membri vor putea participa la consultări cu instituții, experți, comunități și alți tineri, vor analiza subiecte de actualitate și vor formula recomandări de politică publică. Ei vor putea, de asemenea, să urmărească modul în care propunerile lor sunt analizate de instituții. Cine se poate înscrie Selecția este deschisă persoanelor cu vârste între 14 și 35 de ani, care locuiesc în România și sunt interesate de climă, mediu, participare civică, comunicare, educație sau domenii conexe. Ministerul precizează că nu este necesară experiență profesională anterioară în domeniul mediului, climei sau al politicilor publice. Candidații vor fi evaluați în funcție de motivație, capacitatea de analiză și argumentare, gândirea critică, interesul pentru verificarea informațiilor, disponibilitatea de implicare și capacitatea de colaborare. Organizatorii spun că vor urmări și o reprezentare cât mai diversă din punct de vedere teritorial, social și al categoriilor de vârstă. Înscrierile sunt deschise până pe 31 august Aplicațiile pot fi depuse până la 31 august 2026, ora 23:59. Evaluarea va avea loc între 1 și 4 septembrie, iar candidații ajunși pe lista scurtă vor susține interviuri în perioada 8–11 septembrie. Cei 20 de membri vor fi anunțați pe 12 septembrie 2026, iar prima întâlnire fizică a Consiliului este programată în perioada 14–18 septembrie. Transportul și cazarea participanților din alte localități vor fi suportate de organizatori. Secretariatul tehnic al Consiliului va fi asigurat de Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate, în timp ce Ministerul Mediului va asigura legătura cu procesele instituționale de elaborare a politicilor publice. UNICEF România va sprijini participarea copiilor și aplicarea unor metode adaptate vârstei.

Peste 2.000 de CV-uri primite într-o săptămână pentru companiile de stat. Înscrierile au fost suspendate

peste-2000-de-cv-uri-primite-intr-o-saptamana-pentru-companiile-de-stat.-inscrierile-au-fost-suspendate

„Datorită numărului impresionant de aplicaţii – peste 2.000 de CV-uri primite în mai puţin de o săptămână – vom suspenda temporar înscrierile începând de mâine, 28.08.2025, ora 14:00”, au anunţat miercuri reprezentanţii Ministerului Economiei. Conform acestora, volumul foarte mare de CV-uri depăşeşte resursa umană disponibilă în acest moment pentru procesare. „De aceea, considerăm onest să suspendăm temporar înscrierile, pentru a putea analiza cu atenţie toate candidaturile primite”, adaugă aceştia. Ministrul Economiei Radu Miruţă a lansat un apel la profesioniştii cu experienţă juridică, economică şi managerială să se implice în redresarea companiilor de stat prin aplicarea directă pe site-ul instituţiei. Ministerul a pus la dispoziţie un mecanism simplu pe site-ul instituţiei unde specialiştii din România îşi pot încărca CV-urile pentru a candida la funcţii de conducere sau administratori speciali în companiile de stat. Este vorba de un formular simplu, unde cei intersaţi îşi introduc datele personale – nume, prenume, număr de telefon şi e-mail şi încarcă un CV. Înscrierea pe platformă nu se face direct pentru o anumită companie, deoarece sunt anumite criterii stabilite prin lege privind componenţa consiliilor de administraţie, a transmis săptămâna trecută Ministerul Economiei.