Cine este bărbatul care i-a făcut cadou lui Ion Țiriac o Dacia din 1973: Am o veste proastă pentru el”
Ion Țiriac (86 de ani) a primit de curând, sub forma unui cadou, o Dacia din 1973, model 1300, care are o semnificație aparte petru istoria auto din România. Deși deține bolizi de foarte multe milioane de euro, magnatul a apreciat enorm gestul și a plasat mașina în expoziția sa privată. Astfel, autoturismul respectiv a devenit primul din marca Dacia care poate fi văzut în muzeul Țiriac Collection. Ion Țiriac, entuziasmat de mașina Dacia, din 1973, pe care a primit-o de la Radu Merica, fostul său angajat Ion Țiriac este mândrul proprietar al unui garaj pe care, cu ușurință, orice om de pe această planetă ar putea fi invidios. Și asta pentru că magnatul român, conform anumitor surse din presa de specialitate, deține bolizi în valoare cumulată de aproximativ 100.000.000 de euro. Ce-i drept, Ion Țiriac nu are doar un garaj, ci un muzeu, denumit Țiriac Collection, care e situat în Otopeni și în care pot fi văzute cele circa 400 de autoturisme care se află în proprietatea fostului jucător de tenis. Cu un Ferrari de 3.000.000 de dolari și cu o gamă unică de Rolls-Royce Phantom, pe care le poate rula pe străzi oricând vrea, Ion Țiriac a primit de curând un cadou neașteptat. Este vorba despre o Dacia din 1973, model 1300, care poate părea insignifiantă la prima vedere, dar care are o importanță majoră în istoria auto din România. Cum este un fin cunoscător al bijuteriilor din domeniu, Ion Țiriac a expus mașina la muzeul său și aceasta a devenit prima din marca Dacia care poate fi admirată printre bolizii Ferrari sau Rolls-Royce: „I-am mulțumit mult și vestea proastă este că de la mine nu o mai ia înapoi. Am primit, e prima dată când primesc un cadou de la un prieten, după cea din Formula 1. Am căutat o Dacie originală. Asta e din 1973, vă dați seama cum este, și o apreciez extraordinar de mult. Îmi e prieten de foarte, foarte mulți ani de zile. A fost și șeful meu (n.r. – șef în cadrul companiei lui), de altfel, domnul Merica. I-am mulțumit mult și da, vestea proastă e că de la mine nu o mai ia înapoi”, a declarat Ion Țiriac. @prosport_ro Ion Țiriac a primit un cadou-surpriza, o mașină Dacia #dacia #masina #iontiriac #car #prosport ♬ original sound – Prosport.ro Cine este Radu Merica Absolvent al Facultății de Chimie și Fizică din Iași, Radu Merica a plecat în Germania la finalul anilor ’90 pentru a studia doctoratul, cu o bursă pe care a primit-o din partea unei universități din Munchen. Ulterior s-a angajat la Mercedes pe funcția de inginer, iar mai apoi a trecut și pe la compania rivală, BMW. În 2001, Radu Merica a revenit în România și a ajuns să lucreze sub comanda lui Ion Țiriac. Însă, nu oricum, ci pe funcția de Director General, CEO, al întregului Grup Țiriac. „Ion Țiriac mi-a promis că o să ajung milionar. Încă nu am ajuns acolo. Ajunsesem să nu mai pot dormi nopțile, să am coșmaruri. A fost o perioadă interesantă. Un sfat? Niciodată să nu puneți atât de mult suflet și în niciun caz să nu vă stricați calitatea vieții. Niciun job nu merită așa ceva. Lăsăm stresul la serviciu. Atunci am și albit. Dar am reușit să fac destul de multe lucruri bune în perioada aceea de 5 ani”, a declarat Radu Merica, într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, potrivit StartEvo.com. Radu Merica a ocupat funcția de Director General al Grupului Țiriac timp de aproape 5 ani, până în 2005.
Protejatul lui Ion Țiriac, mărturisiri incredibile despre momentul care l-a făcut să plângă în închisoare
Boris Becker, legendarul tenismen german care a fost antrenat și manageriat de românul Ion Țiriac, a făcut o nouă mărturisire șocantă despre perioada petrecută după gratii. Nu mai este un secret că Ion Țiriac și Novak Djokovic sunt cei doi oameni influenți din lumea tenisului care l-au sprijint pe Becker când i-a fost greu. Iar Boris rememorează un episod care are legătură chiar cu Djokovic și care l-a marcat pe neamț, în timp ce se afla în închisoarea Wandsworth din Marea Britanie. Becker l-a antrenat pe campionul sârb în perioada 2013-2016, Nole câștigând șase dintre cele 24 de Grand Slam-uri ale carierei cu germanul în loja sa. Protejatul lui Ion Țiriac a plâns în închisoare când l-a văzut pe Novak Djokovic triumfând la Wimbledon Boris Becker îl vede pe Novak Djokovic ca pe un membru al familiei sale, iar neamțul spune că sârbul l-a făcut să plângă de bucurie în timp ce își ispășea pedeapsa, după ce a fost condamnat în procesul cu privire la falimentul personal. S-a întâmplat în anul 2022, în timp ce Becker urmărea la televizorul din celulă triumful lui Djokovic de la Wimbledon: „Nu poți dormi, pentru că tot ce se spune despre închisoare este adevărat. Oamenii se sinucid, se automutilează și înnebunesc. Este o realitate crudă, mai ales când nu ai mai fost niciodată în închisoare, iar avocații tăi nu îți spun asta înainte, poate ca să nu te sperie. Închisoarea Wandsworth este probabil una dintre cele mai dure din Marea Britanie, așa că intrarea acolo a fost un șoc. Cine spune că viața în închisoare este ușoară, minte. Este o adevărată pedeapsă. În acel moment, nu-mi mai era frică. Iar când Novak a câștigat și și-a ridicat brațele, am făcut același lucru. În clipa aceea, zgomotul din secție a explodat din nou, mai puternic ca niciodată. Loveau în pereți, în uși, cu pahare, cu scaune. Mi-a luat două săptămâni să-i fac să înțeleagă că el este omul meu, iar acum au înțeles. Și eu am stat acolo în picioare și am plâns”, a dezvăluit Boris Becker într-un interviu acordat The Guardian. Boris Becker, despre retragerea lui Novak Djokovic: „Cine suntem noi să-i spunem asta?” Boris Becker a profitat de ocazie pentru a-i critica pe cei care susțin că Novak Djokovic ar trebui să se retragă din tenis: „Cred că este o figură fundamentală pentru tenisul actual. Este un exemplu pentru toată lumea și le arată tinerilor ce dedicare îți trebuie ca să ajungi în vârf și să rămâi acolo. Încă vânează al 25-lea Grand Slam, a ajuns în semifinalele tuturor celor patru turnee de Grand Slam anul acesta și a câștigat două titluri. Cine suntem noi să-i spunem lui Novak când să se retragă? Am auzit recent că vrea să joace la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028. Lăsați-l! Avem nevoie de el. Toți cei care au jucat împotriva lui Novak Djokovic au pierdut mulți bani în ultimii 20 de ani. Așa că eu nu aș paria niciodată împotriva lui Novak”, a mai spus Becker.
Unica fiică a lui Ion Țiriac, cuvinte neașteptate la adresa miliardarului român

Ioana Natalia Țiriac (28 de ani), singura fiică a fostului tenismen Ion Țiriac (86 de ani), a surprins pe toată lumea, făcând o declarație rară despre miliardarul român. Ioana, fiica lui Ion Țiriac și a jurnalistei egiptene Sophie Ayad, i-a făcut o caracterizare neașteptată tatălui ei, după ce a fost prezentă la inaugurarea noii galerii Țiriac Collection. Chiar dacă în vara anului trecut, fiica lui Țiriac a decis să se angajeze în domeniul imobiliar, tânăra a moștenit pasiunea pentru mașini de la magnatul român. Ioana Țiriac, declarație rară despre tatăl ei: „Doar un om cu un devotament autentic pentru măiestrie ar fi putut face asta” Ioana Țiriac a fost atât de impresionată de colecția de 300 de mașini a tatălui său, încât i-a făcut o caracterizare rară miliardarului. Asta în condițiile în care tânăra nu mai apelase la un asemenea gest până acum. „Ceea ce a făcut întotdeauna ca această colecție să fie cu adevărat remarcabilă este varietatea ei. Doar un om cu un devotament autentic pentru măiestrie ar fi putut să adune toate acestea laolaltă”, a fost mesajul transmis de Ioana Țiriac tatălui ei, într-o postare pe Instastory. Deși este specializată în economie în Statele Unite, Ioana Țiriac a ales să-și construiască propriul drum profesional, departe de afacerile uriașe ale tatălui ei. Aceasta lurează ca agent imobiliar într-o companie de top din Emiratele Arabe Unite. Ion Țiriac a tăiat panglica împreună cu fiica sa la evenimentul de lansare a noii colecții de automobile Ion Țiriac și fiica sa au tăiat panglica săptămâna aceasta, la evenimentul de inaugurare a noii galerii Țiriac Collection, la care au luat parte și Ghoerghe Hagi, Ilie Năstase și Elisabeta Lipă. Omul de afaceri a precizat că este cea mai mare colecție de acest fel din Europa: „E cea mai mare colecție de automobile și câteva motociclete din Europa. Toate valorile dinăuntru au fost plătite, am un singur cadou, o mașină de Formula 1. Dar veți vedea modele de la final de 1800, până la cele care au ajuns săptămâna trecută”, a declarat Ion Țiriac.
Ion Țiriac nu s-a ferit să spună ce mașină i s-ar potrivi lui Gică Hagi

Ion Țiriac a organizat un eveniment special odată cu redeschiderea galeriei auto și a spus ce mașină i s-ar potrivi lui Gică Hagi. Evenimentul grandios găzduit de fostul tenismen a fost un real succes și numeroase personalități și-au făcut apariția. Printre aceștia s-a aflat Gică Hagi, alături de fiica și ginerele său. Miliardarul nu a ratat ocazia să vorbească despre „Rege” la superlativ. Nu crede că o mașină de lux i-ar fi potrivită deoarece e un om modest, dar care ar transforma orică mașină în Hagi, atât de mare e numele său prin tot ce reprezintă. Ion Țiriac, vorbe speciale pentru Gică Hagi: „Ar putea să conducă orice” Gică Hagi a fost unul dintre invitații de onoare ai lui Ion Țiriac. Magnatul și-a expus cele 300 de mașini la Țiriac Collection, acolo unde oricine poate merge să viziteze începând din nou, de azi. În cadrul evenimentului, Ion Țiriac a vorbit despre mașinile sale, dar și despre ce mașină i s-ar potrivit din toată colecția celui mai mare fotbalist român din istorie. Îl știe foarte bine pe Hagi și modestia îl caracterizează, astfel că nu există mașină care l-ar putea reprezenta pe „Rege”, ci el ar putea reprezenta orice mașină. „Hagi a fost întotdeauna un om foarte talentat, dar și foarte calculat. Nu cred că lui Hagi i s-ar potrivi o mașină de 1.500 de cai sau o limuzină de 20 de metri. A fost întotdeauna la locul lui, a fost un om modest, de aia îl și numim regele nostru. Deci el ar putea să conducă orice mașină, pentru că mașina s-ar transforma în Hagi, nu Hagi trebuie să se transforme în mașină. La Ianis e altceva. Dar, astăzi, eu prefer o mașină solidă pe șosea, decât una rapidă”, a spus Ion Țiriac. Țiriac Collection își redeschide porțile Celebrul muzeu cu mașini al lui Ion Țiriac își redeschide porțile pentru vizitatori. Au avut loc modificări majore pentru a putea expune peste 300 de mașini pe care magnatul nu a vrut să le vândă, deși a avut o ofertă impresionantă, dar pe care le-a donat fundației condusă de fiul său, Alexandru Țiriac. „E cea mai mare colecție de automobile și câteva motociclete din Europa. Toate valorile dinăuntru au fost plătite, am un singur cadou, o mașină de Formula 1. Dar, veți vedea modele de la final de la 1800, până la cele care au ajuns săptămâna trecută. Vreau să mulțumesc nominal în acest fel lui Bentley, care a făcut niște unicate pentru România. Și firma Porsche a făcut 10 mașini numite Transfăgărșan, ne-au onorat pe noi, românii, și ne-au dat 001, care e din nou în această colecție. O să vină în viitor anul acesta o surpriză”, a precizat miliardarul.
Proiectul gigant al lui Ion Țiriac nu a putut fi salvat nici de premierul Bolojan

Ion Țiriac a făcut anunțul pe care nimeni nu și-l dorea. Sala polivalentă pe care plănuia să o ridice la Otopeni, un proiect de zeci de milioane de euro, gândit ca parte centrală a viitoarei sale academii, nu mai poate fi construită. Motivele nu țin de finanțare sau voință politică, ci de înălțime. Mai exact, de acordul refuzat de autoritățile aeronautice. Omul de afaceri a explicat public că s-a lovit de un blocaj administrativ imposibil de depășit, chiar și cu sprijinul premierului Ilie Bolojan și al ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban. Țiriac: „Astăzi, în mod oficial, vă anunț că nu pot să fac sala. Nu mi-au aprobat înălțimea” Țiriac a explicat motivul pentru care proiectul, promis de ani de zile, se oprește definitiv. „Îmi doresc să fac în sfârșit academia, v-am promis de atâta timp. Din păcate, astăzi, în mod oficial, vă anunț că nu pot să fac sala, deoarece nu mi-au aprobat înălțimea respectivă. Mulțumesc public domnului prim-ministru care a încercat, domnului Bolojan, ministrului Transportului (n.r. Ciprian Șerban), un tânăr care a încercat. Dar autoritățile aeronautice nu știu după 20 de ani, după ce au montat instalațiile, dacă înălțimea corespunde sau nu” a spus acesta. Proiectul era gândit să aibă o structură înaltă, necesară pentru competiții sportive internaționale. Regulamentele aeronautice din zona vizată nu au permis însă ridicarea construcției la cota dorită. Deși sala de sport nu poate fi construită, Țiriac nu renunță la planurile mari. A ținut să transmită că o parte a proiectului rămâne în picioare. „Eu voi face stadionul, că altfel, în 2027, rămân fără licență”, a punctat acesta. Ion Țiriac a primit o ofertă de sute de milioane de euro în aceste zile și a luat decizia: „Ieșită din comun!” Ion Țiriac a făcut o dezvăluire de ultimă oră despre cele 300 de mașini pe care le are în colecție. Miliardarul a povestit un episod recent în care a primit o „ofertă ieșită din comun” pentru a ceda bolizii de lux, dar pe care a refuzat-o. „De la 180 de mașini pe care le aveam înăuntru, sunt acum circa 300 de exponate. Le mulțumesc celor care au muncit să ajungem aici. E o treabă care nu ne mai aparține nouă, familiei. Familia a decis în unanimitate să o doneze fundației, în felul acesta să țină fundația și colecția, cu toate că am primit o ofertă ieșită din comun săptămâna trecută, nu este de vânzare și rămâne aici”, a spus Ion Țiriac, pe scena de la marele eveniment.
Ion Țiriac a văzut imaginile cu Sabrina Voinea și Camelia Voinea și a dat verdictul

Miliardarul român Ion Țiriac a dat verdictul imediat după ce a văzut imaginile cu Sabrina Voinea și mama ei, Camelia Voinea. Imaginile în care Camelia Voinea ar fi abuzat-o verbal, în sala de gimnastică, pe fata ei, Sabrina, au fost văzute și de Ion Țiriac, miliardarul luând partea antrenoarei. De mai bine de 24 de ore, imaginile din mediul online, înregistrate acum aproximativ un deceniu, în care gimnasta Sabrina Voinea este agresată verbal de mama ei, antrenoarea Camelia Voinea, stârnesc cele mai diverse comentarii. Omul român de afaceri Ion Țiriac a văzut filmulețul și ia partea Cameliei Voinea, cu toate că secvențele confirmă mărturiile recentele ale unor foste sportive, potrivit cărora au avut parte de tratamente similare în sala „Flămânda”, unde Voinea a fost antrenoare ani la rând. „O mamă are dreptul din toate punctele de vedere să-și crească copilul așa cum crede. O mamă care l-a ținut nouă luni și care îl crește și mai e și antrenoare sigur că, din când în când, s-ar putea întâmpla să mai sară calul. Dar cine sunt eu să o judec? Nu sunt de acord cu cei care au scris despre treaba asta”, a spus Ion Țiriac. Cum se apără Camelia Voinea în tot acest scandal În apărarea ei, Camelia Voinea transmite că acele imagini au mai fost prezentate conducerii federației și acum 2 ani, deci nu este nimic nou, iar oficialii FRG din vechea conducere au ameninţat-o si şantajat-o permanent cu respectivul filmuleț. De asemenea, antrenoarea și mama Sabrinei Voinea spune că de aici până la acuzatii absurde precum bătăi sau că își abuzează sportivele este cale lungă, motiv pentru care își va apăra imaginea in justiție. „Sigur, ca de altfel ca orice părinte și antrenor, și am puterea să recunosc asta, și eu regret că mai ridic tonul, că poate am momente de supărare, de nervi sau de severitate. Dar ce antrenor nu face asta? Asta este meseria și ca să ajungi acolo sus mai există și momente grele și tensionate. Nu cred că există vreo mare campioană care să spună că a avut doar lapte și miere în carieră”, precizează Camelia Voinea. În context, oficialii clubului CSM Constanța, la care fata și mama sunt legitimate de 3 ani, sunt alături de campioanele Camelia și Sabrina Voinea, supuse unui nedrept linșaj mediatic, declanșat după revenirea de la Campionatul Mondial de la Jakarta. „De ce acum, de ce nu atunci sau mai devreme, care este miza, iată doar câteva întrebări ale căror răspunsuri ar trebui căutate și legate de persoane ale căror interese, în mod cert, nu au nicio legătură cu progresul gimnasticii românești”, se întreabă diriguitorii grupării de la malul mării. După revenirea de la CM de la Jakarta, gimnasta Denisa Golgotă a șocat, spunând că a fost supusă la bullying nu doar în sala de antrenament, a avut parte de hărţuire, dar cererea pe care a depus-o a fost total ignorată de Federaţie. Ea nu a dat nume, dar a transmis că persoanele cu care mă antrenez în sală sunt cele care m-au hărţuit şi au încercat să mă facă să cedez psihic.
Ion Țiriac i-a pus pe masă 100 de milioane de euro premierului României: Dumneata trebuie să faci o lege!
Ion Țiriac le-a lansat guvernanților o propunere neașteptată. Fostul tenismen român s-a declarat dispus să investească 100 de milioane de euro pentru construirea unei arene de tenis de talie mondială, cu condiția ca suma să fie scutită de taxe și impozite. Ion Țiriac a povestit că a discutat acest subiect personal cu Marcel Ciolacu, pe vremea când acesta ocupa funcția de prim-ministru al României. Propunerea sa viza o lege specială care să încurajeze investițiile private în infrastructura sportivă, prin exceptarea de la impozitare a proiectelor finanțate integral din fonduri proprii. Ion Țiriac i-a cerut prim-ministrului României o amnistie fiscala pentru 100 de milioane de euro: „Dumneata trebuie să faci o lege!” Ion Țiriac a făcut publică discuția pe care a purtat-o cu prim-ministrul României, în perioada în care Marcel Ciolacu ocupa această funcție! Magnatul i-a transmis premierului că pune la bătaie 100 de milioane de euro pentru construcția arenei de tenis, însă dorea o amnistie fiscală pentru o asemenea investiție: „Pun pe masă 100 de milioane și o fac, însă scoateți-mi o hotărâre ceva, vorbiți cu ministrul de finanțe, că nu mai dau și alți 20%, încă 20 de milioane TVA. Și mai dau și taxe după aia locale nu știu cât. O fac, o dau în primire dacă vreți, îmi dați banii în 50 de ani, în 200 de ani, dacă nu mi-i mai dați e în regulă”, i-a spus Ion Țiriac prim-ministrului. Cu toate că premierul ar fi fost deschis la negocieri, acestea au intrat în impas, mai ales că fiul lui Țiriac nu ar agrea afacerile cu statul: „În momentul ăsta nu aveți nicio sală, niciunde, pentru că domnul prim-ministru, într-adevăr, a avut toată bunăvoința, domnul Ciolacu, dar i-am spus: ‘Nu merge așa!’. ‘Nu, domne, facem o lege acuma’ (n.r. – ar fi răspuns prim-ministrul). O lege pentru sala aia nu merge. Dumneata trebuie să faci o lege, să spui: ‘Ăla care dă, nu care dă cu gura. Cu faptul. Și a pus în Banca Transilvania 100 de milioane. Ăia s-au dus, acolo sunt. Sunt gata de cheltuit’. Cu toate că și statul are bani pentru treburi din ăstea. Dar Ion Ion are o viziune, nu ne trebuie bani de la stat, facem cu ce avem noi și gata! Fără probleme”, a declarat omul de afaceri la podcastul Școala Sportivă. Ion Țiriac nu renunță la planul de a construi o arenă de tenis ultramodernă, în ciuda faptului că negocierile cu statul au eșuat Chiar dacă negocierile cu statul au eșuat, Ion Țiriac nu renunță la proiectul său, astfel că va construi pe cont propriu arena de tenis, la Otopeni. Miliardarul se confruntă în continuare cu unele impedimente: „Dacă trebuie să o manageriez eu, o înghit greu. Trebuie să îmi găsesc în Europa un manager, că în țară eu nu mi-l găsesc. Pentru că pe lângă turneul de tenis care va dura două săptămâni, mai fac 18 terenuri împrejur, pe care trebuie să le faci. Eu am nevoie acolo de minim 200 de zile de activitate, dintre care 150 concerte. Uită-te, sala din Cluj, făcută foarte inteligent acum 20 de ani, 18 milioane pentru 10.000 de locuri. Ei, pentru 15.000 de locuri nu cred că ajunge. Dar vom vedea ce se poate face cu 100 de milioane”, a adăugat Ion Țiriac.
Americanii vor să prezinte povestea unei românce pe Netflix: Își are locul într-un documentar!”

Povestea Soranei Cîrstea (35 de ani) i-a impresionat pe jurnaliștii americani, care consideră că viața româncei ar merita transpusă într-un documentar pe platforma Netflix. Publicațiile din Statele Unite remarcă transformarea spectaculoasă a sportivei din Târgoviște, stabilită la Dubai, care a reușit o revenire de senzație după o perioadă dificilă. În prima parte a sezonului, Sorana se afla la un pas de a părăsi Top 200 WTA, însă acum a urcat până pe locul 45 mondial, practicând un tenis solid și spectaculos. Într-un articol eveniment, americanii au încercat să descifreze secretul succesului Soranei, mergând până la a propune ca povestea ei de viață să fie ecranizată pe Netflix. Site-ul Tennisuptodate.com i-a dedicat un material amplu Soranei Cîrstea, sportivă care a găsit un echilibru perfect între carieră și viață personală. „Sori”, proaspăt calificată în sferturile turneului de la Hong Kong, este sprijinită constant de Ion Țiriac Jr., partenerul ei de viață și cel care i-a fost alături în momentele grele: „Este octombrie în Hong Kong, iar Sorana Cîrstea este încă aici. Încă joacă. Încă mai câștigă. Și, cumva, la 35 de ani, s-ar putea să joace cel mai bun tenis din viața ei. În momentul scrierii acestui articol, Cîrstea este calificată în optimi la Hong Kong (n.r. – între timp, Sorana a acces în sferturi). Nu este un lucru care să atragă atenția în sine, dar ceea ce îl face remarcabil este parcursul mai larg al anului ei. A început să să se apropie de locul 200 în clasament în 2025. Astăzi, e pe locul 44 în clasamentul LIVE. Nu este o greșeală de scriere. Patruzeci și patru. Pentru majoritatea profesioniștilor, acest tip de revenire își are locul într-un documentar Netflix, nu pe site-ul oficial WTA. E revenirea pe care nimeni nu a comandat-o, dar pe care toată lumea ar trebui să o aprecieze. Ceea ce face ca această revenire să fie atât de interesantă este că nimeni nu a cerut-o cu adevărat. Cîrstea există dintotdeauna. A devenit profesionistă înainte ca majoritatea jucătoarelor din top 10 de astăzi să aibă smartphone-uri. A fost un fenomen în adolescență, o femeie în călătoria ei, o favorită și, ocazional, jucătoarea care elimină o vedetă și apoi pierde în liniște din runda următoare. Dar a doua jumătate a anului 2025 a fost semnificativ diferită. Performanța ei la Cleveland a fost ceva special. Nu a fost vorba doar de faptul că a câștigat titlul, ci și de modul în care a reușit asta. Raliuri puternice de la linia de fund, retururi precise și o aură de compoziție care părea complet nouă. Cîrstea nu arăta ca cineva care așteaptă o ultimă lovitură. Arăta ca cineva eliberat, în sfârșit, de așteptări. Ce s-a schimbat? Este tentant să arăți un factor extern. Un antrenor nou. O rachetă nouă. O dietă nouă, un câine sau o aplicație de mindfulness nouă. Dar urmăriți-o pe marginea terenului și vă veți da seama că transformarea este în mare parte internă. Am văzut-o antrenându-se în persoană. Nu este mare, poate 170 de centimetri, dar se comportă ca și cum ar fi mult mai mare. Există o densitate în energia ei, o sfidare tăcută în modul în care se resetează între puncte. Ceea ce iese cu adevărat la iveală este tăria ei de caracter. Constă în modul în care gestionează deciziile greșite. Cum refuză să renunțe după un set pierdut. Cum se poate uita la boxa ei, cum poate respira repede și o poate lua de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Într-un sport care venerează perfecțiunea, Cîrstea radiază umanitate”, sunt cuvintele mari folosite de jurnaliștii americani la adresa Soranei Cîrstea. „Sorana Cîrstea îmbătrânește diferit” Aceștia au continuat să vorbească la superlativ despre româncă: „Mai există un alt aspect aici: vârsta. La 35 de ani, ar trebui să se relaxeze. Toate adversarele sunt devin mai tinere, mai rapide, mai axate pe analiză. Dar tenisul în 2025 este o cu totul altă poveste. Granițele dintre apogeul fizic și relevanța competitivă au devenit estompate. Venus și Serena au redefinit longevitatea. Wozniacki s-a întors din maternitate dând lovituri ca și cum nu ar fi plecat niciodată. Și acum o avem pe Cîrstea, demonstrând că un deceniu de experiență poate depăși precizia algoritmică a adversarelor de douăzeci și ceva de ani. Adevărul este că jucătoare precum Cîrstea îmbătrânesc diferit pentru că au învățat să fie selective. Nu urmărește fiecare turneu sau fiecare punct. Joacă mai inteligent, nu mai dur, e strategică în programarea sa, răbdătoare în selecția loviturilor. Nu mai luptă împotriva jocului; colaborează cu el.cRevenirile în tenis nu sunt niciodată doar fizice. Sunt acțiuni psihologice. Cea mai grea parte nu este să învingi adversarele, ci să te convingi că merită încă să încerci. De aceea, ceea ce face Sorana pare subtil revoluționar. În timp ce multe jucătoare de vârsta ei s-au orientat către cabine de comentariu sau posturi de antrenorat, Cîrstea încă se luptă pe hard și zgură, adesea departe de lumina reflectoarelor. Nu este aici pentru nostalgie. Este aici pentru că încă mai crede că poate câștiga. Și anul acesta, a dovedit asta. Să micșorăm imaginea. În martie, clasamentul ei se apropia de locul 200. Acesta este echivalentul purgatoriului în tenis – suficient de bun pentru a se califica la unele evenimente de nivel foarte scăzut, dar nu suficient de bun pentru a intra direct în cele mai importante. De acolo, a acumulat victorii împotriva unor jucătoare de rang superior, s-a adaptat la diferite suprafețe și a construit o linie statistică greu de ignorat”, mai scrie sursa citată.
Ion Țiriac a ajuns vedetă cu Ferrari-ul său de 3.000.000 de dolari, de care a uitat un deceniu, pe celebrul site auto deținut de o milionară din Dubai
Ion Țiriac, cel care deține o colecție impresionantă de autoturisme, a ajuns vedetă cu Ferrari-ul său în valoare de trei milioane de dolari, de care a uitat timp de un deceniu. Povestea incredibilă a fost publicată pe un site auto deținut de o milionară din Dubai, iar ceea ce a făcut miliardarul român i-a șocat pe străini. Povestea lui Ion Țiriac i-a impresionat pe străini Ion Țiriac, cel care deține o colecție cu adevărat impresionantă de autoturisme, a ajuns să fie recunoscut la nivel internațional și pentru povestea unui Ferrari F40, în valoare de trei milioane de euro, pe care l-a uitat într-un garaj din Germania timp de un deceniu. Cei de la supercarblondie.com au scris recent despre isprava magnatului român și nu le-a venit să creadă în momentul în care au auzit ceea ce a povestit fostul jucător de tenis. „Miliardarul român a uitat că deținea un Ferrari F40 de 3.000.000 de dolari și a trebuit să i se reamintească 10 ani mai târziu”, titrează cei de la supercarblondie.com. Aceștia au continuat și au scris că, cel mai probabil, Ion Țiriac a uitat de autoturismul respectiv din cauza faptului că deține o colecție impresionantă și numeroasă. „Miliardarul român Ion Țiriac deține atât de multe mașini , încât a uitat odată că și-a cumpărat un Ferrari F40. Țiriac are una dintre cele mai mari colecții de mașini din Europa, cu peste 400 de vehicule incredibile. Asta explică probabil – cel puțin parțial – de ce a uitat că deține un Ferrari F40. Dar mai e o problemă. El a explicat că a cumpărat un Ferrari și a primit o ofertă semnificativă pentru acesta la scurt timp după aceea. Acest lucru l-a făcut să realizeze că această mașină era chiar mai căutată decât își imaginase, așa că a decis să cumpere o a doua. Chestia e că, se pare, Țiriac își ține câteva dintre Ferrari-urile sale – inclusiv F40 – într-un garaj din München. Așa că le-a pus acolo și a cam uitat de ele. Zece ani mai târziu, persoana care se ocupa de garajul din München i-a amintit miliardarului despre Ferrari-urile sale abandonate. Nu poți inventa chestiile astea” a mai notat sursa menționată anterior. Ion Țiriac a achiziționat trei limuzine Bentley Bentley Bucureşti a prezentat recent prima colecţie specială creată de divizia de personalizare Mulliner pentru o ţară din Uniunea Europeană, Mulliner Athenaeum Collection, anunțând că fostul tenismen Ion Țiriac a achiziționat trei dintre cele patru limuzine, înainte de lansarea oficială. A patra limuzină a fost cumpărată de un alt client din România. Cele trei exemplare achiziționate de Ion Țiriac vor intra în colecţia sa privată, prin Ţiriac Collection, marcând astfel o premieră pe piaţa auto locală, dar şi o validare a apetitului pentru lux şi exclusivitate, conform Business Magazin. Colecţia care l-a cucerit pe Ion Țiriac reuneşte patru modele: Bentayga, Bentayga EWB, Flying Spur şi Continental GT, configurate cu elemente de design create special pentru România. Astfel, miliardarul român și-a adăugat în colecție trei exemplare din această colecție, dintr-o singură mișcare.
Ion Țiriac tocmai a cumpărat trei limuzine Bentley, într-o singură zi! Motivul din spatele afacerii
Ion Țiriac (86 de ani) dă o nouă lovitură în lumea auto, achiziționând trei bolizi Bentley într-o singură zi. Mașinile fac parte din colecția specială creată de divizia de personalizare Mulliner pentru Ateneul Român. Bentley Bucureşti a prezentat prima colecţie specială creată de divizia de personalizare Mulliner pentru o ţară din Uniunea Europeană, Mulliner Athenaeum Collection, anunțând că fostul tenismen Ion Țiriac a achiziționat trei dintre cele patru limuzine, înainte de lansarea oficială. A patra limuzină a fost cumpărată de un alt client din România. Cele trei exemplare achiziționate de Ion Țiriac vor intra în colecţia sa privată, prin Ţiriac Collection, marcând astfel o premieră pe piaţa auto locală, dar şi o validare a apetitului pentru lux şi exclusivitate, conform Business Magazin. Colecţia care l-a cucerit pe Ion Țiriac reuneşte patru modele: Bentayga, Bentayga EWB, Flying Spur şi Continental GT, configurate cu elemente de design create special pentru România. Astfel, miliardarul român și-a adăugat în colecție trei exemplare din această colecție, dintr-o singură mișcare. Silueta Ateneului Român, realizată prin gravură laser pe tetiere şi vizibilă şi sub forma unei animaţii luminoase la deschiderea portierelor, este elementul central al proiectului, completat de o vioară cu intarsie de aur pe panoul de bord şi de o combinaţie sofisticată de culori şi materiale premium. Interiorul în nuanţele Linen, Brunel şi Aegean, panourile lăcuite Piano Brunel şi detaliile aurii ale tapiţeriei scot în evidenţă măiestria artizanilor Mulliner. Trei dintre cele patru modele vor fi expuse public în cadrul Ţiriac Collection după redeschiderea galeriei, alături de cele aproximativ 300 de maşini istorice şi contemporane deja prezente. Prin această afacere se consolidează poziţia colecţiei lui Țiriac drept cea mai valoroasă şi diversă expoziţie auto privată din Europa Centrală şi de Est. Lansarea oficială a colecţiei a avut loc la Ateneul Român printr-un eveniment-concert exclusivist, în prezenţa lui Richard Leopold, Regional Director EMEA Bentley Motors, şi a reprezentanţilor Mulliner. Concertul a fost susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti, cu participarea Alexandru Tomescu, Teodor Ilincăi şi a sopranei Angela Gheorghiu, care a ridicat sala în picioare prin momentul său artistic. „Am lansat anul acesta pentru Bentley două proiecte – unul reprezentat de Mulliner Athenaeum Collection, iar al doilea, un proiect cultural, un concert privat de excepţie, organizat chiar la Ateneul Român”, a declarat Alin Ţăpălagă, Director General Porsche Inter Auto România, în cadrul evenimentului, în timp ce Mihaela Tudorică, Director de Vânzări Bentley în cadrul Porsche Inter Auto, a afirmat că proiectul marchează un moment special pentru România: „Schema complexă de culori şi elemente grafice gândită timp de un an de zile alături de Mulliner este menită să arate clienţilor din România că îşi pot crea limuzina visurilor exact aşa cum şi-o doresc”.