Unde se află cel mai primitor oraș din lume. Are o populație de doar 14.000 de locuitori și ajungi în 19 ore acolo, cu mașina, pornind din București

Te-ai întrebat vreodată unde se află „cel mai primitor oraș” din lume? Un top surprinzător aduce în atenție faptul că această așezare umană se află chiar în Europa și are o populație de doar 14.000 de locuitori. Mai mult, ajungi în 19 ore acolo, cu mașina, pornind din București. „Cel mai primitor oraș” este Montepulciano, în Italia, potrivit unui top. Statistica a fost întocmită cu ajutorul datelor furnizate de platforma Booking.com. Potrivit informațiilor, Montepulciano este un oraș italian în care locuiesc aproape 14.000 de oameni. Este parte a regiunii Toscana, din centrul țării, iar orașul se află pe vârful unui deal. În jur se găsesc o mulțime de terenuri agricole, iar clădirile vechi au fost conservate. Turiștii ajunși aici pășesc, practic, într-o așezare umană cu o istorie îndelungată. Orașul a primit și titlul de „Perla Cinquecento”. Vedere din Montepulciano, Italia Nu doar clădirea primăriei este impunătoare, fiind creată de arhitecți renascentiști, ci și Duomo, o construcție ridicată între secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Orașul dispune de zone lipsite de mașini, ceea ce face ca accesul pietonal să fie facil. Orașul este cunoscut și pentru zona culinară, mai ales pentru soiurile de vin (este produs un vin protejat), arată Express.co.uk. Top 10 cele mai primitoare orașe din lume Zonele care se află în acest top: Montepulciano, Italia Magong, Taiwan San Martín de los Andes, Argentina Harrogate, Regatul Unit Fredericksburg, Texas, Statele Unite Pirenópolis, Brazilia Swakopmund, Namibia Takayama, Japonia Noosa Heads, Australia Klaipeda, Lituania Cum ajungi la Montepulciano? La o căutare rapidă pentru a calcula distanța între București și Montepulciano se poate observa un drum de circa 19 ore, cu mașina. Ruta care a fost calculată ar fi următoarea: București – Pitești – Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Belgrad (Serbia) – Zagreb (Croația) – Ljubljana (Slovenia) – Veneția – Bologna – Florența – Montepulciano (Italia). Ar fi vorba despre 1705 kilometri. Distanță România (București – Montepulciano (Italia) / Sursă: Captură Google Autorul recomandă: Singurul oraș din Spania considerat a fi „cel mai fericit”. Plouă doar 29 de zile pe an, aici România, pe locul 2 în lume la comenzile de pizza. Cine a cumpărat 396 de pizza în 2025 Orașul din Europa, considerat destinația perfectă de Ziua Îndrăgostiților. Nu e Paris, dar este comparat adesea cu Veneția Taxa de drum în Europa. Ce schimbări, prețuri și moduri de achiziție a vinietei sunt în 2026 Margherita, cea mai izolată cabană din Europa. În ce condiții te poți căsători în acest loc paradisiac Prețurile terenurilor agricole cresc în toată Europa. „O anomalie interesantă: Prețul terenului arabil din Franța, mai redus decât cel din România” Românca șocată de prețurile din St. Moritz. Cât a dat pe o felie de pizza Sursă foto: Shutterstock; Envato – imagini cu rol ilustrativ; captură Google
Tragedie în munții din Italia. Un afacerist român a fost găsit mort, după două săptămâni de la dispariție

Tragedie în munții regiunii Marche din Italia. Sergiu Cătălin Coșoiu (46 de ani), un afacerist român, a fost găsit mort, după două săptămâni de la dispariție. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de trei turiști aflați în drumeție. Sergiu Cătălin Coșoiu, un afacerist român în vârstă de 46 de ani, a fost găsit fără suflare în munții regiunii Marche din Italia, vineri dimineață, 6 februarie 2026. În urmă cu două săptămâni, pe 23 ianuarie, bărbatul a fost dat dispărut de familie. Trupul neînsuflețit al afaceristului român a fost găsit de trei turiști aflați în drumeție, în cursul dimineții de vineri, în jurul orei 10:00, într-o zonă acoperită de vegetație densă. Un afacerist român a fost găsit mort, după două săptămâni de la dispariție Afacerist român găsit mort în munți Datele indică faptul că afaceristul român era decedat de mai multe zile, trupul fiind într-o zonă în care accesul este posibil doar pe jos. Operațiunea de recuperare a fost dificilă, fiind un teren accidentat. Echipajele de intervenție au parcurs aproximativ 30-40 de minute pe jos, pentru a recupera trupul. Bărbatul în vârstă de 46 de ani avea o firmă de construcții, era separat de soție și era tatăl a doi copii. Pompierii din Tolentino au intervenit la fața locului, alături de echipele specializate Speleo-Alpino-Fluviale din Macerata, Salvamontul italian, personalul medical de urgență și carabinierii, scrie Stiripesurse.ro. Autorul recomandă: Tragedie într-o parcare din nordul Italiei. Un șofer român de TIR a fost găsit mort în cabină Moarte suspectă la Milano. Un afacerist român a căzut de la etajul unui hotel de lux Descoperire morbidă în curtea spitalului din Medgidia. Un bărbat a fost găsit mort Tragedie în București. Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de tramvai Accident mortal într-o fabrică din Milano. Un inginer român a fost strivit de o placă de metal, iar altul este în stare critică Tragedie în Grecia. O barcă plină cu imigranți, lovită de o navă a Pazei de Coastă. Sunt cel puțin 15 morți Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ
Tiramisu fără ouă. O rețetă la îndemâna oricui

Tiramisu este unul dintre cele mai iubite deserturi italiene, iar reinterpretările lui au devenit tot mai populare în ultimii ani. Una dintre cele mai căutate variante este această cremă de tiramisu fără ou, o alternativă mai sigură și mai ușoară, perfectă pentru cei care evită ouăle crude sau pur și simplu își doresc un desert mai lejer. Această variantă păstrează gustul autentic al tiramisului clasic, dar aduce un plus de confort și versatilitate în bucătărie, explică BZI. Conceptul de cremă de tiramisu fără ou a apărut din nevoia de a adapta rețeta tradițională la cerințele actuale. Mulți oameni evită ouăle crude din motive de sănătate, iar această versiune elimină complet riscul, fără a compromite gustul. Secretul stă în folosirea ingredientelor de calitate și în echilibrul dintre mascarpone, frișcă și zahăr. Simplu ca bună ziua Rețeta de bază este surprinzător de simplă. Ai nevoie de mascarpone bine răcit, smântână pentru frișcă cu un conținut ridicat de grăsime, zahăr pudră și, opțional, extract de vanilie. Unele variante includ și puțin cafea sau lichior de cafea direct în cremă, pentru un plus de aromă. Mascarpone oferă consistența specifică, iar frișca bătută aerat aduce lejeritate și volum. Această cremă poate fi folosită nu doar pentru tiramisu clasic, ci și pentru alte deserturi: pahare individuale, torturi, rulade sau chiar ca umplutură pentru prăjituri. Versatilitatea ei o face extrem de apreciată, mai ales de cei care iubesc deserturile rapide, dar cu un aspect sofisticat. Mod de preparare pas cu pas Pentru a obține o cremă de tiramisu fără ou reușită, este important să respecți câțiva pași simpli. Începe prin a bate smântâna pentru frișcă până când devine fermă, dar nu excesiv, pentru a evita transformarea ei în unt. Separat, mascarponele se amestecă ușor cu zahărul pudră și vanilia, folosind o spatulă sau un mixer la viteză mică. Următorul pas este incorporarea frișcii în mascarpone, treptat, cu mișcări lente de jos în sus. Acest detaliu face diferența între o cremă densă și una aerată. Dacă dorești un gust mai intens de cafea, poți adăuga una-două linguri de cafea concentrată, răcită complet. Crema obținută trebuie să fie fină, omogenă și suficient de stabilă pentru a susține straturile de pișcoturi. După ce crema este gata, poate fi folosită imediat sau păstrată la frigider pentru câteva ore. Pentru un tiramisu clasic, pișcoturile se înmoaie rapid în cafea și se alternează cu straturi generoase de cremă. La final, se presară cacao de calitate, iar desertul se lasă la rece pentru a se întrepătrunde aromele. Tiramisu pentru începători Această metodă de preparare este ideală și pentru începători, deoarece nu implică tehnici complicate sau timpi mari de gătire. Rezultatul este constant și poate fi adaptat ușor în funcție de preferințe. O cremă de tiramisu fără ou reprezintă o soluție practică pentru oricine își dorește un desert rafinat, dar ușor de pregătit. Este dovada clară că rețetele clasice pot fi reinterpretate cu succes, păstrându-și farmecul și gustul autentic. Fie că o folosești într-un tiramisu tradițional sau ca bază pentru alte creații dulci, această cremă îți oferă libertate, siguranță și un rezultat delicios de fiecare dată. Recomandarea autorului: Cătălin Scărlătescu DEZVĂLUIE ingredientul special pe care îl folosește pentru un tiramisu de nota 10. „Oferă o aromă deosebită”
Italia a dejucat mai multe atacuri cibernetice rusești care vizau Jocurile Olimpice de Iarnă

Antonio Tajani, ministrul italian de Externe, a anunțat miercuri că autoritățile italiene au reușit să contracareze mai multe atacuri cibernetice îndreptate împotriva unor obiective strategice. Potrivit oficialului, au fost vizate mai multe pagini web ale Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv cel al ambasadei Italiei din Washington, dar și hoteluri din zona Cortina d’Ampezzo. „Am dejucat un atac cibernetic care viza mai multe sedii ale Ministerului Afacerilor Externe, începând cu cel de la Washington, precum și unele locuri legate de Jocurile Olimpice de la Milano Cortina, inclusiv hoteluri din zona Cortina d’Ampezzo”, a declarat miercuri ministrul, notează Le Figaro. Jocurile Olimpice de Iarnă vor debuta vineri, iar în cadrul competițiilor vor participa 13 ruși, ca sportivi neutri individuali. La fel ca la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, sportivii din Rusia și Belarus nu vor fi incluși în ceremonia de deschidere și nici steagurile țărilor lor nu vor fi arborate. Dacă vreunul dintre sportivi va urca pe podium la finalul unei probe, imnurile naționale ale țărilor lor nu vor fi intonate.
Mormântul lui Tutankhamon al Italiei: A fost descoperită singura bazilică proiectată de Vitruvius

Noua descoperire reprezintă singura clădire cunoscută proiectată direct de Vitruvius – arhitect, inginer militar și teoretician roman din secolul I î.Hr. Euronews scrie că, până acum, existența acesteia era cunoscută doar din descrierea inclusă în lucrarea sa „De Architectura” („Cele zece cărți despre arhitectură”). De-a lungul secolelor, istorici și arheologi au încercat fără succes să localizeze exact bazilica din Fanum Fortunae, denumirea antică a orașului Fano. Identificarea a devenit posibilă în urma descoperirii unor elemente arhitecturale – coloane și proporții – ce corespund cu precizie detaliilor tehnice lăsate de Vitruvius. Bazilică dispărută timp de 2.000 de ani și importanța lui Vitruvius Marcus Vitruvius Pollio este recunoscut drept fondatorul teoriei arhitecturale occidentale. Tratatul „De Architectura” este singura lucrare completă de arhitectură din Antichitate păstrată până în prezent și a influențat profund gândirea arhitecturală în Renaștere și epoca modernă. Cele trei principii fundamentale formulate de acesta – firmitas (durabilitate), utilitas (funcționalitate) și venustas (estetică) – rămân actuale în educația arhitecturală. Printre cei inspirați de Vitruvius se numără Leonardo da Vinci, autorul celebrului desen „Omul Vitruvian”, bazat pe proporțiile umane descrise în tratat. Descoperirea bazilicii oferă pentru prima dată ocazia de a compara teoria sa cu o lucrare concretă. Ministrul italian al Culturii, Alessandro Giuli, a declarat că această descoperire „marchează o schimbare de etapă în cercetarea arheologică”, subliniind valoarea sa excepțională. Primarul din Fano, Luca Serfilippi, a afirmat că „orașul a așteptat acest moment timp de peste două milenii”. Autoritățile consideră că situl are nu doar importanță istorică, ci și potențial de a stimula turismul și dezvoltarea culturală într-o zonă mai puțin cunoscută a Italiei. Planuri de viitor Săpăturile vor continua pentru a determina dimensiunile complete ale bazilicii și gradul de conservare al structurii. Există deja planuri pentru transformarea zonei într-un parc arheologic accesibil publicului, ceea ce ar putea face din Fano un punct important pe harta patrimoniului mondial. Descoperirea evidențiază, totodată, necesitatea investițiilor în protejarea patrimoniului și în cercetarea arheologică urbană, inclusiv în zone aflate în proces de modernizare.
Lovitură grea pentru o echipă de tradiție din Italia. Proprietarul clubului a murit

Rocco Commisso, proprietarul clubului de fotbal italian Fiorentina a murit la vârsta de 76 de ani, potrivit AP. El deținea și Mediacom Communications, cu sediul în New York, a murit. Atât Fiorentina, cât și Mediacom au anunțat sâmbătă moartea lui Commisso fără a oferi o cauză. „După o perioadă prelungită de tratament medical, iubitul nostru președinte ne-a părăsit, iar astăzi îi jelim cu toții trecerea în neființă. Dragostea sa pentru Fiorentina a fost cel mai mare dar pe care și l-a făcut”, au transmis reprezentanții clubului italian. După ce a transformat Mediacom într-una dintre cele mai mari companii de televiziune prin cablu din Statele Unite, Commisso a cumpărat Fiorentina în 2019. El a devenit cunoscut pentru că a luat poziție împotriva birocrației italiene și a incapacității de a construi stadioane noi. Commisso s-a născut în Calabria și a plecat în SUA la vârsta de 12 ani. De asemenea, a deținut New York Cosmos și a jucat fotbal la Universitatea Columbia, școala din Ivy League pe care a continuat să o susțină de-a lungul anilor. Stadionul de fotbal al universității este numit după el. Cosmos l-a numit pe Commisso „un lider pasionat care și-a dedicat viața fotbalului și viitorului acestui sport”. „Rocco a luptat pentru ceea ce este mai bine pentru fotbalul american, crezând în dezvoltarea acestui sport, în importanța comunității și în puterea cluburilor de a inspira următoarea generație”, a transmis clubul din New York pe X. Omagiat de președintele FIFA Președintele FIFA, Gianni Infantino, i-a adus și el un omagiu lui Commisso. „Sunt întristat să aflu de trecerea în neființă a lui Rocco Commisso, președintele Fiorentinei, care și-a dedicat viața minunatului nostru sport. Când l-am întâlnit, mi-a vorbit despre jucătorii săi ca despre copiii săi, despre clubul său ca despre o parte din el însuși. Un om minunat”, a scris Infantino pe Instagram. Cu Fiorentina, Commisso a ajuns în finalei Conference League în 2023 și 2024. În acest sezon, echipa are mari dificultăți și se află în zona retrogradării. În urma sa rămân soția Catherine și doi copii, Giuseppe și Marisa.
Italia intră în jocul Arcticii: Roma are planuri pentru proiecte economice în regiune

Premierul Giorgia Meloni vrea să transforme nordul înghețat într-o „zonă de pace, cooperare și prosperitate”. Strategia Italiei pentru Arctica a fost făcută piblică vineri, la Roma, de miniștrii de Externe, Apărare și Cercetare. Meloni a precizat că Italia este „perfect conștientă” de importanța strategică a Arcticii. „Această regiune reprezintă un cadran esențial în echilibrul global”, a spus prim-ministrul italian, citat sâmbătă de Politico. Ea a cerut ca Arctica să devină o prioritate clară pentru Uniunea Europeană și NATO și a îndemnat alianța nord-atlantică să aibă o prezență coordonată, menită „să prevină tensiunile, să mențină stabilitatea și să răspundă ingerințelor altor actori”. Planuri pentru afaceri italiene în Arctica Ministrul de Externe Antonio Tajani a anunțat că Italia va lansa „o misiune de afaceri italienească în Arctica”. „Atenția Europei și a Italiei pentru Arctica nu este una nouă. Am recunoscut întotdeauna rolul său central”, a spus Tajani. El a precizat că Roma analizează crearea unui grup de afaceri axat pe exporturi în domenii precum apărarea, energia și spațiul. „Vrem să ne sprijinim companiile, pentru că regiunea arctică este o prioritate pentru noi”, a declarat oficialul. Discuții cu SUA pe tema materiilor prime Șeful diplomației italiene va ajunge la Washington în următoarele săptămâni, unde va purta discuții despre materii prime, inclusiv cu secretarul de stat american Marco Rubio. Tot în acest sens, Roma va găzdui, la începutul lunii martie, Arctic Circle Rome Forum – Polar Dialogue, un eveniment dedicat dialogului asupra Arcticii. La forum sunt așteptați antreprenori, companii din domeniul apărării, cercetători, oameni de știință și politicieni. Anunțul a fost făcut de ministrul Cercetării, Anna Maria Bernini. Strategia Italiei a fost prezentată la scurt timp după ce Danemarca și mai mulți aliați au anunțat că își vor întări prezența militară în Groenlanda, ca urmare a declarațiilor repetate ale președintelui SUA, privind intenția sa de a prelua teritoriul arctic. „Pare începutul unei glume” Ministrul Apărării italiene, Guido Crosetto, a criticat aceste desfășurări militare fragmentate. „Nu are sens ca fiecare țară să trimită câte 15 soldați”, a spus el. „15 italieni, 15 francezi, 15 germani – pare începutul unei glume”. Crosetto a subliniat că Italia este deja activă în regiunea arctică: „Marina, Forțele Aeriene și Armata desfășoară exerciții în Arctica de mult timp. Nu vorbim despre gesturi simbolice”. „Este în interesul nostru să păstrăm lumea occidentală unită și să gândim în termeni de NATO și ONU”, a mai spus ministrul.
Mario Iorgulescu: În clinici e mai greu decât în pușcărie

„Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Șase ani de zile m-am chinuit, am plătit pedeapsa”, afirmă Iorgulescu în interviul exclusiv pentru Cancan.ro, declarând că perioada petrecută în unități medicale a fost, în opinia sa, mai dificilă decât detenția propriu-zisă. El descrie experiența din clinicile în care a fost internat ca fiind una extrem de dură, lipsită de repere și de contact real cu exteriorul. „Șase ani e mult prin ce am trecut eu în clinici. Mai greu decât la pârnaie. Crede-mă că n-ai cu cine să stai de vorbă, n-ai ce să faci. Ești sedat, nu înțelegi nimic ce se întâmplă cu tine”, spune acesta. În continuare, Mario Iorgulescu susține că așteaptă ca situația sa medicală să fie luată în considerare de autorități, invocând existența unei leziuni cerebrale grave. „Bă, măcar acum să se facă dreptate. Să se ia în calcul actul meu medical, că am o leziune pe lobul frontal al creierului și e 100% ireversibilă”, declară el. El invocă inclusiv prevederi legale și drepturi fundamentale, sugerând că procesul său ar trebui suspendat din motive medicale. „Legea spune că dacă eu am actul acesta medical, procesul trebuie să se suspende pentru că ai drept la viață. Primul lucru, ai drept la viață. Procesul trebuie să se suspende până mă fac bine”, afirmă Iorgulescu. Întrebat de Dan Capatos de ce a ales tratamentul în Italia și nu în România, Mario Iorgulescu susține că în țară nu ar fi existat infrastructura medicală necesară pentru afecțiunea sa. „Pentru că nu avem clinici. Noi am descoperit boala pe care o am eu, că era din copilărie”, explică acesta. El face legătura între afecțiunea sa neurologică, comportamentul violent din trecut și stilul de viață pe care l-a avut, inclusiv practicarea sporturilor extreme. „Eu de-aia aveam ieșiri violente. Când mă mai îmbătam și mă provoca cineva, eu eram violent. Din cauza leziunilor pe creier, pentru că eu făceam foarte multe sporturi extreme și de la căzăturile în cap pe care le-am avut, multe, s-au acumulat și mi s-a creat o leziune pe lobul frontal”, mai spune Mario Iorgulescu. Mario Iorgulescu a fost condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă și conducerea sub influența drogurilor, în urma unei decizii luate de judecători la data de 18 decembrie 2024. Fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, nu s-a prezentat în România pentru a-și ispăși pedeapsa și în consecință a fost adăugat pe site-ul Poliției Române la secțiunea „persoane urmărite”. Inreviul integral poate fi urmărit aici.
Avalanșe mortale în nordul Italiei. Salvatorii luptă cu furtunile. Bilanț tragic

O primă avalanșă a lovit sud-vestul văii alpine Maira, lângă granița cu Franța, în regiunea italiană Piemont, ucigând o persoană și rănind alte două, a declarat Alpine Rescue. Una dintre aceste persoane se află în stare critică. Echipele de salvare au pornit pe jos de la altitudini mai mici, după ce vânturile puternice au împiedicat echipajele elicopterelor să ajungă la fața locului, a declarat organizația într-un comunicat, anunță Reuters. O a doua avalanșă s-a produs în apropiere de Pragelato, o destinație populară pentru schi, situată la aproximativ 60 km vest de Torino. O femeie prinsă în avalanșă a reușit să se elibereze, dar nu s-a putut mișca din cauza rănilor. Echipele de salvare au încercat să o evacueze, dar elicopterele au fost din nou limitate de condițiile meteorologice nefavorabile. Autoritățile au declarat că monitorizează rapoartele privind o a treia avalanșă în Piemont, dar detaliile nu au fost disponibile imediat. Separat, în regiunea Veneto din nord-estul Italiei, o avalanșă pe versantul Vajo Gabene din Micii Dolomiți a ucis un schior alpinist în vârstă de 50 de ani, a declarat agenția de știri italiană ANSA. Echipele de salvare au ajuns la el cu elicopterul, dar nu au reușit să-l salveze. O combinație de ninsori abundente și vânturi puternice a crescut riscul de avalanșe în Alpi în ultimele zile, determinând avertismente pentru schiori și drumeți. Autoritățile locale au îndemnat la prudență și au sfătuit să nu se facă excursii în afara pârtiei, deoarece condițiile rămân instabile.
Țările din Europa în care ești plătit să te muți dacă te-ai săturat de costurile vieții din România

Economia din 2025 a fost dură pentru majoritatea europenilor. Valul de scumpiri care a dus la creșterea costurilor vieții și la problema accesibilității i-a determinat pe mulți să-și facă planuri pentru emigrare. Există soluții din fericire, iar unele țări europene chiar îi plătesc pe imigranți pentru a-i încuraja să-și cumpere locuințe și să se stabilească permanent. Radincondoli și Sardinia (Italia): subvenții de 15.000 – 20.000 euro Aflat la sud de Florența, la o oră de mers, Radicondoli, un orășel medieval, oferă un pachet de stimulente pentru chiriași și cumpărători de locuințe. Orășelul din provincia Siena cu numai 937 de locuitori speră la creșterea populației.Potrivit CNN Travel, primarul local Francesco Guarguaglini oferă 400.000 euro anul acesta noilor rezidenți. Oferă inclusiv subvenții pentru cumpărarea locuinței și subsidii pentru prosumatori și studenți. Primăria se oferă să plătească jumătate din chirie pentru noii rezidenți care aplică din decembrie 2025 până în prima parte a anului 2026. Dar pentru a fi eligibili, cumpărătorii de locuințe trebuie să garanteze că vor locui cel puțin 10 ani, iar chiriașii 4 ani.De la introducerea stimulentelor, orășelul a primit 60 de noi rezidenți. În secolul trecut, populația orășelului era de 3.000 de locuitori și a scăzut dramatic din cauza fenomenului de „îmbătrânirea populației”. În așezări precum Ollolai și Nulvi din insula Sardiniei, autoritățile sunt dispuse să ofere locuințe la fel de ieftine ca un espresso. Programul sardinian vizează numai satele cu populații sub 3.000 de locuitori, iar rezidenții primesc stimulente dacă cumpără și renovează o locuință și dovedesc că sunt dispuși să rămână acolo între 3 și 5 ani. Subvențiile sunt până la 15.000 de euro. Persoanele interesate pot primi ajutoare sociale de 600 de euro pentru primul copil, plus 400 euro lunar pentru fiecare copil care are sub 5 ani.De asemenea, pot primi până la 20.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri în sate cu populații mai mici de 3.000 de locuitori. Ponga (Spania) În Spania, primăriile multor sate oferă stimulente pentru relocare, inclusiv Ponga în Asturia și altele din regiunea Extremadura, scrie Euronews. Însă, sunt cu greu de accesat prin consiliile locale. Sunt derulate totuși două proiecte majore menite să atragă oameni interesați să locuiască în regiunile rurale ale Spaniei. Holapueblo tocmai a început cel de-al șaselea program de relocare, fiind deschis pentru întreprinzătorii care vor să deschisă o afacere în comunități mici. Organizația caută noi locuitori în afara municipalităților și oferă locuințe confortabile, sprijin financiar și servicii. Pentru a fi eligibil, aplicantul trebuie să aibă o idee de afacere solidă și să aibă dreptul legal de a trăi și de a munci în Spania. O altă platformă similară este Volver al Pueblo care caută să atragă persoane interesate să muncească, să facă afaceri și să locuiască în zonele rurale ale Spaniei. Satele din Irlanda: Subvenții de 50.000 – 70.000 euro Irlanda a lansat din 2023 un program de stimulente generoase pentru oamenii interesați să locuiască în case vacante sau să închirieze proprietăți în comunitățile de pe coastă. Inițiativa se numește „Our Living Islands”, prin care guvernul irlandez încearcă să crească populația insulelor irlandeze prin comunități sustenabile. Guvernul irlandez este dispus să ofere subvenții standarde de 50.000 euro și chiar de 70.000 de euro în numerar dacă bugetul este depășit, însă numai pentru persoanele care sunt dispuse să salveze și să restaureze proprietățile abandonate de pe insulele irlandeze. Sunt însă două condiții – rezidenții trebuie să dețină sau să cumpere o proprietate pe una dintre insule, și în plus, trebuie să fie clădiri construite dinainte de 2007 sau abandonate de mai bine de 2 ani. Banii trebuie cheltuiți doar pentru redecorare, renovare și termoficare. Handa (Scoția) – 5.000 euro lunar Există și o opțiune pentru cei care nu vor să cumpere proprietăți sau să-și schimbe rezidența. Pe insula scoțiană Handa de lângă coasta Sutherland, inițiativa Scottish Wildlife Trust asigură un salariu în valoare de 5.000 de euro pe lună celor dispuși să aplice pentru postul de pădurar. Programul le asigură celor interesați cazarea gratuită într-o cameră confortabilă. Tot ce trebuie să facă este să supravegheze rezervația naturală de pe Handa, un paradis cu zeci de mii de păsări marine, să monitorizeze populațiile de păsări, să înregistreze natalitatea, să raporteze orice formă de perturbare sau amenințare. În plus, pentru proviziile de bază, spălătorie și aprovizionarea cu gaz, pădurarul trebuie să facă o deplasare cu barca spre Scoția continentală. Numai dacă vremea permite. Postul nu e pentru oricine, dar admirarea peisajelor cu plaje pustii, stânci și Oceanul Atlantic este la fel de satisfăcătoare ca salariul. Sursa Foto: Envato/Site-urile programelor de relocare Autorul recomandă: Tărâmul de BASM din Europa unde primești 28.000 de euro pentru a te muta. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a primi banii