Daniel Ghiță i-a nimicit pe luptătorii români din Glory, care au abandonat: Mi-a fost rușine cu ei. Unul cu grăsime nu se putea mișca, altul cu tatuaje pe el, mare smardoi
Daniel Ghiță, fostul mare luptător din K1, i-a distrus pe Cristian Ristea și Ionuț Iancu, sportivii care au abandonat sâmbătă seară în Gala Glory 103 de la Rotterdam. Cel poreclit „Samuraiul” spune că i-a fost rușine de cum s-au prezentat cei doi conaționali în luptele pierdute înainte de gongul final în fața lui Mory Kromah, respectiv Rade Opacic. „Unul cu grăsime nu se putea mișca, altul cu tatuaje pe el, mare smardoi. Săracii au crezut ca au devenit mari vedete. Nu aveți valoare, decât umplutură”, au fost câteva dintre frazele extrem de dure transmise de ex-deputatul PSD. Daniel Ghiță i-a mitraliat pe Cristian Ristea și Ionuț Iancu, luptătorii români care au abandonat în Gala Glory de la Rotterdam Fostul campion din K1, Daniel Ghiță, i-a pus cu spatele la zid pe Cristian Ristea și Ionuț Iancu, luptătorii care au abandonat sâmbătă seară în Gala Glory 103 organizată la Rotterdam, în Olanda. Cel supranumit „Samuraiul” spune că i-a fost efectiv rușine de cum s-au prezentat cei doi români în disputele cedate înainte de limită în fața lui Mory Kromah, respectiv Rade Opacic. „Unul cu grăsime nu se putea mișca, altul cu tatuaje pe el, mare smardoi. Săracii au crezut ca au devenit mari vedete. Nu aveți valoare, decât umplutură”, a tunat ex-deputatul PSD. „Aseară la gala Glory mi-a fost rușine pentru conaționalii noștri Iancu și Ristea! Nu au nicio performanța, decât gale de amatori în România, și săracii au crezut ca au devenit mari vedete? Ați văzut ? Când au un adversar puțin mai bun ( nu de top ) au abandonat lupta! Nici măcar nu au mai luptat, ca nu fac față! La luptători de top, ce faceți ? Nu ai cum să te prezinți așa în ring! Cu grăsimi pe tine, unul nu se putea mișca. Categoria SUMO, nu kickbox. Avioane, poate, poate nimerim ceva? La nivel de top nu merge. Al doilea, un neica nimeni cu tatuaje, mare smardoi, care nu are nicio realizare în kickbox. Aere de mare campion, dar la primul oponent cu puțină tehnică abandoneaza lupta! Am zis asta de trei ani! Voi nu contați pentru kickboxul mondial. Nu aveți valoare, decât umplutură. Îmi zice un amic: ‘Daniele lupta ta cu Karinotov, avea piciorul rupt și el tot lupta, nu a abandonat lupta!‘ Știa ca nimeni nu trece de low kick urile mele. Am rupt picioare, mâini, etc. Nivelul GLORY Kickboxing la grei este cel mai slab din toată istoria kickboxului mondial! Trebuie deschisă diviza, cu calificări, piramide, și lupte corecte cu luptători de valoare. Sistemul cu saci de box și umplutură este o insultă la kickboxul mondial”, a scris Daniel Ghiță pe pagina sa de Facebook. Daniel Ghiță susține că Ristea și Iancu nu sunt pregătiți pentru un asemena nivel și îi îndeamnă cu apelativul „marș” la sală, ca să se pună la punct cu pregătirea fizică și tehnica de luptă. „Sportivii ăștia pe vremea noastră nu intrau nici măcar în calificări sau piramida! Îi numesc saci de box, umplutură. Ei nu au înțeles ca nu ești în Românica sa te ridice în slăvi Pro TV, ca mari campioni. La ce ? Unde ? Când aud la “ campioni de România “! Unde ? Cu cine au luptat? Aseară au abandonat lupta și s-au prezentat fara o strategie de luptă! Dăm avioane aiurea, poate nimerim ceva. Sunteți de toată rușinea! Poate la următoarea lupta primesc, iar un oponent slab, iar după unul mai bun, ca nivel de top nu aveți șansă! Ne furam singuri căciula? Ca sa semneze cu mine Glory s a luptat multe luni in 2012! Glory au dat bani grei sa vin in circuitul lor. Am fost cel mai bine plătit luptător roman din Glory. Voi (pe mulți eu v-am ajutat sa ajungeți acolo) nu sunteți în stare, nici măcar să aveți o condiție fizică decentă în ring! De strategie ce să mai vorbesc… ce este aia? Vă dau lecții și în următorii 100 de ani! În loc să spurcați, marș la sală și mai învățați puțină tehnica, ca sunteți cu mult în urmă. Au abandonat lupta… atât pot ei săracii. Voi ce părere aveți”, a adăugat fostul luptător din K1. Foto: FacebookAlin Nechita Cuvinte de laudă la adresa lui Alin Nechita. „Vrea să ajungă sus. Felicitări” Marele campion din K1 și-a schimbat radical discursul atunci când a vorbit despre Alin Nechita, luptătorul legitimat la Tornado Fight Gym, cel care a câștigat lupta cu Naim Hebbar. „Unicul sportiv talentat român din Glory, care muncește pe toate planurile este #AlinNechita! Doar pentru el și lupta cu Jamal m-am uitat la gala Glory! Alin are o evoluție și muncește din greu. Vrea să ajungă sus. Felicitări”, a conchis Daniel Ghiță.
Handbalistul Ionuț Iancu, declarație emoționantă despre soție: Reprezintă totul pentru mine. Cum a început idila
Ionuț Iancu (30 de ani), poate cel mai valoros portar de handbal al ultimului deceniu, se poate declara fericit și pe plan personal. S-a căsătorit, de curând, cu Mihaela, aleasa inimii lui. Iar story-ul de dragoste, ca orice poveste frumoasă, a fost relatată și pentru ProSport. „Reprezintă totul pentru mine”, cea mai frumoasă declarație de dragoste a lui Ionuț Iancu pentru Mihaela Ionuț Iancu este un om indispensabil atât naționalei cât și campioanei Dinamo, acolo unde evoluează la echipa de club. „Chiar dacă și soți mea a jucat handbal de performanță, paradoxal, aș putea spune că ne-am cunoscut într-un mod inedit. De ziua mea, mi-a transmis „La Mulți Ani” pe pagina mea de Facebook. De aici a plecat totul. Am început să ținem legătură iar după ceva timp de relație am decis să facem pasul cel mai important: căsătoria”, a povestit Ionuț Iancu. Se spune că o cerere în căsătorie trebuie să fie un moment de neuitat, iar alegerea locului și tot ce ține de organizarea evenimentului sunt foarte importante pentru ca viitoarea logodnică să fie cât mai impresionată. Cum s-a oferit inelul, detalii inedite Ionuț Iancu a apelat și el la acest registru atunci când i-a oferit inelul Mihaelei. „Am ales ca loc complexul expozițional de la Casa Presei. Pe un monitor a fost proiectat un filmuleț în care o întrebam dacă vrea să devină soția mea. Aș putea spune că a fost foarte emoționată”, a adăugat Ionuț Iancu. Pentru Ionuț, soția lui reprezintă cea mai puternică motivație în tot ceea ce face, atât în viața sportivă cât și în cea extrasportivă. „Ea este totul pentru mine. Și cred că este normal să se întâmple așa. După părinți, soția trebuie să fie cea mai importantă persoană din viața unui bărbat. Noi am făcut logodna și am cerut binecuvântarea preotului. Nunta o vom face anul viitor. Eu consider că cel mai important legământ pe care-l poți face este în fața lui Dumnezeu. Actul de la primărie este doar un act și atât”, a mai spus el. „Leul” din poarta lui Dinamo Ionuț Iancu rămâne cel mai valoros portar al echipei Dinamo dar și al naționalei României. „Am un contract pe o perioadă de trei ani cu Dinamo. Sunt mândru că îmbrac acest tricou. Mi-aș dori ca în acest sezon să avem un parcurs cât mai lung în Liga Campionilor”, a încheiat Iancu.