Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se întâlnește cu premierul israelian Benjamin Netanyahu

În perioada 3–5 februarie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se va afla într-o vizită oficială în Statul Israel, alături de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. Deplasarea are ca obiectiv consolidarea dialogului instituțional bilateral și dezvoltarea cooperării în domeniul sănătății, prin contacte la nivel înalt și vizite de lucru, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății. Vizita include discuții oficiale cu președintele Knessetului, Amir Ohana, cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, vizite de lucru în spitale de referință, respectiv Hadassah Ein Kerem Hospital și Herzog Hospital. De asemenea, ministrul Sănătății are programate întâlniri de lucru cu reprezentanți ai mediului privat din sănătate și agențiile de asigurǎri de sǎnǎtate, respectiv Meuhedet Health Services. Agenda vizitei include și participarea la ceremonia oficială de primire la Knesset. Ministerul Sănătății precizează că vizita se înscrie în demersurile României de extindere a cooperării internaționale și de preluare a bunelor practici relevante pentru dezvoltarea sistemului de sănătate, digitalizarea în sǎnǎtate și a asigurǎrilor de sǎnǎtate.
O persoană a murit și mai multe au fost rănite într-un atac aerian israelian în sudul Libanului

O persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite, printre care și un adolescent de 16 ani, într-un atac aerian israelian asupra localității Abba, din regiunea Nabatieh, în sudul Libanului, a anunțat ministrul Sănătății de la Beirut, citat de Le Figaro. Conform presei locale, atacul a lovit o mașină iar șoferul acesteia a murit pe loc. Minorul a fost rănit în momentul în care mașina familiei sale a trecut prin zonă în timpul atacului. Armata israeliană a transmis că acțiunea a fost o replică la „încălcări repetate ale armistițiului”, comunicând că ținta era un membru Hezbollah. Tot duminică, o altă persoană a fost rănită în regiunea Sidon. Lovitura a vizat un buldozer care intervenea pentru îndepărtarea dărâmăturilor rezultate în urma unui raid israelian anterior. IDF a comunicat că atacul țintea „mai multe vehicule de inginerie ale Hezbollah folosite pentru a estaurarea infrastructurii teroriste din regiune”. Israelul continuă să atace sudul Libanului, în pofida acordului de încetare a focului semnat în noiembrie 2024. În cadrul acordului, Libanul și-a asumat să dezarmeze Hezbollah și să desființeze structurile sale militare dintre granița cu Israelul și fluviul Litani până la finalul anului 2025. Israelul a pus sub semnul întrebării capacitatea armatei libaneze de a duce la îndeplinire acest angajament și a acuzat Hezbollah de reînarmare. Autoritățile sanitare libaneze anunță că peste 360 de persoane au murit de la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului.
Cel puțin 12 palestinieni uciși sâmbătă în atacurile israeliene din Gaza

Atacurile au lovit zone din nordul și sudul Gazei, inclusiv un bloc de apartamente din orașul Gaza, au declarat oficialii spitalelor care au primit cadavrele. Printre victime se numără două femei și șase copii din două familii diferite. Spitalul Shifa a anunțat că atacul din orașul Gaza a ucis o mamă, trei copii și una dintre rudele lor sâmbătă dimineață, în timp ce Spitalul Nasser a transmis că un atac într-o tabără de corturi a provocat un incendiu, ucigând șapte persoane, printre care un tată, cei trei copii ai săi și trei nepoți. Atacurile au avut loc cu o zi înainte de deschiderea unui punct de trecere a frontierei în cel mai sudic oraș din Gaza. Toate punctele de trecere a frontierei din teritoriu sunt închise de la începutul războiului, iar palestinienii consideră punctul de trecere Rafah cu Egiptul ca fiind o salvare pentru zecile de mii de persoane care au nevoie de tratament în afara teritoriului, unde majoritatea infrastructurii medicale a fost distrusă. Ministerul Sănătății din Gaza a înregistrat peste 500 de palestinieni uciși de focurile israeliene de la începutul încetării focului, pe 10 octombrie.
Armata israeliană a recuperat rămășițele ultimului ostatic din Gaza

„În urma finalizării procesului de identificare de către Centrul Național de Medicină Legală, în cooperare cu Poliția Israeliană și Rabinatul Militar, reprezentanții armatei au informat familia regretatului Ran Gvili că trupul său a fost returnat pentru înmormântare”, a declarat un purtător de cuvânt, citat de Al Jazeera. Premierul Benjamin Netanyahu a lăudat operațiune, pe care a numit-o o „mare realizare”. „Așa cum am informat familia lui Ran Gvili, sunt încântat să anunț că forțele noastre i-au localizat trupul și că acesta este acum în drum spre casă. Așa cum v-am promis anterior, i-am adus înapoi pe toți ostaticii. Aceasta este o realizare extraordinară pentru Statul Israel și cetățenii Israelului, deoarece ne-ați oferit sprijinul vostru deplin pentru a finaliza misiunea”, a transmis premierul israelian. Anunțul vine după ce, duminică, Israelul a transmis că desfășoară o „operațiune de amploare” pentru a găsi ultimul ostatic din Gaza. Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunțat, duminică seara, că „la finalizarea acestei operațiuni și în conformitate cu acordurile stabilite cu Statele Unite, Israelul va deschide punctul de trecere Rafah”. Întoarcerea tuturor ostaticilor rămași, indiferent că aceștia sunt vii sau morți, a constituit un aspect cheie al primei faze a încetării focului, aflat în vigoare din 10 octombrie 2025. Israelul a acuzat de mai multe ori că Hamas trage de timp în recuperarea ultimului ostatic, iar gruparea palesatiniană a acuzat Israelul că împiedică eforturile de căutare a acestora în zonele din Gaza aflate sub controlul militar israelian.
Israelul amână demolarea unui teren de fotbal pentru copii palestinieni

O campanie internațională pentru salvarea terenului, inclusiv o petiție cu peste o jumătate de milion de semnături, pare să fi forțat autoritățile să își reconsidere decizia. Clubul a declarat însă că nu a primit încă nicio notificare oficială, potrivit BBC. Deși s-ar putea să nu se claseze printre cele mai emblematice locații sportive din lume, acest club de fotbal pentru copii s-a aflat în centrul unei campanii internaționale dificile pentru supraviețuirea sa. Și, în ciuda șanselor asimetrice în lupta împotriva statului israelian, acea campanie pare – cel puțin deocamdată – să fi funcționat. Clubul a obținut o perioadă de amânare față de amenințarea cu demolarea din partea armatei israeliene, care a susținut că terenul era mult prea aproape de bariera de securitate de beton a Israelului. Teren de antrenament pentru copii refugiați La marginea extremă de nord a orașului Betleem, construcția terenului a început în 2020, cu scopul de a oferi un loc de antrenament pentru peste 200 de tineri jucători din tabăra de refugiați Aida din apropiere. Străzile înghesuite și aglomerate adăpostesc casele descendenților familiilor palestiniene care au fost forțate sau care au fugit din casele lor în timpul războiului arabo-israelian din 1948. Pe 3 noiembrie anul trecut, în timp ce copiii se plimbau puțin din tabără pentru antrenamentul din ziua respectivă, au găsit un anunț prins pe poarta terenului de fotbal care declara că este ilegal. Notificarea a fost urmată de un ordin de demolare, emis la sfârșitul lunii decembrie. Comunitatea a ripostat, postând videoclipuri pe rețelele de socializare, lansând o petiție care a atras sute de mii de semnături, precum și intervențiile unor oficiali de rang înalt din cadrul unora dintre organismele de conducere ale fotbalului la nivel global și regional. În ultima sa declarație, armata israeliană și-a reiterat afirmația că terenul de fotbal, construit atât de aproape de zid, a reprezentat o problemă de securitate.
Dirijorul Zubin Mehta își anulează aparițiile în Israel din cauza politicilor lui Netanyahu / Mehta spune că nu poate fi de acord cu colegii care nu adoptă o poziție în problemele politice

Dirijorul Zubin Mehta și-a anulat toate aparițiile planificate în Israel, în semn de protest pentru politica adoptată de prim-ministrul israelian benjamin Netanyahu și de modul în care acesta a tratat problema palestiniană. Mehta, care, de-a lungul timpului, a fost o prezență constantă pe scenele Israelului și care a și fost director muzical al Orchestrei Filarmonice din Israel, din 1981 până în 2020 și, în prezent – director emerit al acesteia, a spus că nu poate separa muzica de politică. „NU pot să nu mă implic, n-am tăcut niciodată” „Nu pot, n-am făcut-o niciodată”, a spus acesta, care este totalmente împotriva lipsei de implicare a artiștilor. „Mi-am anulat toate angajamentele în Israel anul acesta, din cauza obiecției mele față de modul în care domnul Netanyahu tratează întreaga problemă palestiniană”, a adăugat el. Sper că asta se va termina… sper că va fi depășit în vot până la următoarele alegeri.” „Mulți dintre colegii mei iau o poziție în chestiuni politice și mulți închid ochii. Nu pot fi de acord cu ei”, a spus Mehta în interviul acordat publicației citate. În interviu, el a evidențiat munca sa cu Orchestra West-Eastern Divan a lui Daniel Barenboim, care reunește artiști din Orientul Mijlociu, ca exemplu de tineri muzicieni din aceste țări care lucrează armonios împreună. Zubin Mehta e cel mai longeviv dirijor la Filarmonica din New York Unul dintre cei mai eminenți dirijori de astăzi, Mehta a lucrat cu unele dintre cele mai importante orchestre din lume – inclusiv Filarmonicile din Viena, Berlin și Israel – înainte de a împlini 25 de ani. În anii 1960 și 1970, a deținut funcții de director muzical la Orchestra Simfonică din Montreal și la Orchestra Filarmonică din Los Angeles. În 1978, Mehta a obținut funcția de dirijor principal la Filarmonica din New York și deține încă distincția de a fi cel mai longeviv dirijor, cu un mandat de treisprezece ani.
Hamas își va alege un nou lider după moartea lui Yahya Sinwar. Cine sunt principalii favoriți

Alegerea are loc într-un moment extrem de delicat pentru organizația islamistă Hamas, afectată de doi ani de război și supusă unor presiuni internaționale tot mai mari pentru dezarmare. Principalii favoriți pentru preluarea conducerii sunt Khalil Al-Hayya și Khaled Meshaal, ambii aflați în prezent în Qatar și membri ai unui consiliu format din cinci persoane care a condus Hamas după moartea lui Sinwar. Acesta fusese considerat arhitectul atacului din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, atac care a declanșat conflictul major din Gaza. Sursele citate de Reuters afirmă că, deși există temeri că un nou lider ar putea deveni la rândul său o țintă pentru Israel, conducerea Hamas consideră necesară desemnarea rapidă a unui succesor pentru a asigura continuitatea deciziilor politice și militare. Khalil Al-Hayya este un oficial de rang înalt al Hamas și a fost implicat în negocieri indirecte privind un posibil armistițiu în Gaza, participând la întâlniri cu delegații din Egipt, Qatar și Turcia. De cealaltă parte, Khaled Meshaal, fost lider al organizației, este o figură cunoscută pe plan internațional și a mai condus Hamas în perioade de criză. Predecesorul lui Sinwar, Ismail Haniyeh, a fost asasinat de Israel în 2024, în timpul unei vizite în Iran, ceea ce a accentuat vulnerabilitatea conducerii Hamas în afara Fâșiei Gaza.
Hamas anunță desființarea administrației din Gaza după preluarea puterii de un organism palestinian nou

Hamas a transmis duminică faptul că va renunța la guvernarea din Fâșia Gaza după ce un comitet palestinian de conducere, format din tehnocrați, va prelua controlul regiunii, conform planului propus și mediat de Statele Unite. Noul organism ar urma să fie alcătuit din persoane fără afiliere politică, însă numele acestora nu au fost făcute publice, scrie Euronews. De asemenea, nu este clar dacă Israelul și SUA vor accepta componența acestui comitet. Hamas și Autoritatea Palestiniană nu au oferit detalii suplimentare. Armistițiul intrat în vigoare pe 10 octombrie, alături de alte elemente ale acordului, precum dezarmarea Hamas și trimiterea unei forțe internaționale de securitate, se află sub supravegherea „Consiliului Păcii”, organism internațional condus de președintele Donald Trump. Membrii acestui consiliu nu au fost anunțați până în prezent. Într-un mesaj publicat duminică pe Telegram, purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Kassem, a cerut grăbirea formării comitetului tehnocratic. Donald Trump a afirmat că „Consiliul Păcii” va superviza activitatea noului organism și va gestiona procesul de dezarmare a Hamas, desfășurarea unei forțe internaționale de securitate, retrageri ale armatei israeliene și reconstrucția Gazei. Autoritățile americane au raportat progrese limitate în aceste domenii, însă se așteaptă ca lista membrilor consiliului să fie anunțată în cursul acestei săptămâni.
Controversă uriașă în Marea Britanie: circumcizia, considerată abuz asupra copiilor. Reacții puternice din partea liderilor religioși israelieni

Documentul de lucru arată că, spre deosebire de mutilarea genitală feminină, nu există în prezent o infracțiune penală specifică pentru circumcizia băieților. Totuși, textul sugerează că procedura poate deveni „o formă de abuz asupra copiilor sau o infracțiune împotriva persoanei” dacă este efectuată incorect sau în condiții nepotrivite, cauzând suferință sau vătămări, scrie The Guardian. Această posibilă reevaluare a statutului legal al circumciziei a atras critici puternice din partea comunităților evreiești și musulmane, care consideră că practica are o importanță profundă culturală și religioasă. Jonathan Arkush, fost președinte al Board of Deputies of British Jews și co‑președinte al Milah UK, a declarat că a sugera că circumcizia este per se o practică dăunătoare este „profund peiorativ și nepotrivit”. El a subliniat că, în comunitatea evreiască, „incidența complicațiilor este extrem de rară” și că circumcizia este „o parte esențială a identității noastre”. Reprezentanții Consiliului Musulman al Marii Britanii au transmis, de asemenea, că susțin solicitările privind măsuri de siguranță mai stricte și un sistem de acreditare a practicienilor, dar că practica în sine nu ar trebui catalogată automat ca abuz asupra copiilor. Ei au subliniat că circumcizia masculină este o practică legală, cu baze medicale, religioase și culturale recunoscute, și că regulile trebuie să protejeze copiii fără a stigmatiza tradițiile religioase. Medicii susțin că procedura este inutilă din punct de vedere medical Argumentul autorităților britanice vine și în contextul unor cazuri tragice din trecut legate de circumcizii nesigure sau practicate de persoane necalificate. De exemplu, un copil de șase luni, Mohamed Abdisamad, a murit în 2023 din cauza unei infecții după o circumcizie, iar în 2014 un alt băiat, Oliver Asante‑Yeboah, a decedat din cauza septicemiei după o procedură efectuată de un rabin. Începând cu 2001, au fost înregistrate cel puțin șapte decese ale băieților sub 18 ani în care circumcizia a fost un factor major în vătămare. Argumentele medicilor și ale unor organizații laice merg mai departe. Un chirurg britanic a susținut că procedura este „inutilă din punct de vedere medical” și ar putea fi considerată o formă de abuz, sugerând că decizia ar trebui lăsată persoanei în cauză după ce ajunge la maturitate. Criticii spun că ghidul CPS pune accent prea mare pe riscuri, fără a reflecta complexitatea culturală și religioasă a practicii. De partea cealaltă, susținătorii ghidului afirmă că reglementarea și acreditarea practicanților sunt necesare pentru a proteja sănătatea copiilor și pentru a preveni vătămările grave generate de proceduri efectuate în condiții improprii. Discuțiile sunt în curs, iar CPS ar putea revizui documentul final în urma consultărilor cu părțile interesate înainte de adoptarea unor noi orientări oficiale.
Dan Dungaciu: Israelul va ataca Iranul, iar America va proteja Israelul. Nu se va mai spune nimic de dreptul internațional atunci

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, critică atitudinea Europei cu privire la situația din Venezuela, anticipând evenimente viitoare în care, spune el, nu se va mai ține cont de legitimitate sau de dreptul internațional. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitat în emisiunea lui Marius Tucă, prof. univ. dr. Dan Dungaciu susține că, în ciuda criticilor aduse de către europeni privitoare la acțiunile președintelui american Donald Trump, după cum a declarat și acesta, Europa ar beneficia de pe urma ocupărării Groenlandei de către americani. „Vă dați seama ce vor face când o să ia americanii, într-un fel sau altul, și Groenlanda? Pentru că Trump le-a desenat. Deci, Trump a avut o discuție în Air Force One cu presa și l-au întrebat. Și el a spus un lucru, zice: „Europenii știu că ei au nevoie să luăm noi Groenlanda. Ei au nevoie de asta, nu noi neapărat.” Dar vă dați seama ce penibil o să fie atunci? Cât de penibil va fi în comparație cu ce este acum?”, afirmă Dungaciu. De asemenea, în situația actuală privind intervenția Statelor Unite în Venezuela, Dungaciu acuză ipocrizia și dubla măsură, susținând că, în cazul în care Israelul ar ataca Iranul, America i-ar susține, iar restul statelor nu ar mai invoca concepte precum dreptul internațional. „Știți când o să fie cei mai penibili? Atunci când America o să atace Iranul. Și atunci nu o să mai invoce niciun drept internațional”, adaugă moderatorul. „O să atace Israelul Iranul, și America va proteja”, completează invitatul.