007 First Light – O experiență foarte BOND-tastică (review)
Mi-era dor de un joc cu spioni și de mult timp nu am mai avut un James Bond care chiar să mă intereseze. Și nu mă refer aici la tentativele stângace de a mulge numele francizei sau succesul unui film proaspăt lansat doar ca să facă o poveste aproape identică și lipsită de creativitate, în care tu ești fix actorul din film, cu tot cu vocea lui la pachet. Nu, eu personal nu voiam așa ceva. Ce aștept de la un joc care vrea să fie plasat în universul James Bond este o poveste captivantă, cu spioni, în care nu sunt reprodus fix actorul din filmul cel mai recent și nu joc o poveste similară cu cea de pe ecran. Ce sens mai are? Mă duc la film, îl văd și gata. Nu, vreau ceva separat, o reinterpretare sau o poveste scrisă în stilul Bond, care să mă facă să vreau să intru în pielea spionului britanic, să descopăr misterul, să prind răufăcătorul și să pătrund în miezul celei mai recente conspirații care ar putea duce la eradicarea unui oraș sau a unui status quo. Și recunosc că m-am bucurat când am văzut că se ocupă IO Interactive de viitorul joc Bond, chiar dacă experiența lor era, în mare, în alte francize. Cred că toată lumea din online, după ce a văzut toate trailerele și gameplay-ul pre-lansare pentru 007: First Light, a făcut asocierea asta din prima, pentru că a fost foarte la îndemână: Hitman cu Uncharted. Și da, reflectă cumva feel-ul jocului, pentru că ai bucăți în care trebuie să te furișezi mai ceva ca în Hitman, dar ai în același timp secțiuni de explorare și de cățărare tipice Uncharted. Deci este un mix bun între cele două francize și recunosc că mă așteptam ca anumite tehnici în care sunt deja experți cei de la IO Interactive să fie prezente și în First Light. Dar nu este excesiv; jocul nu este un Hitman îmbrăcat mai lejer și asta este o diferențiere importantă de făcut din start. First Light nu îți dă pe mână agentul infailibil de la început. Îl joci pe un James Bond de 26 de ani (jucat de Patrick Gibson), un fost pilot din Royal Navy, impulsiv și pe alocuri imprudent, grăbit. Scenariul (scris de Michael Vogt, cel din spatele trilogiei Hitman) se simte mai aproape de realismul din Casino Royale și de romanele lui Ian Fleming. Este o poveste de origine bine construită, unde chiar simți că Bond „își câștigă numărul”. Apropierea asta de Casino Royale, adică James Bond-ul lui Daniel Craig, mă bucură tare pe mine personal, pentru că acest stil îmi place mai mult decât versiunile din trecut. OK, James Bond era spionul ăla carismatic, care avea întotdeauna la el cele mai bune replici și cele mai bune mișcări, dar mie personal mi se părea prea implauzibil. Eu întotdeauna am rezonat mai mult cu James Bond-ul modern, mai vulnerabil, mai la limita supraviețuirii. Știu că mulți dintre voi nu veți fi de acord și îmi asum contrazicerile care vor veni în comentarii, și asta e ok. Acest stil este mai potrivit în contextul unui James Bond tânăr, care încă nu are experiența pe care o avea Sean Connery sau Roger Moore. Săracul abia a ieșit din training și deja ia parte la situații necunoscute, este aruncat în conspirații puternic dezvoltate și trebuie cumva să deslușească toate misterele care i se pun în brațe. În ecuația aceasta a unui James Bond necizelat, netrecut prin viață, intră supporting cast-ul, cap de serie fiind Greenway, care mi se pare că e exact ce trebuie ca să te ducă la următorul nivel al spionajului. Este un personaj secundar bine conturat; Greenway joacă rolul mentorului care trebuie să te țină în frâu, să-ți tempereze toate reacțiile și să te învețe, pe cât posibil, tehnici care în viitor vor fi esențiale în cariera ta de spion din seria 00. Doar că și Greenway este om, are și el piticii lui pe creier și trecutul lui, după cum vei afla pe parcurs. Problema e că, deși campania îți ia în jur de 14-18 ore, actul final pare comprimat, poate ușor grăbit. Relațiile dintre Bond și personajele secundare importante nu au timp să respire – iar aici mă gândesc fix la Greenway sau la Isola. Trecerea de la stadiul de recrut la cel de spion global se face mult prea repede în ultimele capitole, iar impactul emoțional are de suferit. Pedala de accelerație a fost apăsată către finalul jocului mai ceva ca în filmele alea care țin două ore și, când mai ai 15 minute din film, îți dai seama că nu mai au timp să închidă toate firele narative, așa că o să ai textul acela enervant la final care-ți zice că totul e bine și ce a mai făcut fiecare personaj. Sincer, în ultima oră a jocului am fost convins că o vor lăsa într-un cliffhanger imens pentru următorul joc, dar cumva o scot la liman. Finalul este rewarding și da, bineînțeles că rămâne un semn de întrebare pentru o continuare, ceea ce este cumva standard pentru James Bond. Să fiu sincer, fără să dau prea multe spoilere, mi s-a părut destul de bine atinsă partea cu AI a poveștii. Cumva, IO Interactive au lovit într-o rană destul de deschisă în prezent, aceasta a implementării AI-ului oriunde și în orice domeniu. Îmi place alegerea și face jocul să rezoneze și mai mult cu perioada în care trăim. Mai mult nu zic. Nu vom detalia nici despre bad guys, sunt ok conturați, nu extrem de memorabili însă dar suficienți cât să te țină prins în atmosfera jocului, iar asta e mai greu de făcut decât pare. Atât cu povestea, să continuăm cu jocul în sine, cum se simte, cum se joacă. Deși sunt destule momente în care jocul te lasă să abordezi diferit anumite misiuni, atât prin traseul ales pentru a ajunge la destinație, cât și prin modul în care ori te furișezi, ori furi, ori convingi lumea să te