Video exclusiv | Când vom putea circula de la Sibiu la Pitești (A1) și pe Autostrada Transilvania (A3)

Într-o variantă optimistă, în anul 2028 ar putea fi gata – integral – Autostrada Sibiu-Pitești (122 km). Cel mai probabil, însă, doar lotul 3 Tigveni – Cornetu (37,4 km) va fi gata peste 3 ani, iar lotul 2, Boița – Cornetu (31,33 km) să fie finalizat în 2029. În ceea ce privește Autostrada Transilvania (A3), acesta ar putea fi gata, integral, în 2031 sau 2032. Anunțul a fost făcut de Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transpoturilor. „Loturile 2 și 3 (n.red. – din Autostrada Pitești – Sibiu A1) sunt acum parțial cu autorizație de construire. Antreprenorii sunt mobilizați mai bine pe lotul 3, puțin mai incipient pe lotul 2, iar pe restul tronsoanelor care nu sunt încă în faza de autorizație de construire suntem în procedurile de revizuire a acordului de mediu pentru că în urma studiilor geologice care au fost realizate au fost câteva modificări de proiect și de traseu, nu de amploare, dar impune revizuirea acestui acord de mediu”, a declarat Scrioșteanu. „În scurt timp va ajunge și instalația de foraj a primului tunel” Conform lui Ionel Scrioșteanu, în primăvară ar trebui să fie obținute avizele și constructorii să intre în execuție. „Sunt două loturi de autostradă în zonă montană, extrem de dificile din punct de vedere al realizării construcțiilor. 2028-2029 sper să închidă și tronsonul 2, tronsonul 3 cred că la sfârșitul anului 2028 se poate finaliza. Constructorul este foarte bine mobilizat, are două organizări de șantiere principale la capetele acestui lot și pregătirea este foarte amplă. De altfel, în scurt timp va ajunge și instalația de foraj a primului tunel, care va fi furat, cu o instalație tip TMB”, a precizat secretarul de stat în ministerul Transporturilor. În ceea ce privește Autostrada Transilvania, ultimul lot, și cel mai dificil – cel cu tunelurile de la Meseș -, ar putea fi gata în 2031 – 2032, conform lui Ionel Scrioșteanu. Întreaga poziție exprimată de Ionel Scrioșteanu, în ceea ce privește infrastructura rutieră și nevoile transportatorilor poate fi urmărită AICI. Proiectul „Viitorul începe azi” este susținut de Constructii Erbașu. RECOMANDAREA AUTORULUI: S-a lansat licitația pentru modernizarea Pistei 1 de decolare/aterizare a Aeroportului „Henri Coandă”. Contractul are o valoare de peste 100 mil. euro Rafinăria Petrotel Ploiești nu mai prelucrează țiței rusesc din 2022. Repornirea rafinăriei, abia la sfârșitul anului Relicva descoperită pe fundul Lacului Vidraru a pus pe jar internauții. Imagini fabuloase cu tezaurul dispărut acum 35 de ani Marius Isăilă s-a prezentat pentru controlul judiciar. Fostul parlamentar PSD promite că va face curând dezvăluiri complete în dosarul Mită la MApN Mircea Dinescu publică scrisoarea lui Nicolae Ceaușescu către popor: „Nespus mă bucur însă că aveți memoria îngrozitor de scurtă”
În cat timp mergi de laA1laA2? Ionel Scrioșteanu: 26 de minute

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Cu Gândul la București”, Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, a vorbit despre deschiderea unui nou lot de centură. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Nicolae Oprea. Ionel Scrioșteanu: „Au fost aplicate o serie de penalități” Invitat la emisiunea „Cu Gândul la București”, Ionel Scrioșteanu a vorbit despre timpul dintre A1 și A2. După deschiderea noului lot de centură traversarea este sub 30 de minute. Acesta a explicat că studiul de fezabilitate a fost făcut în 2004-2007 și că abia în 2020 au fost deblocate procedurile. Ținând cont de data studiului de fezabilitate, au apărut în prezent diverse probleme ce au cauzat întârzieri. Cu noul lot deschis, între A1 și A2 orice persoană va face 26 de minute. Astfel, traversarea Bucureștiului va fi una mult mai redusă în timpi. „Bineînțeles că n-am avut doar această prioritate, a fost unul dintre motive, dar se lucrează la multe lucruri. Au fost și multe exproprieri. Studiul de fezabilitate este făcut în 2004-2007 și abia în 2020 am deblocat toate procedurile și am început efectiv lucrările pe acest lot. Lucrările au început undeva noiembrie 2021, deci nu au început chiar din 2020. A fost și în pandemie. A început și conflictul și am avut un puseu inflaționist destul de mare pe zona infrastructurii care a creat ceva probleme, a trebuit să creăm niște mecanisme de compensare, să putem să ducem mai departe contractele. Am găsit soluții în așa fel încât să putem să sprijinim pe de o parte constructorii și să punem presiune pe cei care încă nu înțelegeau că lucrurile s-au schimbat și trebuie să meargă mai bine. A fost unul dintre loturile care ne-a creat ceva probleme, a avut întârzieri în partea de lucrări, inclusiv în partea de proiectare. Au fost aplicate o serie de penalități, care au fost penalități intermediare. Lotul trei pe care l-am dat în trafic astăzi, dar una peste alta, chiar am făcut o simulare, 26 de minute de la A1 până la A2 pe autostradă, deci ceea ce însemna câteodată ore bune parcurse pe Centura Capitalei. Cu 130 de km, eu am simulat pe o aplicație, de la Nodul rutier A0 – A1 și mi-a arătat că în 26 de minute ajung pe A2 spre Constanța. Deci dacă vii dinspre Pitești, durează 26 de minute să tranzitezi. Chiar de la momentul în care am deschis traficul, foarte multe mașini au intrat. Din luna iulie, chiar și de la Craiova vor ajunge până la Constanța, iar până la sfârșitul anului vom fi, dacă nu până la Bacău, chiar foarte aproape, ca și Bacăul să ajungă la Constanța, tot pe autostradă.”, a spus Ionel Scrioșteanu.
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, mesaj important despre situația muncitorilor din șantierele UMB : „Nu este nicio pauză! Continuă angajările”
Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor a postat, într-un mesaj pe pagina de facebook, faptul că toți cei 7000 de muncitori ai UMB sunt în șantiere. Reamintim că discuția a plecat, după ce, în apațiul public a apărut informația că UMB, cea mai mare companie din România în construcția de autostrăzi, va opri lucrările de construcție pentru autostrăzile A8 și A3, începând de săptămâna viitoare, pe perioadă nedeterminată. Informația a fost infirmată și de cptre Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. „Mobilizarea antreprenorului este foarte bună, fiind prezenți pe șantier 400 muncitori și 180 utilaje” Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a ținut să precizeze că „nu doar că sunt toți muncitorii prezenți în șantierele UMB, dar continuă și angajările, numai astăzi începând lucrul încă 70 muncitori și au mai adus 20 utilaje noi.” „Sunt pe șantierul Lotului 4 al Autostrăzii București #A0 Nord, pentru a verifica progresul lucrărilor pe acest lot, care, deși este cel mai mic ca lungime (4,47 km), este cel mai dificil, din cauza supratraversării cu un pod în lungime de 1,3 km a Lacului Cernica (arie protejată). Mobilizarea antreprenorului este foarte bună, fiind prezenți pe șantier 400 muncitori și 180 utilaje. Lotul 4 Nord este cel care face joncțiunea cu Autostrada București – Constanța #A2 prin nodul rutier de la A0 x A2, iar termenul de finalizare contractual este primăvara anului 2026″, a explicat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor. Sorin Grindeanu a avut și el o reacție pe acest subiect, despre care a spus că este un caz de fake news. „Astăzi, când vorbim pe șantiere, sunt peste 7.000 de oameni pe șantierele gestionate de UMB. Peste 7.000 de oameni lucrează. Dar ăsta este un caz tipic de fake news,”a precizat ministrul interimar al Transporturilor. Sursă foto: captură foto facebook Ionel Scrioșteanu CITIȚI ȘI: Lucrările la autostrăzile A3 și A8, OPRITE de compania UMB/ Surse CNAIR: Este pauza lor clasică – UPDATE Sorin Grindeanu: „Sunt peste 7.000 de oameni pe șantierele gestionate de UMB / Acesta este un caz tipic de fake news” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
La promenadă prin TUNELUL Daniela, deschis vizitatorilor: „Mii de oameni au venit să-l vadă” / Incursiune spectaculoasă în inima șantierului
Vizitatorii au avut ocazia să exploreze duminică Tunelul „Daniela”, primul tunel rutier forat pe o autostradă din România. Evenimentul a avut loc între orele 10:00 și 16:00, intrarea fiind gratuită. Ocazia este una specială, dar organizatorii au pregătit, nu doar o incursiune în inima șantierului, ci și activități atractive pentru vizitatori de toate vârstele. Copiii au fost vizitatorii cei mai așteptați, fiind întâmpinați cu înghețată gratuită, potrivit imaginilor transmise de jurnaliștii Antena 3 de la fața locului. „Pe șantierul Secțiunii 4: Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești #𝗔𝟭 se desfășoară astăzi Ziua Porților Deschise, unde mii de oameni, adulți și foarte mulți copii, au venit să viziteze cele două fire de tunel și continuă să vină. Tot pe acest șantier, lucrează și Nicu, un român specializat în construirea tunelurilor, care a revenit în țară după 27 ani”,a scris pe pagina de facebook Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor. Cu o lungime de peste 1,3 km, acesta este primul tunel rutier forat din România Accesul la Tunelul „Daniela” se face prin DN73C, la aproximativ jumătatea distanței dintre Curtea de Argeș și Tigveni. Deși intrarea este gratuită, pentru o organizare mai eficientă a fluxului de vizitatori, antreprenorul a pus la dispoziție un formular de înregistrare. „Întrucât a fost finalizată străpungerea primului fir al tunelullui (Tunelul Daniela) aferent secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), dar și pentru că ne apropiem de străpungerea și celui de-al doilea fir de tunel (Tunelul Alina), care va avea loc în curând și despre care voi reveni cu detalii, antreprenorul Porr Construct organizează o nouă zi a porților deschise pe acest șantier”, a transmis secretarul de stat Ionel Scrioșteanu. Cu o lungime de peste 1,3 km, acesta este primul tunel rutier forat din România și compus din două galerii, două tuneluri botezate „Alina” și „Daniela.” Pe șantierul Secțiunii 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1) stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproape 70%. „Dacă actualul ritm de lucru va fi menținut, sunt șanse reale ca pe această secțiune (9,86 km) să fie deschisă circulația încă de anul viitor (2026), deși termenul contractual de finalizare este 2027”, a scris ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe Facebook. Sursă: Facebook Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor CITIȚI ȘI: Primul TUNEL rutier forat la nivel de autostradă poate fi vizitat. „TUNELUL Daniela”, porți deschise pe toți cei 1350 metri lungime: „O ocazie unică” DRUMURILE noastre toate. INS, calcule exacte despre lungimea căilor de transport din România / La câți kilometri de autostradă a ajuns țara noastră ANUNȚ important pentru șoferi despre DRUMUL EXPRES care va asigura legătura între DN1 și A3. Când vor fi finalizate lucrările Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele