Trei pompieri din Iași au salvat casa unei familii din Valea Lupului! Chiar dacă erau în timpul liber, aceștia au intervenit fără să mai stea pe gânduri

trei-pompieri-din-iasi-au-salvat-casa-unei-familii-din-valea-lupului!-chiar-daca-erau-in-timpul-liber,-acestia-au-intervenit-fara-sa-mai-stea-pe-ganduri

Trei pompieri din Iași au intervenit decisiv pentru oprirea unui incendiu propagat la o locuință din Valea Lupului. Aceștia erau în afara orelor de muncă, însă nu au stat pe gânduri Incendiul s-a produs în noaptea de 30 noiembrie 2025, la o locuință de pe strada Victoriei din comuna Valea Lupului. Plutonierul Adrian Grigoriu, în timp ce se afla acasă, a observat fum negru de la casa vecinului și imediat a realizat că pericolul este iminent. Acesta nu a stat pe gânduri și a intervenit, însă, în momentul respectiv, a primit un ajutor de la alți doi pompieri care se aflau în apropiere. Cei trei pompieri din Iași au salvat casa Plutonierul Adrian Grigoriu a oprit de urgență energia electrică și gazul, după care a început procedurile pentru a opri propagarea focului. Acesta se manifesta în acoperișul unei anexe, iar riscul să se extindă spre casă era foarte mare. „Pe la ora 22:50 eram afară, am ieșit în pijamale și cu geaca pe mine ca să fumez o țigară, înainte să mă pun la somn. Deodată, am observat că ieșea fum de la o anexă a vecinului; are garajul și o bucătărie de vară acolo. Imediat m-am deplasat spre casa lui, iar în momentul respectiv am sunat și la 112 să cer ajutorul pompierilor. Nu îi cunosc prea bine pe vecini, au cumpărat acum câteva săptămâni casa și nu prea i-am văzut. Am oprit imediat energia electrică și gazul, am făcut tot ce sunt învățat”, povestește Adrian Grigoriu, plutonier adjutant șef de la Detașamentul 1 de Pompieri Iași. În câteva minute, la fața locului, au apărut și pompierii Vasile și Andrei Lipovanu, care i-au oferit sprijin. „La un moment dat, au venit și vecinii, observând ce se întâmplă, iar printre oameni i-am observat pe Vasile și Andrei Lipovanu, doi pompieri din Iași pe care îi cunosc. Eram foarte bucuros să îi am alături, să mă ajute, asta mi-a ușurat enorm treaba. Atunci, am început să verificăm casa, să vedem dacă nu este cineva în interior. Am reușit să intrăm. Din fericire, nu era nimeni. Am făcut tot posibilul ca să împiedicăm focul să nu se răspândească de la anexă la casă, cele două fiind conectate printr-un hol”, a mai adăugat Adrian Grigoriu. Vasile Lipovanu este plutonier adjutant șef la secția de la Pașcani, iar în momentul respectiv se afla acasă la fratele său pentru a-i sărbători ziua de nume. Andrei Lipovanu este și el plutonier adjutant șef la secția de la Târgu Frumos. Aceștia doi au fost avertizați de incendiu și au plecat de îndată spre locuința în flăcări. „Eram la fratele meu, Andrei. Era ziua sa de nume. Petrecusem, am mai stat de vorbă. Deodată, a venit soția acestuia să ne spună că undeva în vecini arde o casă. Imediat, nu am mai stat pe gânduri, ne-am încălțat și am plecat acolo. Când am ajuns acolo, l-am observat pe colegul Grigoriu; știam că stă în zonă, incendiul era chiar la vecinul său. Acesta deja oprise gazul și curentul electric. În pod erau multe materiale inflamabile – haine, covoare, tot felul de lucruri depozitate. Am făcut tot posibilul să le scoatem de acolo”, a precizat Vasile Lipovanu, plutonier adjutant șef, garda de intervenție secția Pașcani. Intervenția celor trei a fost decisivă La fața locului au ajuns și echipele de la Iași, care au intervenit de îndată, terenul fiind deja pregătit de cei trei pompieri aflați în civil. Au ars aproximativ 70 mp din acoperiș, 150 mp de lambriu PVC, piese de mobilier și circa 100 kg de materiale depozitate. „Au ajuns imediat la fața locului și colegii de la Iași, cu autospeciala de stingere. Eu i-am precizat colegului de tură tot ce am făcut înainte; astfel, pompierii au scos direct furtunurile. Având în vedere experiența mea, chiar dacă eram în civil, am coordonat echipele din teren ca să facem tot posibilul să lichidăm incendiul cât mai rapid. Cam în aproximativ o oră a fost finalizată intervenția. În cele din urmă, am reușit să oprim flăcările ca să nu ajungă la restul casei. A doua zi, am primit mesaje de la vecini, de la oameni care îmi mulțumeau pentru ce am făcut. Este al patrulea incendiu, în Valea Lupului, la care particip fiind civil. Vreau să îi felicit pe frații Lipovanu, doi pompieri foarte buni. Fără ei, nu aș fi putut să fac asta, dar și pe colegii mei de la Iași, care au intervenit”, a încheiat Adrian Grigoriu. Intervenția celor trei pompieri a fost decisivă, iar dacă ei nu ar fi luat acțiune, șansele ca flăcările să se extindă și spre locuință erau foarte mari. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Tragedie evitată la limită în Iași! O femeie de 70 de ani, salvată de pompieri după ce a uitat o oală pe foc

tragedie-evitata-la-limita-in-iasi!-o-femeie-de-70-de-ani,-salvata-de-pompieri-dupa-ce-a-uitat-o-oala-pe-foc

Un nou incident alarmant a avut loc seara trecută în municipiul Iași. Echipajele Detașamentului 2 de Pompieri au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Cerna, după ce o oală uitată pe aragaz a aprins focul și a umplut locuința de fum. Apelul la 112 a fost făcut dupa ce locatarii blocului au simtit un miros puternic de fum și au alertat autoritățile. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială pentru salvări de la înălțime (ASII) și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat (EPA), format dintr-un total de 15 pompieri militari.Intervenția a fost promptă, iar incendiul a fost localizat înainte să se extindă la apartamentele vecine. Proprietara apartamentului, o femeie în vârstă de peste 70 de ani, a fost găsită în interior, confuză și intoxicată cu fum. Pompierii au scos-o din locuință și au predat-o echipajului SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului. Potrivit surselor medicale, femeia a suferit o intoxicație ușoară cu fum, dar viața ei nu este în pericol. Totuși, cazul ridică din nou semne de întrebare asupra siguranței acesteia și a vecinilor, întrucât nu este prima dată când are loc un astfel de incident. Mai mulți locatari susțin că femeia trăiește singură și suferă de probleme medicale și depresie. Please follow and like us:

Tragedie în judetul Iasi: un bărbat de 55 de ani a murit după ce o mașină s-a răsturnat

tragedie-in-judetul-iasi:-un-barbat-de-55-de-ani-a-murit-dupa-ce-o-masina-s-a-rasturnat

 În jurul orei 20:00, echipajele Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos au fost alertate cu privire la un accident rutier grav produs între localitățile Strunga și Buznea, pe un drum de pământ care traversează o zonă agricolă. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp, iar în interior se aflau patru persoane. Martorii au sunat imediat la 112, sperând că intervenția rapidă a echipajelor de urgență va putea preveni o tragedie. La fața locului au ajuns 11 pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat (EPA). În sprijinul lor a venit și un echipaj medical tip C din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași (SAJ Iași). Din primele informații oferite de ISU Iași, în autoturism se aflau patru persoane, însă una dintre ele — un bărbat de aproximativ 55 de ani — a fost găsită în stare de inconștiență, întinsă lângă mașină. Echipajele SMURD au început manevrele de resuscitare imediat, continuate apoi de medicii SAJ. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse timp de mai multe zeci de minute, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată. Celelalte trei persoane aflate în mașină au scăpat fără răni grave, însă au fost evaluate medical la fața locului. În prezent, polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului. Potrivit surselor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, una dintre ipotezele luate în calcul este viteza neadaptată la condițiile de drum. Please follow and like us:

Accident în județul Iași: două mașini s-au ciocnit, trei persoane au ajuns la spital

accident-in-judetul-iasi:-doua-masini-s-au-ciocnit,-trei-persoane-au-ajuns-la-spital

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, în localitatea Războieni, județul Iași, implicând două autoturisme și trei persoane. Din fericire, potrivit primelor informații transmise prin SNUAU 112, nu au fost persoane încarcerate, însă impactul a fost suficient de puternic încât să necesite intervenția rapidă a echipajelor de urgență. Echipele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos au ajuns primele la fața locului, acționând pentru asigurarea măsurilor PSI și pentru evaluarea stării persoanelor implicate. Cele trei persoane aflate în cele două autoturisme au fost evaluate de echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, pentru a se asigura că nu există traumatisme ascunse. Potrivit surselor medicale, două dintre victime au suferit contuzii ușoare, fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare, iar cea de-a treia a refuzat transportul, după ce a fost examinată de paramedici. Deși ancheta polițiștilor rutieri este în desfășurare, primele indicii sugerează că accidentul s-ar fi produs din cauza neatenției la volan și a vitezei neadaptate la condițiile de drum. Circulația în zonă a fost oprită temporar pentru intervenția echipajelor, fiind reluată parțial după aproximativ o oră. În acest timp, pompierii au acționat pentru deconectarea bornelor de la baterii și pentru îndepărtarea scurgerilor de carburant, prevenind riscul unui incendiu. Please follow and like us:

Ploaia a făcut ravagii în municipiul Iași! Pompierii, chemați să intervină în mai multe zone ale orașului

ploaia-a-facut-ravagii-in-municipiul-iasi!-pompierii,-chemati-sa-intervina-in-mai-multe-zone-ale-orasului

În dimineața zilei de 8 octombrie, municipiul Iași s-a confruntat cu mai multe probleme provocate de ploile torențiale și vântul puternic. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” au fost solicitați să intervină în mai multe puncte ale orașului pentru a gestiona efectele fenomenelor meteorologice extreme. Din fericire, toate intervențiile s-au desfășurat fără victime, însă pagubele materiale au fost semnificative. Prima intervenție a avut loc în zona industrială din Calea Chișinăului, acolo unde ploile abundente au transformat carosabilul într-un adevărat lac.În apropierea fabricii de ulei, s-a acumulat o cantitate impresionantă de apă — aproximativ 200 de metri cubi, întinși pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați. Un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, dotat cu o autospecială de stingere și echipat complet, a acționat rapid pentru evacuarea apei și deblocarea circulației. O altă intervenție a fost raportată în zona străzii Ciurchi, unde rafalele de vânt au smuls din rădăcini un arbore care a căzut peste un autoturism parcat. Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași au intervenit cu o autospecială de stingere și o autoscară mecanică pentru degajarea elementelor de vegetație și eliberarea mașinii avariate. Operațiunea s-a încheiat fără victime, dar pagubele materiale sunt notabile. Please follow and like us:

Un barbat din judetul Iasi a ajuns la spital cu fractură deschisă după ce și-a prins mâna în utilaj agricol

un-barbat-din-judetul-iasi-a-ajuns-la-spital-cu-fractura-deschisa-dupa-ce-si-a-prins-mana-in-utilaj-agricol

Un bărbat din satul Cilibiu, comuna Golăești, a trecut prin momente cumplite după ce mâna i-a fost prinsă într-un utilaj agricol folosit la tocat porumb. Intervenția echipajelor de salvare a fost una dificilă și de mare finețe, iar omul a fost scos conștient, dar cu răni grave. Incidentul a avut loc în jurul orei 18:30, chiar în timpul lucrărilor agricole de toamnă. Bărbatul, aflat în apropierea utilajului de tip tocător de porumb, și-a prins membrul superior stâng în mecanism. Strigătele de ajutor au alertat imediat oamenii din zonă, care au sunat la numărul de urgență 112. La fața locului au ajuns rapid echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Iași, care au mobilizat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, containerul multirisc, dar și un echipaj medical TIM din cadrul Detașamentului 1. Intervenția a fost sprijinită și de polițiști, pentru asigurarea perimetrului. După minute bune de eforturi, pompierii au reușit să extragă în siguranță victima. Bărbatul prezenta o fractură deschisă prin strivire la brațul stâng și a fost preluat de echipajul medical, fiind transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate. Potrivit surselor medicale, bărbatul a ajuns la spital în stare conștientă, dar cu leziuni serioase care necesită intervenții chirurgicale. Prognosticul este rezervat, însă medicii spun că șansele de recuperare cresc, mai ales datorită rapidității intervenției pompierilor. Please follow and like us:

Groapa de gunoi din Tutora, în flăcări: incendiu pe 800 mp!

groapa-de-gunoi-din-tutora,-in-flacari:-incendiu-pe-800-mp!

Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi la groapa de gunoi din localitatea Tutora, județul Iași. Focul, care s-a extins rapid pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, a mobilizat forțe importante de intervenție. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă au fost trimise de urgență, iar operatorul de salubritate a pus la dispoziție trei cisterne pentru alimentarea permanentă cu apă. Conform primelor informații furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, vizibile de la distanță. Echipele de pompieri încearcă să limiteze extinderea flăcărilor și să prevină reaprinderea focarelor ascunse din masa deșeurilor. Pe lângă autospecialele ISU, cisternele trimise de operatorul de salubritate asigură un flux constant de apă, necesar pentru a face față suprafeței mari afectate. Echipele de intervenție sunt pregătite să rămână în teren până la lichidarea completă a incendiului. Reprezentanții ISU Iași subliniază că situația este sub control și că nu există victime omenești. Totuși, operațiunea de stingere va continua și în orele următoare, fiind nevoie de verificări repetate pentru a preveni reaprinderea. Please follow and like us:

Incendiu în Iași: doi bătrâni salvați dintr-o casă cuprinsă de flăcări

incendiu-in-iasi:-doi-batrani-salvati-dintr-o-casa-cuprinsa-de-flacari

Dimineața de 14 septembrie a adus clipe de groază pentru doi ieșeni surprinși de un incendiu izbucnit în propria locuință, pe Fundac Lascăr Catargi, în centrul municipiului Iași. Flăcările au fost semnalate în jurul orei 03:42, iar pompierii au intervenit contracronometru pentru a-i salva pe locatari. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj tip B al Serviciului de Ambulanță Județean. În interiorul casei se aflau o femeie de 65 de ani și un bărbat de 90 de ani. Amândoi au fost evacuați de pompieri înainte ca incendiul să se extindă. Femeia prezenta intoxicație cu fum, dar era conștientă iar bărbatul, în vârstă de 90 de ani, a suferit atât intoxicație cu fum, cât și arsuri la nivelul unui braț. Ambii au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați de urgență la spital pentru tratament de specialitate. Cercetările preliminare efectuate de pompieri indică faptul că incendiul ar fi pornit de la un contor electric defect. Astfel de cazuri nu sunt rare: specialiștii avertizează că instalațiile electrice învechite reprezintă o cauză frecventă a incendiilor domestice. Please follow and like us:

La un pas de tragedie in judetul Iasi: doua persoane intoxicate cu monoxid salvați de pompierii ieseni

la-un-pas-de-tragedie-in-judetul-iasi:-doua-persoane-intoxicate-cu-monoxid-salvati-de-pompierii-ieseni

O seară liniștită din comuna Frenciugi, județul Iași, s-a transformat într-o cursă contra cronometru pentru salvarea a două vieți. Pompierii ieșeni au intervenit de urgență după ce două persoane au fost găsite inconștiente într-un beci, intoxicate cu monoxid de carbon. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, apelul la 112 a venit în jurul serii, anunțând că două persoane au leșinat într-un beci. Salvatorii de la Detașamentul 2 Pompieri Iași au ajuns rapid la fața locului. După primele verificări, cauza probabilă a intoxicației a fost lipsa aerisirii corespunzătoare într-un beci unde se acumula monoxid de carbon, un gaz extrem de periculos, fără miros și fără culoare. Echipajele de intervenție au acționat prompt: victimele au fost scoase din mediul toxic și preluate de echipajele medicale pentru îngrijiri de specialitate. Potrivit medicilor, cele două persoane se află în stare stabilă, însă au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Reprezentanții ISU Iași au subliniat că doar reacția rapidă a celor din jur și intervenția promptă a pompierilor au făcut posibilă salvarea celor două persoane. Specialiștii atrag atenția că monoxidul de carbon este o adevărată „amenințare invizibilă”. Fiind un gaz fără miros, gust sau culoare, intoxicația se produce rapid și poate fi fatală. Orice spațiu închis, fără ventilație, unde există surse de ardere, poate deveni un pericol major. Recomandăm montarea detectoarelor de monoxid de carbon în locuințe și evitarea utilizării sobelor sau generatoarelor în spații slab aerisite. Please follow and like us:

Alertă maximă în judetul Iași! Copil de 10 ani, salvat din fântână de pompieri

alerta-maxima-in-judetul-iasi!-copil-de-10-ani,-salvat-din-fantana-de-pompieri

Un incident care putea avea urmări tragice a avut loc în această seară, în satul Cogeasca, comuna Lețcani. Un băiat de doar 10 ani a coborât într-o fântână adâncă de aproximativ trei metri, după o dispută cu părinții. Minorul, conștient dar cooperant doar parțial, a refuzat inițial să iasă din fântână, unde se afla și un strat de apă de circa 50 de centimetri. Tensiunea momentului a fost resimțită atât de familie, cât și de săteni, care au privit neputincioși până la sosirea echipajelor de salvatori. La locul solicitării au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași. Intervenția a fost complexă și a implicat mai multe resurse – o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), cu cinci pompieri militari, un echipaj de prim-ajutor calificat (EPA), format din trei pompieri paramedici. Aceștia au reușit să-l scoată pe copil în siguranță, utilizând proceduri specifice pentru astfel de situații delicate. În ciuda șocului și a expunerii la frig și umezeală, minorul era conștient și a fost imediat predat echipajului medical EPA pentru evaluare. Medicii au confirmat că băiatul este stabil, însă urmează să fie supus unor investigații medicale de specialitate. Astfel de situații pot genera complicații nu doar fizice, ci și emoționale, motiv pentru care specialiștii recomandă o evaluare atentă și sprijin psihologic. Please follow and like us: