Ce reguli trebuie să respecte persoanele care doresc să prezinte condoleanţe fostului preşedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni

ce-reguli-trebuie-sa-respecte-persoanele-care-doresc-sa-prezinte-condoleante-fostului-presedinte-ion-iliescu,-la-palatul-cotroceni

Persoanele care doresc să prezinte condoleanţe fostului preşedinte Ion Iliescu, miercuri, la Palatul Cotroceni trebuie sărespecte anumite reguli. Evident, nu va fi permis accesul persoanelor care încalcă sau nu respectă regulile protocolare şi de comportament. În primul rând, trebuie să aibă asupra lor documente de identitate, o ţinută sobră şi să respecte regulile protocolare şi de comportament. Florile sau lumânările pot fi depuse doar în spaţiul special amenajat din faţa Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului și sunt interzise fotografiatul, filmatul şi vorbitul la telefon. Potrivit Guvernului, persoanele care se prezintă la Palatul Cotroceni trebuie să aibă o ţinută sobră, de funeralii, în culori închise, iar cei care merg să aducă omagiu la catafalc sunt sfătuiţi să nu ducă obiecte personale, precum scrisori, documente sau fotografii.. Accesul se face doar în baza documentului de identitate, iar pentru a intra în incinta Complexului „Palat Cotroceni”, publicul se supune unui control de securitate individual şi al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate. Este important de știut că este interzis accesul cu obiecte periculoase, arme, rucsacuri mari, valize, sau bagaje mari sau alte obiecte care pot îngreuna accesul şi afecta siguranţa vizitatorilor, şi este interzisă folosirea aparatelor de fotografiat, a telefoanelor mobile sau a altor instrumente electronice. Accesul copiilor sub 14 ani este interzis. De asemenea, sunt strict interzise vorbitul la telefon, fotografierea şi filmarea, din respect pentru solemnitatea momentului. Persoanele prezente la Palatul Cotroceni pentru prezentarea condoleanţelor şi a omagiului la catafalc sunt rugate să respecte următoarele reguli: Păstrarea solemnităţii şi a liniştii pe toată durata prezentării condoleanţelor, în interiorul Palatului Cotroceni; Să respecte măsurile de ordine interioară şi să coopereze cu personalul specializat al SPP pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea şi în interiorul Palatului Cotroceni; Să respecte orarul activităţilor şi traseul de deplasare stabilit de organizatori, precum şi indicaţiile personalului specializat al Administraţiei Prezidenţiale şi al Serviciului de Protecţie şi Pază; Să nu aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii). Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu” din Capitală, unde era internat de două luni după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, în Oltenița, județul Călărași, și a condus statul român în trei rânduri: ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN), între 22 decembrie 1989–1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992–1996 și 2000–2004. FOTO – caracter ilustrativ: Alexandra Pandrea

Ion Iliescu a refuzat să fie nașul Nadiei Comăneci: Nu a vrut lucrul ăsta

ion-iliescu-a-refuzat-sa-fie-nasul-nadiei-comaneci:-nu-a-vrut-lucrul-asta

Ion Iliescu, primul președinte al României post-decembriste, a refuzat să fie nașul Nadiei Comăneci. Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. Adrian Năstase a făcut o dezvăluire incredibilă despre Nadia Comăneci și fostul președinte. Cea mai titrată gimnastă româncă din istorie și-ar fi dorit ca Ion Iliescu să îi fie naș. Nadia Comăneci și Bart Connor au avut nunta în primăvara lui 1996. Ion Iliescu era încă președintele României la acea vreme. Ceremonia religioasă s-a ținut la mânăstirea Cașin din București. Iliescu a refuzat să fie nașul Nadiei Comăneci, astfel că lângă miri la altar au fost Adrian și Dana Năstase. „Cred că Nadia ar fi vrut ca Ion Iliescu să îi fie naș, iar noi am fost a doua alegere, pentru că Iliescu, evident, nu a vrut lucrul ăsta. Cred că Nadia într-un fel voia să facă un fel de reconciliere cu zona politică de aici, după plecarea ei. Eu m-am bucurat pentru că o admiram, soția mea la fel”, a declarat cu patru ani în urmă Adrian Năstase, citat de kanald.ro. Reacția lui Adrian Năstase după moartea lui Iliescu: „I-am admirat calitățile” Adrian Năstase a reacționat după moartea lui Ion Iliescu. Fostul premier a amintit de lunga sa colaborare cu primul președinte al României post-decembriste și a recunoscut că îl privea cu admirație. „A murit Ion Iliescu și a luat cu el aproape un secol de istorie românească. A fost un om de stat care a cultivat respectul bazat pe dialog. A știut să rezolve cu ințelepciune și cu echilibru multe din problemele complicatei tranziții prin care a trecut România după 1989. A știut să construiască echipe, a știut să stabilească alianțe dar, mai ales, a reușit să genereze consens pe marile provocări ale României post-decembriste. Din acest punct de vedere, Masa de la Snagov rămâne un grandios exemplu. Am lucrat împreună din 1990. Îi datorez intrarea mea în politică. I-am admirat calitățile politice dar și calitățile umane, pasiunea pentru cultură, capacitatea de a asculta, capacitatea de a analiza. I-am admirat forța de a comunica direct cu oamenii simpli dar și prestanța la reuniuni internaționale. Cel mai adesea, am avut opinii asemănătoare. Cred că în ultimii douăzeci de ani s-a simțit lipsa unei prezențe mai consistente a sa în viața publică. Probabil că mulți îl vor prețui mai mult după ce nu mai este”, a scris Adrian Năstase într-o postare pe blog.

Ioan Mircea Pașcu: Cred că era și dumnealui mirat de LONGEVITATEA pe care a avut-o

ioan-mircea-pascu:-cred-ca-era-si-dumnealui-mirat-de-longevitatea-pe-care-a-avut-o

Profesorul universitar Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării și consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, a evidențiat, pentru Gândul, rolul primul șef de stat postdecembrist în istoria României și a rememorat unul din momentele recente petrecute alături de fostul președinte. Ioan Mircea Pașcu a povestit una dintre discuțiile memorabile recente pe care le-a avut cu Ion Iliescu. „Pot să vă spun că regret acest sfârșit inevitabil. Domnia sa a avut 95 de ani și îmi aduc aminte că la 90 de ani, când l-am felicitat pentru vârstă, mi-a spus: «Îți dai seama că am făcut 90 de ani?!. Îți poți da seama de lucrul acesta?!»? Era, cred, și dumnealui mirat de longevitatea pe care a avut-o”, a rememorat Ioan Mircea Pașcu, contactat de Gândul. Fostul demnitar a precizat succint care consideră că a fost rolul esențial al lui Ion Iliescu în istoria României „Putem spune că dacă România a reușit să se desprindă de comunism, cu dificultățile inevitabile, dacă a reușit să unească societatea românească în sprijinul obiectivelor fundamentale – intrarea în NATO și în UE – dacă am realizat acele obiective, ca să spunem așa, dacă am avut declarația de la Snagov, de pildă, care n-a mai fost repetată niciodată după, cred că i se datorează domnului președinte în cea mai mare măsură”, consideră Ioan Mircea Pașcu. Fostul președinte al statului român a decedat marți, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, la vârsta de 95 de ani. El era internat aici din 9 iunie. Fostul președinte avea o formă de cancer pulmonar și a fost supus de două ori unor intervenții chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI. Născut la 3 martie 1930, fostul șef al statului, a avut ieșiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare a unor personalități sau instituții. Sursa foto: Mediafax Foto AUTORUL RECOMANDĂ: Starea de sănătate a lui Ion Iliescu rămâne CRITICĂ. Noul buletin de informare medicală transmite că „disfuncția multiplă de organe” persistă Ore critice pentru Ion ILIESCU! Spitalul Agrippa Ionescu: „Disfuncții multiple de organe și afectare respiratorie severă”

Decesul lui Ion Iliescu, anunțat de presa internațională

decesul-lui-ion-iliescu,-anuntat-de-presa-internationala

”Ion Iliescu, fost președinte al României și omul tranziției democratice, a murit la vârsta de 95 de ani”, titrează cotidianul francez Le Monde. ”Detractorii săi l-au acuzat permanent pe fostul lider al României, care l-a dat jos pe dictatorul Nicolae Ceaușescu în 1989, că a comis o lovitură de stat disimulată”, comentează cotidianul Le Monde. ”Considerat mult timp părintele națiunii române, dar și responsabil de tranziția de la comunism la democrație, Iliescu a decedat marți, la vârsta de 95 de ani”, scrie, la rândul său, cotidianul francez Le Figaro. ”Inginer pregătit la Moscova și mult timp oficial al Partidului Comunist, Iliescu a fost personajul central al Revoluției sângeroase din 1989, care a culminat cu înlăturarea de la putere și executarea dictatorului Nicolae Ceaușescu. Fondator al Frontului Salvării Naționale, Iliescu a preluat puterea în zilele haotice care au urmat înlăturării de la putere a lui Ceaușescu. Ulterior, a devenit primul președinte ales în mod democratic și s-a aflat la putere până în 1996, gestionând începerea tranziției tumultoase a țării spre o economie de piață”, amintește grupul media Bloomberg. ”Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din 1989, a murit la 95 de ani. Chiar dacă a fost acuzat de crime de război, va fi omagiat cu funeralii de stat”, notează cotidianul italian La Repubblica. ”A murit fostul președinte al României Ion Iliescu. Iliescu a devenit primul președinte al României ales în mod democratic după înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989”, relatează agenția de presă rusă Interfax. ”Primul președinte post-decembrist al României, Ion Iliescu, a decedat. Fostul lider politic este considerat o personalitate controversată a tranziției României”, scrie publicația austriacă Der Standard. ”Ion Iliescu, primul lider post-comunist al României, a murit la vârsta de 95 de ani”, titrează, la rândul său, grupul media Bloomberg. Bloomberg este una dintre primele publicații importante care anunță informația și face un scurt istoric al carierei lui Iliescu. Potrivit sursei menționate Ion Iliescu este fostul președinte al României care a condus țara în tranziția de la comunism la democrație și a fost marcat de controverse legate de propriul trecut politic. Publicația îi prezintă cariera începută în perioada comunistă, rolul jucat la Revoluția din 1989 și momentele din democrație, inclusiv Mineriadele, tranziția și aderarea la UE și NATO. „Îi supraviețuiește soția sa, Nina, care a fost în mare parte o figură privată pe tot parcursul carierei lui Iliescu”, mai transmite publicația. Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte al României s-a stins din viață după ce organele i-au cedat. Iliescu suferea de cancer pulmonar și era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.

Mesajul Patriarhiei Române la moartea lui Ion Iliescu: președintele care a schimbat orientarea politică a României

mesajul-patriarhiei-romane-la-moartea-lui-ion-iliescu:-presedintele-care-a-schimbat-orientarea-politica-a-romaniei

Patriarhia Română exprimă „condoleanțe familiei domnului Ion Iliescu, fost Președinte al României între anii 1992-1996 și 2000-2004, evidențiind faptul că totdeauna Domnul Ion Iliescu a avut o atitudine de respect față de Biserica Ortodoxă Română, chiar și înainte de a fi Președinte al României, deoarece a recunoscut importanța Bisericii Ortodoxe Române în istoria și în viața poporului român.” Patriarhia a analizat rolul lui Ion Iliescu în perioada democratică. „După Revoluția din 1989, Domnia Sa a considerat necesară afirmarea libertății Cultelor religioase din România și a permis reintroducerea Religiei în școlile de stat, precum și prezența preoților de caritate în diferite instituții ale statului, potrivit tradiției românești anterioare perioadei comuniste. De asemenea, mai ales în al doilea mandat, Domnul Ion Iliescu a exprimat necesitatea orientării României spre valorile democratice occidentale, fapt decisiv în trecerea de la comunism la capitalism. Cu respectul cuvenit memoriei unui Președinte al României, ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul său în pace și să consoleze familia îndoliată. Veșnica lui pomenire din neam în neam”, scrie în mesajul semnat de Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte al României s-a stins din viață după ce organele i-au cedat. Iliescu suferea de cancer pulmonar și era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.

Guvernul oferă informaţii oficiale despre Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat

guvernul-ofera-informatii-oficiale-despre-comitetul-pentru-organizarea-funeraliilor-de-stat

Similar întâlnirii de lucru care a avut loc în urmă cu două săptămâni, reprezentanţii instituţiilor care fac parte din comitet au punctat atribuţiile ce le revin, etapele organizatorice şi modul de colaborare interinstituţională pentru organizarea funeraliilor de stat. Din Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat fac parte reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Secretariatului de Stat pentru Culte, Serviciului de Protecţie şi Pază. Potrivit procedurii privind organizarea funeraliilor de stat, în cazul decesului unui fost preşedinte al României, comunicarea publică a decesului se realizează la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, iar MAE comunică oficial despre deces tuturor misiunilor diplomatice şi reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, precum şi misiunilor diplomatice ale României din străinătate, informează Executivul. Procedura privind organizarea funeraliilor de stat a fost declasificată de Guvern pentru ca cetăţenii şi mass-media să aibă acces la detalii organizatorice privind organizarea funeraliilor de stat.

Ultimul interviu cu Ion Iliescu. Dialogul SPUMOS cu fostul șef de stat: Crapul la cuptor are gustul de acasă. Mănânc în continuare, dar nu la carton

ultimul-interviu-cu-ion-iliescu-dialogul-spumos-cu-fostul-sef-de-stat:-crapul-la-cuptor-are-gustul-de-acasa.-mananc-in-continuare,-dar-nu-la-carton

Fostul consilier al lui Ion Iliescu, și fost ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, a publicat, joi, ultimul interviu cu fostul șef de stat al României. Dialogul cu fostul președinte este unul de excepție, spumos, și plin de detalii neștiute din viața celebrului politician. De exemplu, Ion Iliescu, i-a dezvăluit lui Ionuț Vulpescu, în cadrul podcastului Avangarda, ce muzică preferă, sau ce își aduce aminte cu foarte mult drag din tinerețe. „Sunt un clasic. Ascult Schubert și Chopin când am clipele mele de optimism și bucurie, îmi place stilul dramatic al lui Offenbach, pot să închid ochii și să ascult, răsunându-mi în minte până aproape de intonare dansurile slavone ale lui Dvořák; nu refuz niciodată spectacolul care poate să îți invadeze retina privind grația unui balet după muzica lui Ceaikovski, ascult Enescu nu doar din patriotism, ci pentru că e genial ce poate trezi în tine matematica portativului lui. Cred că Beethoven a fost străbătut de ceva cu adevărat genial și îmi aduc aminte cu plăcere de perioada când, în liceu, făceam parte dintr-un cor care deseori intona muzică de Verdi. Ba chiar pot spune aceasta în premieră, am cântat Verdi înainte să văd un spectacol de Verdi”, spine Ion Iliescu în podcastul lui Ionuț Vulpescu. Fostul președinte de stat spune că preferă teatrul. Ion Iliescu: „Nu sunt partizanul civilizației ecranice, care are boomul ei astăzi” „Teatru, întotdeauna. Nu pentru că cinefilia e boală grea, mi-a fost un bun companion de altfel în ultimul timp, ci pentru că am apreciat întotdeauna miracolul întâlnirii dintre oameni și energia care se ivește când un actor ia destinul, altruismul și povara personajului său și ți le dă în carne și oase. Teatrul ne-a făcut contemporanii lui Cezar, Caligula, Oedip, Hamlet, ne-a adus toate lumile pe care nu le putem trăi aproape. Și trebuie să o spun, prin teatru eu am făcut cea mai diversă călătorie în timp. Nu sunt partizanul civilizației ecranice, care are boomul ei astăzi. Ea e și o lume mai capitalistă. În teatru îmi place că văd factorul uman mai puternic decât tehnologia, că marile efecte vin din replici și emoții, nu din ecran. De altfel, eu am fost apropiat de lumea teatrală în activitatea mea publică și cunosc creatorii de instituții și de cultură, actorii pe care i-am avut și îi avem, oamenii care au populat bulevardele cu publicul de teatru, când miracolul vieții era traductibil prin artă”, spune Ion Iliescu. Fostul președinte al României a dezvăluit care este mâncarea sa preferată. Acesta spune că preferă peștele alb, mai ales că este născut într-un oraș de la malul Dunării. „Sunt născut în zodia Pești, nu aveam cum să nu fiu un devorator de carne albă” „Sunt născut în zodia Pești, nu aveam cum să nu fiu un devorator de carne albă. Crapul la cuptor are gustul de acasă. Mănânc crap în continuare, dar nu la carton, nu mai am de unde să îl iau. Era ceva domestic, specific zonei de la portul Giurgiu. Îmi amintesc că era un restaurant local, la intrarea căruia scria, cu litere de o șchioapă, „CRAP LA CARTON”. Mirosea demențial. Dar gustul era extraordinar, pentru că pregăteau crapul într-o tavă de simigerie, în care așezau un carton foarte gros, stropit cu ulei, mirodenii și bulion, peste care venea crapul, iar apoi finalizau această construcție cu un nou rând de carton îmbibat de ulei. Deci cartonul înconjura crapul ca un sandwich, ceea ce îi asigura o temperatură optimă de coacere. Mi se pare foarte ingenioasă această metodă și am găsit-o fără egal în lume. Am călătorit mult, am înțeles savorile bucătăriei franțuzești, italienești, japoneze, turce, dar vă spun, crapul la carton are locul lui în așa-zisa gastronomie românească, pe care unii o contestă. Când gurile rele zic că românii au împrumutat bucătăria altor popoare, îmi vine în minte savoarea crapului la carton. Uite, unul dintre lucrurile pe care le regret în ultimii ani. Și nu, nu am încercat să îl fac acasă, deși m-am riscat de câteva ori de-a lungul vieții mele să fac pe bucătarul: nu aș fi avut de unde să fac rost de o tavă de simigerie”, mărturisește Ion Iliescu. Interviul integral cu Ion Iliescu poate fi citit AICI. Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani … vezi toate articolele

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat. Medicii spun că are dificultăți respiratorii

starea-de-sanatate-a-lui-ion-iliescu-s-a-agravat.-medicii-spun-ca-are-dificultati-respiratorii

Starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăți respiratorii importante, susțin miercuri medicii de la Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu este internat. „Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăți respiratorii importante. Echipa medicală multidisciplinară a stabilit în această dimineață oportunitatea efectuării unei proceduri chirurgicale de asigurare a permeabilității căilor respiratorii superioare”, au transmis reprezentanții spitalului. Conform acestora, intervenția a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare. Fostul președinte Ion Iliescu suferă de cancer pulmonar, au anunțat luni medicii. „În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, informa Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Fostul președinte al României este internat de mai multe zile la spitalul bucureștean, iar medicii continuă să monitorizeze evoluția stării sale de sănătate.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

grindeanu,-despre-ion-iliescu:-ii-dorim-multa-sanatate

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostului președinte, în afară de informările oficiale. „Îi urez sănătate și gândurile noastre bune sunt alături de dânsul”, a spus Sorin Grindeanu. Reprezentanții Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu este internat încă de marți, au anunțat miercuri dimineață că fostul președinte al României este internat în secția de terapie intensivă. „În urma investigațiilor efectuate până la acest moment, diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final”, au transmis medicii. Conform acestora, sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă. Fostul președinte este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen.