Tim Cook încă nu este pregătit să se pensioneze, dar sunt patru concurenți care i-ar putea vâna poziția de director al Apple
La vârsta de 65 de ani, majoritatea europenilor (inclusiv românii) se pensionează. Nu și Tim Cook, directorul executiv al companiei gigantice Apple care produce și vinde telefoanele iPhone. Directorul nu dă semne că s-ar pensiona prea curând. Nu are mandat și nici nu este obligat să facă un pas înapoi. După ce a prevenit cu greu taxele vamale impuse de Donald Trump, Tim Cook este preocupat nu doar ca noua generație de iPhone 17 să aducă profit companiei, dar în mod sigur își concentrează atenția și pe producția telefoanelor iPhone 18 care se vor lansa în toamna anului 2026. Între timp, compania se înfruntă acum cu provocările pieței AI. Apple a eșuat să-și împlinească promisiunile în 2024 privind implementarea tehnologiilor AI, informează The Wall Street Journal. Patru oameni de afaceri îi vânează poziția de director acum. Iată-i pe cei patru posibili succesori ai lui Tim Coock: John Ternus, Craig Federighi, Eddy Cue și Greg ‘Joz’ Joswiak. Primul candidat (hardware) John Ternus (50 ani) provine din industria hardware și este cel mai tânăr potențial candidat. A proiectat sistemele hardware a produselor iPad, Mac, iPhone și AirPods. Ternus se asigura de funcționalitatea acestora. El și echipa sa au înlocuit cipurile Intel de la computerele Mac cu cipuri proiectate de Apple. Al doilea candidat (software) Al doilea candidat este Craig Federighi (56 ani) și a lucrat pe partea de software. Ca șef al departamentului de inginerie software a companiei Apple, el a introdus noi versiuni ale sistemelor de operare și aplicații. El este răspunzător pentru funcționarea aplicațiilor și a sistemelor de operare rulate la peste 1 miliard de dispozitive Apple din întreaga lume. Al treilea candidat (servicii) Eddy Cue (61 de ani) este al treilea candidat, fiind în serviciul companiei din anii 1980. El s-a preocupat de serviciile companiei. Fiind iubitor de mașini Ferrari și sporturi, s-a ocupat de jocurile video, abonamente, iCloud, spațiul de stocare și de modul de căutare. A fost printre puținii directori care l-au întâlnit pe Steve Jobs înainte să moară. Al patrulea candidat (marketing) Greg Joswiak (61 de ani) lucrează de 40 de ani la Apple. El conduce un alt nucleu important al companiei – departamentul de marketing. Având în vedere că produsele Apple nu sunt tocmai ieftine, ‘Joz’ trebuie să capteze interesul publicului și să convingă cât mai mulți oameni să cumpere iPhone-uri. Are un rol major la fiecare lansare anuală a unui nou iPhone și în trenduri. S-a ocupat și cu situații dificile, precum comunicarea cu presa. El trebuie să gestioneze și așteptările clienților la fiecare produs. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: iPhone 17, un smartphone „subțire” de criză. Cât costă și ce noutăți tehnice aduce | Au fost anunțate și AirPods Pro 3 și Apple Watch Series 11
Un constănțean și-a pus la vânzare iPhone-ul 16 Pro Max. A fost sunat de Sabrina, care i-a propus sa se întâlnească în mall, dar ce a urmat e ireal
Un constănțean și-a pus la vânzare iPhone–ul 16 Pro Max. A fost sunat de Sabrina, care i-a propus sa se întâlnească în mall, iar ce a urmat e ireal. O femeie din București păcălește vânzătorii de telefoane. Aceasta își manifestă interesul să le achiziționeze, folosește bilete la ordin de plată false ca să-i inducă în eroare, după care se face nevăzută. Printre păgubiți este și un adolescent de 17 ani din Constanța, care a reclamat la poliție faptul că a fost victima unei înșelăciuni, după ce i-a vândut Sabrinei Marinela Paraschivescu telefonul iPhone 16 Pro Max. Tranzacția s-a făcut în City Mall, la începutul lunii octombrie. Astfel, un băiat de 17 ani, din Constanța și-a pus la vânzare, pe internet, telefonul iPhone 16 Pro Max. El a fost contactat de o femeie care s-a arătat interesată să-i cumpere telefonul. Apoi, cei doi au decis să se întâlnească într-un loc public pentru schimb, mai exact în City Mall. Pe data de 3 octombrie a.c., minorul s-a întâlnit cu Sabrina Marinela Paraschivescu, care ar fi fost însoțită de copiii ei, aspecte care l-au determinat pe băiat să aibă încredere în ea. Conform declarațiilor băiatului, femeia i-ar fi spus ca va face un transfer bancar pentru a-i trimite suma de 5.200 lei în cont. „Dovada” de transfer bancar era emisă de First Bank către Raiffeissen. Cum documentul părea autentic, băiatul, nefiind familiarizat cu aceste tranzacții, i-a dat telefonul. Adolescentul a tot așteptat să-și primească banii în primele ore, dar suma întârzia să fie virată. După câteva zile, banii tot nu existau în cont, astfel că a contactat banca. Iar surpriza neplăcută a fost să afle că transferul nu a existat niciodată și că repectiva „dovada” a Sabrinei Paraschivescu era, de fapt, un document fals. Apoi, Sabrina ar fi invocat mai multe explicații contradictorii: fie că transferul este „în așteptare”, fie că retrimite prin alte platforme de plăți, că vor fi necesare „două zile de procesare” ori că banii „intră până seara”. Doar că, niciuna dintre aceste promisiuni nu s-a concretizat, conform spuselor minorului. „Pe 3 octombrie, am vândut un iPhone 16 Pro Max, 256 GB, cu prețul de 5.200 lei unei femei care s-a prezentat ca Sabrina Marinela Paraschivescu. Ne-am întâlnit în City Park Mall Constanța. La tranzacție, mi-a arătat o dovadă de transfer bancar făcut din First Bank către Raiffeisen. Documentul părea 100% real, iar eu, fiind minor (am 17 ani), am avut încredere și i-am dat telefonul. După ce a plecat, banii nu au mai intrat nici după ore, nici după zile. Am verificat cu banca, iar transferul NU exista. Mai târziu, am înțeles că dovada era un fals editat. Din acel moment, femeia a început o serie lungă de minciuni: că „transferul e pending”, că retrimite prin Wise, apoi prin Revolut, apoi că durează „2 zile”, apoi că intră „până seara„. Nu a intrat nimic, niciodată”, a spus, pentru Replica, păgubitul. Deranjată că minorul continua să o contacteze pentru a-și primi banii, ea a început să îl jignească. „În plus, la telefon îmi vorbea urât, mă jignea, iar în unele momente îi punea pe copiii ei să vorbească cu mine, probabil ca să tragă de timp sau să pară ocupată. Pentru mine, ca minor, situația a fost și mai stresantă. Pe 7 octombrie am depus plângere penală la Secția 1 Poliție Constanța. Dosarul este în lucru, am vorbit și eu, și polițiștii cu ea, însă nu a returnat nici banii, nici telefonul. După ce am publicat cazul pe Facebook, am început să primesc multe mesaje de la alte persoane păgubite exact la fel. Unele mi-au trimis conversațiile lor, altele chiar poze cu buletinul ei. Pare să fie o persoană care a făcut mai multe victime, nu a fost un incident izolat”, a mai declarat băiatul pentru sursa citată. Dar adolescentul din Constanța nu este singurul păgubit. Se pare că, mai multe persoane din Timișoara și București ar fi avut experiențe similare cu Sabrina Paraschivescu. Femeia viza în mod special minorii, tinerii fără experiență și persoanele ușor de păcălit. Dar nu este o regulă. Ea a reușit să păcălească chiar un afacerist din Capitală, care deține un amanet. Aceasta ar fi venit la amanet, îmbrăcată în haine de brand și însoțită de copii, vrând să cumpere 3 telefoane. În ziua următoare, clienta a revenit pentru a mai cumpăra un telefon, efectuând plata tot prin ordin de plată, totalul prejudiciului ajungând la suma de 20.200 lei. Reprezentantul amanetului a inițiat demersurile legale ca să–și recupereze banii. sursă foto: Replica. Autorul recomandă: O nouă tentativă de fraudă online. Metoda care păcălește românii și le fură datele cardului
iNES Live, TV pe orice ecran, oriunde în România (review)

iNES e unul dintre acele branduri românești care n-au făcut niciodată scandal, n-au cumpărat stadioane cu publicitate și nici nu te-au asaltat cu reclame, dar au stat acolo, cuminți și consecvenți, încă din perioada în care internetul „pe fibră” suna a SF. În București, iNES a început în 1995 ca furnizor de internet pentru companii și instituții serioase, cu servere, colocare, VPN-uri și tot arsenalul de telecom clasic. În timp ce noi ne jucam Quake pe conexiuni dial-up care sunau ca un robot în agonie, iNES punea deja fibră prin oraș. În ultimii ani, au făcut un lucru pe care puțini furnizori l-au reușit în România: au construit un serviciu OTT (Over-The-Top, adică streaming prin internet) 100% românesc, iNES Live, care funcționează oriunde în țară, pe orice ecran, indiferent dacă ești pe fibră, Wi-Fi la cabană sau pe internet mobil la metrou. iNES Live sau ce înseamnă televiziunea modernă De ce ar interesa pe cineva în 2025 o „televiziune pe net”, când mulți cred că TV-ul tradițional e pregătit să se mute în muzeu, lângă faxuri și DVD playere? Realitatea e mai nuanțată. Nu televiziunea a dispărut, ci cablul. Oamenii încă vor conținut live, știri în timp real, sport, divertisment, competiții și reality-uri, doar că vor toate astea nu neapărat în „big boxes” și fără contracte sau tehnicieni care vin „între 9.00 și 17.00”. Pentru că, gândește-te așa: cu cablul clasic ești legat de o locație. Vrei să te uiți la știri în bucătărie? Păi trebuie să muți televizorul sau să ai altul. Vrei să vezi meciul în parc? Ghinion. Și asta dacă nu mai adăugăm contractele pe 12-24 de luni, televizoarele care ocupă spațiu, și drama mutatului la altă adresă. iNES Live vrea să fie exact genul ăsta de soluție: televiziune premium, fără cabluri, fără obligații, fără complicații. Instalezi aplicația pe telefon, tabletă, Smart TV sau un stick TV, te loghezi, plătești cât ai chef, pe o lună, șase sau un an, și ai acces la peste 150 de canale. Odată intrat, poți folosi simultan de la un dispozitiv (abonamentul Basic de 5 euro/lună TVA inclus) până la trei (Premium, 16 euro/lună TVA inclus), ceea ce e excelent dacă ai familie sau mai multe camere. Dacă ai abonament Basic sau Plus (11 euro/lună) și vrei dispozitive extra, le adaugi la 1,19 euro/lună per dispozitiv. Și aici apare un detaliu interesant. iNES Live susține că este singurul serviciu OTT de la noi care transmite canale live în 4K real, nu upscalat. Nu am cum să verific asta fără să testez toate serviciile din România, dar afirmația este prezentă oficial și, din ce cunosc despre piață, nu contrazice realitatea. Dacă e corectă, înseamnă că, pe un TV bun sau pe un telefon cu ecran cu rezoluție echivalentă, chiar poți vedea conținut 4K. Pe scurt, e un serviciu care vrea să-ți dea libertatea pe care cablul clasic nu a avut-o niciodată. Îți poți muta televizorul pe orice ecran ai la îndemână, poți vedea tot ce vrei fără să te împiedici de hârtii, poți folosi până la trei dispozitive simultan, ai grilă ordonată pe categorii, ai multi-audio și Dolby Digital unde e disponibil. Și… dacă ai nevoie… există și extraopțiune pentru conținut 18+. Suntem între adulți, putem să recunoaștem :))). Utilizarea iNES Live După ce îți faci contul pe site, alegi abonamentul și-l plătești, toată povestea se mută în aplicații. Acestea sunt disponibile pentru aproape orice dispozitiv de la televizoare și stick-uri TV, la telefoane, tablete, chiar și pe device-uri mai vechi care încă rulează Android 8 sau 9. Instalarea este banală. Intri în magazin (Google Play sau App Store), cauți „iNES MobileTV”, apeși instalare și gata. Pe „ecrane mari”, respectiv Smart TV cu Android, Google, Tizen sau WebOS, sau AppleTV cu tvOS aplicația se numeste iNES Smart App. La prima deschidere îți cere doar user și parolă. Nu coduri de activare, nu pairing, nu SMS-uri care expiră în 30 de secunde. E genul de logare care nu te enervează. O precizare importantă ar fi că serviciul funcționează doar în România. Dacă pleci în afara țării, aplicația nu va funcționa. Teoretic, cu un VPN setat pe România, ar trebui să meargă și din străinătate, dar n-am testat asta, deci nu garantez. Dacă ești expat sau călătorești mult în afara granițelor, ține cont de acest lucru. L-am pus pe o tabletă și un telefon cu Android, pe un iPhone și pe televizor. Pe mobile, aplicația e simplă. Grilă de canale pe partea stângă, secțiunile sus, stream video în panoul central, EPG jos, adică programele pe postul ales care rulează acum și ce urmează. E același principiu pe care îl știi de la orice TV cu cablu clasic, doar că interfața e mai curată și mai responsivă. Scroll-ul merge lin, schimbarea canalelor se face rapid, fără lag sau buffering excesiv, evident, dacă ai conexiune decentă. Pe tabletă, experiența e similară, doar că ai mai mult spațiu, deci interfața respiră mai bine. E ce trebuie pentru bucătărie sau dormitor, unde nu ai TV fizic dar vrei să te uiți la știri dimineața sau la un serial seara. Pe iPhone, aplicația iNES Mobile TV merge la fel. Interfața e adaptată și pentru iOS, gestionarea se face smooth, iar dacă ai un iPhone cu ecran ProMotion sau OLED decent, calitatea imaginii chiar se cunoaște. Evident, chiar dacă există telefoane cu ecrane 4K, pe o diagonală de circa 7 inch diferența față de Full HD e greu de observat, dar calitatea imaginii e oricum foarte bună. Pe televizor, aici devine mai interesant. Ai nevoie fie de un Smart TV cu Android TV sau Google TV, fie de un stick precum Chromecast with Google TV sau Apple TV. Instalezi iNES SmartTV direct din magazinul de aplicații al TV-ului sau stick-ului, te loghezi, și televizorul devine literalmente un dispozitiv de streaming live fără box extern. Pe telefon și tabletă, dai dublu tap pe ecran ca să intri în modul full screen și la fel ieși din el. Pe televizor, navighezi cu joystick-ul, apeși OK pentru full screen pe canalul dorit,
Funcție importantă introdusă de WhatsApp. Pentru utilizatorii de iPhone, noua funcționalitate este cu mult mai dezvoltată
Utilizatorii WhatsApp vor putea traduce mesajele pe care le primesc, grație celei mai noi facilități introduse de aplicația deținută de Meta. Pentru a traduce un mesaj, utilizatorul nu trebuie decât să țină apăsat pe acesta până apare meniul contextual și să aleagă opțiunea de Translate de acolo, urmată de selectarea limbii în care se va face traducerea. Traducerea se face local, pentru a proteja intimitatea utilizatorilor, spune producătorul, care ține să menționeze că mesajele rămân criptate. În funcție de platformă, noua funcționalitate are anumite particularități. Pe iPhone, spre exemplu, traducerea se poate face în mai multe limbi, asta pentru că este folosit sistemul de traducere al sistemului de operare. Pe Android se poate traduce în mai puține limbi, dar, în schimb, există posibilitatea traducerii automate a mesajelor primite dintr-un anumit chat. Pe niciuna din cele două platforme nu există suport pentru traducerile în limba română. Traducerea va fi disponibilă în chat-uri individuale, grupuri de discuții și canale, dar numai pe Android şi iPhone. iOS a trecut la versiunea 26 În urmă cu aproape o săptămână, utilizatorii de iPhone au putut trece la versiunea iOS 26. Noul sistem de operare aduce două schimbări importante. În primul rând, renunță la vechea convenție de numerotare, care număra anii de la lansarea primului iPhone. Anul acesta trebuia să se lanseze iOS 19, dar în locul său a venit versiunea cu numărul 26, care este aliniată la anul calendaristic 2026. Cea de-a doua schimbare este însă una de nivel vizual, Apple adăugând ceea ce numește Liquid Glass, un efect de transparență atent animat, care va oferi un nou mod prin care vom interacționa cu dispozitivele noastre. Printre noutăți se numără: Aplicațiile Photos și Phone – reproiectate pentru a fi mai intuitive și mai ușor de folosit. Messages – suport pentru fundaluri personalizate în conversațiile de grup și posibilitatea de a organiza sondaje. Games app – o aplicație dedicată jocurilor mobile, cu secțiune specială pentru Apple Arcade și clasamente pentru prieteni.
iPhone 17, un smartphone subțire de criză, a fost lansat

La marele eveniment organizat de Apple pe 9 septembrie a fost lansată noua generație de telefoane iPhone 17, însă s-a anunțat și apariția unor noi dispozitive de AirPods Pro 3, Apple Watch Series 11 și multe altele. Noile dispozitive vor ajunge în stocul magazinelor electronice din 19 septembrie. La evenimentul de marți a fost anunțat și noul iPhone 17 Air, cel mai subțire și mai ușor decât celelalte dispozitive Apple, având o carcasă nouă din titan. Prețul începe de la 999 dolari americani. iPhone-ul standard, numit iPhone 17, costă în continuare 799 dolari și are un ecran îmbunătățit, cu o rată de reîncărcare mai mare și o cameră foto, potrivit CNBC. Ecranul telefonului este, de asemenea, puțin mai mare, în timp ce telefonul în sine a rămas aceeași dimensiune. iPhone Pro Max de la Apple va fi mai scump cu 100 de dolari față de cele din generația iPhone 16, iar iPhone 17 Pro începe acum de la 1.099 dolari. Cu toate acestea, Apple spune că utilizatorii vor primi 256 GB de spațiu de stocare, spre deosebire de 128 GB de pornire. iPhone 17 Pro Max de la Apple nu a primit o actualizare majoră a prețului și rămâne la 1.199 USD și peste, deși Apple a adăugat un nou model de top cu 2 TB de stocare. Noile AirPods Pro 3 au o calitate audio îmbunătățită și anulare a zgomotului. O caracteristică nouă este că vor putea traduce conversații în limbi străine în timp real. Acestea costă 249 de dolari, același preț ca și predecesorul lor.Compania a lansat trei noi modele Apple Watch, numite Series 11, inclusiv o actualizare a modelelor SE low-end și Ultra high-end. Prețurile nu s-au schimbat. Apple a adăugat o nouă funcție de sănătate pe dispozitive, care va folosi învățarea automată pentru a determina dacă utilizatorul prezintă risc de hipertensiune arterială.iOS 26 de la Apple va fi disponibil ca actualizare software gratuită luni.
Apple a lansat noul iPhone 17, dar și un nou model numit iPhone Air. Tim Cook anunță cel mai mare salt din istoria iPhone-ului. Toate detaliile de la cel mai mare eveniment Apple din an
Rezumat al evenimentului Apple Apple a lansat marți noile modele de iPhone, Apple Watch și AirPods. Apple a anunțat patru noi iPhone-uri, inclusiv cel mai nou model, numit iPhone 17 Air. Acesta este mai subțire și mai ușor decât celelalte dispozitive Apple și are o carcasă nouă din titan. Prețul său pornește de la 999 de dolari. Noul iPhone de la Apple are un cip mai rapid, o rezistență mai bună la zgârieturi, un ecran mai fluid și este disponibil în culori noi. Versiunea Pro are un design nou, o cameră cu zoom îmbunătățit și o baterie mai mare. Modelul de bază, numit iPhone 17, costă în continuare 799 de dolari și are un ecran îmbunătățit, cu o rată de reîmprospătare mai mare, și o cameră foto. Ecranul telefonului este, de asemenea, puțin mai mare, în timp ce dimensiunea telefonului a rămas aceeași. iPhone Pro de la Apple a înregistrat o creștere de preț de 100 de dolari, iar iPhone 17 Pro are acum un preț de pornire de 1.099 de dolari. Cu toate acestea, Apple afirmă că utilizatorii vor beneficia de 256 GB spațiu de stocare la nivelul de bază, față de 128 GB. iPhone 17 Pro Max de la Apple nu a beneficiat de o actualizare majoră a prețului și rămâne la 1.199 dolari, deși Apple a adăugat un nou model de vârf cu 2 TB de stocare. Noile AirPods Pro 3 au o calitate audio îmbunătățită și reducere a zgomotului. O caracteristică nouă este că vor putea traduce conversații în limbi străine în timp real. Acestea costă 249 dolari, același preț ca și predecesorul model. Compania a lansat trei noi modele Apple Watch, numite Series 11, inclusiv actualizarea modelelor sale low-end SE și high-end Ultra. Prețurile nu s-au modificat. Apple a adăugat o nouă funcție de sănătate la dispozitive, care va utiliza învățarea automată pentru a determina dacă utilizatorul prezintă risc de hipertensiune arterială. UPDATE 20:40 Apple a anunțat și un noul model – iPhone Air Apple a anunțat noua versiune mai subțire a iPhone-ului, pe care a descris-o ca fiind „atât de subțire și ușoară, încât pare să dispară în mâinile tale”. Denumit iPhone Air, este fabricat din „titan pentru nave spațiale” și are un ecran cu protecție ceramică pe care Apple îl consideră cel mai rezistent din istoria sa. Este prima schimbare de design importantă a iPhone-ului de la lansarea iPhone X în 2017. Apple afirmă că Air este mai durabil decât modelele iPhone anterioare și utilizează un cip numit A19 Pro. iPhone Air are un preț de pornire de 999 $. UPDATE 20:30 Marea lansare a serii. Seria iPhone 17 Apple prezintă noua serie a smartphone-ului său. Apple tocmai a prezentat iPhone 17. Are un ecran cu rată de reîmprospătare ridicată pentru o derulare mai lină, un nou procesor A19, un scut ceramic pentru o protecție mai bună împotriva zgârieturilor și un strat antireflexiv cu șapte straturi care reduce strălucirea. Ecranul are o dimensiune de 6,3 inci, fiind puțin mai mare decât cel al modelului anterior, care avea 6,1 inci. Compania afirmă că iPhone 17 este mai durabil decât predecesorul său. iPhone 17 vine în cinci culori: lavandă, albastru înceţoşat, negru, alb și salvie. iPhone 17 are un ecran ProMotion, la fel ca modelele iPhone Pro, care poate ajunge până la 120 Hz în timpul activităților solicitante, cum ar fi jocurile, sau poate coborî până la 1 Hz pentru mai multă eficiență și economisire a bateriei. Cameră Noua cameră iPhone „are o rezoluție de patru ori mai mare decât iPhone 16”, spune Apple. „Camera principală oferă o rezoluție impresionantă de 48 megapixeli… iar pentru fotografiile de zi cu zi, rezoluția implicită de 24 megapixeli oferă echilibrul perfect”, a precizat Apple. De asemenea, cei care fac selfie-uri nu vor mai trebui să-și reorienteze telefoanele pentru a face fotografii peisagistice cu camera frontală, datorită unui nou senzor în formă pătrată care oferă patru compoziții diferite. Cel mai larg câmp vizual de până acum este „posibil datorită celui mai mare senzor al camerei frontale, de aproape două ori mai mare decât cel al camerei frontale anterioare”. iPhone 17 are un preț de pornire de 799 $. iPhone 17 Pro are un preț de pornire de 1.099 $. Disponibil începând cu 19 septembrie. UPDATE 20:25 A doua lansare a serii este noul Apple Watch Apple Watch Series 11 va fi disponibil în patru culori. Cea mai recentă actualizare a Apple pentru Apple Watch, seria 11, va include noi funcții de monitorizare a sănătății. Aceasta va include un monitor de tensiune arterială care ar putea avertiza utilizatorii cu privire la posibila hipertensiune arterială. „Ne așteptăm să informăm peste 1 milion de persoane cu hipertensiune arterială nediagnosticată numai în primul an, oferindu-le posibilitatea de a face schimbări comportamentale care le pot salva viața sau de a începe tratamentul”, a declarat un director executiv, adăugând că Apple se așteaptă să obțină aprobarea FDA ( autoritatea americană de săntate) pentru această funcție în următoarele săptămâni. Seria 11 va include, de asemenea, o nouă funcție de „evaluare a somnului” pentru a ajuta utilizatorii să înțeleagă calitatea somnului lor. Apple a numit seria 11 „cel mai subțire și mai confortabil ceas”. Seria 11 va fi mai durabilă, cu un geam mai puternic și mai rezistent la zgârieturi, a anunțat Apple. De asemenea, va avea un nou design al ecranului bazat pe interfața „sticlă lichidă” a Apple, precum și conectivitate 5G. Seria 11 va avea o autonomie a bateriei de 24 de ore cu o singură încărcare. Ceasuri Apple: Apple Watch SE 3 are un preț de pornire de 249 $. Apple Watch Series 11 are un preț de pornire de 399 $, iar Apple Watch Ultra 3 are un preț de pornire de 799 $. Disponibile începând cu 19 septembrie. UPDATE 20:15 Prima lansare a serii este noul model de AirPods Apple a anunțat lansarea AirPods Pro 3, care poate detecta ritmul cardiac al utilizatorului și oferă un sunet spațial îmbunătățit, împreună cu funcții de traducere lingvistică și o potrivire îmbunătățită. Noile căști
Un inginer a inventat carcasele pentru iPhone cu port USB-C. Cum funcționează, de ce sunt utile pentru fanii Apple
Inginerul Ken Pillonel, cunoscut pentru proiectele prin care modernizează gadgeturile vechi, a lansat o serie de carcase speciale pentru iPhone ce adaugă un port USB-C funcțional. Aceste accesorii sunt gândite, practic, pentru modelele mai vechi ale telefoanelor Apple, care au rămas blocate pe conectorul proprietar Lightning, și pot fi deja achiziționate din magazinul său online, scrie Engadget. Inginerul inventiv nu este la prima tentativă de acest gen Pillonel nu este la prima inițiativă de acest gen. În 2021, el a devenit faimos după ce a creat primul iPhone cu USB-C integrat, un proiect care a atras atenția pasionaților de tehnologie și a demonstrat că adaptarea era posibilă. De această dată, soluția este mai accesibilă și mai practică: un case modular ce se atașează rapid, fără a necesita modificări interne sau lipire pe placa de bază a telefonului. Carcasele sunt compatibile cu toate cele 20 de modele de iPhone din „epoca Lightning” care pot rula cea mai recentă versiune de iOS. Odată montată carcasa, utilizatorii beneficiază de încărcare rapidă, transfer complet de date către computere și funcționalitate CarPlay, toate prin USB-C, portul devenit standard pe majoritatea gadgeturilor actuale, inclusiv pe noile iPhone-uri. „Scopul este să oferim o viață nouă acestor dispozitive, astfel încât să nu mai pară depășite”, explică Pillonel în videoclipul de prezentare. Accesoriile pentru iPhone vor fi disponibile într-o gamă mare de culori, pentru toată gusturile În plus, accesoriile vor fi disponibile într-o gamă mai variată de culori începând cu luna septembrie, pentru cei care vor și un plus de stil pe lângă funcționalitate. Acest proiect continuă seria de invenții creative ale inginerului, care în trecut a modificat inclusiv AirPods și AirPods Max pentru a le face mai ușor de reparat și reutilizat. Videoclipul în care Pillonel detaliază întregul proces de design este recomandat tuturor celor interesați de inginerie și design de produs, oferind o privire fascinantă asupra modului în care un accesoriu simplu poate rezolva o problemă pe care Apple a evitat-o ani la rând. Astfel, pentru posesorii de iPhone-uri vechi, adăugarea unui port USB-C devine acum o opțiune reală, fără bricolaj complicat și fără costuri exagerate. Totuși, vom vedea cât succes va avea pe piață.
Cum îți pui melodiile preferate ca ton de apel pe iPhone? Așa obții un ringtone gratuit direct pe telefon
Dacă vrei un ton de apel personalizat pe iPhone, dar nu vrei să plătești în iTunes sau să treci prin iCloud ori aplicații externe obscure, există o soluție simplă: aplicația GarageBand . Gratuită, dezvoltată de Apple și deja instalată pe multe dispozitive, GarageBand îți permite să transformi orice fișier MP3 într-un ton de apel în doar câteva minute – direct pe iPhone, fără cabluri sau PC. Procesul poate părea complicat la prima vedere, dar odată ce-l faci o dată, îl poți repeta oricând cu alte melodii sau efecte audio. Singurele cerințe: melodia trebuie să fie în format MP3 (sau alt format audio compatibil) și să aibă maximum 40 de secunde pentru a putea fi folosită ca ringtone. Cum imporți și editezi un MP3 în GarageBand Deschide aplicația GarageBand pe iPhone și selectează instrumentul ”Audio Recorder” . Apasă pe pictograma de piste (pătrățelele) din stânga sus pentru a intra în vizualizarea cu timeline. Atinge pictograma buclelor din colțul dreapta sus și selectează Fișiere . Caută și încarcă melodia MP3 dorită (dacă este în aplicația Fișiere sau iCloud Drive). După ce se importă, trage fișierul în timeline-ul GarageBand. Dacă fișierul este mai lung de 40 de secunde, poți folosi funcția de tăiere (split) : atinge fișierul, selectează-l, apoi glisează bara verticală unde vrei să tai și alege „Split”. Elimină secțiunile nedorite și ajustează lungimea maximă. Cum exporți fișierul ca ton de apel După ce ai terminat de editat, apasă pe pictograma săgeată în jos (sus stânga) și alege „My Songs”. Ține apăsat pe proiectul tău și selectează Share > Ringtone . Denumește tonul de apel și apasă Export . Când exportul este complet, poți alege opțiunea „ Folosește ca ton de apel ” pentru a-l activa imediat. Dacă vrei să-l setezi ulterior, mergi la Setări > Sunete și haptici > Ton de apel , iar melodia va apărea în lista de tonuri personalizate. GarageBand este una dintre cele mai bune metode gratuite pentru a crea ringtone-uri originale pe iPhone, fără să treci prin iTunes sau Mac. Poți folosi MP3-uri descărcate legal, înregistrări proprii sau orice clip audio. În doar câteva minute, telefonul tău va suna exact cum îți dorești.
3 lucruri care te pot convinge să alegi iPhone 16 Pro Max

Modelele de iPhone-uri Pro Max sunt printre cele mai căutate, întrucât reprezintă un segment de piață high-end care poate satisface chiar și pretențioșii. Iphone 16 pro max continuă să fie în topul vânzărilor încă din septembrie 2024 când s-a lansat, însă cu toate acestea, există și utilizatori iOS sceptici sau care mai așteaptă puțin până să-și achiziționeze un iphone 16 pro max. Dacă te regăsești în oricare dintre situații, rămâi cu noi până la final pentru a descoperi de ce merită să alegi ultimul iPhone de ultimă generație lansat de Apple. Iphone 16 pro max – 3 lucruri care te poți convinge să schimbi telefonul cu un iphone 16 pro max Iphone 16 pro max este un telefon nou care atrage, în primă fază, toate privirile. Este un model premium care arată premium, culorile sale sunt plăcute, construcția este o construcție rezistentă, cu mult mai rezistentă decât ceea ce am văzut până acum. Este robust, fiabil și-un telefon de fiță care poate satisface atât mofturile, cât și nevoile. Deși mulți spun că doar marketing-ul este de iphone 16 pro max, în realitate telefonul aduce câteva îmbunătățiri semnificative. Înțelegem reticența sau așteptarea, dacă nu ai achiziționat încă modelul Pro Max din seria iPhone 16. Prețul telefonului nu este deloc mic, ci pentru a achiziționa iphone 16 pro max trebuie să ai ceva economii. Da, este un telefon nou, iar noutățile sunt cele mai căutate, dar pe lângă asta și toate celelalte aspecte mai sus menționate, mai are câțiva ași în mânecă. Despre 3 dintre acestea vorbim chiar astăzi. Acestea fac referire la performanță, display și performanțele pe care le poate atinge, autonomie baterie care, în sfârșit, nu mai lasă de dorit. Iphone 16 pro max oferă performanțe mai bine aproape din toate punctele de vedere Cu fiecare generație nouă de iPhone-uri, Apple s-a asigurat că aduce îmbunătățiri și noutăți, însă nu de fiecare dată i-a reușit. De multe ori n-a impresionat. Cât despre iphone 16 pro max, acesta ridică ștacheta și duce performanțele, pe mai multe sectoare, la alt nivel. Asta înseamnă că odată cu iphone 16 pro max te poți raporta altfel la fotografie. Știm, nici celelalte modele de iPhone-uri, în special iPhone 15 Pro Max și iPhone 14 Pro Max, nu lasă de dorit la acest capitol. Noul Pro Max al seriei 16 vine, însă, cu puțin mai mult decât o cameră foto și control clasic asupra sectorului fotografic. Noul iphone vine cu un sector foto excelent, capabil de mult mai mult decât lasă să se înțeleagă pixelii. Camera principală de 48 MP, care este o cameră ultrawide, îți permite să fotografiezi la o calitate extraordinară. Și nu doar de la apropiere, ci de la distanțe mari. Vedem camera iphone 16 pro max ca fiind perfectă pentru cei entuziasmați de fotografie, pentru cei cărora le place să surprindă peisaje, însă n-au putut-o face niciodată la calitatea dorită pentru că nu s-au putut apropia foarte mult de peisajul respectiv. Dacă folosești zoom-ul în timp ce fotografiezi, vei vedea că fotografiile sunt extrem de bogate în detalii, detalii pe care poate nu le-ai fi surprins nici de la apropiere. Tot dacă achiziționezi iphone 16 pro max, te bucuri de performanțe deosebite și la nivel de iOS. Sistemul de operare este nu doar unul dintre cele mai fluide, ci și unul dintre cele mai rapide. iOS 18 alături de chipsetul Apple A18 Pro fac o treabă excelentă împreună. Indiferent de aplicațiile pe care dorești să le deschizi, acestea se deschid instant. De asemenea, viteza cu care Apple Pay procesează achizițiile este de-a dreptul impresionantă. Apple Intelligence este integrată foarte bine și oferă acces la o mulțime de funcții AI noi. Multitasking-ul nu a fost niciodată mai ușor și mai fluid. Și tot din punctul de vedere al performanțelor, iphone 16 pro max ar putea fi unul dintre cele mai bune telefoane de gaming. Ecranul oferă tot spațiul de care ai nevoie, telefonul nu se blochează, experiența este una fluidă și atrăgătoare. Iphone 16 pro max are un ecran incredibil, rezistent, luminos, fluid Nu dimensiunea de 6.9 inch, care este o dimensiune generoasă, face display-ul iphone 16 pro max impresionant. Ceea ce este impresionant la el este luminozitatea, acuratețea și fidelitatea cu care acesta reușește să redea culorile. Nu trebuie să fii expert în tehnologie să-ți dai seama că ai de-a face cu un telefon premium cu ecran premium. În lumina directă a soarelui, ecranul noului Pro Max se comport cel mai bine de până acum. Ba chiar îndrăznim să spunem că este singurul iPhone care, din acest punct de vedere, poate satisface chiar și cârcotașii și pretențioșii. Totodată, display-ului i-a fost adăugat și un strat antireflex care duce cu brio reflexiile și face experiența de vizionare mai plăcută din toate unghiurile, în toate condițiile de lumină, fără excepție. Adaugă rezistență telefonului materialul Ceramic Shield, material robust, dar în același timp un material care nu “fură” eleganța telefonului. Iphone 16 pro max este iphone-ul care aduce o autonomie baterie fantastică Dacă ai un model de iphone mai vechi și nu ești mulțumit de autonomia bateriei, iphone 16 pro max te va convinge. Nu mai vorbim despre o autonomie care dă bătăi de cap și un telefon care trebuie încărcat foarte des, mai ales în condiții de utilizare intensă. 2024 a adus cu el un telefon cu autonomie baterie fantastică. Nu știm cu exactitate dacă durata de viață a bateriei care, în sfârșit, nu mai lasă loc de reproșuri, se datorează Apple A18 Pro sau capacității bateriei în sine, însă știm că din acest punct de vedere iphone 16 pro max este cel mai bun iphone. Îmbunătățirile aduse autonomiei bateriei sunt uriașe. Aceasta are o eficiență deloc de neglijat, care se ridică undeva la 20-30%. Cu alte cuvinte, o autonomie cu peste 20% mai mare decât autonomia generațiilor anterioare de telefoane. Dacă ești utilizator iOS, merită să iei iphone 16 pro max și doar pentru baterie. Nu mai zicem de celelalte avantaje pe care le aduce, de care te poți bucura.
Apple, disperat că informațiile despre noile iPhone-uri apar online, ia o măsură extremă împotriva unui vlogger celebru
Apple reacționează cu duritate în fața unei noi scurgeri masive de informații despre viitoarea versiune a sistemului de operare iOS 26, acuzând public și în instanță un vlogger cunoscut pentru dezvăluirile sale despre produsele companiei. Într-o mișcare considerată de mulți fără precedent, gigantul din Cupertino a intentat proces împotriva lui Jon Prosser, creatorul canalului YouTube „Front Page Tech”, cu peste 550.000 de abonați, acuzându-l că a obținut și publicat în mod ilegal informații confidențiale despre viitorul iPhone, notează MacRumors. Prosser este deja un nume sonor în rândul comunității tech, cunoscut pentru faptul că „dă din casă” cu luni înaintea lansărilor oficiale Apple. De data aceasta, însă, compania susține că a depășit o linie roșie: ar fi fost implicat într-un plan care a dus la accesarea unui dispozitiv de test intern, folosit pentru dezvoltarea iOS 26. Un plan în trei: de la inginerul Apple, la FaceTime și YouTube Potrivit documentelor din proces, Apple susține că Jon Prosser a primit acces la un iPhone de dezvoltare prin intermediul a două persoane. Un anumit Michael Ramacciotti ar fi reușit să pună mâna pe telefonul unui prieten, Ethan Lipnik – inginer Apple – în lipsa acestuia. Ramacciotti ar fi apelat apoi pe Prosser prin FaceTime, arătându-i în direct funcționalități în lucru din iOS 26. Vloggerul ar fi înregistrat acel apel și ar fi început să publice conținut video cu designul noii aplicații Cameră, interfața mesajelor și alte elemente ce urmau să fie prezentate abia la conferința anuală WWDC. Conform acuzațiilor, Ramacciotti ar fi fost recompensat financiar sau i s-ar fi promis o oportunitate de carieră în schimbul acestei colaborări. Apple afirmă că a descoperit întreaga schemă după ce a primit un email anonim care conținea înregistrarea apelului video. Detalii vizibile în clip ar fi dus la identificarea apartamentului inginerului Ethan Lipnik, care ulterior a fost concediat. Jon Prosser neagă acuzațiile: „Nu am complotat cu nimeni” Jon Prosser a reacționat rapid pe rețeaua X (fostul Twitter), afirmând că versiunea Apple nu reflectă realitatea: „Pentru claritate: nu așa s-au întâmplat lucrurile din perspectiva mea. Am dovezi. Nu am „complotat” să obțin acces la telefonul nimănui. Nu știam parola, nu știam cum au fost obținute informațiile. Aștept să discut cu Apple despre acest subiect.” Procesul are potențialul de a deveni un caz de referință în lupta companiilor mari împotriva așa-numiților „leakeri” – persoane care divulgă public informații despre produse aflate în faze confidențiale de dezvoltare. Apple cere nu doar despăgubiri, ci și o interdicție legală pentru ca Prosser să nu mai poată publica sau distribui informații despre produsele sale fără permisiune. Un avertisment pentru toți „leakerii” din industrie Specialiștii în drept pe situații juritice de acest gen spun că acest caz este mai mult decât un simplu proces împotriva unui vlogger: e un mesaj adresat întregului ecosistem tech. Apple, care ani la rând s-a luptat cu scurgerile de informații, pare decisă să-și protejeze cu orice preț secretele comerciale. De altfel, în plângerea formulată în instanță, compania subliniază că divulgarea prematură a elementelor din iOS 26 ar putea afecta strategiile comerciale, inovația și chiar securitatea datelor utilizatorilor. Totodată, această acțiune juridică ridică întrebări despre limitele jurnalismului tech și despre dreptul publicului de a fi informat– într-o lume unde interesul pentru fiecare pixel nou de pe un iPhone este global. În timp ce unii susțin că astfel de dezvăluiri sunt în interesul consumatorilor, alții consideră că ele dăunează competiției corecte și dezvăluie munca inginerilor înainte ca produsul să fie pregătit. Procesul este abia la început, dar deja a devenit o poveste urmărită cu mare interes în industrie. Apple a deschis frontul. Rămâne de văzut dacă vloggerii vor mai risca să treacă linia subțire dintre informație și ilegalitate.