Meta, acuzată de UE că nu protejează suficient copiii pe Facebook și Instagram

Comisia Europeană a anunțat că platformele sociale nu fac suficiente eforturi pentru a împiedica accesul copiilor sub 13 ani la aceste servicii, scrie Reuters. Investigația desfășurată timp de doi ani de către autoritățile europene a fost realizată în baza Digital Services Act (DSA), regulamentul european care obligă marile companii de tehnologie să combată conținutul ilegal și riscurile pentru utilizatori. Potrivit concluziilor preliminare, Meta nu aplică măsuri suficiente pentru verificarea vârstei utilizatorilor și nici pentru eliminarea conturilor aparținând copiilor care nu îndeplinesc cerințele minime de vârstă. Comisia Europeană susține că Facebook și Instagram nu au implementat mecanisme eficiente pentru a detecta și elimina utilizatorii minori sub 13 ani. Oficialii europeni consideră că regulile stabilite în termenii și condițiile platformelor nu sunt susținute de măsuri reale de aplicare. Henna Virkkunen, responsabilă pentru politica tehnologică a Uniunii Europene, a declarat că rețelele sociale fac prea puțin pentru a preveni accesul copiilor mici la platforme. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, între 10% și 12% dintre copiii sub 13 ani din Europa utilizează Facebook și Instagram, în ciuda restricțiilor oficiale. Digital Services Act obligă platformele digitale să identifice și să reducă riscurile asociate utilizării serviciilor online, inclusiv expunerea minorilor la conținut neadecvat sau interacțiuni periculoase. Riscul unor amenzi uriașe Meta are posibilitatea să răspundă acuzațiilor formulate de Comisia Europeană și să adopte măsuri corective înainte de emiterea unei decizii finale. În cazul în care încălcările vor fi confirmate, compania riscă sancțiuni severe. Potrivit regulamentului european, amenzile pentru nerespectarea Digital Services Act pot ajunge la până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a unei companii. Autoritățile europene cer Meta să își modifice metodologia de evaluare a riscurilor și să îmbunătățească mecanismele de verificare a vârstei. De asemenea, platformele trebuie să implementeze soluții mai eficiente pentru detectarea și eliminarea conturilor aparținând copiilor. Presiunea asupra marilor platforme Acest caz reflectă intensificarea presiunii exercitate de Uniunea Europeană asupra marilor companii de tehnologie. În ultimii ani, Bruxelles-ul a adoptat reguli mai stricte pentru platformele digitale, în încercarea de a proteja utilizatorii și de a limita riscurile asociate rețelelor sociale. Uniunea Europeană urmărește să oblige companiile Big Tech să își asume responsabilitatea pentru siguranța utilizatorilor, în special a minorilor. Facebook și Instagram se află acum în centrul unei noi dispute privind respectarea regulilor digitale europene. Experții în tehnologie consideră că acest caz ar putea deveni un precedent important pentru alte platforme sociale care permit accesul minorilor fără controale eficiente.
Dacă folosești WhatsApp, Facebook sau Messenger ai putea întâlni noi alerte pentru activități suspecte asociate contului tău

Meta a adăugat noi mecanisme pentru detectarea și alertarea cu privire la înșelătoriile comise pe Facebook, Messenger și WhatsApp, care pot ajuta utilizatorii să își protejeze conturile. Potrivit companiei, noile filtre mai sensibile decât cele automate vor declanșa notificări pentru alertarea utilizatorilor înainte de a lua măsuri împotriva activităților suspecte, cum ar fi cererile de prietenie de la persoane nerecunoscute și notificările de conectare a dispozitivelor, deoarece „știm că escrocii încearcă să evite detectarea noastră și este posibil să nu utilizeze imediat conturile în mod rău intenționat”. Spre exemplu, pe WhatsApp vei primi o avertizare atunci când sunt detectate încercări suspecte pentru conectarea unui nou dispozitiv, mecanismul putând ajuta la blocarea tentativelor de deturnare a conturilor WhatsApp. Meta precizează că aceste alerte vor arăta utilizatorilor de unde provine solicitarea respectivă, insistând pentru analizarea atentă a cererii primite înainte de a o accepta: „De exemplu, s-ar putea prezenta drept un concurs de talente care vă cere să votați accesând un site web și introducând numărul dvs. de telefon, urmat de un cod de conectare a dispozitivului pe WhatsApp”, a spus Meta în anunț. „De asemenea, ar putea încerca să vă păcălească să scanați un cod QR sub pretexte false, ceea ce ar conecta apoi dispozitivul escrocului la contul dvs..” Alerte similare vor fi declanșate și pentru cererile de prietenie pe Facebook care nu provin de la contacte din cercul tău de apropiați. Avertismentele testate deocamdată la scară experimentală vor apărea și atunci când utilizatorii trimit o cerere de prietenie „unui cont care prezintă anumite semne de activitate suspectă”, cum ar fi lipsa prietenilor comuni sau faptul că se află în alte țări. Scopul este de a ajuta utilizatorii vulnerabili să fie mai bine informați despre pericolele la care se expun înainte de accepta noi conexiuni, încurajându-i să respingă sau să blocheze cererile suspecte. Back to top button
Rivalei Simonei Halep îi merge din plin în viața personală. S-a pozat în costum de baie, pe iaht

Caroline Wozniacki, fosta rivală a Simonei Halep, traversează o perioadă extrem de bună în viața personală și și-a surprins fanii cu mai multe imagini din vacanță. Îmbrăcată într-un costul de baie, în timp ce se afla pe un iaht, jucătoarea de tenis nu a ratat ocazia de a face mai multe fotografii, pe care le-a distribuit în mediul online. Cum și-a surprins Carolina Wozniacki urmăritorii Caroline Wozniacki traversează o perioadă extrem de bună pe plan personal și își găsește foarte mult timp pentru a se relaxa. Concediile au devenit o obișnuință pentru sportiva în vârstă de 35 de ani, care este o prezență constantă și în mediul online. Prin intermediul rețelelor de socializare, daneza își ține fanii la curent cu tot ceea ce i se întâmplă. Asta a făcut recent, când a publicat pe contul personal de Instagram mai multe imagini în care apare îmbrăcată într-un costum de baie roșu, în timp ce se afla pe un iaht. Din fotografii se poate observa că sportiva se simte foarte bine și este fericită și relaxată. Postarea făcută de fostul lider WTA a adunat imediat mii de aprecieri și comentarii din partea internauților, printre care se numără și rivalele sale din tenis. Caroline Wozniacki a adunat 1.3 milioane de urmăritori pe contul personal de Instagram, iar fotografiile și videoclipurile pe care le postează au adunat milioane de aprecieri din partea fanilor. Caroline Wozniacki vorbește despre experiența de a fi mamă Din 2017, Caroline Wozniacki a început o relație cu legenda NBA David Lee, cei doi căsătorindu-se doi ani mai târziu. La scurt timp, fostul lider mondial a anunțat că se retrage din activitate, pentru a se dedica familiei. Ea a recunoscut că nu căsătoria i-a schimbat în mod semnificativ abordarea zilelor de antrenament sau perioada de odihnă, ci apariția copiilor a făcut diferența majoră. „Desigur, căsătoria este o mare schimbare, iar eu sunt foarte fericită de când m-am măritat. Dar asta nu îți schimbă cu adevărat pregătirea pentru antrenamente, meciuri sau zilele libere. A avea copii este o mare diferență. Evident, copiii mei sunt acolo în fiecare zi și apreciez asta foarte mult.
Noua regină a internetului. A câştigat 4.000.000 de urmăritori după ce a luat aurul la Jocurile Olimpice

Alysa Liu (20 de ani), atleta din SUA dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, este noua regină a internetului. Steaua patinajului artistic a câștigat pe parcursul a doar trei săptămâni, în intervalul 6-22 februarie, peste 4.000.000 de urmăritori pe platforma de socializare Instagram. Pagina de Instagram a patinatoarei Alysa Liu „a explodat” după Jocurile Olimpice: 4.000.000 de urmăritori dintr-un foc! Alysa Liu, atleta care a reușit „cea mai mare revenire din istoria sportului”, va ține minte toată viața Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026. Patinatoarea din Statele Unite ale Americii a fost una dintre vedetele competiției din Italia și inclusiv rusoaica Maria Sharapova, fostă mare jucătoare de tenis, a susținut-o din tribune. La capitolul medalii, Alysa Liu a ieșit de două ori campioană la Milano Cortina, atât la proba de simplu de patinaj artistic, cât și cu echipa. Acestea sunt singurele medalii olimpice din palmaresul ei, iar având în vedere că le-a câștigat după o retragere șocantă, sunt și mai prețioase. Pe de altă parte, Alysa Liu nu a câștigat doar medaliile de aur menționate mai sus la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, ci și o comunitate imensă pe internet. Se poate spune că este noua regină a internetului, după ce de la aproximativ 300.000 de urmăritori pe Instagram, în doar trei săptămâni a depășit borna celor 5.000.000 de internauți. Jurnaliștii de la Sportal.blic.rs au aflat că 4.000.000 de utilizatori noi au început să o urmărească pe Alysa Liu pe Instagram în doar 24 de ore: „Atleta de la Jocurile Olimpice a strâns 4 milioane de urmăritori într-o singură zi!”, titrează sursa citată. În continuare, jurnaliștii citează publicația americană „Newsweek America”, în care se spune că reușita Alysei Liu va avea un impact fără precedent la nivelul patinajului artistic: „Patinajul artistic din SUA intră într-o nouă eră a faimei”, au exclamat și americanii. Cel mai mare val de utilizatori noi ajuns pe pagina Alysei Liu, cel de 4.000.0000 de internauți, a fost înregistrat joia trecută, pe 19 februarie, când americanca a câștigat medalia de aur. Conform Sportal.blic.rs, Alysa Liu nu are rivală în materie de urmăritori atunci când vine vorba despre sportul ei. A doua cea mai urmărită atletă din patinajul artistic are o comunitate online de doar 1.800.000 de persoane, informează sursa citată. Arthur Liu, tatăl Alysei, a investit aproape un milion de dolari în cariera fiicei Numele Alysei Liu a ajuns în toate emisiunile din Statele Unite ale Americii, iar într-un interviu, tatăl ei, Arthur Liu, fugit din China de frica regimului, a dezvăluit câți bani a investit pentru a-i dezvolta cariera fiicei: „Am dus-o peste tot! Am dus-o în Japonia, pentru a avea posibilitatea de a învăța de la antrenorii de top de acolo. Am dus-o în Canada… (n.r. – Cât de mult crezi că ai investit pentru a o ajuta să devină patinatoarea din ziua de astăzi?) Aș spune că între o jumătate de milion de dolari și un milion de dolari (n.r. – râde, în timp ce moderatoarea interviului e șocată) Pot spune că am investit atâți bani și atât timp cât a fost nevoie. (n.r. – De ce?!) Pur și simplu am văzut talentul acolo”, a declarat Arthur Liu, într-un interviu recent.
Mark Zuckerberg a depus mărturie în procesul privind impactul Instagram asupra copiilor

Un proces fără precedent Audierea lui Mark Zuckerberg face parte dintr-un proces fără precedent, aflat pe rolul Tribunalului Superior din Los Angeles care analizează dacă marile companii de social media au contribuit deliberat la vătămarea copiilor prin produsele lor. Procesul, care a debutat la începutul lunii februarie, a fost intentat în numele unei tinere, identificată prin inițialele KGM, care susține că utilizarea timpurie a rețelelor sociale a dus la dependență, depresie și gânduri suicidare, relatează Associated Press. În prezent, Meta, compania-mamă a Instagram, și YouTube, deținută de Google, sunt singurii pârâți rămași în proces, după ce TikTok și Snap au ajuns la înțelegeri pentru sume care nu au fost publicate. În cadrul mărturiei, Zuckerberg a respins ideea că Instagram ar fi conceput pentru a crea dependență, afirmând că nu consideră că acest concept se aplică platformei. Declarațiile lui Zuckerberg în fața instanței Audierea lui Zuckerberg a fost condusă de avocatul reclamantei, Mark Lanier, care a deschis seria de întrebări prezentând trei opțiuni pe care companiile le au în raport cu persoanele vulnerabile: să le ajute, să le ignore sau „să profite de ele”, la care CEO-ul a răspuns: „Cred că o companie rezonabilă ar trebui să încerce să-i ajute pe cei care folosesc serviciile sale”. Avocatul l-a mai întrebat pe Zuckerberg dacă oamenii tind să folosească mai mult un produs atunci când acesta este adictiv, acesta răspunzând: „Nu sunt sigur ce să spun la asta. Nu cred că se aplică aici”. Lanier a prezentat și documente interne care arătau că angajații Instagram aveau obiective legate de creșterea timpului petrecut de utilizatori pe platformă, însă Zuckerberg a susținut că astfel de obiective au existat în trecut, dar a precizat că Meta a decis ulterior să renunțe la ele, orientându-se spre utilitatea produselor. Zuckerberg rămâne fidel ideii de utilitate pentru utilizatori Lanier l-a interogat și în legătură cu filtrele de pe Instagram, sugerând că acestea pot contribui la probleme de imagine corporală în rândul tinerilor. Zuckerberg a declarat că nu există suficiente dovezi clare privind efectele nocive ale acestor filtre. De-a lungul audierii, Zuckerberg a contestat în mod repetat „caracterizarea” făcută de Lanier, rămânând fidel ideii că Meta încearcă să construiască platforme utile utilizatorilor. Avocații Meta susțin că, deși nu contestă dificultățile de sănătate mintală ale reclamantei, nu există dovezi că Instagram ar fi fost un factor determinant în apariția acestora.
Cristina Neagu duce o viață fără griji după ce s-a retras şi a plecat din România. Vacanță de vis în Hawaii

Cristina Neagu pare că se simte foarte bine de când a decis să se retragă din handbal. Sportiva duce o viață fără griji și a plecat din România, într-o vacanță de vis, în Hawaii. Cea mai titrată jucătoare de handbal din lume s-a retras din activitate în 2025, la vârsta de 37 de ani, și reușește să se bucure de timpul liber pe care noul capitol al vieții sale i-l oferă. După ce a decis să se retragă din handbal, Cristina Neagu a început să acorde tot mai mult timp pentru micile plăceri ale vieții. Astfel, cea mai titrată jucătoare de handbal din lume pare că duce o viață fără griji și a plecat din România, într-o vacanță de vis, în Hawaii. Sportiva în vârstă de 37 de ani a publicat pe contul personal de Instagram mai multe fotografii din concediu, care au fost pe placul fanilor. Imaginile pe care le-a postat au adunat mii de aprecieri din partea internauților, care nu s-au abținut și și-au arătat aprecierea pentru Cristina Neagu în rubrica de comentarii. „Te ador!”, „Vacanță frumoasă!”, „Superbă!” sau „Cine a făcut pozele?” sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de fanii Cristinei Neagu. Cum se simte Cristina Neagu după retragerea din handbal Cristina Neagu se bucură de timpul liber pe care îl are după ce s-a retras din activitate, după o carieră de aproape 30 de ani, și afirmă că nu îi „lipsește deloc” sportul care a consacrat-o, atât la nivel național, cât și internațional, unde performanța sa i-a fost răsplătită cu titlul de „cea mai bună handbalistă a lumii”, de patru ori. „Nu îmi lipsește deloc handbalul. Pe cât de mult iubesc handbalul, chiar nu-mi lipsește deloc. În perioada asta am putut să petrec mai mult timp cu familia și, pur și simplu, să nu mai fiu la program. Să pot să mă trezesc și să mă gândesc ce vreau să fac astăzi, fără să trebuiască să fiu la o anumită oră undeva. Să merg la sală, să mă apuc iarăși de bandajele alea, iarăși dureri, încălzește-te ș.a.m.d. Sigur că le-am făcut cu plăcere. Am iubit handbalul foarte mult și încă îl iubesc, dar iubesc și viaţa de după handbal. Iubesc să nu mai fiu la program, să iau decizii de moment. Îmi place și viața fără sport, deși mai merg uneori la sală și, cu siguranță, o să continui să fac mişcare. Nu am niciun regret, a fost cea mai potrivită decizie. Am avut o carieră de vis. Poate nici nu visam la așa ceva, când eram mică și îmi propuneam lucruri mari”, a declarat Cristina Neagu, pentru Antena Sport.
Sabalenka, fotografiată cu Kyrgios: Cu siguranță, obraznic!

Aryna Sabalenka s-a fotografiat împreună cu Nick Kyrgios, iar imaginile cu ei doi, care au fost publicate pe rețelele de socializare chiar de către sportivul din Australia, s-au viralizat imediat. Nick Kyrgios a ales și o descriere specială pentru cele două imagini pe care le-a publicat pe contul personal de Instagram, făcând referire la ziua în care este sărbătorit Sfântul Nicolae, cel care le aduce cadouri celor cuminți și nuielușă celor care au fost mai obraznici pe parcursul anului. Sabalenka și Kyrgios fac senzație în mediul online Nick Kyrgios și Aryna Sabalenka, două nume celebre din lumea tenisului, s-au fotografiat împreună și nu au ratat ocazia de a face valuri în mediul online. Imaginile cu cei doi sportivi au fost distribuite pe rețelele de socializare chiar de către Nick Kyrgios, cel care a folosit și o descriere specială, prin care a făcut referire la ziua în care este sărbătorit Sfântul Nicolae, cel care le aduce cadouri celor care au fost cuminți și câte o nuielușă celor care au fost obraznici pe parcursul anului. „Cuminte sau obraznic”, a scris Nick Kyrgios, la postarea pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. Din imaginile publicate în mediul online se poate observa că cei doi sportivi au participat la un eveniment organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, întrucât în spatele lor apare și un bărbat cu păr alb și barbă albă, costumat în Moș Crăciun. Ce răspuns i-a dat Aryna Sabalenka lui Kyrgios Aryna Sabalenka nu a ratat ocazia și l-a „taxat” pe Nick Kyrgios, chiar în rubrica de comentarii, spre deliciul fanilor. Aceasta i-a dat un răspuns clar sportivului din Australia și l-a catalogat ca fiind „obraznic”. Astfel, șansele ca Nick Kyrgios să primească un cadou de la Moș Nicolae sunt destul de mici, în viziunea sportivei din Belarus, iar fanii par să fie de acord, întrucât comentariul pe care Sabalenka l-a lăsat a adunat sute de aprecieri din partea internauților. „Ai ales cele mai bune poze. Cu siguranță, obraznic!”, a scris Aryna Sabalenka, în rubrica de comentarii. Imaginile publicate de Nick Kyrgios s-au viralizat imediat și au adunat aproape 50.000 de like-uri în doar câteva ore, dar și mii de comentarii din partea fanilor, care chiar au sugerat că cei doi ar putea forma un cuplu reușit.
Care sunt cele mai valoroase branduri din lume. Companiile din domeniul tehnologiei domină topul

Interbrands a publicat topul celor mai valoroase companii ale lumii, iar acesta este dominat, de departe, de afaceri din domeniul tehnologiei. În topul de anul acesta, companiile au o valoare combinată de 3.600 de miliarde de dolari, iar nume precum Nvidia și Instagram au crescut rapid ca valoare, în timp ce unele branduri de lux se chinuie să rămână în față, scrie Business Insider. Topul celor mai bune mărci din lume include câteva nume consacrate și câțiva nou-veniți care reprezintă o surpriză. Firma de consultanță Interbrand clasifică anual cele mai valoroase mărci din lume. Lista se bazează pe cercetările companiei privind performanța financiară, rolul pe care marca îl joacă în deciziile de cumpărare și puterea sa pe piață. Valoarea totală a companiilor din clasamentul „Best Global Brands” din acest an este de 3.600 de miliarde de dolari, în creștere cu 4,4% față de valoarea din 2024. Lista este condusă de cinci companii din domeniul tehnologiei, primele trei din anul precedent continuând să domine. Deși primele trei companii și-au asigurat pozițiile, Interbrand a raportat cel mai mare număr de noi participanți din istorie. Producătorul de cipuri Nvidia (locul 15 pe listă) a înregistrat cea mai mare creștere a valorii din istoria de 26 de ani a listei, iar Instagram a intrat pentru prima dată în top 10. Iată brandurile care au ajuns în top 10 în lista Interbrand a celor mai bune mărci la nivel global. Apple – Apple a intrat în top 25 Interbrand în 2008 și a fost clasată pe primul loc în cinci ani. De când a ajuns în fruntea listei, producătorul iPhone și-a menținut poziția. În ciuda locului în fruntea clasamentului, valoarea mărcii Apple a scăzut cu 4%, ajungând la 470,5 miliarde de dolari. Microsoft – Microsoft a crescut cu 10%, ajungând la o valoare a mărcii de 388,5 miliarde de dolari. Amazon – Deși este cunoscut ca un site de comerț electronic, plasarea sa pe listă reflectă puterea sectorului de divertisment datorită Prime Video. Amazon a crescut cu 7%, cu o valoare a mărcii de 319,9 miliarde de dolari. Google – Google a crescut cu 9%, cu o valoare a mărcii de 317,1 miliarde de dolari. Samsung – Compania sud-coreeană a pierdut 10% din valoare față de anul trecut, valorând 90,5 miliarde de dolari în 2025. Toyota – Toyota, marca auto cu cel mai înalt rang, a crescut cu 2%, ajungând la 74,2 miliarde de dolari în 2025. Coca-Cola – Este marca de alimente sau băuturi cel mai bine clasată din listă. Valoarea mărcii sale a scăzut cu 2%, ajungând la 60,1 miliarde de dolari. Instagram a ajuns în top 10 pentru prima dată în 2025, cu o creștere de 27%, ajungând la o valoare a mărcii de 57,3 miliarde de dolari. Clasamentul său este surprinzător, deoarece primele 10 mărci sunt de obicei stabile în clasamentele lor, notează Interbrand. McDonald’s – Brandul valorează anul acesta 53 de miliarde de dolari. Mercedes-Benz este a doua companie auto care își asigură un loc în top 10. Cu toate acestea, valoarea mărcii sale a scăzut cu 15%, la 50,1 miliarde de dolari. Sectorul brandurilor de lux a întâmpinat dificultăți. În acest context, Prada a înregistrat o creștere de 8%. Hermès, brandul de lux cu cea mai rapidă creștere, a înregistrat o creștere de 18% în valoare. Louis Vuitton a pierdut 5% din valoare, iar Gucci iese din top 50. RECOMANDAREA AUTORULUI: Românii domină topul constructorilor. Umbrărescu, locurile 1, 2 și 3 Firmele din zona euro așteaptă îmbunătățirea condițiilor de creditare /Managerii sunt preocupați de INFLAȚIE și de tensiunile comerciale Sursa foto: Colaj GÂNDUL
Meta sfidează UE în scandalul datelor personale. Teoretic urmează sancțiuni, practic e greu cu Trump pe fundal
Meta, compania-mamă a Facebook, Whatsapp și Instagram, refuză să mai facă modificări suplimentare la controversatul său model „plătești sau accepți”, în ciuda presiunilor venite din partea Comisiei Europene. În teorie, gigantul american riscă amenzi zilnice usturătoare, dar realitatea geopolitică, în care președintele Donald Trump negociază dur taxe vamale cu Europa, complică deciziile Bruxelles-ului. Potrivit agenției Reuters, care citează surse directe din interiorul negocierilor, Meta nu are de gând să ofere concesii suplimentare în ceea ce privește modelul său de monetizare a datelor personale. Acest model le oferă utilizatorilor europeni doar două opțiuni: fie consimt la utilizarea datelor pentru publicitate personalizată, fie plătesc un abonament lunar pentru acces fără reclame. Comisia Europeană a considerat că această abordare încalcă Digital Markets Act (DMA), legislația menită să limiteze abuzurile marilor companii tech. Riscul amenzilor este real, dar aplicarea lor este… delicată Oficialii europeni au avertizat deja Meta cu privire la posibile amenzi de până la 5% din veniturile sale globale zilnice – o cifră care s-ar putea ridica la milioane de dolari. Cu toate acestea, sursele citate de Reuters afirmă că Meta nu va schimba nimic în absența unor „circumstanțe noi”. Iar aceste circumstanțe ar putea veni mai curând de la Washington decât de la Bruxelles. În aprilie, Meta a fost deja amendată cu 200 de milioane de euro pentru o presupusă încălcare anterioară a DMA. De atunci, compania a ajustat ușor modelul – folosind mai puține date personale în reclame – dar nu într-atât încât să liniștească autoritățile europene. Pe 27 iunie, termenul limită pentru conformare a expirat, iar deciziile Comisiei privind noi sancțiuni ar trebui să apară în curând. Trump, taxa digitală și frica de represalii comerciale Problema este că Europa se află într-o poziție delicată. Președintele Trump, reales recent, a făcut din taxele vamale o armă de negociere în relația cu UE. Una dintre temele sensibile este chiar „taxa digitală” propusă de mai multe state membre, inclusiv Franța și Germania, care vizează companiile americane precum Meta, Google și Amazon. Washingtonul a reacționat agresiv la orice tentativă de reglementare percepută ca discriminatorie. În acest context tensionat, un nou val de amenzi împotriva Meta ar putea fi exploatat de Trump pentru a impune tarife vamale europenilor, într-un moment economic delicat. Astfel, deși Comisia Europeană a promis acțiuni ferme împotriva abuzurilor Big Tech, în culise se joacă un joc diplomatic mult mai complex, în care interesele comerciale riscă să bată drepturile utilizatorilor. Ce urmează pentru utilizatorii europeni? Pentru moment, europenii rămân captivi în același model „alege: datele sau banii”. Meta insistă că oferă „mai mult decât cere legea” și că este tratată incorect în comparație cu alte platforme. Însă criticii spun că acest sistem subminează libertatea de alegere reală a consumatorului și transformă protecția datelor într-un lux pe care doar unii și-l permit. Decizia finală a Comisiei Europene privind posibilele amenzi este așteptată în următoarele săptămâni, dar puțini mai cred că Bruxelles-ul va risca o confruntare deschisă cu Washingtonul. Până atunci, Meta câștigă timp și bani, iar principiile europene despre confidențialitate rămân, cel puțin pentru moment, în stand-by.
Așa spui adio intimității. Cum îți umblă Meta în telefon și îți accesează fotografiile private

Meta, compania-mamă a Facebook, a lansat o nouă funcție care folosește inteligența artificială pentru a analiza și procesa automat fotografiile și videoclipurile din galeria ta, direct din aplicația Facebook. Facilitatea, denumită „camera roll cloud processing”, oferă utilizatorilor sugestii creative personalizate, cum ar fi editări automate, colaje tematice sau recomandări pentru cele mai bune fotografii de distribuit. Pe scurt, odată activată, funcția permite Meta să încarce automat, și periodic, conținutul din camera telefonului în cloud-ul companiei, pentru a-l analiza cu ajutorul AI, scrie publicația CNET. Asta nu înseamnă doar accesul pentru postarea manuală a pozelor, ci un acces continuu și larg la toate fișierele, inclusiv la cele nepublicate pe Facebook sau alte platforme. Cum funcționează și care sunt implicațiile pentru confidențialitate Facebook explică faptul că această opțiune este destinată să faciliteze procesul de partajare a conținutului și să ofere utilizatorilor o experiență mai creativă, extrăgând fotografii recente, din ultimele 30 de zile, dar și imagini mai vechi, pentru a crea recapitulări lunare, colecții tematice sau amintiri legate de evenimente speciale. Totuși, este important de adăugat că accesul extins al Meta la aceste date ridică serioase semne de întrebare privind confidențialitatea. Deși compania susține că materialul încărcat nu este folosit pentru antrenarea modelelor AI în acest stadiu al testării și nu este folosit pentru targetarea publicitară, datele sunt stocate în cloud-ul său și pot fi folosite pentru a genera sugestii doar pentru tine. De asemenea, Facebook afirmă că funcția este opțională, activarea fiind sub controlul utilizatorului și poate fi dezactivată oricând. Pentru a activa sau dezactiva această opțiune, utilizatorii trebuie să acceseze setările Facebook, secțiunea „Camera roll sharing suggestions”, unde pot controla încărcarea automată a fotografiilor pentru generarea sugestiilor AI. În prezent, funcția este disponibilă doar pe iPhone și Android și nu este activă în anumite regiuni precum Illinois sau Texas, unde reglementările privind confidențialitatea sunt mai stricte. Ce trebuie să iei în considerare înainte să optezi pentru această funcție În ciuda beneficiilor evidente pentru utilizatori, precum sugestiile creative și organizarea automată a fotografiilor, este esențial să fii conștient că îți încredințezi o colecție vastă de imagini personale unei companii care a fost în trecut criticată pentru gestionarea datelor personale. Deși Meta promite că vei putea cere ștergerea conținutului încărcat în cloud, aceasta se face abia după 30 de zile de la dezactivare și fără o confirmare oficială clară. Singura modalitate de a verifica eliminarea completă este descărcarea întregului tău arhivă Facebook, ceea ce nu este la îndemâna tuturor. Prin urmare, înainte de a activa camera roll cloud processing, este bine să cântărești beneficiile în raport cu posibilele riscuri de expunere a unor materiale sensibile și să ții cont că această funcție oferă un nivel crescut de acces Meta la viața ta digitală privată.